“UITA TRECUTUL ! ESTE MORT SI INGROPAT. TRAIESTE PENTRU VIITOR; ESTE VIU SI PLIN DE POSIBILITATI !”
V-am spus ca am luat pachet complet 2 zile si mancarea era un sistem semi-all-inclusive in sensul ca ar fi trebuit sa mananci cat poti dar daca mai cereai spuneau ca nu mai au; oricum in general mancarea a fost buna, bine gatita si numai fineturi: calamar, creveti, languste , mult mult peste dar si pui si porc, deci aveai de unde sa alegi…si sa nu uitam omniprezentul orez.
Cele doua cupluri cu care stam la acest complex( mosul cu filipineza si fiica mosului cu prietenul) stau 2 zile si au hotarat in aceste zile sa faca “island hopping”…aici am aflat acest concept : se traduce ca inchiriezi o barca cu tot cu echipaj(format din barcangiu si ajutor) si incepi sa colinzi prin diferite insule , stai pe plaja unora , faci snorkeling, pleci pe alta insula… si stai mai mult unde iti place ; ne-am lipit si noi de ei ( de fapt acest :island hopping” era inclus in pachet) si dupa masa ne-am suit intr-o barca ( a carei capacitate era de 6 locuri) si am plecat prin arhipelagul Bacuit.
Se spune ca arhipelagul Bacuit este cel mai frumos din lume datorita multitudinii de insule si varietatii formelor acestora. Eu eram obisnuit cu locuri si insule “de basm” si abia asteptam sa descopar de ce era asa de faimos acest arhipelag.
Pana acum cele mai frumoase insule vazute de mine au fost Phi-Phi ( in Phuket-Thailanda) si cele trei tot din Thailanda-Ko Thao, Ko Phangan, Ko Samui ; cele 2 zile in care am facut “Island hoping” aici au schimbat clasamentul; pe primul loc a trecut detasat arhipelagul Bacuit !. Sigur o sa ma intrebati de ce?...”veniti si vedeti!” ar fi cel mai rapid raspuns …dar…
Primul loc vizitat a fost pe o insula ( se numeste “laguna mica”) unde am intrat printr-o gaura cu diametrul de un metru patrat( am coborat de pe barca si am luat-o prin apa), aceasta crapatura fiind in stancile inalte de zeci de metri; apoi a urmat …ceva ce imaginatia omului nu poate sa descrie…cred ca nici un scriitor nu ar putea sa descrie ce frumusete sta ascunsa in acel loc; din pacate pentru acest tur mi-am cumparat un MacBook-de la Apple si nu stiu inca sa lucrez pozele pe el ( sa le micsorez si sa le pun pe blog) si va trebui sa asteptati pana ma intorc in tara… veti avea ce vedea . Abia am reusit sa descopar cum sa transform textul pe care-l scriu in “word 2008” ( pe care nu-l vedea nici un calculator de la nici un internet) in text “word 2003”…dar am avantajul ca este un laptop micut si tine bateria 5 ore.
Imaginati-va o plaja inconjurata in totalitate de munti, inalti de peste 100 de metri, si in mijloc o apa verde-albastru in care se vede fundul plin de corali colorati iar pestii fac concurenta acestora prin culori mai vii si miscatoare; apa este ca un cristal de clara si limpede, nu sunt valuri deloc( comunica cu marea doar prin aceea gaura prin care am intrat) iar linistea locului amplifica frumusetea …inca odata felicitari naturii pentru “imaginatia” avuta…
Urmatoarele insule vizitate au fost la inaltimea faimei pe care o are arhipelagul si cu greu ne-am decis sa plecam de pe ele la insistenta barcangiului care trebuia sa se intoarca pana la lasarea intunericului; sunt sute de insule (majoritatea nelocuite ) unele micute , altele intinse dar toate avand forme diferite si fiind foarte apropiate intre ele si avand munti impaduriti in mijloc. Sunt si unele care nu au deloc plaja cu nisip ( nici nu poti sa te opresti pe ele) dar majoritatea au nisip alb si fin ca nici nu-ti vine sa-l calci…Pe fiecare insula pe care ne-am oprit, eu cu Dana am facut snorkelling si ne scoteau din apa cand toata lumea era gata de plecare; amandoi suntem arsi pe spate( corp si picioare) si dormim numai pe burta …
Ne-am intors seara la cabanuta noastra , am facut dus si am iesit sa mai socializam cu cele doua cupluri la masa de seara; sunt 2 perechi diferite: mosul cu filipineza parca sunt in luna de miere, au grija unul de celalalt parca ar fi fiecare un bibelou care s-ar sparge si trebuie sa-l mangai non –stop; se vede ca se iubesc la nebunie( acum nu stiu daca ea nu iubeste banii lui dar nu pare …). Fiica mosului are un prieten de seama ei ( si a filipinezei…) si sunt o pereche normala (as spune un pic cam reci) …dar toti trei elvetienii se vede ca sunt de clasa ,au venit frumos imbracati la cina, mananca elegant, ai ce vorbi cu ei , intr-un cuvant se comporta de nota 10…iar filipineza este mai directa si este tipic reprezentativa pentru poporul ei prin firea calda si deschisa si dorind sa ne ajute cu orice informatie turistica ne-ar fi de folos ( plus informatiile despre traditiile si obiceiurile locului)…am avut noroc sa-I avem parteneri in cele 2 zile…

“PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU SUNT CHEIA CU CARE DESCHIZI REZERVOARELE RAIULUI; EL A SPUS : CERETI SI VETI PRIMI “

BIBLIA, MATEI 7:7

A doua zi pe aceasta insula parca desprinsa din basm ,a fost o zi relaxanta , o zi in care am incercat sa ma bucur de frumusetile naturii , sa-mi incarc bateriile dupa cele 7 zile de tur ; nu as fi gasit o locatie mai buna pentru a ma destinde si relaxa..

Dimineata ne-am sculat la 5 ( da, ora cinci dimineata-daca te culci devreme este o placere sa te scoli ca si gainile) pentru a vedea rasaritul; banuiam ca pe asa o insula de vis , rasaritul nu poate fi mai prejos…si la 5.30 ne-am dat seama ca acum putem muri linistiti …am vazut cel mai frumos rasarit din viata mea , dar si cel mai scurt in acelasi timp ; Soarele isi face aparitia rapid pe cer si in cateva minute deja straluceste cu putere; ne gandeam sa stam cel putin o ora la soare dar dupa 20 de minute deja simteam cum ne frige pielea; nici nu putea fi vorba de a ne culca la loc, era prea frumos sa pierdem aceasta dimineata superba. Inainte de a lua micul dejun am mai facut o tura a insulei si la ora 8 eram la centru de scufundari pentru a-mi prezenta locul scufundarii si a face pregatirile. Pentru Dana din pacate instructorul nu avea timp sa-I faca introducerea in lumea marina(daca nu esti scufundator cu “patalama” nu ai voie sa intri fara un instructor) si a trebuit sa se multumeasca doar cu “snorkeling”. Impreuna cu un localnic am plecat sa descoperim “adancurile” ; o scufundare placuta in care timp de o ora m-am plimbat prin fantastica lume a faunei si a florei marine si in care am facut cunostinta cu cativa pesti noi care mai de care mai colorati si cu forme mai ciudate; am vazut si o pisica de mare dar am fugit ca un soarece din calea ei desi partenerul meu mi-a facut semn ca nu este agresiva daca nu o ataci( de cand Steve Irwin a murit intepat de ea , toata lumea o evita ); in rest corali, flora colorata si multi,multi pesti…

Cand am iesit din adancuri mi s-a parut insuportabil statul pe plaja din cauza soarelui si am decis sa ne “refugiem” in cabanuta noastra iar in cateva minute de jurnal am adormit in hamac.

Ziua a trecut rapid (de fapt cand esti in asa un loc frumos parca zboara orele) si deja ne gandeam la urmatoarele zile; oare vom mai gasi “paradisuri” prin Filipine?

