Cu gandul la fiordurile din Sudul nepopulat al tarii , am inceput urcarea spre nord si in urmatoarele 6 zile va trebui sa ajungem inapoi la Auckland (nordul insulei de nord) de unde vom lua avionul spre tara , cu o mica escala de o zi, in Sydney; deci de acum se poate spune ca venim spre casa…vom scrie pe masina noastra : “going home”-mergem acasa…si sa va spun drept mi-e dor de acasa…mi-e dor de cei dragi, mi-e dor de prieteni, de colegii de servici, de animalele mele, mi-e dor de tot ce inseamna Romania…cu ale ei bune si rele…
Cu cat calatoresc mai mult prin lume , cu atat realizez ca acasa este cel mai bine; probabil ca daca emigram cu ani in urma si ma stabileam undeva sa pot sa spun ca acolo este casa mea , mi-ar fi fost dor de acel loc, dar acum mi-e dor de Romania…si au inceput sa fie din ce in ce mai dese momentele in care ne cuprinde nostalgia si , impreuna cu Dana, “plangem” dupa cei dragi…
Dar , “calatorului ii sta bine cu drumul” si sa incep sa va povestesc de o noua zi :
Daca am vazut ce a ramas dupa topirea ghetarilor , sa vedem si cum arata un ghetar; dupa o noapte dormita intr-un hostel curat si ieftin ( deja incepem sa gasim locuri peste tot- s-a terminat vacanta si sezonul turistic s-a sfarsit de mult) din Wanaka, asezat pe malul unui superb lac ( si unde dimineata am mancat pe terasa cu o priveliste de vis a lacului) , am ajuns si in …”Tara Ghetarilor”…da, la latitidinea asta, si atat de aproape de tarm, sunt inca ghetari…2 ghetari unici in lume , care nu numai ca supravietuiesc, dar in ultimii ani au si avansat ( in contrast cu evolutia celorlalti ghetari care se micsoreaza datorita( spun unii specialisti) incalzirii globare… dar asta duce la concluzia ca nu incalzirea globala este cauza topirii…ar trebui ca toti sa se retraga …
Este interesant ca cei doi ghetari se afla la mai putin de 5 kilometri de tarmul oceanului , acolo unde niciodata temperatura nu scade sub 0 grade si , desi ploua foarte des, clima este aproape tropicala.
Primul ghetar pe care l-am vazut este unul mai mic , “Fox Glacier”, numit asa de catre primul ministru al Noii Zeelande din perioada descoperiri acestuia, Sir William Fox . Se pot vedea urme clare ale evolutiei acestui ghetar de-a lungul zecilor de mii de ani cand acesta se intindea pana la ocean; aceasta se intampla in ultima era glaciara cu 25.000 de ani in urma…
Aproape toata ziua ne-am plimbat prin jurul primului ghetar,am cutreierat prin mijlocul salbaticelor paduri tropicale care-l inconjoara si am mers cativa kilometri pe jos ,pe malul raului care curge din ghetar( apa topita non-stop din ghetar) unde am admirat coloritul pietrelor care au stat milioane de ani sub gheata .
Planuisem sa stam 2 zile in aceasta zona deosebita , in cea de-a doua zi sa vedem cel de-al doilea ghetar, mult mai mare si mai vestit ; pe la ora 4, vorbind cu o localnica, ne-a spus ca a doua zi va fi o furtuna mare si daca vrem sa mai vedem ceva , sa o facem astazi caci maine va ploua cu galeata; ne-am hotarat sa-l vizitam si pe al doilea( care se afla la doar 25 de kilometri de primul) in aceiasi dupa-amiaza. Se spune ca este suficient sa vezi unul din cei doi ( de preferat pe cel faimos, Franz Josef) pentru ca seamana foarte mult unul cu celalalt dar noi am preferat sa-i vedem pe amandoi…doar nu vedem zilnic ghetari !....
Franz Josef, cum se numeste al doilea ghetar , a fost studiat prima oara de catre un cercetator austriac , care i-a dat numele marelui imparat austriac , si din acel an 1865, asa i-a ramas numele . Maurii , populatia autohtona a Noii Zeelande , il numea “Ka Roimata” , care se traduce “lacrimile fetei-avalanse”…legenda spune ca o fata si-a pierdut iubitul si cazand de pe varfurile muntilor a inceput sa planga atat de mult incat lacrimile ei s-au transformat intr-un mare ghetar.
Ghetarii de aici nu sunt la fel de spectaculosi ca cei din Patagonia dar au si ei farmecul lor iar principiul de formare este acelasi : ploaia sau ninsoarea care cade pe ei ingheata instantaneu si apasa pe acesta miscandu-l fara oprire; la celalalt capat, unde acesta se topeste ,din el cad bucati mai mari sau mai mici de gheata care in timp se topesc si ele . Rata de deplasare a ghetarului Franz Josef este intre 1 metru si 5 metri pe zi…de 10 ori mai rapid decat ghetarii elvetieni.
Seara, nici n-am mai avut putera sa deschid calculatorul, am cazut lat de oboseala si am dormit neintors pana dimineata cand eram curios daca se verifica regula ca aici ploua “o zi da, una nu” , cum ne-au spus localnicii.

Daca va uitati vreodata pe harta Noii Zeelande in sud-vestul insulei de Sud veti vedea o portiune de pamant total nelocuita cu doar 2 drumuri punctate (asta insemnand ca sunt drumuri simple ) si o sa va intrebati ce se afla acolo , de ce nu locuieste nimeni in aceea zona, de ce nu poti sa ai acces peste tot…pentru ca acolo este “Tara Fiordurilor”…acolo acum milioane de ani erau ghetari si acum au ramas urmele acestora…
Plecand de la Queenstown , dupa 4 ore de condus printr-un peisaj de basm, presarat cu lacuri intinse, cu apa cristalina in care se reflecta muntii inalti acoperiti cu vegetatie luxurianta, in care nu intalnesti decat cateva masini ale turistilor dornici de natura pura, in care la fiecare curba trebuie sa fii atent sa nu-ti fuga ochii dupa vreun lac mai limpede sau dupa vreun munte mai abrupt si sa uiti ca esti cu volanul in mana , deci dupa 4 ore intr-o alta lume, ajungi la Milford Sound.
Acum 150 de ani un englez a decoperit acest paradis si a incercat, impreuna cu sotia, sa construiasca in aceasta zona un gen de hotel unde sa poata sa vina si alti oameni sa vada ce n-au vazut niciodata; de atunci Milford Sound a ramas o statiune turistica, o oaza de natura virgina pe care omul inca nu a stricat-o si se pare ca se fac eforturi sa ramana la fel de pura ca intotdeauna. Statiunea nu are decat 2 hoteluri, un motel pentru rucsangii, si nelipsitul camping pentru “case pe roti”…La cateva sute de metri se afla un port pentru vasele turistice in care sunt vreo 10 barci care fac tururi de 2, 3 ore de-a lungul unui defileu lung de cativa kilometri si in care pe o parte si alta a apei se afla creste de munte pe care a inceput timid sa creasca vegetatie, in care curg zeci de izvoare, si care te fac sa crezi ca nu mai esti pe Pamant; de fapt esti intr-o alta lume , o lume magnifica lasata in urma de gigantici ghetari de acum milioane de ani; cand te uiti in sus si vezi peretii abrubti ai muntilor care se inalta aproape vertical , iti dai seama ce mic esti in fata naturii , si te intrebi cum a avut ea atat “talent” sa faca asemenea locuri minunate. Tururile clasice dureaza aproximativ 2 ore in care parca visezi, in care esti insotit de jucausii delfini ( Dana era mahnita ca nu vazuse delfinii, dar astazi toata supararea i-a trecut cand i-a vazut cum se iau la intrecere cu barca si cum fac salturi in aer de parc ar saluta audienta), in care esti privit de lenesele foci si in care pasarile dau tarcoale barci asteptand sa prinda vreun colt de paine de la vreun turist care o uita pe punte. Si tot omul este cel care strica frumosul peisaj(sau mai bine spus tulbura linistea mormantala a naturii), construind in apropiere un aeroport de pe care isi iau zborul zeci de avioane zilnic pentru a duce turistii ,cu dare de mana , la sute de metri in aer , sa poate de acolo sa admire fiordurile; pacat, zgomotul avionelor si al elicopterelor te trezeste la realitatea si-ti aduce aminte ca Pamantul este locuit de…oameni…
Toti turistii de pe barca sunt in extaz cand capitanul se apropie cu nava de o mare cascada …pentru cateva minute te afli sub cascada…auzi zumzetul puternic al apei care cade de la zeci de metri si uiti ca acesta te uda si nici nu simti racoarea apei…uiti sa faci si poze pentru ca vrei sa traiesti fiecare clipa si sa te bucuri de aceste unice momente…
Dupa 2 ore te intorci in port…parca ai mai face un tur cu urmatoarea cursa care pleaca peste 10 minute, dar mai sunt atatea de vazut si facut in Noua Zeelanda incat incepi sa planuiesti programul si traseul pentru o noua zi .

Queenstown (orasul reginei) este pe departe cel mai frumos si cochet oras de pe insula sudica a Noii Zeelande, un oras 100% cladit pe servicii turistice , asezat intre apa si munte intr-un decor de poveste . Toata ziua ne-am plimbat prin el, am urcat cu o telecabina pe muntele din apropiere pentru a-i vedea portul si imprejurimile in toata splendoarea si maretia lor, am colindat fiecare straduta si coltisor din centru , am intrat in fiecare magazin care afisa reduceri ( in ultimul timp am observat ca toate magazinele din intreaga lume au inceput sa afiseze mereu reduceri-este singura cale sigura de a atrage cat mai multi clienti ) , am mancat pe terasa unei cafenele faimoase, am studiat oferte de provocare a adrenalinei oferite de zecile de oficii de turism din centru- de fapt centru inseamna magazine, restaurante, baruri si cafenele, si birouri de promovare a diferitelor excursii si sporturi extreme; poti sa stai 2 luni aici si nu o sa ai timp sa faci tot ce-ti propun aceste birouri : excursii de una sau mai multe zile la fiorduri, excursii pe munte, plimbari cu barca (aici se afla, si poti sa faci o tura, cu cea mai rapida salupa cu calatori din lume- mergi cu viteza, faci sarituri, curbe stranse, plecari rapide, etc.-toate pentru a-ti declansa adrenalina) si multe alte mijloace de locomotie de la cal pana la elicopter, inchiriat barca, motocicleta, bicicleta, caiak ,sarituri cu coarda bunggy, sarituri cu parasuta, intr-un cuvant tot ce poate sa distreze un turist si sa-i ia banii.
In Queenstown poti sa te relaxezi cu adevarat fiind un oras care le are pe toate de la frumuseti naturale, pana la ocupatii de petrecerea placuta a timpului pe care , cred, ca nici un oras din lume nu le are. Initial am vrut sa ramanem 2 zile aici dar ne-am dat seama ca mai avem o multitudine de obiective interesante de vazut si am face mai bine in loc de relaxare sa ne continuam drumul si sa nu ratam nimic-vom rata destule dar cel putin am incercat sa acoperim destinatiile renumite.
Sa va povestesc cateva lucruri interesante din frumoasa insula sudica :
Desi se conduce pe partea stanga si volanul masinii este pe dreapta, aici este chiar o placere sa conduci deoarece soselele ( desi nu exista autostrazi) sunt intr-o stare perfecta de intretinere, nu se circula cu mai mult de 100 km/ora , noaptea sunt super–luminate si libere, conducatorii auto sunt politicosi (majoritatea masinilor sunt ale turistilor sau ale localnicilor care calatoresc in concediu) , nu sunt animale ca in Tazmania si nimeni nu se grabeste, ca in majoritatea locurilor de pa glob, …sa-si intalneasca Creatorul…Cele mai multe masini sunt “case pe patru roti” care parcheaza si-si stabilesc tabara in orice loc frumos si izolat fara sa lase mizerie si urme in urma lor; bineanteles ca este plin si de campinguri unde acestia isi refac provizia de apa, electricitate, si de multe ori mai stau si aici , dar cred ca multi prefera sa stea in mijlocul naturii, sa se bucure de binefacerile acesteia.
Pe insula sudica mergi zeci de kilometri fara sa intalnesti nici o asezare omeneasca , iar cand ajungi intr-un orasel , acesta este compus dintr-un magazin, o benzinarie, un centru de informare turistica, cateva locuri de cazare( probabil la localnicii care intretin magazinul si benzinaria), un hotel ieftin pentru rucsangii, si nelipsitul camping pentru cei cu “casa pe patru roti”…aici am vazut toata gama de masini si rulote existente in lume de la cela micute cu un pat si strictul necesar pana la adevarate “vile” cu tot ce-ti poti inchipui ca exista intr-o locuinta.
In Noua Zeelanda vin, si isi petrec multi tineri “anul de pregatire” inaintea de a intra “in paine”( in special cei care termina scoala vin aici inainte de a incepe sa lucreze) , multi oameni care s-au saturat de viata stresata de la serviciu si-si iau una, doua sau mai multe luni sa se relaxeze si sa se incarce inainte de a se intoarce inapoi , multi iubitori ai naturii virgine, a locurilor neaglomerate si a aventurii, multi care vor sa invete sa se descurce in viata singuri sau multi ,ca noi, care au auzit ca aici e un mic Paradis si vor sa se convinga.
Daca mai eram tanar(adica foarte tanar, in jur de 20 de ani…ca tanar sunt si acum…) , cu siguranta, veneam aici si ramaneam un an, timp in care lucram, imi faceam prieteni din toata lumea , imi imbunatateam engleza, si nu in ultimul rand descopeream (calatorind) o tara frumoasa si ascunsa care asteapta sa-si dezvaluie minunatiile celor care se incumeta s-o cucereasca.
Daca aveti copii, nepoti, rude mai tinere, vecini, prieteni, colegi de servici sau cunoasteti pe cineva care ar dori sa vina sa petreaca ceva timp aici, nu ezitati si spuneti-le, incurajati-i sa vina sa descopere o lume aparte de cea in care traim noi, sa experimenteze altceva, sa-si largeasca orizontul cu alte aventuri si experiente de viata, sa devina minti deschise (“open mind” –cum zic occidentalii) si va garantez ca nu veti regreta, caci cand se vor intoarce veti vedea ca sunt alti oameni, mai maturi, mai raspunzatori ,mai pregatiti de viata, cu idei mai pure si curate despre aceasta, iar ei va vor ramane recunoscatori pe viata pentru sfatul , ideea sau incurajarea data….si nu va fie frica Noua Zeelanda nu este o tara subdezvoltata din Africa sau America Latina, este o tara super dezvoltata , civilizata, curata, in care nimeni nu moare de foame si , foarte important, are nevoie de forta de munca !!!; veti gasi rapid de lucru aici si va veti incadra rapid datorita caldurii si deschiderii cu care veti fi intampinat de catre localnici “kiwi”…
Si un mesaj direct catre cei care ar dori sa vina: nu mai stati o clipa pe ganduri, intrati pe internet, cautati de lucru( la inceput orice) ,veniti legal aici, cu contract (acum facand parte din U.E. este mai usor), cautati un bilet de avion ieftin ( cel mai ieftin este sa luati pana in Sydney si de acolo sunt linii low-cost) si asigurati-va rudele si prietenii ca …le veti chema si pe ele cand va veti realiza…iar daca nu vor sa vina …cu siguranta o sa-i convingeti cand va veti intoarce si va vor vedea schimbati… numai in bine…MULT SUCCES!...si nu uitati , exista un Dumnezeu al calatorilor care nu va va parasi niciodata !...este acelasi UNIC DUMNEZEU, dar este bine sa stiti ca cineva acolo sus are grija si de oamenii plecati de acasa, printre straini…

