Dimineata ,dupa un lung mic dejun pe terasa restaurantului de pe plaja, am plecat spre centrul de scufundari, eu cu nerabdare de a revedea adancurile iar Dana cu frica primei scufundari. Impreuna cu noi mai era o frantuzoaica , cu multe scufundari la activ si noi doi impreuna cu instructorul am plecat prima oara sub apa, iar Dana impreuna cu un localnic care conducea barca a ramas o ora sa se bronzeze la soare. Am ajuns la 30 de metri adancime si aici au inceput sa apara, pe langa omniprezentii pesti, langustele, cele mai mari languste pe care le-am vazut vreodata; cred ca aveau mai mult de jumatate de metru si peste 5 kilograme si spre rusinea mea m-am gandit , pentru o clipa ,cum ar arata pe gratar… apoi m-am jucat cu ele( mai mult cu antenele lor lungi de peste un metru, si am avut remuscari ca le-am dorit pe gratar. Vizibilitatea nu era mai mare de 10 metri dar totusi am vazut o bariera de corali, cativa pesti imensi, si m-am bagat in interiorul unui banc de pesti micuti si multicolori, inotand cativa metri cu ei ( spre disperarea instructorului care trebuia sa aiba grija de mine si frantuzoaica , sa ne tina aproape). Dupa o ora de trait intr-o alta lume , si ne-mai-avand aer decat pe rezerva , cu greu m-am lasat convins sa revin la suprafata( desi acolo ma astepta Dana…) si sa revin la aer pur.

Trebuie neaparat sa va povestesc ce am patit in Thailanda , pe insula Ko Thao, acum un an la scufundari; sa luati aminte si sa invatati din experienta mea caci nu este de glumit cu scufundarile. Am plecat in larg spre cele mai frumoase locuri din jurul insulei si impreuna cu cativa profesionisti ( asta insemnand oameni care luni de zile pe an numai asta fac) m-am aruncat sa vedem adancurile. Prima scufundare a fost una la mare adancime – 36 de metri- si a fost atat de minunata incat am hotarat sa facem 3 in ziua respective , desi in plan erau doar doua. Dupa masa de pranz si o pauza de 2 ore am intrat a doua oara-la 30 de metri-si tot la fel de minunata a fost( parca vazusem broaste testoase) si baietii (care in fiecare zi faceau 2-3 scufundari) au hotarat sa o facem si pe a treia. Am avut cateva reticente intreband daca este O.K. ce facem, stiind de la scoala( am facut doua cursuri intensive)ca nu ai voie sa exagerezi datorita azotului din tub care  inhalat , ramane in sange mai mult timp si o doza prea mare este periculoasa; mi-au raspuns ca nu este nici o problema si sa merg pe mana lor. De putine ori in viata ma dau eu pe “mana cuiva” si nu-mi pun  mintea sa lucreze dar atunci s-a intamplat asta. La sfarsitul celei de-a treia scufundari eram obosit dar puneam aceasta oboseala pe entuziasmul debordant pe care il traisem in cele 3 scufundari ; dupa circa o ora aveam ameteli , imi aparusera pe burta pete de culoare rosie si vedeam in ceata…am ajuns la centru si i-am spus patronului ( care era si instructor) ca nu ma simt bine.  Acesta a verificat nivelul celor trei scufundari si…imediat a pus diagnosticul: intoxicare cu azot !...Trebuia sa merg la o camera de decompresie unde sa elimin azotul din sange care imi punea  viata in pericol. M-a intrebat daca am asigurare , i-am raspuns imediat ca da , si am scos-o sa o arat; era sa cad din picioare cand am citit ( de fapt el mi-a aratat ) ca pe toate asigurarile de sanatate si accidente scrie mare: “nu sunt valabile in cazul sporturilor extreme: parasutism, scufundari, etc”…si mi-a mai spus ca sedinda in camera de decompresie costa …3000 de euro !....

Nu va spun cum am rezolvat cu plata , important este ca am ajuns la micutul spital de pe insula care avea de cateva luni aceasta camera( care costa foarte mult) si in cateva minute eram bagat in ea respirand oxigen pur 100% ) . Camera consta intr-un semitub cu pereti de sticla foarte grosi ( in genul celor de la tomograf) in care rapid presiunea creste la 12 atmosfere-este echivalentul unei scufundari la mare adancime-si apoi timp de cateva ore revine treptat la presiunea atmosferica; cateva ore a insemnat 6 ore inchis in acel tub respirand numai oxigen si stiind ca in acel tub ,unde eram eu, se afla o presiune imensa iar in caz de vreo defectiune a sistemului de alimentare cu oxigen sau alta problema ( in cele cateva ore petrecute acolo iti trec tot felul de prostii prin cap) tehnica a aparatului nu mai ieseam viu de acolo…comunicam permanent cu doctorul printr-un microfon si acesta imi spunea bancuri ca sa treaca timpul mai repede; ma uitam mereu pe manometru care parca nu scadea  deloc si au fost cele mai lungi 6 ore din viata mea… dar important era ca dupa nici 10 minute imi revenisem si ma simteam ca nou-oxigenul curata tot azotul din mine si totul revenea la normal . La sfarsitul celor 6 ore de “prizonierat” , cand am iesit din cutie ma simteam extraordinar de bine si am glumit ca ma duc sa fac o scufundare de noapte . Nu am povestit asta pe blog la momentul respectiv pentru a nu-mi ingrijora familia dar cred ca acum este bine de stiut pentru toti care iubesc acest sport minunat( sau care se vor apuca de el) sa nu procedeze ca mine si sa exagereze, sa se scufunde numai cu instructori autorizati, deoarece nu este de joaca !.

Sa revin la Saint Marie : am iesit din adancuri si a urmat randul Danei sa faca introducerea in tainele lumii marine . Din pacate nu a reusit sa respire regulat sub apa ( ea spune ca din cauza regulatorului care nu-i dadea aer suficient, dar eu cred ca din cauza fricii a intrat in panica acolo sub apa) si a trebuit sa amane aceasta introducere pentru alta ocazie…pacat ,era o zona buna pentru prima experienta…dar nu o las eu pana nu reuseste !.

Imediat dupa scufundari am inchiriat o motocicleta si am plecat sa exploram si insula la suprafata nu numai in adancuri. Motocicleta am inchiriat-o de la un localnic ,in primul rand ca era mult mai ieftin decat de la un centru de inchiriere si apoi pentru ca asa este normal cand calatoresti sa sustii dezvoltarea localnicilor nu a firmelor care sunt patronate de oameni bogati si in cazul Madagascarului numai de francezi care vor sa se imbogateasca intr-o tara extrem de saraca.

Primul loc vizitat a fost un cimitir al piratilor , unde pirati renumiti ,de acum o suta sau doua sute de ani , sunt ingropati si se mai pastreaza inca intacte crucile acestora ; pe langa pirati mai sunt inmormantati aici si guvernatori si functionari ai insulei in acele vremuri, care au sprijinit activitatile piratilor sau au fost prieteni cu acestia- probabil ca aduceau bani fumosi la buget…Cimitirul se afla pe cel mai inalt deal de pe insula , de unde ai o priveliste superba asupra oceanului si a insulei si este cel mai frumos loc de pe insula- au stiut piratii ce loc de veci si-au ales…

Am colindat prin magazinele din asa zisul centru al insulei ( unde este si portul pentru vase ), ne-am plimbat prin cateva sate de localnici unde ne-am ingrozit de conditiile de trai ale localnicilor, am vizitat cateva complexe turistice sa comparam cu al nostru, si spre seara( adica ora 5.30-aici ,in emisfera sudica este iarna si se intuneca devreme) ne-am intors pentru ca aveam programare la masaj . Am ales un masaj mai sportiv si la ora 7 seara numai foamea ne-a facut sa nu mergem la culcare…dar dupa masa la ora 8 eram pe terasa bungalow-ului nostru si la ora 9 in pat visand la ziua urmatoare… 

Insula Saint Marie- Madagascar-Oceanul Indian…

Pana si cele mai exotice vise cred ca isi gasesc implinirea pe aceasta insula putin cunoscuta in lume si o destinatie de vacanta foarte rar gasita pe la vreo agentie de turism ; nu cred ca este vreo diferenta intre renumitele destinatii din Mauritius, Maldive, Seychelas si acest paradis ascuns din Oceanul Indian; sau poate ca este …aici vin balenele sa nasca ceea ce o face unica in zona.

Francisco (elvetianul –italian de care v-am povestit ), auzind ca vrem sa mergem aici ne-a recomandat un grup de casute (bungalowuri) pe malul oceanului unde a stat el si nu era atat de scump ca in alte locatii; precum stiti, noi nu aveam nimic aranjat si inca odata am ajuns la concluzia ca exista un Dumnezeu al turistilor vagabonzi , care colinda fara program, caci niciodata nu am dormit afara , ci dimpotriva am avut de unde alege. Tot el ne-a mai recomandat sa stam pe o insula mica “robinsoniana” aflata la 200 de metri de insula St. Marie si in care in afara de nisip alb fin, casute pe plaja si un restaurant tropical nu gasesti nimic ( in afara de un sat cu localnici unde acestia isi castiga existenta pescuind). Am preferat sa alegem un pic de forfota turistica si activitati extra-stat la soare deoarece eu ma plictisesc daca vad doar nisip-apa-soare.

De la Fort Dauphin am luat avionul pana la Antananarivo si de acolo ( cu acelasi avion dar a trebuit sa ne dam jos pentru un nou check-in) inca o ora de zbor si am ajuns pe un aeroport mai mic decat gara din Breaza.

Saint Marie este o insula micuta ( 50 kilometri lungime pe 3 latime) in care sunt cateva sate de localnici si printre acestea ( si dealtfel si in acestea ) sunt zeci de complexuri cu casute majoritatea pe malul oceanului. Aici gasesti cazare de la 5 stele ( casute ca-n filme cu aer conditionat, cada cu jacutzi in mijlocul camerei, ponton propriu , si multe alte utilitati pentru a le creste pretul) pana la cazare in corturi , primitiva, pentru cei cu posibilitati materiale limitate. Noi la recomandarea lui Francisco am ales un loc mediu , la un complex de casute aflat intre aeroport si centru insulei pentru a fi aproape de orice activitate (scufundari, plimbari, inchirieri).