Din Puerto am cumparat de pe net bilet de avion de pe insula Bususanga spre Manila cu o zi inainte de a pleca spre Singapore ( pentru a avea timp sa vizitam si capitala) si acum eram ingrijorati sa ajungem la timp pe aceea insula ; insula se afla in nordul Palawan-ului si la mare distanta de insula-mama. In Lonely Planet scrie ca doar o zi pe saptamana circula vapoare spre aceea insula si aceasta zi este sambata- este imposibil pentru noi sa plecam sambata- sa speram ca mai gasim si alte vapoare ( fiind distanta mare doar vapoarele mari pot sa ajunga-sunt si avioane dar toate locurile ocupate pentru urmatoarele 2 saptamani).

In ultima seara de pe Coco-Loco am schimbat planul initial care prevedea vizita unui oras-port-statiune din apropiere –Port Barton- si am decis sa o luam in nord sa ne apropiem mai mult de Insula Bususanga; am avut noroc (v-am spus ca , calatorii au un Dumnezeu al lor !...) ca mai erau 3 cupluri care mergeau in acelasi loc ,orasul “El Nido”. Managerul insulei ne-a aranjat tuturor un microbus si asa am iesit mult ma ieftin cu transportul.

Dimineata dupa micul dejun( mereu luam “mic dejun filipinez” care consta in orez, peste ,ou prajit sau omleta si fructe) ne-am urcat pe aceiasi barca cu care venisem, si am plecat inapoi in Roxas ; pe barca majoritatea cuplurilor erau formate din ‘un el’ –nonfilipinez si ‘o ea’-filipineza si mult mai tanara ; o singura pereche era normala (in afara de noi) …pe drum am intrat in vorba cu toti si am aflat ca cele trei perechi care vin cu noi sunt doua cupluri “filipineza-nonfilipinez” si perechea aceea normala ; apoi am aflat ca din cuplul normal de tineri , domnisoara este fiica mosului( are 70 de ani),mos care este cu o filipineza de 40 de ani. Mosul, din Elvetia, s-a stabilit acum cativa ani in Filipine gasindu-si o “pustoaica” si anul acesta si-a chema si fiica cu prietenul ei ca sa-l viziteza si sa se laude cu noua viata inceputa pe aceste meleaguri mult mai calde( si la propriu si la figurat) .De la Roxas am luat toti acelasi minibus si timp de 4 ore ne-am imprietenit cu totii, povestindu-ne unii altora, aventurile prin Filipine.

Unul din cupluri ( acela in care diferenta de varsta nu era decat de 10-20 de ani) era in luna de miere si “tinerii”erau tare ‘porumbei’ alegandu-si locurile din spate si fiind mai rezervati la comunicare ; ne-am imprietenit repede cu mosul si fiica lui , niste elvetieni-francezi , intelectuali si foarte culti si stilati si am hotarat sa mergem in aceiasi locatie unde au rezervat ei hotelul si sa luam acelasi pachet care consta in 2 nopti cazare, 3 mese pe zi precum si doua zile cu barca prin insule.

Nu pot sa nu ma opresc putin si sa comentez despre oamenii in varsta care vin in Filipine sa inceapa o noua viata si nu pot decat sa-I admir ca in loc sa ramana acasa sa moara cu telecomanda televizorului in mana, prefera sa “traiasca” viata(pana in ultimul moment) intr-o tara calda ( repet si la propriu si la figurat) si sa moara fericiti… preferabil decat sa mori acasa plictisit. Majoritatea sunt pensionari care dintr-o pensie intr-o tara dezvoltata isi permit sa traiasca confortabil in Filipine si sa mai si intretina o filipineza tanara…

Am ajuns in El Nido , unde se afla un port la mare, cateva case ale localnicilor iar in rest restaurante, magazine,hoteluri, pensiuni si cabanute la malul marii…romantic satul si foarte linistit contrar cu ce scrie in Lonely Planet( ulterior am aflat ca era una din putinele perioade in care nu erau asa multi turisti). Ne-am cazat intr-un complex de cabanute si datorita faptului ca nu am rezervat din timp ne-a dat o cabana fara aer conditionat ( nici nu tineam in mod deosebit sa aiba-am dormit bine in Coco Loco fara…) dar…pe malul marii exact pe plaja…ceea ce ne doream…nu putea fi mai bine. Nici nu am ajuns bine si ne-au chemat la masa deoarece fiind pachet trebuia sa ne dea si pranzul inainte de a pleca sa vizitam insulele…