Poate din cauza oboselii, poate ca a fost masina mai mare si mai confortabila , sau poate din cauza aerului de munte( eram in apropierea muntelui Cook, cel mai inalt din Noua Zeelanda) am dormit foarte bine si dimineata ne-am sculat perfect odihniti si cu chef de colindat.
Parcul National Muntele Cook face parte din regiunea Mackenzie-Canterbury , care impreuna cu Tara Ghetarilor , este o destinatie pe care nimeni nu are voie sa o rateze in Noua Zeelanda datorita frumusetii si unicitatii muntilor de aici.
De Edmund Hillary sunt convins ca multi au auzit; primul alpinist care a atins cel mai inalt varf din lume, Everest-ul; dar cred ca putini stiu ca el era din Noua Zeelanda…si , si mai putini stiu ca el s-a antrenat ani intregi pe acest varf numit Cook, pe care il iubea mult si deaceea multi asociaza acest munte cu numele lui. Dintre cele 27 de varfuri de munte din Noua Zelanda, care depasesc 3000 de metri, 22 se afla in acest parc natural iar cel mai inalt este Muntele Cook -3755 metri-care este si cel mai inalt din Australia si Asia.
Dimineata la prima ora eram la baza lui si priveam cum Soarele ii lumineaza impunatorul varf; chiar la baza lui s-a construit o statiune turistica de lux , cu camere care au priveliste spre varf, cu preturi piperate , dar care mereu este plina cu turisti din toata lumea ( predomina japonezii, care nu se uita in general la bani, si nu au prea multi munti la ei in tara). Majoritate turistilor vin aici cu excursii de o zi sau stau in apropierea bazei ( sunt cateva hoteluri si camping-uri la cativa kilometri) si vin aici doar sa bea o cafea , sa manance, sau sa se plimbe pe cele cateva trasee de munte amenajate; asa am facut si noi si am inceput cu un mic dejun , pe terasa, avand in fata ochilor impunatorul varf de la care nu ne mai puteam lua ochii. Inainte de a pleca pe cele cateva trasee mai usoare, amenajate special pentru turistii amatori de drumetii montane, am vizitat Centrul Alpin Edmund Hillary , o expozitie dedicata marelui alpinist , in care poti sa afli detalii despre viata lui, cum a inceput sa iubesca muntele ,ascensiunea Everestului , cum si unde a primit gradul de “Sir” , multe lucruri interesante despre viata si cariera acestui erou si despre legatura lui cu acest munte. Complexul se afla in cel mai faimos hotel din Noua Zeelanad, Hermitage, un hotel inaugurat in 1884, folosit de toti marii alpinisti care au cucerit varful Muntelui Cook si care a fost refacut de cateva ori fiind acum unul de lux. In fata hotelului se afla o sculptura , de marime naturala , a lui Edmund Hillary, inaugurata acum cativa ani in prezenta lui si cu care toti turistii fac poze. Hillary a murit in anul 2008 la varsta de 90 de ani si foarte des in ultimii ani de viata trecea pe la acest hotel sa-si retraiasca tineretea cand se antrena pentru a cuceri “Varful Lumii”…in data de 1954 toate agentiile de stiri din lume anuntau ca un tanar de 35 de ani din Noua Zeelanda , impreuna cu un localnic-serpas din Nepal , au pus steagul Marii Britanii si al Noii Zeelande pe “Acoperisul Lumii”…de aici a pornit totul…
Toata ziua am hoinarit pe carari de munte , am admirat si fotografiat faimosul munte de zeci de ori, am intrat si in cele doua defilee faimoase de aici: “Hooker Valley” si Tasman Valley”, in cea din urma vizitand si un ghetar micut care parea doar pamant si pietre dar gheata se afla la un metru sub pamant fiind groasa de zeci de metri. Am mers cred ca cel putin 10 kilometri , ne-am simtit bine pe aceste trasee amenajate si pline de localnici si turisti din toata lumea ( majoritatea erau localnici care aveau vacanta de Paste ) si inainte de a se intuneca am hotarat sa plecam spre Queenstown, unul din cele mai frumoase orase din sud pentru ca acolo erau cele mai multe sanse sa gasim cazare-aici totul era plin pana luni seara.
La iesirea din Parcul National am vazut un tanar autostopist, inalt si slab, cu rucsac mare in spate , blond , care mergea dar in acelasi timp facea si cu mana… se spune ca asta este atitudinea unui autostopist, trebuie sa mearga ,pe jos,in directia vruta pentru a-si arata dorinta si vointa de a ajunge undeva …nu este recomandat sa stea si sa astepte sa fie luat… mi-am adus aminte ca asa aratam si faceam si eu acum 20 de ani si n-am mai stat pe ganduri, am oprit, am facut loc in masina si l-am luat; mergea tot la Queenstown, si la fel ca noi nu gasise nimic de cazare in zona. Timp de cateva ore cat a durat drumul am vorbit despre Noua Zeelanda, ne-a povestit ca era din Germania, venise acum 6 luni aici, lucrase 5 , si acum de o luna se plimba cu banii pe care i-a castigat; a muncit ajutand oamenii batrani, intr-un fel de azil-spital si cand termina banii se intoarce in Germania sa inceapa facultatea…avea 20 de ani si maturitatea unuia de 30…asta inseamna sa ai scoala vietii!...interesant ca cel mai bun prieten al lui este original din Romania si l-a invatat si pe el cateva cuvinte : “multumesc”, “bine” , “nu toti tigani”-asta mi-a placut !....
La ora 7 am ajuns in frumosul si cochetul oras Queenstown, dar contrar zvonurilor ca aici am gasi locuri libere la hoteluri, totul era ocupat…era duminica seara, luni toti aveau liber si multi localnici kiwi ( asa se numeste populatia din Noua Zeeland-dupa numele pasarii kiwi-simbolul national- pe care o gasesti doar aici), venisera sa petreaca in acest oras turistic. Dupa ce pierduseram orice speranta si ne pregateam sa dormim iar in masina( nu ne convenea, vroiam un pat mai mare, dar era unica varianta ) iar el sa-si puna sacul de dormit intr-un boschet, am incercat si la un hotel mai aratos ,situat pe malul lacului, desi banuiam ca nu va fi ieftin…Dumnezeu ne-a ascultat si …sa mai spuna cineva ca n-a fost mana lui!....pe langa faptul ca am gasit o camera libera, cate paturi credeti ca avea camera?... minune!, un pat dublu si unul simplu !!!...i-am propus lui David( asa o (il) cheama pe proiectia mea dupa 20 de ani…. ) sa stea cu noi si nu i-a venit sa creada ca acceptam sa impartim camera cu el. Nu ne-a parut rau , a fost ( este) un baiat cu mult bun simt, ne-am plimbat cu el prin centrul orasului pana sa ne culcam, am mancat la un fast-food, “Sub Way”- un lant international pentru care lucrase si el in Germania( ca sa-si castige banii de avion pana aici) si pana dimineta n-am mai stiut nici unul dintre noi nimic ( facusem toti kilometri intregi in ziua respectiva).

Christchurch , denumit orasul-gradina, este cel mai mare oras al insulei sudice ( am omis sa va spun ca Noua Zeelanda este compusa din doua insule principale , amandoua fiind apropiate ca marime) avand peste 300.000 de locuitori ( foarte mult, tinand cont ca pe intreaga insula sudica sunt  sub un milion) si este capitala frumoasei regiuni Canterbury. Mult timp nu vom uita acest oras deoarece , din pacate , il vom asocia cu pierderea bagajului Danei.

Dupa mai putin de o ora de zbor si cateva ore de cautari si declaratii  la aeroport am ajuns rapid (cu un autobuz local) si ieftin in centrul orasului unde aveam rezervata masina care timp de 7 zile , sper,  ne va duce sa descoperim frumusetiile si tainele acestei insule misterioase si necunoscute.

Am ramas cateva ore in acest oras micut si linistit , timp in care am vizitat centrul, am facut un tur cu un tramvai de epoca care ne-a dus prin cele mai interesante locuri turistice si pana spre seara am stat si ne-am delectat printre artistii si cantaretii care isi etalau talentele in piata din fata catedralei care poarta numele orasului. Dupa cele 2 zile cu ploaie din Auckland , reprezentanta Sudului ne-a primit cu soare si tinand cont ca era “Good Friday”-Vinerea Mare- deci zi libera in intrega tara , intreg centru era plin de localnici si turisti care se bucurau de acesta zi “Mare” si frumoasa. Este foarte placut sa stai sa te bucuri de talentele ,geniul si munca  artistilor care vroiau sa impresioneze audienta( si probabil sa-si si castige existenta) ,sa te incalzeasca soarele dupa ceva zile friguroase , sa stii ca mai ai destule zile de concediu si aventura, si sa nu stii ce-ti aduce ziua de maine…

Spre seara am plecat spre o statiune turistica renumita din sudul insulei, Hanmer Spring, unde se afla cateva izvoare termale , sunt cateva partii de ski , multe locuri de distractie, toate inconjurate de o natura darnica , intr-un decor de poveste. Ne-am gandit ca hotelurile erau pline deoarece era si week-end si vacanta in Noua Zeelanda, dar am sperat sa se intample  o minune si sa gasim o camera ratacita pe la vreun localnic. ”Cine-si doreste cu adevarat…” ….da, am gasit o camera(B&B la un particular in afara orasului) , destul de scumpa, dar repet , Australia si Noua Zeelanda  nu sunt tari ieftine.

Seara am mancat bine la un restaurant din centru si am inceput sa cautam lucruri pentru Dana…nemaiavand decat ce era pe ea a trebuit sa facem ceva cumparaturi; primul am cumparat costumul de baie deoarece a doua zi trebuia sa vedem si noi diferenta dintre apa termala din emisfera sudica si cea de la Felix sau Herculane…oare provin de la aceiasi sursa , din centrul Pamantului?