La iesirea din aeroport ( de fapt o incapere acoperita si fara geamuri)  asteptau cateva taxiuri si cateva masini ale complexurilor de lux de pe insula , majoritatea turistilor avand aranjata sosirea  ; noi eram singurii care nu aveam nimic aranjat si mergeam la risc , sperand ca vor avea vreun bungalow liber la Vohilava (asa se numea si satul si complexul de casute) . Am negociat cu un taximetrist ( fiind multi taximetristi si doar noi singurii turisti fara transport aranjat a fost usor sa negociem) si in cateva minute am ajuns in micutul sat numit Vohilava ,la receptia complexului unde am intrebat daca au bungalow-uri libere; ni s-a raspuns ca mai au doar una singura dar are o suprafata imensa de 150 mp , fiind destinata mai multor familii. Am intrebat de pret si ne-a spus ca o sa coste la fel ca si una normala deoarece nu au alti clienti cu care sa o impartim ( este un singur avion pe zi si alti clienti nu mai puteau veni): 30 de euro pe zi pentru ditamai casoiul…si era si pe plaja…si aveam si paznicul nostru fiind la capatul satului la cateva sute de metri de receptie si restaurant( dupa o mancare delicioasa  este ideala o plimbare (in cazul nostru fortata) pana la bungalow.

Cand am ajuns la bungalow era sa cadem pe spate de placere… era ca-ntr-un vis…aveam plaja noastra, masa afara , gradina, iar in interiorul bungalow-ului tot ce ne-am fi dorit; cred ca aceasta casoaie apartinea unei persoane si era data la inchiriat acestui complex cand proprietarul nu era aici, deoarece era in afara complexului de bungalow-uri , era aranjata cu mult gust inauntru, avea tot ce-ti doresti pentru a trai ani indelungati in ea si se simtea “suflet “ in interiorul ei. Bucataria era imensa si avea de toate :masina de spalat,aragaz, frigider, vesela, prosoape si tot ce-ti doresti; livingul cu o masa mare in mijloc era plin de decoratiuni specifice vietii pe o insula in mijlocul oceanului, si de o parte si de alta a lui erau doua dormitoare ( cu baie proprie fiecare) toate trei avand priveliste spre ocean si plaja cu usa pentru iesirea pe terasa; ne gandeam ca a doua zi sa mergem la aeroport sa gasim turisti ca noi si sa le inchiriem jumatatea pe care nu o foloseam …dar am hotarat mai bine sa avem fiecare baia proprie…iar linistea din jur, sparta doar de valurile oceanului,  te ducea cu gandul la Raiul lasat de Dumnezeu pe Pamant …este intr-adevar un loc de basm…

Dupa cateva zeci de minute de “Uau” si apoi alte minute de “gura cascata” am constientizat ca si in paradis ti se face foame si am plecat sa mancam la cochetul restaurant din fata receptiei complexului.

Nu puteam manca altceva decat peste si fructe de mare si ne-am dat seama ca in comparatie cu pretul bungalow-urilor , mancarea este tare scumpa si asta datorita proprietarilor   restaurantelor care sunt cetateni francezi si si-au intemeiat o afacere in Madagascar.

Cand am ajuns prima oara la receptia complexului am fost intampinati de un francez tanar foarte simpatic , vorbitor fluent al limbii engleze( sunt foarte rari in Madagascar-sau poate sunt francezi atat de nationalisti incat chiar daca stiu nu o vorbesc), care avea miscari gratioase tipice de homosexual pasiv; in timp ce mancam l-am intrebat daca el este proprietarul si ne-a raspuns ca nu , el este doar prietenul proprietarului, iar cand acesta a aparut ne-am dat seama ca cei doi  sunt cuplati… nu i-am intrebat dar din felul cum se comportau unul cu celalalt si din felul deloc arogant ( specific multor francezi de aici) cu care ne tratau( foarte politicosi, chiar umili, asa cum ar trebui sa se poarte orice patron cu turistii)  am banuit ca sunt “pe invers” – este doar o parere si sa ma ierte amandoi daca nu este adevarata… 

Dupa o masa bogata si gustoasa ( dar piperata ca pret) am plecat la centru de scufundari sa facem rezervare pentru a doua zi , dar ajungand acolo ne-am dat seama ca nu era nimeni inscris si eram doar noi dornici de “adancuri”- nefiind inca sezon plin erau putini turisti la scufundari.

Sezonul plin incepe pe 15 iunie si tine pana in octombrie- noiembrie, perioada in care totul este ocupat cu mult timp inainte deoarece este si perioada cand aici pot fi vazute balenele care vin din zona Antarctica (unde vine iarna friguroasa ) spre ape mai calde si este chiar locul unde dau nastere puilor care au nevoie de 3 luni sa poata sa inoate singuri; deci daca mai intarziam cateva zile nu mai aveam sanse sa gasim nici un loc liber…

Seara am incheiat-o cu un masaj cu nuca de cocos  si ulei, masaj care curata pielea ( de asa zisa “piele moarta”) si reimprospateaza aspectul ei.

La ora 6 este bezna complet iar doua ore mai tarziu toata insula este cuprinsa de o liniste mormantala, toti localnicii se retrag la culcare iar majoritatea turistilor ,neavand ce face se retrag si ei pe terasa bungalow-urilor ascultand valurile oceanului si bucurandu-se de linistea si frumusetea insulei si apoi adormind cu gandul la ziua urmatoare…

Inainte de a va povesti despre frumusetile din Saint Marie, o sa incerc sa fac un scurt rezumat al istoriei acestei insule si momentele mai importante care au marcat existenta ei.

In comparatie cu alte teritorii, aceasta insula are o istorie mai scurta care incepe in secolul al doilea odata cu venirea pe aceste meleaguri a popoarelor provenind din Indonezia , Malaezia si Melanezia; acestea se contopesc cu populatia aborigena, iar mai tarziu –in secolul 10- cu cea africana si araba nascandu-se poporul malgas.

Marco Polo a fost primul european care a raportat existenta unei “mari insule rosii” (am uitat sa va spun ca pamantul pe insula este in mare parte de culoare rosie si deasemenea multe rauri au aceasta culoare) pe care a numit-o Madagascar, probabil facand confuzia cu Mogadishu in Somalia. Hartile arabesti din aceea vreme o numeau “insula lunii” , nume care a fost preluat de insulele Comore.

Dar primul european care pune piciorul pe insula este portughezul Diego Dias, in anul 1500, si o numeste “Insula Sao Lourenco”,dar datorita pierderii autoritatii de catre portughezi acest nume este uitat.

In secolul 16 se formeaza statul autohton Imerina care cateva secole mai tarziu este unificat de catre suveranul Radama I si se adopta numele de Regatul Madagascar . In anul 1828 dupa moartea regelui Radama I, vaduva acestuia ,Ranavalona I , devine regina conducatoare si urmeaza o perioada de 33 de ani de genocid (peste 25% din populatie este asasinata), mare parte a populatiei de credinta crestina. Crestinismul este scos in afara legii, iar influenta europeana scade , insula devenind o insula izolata de restul lumii. Dupa moartea reginei se reinstaleaza libertatea religiei si misionari crestini isi fac cu brio datoria , religia dominanta in insula devenind curand crestinismul .

Insula fiind necolonizata si foarte putin explorata si aflandu-se langa rute comerciale importante ( Marea Rosie si Oceanul Indian) devine intre 1690 si 1730 baza de operatiuni a celor mai fiorosi pirati mondiali. Multi pirati care au fost alungati din Caraibe de vase militare , s-au refugiat aici unde au gasit importante resurse de hrana si locuri sa se ascunda. “Materia prima” de jefuit fiind din abundenta( matasuri, bijuterii, mirodenii-care se indreptau spre Europa precum si aur , argint , monede venind dinspre batranul continent) acestia (piratii) s-au inmultit si s-au organizat in bande faimoase si fioroase. Pana si musulmanii care mergeau in pelerinaj spre Mecca , erau jefuiti de pietrele pretioase pe care vroiau sa le duca acolo. Pana tarziu in secolul 20 , razlet, acestia au mai terorizat coastele Madagascarului ingrozind capitanii vaselor comerciale si ramanand in istoria mondiala ca cei mai longevivi si fiorosi pirati.

In anul 1885 , Franta isi impune protectoratul, si in anul 1896 declara Madagascarul o colonie a acesteia si desi are de intampinat o rezistenta inversunata a populatiei autohtone, declara franceza limba oficiala si incearca sa distruga puterea dinastiei “Merina” si inlaturarea influentei britanice care incepuse sa se faca prezenta. In anul 1897 regina Ranavalona III este trimisa in exil in Algeria si monarhia Merina este abolita.

Anul 1947 aduce declansarea unei rebeliuni impotriva colonialismului francez, rebeliune care este suprimata brutal de catre francezi , acestia utilizand trupe senegaleze pentru a omora populatia autohtona nemultumita. Pana si astazi poporul malgas are in sange ura fata de africani datorita duritatii acestora ( a trupelor senegaleze) in reprimarea revoltei.

In sfarsit in anul 1960, dupa o tranzitie pacifista , Madagascarul devine stat independent, sub denumirea de Republica Malgasa, dar tot Franta este cea care conduce tara, controleaza comertul, institutile financiare si are aici baze militare.

In anul 1975 are loc interventia militarilor in viata politica iar capitanul de fregata( devenind ulterior amiral) Didier Ratsiraka ajunge premier si sef al statului; este adoptata “Carta revolutiei socialiste malgase” care este aprobata de un referendum si se proclama “Republica Democrata Madagascar”. Ca in majoritatea tarilor cu sistem monopartit si cu economie socialista , are loc un declin al economiei iar acest declin culmineaza cu o criza in anul 1991 care duce la formarea unui Cabinet de Coalitie in care intra si reprezentantii opozitiei. In anul 1992 se adopta o noua Constitutie iar numele oficial al tarii devine “Republica Madagascar.

In timpul alegerilor prezidentiale din 2001 se declanseaza o criza interna care aduce Madagascarul ,timp de 6 luni, in pragul  razboiului civil . Didier Ratsiraka candideaza pentru un al 6-lea mandat dar contracandidatul acestuia , Marc Ravalomanana( primarul capitalei) , revendica victoria in alegeri , refuza un al doilea tur de scrutin si se autoproclama , in 2002 , presedinte , in timp ce Didier Ratsiraka se refugiaza in Franta. Reprezentantii regimului Ratsiraka, acuzati de represiuni antidemocratice si de coruptie, sunt judecati si condamnati , dar are loc si o razbunare care accentueaza riscurile unei derive autoritare a noului regim .

Madagascarul contemporan este un stat democratic , cu economie libera care incearca sa iasa din clasamentul “celor mai sarace tari” adoptand cateva reforme economice care incurajeaza investitiile straine ( recent s-a votat legea care legalizeaza achizitia de pamant de catre straini) si s-a votat introducerea limbii engleze ca limba oficiala( asta nu se vede sub nici o culoare).

Ravalomanana devine din nou presedinte in anul 2006 si in cadrul unui referendum (in 2007) care ii da puteri prezidentiale depline declara ca “Madagascarul este gata de decolare”.

Trebuie sa se intample aceasta “decolare “ pentru ca tara sa urce in clasamentul mondial (in functie de produsul intern brut pe cap de locuitor) de pe rusinosul loc 176 (cu doar 800 de dolari) .