“CELE MAI MARI PLACERI ALE VIETII SUNT CELE IMPARTASITE CU ALTII”
Am plecat spre Coco-Loco…ne-a placut cum suna si am rezervat la o agentie in Puerto o cabanuta pe malul marii pe aceasta insula micuta si indepartata; deasemenea am inchiriat tot de la agentie un microbus care ne-a dus in 2 ore intr-un sat spre nord numit Roxas de unde urma sa ne preia barca insulei si sa ne duca in “Paradis”…
Totul a decurs normal , am ajuns in Roxas , am luat o barca micuta si dupa o ora de navigat printre zeci de insule , spre pranz am ajuns intr-o insula robinsoniana...insa eu am noroc , o am pe Dana cu mine in comparatie cu Robinson care il avea pe Vineri…
Este greu sa va descriu “Paradisul” in care ne aflam dar imaginati-va doar o priveliste ca acelea care circula pe internet cu plaja, parmieri si mult soare , pe o insula micuta de vreo 10 hectare cu nisip alb de jur imprejurul ei si o apa curata si cristalina ca cea de izvor –si pe deasupra si calda ...
La sosire am fost intampinati de cateva fetite filipineze ( doua la metru cum zice Dana) foarte dragute si zambitoare , vorbind o engleza fluenta si care ne-au invitat sa luam loc la masa si ne-au adus meniul sa comandam de mancare (pe masa 2 nuci de cocos reci cu paiul in ele asteptau sa fie baute…-pe o caldura de 35 de grade nu au asteptat mult…) ; majoritatea meniului compus din fructe de mare; am comandat si intre timp am plecat sa ne luam “camera” in primire
Pe nisip ,la 10 metri de apa, o cabanuta din bambus, cu ferestre tot din bambus , cu hamac pe terasa , pat mare cu baldachim, plasa de tantari si in spate o baie cat se poate de simpla- chiuveta era facuta dintr-o scoica –ca si camera dealtfel; nici nu ai nevoie de mai mult…locatia este de vis.
Ne-am aruncat bagajele si apoi ne-am aruncat si pe noi in apa de o culoare inimaginabila, curata ,cu pesti multicolori si deosebit de calda; ne-am luat mastile si am inceput sa facem snorkeling( ne uitam la pesti sub apa) pana am simtit ca ne ardem pe spate si pe gat datorita soarelui puternic…eram fericiti !...pe o insula superba cu tot ce ne doream…gasisem si un centru de scufundari unde puteam sa inchiriem echipament, puteam face si ski pe apa, masaj , mancarea era gustoasa, iar personalul ( format din 6 gagicute si un manager ) foarte ospitalier si la fel de cald ca si vremea.
Am hotarat sa exploram insula si intai ne-am decis sa o inconjuram ; 10 minute a durat turul!...si am descoperit doua case de localnici care se ocupau cu pescuitul ( probabil furnizorii restaurantului ) a caror conditii de trai erau mai putin decat saracacioase, iar uneltele de pescuit si barca parca din secolul trecut…dar asta era farmecul locului…
Insula a fost folosita ca plantatie de palmieri si nuci de cocos si ca loc de refugiu pentru pescari, iar de cativa ani a fost preluata de un elvetian (casatorit cu o filipineza) care a dezvoltat aici o statiune de vis…nu a investit multi bani ci mult suflet reusind sa creeze cea mai frumoasa locatie vazuta de mine vreodata( bineanteles a speculat frumusetea locului); se pare ca insula este data in locatie ( straini nu au voie sa cumpere teren in Filipine) pe 25 de ani si faceti cumva sa veniti inainte de aceasta perioada pe aici…nu o sa regretati !.
Exista 3 tipuri de cazare : casute fara toaleta si dus(la comun), cu toaleta si dus propri, si cele “de lux” situate pe plaja cu baia in spatele camerei ; am fost “generos” cu Dana si am preferat “luxul”. Apa la dus,toaleta , chiuveta este furnizata de o pompa care o ia din mare –deci este sarata- , iar in fiecare baie exista un butoi cu apa dulce pentru a te clati; am vazut dimineata cum cara de pe insula Palawan cu biduanele si am decis sa folosesc doar strictul necesar apa dulce…
In pret sunt incluse 3 mese ( foarte gustoasa mancarea si bine gatita) si difera de la 20 de dolari la 40 de persoana …este mai mult decat convenabil …
Curentul este furnizar de un generator , ai si semnal la telefon pe insula(mi-a fost jena sa intreb de internet), iar daca vrei televizor , masa de biliard, tenis de masa, sah, table le gasesti la restaurant; seara canta o muzica tare relaxanta si placuta si te intalnesti cu toti turistii la cina.
Ospataritele ni se adreseaza numai cu “sir” si “m’am” ( de la madam) si sunt extrem de placute datorita comportamentului si bunului simt ; nu sunt frumoase –probabil noi europenii avem alt etalon al frumusetii-dar sunt minione , delicate, calde si mereu zambitoare. Foarte des vezi ( si insula nu face exceptie) turisti straini impreuna cu finlandeze (mult mai tinere) care sunt impreuna , se tin de mana si se observa caldura cu care ea isi trateaza partenerul…probabil de asta sunt atat de multi turisti care vin aici pentru sex-turism. Este interesant ca vin sa stea cu ele nu o noapte sau cateva ore ci o vacanta intreaga; merg impreuna si timp de cateva zile sau saptamani stau impreuna peste tot…probabil ca asta fac turistii cu sotii rele acasa… Se intampla foarte des sa se si casatoareasca cu ele si sa le aduca in tara de origine a lor; de fapt asta asteapta ele , sa scape de saracie…si de multe ori sunt sotii ideale !!...America este plina de filipineze si este recunoscut ca sunt cele mai bune ingrijitoare de copii si menajere din lume.