Gazdele noastre sunt foarte cumsecade, am stat pana seara tarziu si am facut conversatie cu ele avand chef de vorba auzind ca venim din Europa- ei erau de nationalitate olandeza veniti cu peste 20 de ani in urma in Noua Zeelanda unde si-au deschis un restaurant( atunci era inceputul turismului in N.Z.) , acum l-au inchiriat si si-au transformat si cateva camere din casa in camere de oaspeti pentru turisti.

Dimineata am avut parte de un mic dejun bogat si sanatos si am aflat ca unul dintre oaspeti a fost luat cu Salvarea la ora 1 noaptea si isi cereau scuze daca ne-a trezit zgomotul facut atunci; noi n-am auzit nimic ,dormind ca noi-nascutii desi se pare ca s-a facut mult zgomot la venirea echipajului de la Ambulanta;cine are probleme cu somnul sa vina intr-un calatorie prin jurul unei tarii si entuziasmul, oboseala, numeroasele imaginile care va vor trece prin fata ochilor si nu in ultimul rand farmecul acestui  necunoscut ( sa nu stii unde dormi, ce si unde mananci, cu ce te deplasezi, etc.) va vor cufunda seara intr-un somn profund.

Ne-am intins la povesti si dimineata , prelungind micul dejun cu cateva ore si , printre multe alte lucruri interesante, ne-au spus sa nu mergem la izvoarele termale care sunt in statiune deoarece este foarte aglomerat( erau peste 3000 de turisti datorita vacantei de  Paste-enorm pentru asa o statiune mica) si avand masina, sa mergem la 50 de kilometri   spre munte si acolo vom gasi un izvor termal in mijlocul naturii ,cu putini turisti , mai intretinut si  mai ieftin ; bineanteles ca i-am ascultat si intr-o ora ne “fierbeam” oasele intr-o apa de  50 de grade,  in mijlocul naturii, inconjurati de munti inzapeziti si faceam conversatie cu putinii turisti ( mai multi localnici) care stiau de acest loc feeric.

Erau trei bazine de apa cu temperaturi de 30, 40 si 50 de grade si ne mutam dintr-unul in altul cand nu mai rezistam si se inrosea pielea ; am intrat si intr-un bazin japonez, aflat in interior , unde trebuia sa intri gol si unde puteai sa faci si sauna si masaj. Nu ne mai venea sa plecam de placere si Dana chiar uitase de bagaj si ca trebuia sa ne intoarcem la aeroportul din Christchurch pentru a vedea daca a sosit .

Statiunea Hanmer Spring este locul in care se afla cele mai inalte partii de ski si se pare ca week-end-ul acesta este primul in care a nins si se poate ski sus pe munte( n-ati uitat ,aici vine iarna…); deasemenea statiunea este renumita si pentru iesirile in natura care se fac cu ATV-ul, cu bicicletele, cu caii,  sariturile cu parasuta, si multe alte lucruri antrenante .

Pe drumul de ducere la izvorul ascuns din munti am luat o autostopista de pe drum care era din Germania si timp de cateva luni se afla Noua Zeelanda  colindand tara cu autostopul…aici,la asta nu m-am gandit…cel mai bun si ieftin mod de a descoperi intreaga tara! . In timpul studentiei mele , in vacantele de vara si iarna am vizitat si eu de cateva ori Europa cu autostopul si atunci am jurat ca , cand voi vedea vreun autostopist turist il voi lua indiferent daca arata dubios, este murdar, este intuneric sau nu am loc in masina…fac orice sa-l iau pentru ca si eu am fost asa si nu mi-a placut cand asteptam ore intregi pe marginea soselei( in special in Franta si Spania) ; este o experienta inedita sa faci autostopul, macar cand esti tanar, pentru ca intalnesti o groaza de oameni interesanti si ciudati ( de la milionari extravaganti, hipy, homosexuali, traficanti sau consumatori de droguri, multi cu probleme de toate felurile-inclusiv nebuni- ) si-ti ajuta in viata sa fii pregatit pentru orice…asa inveti “scoala vietii” …dar eu daca eram fata parca nu as fi facut asta singura…este adevarat ca autostopul se face in general singur(a)!. Ce ne-a miscat profund pe amandoi, pe mine si Dana, este ca s-a oferit sa-I dea Danei lucruri de-ale ei auzind ca si-a pierdut bagajul….stiti cum este mereu in viata,  oamenii care au putin ,dau cel mai repede din putinul lor, iar oamenii care au mult , dimpotriva ar aduna si mai mult…adevarat, nu ?...si trist !

Seara am ajuns din nou la aeroportul din Christchuurch, unde speram ca dupa o zi jumatate sa fi aparut bagajul, mai ales ca plecam in interiorul insulei de sud si nu stiam cum ne-ar fi trimis bagajul in caz ca aparea; din pacate despre bagaj nu se stia  nimic, nu aparea nici in sistem si asta m-a facut sa cred ca sunt sanse mari sa fie pierdut sau furat si sa nu mai apara niciodata; Dana este distrusa…a inceput sa uite de lucrurile personale dar se gandeste mai mult la casetele video filmate in Australia si Tasmania( erau si ele in bagajul pierdut) si mereu are nevoie de ceva care se gaseste in bagaj ( ghete de munte, haine groase, trusa cosmetica, etc.)…si pana marti totul este inchis deoarece este Pastele…

De la aeroport am plecat spre parcul natural “Muntele Cook” sperand sa gasim pe drum  un hotel, un motel, un B&B sa dormim, dar "ulciorul nu merge de multe ori la apa" , si nu poti mereu sa gasesti ce vrei si cand vrei...  fiind vacanta totul era ocupat si unde opream vedeam in geam scris “Full”-plin…sau aprins un bec cu “NO VACANCY”- nu sunt locuri libere; se facuse deja seara si  dupa cateva opriri fara succes ne-am dat seama ca era deja prea tarziu si ne-am hotarat sa incercam si masina asta pe post de camera de hotel…norocul nostru ca masina este de tip vagon ( sau cu stim noi sa zicem, “break” ) si avem loc sa facem in interior un pat destul de mare si confortabil…totusi Dumnezeu nu ne-a parasit si ne-a dat in cale un camping unde am avut toalete si dusuri , asta facandu-ne seara mai usoara.

In 2 zile nu poti sa vizitezi in totalitate un oras ca Auckland, si de aceea , banuind ca orasul propriu-zis este asemanator marilor metropole, am hotarat ca una din cele 2 zile s-o dedicam imprejurimilor acestui oras.
Orasul are peste 1.2 milioane de locuitori ceea ce inseamna enorm raportat la numarul de locuitori ai Noii Zeelande care este de doar 4 milioane-marea majoritate a populatiei este in insula de nord , insula de sud fiind aproape pustie si , se spune, “rezervata” turistilor.
Auckland-ul are mult mai multe plaje decat multe tari, acestea inconjurandu-l pe o suprafata destul de mare, datorita formei si geografiei acestor locuri ; aceasta geografie ii ofera orasului un farmec si o unicitate aparte. Luna aprilie ,din pacate, in emisfera sudica, este o luna de toamna si noi chiar am avut parte de ploaie si vreme rea; totusi aceasta nu ne-a impiedicat sa iesim sa vizitam locurile faimoase si partile frumoase ale orasului.
La cativa kilometri de oras se afla o insula , pe care acum 600 de ani a erupt, instantaneu, un vulcan si a acoperit-o in totalitate cu lava , distrugand tot ce era pe ea , de la vegetatie , animale pana la asezarile vechilor mauri. Portul de plecare a navelor care fac legatura intre oras si suburbiile pe care se ajunge cu feribotul este un port micut dar bine organizat , cu trei terminale, din fiecare plecand vase spre directii diferite la intervale scurte de timp- poti sa spui ca navele in Auckland inlocuiesc unele autobuze. Pana la insula Rongitoto , vasul a mai oprit in 2 porturi, Davenport-pe care l-am vizitat la intoarcere- si in alt port al unui cartier micut care nu mai tin minte cum se numeste ; in mai putin de 30 de minute debarcam pe o insula pustie, in care aveam de stat cateva ore pana venea alt vapor sa ne ia.
insula Rongitoto este doar o destinatie turistica si deaceea sunt doar 3 curse pe zi spre si dinspre aceasta. Rongitoto se numeste si si vulcanul care a erupt pe insula si care este cel mai tanar si cel mai mare vulcan din Noua Zeelanda si probabil cel mai vizitat ; multi localnici vin aici in week-end pentru a se plimba ,pentru a admira flora cea “tanara”( 600 de ani este putin mai ales ca totul a fost acoperit cu lava) si pentru a faca un picnic pe o insula in mijlocul naturii; noi am nimerit inainte de “Vinerea Mare” a credintei catolice ( majoritate in Noua Zeelanda) si multa lume avand liber, era plin de localnici pe insula.
Timp de 3 ore ne-am plimbat pe aceasta insula ciudata , plina de lava intarita, pe langa care au inceput sa creasca tufisuri micute si cativa copacei , dar care este plina de drumuri aranjate pentru iubitorii drumetiilor; am ajuns in varful muntelui de unde ai o priveliste asupra intregului crater perfect conic al vulcanului si m-am mirat de ce nu a luat nastere aici un lac ( arata ca un con perfect , cu varful in jos , dar nu are pic de apa la baza); am mai vizitat cateva pesteri formate datorita lavei care s-a intarit si am admirat o parte a orasului care se vedea din varful craterului ; ni s-a spus ca daca vii aici in timpul verii, rocile vulcanice se incalzesc atat de tare incat risti sa-ti strici talpile pantofilor si mai ai nevoie si de multa apa sa bei…pentru noi a fost chiar mai mult decat o zi racoroasa , mare parte a timpului plouand.
La intoarcerea de pe insula am oprit pentru o ora pe alta insula , Devenport, in care partea atractiva este complexul de magazine din port care vand toate prostioarele si unde nu poti sa rezisti fara sa cumperi cate ceva ( noi ne-am oprit la magazinele de antichitati unde gasesti lucruri inedite care dateaza de zeci de ani) .
Un punct pe care nu trebuie sa-l ratati in Auckland este Muzeul orasului in care veti descoperi cultura maurilor( civilizatiile care traiau inaintea colonizarii), obiceiurile, casele in care traiau acestia si tot ce inseamna istorie in Noua Zeelanda…interesanta este o canoe originala lunga de 25 de metri care se pastreaza in conditii acceptabile ( se pare ca este dintr-o singura bucata de lemn) …asta la primul nivel…al doilea nivel este dedicat zonei Pacificului, a naturii marine si terestre si deasemenea este un muzeu viu si un centru de divertisment pentru copii unde acestia pot sa invete geografia, biologia, zoologia admirand si studiind exemplare vi; este un loc ideal pentru a-ti aduce copii si cu siguranta ca acestia vor fi definitiv captivati de ce gasesc aici ( greu este sa-I scoti de aici la inchidere- multe plante , animale, flori, sunt vii si gasesti si multe impaiate la care nu te-ai gandi ca ar putea sa existe ( elefant impaiat, diverse pasari, serpi, si multe alte curiozitati de la giganticele reptile antice-dinozauri- pana la iepuri si gandaci vii ). Al treilea nivel se focalizaza pe istoria mai recenta a Noii Zeelande, incepand de la cele doua razboaie mondiale pana in prezent ,;totul este aranjat si ilustrat pentru a putea ca fiecare s-o inteleaga (istoria) mai usor si placut. Un muzeu foarte interesant, mult diferit de alte muzee de acest tip din lume si in care se cunoaste ca s-a investit multa pasiune si suflet; intrarea este sub forma de donatie, poti sa dai cat vrei , dar este recomandat minim 2 euro…...ca sa fie accesibil tuturor…extraordinar gest !
Nu voi mai insista mult cu Auckland deoarece orasul propriu-zis este tipic marilor orase, va mai spun doar ca o atractie este turnul din centru orasului (Sky Tower), care face parte dintr-un complex de restaurante si cazinouri deschise non-stop, cu o inaltime de 328 de metri ( cea mai mare constructie din emisfera sudica) si unde poti sa mananci la cele cateva restaurante din varf, sa admiri zona pe o distanta de peste 70 de kilometri, dar mai ales poti sa sari cu coarda bungy ( te leaga cu o coarda elastica de picior si sari in jos )…o sa mai revin asupra acestui sport ,care da adrenalina ,inventat aici, si care a cucerit lumea . Noi nu am vizitat complexul dar interesant este sa mergi cu liftul ultra rapid care te duce sus in mai putin de 40 de secunde …simti cum iti coboara stomacul in chiloti….singurul lucru care m-ar fi tentat aici….cu coarda bungy am sarit cu multi ani in urma…merita sa o faci macar odata in viata!
Orasul se mai numeste si “orasul navigatiei” deoarece aici isi dau intalnire multi navigatori in cadrul numeroaselor concursuri de barci , in port vezi ultimele modele in materie de barci cu vele si este plin de magazine de lux cu articole dedicate acestui nobil sport.
Am plecat din Auckland in plin “long-week-end” – o mica vacanta pentru localnici – si pe langa faptul ca biletele de avion au fost mult mai scumpe in aceasta perioada, a fost aglomeratie peste tot si s-a intamplat si ca bagajul Danei sa fie pierdut de catre liniile aeriene nationale pe o portiune relativ mica (intre Auckland si Christchurch am zburat doar 45 de minute) ; acum Dana are cateva reprize de plans pe zi…este un lucru pe care nu l-as dori nimanui, sa-si piarda bagajul intr-o vacanta si sa nu mai aiba NIMIC…iar cei de la compania aeriana ne-au zis ca ne vor deconta cheltuieli in valoare de …40 de euro…iar dupa 3 saptamani, daca nu se va gasi, ne vor da probabil o suma mai mare dar total insuficienta… Mi-as fi dorit sa-mi fi pierdut mie bagajul, in locul ei, pentru ca eu am numai lucruri ieftine (multe lucruri , cand se murdaresc,le las prin locurile pe care le vizitez –valoreaza mai mult spalatul decat ele) si nu tin atat de mult la ele precum ea( mereu o femeie este mai atasata de lucrurile personale decat un barbat).
Niciodata sa nu veniti cu lucruri valoroase intr-un tur( in nici o tara) pentru ca riscul sa le pierdeti, sa vi le fure, sa se strice este mare, si nu mergeti acolo sa faceti parada modei; veniti sa vizitati , sa va simtiti confortabil si fara stres ca se intampla ceva cu hainele sau alte lucruri personale…asta este valabil cand sunteti intr-o calatorie si va plimbati printr-o tara, situatia se schimba cand veniti in concediu si stati intr-o statiune!...
Dupa ce ca nu mai are nimic de imbracat este si “Good Friday”-Vinerea Mare , totul este inchis si urmeaza si cateva zile in care marile magazine sunt inchise…speram ca vor gasi bagajul si ni-l vor trimite cat mai curand – si asta este o problena ca nu stim unde vom fi urmatoarele zile… deocamdata am ajuns la Christchurch, cel mai mare oras de pe insula sudica a Noii Zeelande unde am inchiriat o masina pentru urmatoarea saptamana si vom porni sa vedem de ce se spune ca aici este adevarata frumusete a Noii Zeelande.