Maine despre ceva mai frumos si anume insula Saint Marie.

Internetul in Madagascar este ceva rar si de multe ori chiar daca gasesc vreun calculator care sa fie legat la internet legatura este atat de slaba incat imi este aproape imposibil sa pun ceva pe blog ; deci putina rabdare...iar in legatura cu pozele ...am ce sa pun....si voi ce sa vedeti..."rabdare"

Internetul in Madagascar este ceva rar si de multe ori chiar daca gasesc vreun calculator care sa fie legat la internet legatura este atat de slaba incat imi este aproape imposibil sa pun ceva pe blog ; deci putina rabdare...iar in legatura cu pozele ...am ce sa pun....si voi ce sa vedeti..."rabdare"

Cand am plecat spre Madagascar aveam in plan sa mergem in insulele Reunion(apartin Frantei si de aceea ne-am luat viza de Madagascar cu intrari multiple), sa vizitam misterioasele  insulele Comore si ne-am fi dorit si cateva zile in Mauritius ; toate sunt in apropiere de Madagascar si se ajunge usor peste tot…dar conditia este sa ai timp…a !, si bani bineanteles.

Reunion-ul a picat prima oara datorita faptului ca apartine Frantei si totul este ca in Franta cu exceptia preturilor ( de 2 ori mai mari) si a faptului ca este tot un paradis tropical; apoi a fost randul Mauritiusului care la fel este o insula scumpa, plina numai de hoteluri de 5 stele cu “all inclusive” ,pentru cei care vor o vacanta cu burta la soare si cu mana pe pahar si cu ceva mereu in gura…

Pana in ultimul moment ne-am dorit sa vizitam Insulele Comore, despre care am auzit ca sunt cu totul si cu totul altceva , dar timpul ne-a presat atat de tare incat am fi stat acolo doar 2 zile si era pacat ca intr-un timp atat de scurt nu am fi vazut mai nimic din frumusetea lor si nu am fi simtit de ce sunt “altceva”…Cu siguranta ca intr-o zi veti vedea pe blogul meu : Insulele Comore…dar acum este randul Insulei Saint Marie(Sfanta Maria).

Cand am ajuns in Madagascar toti pe care ii intrebam( turistii si mai ales localnicii) ne spuneau ca sunt doua locatii de basm in care Dumnezeu a lasat Raiul : Nosy Be si Saint Marie. Nosy Be se pare ca este o insula plina de turisti, o insula aglomerata in care industria turismului desi nu a stricat plaja, apa, clima , a adus alte parti negative cum ar fi turismul sexual( este plin de francezi care se plimba la brat cu localnice de doua ori mai tinere), preturi mari, zgomot produs de muzica sutelor de cluburi, discoteci, restaurante, intr-un cuvant a distrus linistea si naturaletea frumoasei insule.

Saint Marie, o insula aflata in partea de est a Madagascarului in Oceanul Indian, pe langa particularitatile  naturale de paradis tropical si-a pastrat si linistea unui taram neinvadat( inca) de turisti dornici de distractie non-stop.

Am hotarat ca ultimele 4 zile ale turului sa le petrecem pe aceasta insula unde sa ne odihnim dupa 10 zile de alergat prin sudul Madagascarului si fiecare sa faca ce-I place mai mult: Dana la soare si eu in adancurile oceanului sa stau printre fauna si flora marina pe care le iubesc la nebunie( nu cred ca este cineva care sa fi facut scufundari si sa nu fie prins de microbul acestui sport –mai mult pasiune- superb…iar amandoi sa cutreieram insula in cautarea Raiului lasat de Dumnezeu…

Insula Saint Marie este renumita in intreaga lume datorita faptului ca aici intre iunie si septembrie vin balenele sa se reproduca si foarte des asisti la un spectacol dat de aceste manifere gigantice prin marime dar foarte gingase daca le privesti de aproape; sper sa le vedem si noi si sa va confirmam .  

Imi face o deosebita placere ( si nici nu stiti ce fericit ma simt) sa va anunt ca am lansat (in lipsa...) cartea "Jurnalul unui vagabond prin lume" in acelasi timp cu inaugurarea site-ului meu www.costinstefan.ro unde de acum puteti afla informatii despre locurile pe care le-am vizitat, le voi mai vizita si puteti intra in legatura cu mine si ,sper, alti "vagabonzi" pe forumul site-ului; deasemenea puteti sa comandati si cartea pe care sper ca va fi mai usor sa o cititi( daca nu ati facut-o pe blog) sau s-o recomandati prietenilor, rudelor, colegilor de serviciul, vecinilor, dusmanilor :-) ... sau s-o faceti cadou cuiva care iubeste sa "vagabondeze".

Astept cu nerabdare opiniile voastre si sper sa nu va dezamagesc in continuare...

Lectura placuta !...

Pentru a pleca din Ifaty trebuie sa iei un taxi si sunt putini taximetristi care se incumeta sa faca 25 de kilometri pe drumul –practic inexistent- de nisip; tariful este de aproape 30 de euro si am incercat sa gasim alti turisti care pleaca in aceiasi zi pentru a merge impreuna si a imparti suma; am intrebat la receptia complexului de bungalow-uri unde stateam si cu greu mi-au raspuns ca nu stiu pe nimeni; apoi am fost la centru de scufundari si acolo am avut noroc pentru ca instructorul de acolo tocmai aranjase pentru cineva un taxi care trebuia sa vina sa-l duca la aeroport. Din pacate nu stia unde sta acel elvetian( nu statea in acelasi complex cu noi) si m-a pus sa ma duc din casa in casa sa intreb de Francisco( pe langa complexul nostru mai erau cateva pensiuni de 4-5 camere , gen vila, care se inchiriau la turisti); l-am gasit usor deoarece era un elvetian de origine italiana , si prin felul lui deschis se facuse usor cunoscut prin zona. Era de 8 zile in Ifaty , special pentru scufundari, si pleca cu acelasi avion cu care plecam si noi( avionul mergea in Antananarivo dar facea escala si la Fort Dauphin unde trebuia noi sa mergem). Ne-am bucurat ca avem cu cine conversa si schimba impresii , mai ales ca era vorbaret ca si mine.

Am ajuns in Toliare , un orasel destul de mare ,plin cu ricse trase( ma rog impinse …) de oameni care se numesc ,- va mai amintiti ?-“pousse-pousse” si acolo mai avand destul timp pana la plecarea avionului (am plecat cu mult timp inainte din Ifaty deoarece cine stie, poate trebuia sa impingem masina pe nisip) am colindat prin magazinele lor traditionale si cu plasele de cumparaturi in mana( bagajele le-am lasat in taxi deoarece soferul era un om de incredere al instructorului de scufundari) am hotarit sa mancam ceva impreuna pentru a mai povesti cate ceva .

Francisco este un patiser care locuieste in partea italiana a Elvetiei si caruia ii plac ( la fel ca si mie) tururile prin lume si pentru a avea timp( si bani) sa calatoreasca  munceste 12-14 ore pe zi ( de multe ori si sambata si duminica) si astfel are 3-4 luni de concediu pe an( si lucrand in Elvetia si bani…) ; deci nu trebuie sa fii patron sa poti sa te bucuri ,in acest mod-calatorind, de viata, trebuie sa fii deschis la minte sa gasesti portite pentru a-ti satisface placerile. Cunoaste 6 limbi straine deoarece cand calatoreste se cupleaza cu o localnica ( “mereu mult mai tanara ca el pentru a-l mentine in forma…”) si astfel invata cel mai usor limba tarii; a calatorit 4 luni in Brazilia ( facand un tur complet al tarii), a stat 3 luni in Peru si prin alte cateva tari din jur, cateva luni prin Asia , si astfel a invatat portugheza, spaniola , engleza si traind in Elvetia celor trei limbi oficiale ,(franceza, italiana si germana) le vorbeste si pe acestea.

Am petrecut cateva ore placute cu acest Francisco (singurul Italian intalnit si acela tare sociabil- de ce nu sunt si francezii la fel ?...) si am invatat multe de la el…

Avionul cu care zburam apartine liniilor aeriene Madagascar  dar este plin cu turisti (sau poate francezi stabiliti aici) albi; malgasii nu-si permit sa plateasca 100-200 de euro( preturile practicate  sunt destul de scumpe si pentru turisti, iar in sezon  sunt aproape duble).

Dupa 40 de minute de zbor am aterizat in cea mai sudica parte a Madagascarului( aici se pare ca este aceasta , nu in Ifaty) intr-un oras Fort Dauphin, care candva era regele turismului din Madagascar, dar astazi a decazut destul de mult datorita industriei extractive ( doua companii straine, canadiana si sud-africana au format o alianta si extrag titanium dintr-o mina de langa oras)

Ni s-a spus sa nu mergem fara rezervare deoarece toate hotelurile din oras sunt pline datorita expatriatilor canadieni si sud-africani care lucreaza in mina , dar noi totusi am plecat fara nimic aranjat, la noroc, si am gasit un bungalow pe cea mai frumoasa plaja din zona unde nu am inteles de ce nu mai vin turistii aici; este alt paradis pe Pamant…

Bungalowul(voi spune de acum “casuta” ) nostru este situat pe un deal de unde se vede oceanul in departare si deasemenea o mare parte din plaja si se aud valurile cum se sparg de stancile aflate la baza dealului; Dana a spus ca ea de aici nu mai pleaca , ca s-a indragostit de acest loc feeric si ca aici vrea sa-si creasca copiii; intr-adevar privind de sus totul este de vis !

Avem o terasa imensa , cu fotolii, in jurul casutei este plin de flori avand culori intense iar casuta este formata din parter- unde se afla bucataria, baia si un living – iar la etaj este dormitorul cu geamuri spre ocean; nu ne venea sa mai plecam si am ramas ceva timp sa admiram locul acesta minunat in care, provizoriu ,vom locui…

Dupa multe “hai sa mergem” ,intr-un final ne-am urnit din loc, am coborat pana pe plaja pentru a nu scapa o baie cu valuri uriase; am invatat in viata asta a mea cateva lucruri foarte importante si unul din ele mi-a folosit acum :chiar daca este superb sa fii in mare sau ocean cand sunt valuri , este deasemenea cel mai periculos datorita curentilor care sunt in interiorul apei si te pot arunca mult in larg unde apoi nu mai ai nici o sansa in lupta cu valurile; exact la fel era si acum, valuri superbe , m-am aruncat in ele iar curentii de pe fundul apei , m-au aruncat, fara sa ma pot impotrivi, cativa metri in larg…daca ma duceam cativa metri mai in larg acum eram …hrana la pesti…

A fost o baie pe cinste , apa calda, afara cald, nisip alb iar in jur peisaj tropical. N-am stat mai mult de cateva minute singuri ( nu mai era nimeni pe plaja) si au aparut cativa localnici cu articole de vanzare; veneau din ce in ce mai multi si se pare ca se chemau unii pe ceilalti caci tot continuau sa soseasca . N-am rezistat fara sa cumparam prostioare de la cativa copii de care ne-a fost mila si apoi Dana s-a lasat convinsa de o localnica sa-i faca parul suvite; nici eu nu m-am lasat mai prejos( nu, nu codite !...) si am zis “da” unei localnice care a promis ca ne prepara un peste proaspat pe loc. In cateva minute a aparut pestele( destul de mare) impreuna cu toata instrumentatia necesara pregatirii lui ( cutite, farurii, furculite, gratar, carbuni si pana si servete de masa avea femeia); am asistat la tot procesul prepararii pestelui si la un moment dat ni s-a parut tare ciudat fiind pe plaja cu pestele pe gratar, emanand miros peste tot si cu o droaie de copii in jurul nostru care inca ne rugau sa cumparam de la ei . Urmarind tot procesul ni s-a facut o foame de lup ,dar cand tot pestele era gata l-am impartit cu toti copii si am apucat sa gustam si noi  din el…A fost deajuns pentru noi deoarece am plecat dupa la un restaurant din apropiere si ne-am comandat o langusta uriasa sa avem si noi, in sfarsit, ce manca.