“ESTI SIGUR CA AI DREPTATE SAU ESTI DOAR INCAPATANAT ? “
Dimineata am incalecat motorul si am plecat spre Sabang , un sat-statiune , unde se afla cel mai lung rau subteran navigabil din lume : 8 kilometri.
Din Puerto Princesa se organizeaza excursii zilnic spre Sabang dar toate cu plecare la ora 7 dimineata si intoarcere seara ; motorul iti da libertate de miscare, sa pleci cand vrei tu, sa te opresti cand vrei, unde vrei, sa fii independent…si este si mai ieftin. Singura problema este ca trebuie sa stii sa conduci motocicleta (se poate inchiria si masina dar este mult mai scump) si sa-ti asumi riscul de a conduce pe strazile insulei printre conducatorii filipinezi .
Timp de cativa kilometri pana am parasit orasul Puerto a fost infernal mersul datorita traficului foarte aglomerat( multe tricycle, motoare ,camioane si mai putin autoturisme) si in special datorita poluarii-simteam ca-mi sta in gat tot fumul si praful ; dar cum am parasit orasul parca am intrat intr-o alta lume; de o parte si de alta a strazii ( care era asfaltata, curata si bine intretinuta) dealuri acoperite cu vegetatie specific zonelor tropicale, palmieri, arbori de nuca de cocos, bananieri (cu banane micute in ei), din loc in loc magazinase, baruri la marginea soselei si ce era mai important pentru mine in actuala pozitie de conducator de vehicol pe doua roti (si cu o persoana in spate) era ca traficul era aproape inexistent ; rar mai trecea o masina sau un motociclist si acestia din urma mereu cand treceau prin dreptul nostru ne clacsonau ( dar nu clacsoanele soferilor de Tir din Romania ) ca sa ne salute.
Am plecat de pe malul Marii Sulu (unde se afla Puerto) si am taiat toata insula-mama a Palawan-ul pana am ajuns la Marea Chinei de Sud. Precum v-am spus Palawan este un arhipelag de aproape 1200 de insule dar cea mai mare din insule se numeste tot Palawan si este ca un sarpe : luuuunga si ingusta .
Ultimi 30 de kilometri de drum au fost infernali datorita soselei care nu mai era asfaltata si era plina de denivelari si gropi; pentru Dana care statea in spate a fost cel mai rau deoarece saua era mai ingusta si nu atat de moale ; oricum sa vedem partea buna a lucrurilor si sa spunem ca a fost un masaj la partea dorsala…gratuit.
Intr-un final am ajuns in Sabang , un sat micut plin de restaurante si magazinase de souveniruri , foarte curat, cochet ,cu cateva bungalouri pe care le puteai inchiria si in care nu vedeai prea multi straini; cand am platit taxa de intrare in parcul natural al raului subteran ,administratorul ne-a aratat o statistica cu numarul de turisti care viziteaza parcul lunar si anual, si cu o comparatie fata de anul trecut ; era foarte mandru ca luna trecuta vizitasera raul 10.000 de turisti , comparativ cu luna februarie a anul trecut in care erau doar 8.000. Din cei 10.000 doar 2.000 erau straini restul 8.ooo fiind filipinezi. Am putut remarca pe statistica ca cele mai aglomerate luni erau ianuarie, februarie si martie ( sunt cele 3 luni de sezon de varf in Filipine). Desi el era mandru de numarul “mare” de turisti eu cred ca sunt foarte putini vizitatori ( si mai ales straini) si ma asteptam sa fie mult mai multi datorita frumusetii si unicitatii acestui rau subteran.