Noua Zeelanda, una din primele tari care intampina Anul Nou…copil fiind, cand priveam la televizor eram invidios pe ei ca acolo vine mai repede Revelionul…
Astazi sunt aici si ma aflu cu 10 ore inaintea voastra …ziua incepe mai repede aici…din pacate si se termina la fel …dar nu este important cat timp tine o zi , ci cat de mult faci in aceea zi.
Auckland este cel mai mare oras al Noii Zeelande si poarta de intrare principala a turistilor in tara; nu am avut nimic aranjat( nici un hotel) si ne-am bazat pe birou de turism din aeroport ca ne vor gasi ei o camera pentru 2 seri cat aveam de gand sa stam aici; birou de turim nu ne-a dezamagit (dimpotriva , se pare ca turimul este foarte bine dezvoltat in aceasta tara pentru ca ne-au furnizat o serie de informatii folositoare ) si ne-a gasit o camera la un lant de hoteluri renumit (Formula 1) la care am mai stat prin tururile mele prin lume, iar pretul este nemaipomenit de bun pentru Auckland-30 de euro pe seara…si locatia hotelului este in plin centru.
Maine va povestesc despre acest frumos oras , unde nu am ramas prea mult timp deoarece am “zburat”-in minunatul Sud , si de acolo voi veni cu masina inapoi in Auckland; am procedat invers decat procedeaza ,in general , turistii, care inchiriaza masina din Auckland si pleaca in Sud ,de acolo intorcandu-se cu avionul… este mai ieftin sa faceti ca mine deoarece veti gasi mai usor masina de inchiriat in Sud ( turistii duc masinile acolo si acolo le lasa) si va lasa mult la pret daca o aduceti in Auckland- unde o iau altii ( firmele de inchiriat trimit ei soferi sa aduca masina din Sud in Auckland).

Australia se pare ca a fost populata cu 40.000 de ani in urma de triburi de vanatori si pescari veniti din nord. In anul 1770 James Cook ajunge pe tarmul estic si proclama Australia posesiune britanica . Micul continent a fost initial folosit de catre autoritatile engleze drept loc de deportare a detinutilor de drept comun. La data de 13 Mai 1787 , o nava englezeasca pleaca din Portul Portsmouth spre Australia , comandata de Arthur Phillip, care avea sa fie primul guvernator al coloniei; dupa 8 luni ( cat a durat calatoria) 1000 de englezi au debarcat la Botony Bay denumind izvorul gasit acolo Sydney dupa numele ministrului Coloniilor. Urmeaza adevarata colonizare care se soldeaza cu exterminarea majoritatii populatiei autohtone. Se formeaza 6 colonii cu statut de dominion in anul 1901 iar cativa ani mai tarziu se adopta constitutia Australiei care imbina experienta parlamentarismului britanic cu avantajele federalismului nord-american. In prima jumatate a secolului 20, Australia se transforma intr-un stat modern si industrializat, participand si la cele 2 razboaie mondiale cu 300.00 respectiv 600.000 de soldati. Dupa cel de-al doilea razboi mondial Australia se detaseaza de Marea Britanie si se implica mai activ ( economic si politic) in spatiul Pacific, care absoarbe peste 70% din totalul exporturilor . In anul 1986 , regina Elizabeth II semneaza la Cambera proclamatia prin care intra in vigoare noua “Lege asupra Australiei” care inseamna ca toate legaturile legislative, executive si judiciare dintre Marea Britanie si Australia sunt abolite si regina ramane , onorific, sef al statului australian ... n-a fost prea lung si sper ca deloc plictisitor, nu?...
Am plecat din Tasmania si dupa o escala la Melbourne unde am schimbat doar avionul am ajuns in cel mai mare oras al Noii Zeelande , Aukland ; ca si in Australia , cel mai mare oras nu este si capitala tarii…capitala Noii Zeelande este la Wellington.
Exact ca in Australia, si in Noua Zeelanda la intrarea in tara cel mai drastic si amanuntit control este controlul “bio” ,adica te controleaza sa nu introduci nimic care ar putea sa influenteze culturile, apa , solul, animalele tarii , asta implicand ca nu ai voie sa intri in tara cu nici un aliment, fruct, seminte, flori, pamant si multe altele scrise pe o foaie pe care trebuie sa o ai si s-o semnezi cand prezinti pasaportul; toate bagajele sunt scanate si toti calatorii sunt intrebati daca au vreun aliment sau substanta interzisa; trecusem printr-o experienta la intrarea in Australia si am decis sa nu mai riscam si am aruncat cele cateva mere pe care le aveam , bananele si cativa biscuiti…eram stapani pe situatie fiind siguri ca nu avem nimic de care sa ne fie frica; inainte de ajunge in fata ofiterului de la controlul “bio” , am vazut ca erau calatori pe care ii descaltau, le luau sacii de dormit, corturile, bocancii iar pe multi calatori ii controlau amanuntit prin tot bagajul…am auzit inaintea noastra ca il intreba pe un calator daca a fost in natura( in tara din care venea) in ultimele 5 zile si daca spuneai ca da, te baga la control amanuntit…m-am uitat la Dana si am hotarat sa spunem ca noi am fost doar prin orase in Tasmania-nu vroiam sa ne umble prin bagaje- …asa am spus, ne-au crezut si ne-au trimis la ultimul control ,scanarea bagajelor cu raze-X…noi eram fericiti ca am scapat stiind ca nu avem nimic compromitator in bagaje…dar la bagajul Danei s-a oprit cateva secunde si a rugat-o pe Dana sa-l deschida deoarece a vazut ceva dubios…dupa cateva secunde de cautat prin bagaj a gasit o punga cu nisip( alb, de pe plaja Bay of Fires) si a incremenit…nu-I venea sa creada ca Dana are o punga intreaga…pe altii ii controla daca le-a mai ramas pe talpile bocancilor, in sacii de dormit, pe hainele de munte vreun firicel de pamant strain care ar putea sa contina vreo bacterie, insecta sau altceva si Dana avea o punga intreaga de nisip…uitandu-se atent in punga a vazut o musca micuta…uau !!!...aici chiar s-a speriat si si-a chemat toti colegii…nu le venea sa creada …iar noi incepusem sa ne speriem deoarece pareau foarte seriosi si speriati de ce avem…si uitandu-se ei atent la punga si examinand-o pe toate partile, s-a rupt punga si jumatate din nisip s-a scurs pe jos…au sarit toti ca arsii ca a iesit musca din nisip…era un circ de-ti venea sa razi dar in acelasi timp ne gandeam cu groaza ce o sa ne faca…au venit cu maturi speciale si alte pungi sa stranga nisipul de pe jos in timp ce altii ne-au zis ca intra in laboratorul de langa sa analizele nisipul si vietatile existente prin el sa vada daca nu suntem teroristi si am vrut sa infectam deliberat Noua Zeelanda. Toata lume din jur ne privea ca niste infractori , in timp ce ofiterul ne reprosa de ce am declarat ca nu avem nimic cand noi avem pamant cu insecte si puteam sa infectam pamantul Noii Zeelande...mie-mi venea sa rad dar privindu-I cat de seriosi sunt ei , incercam sa ma abtin si sa-I conving ca Dana nu a vrut decat sa aiba o amintire de la aceea plaja de vis cu nisip atat de alb si nu am avut de gand sa aducem nisipul in Noua Zeelanda ci sa-l luam cu noi in Romania ca amintire. Dupa cateva minute de negociere( eu am sustinut ca “nisip”- ce aveam noi nu face parte din “pamant”- ce scriau ei ca este interzis- nu scria nicaieri de cuvantul “nisip” ca nu ai voie) si intre timp venise si ofiterul de la laborator si probabil nu gasise nimic periculos au hotarat sa ne dea drumul, fara amenda ( desi , ne-au spus ca ar fi trebuit) dar nu ne-au dat nisipul inapoi deoarece acesta trebuia distrus)…ma gandeam ce s-ar fi intamplat daca ne prindeau la intrarea in Australia cu o plasa mare de salam, branza, tuica, etc…ne-ar fi dat o amenda de plecam direct inapoi in Romania ,sigur nemaiavand bani de calatorit …
Atentie deci, in Australia si Noua Zeelanda nu este de joaca cu alimentele, ceaiuri, seminte, etc…amenzile sunt foarte mari si poti sa faci si inchisoare daca minti …si inca un lucru important : in Noua Zeelanda romanii nu au nevoie de viza dar, atentie, trebuie sa ai bilet de intoarcere, deci dus-intors ,pentru ca altfel nu te primeste in tara …am avut noroc ca am avut , deoarece initial planuisem sa ne luam doar dus si sa hotaram aici cat stam…nu m-ar fi lasat sa intru pana nu-mi cumparam si plateam ca si la intrarea in Filipine din Hong-Kong.

Precum v-am obisnuit cateva date “tehnice” despre tara  careia i-am fost oaspete:

Australia este a sasea  tara ca marime din lume si formeaza cel mai mic continent; deasemenea este cea mai plata si cea mai joasa intindere de uscat si cel mai secetos continent ( contine mai mult desert decat oricare alt continent-doua treimi); nu are rauri mari (dar compenseaza cu uriasele rezerve de ape subterane)., iar muntii sunt josi- cel mai inalt este de numai 2200 de metri . Datorita intinselor zone desertice  populatia este redusa ( numai 22 de milioane de locuitori-aproape cat populatia Romaniei de acum cativa ani…), densitatea fiind doar de 2,5 locuitori pe kilometru patrat(pe ultimele locuri in lume).

Clima tropicala este dominanta , cu umiditate mai mare in Nord ,unde se inregistreaza uneori uragane devastatoare ( uraganul Tracy  in 1974 a distrus un oras intreg –Darwin-care ulterior a fost reconstruit ). Vegetatia cuprinde peste 13.000 de specii neantalnite in alte parti ale lumii iar fauna include “fosile vii”(marsupialele, ornitorincul, echidna,etc); cangurii mari si mici, ursii koala , ursii marsupiali, ornitorincul cu cioc de rata si furnicarul tepos (mamifere ce depun oua-se numesc monotrene) ii veti gasi doar in Australia ; peste 600 de specii de pasari –aici am vazut cele mai frumoase si gratioase lebede negre; toate acestea sunt ocrotite in cele peste 200 de parcuri si rezervatii naturale.  Cainele dingo este un membru al familiei cainilor si se pare ca a fost introdus in Australia acum 30.000 de ani.