Fort Dauphin se afla la interesectia celor doua oceane ( Indian si Atlantic) si este cel mai renumit loc din zona pentru iubitorii de surf si cei de kite( zmeu) datorita vantului puternic ( datorita pozitiei probabil) care formeaza si niste valuri imense tot timpul anului.

Desi eu seara ma apuc de scris, in seara asta am facut o exceptie , si am plecat la discoteca( orasul fiind plin de straini se organizeaza des discoteci unde vin formatii sa  cante “live”) sa vedem o formatie care venea din Insulele Reunion ( foarte aproape de Madagascar) , mai ales ca peste tot in oras erau lipite pliante anuntand mare spectacol in seara asta; nu am apucat sa vedem inceputul programului deoarece ne era somn( in fiecare zi ne culcam inainte de 10) dar i-am vazut pe componentii formatiei si ne-am dat seama cam ce muzica canta…

In Sudul tarii este foarte interesant de vizitat un cimitir deoarece mormintele sunt total diferite fata de mormintele de la noi: sunt pline de culori, vesele, cu o piatra funerara imensa in care sunt desenate sau sculptate scene din viata raposatului ( chiar si scene de sex, scene cu familia,cu prietenii, la munca), poza lui, poze cu membri familiei, tot ce se considera ca i-ar lipsi pe cealalta lume…Mormintele si pietrele funerare sunt construite cu ajutorul comunitatii si acestea sunt probabil pentru oameni mai instariti.

Un alt lucru interesant care am auzit ca poti sa-l vezi prin tot sudul ( noi din pacate nu am avut sansa sa-l vedem ) este o ceremonie de intoarcere a mortilor, numita “Famadihana”. Aceasta ceremonie se organizeaza in cinstea mortilor , a celor dragi care nu mai sunt si are loc incepand din iunie pana in septembrie in fiecare an.

Oamenii isi exhumeaza rudele ingropate iar oasele acestora sunt spalate si apoi infasurate intr-o panza noua; femeile care nu pot ramane insarcinate rup bucati din giulgiul in care a fost infasurat raposatul si le aseaza sub salteaua lor sau –cele care-si doresc cu ardoare un copil- le mananca. Oasele se pun la loc in mormintele deschise,timp in care se intoneaza cantece traditionale. Daca veniti in Madagascar in aceasta perioada , si aveti timp mai mult ca noi, puteti sa intrebati la hotelul la care stati de ritualul “Famadihana” si poate aveti noroc sa puteti asista la un spectacol unic.

 

Madagascarul-ui nu-I sta bine titulatura de tara, I se potriveste mai mult cea de semicontinent ; la fel ca si India are mai multe zone total diferite unele fata de altele incepand de la clima, limba, comportament, bogatie, istorie si nu in ultimul rand geografie. Este greu sa te decizi ce sa vizitezi din Madagascar( ti-ar trebui 6 luni sa acoperi aproape totul si sa-ti faci o parere aproximativa despre fiecare regiune ) si fiecare turist care vine aici merge pe fler si alege una sau cateva zone in functie de timpul alocat vizitarii tarii si bineanteles de bugetul excursiei. Eu am ales sudul tarii care pana acum este magnific, este salbatic, este exotic, este unic, este “Discovery Channel” …Dar cum  tot ce este frumos este greu de obtinut, asa si in Sud  nu va imaginati ca este usor de calatorit; este o regiune saraca( poate cea mai saraca din Madagascar) , conditiile de transport precum si infrastructura sunt primitive,facilitatile turistice sunt minore, pentru oamenii din lumea civilizata sunt nenumarate lipsuri, iar mersul vietii este mult diferit de cel occidental si cere multa rabdare si intelegere .  Turistii au trecut peste greutatile intalnite si au recomandat si altora, fara rezerva, vizitarea acestor locuri care nu se compara cu nimic in lume ; aceasta este o certitudine deoarece zona de Sud este cea mai vizitata zona a Madagascarului si asta datorita noua , turistilor, care am trait clipe minunate aici si am dus faima acestor locuri in tarile noastre, recomandand si conationalilor nostri aceasta regiune.

Ultimele zile au insemnat pentru mine destindere totala, m-am integrat in natura,aici am experimentat comuniunea om-natura, m-am detasat de toate problemele lasate ( si cu siguranta aparute) in tara ,am avut o libertate absoluta nefiind legat prin nimic de lumea in care traiesc cotidian, pot spune de fapt ca am evadat in natura, si m-a primit tare bine aceasta “mama-natura” a noastra , a tuturor…probabil ca unul din motivele totalei detasari a fost si lipsa internetului si a semnalului telefonului mobil care m-a rupt de Romania…dar acum am revenit in lumea reala, cu probleme, cu telefon , internet , o lume fara de care ,noi cei obisnuiti cu ea ,nu mai putem trai.

Pentru iubitorii de natura Madagasarul este idealul, un loc nepatat de latura negativa a civilizatiei, a globalizarii, si recomand tuturor celor  care viseaza la o fuga in natura (aici cele mai exotice vise devin realitate) partea de Sud( poate si alte parti din tara dar eu am vazut deocamdata doar parte din sud).

Un simbol al Madagascarului este celebrul “baobab” de care cu totii am invatat la geografie si mai mult ca sigur ca multi ati retinut numele datorita cuvantului care suna tare placut si exotic; pentru prima oara in viata am vazut cum arata acest gigant (care se spune ca are cea mai mare tulpina in diametru) si desi nu am vazut o padure de baobabi mi-am facut o idee despre cat de haios pare el cu tulpina groasa si ramurile mici si putine in varf .

Turul continua inca 7 zile dar va fi un tur normal, un tur prin lumea reala, prin lumea turistilor dornici de statiuni si locuri renumite.

Madagascarul este poate cea mai saraca tara vizitata de mine ( sau cel putin in fruntea  unui nedorit clasament al tarilor foarte sarace alaturi de Myanmar si Cambodgia), salariul mediu al unui malgas este de 30 de euro (1 euro pe zi !!!) si asta poti remarca imediat calatorind prin tara si vazand conditiile de trai , de munca , educatie , curatenie, igiena si cred ca vizitarea acestei tari nu este recomandata celor fricosi sa nu se imbolnaveasca sau celor care prefera luxul marilor hoteluri; Madagascarul este o provocare , o aventura si nu in ultimul rand un VIS !

Numarul de turisti care viziteaza Madagascarul este de 300.000 anual(majoritatea francezi-din pacate) si facand o comparatie cu numarul celor care viziteaza Mauritius ( o insula siuata la mica distanta si de sute de ori mai mica)-un milion pe an putem sa ne facem o idee ca incasarile din turism sunt aproape inexistente…pacat !...sper ca situatia sa se schimbe spre binele populatiei locale si nu in ultimul rand a turistilor care au ce vizita in aceasta tara.

Am plecat din Ranofarma cu un taxi(impreuna cu Ruxi) la ora 7 dimineata pentru a prinde primul taxi-brousse care pleaca din oras( nu mai stiu numele orasului) spre Toliare in partea cea mai de sud a tarii. Ajungand in orasul ( fara nume…) Ruxi ne-a dus la un atelier de pietre pretioase a unui elvetian care le exporta in Elvetia si care are si un magazin de prezentare, cu vanzare ,in fata ,probabil pentru turisti caci nu cred ca localnicii cumpara asa ceva(localnicii se inghesuiau in spatele fabricii unde elvetianul are un punct de colectare a pietrelor dar se pare ca nu plateste foarte bine caci multi localnici ne ofereau niste pietre in batista dar nu stii daca sunt veritabile( probabil de aceea elvetianul nu le cumpara) si nu am vrut sa cumparam falsuri. Zona este plina de zacaminte de safir si rubin si la fiecare casa gaseai anunturi de vanzare si cumparare de astfel de pietre pretioase. Ruxi cred ca avea comision din vanzarea acestor pietre deoarece la sfarsit i-a spus elvetianului ca va mai aduce turisti , dar care vor cumpara , nu ca noi ; cred ca preturile erau mai mici decat in Europa – un safir aproape cat o nuca era 300 de euro-dar nu am nici cea mai mica idee despre preturile bijuteriilor si al pietrelor pretioase-eu am alta scara de valori…

Am uitat sa va spun ca la intrarea in Madagascar, la aeroport, am schimbat 500 de euro in bani de-ai lor(ariary) si m-am trezit cu doua caramizi de bani; am cerut sa-mi dea bani mai mari dar mi-au raspuns ca bancnotele de 10 000 sunt cele mai mari… asta inseamna 4 euro…si tot turul mergem cu caramizile dupa noi deoarece se spune ca este greu sa gasesti case de schimb sau banci prin Madagascar.

La ora 8 eram in statia de taxi-brousser-uri( un fel de maxi-taxi, dar mai mic) si am cumparat 4 bilete pentru a nu ne inghesui si a pune pe cineva langa noi pe o bancheta in care normal intra doar 2 persoane; imaginati-va un mini-bus de 9 locuri in care intra 30, iar bagajele pentru toti cei 30 sunt pe portbagaj si sunt ca un munte de bagaje ; pe portbagajul microbusului poti sa vezi geamantane, plase, saci, biciclete, piese de masina,cosuri cu mancare,  cosuri cu pui si multe ,multe altele cu care calatoresc malgasii.