Se pare ca istoria raului este de milioane de ani cand a inceput sa sape printr-un munte de 1000 de metri altitudine si intr-un final sa-l strapunga (subteran ,pe o distanta de 8 kilometri) si sa se verse in Marea Chinei de Sud.
Dupa ce am platit taxa de acces in parc-5 dolari- a trebuit sa platim o barca care sa ne duca pana la intrarea (de fapt iesirea raului din munte) noastra in pestera; aici taxa a fost mai mare pentru ca nefiind nici un turist a trebuit sa platim noi toata barca de 6 persoane si dupa 30 de minute am ajuns pe o plaja de basm de unde nu ne mai venea sa plecam-Dana a zis ca ea ramane acolo si s-o iau cand ma intorc; si-a dat seama ca era o idée proasta sa rateza pesteta cand a ajuns in interiorul ei. De pe plaja am mai mers pe jos cateva minute printr-o jungla in care partea senzationala a fost ca am vazut o reptila de peste 1 metru lungime si care parea ca nu se sperie de oameni-probabil ca ei o hranesc-si am ajuns la alta plaja la fel de minunata de unde ne-a preluat un barcagiu pe o barca cu vasle ( ne-a explicat ca era interzis sa intri in pestera cu barca cu motor pentru a nu strica stalactitele si stalagmitele)
De la intrare in pestera ne-a pierit “piuitul” datorita unicitatii formelor calcaroase din interior; iar dupa cateva secunde am exclamat amandoi in acelasi timp :lilieci !!!....da , erau zeci de mii de lilieci care stateau agatati de bolta pesterii si cand ne-au auzit au inceput sa zboare. Cum stateam noi si priveam inmarmuriti la peretii pesterii si la ce se petrece in jur, l-am auzit pe barcangiu ( care in acelasi timp ne era si ghid ) spunandu-ne :”close the mouth and open the eyes”-inchideti gura si deschideti ochii- ; ne-am dat seama ca asa era, stateam cu gura deschisa( asa ai tendinta cand te uiti in sus) si liliecii zburau prin fata noastra …mi-am si imaginat un liliac zbatandu-se la mine in burta…
Aveam o lampa conectata la o baterie de masina si ma gandeam cu groaza ce facem daca ramanem fara current-ne-ar fi mancat liliecii !!??. Era o liniste mormantala sparta doar de clipacitul vaslei in apa si din cand in cand de zgomotul sinistru facut de lilieci.
Apoi a inceput barcagiul sa ne explice semnificatia fiecarei forme calcaroasa (de fapt asemanarea lor cu diverse personaje si lucruri) : “Cei trei intelepti” , “Candelabru gigantic” , “lumanare care arde “ , “sexi lady”- avea forma unei femei goale-a numit-o Sharon Stone ,”pasare in zbor”, “Maica Domnului” si multe alte asemanari tare bizare; vorbea nonstop, parea pusese o caseta si a apasat “play”…si noi priveam multitudinea de stalactite si stalagmite care te fermecau…si ne straduiam sa tinem gura inchisa…
Ne simteam ca in cartea lui Jules Verne “Calatorie spre centrul Pamantului” , ne simteam exploratorii pamantului , si traiam calatoria ca si cum ar fi fost o aventura ; cred ca francezul a scris cartea dupa ce a vizitat pestera…
Ce mi s-a parut distractiv era ca in momentul cand intalneam alta barca , barcagii se salutau : cei care intrau li se spunea “Good evening”(buna seara), iar cei care ieseau li se spunea “good morning” (buna dimineata) …la inceput nu ne-am prins dar dupa ceva timp ne-a picat fisa…