Vegetatia este dominanta de plante perene cu frunze tari ,bine adaptate pentru supravietuire in regiuni aride. Exista 600 de specii de eucalipt si 800 de specii de salcam.

Partea cea mai racoroasa a Australiei este insula Tasmania cu o temperatura medie vara de 17 grade si iarna de 10 .

Terenul arabil este cultivat in proportie de 80% , Australia fiind un important producator si exportator de produse agricole ;cultura principala este cea de grau iar fructele cultivate sunt: strugurii( aici sunt unele din cele mai apreciate vinuri din lume), bananele, ananasul, fructele de padure, etc.

Pana la sfarsitul secolului 20 , populatia era deosebit de omogena datorita restrictiilor de imigrare non-europene. Majoritatea australienilor a fost de origine britanica si din regiunile locuite de albi ale Comunitatii Britanice ale Natiunilor Unite ( Comenwelth). Religia principala este crestinismul, pedominand romano-catolicii si anglicanii. Minoritari sunt aborigenii (2%) care au fost si traiau aici cand au sosit colonistii.

Australia este una din cele mai bogate tari ale lumii , aceasta datorandu-se si bogatelor sale resurse naturale (minereu de fier, mangan, cupru, plumb , sare, carbuni, aur, argint, diamante, etc; balanta agricola este puternic excedentara, Australia fiind una din principalele tari exportatoare de produse agricole(trestie de zahar, vita de vie, grau, etc) ale lumii ( am citit undeva ca Europa are o politica puternic protectionista fata de produsele australiene la care se aplica taxe aberante)

Turismul este o adevarata industrie in Australia , unde peste 7 milioane de turisti viziteaza tara, majoritatea sositi din Statele Unite, Noua Zeelanda, Marea Britanie si tari ale Asiei ( europeni sunt putini cu exceptia englezilor); incasarile din turism sunt de peste 10 miliarde anual.

O sa va scriu si cateva cuvinte despre istoria acestei tari ( din fericire avand doar cateva sute de ani) si apoi vom trece in Noua Zeeland ( unde deja am ajuns) si va voi povesti ce a patit Dana la intrarea in Noua Zeelanda ,in aeroport,  deoarece nu a declarat  punga de nisip alb luata de pe o plaja din Tasmania…si multe alte lucruri interesante din “aventura nou-zeelandeza” care a inceput nu cu mult timp in urma.

Intrarea in oricare parc national din Tasmania costa , dar este printre putinele din lume unde am platit intrarea cu placere deoarece se vede unde merg banii; totul este ingrijit, aranjat si se investeste enorm in amenajarea drumurilor de acces si a potecilor pe care sa cutreiere turistii dornici de frumos.

Am escaladat muntii o zi intrega alegand 4 din multele trasee existente, am ajuns la 1200 de metri , am vazut cateva lacuri de munte formate in craterele fostilor vulcani, ne-am jucat cu un wombatu (un animal micut , un urs-pitic, neagresiv si foarte puturos) care statea cuminte si manca la marginea unei poteci de munte ( cand Dana s-a apropiat de el ,a mrosit-o, si apoi a prins-o de blugi ), si am admirat ore intregi peisajul unor lacuri si a unor munti care se reflecta spectaculos in ele . Am parcurs mai mult de 20 kilometri, coborand si urcand varfurile de munte, trasee pe care altii le fac in 2-3 zile…dar noi nu mai aveam de stat atata !...   la ora 5 seara eram rupti de oboseala si am intrat intr-un “spital” de diavoli tasmanieni pentru a face cunostinta cu simbolul si animalul pe care multi il asociaza cu Tasmania. Timp de o ora ghidul ne-a povestit despre viata , comportamentul si pericolele prin care trece acest animal care acum este pe cale de disparitie.  Diavolul tasmanian, in ciuda numelui, este un animal micut , cat o pisica mai grasa, care ziua sta ascuns prin scorburi iar noaptea iese la vanatoare sau isi cauta perechea pentru monta. Se numeste “diavol” pentru ca are un mod inedit ( ca si unii caini) de a arata ca ceva nu-I convine, deschizand gura mare si aratandu-ti dintii puternici de animal carnivor; desi pare fioros , daca simte ca nu-i esti dusman este tare afectos si chiar te poti juca cu el ( cel putin asa sunt cei care erau crescuti aici).  Am spus “spital” deoarece pe intreg teritoriul Tasmaniei sunt cateva centre de selectie si crestere a acestor animale dragute care sufera de o boala ciudata care declanseaza o tumoare canceroasa mortala. In ultimii ani peste 60 % din populatia diavolilor ( pe care ii gasesti doar in Tasmania) a murit si se pare ca si ceilalti care mai sunt in libertate sunt infectati ( nu se stie cum a aparut virusul dar este unul mortal si fara remediul); acum zeci de ani, asa a disparut si tigrul tasmanian si astazi nu mai exista nici macar un exemplar in viata. Totusi specialistii au descoperit ca puii de dracii ( cum suna! ) nu sunt infectati la nastere si daca nu au nici un contact cu cei deja infectati pot sa supravietuiasca fara sa se declanseze boala; de aceea s-au creat asa zisele “spitale” unde se cresc draci sanatosi si se incearca imunizarea acestora pentru a opri disparitia lor. Daca nu se facea nimic in cativa ani acestia ar fi disparut de pe fata pamantului …probabil omul a fost vinovat de imbolnavirea acestora ( aducand din alte parti ale globului animale purtatoare de virusi , virusi la care acestia erau vulnerabili ) si acum tot omul trebuie sa-si spele pacatele. Sa speram ca se va putea opri procesul de disparitie a acestor animale simpatice. La centru am mai vazut si vulpi autohtone care sunt caracterizate prin niste pete de culoare alba ( aratand ca blana de dalmatian) si sunt la fel de destepte ca-n Romania- nu se arunca in fata masinii , ci stau pe marginea drumului pana treci si doar atunci traverseaza si ele.

A fost o zi plina, am incheiat-o mancand la aceiasi taverna , dar de data asta eram noi cei care eram plini de entuziasm, vroiam sa schimbam impresii cu cati mai multi turisti si eram  incarcati de imagini spectaculoase ale unor locuri unice pe glob . Cradle Mountaines este o alta destinatie care trebuie sa fie pe agenda oricarui turist care viziteaza Tasmania.  Imediat dupa masa am plecat spre Hobart pentru ca a doua zi aveam avion spre Noua Zeelanda. In drum spre captala , am mai vizitat un orasel ( care avea o singura strada principala si cateva case) , Queenstown , care ne-a dezamagit , aici fiind pe timpuri o mina de minereuri;  zona era acum arida si selenara de parca cazuse bomba atomica nu cu mult timp in urma . evitati orasul, nu face parte din zonele de interes ale Tasmaniei.

In Tasmania se pot observa influente ale diverselor popoare care au migrat aici si poti sa afli povesti si legende interesante care te vor fascina si vei realiza ca de multi ani planeta noastra a devenit “o singura planeta”  si locuitorii ei  de diferite rase, religii, clase sociale pot trai sub acelasi acoperis formand “un singur popor” ; globalizarea a inceput demult!  Locuri de-a lungul intregii Tasmanii provin de la diversele influente internationale : “Freycinet” ( o zona superba pe care din pacate nu am atins-o) ,provine de la francezi, Schouten and Maria( o insula micuta pe coasta de est foarte primitiva si pura ,idela pentru cei care vor sa scape de stresul cotidian) provin de la olandezi, Swansea este de la locuitorii Tarii Galilor, Triabuna , Weilangta( alte destinatii de vis) si multe altele sunt aborigene, si sa nu mai amintesc de cele englezesti care sunt majoritare.

Cateva zile in Tasmania nu pot decat sa-ti deschida apetitul pentru o vacanta simpla, in mijlocul naturii, in care te poti bucura de tot ce-ti ofera  aceasta, de aerul proaspat si fara poluare , de fauna si flora care aici sunt ca acum sute de ani, de locurile pure si virgine , asa cum au fost ele lasate de Dumnezeu; iar daca te plictiseste monotonia si inactivitatea  ,in Tasmania poti sa alegi multe alte lucruri care-ti vor for declansa “adrenalina” –kaiak, scufundari, zbor cu parapanta, cu elicopterul, surf si wind-surf si multe altele la care nici nu visezi.

Tasmania este o lume aparte, mult diferita de cea in care traim noi, o lume a salbaticiei extreme, cu putine influente moderne, si unde s-ar putea sa-ti placa; omul a fost conceput si are “soft-ul” setat sa traiasca in mijlocul naturii, de ce nu ne-am putea intoarce ( macar pentru o perioda) sa gustam din deliciile ascunse ale acesteia ?...

  

Mi-am adus aminte de anii studentiei cand mai dormeam prin masini,  in corturi, in camere de hotel cate 10 studentii…diferenta este ca atunci ne culcam dimineata si nu dormeam mai mult de 3,4 ore…aici am dormit 8 ore si desi conditiile au fost neconfortabile , dimineata ne-am sculat odihniti. Cand am iesit din masina un cangur langa masina noastra se uita la noi si parca ne intreba “-aveti ceva de mancare? “…din pacate noua ne era mai foame decat lui!...apoi vazand ca nu are succes cu noi a plecat parca spunand “-si ce cautati aici daca nu mi-ati adus de mancare ?”… Toti din jurul nostru se sculasera deja ( si era ora 7 dimineta !) unii isi asteptau randul la toaleta ( v-am spus era singura dotare a campingului)  iar altii erau deja pe plaja; in cateva minute eram si noi pe plaja si aici am ramas iar cu gura cascata …intre camping si plaja erau cateva tufe in care erau zeci de papagali viu colorati si de talie mare; toti cantau si se jucau ,probabil incercand fiecare sa-si gaseasca aleasa...era un spectacol fascinant care se intampla pe o plaja cum nici la televizor nu vezi: nicaieri nu am vazut un nisip mai alb si mai fin ( imaginati-va faina de cea mai buna calitate !)iar culoarea apei era inimaginabil de albastra; nu va pot descrie ce minunatie este aici pentru ca a fost si peste imaginatia mea ( si eu pot spune ca am fost in multe locuri) si oricum v-o descriu, voi ( ca si mine ) o sa va ganditi la reportajele( sau pozele de pe internet) de la televizor si este mult peste ce vedeti acolo…o singura problema era, apa era rece si n-am intrat in apa, dar numai privind si eram satisfacuti. Am ramas hipnotizati cateva zeci de minute apoi am plecat pe jos cateva sute de metri pentru a vedea si cateva stanci care aveau niste culori ciudate si nemaintalnite.

Plaja pe care eram face parte din Golful Focurilor ( “Bay of Fires”)  si a fost declarata cea mai “fierbinte” destinatie de vacanta pentru anul 2009 !...din toata lumea  !...nu cred ca au trebuit sa se gandeasca mult timp…greu este pana o descoperi , apoi te indragostesti de ea iremediabil!...

Toata dimineata ne-am plimbat de-a lungul a cativa kilometri admirand cateva plaje si acum nu pot spune care din ele era cea mai frumoasa…toate erau la superlativ…si toate situate intr-o locatie virgina, fara nici o facilitate de turism, fara hoteluri, totul in cea mai pura natura!

Eram entuziasmati si cuceriti de aceste locuri dar, desi am mai fi vrut sa mai stam cateva zile , mai aveam de vazut destule lucruri si timpul trecea fara sa-l putem opri nici o clipa.

Daca veniti in Tasmania , neaparat planificati-va cateva zile la “Bay of Fires”…nu o sa credeti ca va aflati pe pamant…cred ca este ceva peste imaginatia oricarui om .

Lasand in urma “Paradisul”, am plecat in interiorul tarii pentru a ajunge la o alta destinatie  care nu trebuie sa lipseasca din programul nici unui turist in vacanta prin Tasmania : “Cradle Mountaine”.

Drumul spre Parcul National unde se afla muntii trece prin Launceston , al doilea oras ca marime din Tasmania, unde ne-am oprit pentru cateva ore pentru a vizita un defileu “Cataract Gorge”, care se pare ca este atractia maxima in oras; un loc frumos , linistit, cu apa care curge prin cheile muntilor si unde am facut o plimbare de cateva ore pe jos care ne-a dezmortit fundurile de atat stat si dormit prin masina.