De la ora 8 dimineata pana la ora 12 am stat sa se umple minibusul pentru ca nu pleaca cu el daca nu este umplut la capacitate maxima; nu va puteti imagina cum este sa astepti 4 ore si sa te rogi sa vina mai repede calatorii sa se umple minibusul si sa plece…

Eram cu nervii intinsi  la maxim cand in sfarsit au venit ultimii doi calatori si s-a strigat plecarea; a mai intarziat ceva timp pana s-au strans toti in masina si apoi am plecat …fericirea a durat cateva minute pana dupa iesirea din oras unde soferul a oprit pentru pauza de toaleta; ma intrebam unde vor merge toti  sa-si faca treburile pentru ca nu era nici un tufis, padure sau ceva sa te ascunzi dar femeile impreuna cu barbatii si-au dat jos chilotii si la cativa metri de masina - fara sa le pese unii de ceilalti, ci dimpotriva glumind intre ei-si-au facut necesitatile …

Pana la Toliare am facut 5 ore , timp in care a oprit de multe ori ( de cele mai multe ori pentru a-si cumpara pasagerii mancare de pe strada) si pot spune ca a fost un drum greu desi eu stateam pe un scaun normal; in jurul meu majoritatea oamenilor aveau pe cineva in brate . Era un spectacol unic cand oprea in vreun sat si in jurul microbusului se adunau zeci de localnici cu fel de fel de prostii de vanzare(in special mancare) si in cateva minute microbusul se umplea cu mirosuri de la mancarea cumparata de aproape toti pasagerii ; era atat de ieftina mancarea ca oricine isi permitea sa cumpere un copan de pui sau o friptura de zebu impreuna cu un fel cartof copt dar noi n-am fi mancat nici daca ne plateau in aur…nu ma cobor chiar pana la asa un nivel unde igiena este inexistenta. Imi era jena ca eu si Dana stateam  pe un scaun intreg si toti se ingesuie in jurul nostru dar era imposibil sa iau pe cineva in brate mai ales ca suntem amandoi inalti si ne chinuiam sa stam ghemuiti.

Am ajuns la Toliare la ora 5 si de acolo am luat un taxi pana la o statiune renumita ( Ifaty) aflata la 25 de kilometri distanta (drumul era aproape impracticabil pentru masina mica cu care am venit noi dar maiestria soferului a facut sa nu ramanem blocati pe acest  drum imposibil care este in totalitate pe nisip; cand ne-am dat jos din masina eram acoperiti in totalitate de praf iar bagajele nu le mai recunosteam .

Intreaga zi –care a fost o zi obositoare –a fost uitata odata ce am intrat  la “Chez Alex”-un complex de bungalow-uri aflate direct pe o plaja superba; un loc ideal sa faci poze pentru vederi…sau sa faci afise si sa le pui la orice agentie de turism pe perete. Am vazut un asfintit de soare  superb iar apoi am mancat regeste pe o terasa unde eram doar noi doi si cativa caini care asteptau sa le pice ceva; v-am mai spus in Madagascar nu este sezon plin (din fericire pentru noi) si turistii in aceasta perioada sunt tare cautati si doriti de localnicii care vor si ei “o paine”

De cand sunt in Madagascar marea majoritate a timpul am mancat doar fructe de mare de la  creveti,calamar,raci pana la languste uriase(1 kg.), deoarece sunt proaspete, mai ieftine si foarte sanatoase ( se spune ca nu au deloc colesterol)

Ifaty este o statiune care s-a nascut intr-un sat de localnici , direct la malul oceanului avand o plaja superba de-a lungul careia s-au construit  zeci de bungalow-uri (majoritatea apartinand francezilor-din pacate !) care in perioada sezonului(incepe in 2 saptamani) sunt pline si satul freamata de zumzetul turistilor(majoritatea francezi-da, stiti, din pacate!...). Este locul ideal pentru scufundari (eu nu am avut timp aici sa ma bucur de farmecul adancurilor), pentru surf, caiac, kiting( te trage zmeul pe apa), plimbari cu barca si efectiv pentru pierdut timpul nefacand nimic ci doar relaxandu-va. Pot spune –si Dana confirma- ca este inca un mic paradis pe Pamant !...este un loc de recomandat tuturor turistilor inclusive celor mai putin activi( la Toliare poti sa ajungi cu avionul )

Desi n-am stat decat o zi in Ifaty eu m-am simtit ideal aici probabil si pentru ca  statiunea este situata exact pe Tropicul Capricornului iar eu sunt nascut in aceasta zodie(aici este adevarata clima tropicala…). 

Dimineata la ora 5 m-a trezit ( nu, nu cocosii !) frigul deoarece aveam un sac de dormit subtire ca o foita , iar despre cort nu pot sa spun decat ca era dintr-o singura bucata si cred ca era la fel daca dormeam in afara lui…

La ora 7 am luat micul dejun care a constat in paine (prajita !) impreuna cu margarina ( aici nu s-au zgarcit si au pus multa, multa) si gem dar nu stiu de ce era ca numai natural nu cred ca era ; am mancat doar putin ,preferand (si eu si Dana) sa bem mult ceai care era fierbinte si ne mai incalzea dupa o dimineata friguroasa.

Am plecat intr-o plimbare mica de apoape o ora printr-un defileu superb cu o flora impresionanta si prin care curgea un rau printre pietre facand sa fie un peisaj de poveste. In Madagascar 80% din speciile de plante si animale care traiesc sunt unice in lume si ghidul ne explica cand intalneam vreo planta mai speciala amanunte despre numele ei, utilizarea ei (multe plante se folosesc ca ceaiuri medicinale traditionale), cand infloreste, raspandirea ei, etc. Aici am vazut cateva specii de Aloe care sunt folosite cu succes in industria farmaceutica din intreaga lume.

Apogeul micii excursii a fost cand am ajuns la doua cascade ( una se numeste albastra , alta neagra) formate pe raul din defileu ,care sunt adevarate piscine naturale ( la fel ca cea de ieri numai ca acestea sunt mai intinse si adanci) unde poti sa te racoresti( sau sa ingheti)in apa curata ( sssssi receeeee! )de munte. Nu am mai facut baie deoarece mi-a ajuns cat am inghetat dimineata in cort dar peisajul era superb si ne-am bucurat de el facand si zeci de poze.

Ne-am intors la camping ne-am luat lucrurile care ne trebuiau pentru inca o zi ( porterii plecau cu restul lucrurilor in sat si-i intalneam abia spre seara cand ni le aduceau la hotel) si am plecat sa cautam lemurieni.

Nici nu am mers mai mult de 5 minute si am dat de o scena unica care imi va ramane mult in memorie; un grup de 20 de lemurieni (femele, masculi, pui) erau pe marginea drumului si se jucau inaintand spre noi. Este o placere sa-I vezi cat sunt de dragalasi ( mai ales cei mici) si spre deosebire de ieri azi se jucau si mergeau (mai mult sareau) pe pamant; faceau niste salturi de 5-10 metri cu coada tinuta in sus si la fiecare salt toti tipam: “UAU !” –mai era un grup de francezi cu noi. Au trecut la cativa centimetri de noi si parca nici nu ne bagau in seama-probabil s-au obisnuit cu prezenta oamenilor si stiu ca acestia nu le fac nimic . La cativa metri de noi s-au oprit la un izvor de apa si au inceput toti sa bea de parca erau niste puisori de gaina. In jurul ochilor au un contur de alta culoare fata de blana , si asta le da o gingasie aparte. SUPERBE ANIMALE !...

Am mai intalnit un grup dupa cateva minute dar acestia erau la cativa zeci de metri de noi si nu am fost multumiti de asa o distanta(stiti cum se spune ,dupa ce lingi miere nu-ti mai place zaharul).

Nu am mers mai mult de 2 ore ( dar acum a fost o plimbare placuta fare “ruperi” de nivel ) si am ajuns la o alta piscina mult mai mare , formata tot pe cursul unui rau ,dar de data asta era direct sub soare si apa nu era atat de rece. Acolo ne-am intalnit din nou toti cei care chefuisem in seara precedenta ( si mai sosisera si altii care veneau cu excursii de o zi) si am luat masa de pranz impreuna povestindu-ne fiecare aventurile prin Madagascar( mai mult cei care erau de mai multa vreme aici); am sarit in piscina ( singura modalitate de a nu simti ca este totusi apa rece de rau curgator) am inotat, am facut plaja, am mancat, am socializat… deci am avut o zi din nou superba.

Seara am ajuns la hotel , am mancat ,iar eu am iesit putin sa ma plimb prin sat ( Dana era atat de obosita incat era sa adoarma sub dus) dar datorita intunericului ( nu exista curent si multi nu au generatoare) m-am intors repede in camera.

Daca veniti in Madagascar nu ratati o vizita in Parcul Natural Isalo(cred ca si in alte parcuri este la fel de frumos) unde puteti face mai multe excursii decat am facut noi, puteti vedea mai multe animale ( noi nu am vazut cameleonii –aici sunt jumatate din cameleonii care traiesc pe intreg Pamantul, nu am vazut fossa-un animal care seamana cu puma, unic in lume), multe pasari, puteti vedea peisaje unice bucurandu-va de ele mai multe zile decat noi; daca aveti timp puteti ajunge la “Pestera Portughezilor” unde se spune ca s-au adapostit niste marinari portughezi dupa un naufragiu- drumul pana acolo se parcurge in cateva zile dar se spune ca este “drumul care trece prin paradis”.

“Pestera (sau Grota)Portughezilor “ se spune ca a adapostit si pirati faimosi ; se stie ca Madagascarul a stat sub semnul steagului negru cu cap de mort mult timp si este faimos in lume ca fiind locul de bastina a multor pirati. Sunt multe legende legate de pirati si cred ca bunicii malgasi au ce povestii nepotilor cand vor sa-I infricoseze daca nu sunt copii cuminti…Mie, copil fiind ,mereu mi-a fost teama de piratul acela cu un singur ochi, care este rau si ataca corabiile pentru a le scufunda si jefui.

Vizitand un parc din Madagascar ai impresia ca esti pe “National Geographic” –in direct si totul pare desprins dintr-o alta lume; este greu de descris frumusetea “altei lumi”-aceasta trebuie TRAITA !...pana atunci , sper ca n-ati uitat…sa visati…

Sunt mai multe feluri de a vizita Parcul National Isalo : poti sa pleci in fiecare dimineata de la hotelul din sat iar seara sa te intorci la acelasi hotel si asta cate zile vrei la rand iar alta varianta sa stai in Parc dormind in corturi intr-un camping primitiv; va dati seama ca nu puteam sa pierd distractia oferita de camping. Negocierea a fost dura cu Ruxi ( ghidul nostru) si in final am acceptat 50 de euro de persoana 2 zile cu totul inclus (taxa de intrarea in parc,masa, cazare cu tot cu saci de dormit, oameni care sa ne care bagajele, mancarea,cortul, etc).

Landry(soferul nostru din Tana) ne-a cerut banii pe inca doua zile zicand ca trebuie sa se intoarca si n-am vrut sa-l suparam si sa negociem cu el (desi ar fi fost deajuns o zi si oricum i-am platit si benzina de intoarcere mai mult decat era) deoarece a fost dragut tot drumul si dimineata tot el s-a oferit sa ne duca pana la intrarea in parc pe un drum pe care nu mi-as fi bagat nici masina mea(“prietenii stiu de ce”…) .