Am mers vreo 2 ,3 kilometri si “ghidul” ne-a spus ca pana aici este pentru turistii de “rand” , daca vroiam mai mult trebuie permisiune speciala .
Sunt convins ca peste cativa ani locul acesta va deveni o destinatie turistica de top si cei 2000 de turisti straini cre vin intr-o luna acum, vor fi in viitor tot atatia intr-o zi…totul depinde de promovarea locului si de dezvoltarea turistica a zonei ; daca vrei sa stai in Sabang sa innoptezi ,cele cateva casute situate pe nisipul de pe malul marii iti ofera o vacanta romantica chiar daca sunt modeste la dotari si conditii.
Ne-am intors cu barca in satucul numit Sabang si ne-am asezat la un restaurat sa mancam; nu mai era nici un turist strain prin zona (minibus-urile plecasera) si am ales un restaurant plin de localnici ( de fapt turisti filipinezi). Mancarea a fost buna dar marea problema a fost ca a trebuit sa asteptam o ora si jumatate sa ne-o aduca( probabil totul fiind proaspat pescuiesc fructele de mare dupa ce comanda clientul) si s-a facut tarziu iar noi aveam de facut drum lung inapoi cu motocicleta.
Am plecat spre seara din Sabang , fericiti, bine mancati, si admirand peisajul mirific prin care treceam ; din cand in cand mai intalneam un localnic (pe jos) care ne zambea si saluta , si rar cate o casa darapanata in care locuiau ei. Dar (de multe ori apare “dar”-ul care nu ne place…) m-am uitat( din greseala !?...) pe indicatorul de la benzina si …bineanteles …aproape gol ; facusem plinul dar asta a insemnat 3 litri si nu m-am gandit ca s-ar putea sa nu ne ajunga…iar noi eram in plina jungla, spre seara si mai aveam destul pana la primul sat …Am intrebat vreo doi localnici pe care i-am intalnit de benzina si au dat din umeri…iar masini sau motociclete n-am intalnit deloc de cand am plecat din Sabang…ma uitam din 3 in 3 secunde la acul indicator si parca vedeam cum scade spre 0 …dupa cativa kilometri cred ca mai mergeam cu vapori –indica ca nu mai aveam benzina deloc –Dana nu a simtit dar intrasem in panica- oare erau animale salbatice pe aici ?...dupa o curba am vazut case !!!...salvarea noastra!?...daca nu gaseam benzina cel putin ramaneam aici sa dormim!...am intrebat la prima casa si m-a trimis la 10 metri unde era un chiosc cu mancare …acolo am intrebat de benzina si mi-a aratat o sticla de Coca-Cola…i-am repetat ca vreau benzina aratandu-I rezervorul si mi-a aratat din nou sticla de Cola…atunci am realizat ca , continutul are alta culoare decat cea de Cola…Ura! ,era benzina !...si nici nu era mai scumpa decat la benzinarie.
Mult mai linistiti am plecat mai departe dar imediat ce am intrat pe soseaua principala asfaltata a inceput sa ploua…nu ne venea sa credem ca ploua , este anotimpul uscat, secetos, nu ploua niciodata in acest anotimp; dar azi nu avem noroc ; nu era o ploaie rece , afara era cald dar era neplacut pe motor sa fii ud- mai ales ca nu mai vedeam nimic udandu-se ochelarii…si pentru ca toate sa fie pe dos ne-a prins si noaptea …exact ce nu vroiam , sa conduc noaptea prin Filipine…o motocicleta …Dar exista un Dumnezeu al calatorilor, si am ajuns cu bine la hotel unde am mancat si ne-am culcat devreme pentru ca a doua zi plecam spre …Coco Loco…o insula indepartata si izolata…