Ne-am plimbat si cu telescaunul , cel mai lung telescaun simplu ( adica fara stalpi intre plecare si sosire )din lume si care mergea cu viteza   melcului…dar a unui melc handicapat…sau cum se zice in lumea civilizata :”cu dizabilitati”… am fi ajuns si ne-am fi intors  si pe jos in timp ce am urcat cu el…

Avand experienta noptii anterioare , si avand deja o noapte in masina , ne-am hotarat sa nu mai ajungem dupa ora 7 in zona muntilor , unde trebuia sa gasim neaparat cazare; n-am mai fi rezistat inca o zi in masina…nu mai suntem studenti…din pacate…

Ne-a prins iar intunericul si aici seara, cand ies animalele pe sosea, trebuie sa reduci considerabil viteza caci astfel faci carnagiu; prima zi ,cand am vazut primul cangur sau  prima vulpe, am oprit , am facut zeci de poze si eram entuziasmati si fericiti ca le-am vazut pe sosele…acum nu le mai suportam sa se arunce in fata masinii de parca ar fi sinucigase…si mai presus de toate incepuse si ploaia…o ploaie torentiala care ne micsora si vizibilitatea . Dar intr-un final am ajuns in zona Parcului Natural , unde erau doar 2 campinguri si 2 hoteluri( nici urma de B&B- dimineata ne-am dat seama ca  nu locuia nici un localnic aici) si fara sa mai alegem ne-am oprit la primul care avea locuri disponibile ; bineinteles ca a costa o avere dar am inceput sa ne obisnuim cu Tasmania…Am dormit intr-un container in care incapeau 3 familii deoarece avea 2 camere , un living cu bucatarie in care era o canapea si toate dotarile necesare unui sejur de cateva saptamani( de la tacamuri, farfurii, oale, aragaz, frigider, etc); ne-am inghesuit in camera cea mai mica( probabil destinata copiilor) deoarece era destul de frig ( eram in mijlocul muntilor si afara era frig si ploua) si am pus caloriferul electric in priza …sa va mai spun ca am adormit in urmatoarele secunde de cand am stins lumina ?...sper ca banuiti, dar o sa va spun ca inainte am mers la un restaurant din apropiere( de fapt era un bistro caci restaurantul propriu-zis era pentru cei cu bani si noi am ales varianta ieftina-platisem si hotelul care ne-a taiat buna dispozitie…) unde am mancat o supa fierbinte, un peste si o pizza, am savurat atmosfera de munte si povestile celor care fusesera toata ziua pe cararile muntilor si seara stateau la gura semineului povestind frumusetile vazute si schimband experientele traite. 

Sa va mai spun ca , camera are pe doua laturi geamuri mari cat tot peretele, si dimineata puteam privi plaja si apa ( in care se reflecta Soarele ) din varful patului.
Micul dejun a fost unul regesc , cu delicatese( mai ales dulceata de capsuni si cea de fragi) preparate de enlezoaica mutata de cativa ani in Australia si cum scria in brosura lor de prezentare ( mic dejun servit “din inima” ). Acolo am intalnit alte doua familii australiene(care erau cazate acolo) foarte placute ( una de origine germana ) si micul dejun a durat aproape 2 ore…
Trebuie sa va mai spun ca in Australia marea majoritate a turistilor sunt australieni , iar ceilalti sunt vorbitori nativi de engleza( englezi, irlandezi americani ); rar am intalnit europeni sau asiatici .
Cu parere de rau a trebuit sa parasim minunata locatie , si pe ai ei proprietari si ajungand in port , ne-am imbarcat pe o barca pentru a pleca intr-un tur pe apa si a vedea si intelege istoria acestor locuri. Inainte de a ne urca pe barca , am fost dotati cu salopete impermeabile si asta ne-a dat de banuit ca va fi o barca de viteza in care vom trai senzatii tari…asa a fost !...
Sa ne intoarcem mult in timp …. acum peste 130 milioane de ani Australia facea parte dintr-un mega continent-Gondwanaland (impreuna cu Antarctica, Africa si America de Sud) si datorita unor presiuni puternice ale placilor tectonice , o bucata s-a rupt si s-a deplasat spre Ecuator (actuala Australia); dupa alte milioane de ani, se pare datorita unor noi cutremure devastatoare , din bucata rupta si deplasata s-a rupt alta bucata mai mica ( actuala Tasmanie , care a fost definitivata la forma actuala de activitate puternica a unor vulcani) care mai pastreaza pe alocuri fasii de stanca rupte din continentul-mama; formele acestor fasii sunt fascinante , inaltandu-se deasupra apei ca niste ziduri unele avand varfuri ascutite si culori deosebite ; printre cele mai speciale se remarca “Tasman Arch”- o poarta imensa in stanca( care de mii de ani sta de veghe la Oceanul Sudic) si “Candlestick” –stanci sub forma de lumanare , inalte si foarte impresionante . Pe parcursul celor 3 ore cu barca mai poti sa admiri cateva plaje superbe ( Pirates Bay) , sa vezi foci, delfini, zeci de pasari similare pescarusului nostru , si sa-ti creasca adrenalina cand capitanul apasa acceleratia la maxim .
Din pacate nu a fost o zi cu soare ( chiar mai mult, a si plouat), dar a fost un tur care a meritat si trebuie sa-l faceti daca veniti in Tasmania.
Am coborat de pe barca , ne-am urcat in masina si am gonit spre nord spre o plaja celebra in toata lumea “wineglass bay”-golful paharului de vin; este o plaja care de cativa ani este mereu prezenta in topul plajelor din intreaga lume si se spune ca este una din cele mai fotografiate din lume. Drumul pana la ea presupune ceva efort, trebuind sa lasi masina si sa escaladezi un munte( pe care apoi trebuie sa-l cobori daca vrei sa simti nisipul alb si sa te scalzi in apa de un albastru inimaginabil) , dar dupa acest efort este recompensat cu o priveliste care te duce cu gandul la Paradis; este intradevar una din cele mai frumoase plaje vazute de mine vreodata si mi-ar fi placut sa cobor la ea ( desi se spune ca de sus are imaginea cea mai impresionanta), sa stau s-o ating, sa ma joc in nisipul alb fin , dar incepea sa se intunece si noi mai aveam drum lung pana sus in nord.
Drumul cu masina prin Tasmania insemna in loc de trafic de masini, trafic intens …de animale pe sosele; rar intalnesti masini pe sosele, dar cangurii, vulpile, iepurii, wambatul ( o specie de ursulet micut si lenes) , diavolii tasmanieni ( aici o sa mai revin), toti parca sunt atrasi de drumul care serpuieste prin padurea tropicala si nu se lasa pana nu ajung sub rotile masinilor; la fiecare kilometru intalnesti vreun animal intins si lipit pe sosea; noi n-am lovit decat iepuri si cativa canguri micuti dar am satisfactia ca am evitat in ultima clipa zeci de animale…noaptea este cel mai periculos sa conduci deoarece toate animalele sunt active si ies la vanatoare ;deasemenea imaginati-va o sosea goala, foarte bine intretinuta , care te tenteaza sa accelerezi dar cu cat mergi mai tare cu atat iti este mai greu sa-i eviti si pericolul creste.
Dupa 2 ore de zig-zag printre animale am ajuns la St-Helens, un orasel in nord , de unde am luat-o spre zona plajelor cu speranta ca vom gasi o cazare convenabila; v-am scris ca in Tasmania dupa ce se lasa intunericul , oamenii se culca impreuna cu gainile, lasand animalele sa-si faca de cap ( mai ales pe strazi). Deoarece am ajuns seara la ora 8 ( pentru localnici ora limita este ora cand se intuneca –ora 7), n-am mai gasit nici o casa-pensiune cu luminile aprinse si am hotarat sa intram intr-un camping pe malul oceanului sa cautam vreo cabanuta. In primul camping in care am intrat, nu era nimic in afara de masini, corturi, si practicele si de acum familiarele “case pe roti…nici pic de organizare, receptie , dusuri, curent …totul in natura…si totul paralizat , toti dormeau cu exceptia catorva lumini slabe care mai palpaiau – probabil si acestia se pregateau de culcare; in al doilea camping la fel…in al treilea la fel , numai ca, comparativ cu primele doua aici nu erau nici toalete amenajate; ne-am intors in al doilea si am hotarat sa dormim in masina…aici a inceput circul incercand sa gasim loc bagajelor si sa aranjam “patul” pentru somn…
Maine va povestesc ce soc am avut vazand pe lumina plaja pe care am dormit, cum ne-am sculat cu ciripitul papagalilor si cum au aparut cangurii in jurul nostru cersindu-ne mancare.