Acum in Madagascar incepe iarna (fiind in emisfera sudica) care inseamna temperaturi mai mici(oricum peste temperaturile verii in Romania) si precipitatii mai slabe ,dar vara lor(iarna la noi) inseamna temperaturi de cuptor si ploi abundente; Ruxi ne-a spus ca datorita drumurilor care sunt pe pamant se formeaza noroaie adanci si este aproape imposibil sa se mai circule cu o masina normala( singurele sunt cele de teren 4x4); retineti , daca veniti in Madagascar din noiembrie pana in martie pe langa temperaturi de peste 40 de grade veti face “dus” abundant in fiecare zi , si mai puteti avea “norocul” sa prindeti si un taifun.

Parcul National Isalo are 80.000 de hectare si cuprinde foarte putina padure ( unde traiesc lemurieni) si o suprafata imensa de canioane cu stanci de forme si marime diferite traversate de rauri cu apa curata la lacrima.

Nu am facut decat cativa zeci de metri prin padurea de la intrarea in rezervatie si am auzit zgomote in copaci; am ridicat privirea si am vazut niste animale atat de gingase si frumoase incat am ramas cu privirea blocata( dupa o ora pe Dana o dureau muschii gatului si nu stia de ce) …erau lemurienii, animale care traiesc doar in Madagascar si sunt un fel de maimute colorate dar mult mai mici . Am avut norocul sa vedem 2 specii de lemurieni( unii alb cu negru foarte rari) si i-am putut privi si le-am putut studia comportamentul de la 2 metri; nu se sperie de om dar se pare ca si ghizii malagasi sunt foarte stricti in respectarea tuturor regulilor: nu ai voie sa le dai de mancare , sa-i speri, sa tipi si foarte important nu ai voie sa-i atingi; explicatia a fost una care ne-a pus pe ganduri: daca atingi vreun lemurian, partenera(sau partenerul) simte miros strain pe el si se spune ca incepe sa-l bata pana il omoara( sau o omoara)…cum ar fi sa fie si la oameni la fel??...

Padurea de la intrarea in parc se numeste “Canionul Maimutelor” si aici traiesc 3 specii de lemurieni; noi pe langa specia rara alb cu negru am mai vazut una la care diferenta era doar de culoare; ghidul ne-a explicat ca mai sunt si alte diferente care constau in modul de hrana( unele specii nu beau apa), in modul de convietuire , modul de viata( unele sunt nocturne, altele dorm in pesteri noaptea) , comportament, etc. Asa dragute si gingase animale mi s-au parut ca tare mult mi-ar placea sa am la mine la ferma o pereche dar numai gandul ca sunt de neatins ma sperie. Am plecat cu regret ca trebuie sa le lasam acolo deoarece am mai fi stat ore intregi sa le privim cum se plimba din copac in copac, din ramura in ramura,cum isi tin in sus coada lor lunga si stufoasa, cum se joaca, cum mananca , cum se cearta dar mai aveam destule de vazut pana la tabara de corturi.

Parcul este renumit si pentru speciile de pasari care traiesc aici , dar la capitolul asta Delta Dunarii a noastra este pe departe mai bogata; se spune ca traiesc 50 de specii de pasari dar noi nu am vazut decat …2

Dupa ce ne-am delectat privind “dansul lemurienilor” a urmat o plimbare( de fapt numai plimbare nu se poate spune ca a fost) de 6 ore prin mijlocul canioanelor , cu urcusuri si coborasuri abrubte, cu catarari pe stanci pentru a le putea trece, toate in mijlocul zilei sub un soare dogoritor care incinsese atmosfera pana la 30 de grade. Nu este o temperatura extraordinar de mare dar cand faci efort sa urci ti se pare ca sunt 50 de grade. Peisajul era unul de basm si parca nu te aflai pe aceasta planeta ; cred ca aici s-au fimat unele filme cu scene de pe alte planete deoarece pare alta lume. Stancile au niste forme (slefuite de vant si ploaie) pe care nici o minte omeneasca nu si-o poate imagina si totul este maret si impunator.

Singurii localnici care au acces nelimitat si drept de a culege plante medicinale,lemne, de a vana in parc sunt un trib local (Sakalava) care pana acum cativa ani aveau rege iar familia acestuia este ingopata in cateva pesteri din canioane; sunt foarte dese ritualurile sacre de dezgropare a oaselor inaintasilor lor , dar noi nu am avut norocul sa prindem o astfel de ceremonie.

Am facut peste 500 de poze in cele cateva ore de “plimbare”pana la tabara de corturi si numai gandul ca putem ramane fara baterie pentru a doua zi ( nu exista curent in parc) ne-a facut sa ne oprim ; peisajul era fantastic. Daca veniti in Madagascar nu trebuie sa ratati asa un parc !

Inainte de a ajunge in tabara am “innebunit de placere” cand am ajuns la o cascada care se varsa intr-o piscina naturala unde am facut o baie si un dus original(de la cascada) spalandu-ma de toata transpiratia din timpul zilei; apa era destul de rece (Dana nu a avut curaj sa se arunce in apa cristalina de munte) si dupa cateva minute am simtit ca-mi paralizeaza corpul si am iesit la timp deoarece incepusem sa ma invinetesc.

Dupa cateva minute am ajuns la tabara de corturi, acolo ne asteptau porterii(cei care bagajele) cu lucrurile noastre( ei au venit pe alt drum mai scurt si fara urcusuri si coborasuri) si au inceput sa pregateasca masa de seara; totul se pregatea primitiv , la foc cu lemne, si nu mi-a pasat de conditiile de igiena…imi era atat de foame ca as fi mancat si paine goala( ceea ce am mancat de fapt amandoi ,in cantitate mare, pana s-a fiert orezul si supa).

Trebuie sa va spun ca in Madagascar cultura plantelor agricole inseamna cultura orezului, deci va dati seama ca nu exista masa fara orez . Orezul a fost adus cu secole in urma in Madagascarului iar astazi se cultiva pe tot teritoriul tarii( cu exceptia regiunii de sud care este semiarida), orezariile ocupand cele mai intinse suprafete cultivate si constituind principala sursa de hrana a populatiei majoritare(dealtfel majoritatea populatiei rurale lucreaza pe campurile de orez) .

Deci daca revin la masa de seara , pe langa paine ca aperitiv, am mancat o supa (bineanteles cu orez) , si felul doi carne de zebu cu omniprezentul orez; ca desert ne-au adus( nu, nu lapte cu orez…) banane flambate. In timpul mesei ne-au adus o sticla de un litru , de culoare galbena, asemanatoare cu sucul de lamaie , si eu am crezut ca este bautura racoritoare; am luat o inghititura zdravana si abia cand am inghitit-o mi-am dat seama ca este alcool in concentratie destul de mare…si astfel fara sa vreau am gustat “puncho-ul” malgas care pentru mine a fost atat de tare incat mi-a ars gatul.

Imediat dupa masa a inceput cheful de camping prin aprinderea unui foc de tabara si au venit muzicantii( mai devreme ne-au intrebat daca suntem deacord sa dam ceva bani pentru cativa localnici care vor veni din sat special sa cante si sa danseze) care au inceput sa cante cantece malgase. Atmosfera s-a incins rapid (cred ca si “puncho-ul” a avut un rol) si toti turistii( nu eram decat 11 sau 12 ) au intrat in “joc” , la inceput cantand cu localnicii apoi cativa mai curajosi s-au aruncat si la dans. Eu am preferat sa socializez cu un cuplul din Olanda care venea din sud si vroiam sa aflu amanunte despre locurile vizitate de ei; un cuplu superb , cu aceleasi idei ca si mine si cu care am avut cateva ore de discutii foarte placute. Am incercat sa discut si cu ceilalti , dar…erau francezi !; nu numai ca nu stiau engleza dar erau si inchisi si un pic aroganti( si parca cand le-am spus ca suntem din Romania s-au facut ca au treaba).

Am si dansat la cateva dansuri care aveau ritmuri imbietoare si pe la ora 10 eram in cortul de 2 persoane ( poate mi s-a parut mie deoarece nu am mai fost demult cu cortul , dar acesta parca era de fabricatie asatica pentru ca era mai mic decat unul din Romania), inghesuindu-ma cu Dana si cautand prin bagaje pe intuneric .

A fost o zi superba si am adormit ascultand raul a carui zgomot de curgere printre pietre este unic ( inainte de a intra in cort am stat cateva minute si am admirat cerul plin de stele –numai in Africa am mai vazut atatea stele pe cer) si sperand ca a doua zi sa nu mai trebuiasca sa urcam si sa coboram atata si sa nu mai fie ziua atat de obositoare.

Dimineata ne-am sculat la 5 ( de aceea nu vine nimeni cu mine in tururi…) si la ora 6 cand s-a luminat eram deja in masina in drum spre sud. Trebuie sa ajungem intr-un oras numit Ranohira unde incepe parcul national “Isalo” pentru ca a doua zi vrem sa incepem aventura. Soferul este platit la zi si are tot interesul sa lungeasca turul cat poate mai mult dar cu mine are ghinion…am fost sef toata viata si m-am impus si aici.

Dupa 2 ore de mers am ajuns in Fianarantsoa ,al doilea oras ca marime din Madagascar unde am urcat pe cel mai inalt deal si am vazut orasul in toata marimea lui; se pare ca toate orasele in Madagascar se afla asezate pe dealuri. Orasul nu are nimic special si nu l-am vizitat decat din masina; ce ne-a impresionat a fost numarul mare de ricse ,un fel de trasuri dar trase(de fapt au o bara in fata si omul impinge la ea) de oameni , foarte colorate, botezate distractive “Air France”, “Ronaldo” sau “Maradona” si care se numesc “pousses-pousses” ( provine de la cuvantul “push”-a impinge). La prima vedere pare umilitor sa vezi oameni care muncesc sa-i care pe altii( care stau comod si se uita cum transpira “calul”) si mi-am zis ca nu voi lua niciodata un “pousse” tras de om , dar apoi m-am gandit ca acesti oameni au nevoie de bani si probabil este singura lor sursa de venit ca sa-si castige existenta( si poate au si familie cu copii acasa…) si cu siguranta au nevoie de bani; deci am decis ca de acum incolo sa ma urc in astfel de mijloace de locomotie pentru a sprijini familiile sarace .