Tasmania, un secret al lumii care asteapta sa fie descoperit…un secret pe care putini il cunosc …un secret pe care cand il descoperi realizezi cat de magnifica si nemarginit de frumoasa este natura…natura virgina…natura pura…natura asa cum a lasat-o Dumnezeu…
Daca vrei sa descoperi Tasmania trebuie sa fii pregatit; in primul rand financiar…nu este o tara(teritoriu) in care poti sa traiesti cu 10 dolari pe zi ca in Asia, este o tara dezvoltata , cu nivel de viata ridicat in care preturile nu sunt deloc mici, in care numai taxele de intrare in Parcurile Naturale sunt zeci de euro(fiecare ) , in care cazarile rar scad sub 80 de euro (pe noapte), o tara care iti dezechilibreaza bugetul…DAR MERITA!...
Cea mai buna (si eu cred ca unica) metoda de a descoperi misterele Tasmaniei este de a inchiria o masina…aici se face diferenta intre turisti…cei care vor doar sa “atinga” tara cateva zile, ca noi, inchiriaza o masina mica , gen autoturism, cu care se misca rapid si descopera noi si noi locuri in fiecare zi ; ceilalati , adevaratii turisti pasionati de natura si care cauta relaxarea si incarcarea spiritului in mijlocul mamei-natura, inchiriaza “case pe roti” si colinda saptamani intregi oprindu-se in locuri minunate din mijlocul naturii, locuri cu confort minim, unde fac o comuniune cu natura care le ofera saticfactii maxime.
Aeroportul din Hobart, capitala Tasmaniei este un aeroport unic in lume, un aeroport in care jumatate din parcare este ocupata de masini pentru inchiriat, un aeroport in care isi dau intalnire toate marile firme renumite de inchirieri, si pe langa acestea ,alte zeci de firme locale care le fac concurenta celor mari; aici descoperi cat de eficienta este concurenta care duce la servicii de calitate si evident la preturi mici. Poti sa inchiriezi masini micute ( ca a noastra) cu 20-30 euro , masini de familie cu 40-50 de euro , masini de teren 60-70 , si lista continua pana la adevarate case pe roti cu toate dotarile dar care nu scad sub 200 euro pe zi…masinile ieftine nu au deloc asigurare si daca lovesti vreun animal( probabilitate foarte mare) sau se sparge parbrizul de la o piatra, sau orice altceva, trebuie sa platesti tu reparatia…daca vrei asigurare, platesti in plus, scaun de copil, la fel, Gps, la fel…se pare ca din reparatii si accesorii castiga cel mai mult .
In maxim 20 de minute de la aterizare eram in masinuta noastra roz ( botezata de Dana “bombonica”) si ne indreptam spre Hobart , fara sa ne putem abtine din ras… o organizare perfecta face ca asteptarea sa fie minima si confortul maxim.
Ajungand in Hobart am hotarat sa nu ramanem aici decat cateva ore deoarece acesta nu are nimic in comun cu spiritul tasmanian si eram satuli de marile orase; capitala Tasmaniei este un oras modern, dezvoltat cu o infrastructura bine pusa la punct ,dar, ca toate orasele moderne dezvoltate , este destul de aglomerat si obositor…totusi cateva ore nu strica…
Am intrat in centru si am vrut sa parcam pe strada…3 euro pe ora !...inadmisibil !...am cautat o parcare subterana, in afara centrului, unde pretul era mai accesibil si avand harta in mana am inceput sa vedem cu se manaca orasul
Una din cele mai mari atractii ale Hobartului este targul din apropiera centrului, targ care are loc ( de zeci de ani) in fiecare sambata ,si cum era sambata am avut curajul sa intram in ea ( bugetul oricum este dat peste cap…); piata in care are loc targul se numeste “Salamanca Place” si pe langa targul propriu-zis ( unde gasesti orice) poti sa admiri si frumusetea cladirilor construite de primii colonisti ; interesant este ca in piata gasesti multe produse autohtone-de la mancare traditionala pana la obiecte de artizanat- la pret sub cel din magazine; eu m-am oprit la antichitati ( au inceput sa ma fascineze lucrurile vechi, au in ele un farmec aparte) si n-am rezistat pana n-am cumparat 2 ceasuri . Urmatoarea vizita a fost in portul orasului unde am mancat la un restaurant, bineanteles fructe de mare pescuite cu cateva minute inainte, si de acolo am luat un autobuz turistic care ne-a facut turul orasului ; in difuzoare iti povesteste despre istoria si cultura orasului, dar este o engleza greoaie pe care eu cu greu o inteleg. Am dus dorul Melbourne-ului unde totul era gratis, aici si harta orasului costa…iar turul normal costa 20 euro , dar fiind sambata era redus la 10…
Ca o paranteza , sa nu uit , m-a intrebat cineva pe e-mail ( nu uitati adresa mea costinelstef@yahoo.com sau costin@costinstefan.ro ) daca aici sunt tot euro…nu,nu sunt euro, sunt dolari australieni dar degeaba va spun ca , costa 50 dolari australieni ca nu va dati seama ; deci transform eu in euro si va scriu sa puteti realiza cam cat costa .
De-a lungul plimbarii noastre prin oras am intalnit o companie care organiza plimbari cu barca de-a lungul tarmului sudic spre doua destinatii faimoase si cu peisaje care-ti “taie respiratia” cum zic ei; aici “fantastic” a fost inlocuit cu “take the breath away” ; a trebuit sa alegem intre insula Bruny si peninsula Tasmaniei ; ambele se aseamana prin frumusetea coastelor si a vietii marine si este suficient sa faci una singura....mai ales ca nu sunt ieftine…am ales peninsula Tasmaniei deoarece este mai in nord si plecam mai departe pe coasta estica inspre Nord.
Seara am plecat din Hobart, spre portul (Port Arthur) unde era intalnirea a doua zi , port care se afla la 100 kilometri departare si pe langa care speram noi sa gasim cazare.
Cum am parasit Hobartul , am realizat ca suntem pe o insula putin aglomerata , unde oraselele sunt compuse dintr-o strada si cateva case si unde rar intalnesti si masini ( majoritatea inchiriate de turisti )…hoteluri sunt putine si baza este sistemul “bed and breakfast” , adica doar sa innoptezi si sa mananci la localnici si sa pleci ziua sa vizitezi salbaticia locurilor.
Am intrat in Port Arthur si am fost surprinsi sa descoperim ca in afara de un motel micut , un restaurant, cateva case , nu mai era nimic…doar portul cu zeci de barcute …dar ale cui erau barcutele ? , ca localnici sunt putini…
La cativa kilometri de Port Arthur am gasit pe harta un loc( la ocean) numit “White Beach”-plaja alba, si cu multa speranta si ingrijorare ne-am indreptat spre el pentru ca se facuse deja noapte si aici dupa ce se lasa intunericul numai animalele salbatice mai ies la plimbare…Am gasit o plaja superba , un camping cu zeci de rulote si corturi si am intrebat daca au si casute de cazare…ne-au aratat un container care avea toate utilitatile (baie, bucatarie, living.etc.) dar parca instictul m-a facut sa spun “-multumesc , mai cautam, si daca nu gasim ne intoarcem”…
Stiti zicala “lucrurile bune vin la cei care stiu sa astepte”- s-a adeverit si dupa cateva sute de metri am gasit un indicator cu “B&B “ –adica “bed and brekfast” ; casa era situata pe varful unui deal , cu o priveliste care te facea sa uiti ca trebuie sa respiri ; aici am inteles de ce “fantastic” s-a transformat in “iti ia respiratia”.
Este o casa de lux , cu 3 camere de oaspeti mobilate numai cu mobila si obiecte de calitate, o baie deosebita si , cireasa de pe tort, o terasa imensa cu priveliste la doua plaje care a doua zi am observat ca aveau nisip alb…o locatie de vis , dar ne era frica sa intrebam pretul…am inceput sa facem conversatie (in romaneste se traduce “a aburi”) si sa povestim despre Europa (proprietarii erau din Anglia) si bla-bla-bla…ca sa ne facem placuti….cred ca ne-a placut sau poate ca era seara si proprietarul mai avea doar o camera libera ( niciodata nu vom stii…) dar ne-a spus 80 de euro, eu am incercat ca “nesimtitul” ( suntem pe “rosu” …cu bugetul) la 70 si am batut palma…ulterior am aflat ca o locatie ca asta nu o gasesti sub 120-140 de euro… a fost noroc sau altceva??...eu as spune curaj si insistenta !!...calea usoara si comoda ar fi fost sa aleg prima varianta…dar mereu mai este o alta varianta …mai buna…nu-I asa?
In general in viata sunt doua drumuri , si fiecare om ( bogat sau sarac, tanar sau batran, cu studii sau fara, cu educatie sau fara ) alege unul din ele :
-unul larg si batatorit …care este usor si fara prea mare consum de energie…dar care duce la mediocritate si monotonie
-iar , al doilea, o ia pe o carare nebatuta, plina de riscuri, cu suisuri si coborasuri, fara garantii…dar care duce la maretie si intelepciune…contrastul dintre cele doua drumuri este ca ziua si noaptea …iar eu, eu aleg mereu a doua varianta …alegere pe care n-am regretat-o niciodata…

O ora de zbor…atat am facut din Melbourne pana in Hobart, capitala Tasmaniei si orasul cel mai mare si dezvoltat de pe aceasta insula magnifica…sunt de cateva ore aici si totul este ca-n povesti…ar trebui ca povestile frumoase sa inceapa cu : “in Tasmania a fost odata ca niciodata…” sau poate mai bine : “In Tasmania este…”
De la aeroport am inchiriat o masinuta micuta ,Nissan Micra ( cea mai ieftina -20 de euro pe zi- am prins o promotie pentru ca masinile nu le gasesti sub 40 ) si ce culoare credeti ca are?…nu, n-o sa ghiciti !...roz !!!...suntem cu o masina roz !!...cred ca este singura masina roz de pe insula…si este atat de haioasa fiind micuta , roz , plina de bagaje si cu doi oameni inalti iesind sau intrand in ea…de cateva ore radem incontinuu de ea…si altii de noi…
De ce oare locurile minunate si fermecatoare nu sunt printre destinatile de vacanta cele mai ofertate din lumea intreaga; Madagascarul, Filipine, Columbia, Cambogia, Ecuador-Galapagos, Rwanda, Birmania si acum Tasmania sunt doar cateva din exemple de destinatii pe care nu le vezi des in oferte dar ele sunt in topul multor calatori experimentati care s-au indragostit iremediabil de ele.
Tasmania , comparativ cu celelalte destinate amintite mai sus are ceva aparte: standardul ridicat al serviciilor-face parte dintr-o tara bogata si serviciile sunt la inaltimea bogatiei ( nu acelasi lucru se poate spune de Franta, si exemplele pot continua)- si nivelului ridicat de viata al australienilor si implicit si al tasmanezilor care fac din calatoria prin Tasmania una sigura si fara riscuri de toate felurile cum se intampla in unele tari…dar si preturile sunt la inaltime si aici nu pot sa adaug un punct pozitiv…
Deci, suntem intr-o carte frumoasa cu povesti…intr-un basm care incepe cam asa:
…in Tasmania se spune
ca era un paradis anume,
Si-mpreuna cu Costin
Vom ajunge sa-l descoperim …
Trebuie sa ma apuc sa scriu dar nu stiu cu ce sa incep…despre ce sa va scriu mai intai, despre frumusetea locurilor, despre ospitalitatea tasmanezilor, despre animalele unice vazute, despre virginitatea acestor pamanturi nedescoperite de turismul in masa , despre faptul ca in Tasmania cuvantul “aglomeratie” nu exista…poate aglomeratie pe soselele dintre localitati, aglomeratie de canguri care parca-si dau intalnire “pe promenada” si aici nu le pasa ca circula masini cu 100 de kilometri pe ora…aici ei sunt vedetele si trebuiesc ocoliti…
…Sa incep cu o curiozitate care spune ca numarul turistilor( care nu este mare) este mai mare decat a localnicilor …
…dar mai bine incep cu inceputul si va spun totul…asa nu risc sa omit ceva important si sa raman eu cu ceva mai mult decat voi…