De-a lungul intregului drum vezi localuri pe care scrie “hotely” ; am intrebat , crezand ca sunt hoteluri, de ce sunt atat de multe, oare se plimba mult malgasii prin tara?, caci turistii straini nu prea cred ca ar alege astfel de locuri; soferul mi-a explicat ca sunt mici restaurante unde te poti opri si manca ceva, mancare care o gateste femeia pentru familie , si deoarece are norocul sa locuiasca “la strada” mai castiga un ban de la cei care se opresc. Este cel mai ieftin mod de a manca si deoarece nu luasem micul dejun (era prea devreme la ora 5…) am hotarat sa incercam sa mancam la un “hotely”; dar de la intrare ne-am dat seama ca am fi facut icter instantaneu daca am fi mancat si de rusine ca intrasem deja( si soferul trebuia sa manance ) am hotarat sa bem totusi un ceai ( oriunde mergeti in lumea asta mare sa stiti ca daca apa este fiarta se poate bea apoi fara probleme- probabil multi ma contrazic acum dar experienta imi confirma aceasta teorie)- si ne-am cumparat biscuiti pe care i-am inmuiat in ceai…

Si ce mai este haios in Tana si in Fianarantsoa sunt taxiurile care in mare parte sunt masini vechi care parca stau sa cada cu totul-majoritatea Renault 4 si Citroen 2 CV-masina lui Louis de Funair-iar daca vezi o Dacia sau un Renault atunci acela are masina “noua”…

Aproape toata ziua am petrecut-o in masina ( am facut vreo 300 de kilometri ceea ce cu masina in Madagascar inseamna enorm) si foarte des ne opream ca sa treaca turmele de “cebu” si sa ne faca loc. “Cebu” (care impreuna cu lemurienii-va explic mai tarziu ce sunt acestia-cameleonii si baobab-ul reprezinta simbolurile Madagascarului) sunt niste animale asemanatoare cu vacile dar care nu dau lapte, au coarnele mult mai lungi si au o cocoasa imensa plina cu grasime ; sunt folosite la muncile agricole , pentru carne (am mancat carne de cebu si este asemanatoare cu carnea de vitel dar parca mai gustoasa-sau poate mi-a fost mie foame aici mai mult) si peste tot sunt cirezi intregi; multe stau libere pe camp si pasc fara sa aiba nimeni grija de ele saptamani intregi. Soferul mi-a spus ca sunt foarte scumpe( -“poate sa ajunga si la 100 de euro daca este frumoasa …”) si este o mandrie a localnicilor sa aiba cat mai multe .In timpul ceremoniilor este o traditie sacrificarea lor , iar tinerii baietii cand ajung la varsta casatoriei trebuie sa se “lupte” ( sa se tina de coarnele animalului si sa-l impinga) cu un zebu iar daca il invinge este bun de sot…

Am deviat cativa kilometri de la drumul principal( cred ca este singurul drum cat de cat bun si asfaltat din Madagascar, restul fiind drumuri de pamant) si am ajuns pana la intrarea in parcul natural “Ranomafana” care se spune ca este un parc foarte frumos cu fauna si flora unica ,dar nu ne-au garantat ca vom vedea lemurieni iar cel mai mic tur fiind de 3-4 ore si nu am mai fi ajuns pana seara la Ranohira.

Chiar inainte sa se intunece ( ora 17,30 ) am ajuns la Ranohira , un mic satuc care traieste in totalitate din turism , fiind asezat la intrarea in faimosul parc Isalo(am scris “faimosul”-desi nu cred ca a auzit nimeni de el- pentru ca sunt convins ca orice turist care se intoarce in tara de origine dupa vizitarea acestuia, il va recomanda tuturor prietenilor, cunostintelor, ca fiind un parc senzational si in cativa ani cu siguranta va fi faimos). Am vazut multe in viata mea dar acest parc m-a impresionat in mod cu totul si cu totul special.

Exista 5-6 hoteluri mai curatele in sat majoritatea chemandu-se dupa numele proprietarilor : “che Momo”, “ che Berni” , unde conditiile sunt mai mult decat decente si unde poti sa gasesti ghizi pentru vizitarea Parcului (nu poti sa intri fara ghid autorizat in parc). Acum in Madagascar nu este varful sezonului de turism , acesta este in timpul vacantelor din Franta( majoritatea turistilor sunt francezi…din pacate…),si deci putem gasi( peste tot ) usor loc de cazare si deasemenea am si putut negocia “la sange “ cu un ghid recomandat de soferul nostru. Pe ghid il cheama Ruxi si ne-a spus ca este cel mai tanar ghid din sat avand doar 22 de ani; ne-a placut la el ca vorbeste o engleza fluenta( in comparatie cu majoritatea care vorbesc doar franceza ) fiind specializat pe turistii straini(asa se mai numesc turistii non-francezi).

Din cele 4 locatii pe care le-am incercat inainte sa ne cazam ne-am hotarat sa stam “La Berni” deoarece camera era decorata cu mult gust avand totul confectionat din piatra; ce este ciudat . si nu ne-am dat seama la inceput , este ca nu are usa la baie… baia( deci si toaleta) fiind parte comuna cu camera…adevarul ca nu ar fi din “peisaj” o usa din lemn, dar…

Seara am mancat ,la “gura” semineului din restaurant, fructe de mare, peste,salata de mango, toate bine preparate , iar apoi am socializat cu Berni(proprietarul restaurantului si a hotelului), un francez de 80 de ani stabilit de 2 generatii in Madagascar si care era la a 5-ea nevasta( noi am crezut ca este fiica lui)…

Am ajuns la concluzia ca lipsa stresului, mancarea non-moderna ,si munca fizica lungeste viata omului. Am citit recent ca cei mai longevivi oameni se afla in Cuba( unde sunt si cei mai multi “centenari”-raportat la numarul de locuitori) si asta intareste concluzia mea; cubanezii mananca sanatos( nu au ajuns “E” –urile acolo), nu au stres datorita lipsurilor nestiind cum este “sa ai” ( nu exista oameni “mai bogati “ sau “mai saraci” acolo si deci nici invidia care macina lumea moderna…)si nu in ultimul rand acolo nu a ajuns tehnologia moderna care “ajuta “ oamenii sa nu mai faca atat efort , inlocuind munca lor fizica… Este doar o parere de-a mea!…

Spre disperarea mea la ora 23 “s-a luat curentul”( cred ca de fapt satul asta nu are electricitatea curenta ci aceasta este data de generatoarele fiecarei proprietati) deci trebuie sa ma culc pentru ca maine ne trezim tot “cu noaptea in cap”…

Am multe sa va spun despre aceasta tara ciudata si interesanta , lucruri care si pe mine m-au socat ,dar e un semn ca trebuie sa ma culc mai devreme pentru ca maine nu se stie unde si cat voi dormi (este planificat sa dorm in padure , in cort)

Antananarivo mai este renumit si pentru faimoasa piata “Zoma” care se spune ca este a doua ca marime de pe glob si care este deschisa zilnic; nu am avut timp sa o vizitam dar poate in ultima zi cand ne intoarcem sa luam avionul spre casa o sa va spun mai multe despre ea.

Alta atractie a capitalei o constituie gradina zoologica “Tsimbabazaza” in care se gasesc animale unice si pentru cei carora le este frica se le vada in habitatul lor este o experienta placuta plimbarea prin gradina; noi preferam sa le vedem la ele acasa, sa fim oaspetii lor in padure, savana, apa, sau unde or mai trai ele prin Madagascar, si sa le simtim bucuria de a fi libere.

Nu stiu daca stiti ca in Madagascar au fost descoperite cele mai vechi specii de dinosaur, iar fosilele acestora(oase ale maxilarului unui “prosauropod”) se spune ca dateaza de 230 milioane de ani ( m-am uitat de doua ori cand am citit ); tot in perioada respectiva (probabil cu o abatere de cateva milioane (?! ) de ani) se pare ca actualul teritoriu al Madagascarului s-a desprins de ceea ce avea sa devina continentul african.

Majoritatea insulelor si insulitelor din Oceanul Indian sunt fosti vulcani iesiti din adancul apelor sau formate din corali sau spongieri dar Madagascarul este intr-adevar pamant rigid care seamana cu cel de pe continent.

Landry (asa il cheama pe soferul nostru) a venit imbracat la camasa alba , curata , apretata si deasupra mai avea o bluza groasa plus inca o geaca; am presupus ca va fi frig unde vom merge si ne-am speriat putin (mai ales Dana care niciodata nu o nimereste cu hainele-parte din vina mea…recunosc !) deoarece nu eram pregatiti pentru vreme friguroasa.

Ne-a luat mai mult de o ora sa parasim capitala datorita traficului aglomerat, dar imediat ce am iesit din oras totul parea desprins din alta lume: doar cateva masini pe drumul care duce spre sudul tarii ( este printre putinele drumuri asfaltate din Madagascar), casele de pe marginea soselei erau mai aerisite, nu mai vedeai atat de des tonete care vand toate prostiile din lume, iar natura parca este la ea acasa fara sa fie eclipsata de civilizatie.

Soseaua care face legatura intre Antananarivo si sudul tarii (orasul Toliara) se numeste R.N. 7 ( ruta nationala 7), are aproape 800 de kilometri fiind cel mai popular drum al turistilor deoarece este asfaltat si usor de parcurs, este accesibil tot timpul anului( in perioada ploioasa majoritatea drumurilor care nu sunt asfaltate sunt practicabile doar cu masini de teren4x4) si traverseaza locuri cu adevarat de vis despre care veti afla daca veti mai ramane cu mine…

Nu va imaginati ca este ca si o sosea nationala la noi ( noi suntem totusi mult evoluati-si o spun cu mandrie !) , ci mai degraba ca o sosea care trece prin sate , o sosea comunala in care cu greu incap doua camioane iar peste un pod nu pot trece doua masini in acelasi timp deoarece este ingust ; viteza de deplasare rar trece de 70 kilometri pe ora media fiind probabil sub 40.

Am facut 70 de kilometri in 2 ore( si este cea mai buna “ruta nationala” a lor-cum or fi celelalte ?...nu mai vreau sa stiu…) si am ajuns in primul orasel(Ambatolalampy) mai mare (50.000 locuitori) in care Landry ne-a dus la un “restaurant bun” unde am mancat intai iar apoi am vizitat o turnatorie primitiva de aluminium unde se toarna suvenirurile din aluminiu pentru turisti . A fost pentru prima oara cand am vazut cum se topeste aluminiu si se toarna in forme confectionate din nisip(un fel de argila) care apoi se refoloseste pentru a crea alta forma ; totul era primitiv (ne-au spus ca aceiasi metoda o foloseau si acum sute de ani) incepand de la locatie, focul pentru topitorie si uneltele localnicilor. La iesirea din “turnatorie” ne-au asaltat sa cumparam elementele finite ale procesului tocmai vizionat dar din pacate nu am gasit nimic care sa ne placa si spre rusinea noastra am plecat fara sa cumparam nimic.