In Australia am doua rude( sau de doua rude stiu eu ) : un verisor si o verisoara; ambii de grad indepartat dar cu care mi-am dorit sa ma intalnesc pe aceste meleaguri dorind sa aflu si parerea lor despre acest continent care i-a adoptat.
Cu unul din verisori m-am intalnit in Melbourne , este de doar 1 an aici , dar deja s-a obisnuit cu viata “usoara”-cum zice el din Australia . Datorita lui am gasit in Melbourne cel mai bun hotel de “backpacker”-I (rucsangii) situat in centrul orasului si foarte accesibil la pret ; Melbourne , ca si Sydney, este un loc in care hotelurile normale nu sunt accesibile tuturor, multi cauta hoteluri de “tineri vagabonzi” unde preturile sunt mai mici , dar acestea se pare ca sunt mereu pline-trebuie sa-ti faci rezervare cu mult timp inainte . Horatiu , verisorul meu, ne-a ajutat rezervandu-ne cu cateva zile inainte si astfel am reusit sa economisim ceva bani-un hotel de 2 stelecosta in jur de 60-80 de euro , iar noi am platit 40 euro. Deja de la 3 stele in sus sunt si preturi cu trei numere…
A doua verisoara , Marieta ,se afla in Sydney si sper s-o intalnesc in ultima zi cand ma intorc in Romania ; nu am mai vazut-o de 8-10 ani si ea a hotarat sa facem un test de memorie cautandu-ne prin aeroport sa vedem daca ne mai recunoastem…abia astept sa vedem pe cati va intreba ea :-Are you Costin?” si pe cate voi intreba eu :-Are you Marieta?”…
Am ajuns in Melbourne…initial nu am vrut sa trec prin el , dar drumul meu din nord spre Tasmania trecea pe aici iar avionul direct costa mai mult decat daca faceam escala in Melbourne…deci, iata-ma in Melbourne , al doilea oras al Australiei si unde am hotarat sa stau 2 zile pentru a “intelege” si ceva din el.
Melbourne este capitala statului Victoria si port la golful Port Philip avand si cateva plaje superbe nu departe de centrul orasului; a doua zi am luat un tramvai si am plecat sa vedem cum arata o plaja situata in interiorul unei mari metropole. Vara in Australia tine oficial pana la sfarsitul lui februarie ( cat tine iarna in emisfera nordica) iar incepand din martie incepe toamna; luna aprile este in mijlocul toamnei si temperaturile incep sa scada si foarte putini mai indraznesc sa faca plaja si baie (exceptie face nordul tarii unde temperaturile nu scad sub 25 de grade niciodata). Din fericire vremea a fost frumoasa pe parcursul primei noastre zile in Melbourn , chiar a fost zi de vara, dar, a doua zi cand am ajuns pe plaja a inceput sa ploua si n-am mai apucat sa facem baie asa cum ne-am propus . In apa era plin de sportivi, toti avand o placa si foloseau un zmeu pentru a pluti si a se misca pe valuri ( este un sport relativ nou-se numeste kitiing). Niciodata n-am vazut atat de multi si nu stiu cum de fac ca nu se lovesc deloc ( sau sa li se incurce sforile de la zmee); si deasemena niciodata n-am vazut atat de bine pregatiti- faceau sarituri de 10 metri in aer si figuri de acrobatie cum numai la televizor vezi…era un spectacol , gratuit , pe care toti turistii il savurau cu placere. Am mancat la o terasa si acest spectacol ne-a facut sa uitam supararea ca n-am facut baie ( apa era cam rece si sportivii din apa aveau toti costume de neopren). Orasul Melbourne este taiat de raul Yarra si ,exact ca multe orase din lume , a stiut sa puna in valoare aceast fapt valorificand frumusetea data de curgerea unei ape- chiar pe malul apei sunt cele mai frumoase si dichisite restaurante , cele mai luxoase hoteluri, cluburi, magazine de lux si de o parte si alta a raului( nu stiu daca este chiar Yarra sau un canal secundar al raului) este loc de promenada unde ziua este plin de turisti iar cand se lasa intunericul si totul este luminat feeric, se pare ca ies localnicii la plimbarea de seara.
Melbourne a fost capitala Australiei timp de 26 de ani pana in 1927 , si de cand nu mai are acest statut fiind un oras , ca si Sydney-ul( capitala Australie este la Cambera-situat intre Sydney si Melbourne) , intre cele doua este o concurenta tacita pentru a se dezvolta si a atrage mai multe calificative pozitive. La capitolul populatie Sydney-ul are cu peste 1 milion mai mult ( M. nu are “decat” 3,5 milioane) dar la capitolul cultura si sport se pare ca Melbourne-ul este net superior- este considerat capitala culturala si artistica a Australiei; iar la capitolul sport este recunoscut ca orasul in care au loc multe concursuri internationale renumite ( primul turneu de tenis al anului Australian Open, turnee de ruigby, etc.) fiind si gazda primelor Olimpiade (1956). Chiar in centrul orasului se afla “Victoria Arts Centre” , un imens complex ,inaugurat in 1984, cu trei teatre, o sala de concert si National Gallery, unde se afla multe tablouri ale unor renumiti pictori( Rembrant , Manet, etc).
Chiar din prima zi petrecuta in Melbourne am realizat ca acesta este un oras cosmopolit , un oras in care influenta europeana este mai vizibila decat in Sydney( acolo as spune ca predomina cea americana-sunt mai practici dar nu asa “artisti”, in toate, ca in Melbourne) si este un amestec mai evident de imigranti din toata lumea- predomina britanicii si irlandezii, dar nu sunt de neglijat nici asiaticii ( aici am vazut cele mai frumoase asiatice si care se si imbracau bine),italienii ( italienii astia sunt peste tot in lume…cu pizza lor cu tot…), grecii (se spune ca Melbourne este “cel mai mare oras grec dupa Atena si Salonic) , iugoslavi, polonezi si mai nou chinezii turcii si vietnamezii.
Orasul se vede ca este nou , cladirile au o vechime de maxim 1oo de ani , iar arhitectura este un amestec de arhitectura victoriana a secolului 19 ( Biblioteca de Stat, Princess Theater) si de zgarie-nori ( acestia sunt in cartierul “Central Business District). Horatiu mi-a spus , cand l-am intrebat cat cost un apartament in Melbourne, si apoi am putut sa remarc si eu, ca nu exista apartamente in Melbourne…singurele blocuri inalte sunt in centru, si acestea sunt numai birouri, populatia locuieste la case sau in apartamente in case cu maxim 2 nivele, si mult in afara centrului; abia acum se construieste un cartier modern in apropierea centrului , cu vedere la ocean si la port, Docklands ; am trecut prin el, si am vazut niste blocuri ultra-moderne, cu apartamente de super-clasa, la parter magazine elegante , cu cele mai futuriste aranjamente arhitecturale si toate materialele folosite sunt dintre cele mai exclusiviste ( marmura , granit si alte pietre cum numai la muzeu vezi). Pretul in aceste locatii este pe masura materialelor folosite , dar se pare ca toate sunt vandute , si inca nu s-au dat in folosinta…criza abia acum ajunge in Australia, dar se pare ca australienii o ignora, nu se omorau nici inainte cu munca si nici acum… nu este scopul lor in viata sa-si sacrifice viata in favoarea muncii .
Primii europeni veniti pe locul actualului oras au fost cautatorii de aur englezi si irlandezi care au intalnit aici aborigeni care traiau de mii de ani pe aceste pamanturi; au fost decimati cu timpul (astazi ei mai reprezinta doar 2 % din populatia Australiei) si colonistii (multi veniti din Tasmania) au fondat in anul 1835 orasul caruia i-au dat numele de Melbourne , in onoarea primului ministru britanic din acea vreme; multi ani la rand Melbourne-ul era renumit in lume pentru tramvaiele sale verzi, cafenele aristocrate, restaurante sic si numeroase parcuri si gradini.
Astazi, dupa mine ,este una din cele mai civilizate metropole din lume, o metropola care nu are nimic comun cu alte metropolele ale lumii, murdare, aglomerate, cu risc ridicat de criminalitate , si de unde vrei sa pleci cat mai repede… Melbourn-ul este un oras unde se poate trai fara sa realiezi ca este un centru de importanta mondiala cu milioane de locuitori.
In materie de turism municipalitate a investit intr-un centru de informare turistica imens ,situat chiar in “buricul “ orasului, si unde gasesti orice, de la informatii pana la vanzare de bilete de avion , autobuz , rezervari de hoteluri, vanzare de suveniruri, si tot ce poate sa-l ajute pe un turist; pe langa centru, municipalitatea a pus la dispozitia turistilor o linie de tramvaie si o linie de autobuze( care circula din 30 in 30 de minute) care fac turul centrului, respectiv al orasului si sunt gratuite; fiecare au zeci de opriri si poti sa cobori si sa urci la orice statie vrei , sa vizitezi si sa stai cat vrei in orice muzeu , piata, , apoi sa mai mergi cateva statii pana la urmatorul obiectiv turistic care te intereseaza …toate fiind gratis… problema cu care am observat eu ca deja se confrunta autoritatile( si nu stiu cum o s-o rezolve ) este ca in aceste mijloace de transport se suie si localnici care stau sau lucreaza prin zona traseelor turistice si profita ca este gratis ; pe tot parcursul se dau informatii despre punctele de pe traseu in difuzoarele din autobuze si tramvaie si astfel nu mai ai nevoie de un eventual ghid care sa-ti explice istoria anumitor locuri semnificative.
Am luat si noi autobuzul ( pe traseul tramvaiului am mers dimineata pe jos) si prima coborare am facut-o la o piata cu mii de tarabe –“Piata Reginei Victoria”, o piata de cateva hectare in care de 125 de ani se aduna comercianti care vand tot ce-i “in luna si-n stela”…mai bine nu mai coboram pentru ca nu ne-am putut abtine si ne-am mai incarcat bagajele cu cateva kilograme( am incalcat deja promisiunea ca nu cumparam nimic pana in Noua Zeelanda pentru a nu ingreuna bagajele si a le cara inca 3 saptamani) .
La pranz am mancat intr-un restaurant chinezesc in “orasul chinezesc” , seara am vizitat unul dintre cele mai mari cazinouri vazute de mine vreodata( am mai vazut unul cam la fel de mare la Cascada Niagara in Canada) unde sunt sute de jocuri de noroc diverse si mii si mii de oameni inconstienti spera la o minune…sunt atat de putini oameni care pleaca de acolo cu bani incat nu trebuie sa te gandesti ca mergi acolo sa castigi…mergi sa joci si…sa pierzi…
Am ratat si multe obiective care nu trebuiesc uitate daca stati mai mult prin Melbourne : Gradina Zoologica, Gradina Botanica, parcul de distractii Docklands cu o roata la fel de mare ca cea din Londra si Paris de unde poti sa privesti orasul, teatre, parcul olimpic, biserici si catedrale si bineanteles zeci de muzee printre care cu siguranta gasiti fiecare ceva interesant…ca o concluzie, Melbourne-ul trebuie vizitat pentru ca nu face parte din categoria metropolelor obositoare si enervante…a fost mai mult decat ma asteptam !...
Dimineta la prima ora plec spre o aventura: “aventura Tasmaniana”…ma insotiti?...

Sa va mai scriu cateva date  interesante despre recifuri ; viata recifului este sezoniera : octombrie, noiembrie , decembrie sunt luni cu viata subacvatica activa de imperechere; din ianuarie pana in mai este o gradinita ce invadeaza apele din jurul recifelor iar din iunie pana in septembrie este sezonul de pescuit al delicateselor.

V-am mai scris, foarte interesant este mimetismul care este prezent in lumea pestilor care pentru a se camufla iau culoarea mediului: pestele-soldat, cu gura lui mare poarta “o uniforma” cu dungi albastre pe fond galben care-l camufleaza perfect printre gradinile acvatice; pestii micuti au culuarea similara cu a recifului si-l folosesc pe acesta ca si cresa, pana cresc si nu mai pot fi inghititi de alti pesti mai mari…si exemplele pot continua pentru a demonstra echilibrul ecosistemului din M.B.C. ,unul dintre cele mai puternice si bine integrate ecosisteme ale lumii.

Istoria a demonstrat ca reciful poate face fata cu succes multor calamitati naturale: furtuni,  valuri ucigase, cutremure , dar nu se stie daca este pregatit sa faca fata actiunii (voluntare sau involuntare) omului…poluarea si de aici,  indirect, schimbarea climatica datorita incalzirii globale, cresterea nivelului aciditatii oceanului, scaderea continutului de carbonati din apa si multe alte schimbari au facut ca rata de crestere a coralilor sa scada si sa fie cea mai mica din ultimii 400 de ani.

Pentru oamenii de stiinta M.B.C este un adevarat laborator, pentru iubitorii vietii marine un paradis , pentru fotografi sursa de frumusete fara limite, pentru pescari un sac fara fund, pentru planeta un loc in care natura a fost prea generoasa, un loc unic pe care avem datoria , macar, sa nu-l distrugem.

A treia zi  dimineta ne-am sculat iar la prima ora si am inchiriat o masina pentru a pleca in nordul izolat al continentului si a-I descoperi misterele .

Zona de nord-est a continentului australian este una din cele mai putin populate zone si de la Port Douglas in nord exista o singura sosea asfaltata care tine 250 de kilometri iar apoi ai nevoie de masina 4x4 pentru ca drumurile sunt “grele” si putin populate. In statul Queensland pe langa cateva rauri mari mai sunt destul de multe rauri micute unde este plin de crocodili ; multi turisti vin special in aceste zone pentru a merge intr-un safari pe rauri si a admira crocodilii in habitatul lor natural si a petrece cateva zile studiindu-le comportamentul. In jurul oraselor turistice este plin de agentii care organizeaza tururi de o zi sau mai multe la “privit” de crocodili , dar noi am preferat sa mergem mai in nordul virgin unde putini turisti se aventureaza si acolo sa incercam sa-I vedem pe crocodilii  neobisnuiti cu oamenii.

Cum ne-am indepartat cativa kilometri de Port Douglas spre nord , traficul s-a redus spre zero si rar depaseam sau ne intersectam cu vreo masina; mai des intalneam pe strada canguri care traversau strada de parca era proprietatea lor si  asta a explicat de ce erau si cativa calcati de masini( nefiind multe masini nu stiu sa se apere de ). Timp de 3 ore am traversat locuri superbe insa doar de 2 sau 3 ori am intalnit vreun satuc cu cateva case  sau vreo ferma de vaci ; vaci insa am vazut destule si ne intrebam cine are grija de ele si cine le mulge ; la tot pasul sunt indicatoare cu “atentie vaci”  si “atentie canguri” si trebuie sa mergi incet pentru ca –cel putin vacile-sunt animale imprevizibile si nu stii cand iti sare vreuna in fata masinii.

Ultimul oras “civilizat” ( in sensul accesibil si conectat la mediul turistic) din nord este Cooktown, oras care poarte numele capitanului Cook care a esuat pe aceste taramuri prin anii 1760 si a revenit 10 ani mai tarziu aducand colonisti englezi care s-au stabilit aici. In Cooktown am vazut pentru prima oara aborigeni (ii vei gasi greu in marile orase sau in zonele turistice) deoarece sunt timizi si nu se simt in “apele “ lor in lumea asta moderna ( aspectul este diferit de aspectul albilor, fiind inchisi la culoare , similar tiganilor de la noi dar parca mai inchisi si cu trasaturi de afroindieni.

In data de 23.8.1770 , James Cook proclama Australia ca  fiind posesiune britanica iar cativa ani mai tarziu incepe colonizarea masiva a acestor teritorii cu englezi de toate categoriile (  predominant  puscariasi care erau inghesuiti in inchisorile supraaglomerate din Anglia) , acestia trecand la exterminarea in masa a aborigenilor; intre 1778 si 1920, colonizarea albilor a avut ca efect exterminarea a cel putin 250.000 din cei 350.000 de aborigeni care traiau in Australia la nivelul de viata al epocii preistorice. Tara s-a colonizat treptat si englezii au fost cei care au dat denumiri teritoriilor cucerite :Tasmania, vestul Australie, sudul Australiei, Noul sud al Australiei, Queensland si Victoria. In anul 1901  cele 6 colonii se unesc formand Commonwealth al Australiei cu statut de dominion al Imperiului Britanic. Treptat Australia se detaseaza de Marea Britanie si in ultimii ani joaca un rol important  politic si economic in spatiul Pacificului si in zona asiatica

Ajungand in Cooktown ai impresia ca istoria a incremenit cativa zeci de ani ; poate ati vazut filme western cu orasele cu o singura strada principala , pe aceasta aflandu-se o banca, un bar, cateva magazine ,cateva case  si toate avand obligatoriu terasa in fata strazii. Daca strada nu ar fi fost asfaltata si nu ar fi existat masini mai noi( totusi majoritatea masinilor au peste 20 de ani vechime) ai fi crezut ca visezi; este un orasel dragut si mult diferit de orasele in care traim multi dintre noi; aici totul se intampla mai incet, parca timpul trece mai placut si nu esti intr-o "ratrace"-cursa de sobolani. 

Toata lumea este politicoasa , te saluta si te intreaba daca te poate ajuta cu ceva ...am petrecut o zi linistita, ne-am relaxat si am admirat natura care aici este cu adevarat virgina; singura problema a fost caldura care depasea 30 de grade dar cand esti in vacanta o poti suporta mai usor...