Dupa alti aproximativ 60-70 kilometri( viteza medie de deplasare nu s-a schimbat) am ajuns intr-un oras mai mare ( Antsirabe) unde ghidul ne-a dus sa vedem un atelier de pietre pretioase si semipretioase Ca si in viata de zi cu zi in care totul se compenseaza si aici a fost la fel deoarece am recuperat ce nu am cumparat in locul precedent; era imposibil sa te abti cand vezi pietre pretioase care mai de care mai stralucitoare , mai colorate, mai mici , mai mari si vanzatorii te conving ca toate sunt “chilipir “ la pret. Am vazut cum se prelucreaza ele si trec din stare bruta in starea finita si apoi ajung prin bijuteriile de lux din lumea intreaga si iau ochii bogatanilor(si multora ajung sa le si dezechilibreze bugetele daca au amante lacome) care si le pot permite –ma refer aici la pietrele pretioase a caror suma este compusa din 5 minim zerouri. Chiar daca Dana in clipa aceea ar fi dorit sa ma inlocuiasca cu Brad Pitt am incercat s-o convins ca sunt mai frumoase pietrele semipretioase( nici eu nu credeam ce spun...) si am cumparat o scoica veche de sute de milioane de ani in care s-au format cristale multicolore si care arata superb- si este de 5 ori mai grea ca oricare din pietrele pretioase de acolo… nu va spun ca am stat zeci de minute sa negociez de parca cine stie ce piatra valoroasa as fi luat-are si negocierea farmecul ei si la sfarsit fiecare crede ca a castigat runda…

Am mai mers cativa kilometri pana la Ambrosita care este capitala suvenirurilor din zona dar am ajuns tarziu si, din fericire pentru bugetul excursiei, totul era inchis iar a doua zi am plecat “cu noapte in cap “ deoarece aveam drum lung de facut pana la rezervatia naturala “Isala”-cea mai frumoasa din Madagascar . Noaptea am petrecut-o intr-un hotel superb decorat cu mult gust ( se si numeste Hotel De ‘Artizanat) in care orice mic detaliu arata ca fiind lucrat folosind arta adevarata…iar pretul nesperat de mic pentru conditiile de sedere-15 euro camera .

Maine dimineata la 5 trebuie sa ma scol si ma asteapta ore intregi pe scaunul masinii care desi este un Citroen confortabil tot este incomod dupa cateva ore …

Antananarivo…sau Tananarivo…sau Tana…o capitala pitoreasca, dar ca orice capitala mondiala ,aglomerata, poluata, un oras care nu este semnificativ pentru Madagascar.

Desi Madagascarul face parte geografic din continentul African ,malgasii sunt diferiti fata de populatia din Africa avand culoarea si fizionomia fetei mult diferite; par parca mai blanzi ca africani si sunt tare prietenosi. Chiar la iesire din aeroport un tanar foarte curat imbracat , cu maniere elegante si cu o voce blanda ne-a intrebat daca nu vrem sa ne duca cu masina pana in oras( aeroportul se afla la 12 kilometri de oras) si fara sa am nicio retinere( de obicei dureaza pana aleg taximetristul care sa ma duca undeva ) am urcat in masina lui si am inceput sa conversez cu el; din pacate engleza lui-dealtfel majoritatea malgasilor vorbesc o engleza compusa din maxim 20 de cuvinte-m-a facut sa ma las pe mana Danei care traducea intre mine si el in si din franceza. Daca vorbiti franceza , Madagascarul va fi la picioarele vostru, daca nu ,va veti chinui putin dar asta nu inseamna ca nu va veti descurca -franceza este usoara iar localnicii sunt expresivi…Ne-a intrebat daca nu vrem sa fie el ghidul nostru deoarece are masina( am aflat dupa ca era masina firmei unde lucreaza) si ne poate duce unde vrem noi ; i-am zis ca il vom suna imediat ce ne vom plictisi de capitala si apoi vom hotara unde plecam. Mereu cand mergeti intr-o tara indepartata incercati sa va cumparati o cartele de telefon mobil locala cu care puteti sa sunati in tara respectiva si deasemenea puteti fi si sunat( inclusiv din Romania si este mult mai ieftin); a fost interesant ca am cumparat si un telefon mobil nou-nout cu doar 8 euro si pare destul de bun ( este si de firma –Alcatel). Hotelul nostru se afla exact in centrul orasului , langa ambasada S.U.A. , este detinut de un chinez( se si numeste Shanghai-Hotel) , are internet gratuit, are un restaurant cu mancare tare buna (chinezesc evident-spre disperarea Danei)este curat si costa si putin -15 euro camera de 2 persoane pe noapte.

N-am stat prea mult sa inspectam hotelul,ne-am dus bagajele in camera si ne-am decis sa ne facem o parere asupra orasului si sa facem planul pentru urmatoarele zile.

Unul din obiectivele turistice, care nu are voie sa lipseasca din agenda niciunui turist ,este palatul Rova , construit pe cel mai inalt deal din oras (sunt cateva dealuri in Tana si asta face ca orasul sa fie original) si unde este indicat sa ajungi cu un taxi pentru ca inapoi sa faci o plimbare pe jos pana in centru ( este ideal sa-ti dezmortesti picioarele dupa 13 ore de avion). Acum 10 ani un incendiu a distrus aproape complet palatul( care era construit in mare parte din lemn) dar se lucreaza intens la reconstructia lui si foarte curand va fi exact ca inainte. Malgasii iubesc acest palat deoarece il considera un simbol, fiind construit de regii Dinastiei Merina, care au reusit sa uneasca Madagascarul in anii 1900.

La intrarea in palat erau cativa “ghizi” care s-au lipit de noi si au inceput intr-o engleza primitiva sa ne explice istoria palatului; cand au observat ca Dana vorbeste franceza m-au parasit pe mine si engleza si au inceput conversatia cu Dana , eu parca neexistand; stiam ca ne vor cere bani la sfarsit si i-am intrebat cat ne costa dar ne-au lasat pe noi sa dam cat vrem( normal ca au cerut mai mult decat le-am dat si au avut noroc cu Dana care a fost mai darnica decat mine cu ei).

Acestia ne-au explicat ca locul pe care se afla acum orasul a fost populat acum mii de ani de triburile Vazimba ( triburi de pigmei) care au fost cucerite de primul rege din dinastia Merina care a intemeiat orasul dandu-I numele de Antananarivo-“orasul celor 1000 de razboinici”-datorita faptului ca au luptat 1000 de soldati. Pana in anul 1860, localnicii isi construiau cladirile exclusiv din lemn deoarece considerau ca piatra este un element mort si numai lemnul este cel care este viu si poate rezista in timp si mai ales este cel care le poate oferi adapost mai sigur; odata cu sosirea mai multor misionari crestini care le-au explicat ca nu are nici o logica gandirea lor , s-a inceput folosirea pietrei ca material de constructie… deci nu vei gasi in toata capitala nici o cladire mai veche de 150 de ani din piatra.

Merita sa inconjori gradina palatului si sa privesti panorama superba a orasului care se intinde pe mai multe dealuri si sa admiri centrul orasului in care se afla un lac (Anosy) in mijlocul caruia se gaseste un monument gigantic dedicat tuturor malgasilor morti in cel dintai razboi mondial. La cateva sute de metri de palat se gaseste muzeul Andafivaratra, unde in trecut isi avea resedinta primul ministrul iar acum se afla obiecte vechi de sute de ani care te “plimba“ virtual prin istoria acestui popor .Coborand spre centru orasului vei intalni o superba catedrala , care a fost construita pe locul unde acum sute de ani regina Ranavalona obisnuia sa omoare pe toti localnicii care se crestinizau.

Pana in centrul orasului ( mai exact lacul Anosy) mai ai de strabatut stradute inguste dar cochete ,curate, pline de buticuri de toate felurile in care cu greu te poti abtine sa nu cumperi( singurul argument a fost ca suntem in prima zi si avem tot timpul pentru cumparaturi), intalnesti localnici prietenosi care-ti zambesc deoarece esti diferit de ei si ciudat nu vezi foarte multi turisti ca in alte capitale mondiale; pot sa afirm deja din prima zi ca Madagascarul nu este o destinatie turistica dar nu m-as mira in cativa ani sa fie printre locurile favorite de vacanta( si nu ma refer numai la capitala care v-am spus nu este semnificativa).

Odata ajuns in centrul orasului incepe agitatia specifica unei metropole( se poate numi asa deoarece are peste 3 milioane de locuitori); daca pentru Shakespeare, toata lumea era o scena , pentru centrul Antananarivo-ului toata lumea este o piata in care se vinde tot ce-ti poti imagina plus multe alte lucruri la care nici nu visezi… este un furnicar de vanzatori ,stabili sau ambulanti, linistiti sau galagiosi, insistenti sau pasnici, care fac un corp comun cu cei care alearga dupa chilipiruri, cu cei cauta ceva anume, sau cu cei care doar sunt curiosi sa vada ce mai este nou “pe piata”…este un spectacol al strazii pe care merita sa-l vezi …sau mai bine zis sa-l traiesti “live”…prima conditie este sa visezi…aceasta este accesibila tuturor , este gratuita…apoi cu insistenta si rabdare iti poti trai visele asa cum fac eu acum( nu sunt deacord cu cei care pun asta pe noroc-nu exista noroc, tuturor Dumnezeu ne da acelasi “noroc”, depinde cum stim noi sa-l speculam si sa-i dam valoare).

Pentru cine ma cunoaste stie ca nu m-am putut abtine sa nu cumpar nimic , sau mai bine as reformula si as spune ca era atat de tentant incat era imposibil sa te abtii si pot sa afirm ca am inceput bine capitolul de shopping in Madagascar; problema este ca trebuie sa le car cu mine inca 12 zile si alta problema si mai mare este ca ne-am luat astazi bilete de avion spre cateva destinatii renumite si pe bilet este specificat la capitolul bagaj:” 20 kilograme”…

Inca ceva foarte important pentru cei care vreti sa calatoriti in Madagascar; daca intrati in tara cu liniile aeriene madagascareze (AirMadagascar) puteti cumpara bilete de avion in interiorul tarii cu aceiasi companie la jumatate de pret. AirMadagascar zboara din Paris dar eu nu am gasit bilet la data in care vroiam si in plus era mai scump decat Corsair; oricum merita sa zburati de la Paris cu AirMadagascar caci economisiti in interiorul tari ( si puteti cumpara toate biletele prin internet). Sunt cateva ponturi pe care nu ai de unde sa le stii dar sunt utile pentru cei care depasesc capitolul “vise”. A!, si daca veniti in Madagascar nu faceti ca mine doar 2 saptamani, veti pati la fel si o sa vedeti doar o mica parte din aceasta insula in care si 2 luni este putin.

Am hotarat ca o zi si jumatate este suficient pentru Tana, l-am sunat pe ghidul nostru si a doua zi la pranz am plecat spre sud unde am auzit ca sunt celebrele parcuri naturale in care sunt animalele acelea frumoase vazute de mine si Mario in poze.