“Succesul poate fi primejdios ; poate da nastere arogantei. Uneori este mai bine sa dai gres …esecul aduce umilinta ,iar umilinta te ridica in ochii oamenilor mai mult decat infumurarea “.
Citatele cu care incep fiecare zi nu au legatura cu ziua respective sau turul (si nici cu mine in cazul asta…) ci sunt simple …realitati…
Ramasesem in avionul care ne duce in Filipine…
Am aterizat dupa 3 ore, in Cebu, al doilea oras ca marime din Filipine unde a trebuit sa asteptam 5 ore urmatorul avion spre arhipelagul Palawan , arhipelag situat in partea de Est si care se pare ca este considerat cel mai putin vizitat de turisti si deaceea si cel mai salbatic. Multi turisti va vor raspunde ca si-ar dori sa ajunga pe nisipul fin si alb de pe plaja din Boracay(loc situat mereu in top 10 plaje din lume), dar foarte putini din ei ar dori Palawan-si asta nu datorita diferentei de frumusete ci mai mult de popularitate.
Aeroportul din Cebu fiind de marimea celui de la Baneasa ne-am cam plictisit in cele 5 ore si asta si datorita faptului ca am ajuns dimineata devreme ; daca am fi ajuns in cursul zilei puteai sa fi luat “in primire” de catre maseuri-orbi filipinezi care sunt renumiti in lume pentru masajul lor profesionist-si sunt foarte ieftini ; in aeroport erau cel putin 5 centre dar toate deschideau la ora 9-ora la care ne-am imbarcat noi pentru Puerto Princesa (capitala Palawn-ului) .
Biletul de la Cebu la Puerto (asa il scurteaza localnicii) a costat sub 50 de dolari si ma asteptam la o “panarama” de avion dar am avut surpriza (placuta !) sa calatorim cu un avion nou si modern care in mai putin de o ora ne-a dus pe un aeroport nu la fel de modern ,foarte mic dar totusi curat si bine organizat .
Stiu ca acum in Romania ( cel putin in Brasov) este zapada si frig dar aici sunt 35 de grade , vegetatie luxurianta , si multa voie buna…vreti si voi, nu ?...va astept aici !....dar sa va luati bilet de intoarcere ….dar nu dupa 2 saptamani ca mine ca regretati, luati cel putin 3 luni!...
Aeroportul este situat la cateva sute de metri de oras si am luat un triciclu( de fapt un motor cu atas de doua locuri care este acoperit cu o improvizatie –foarte haios!) pana la pensiunea la care vom innopta urmatoarele 2 nopti. Aici totul parca este din povesti !...si nu va imaginati ca este de 4 sau 5 stele ci este un loc al rucsangiilor construit cu mult gust si intretinut si condus cu mult suflet; este un paradis in paradis !; tot mobilierul hotelului( inclusiv camerele si baile din camere) este din bambus, podeaua toata din lemn, multe flori peste tot iar holul si receptia sunt fara geamuri si comunica cu restaurantul si gradina din curtea interioara in care se afla un foisor (inconjurat si el de flori multicolore) si canta pasarele ( care circula prin receptie si restaurant) .Este un loc pe care nu l-am da ( nici eu nici Dana) nici pentru 5 hoteluri de 5 stele; este un loc cu suflet, facut pentru suflet…
Nu am stat prea mult sa admiram hotelul (avem timp 2 zile) ci ne-am culcat 3 ore pentru a putea pe seara sa “cucerim” acest unic oras al Palawan-ului.
Orasul este un oras urat si nu are nimic exotic in el fiind foarte aglomerat, poluat, murdar si nu este semnificativ pentru Palawan ; totusi toti turisti trec prin el ,toti raman o zi sau doua , inchiriaza de aici masini, motoare, ghizi si incep aventura colindand multitudinea de insule din aceasta provincie. Majoritate se bucura de mancarea proaspata si bine preparata din restaurantele din oras si-si face planurile cu ce insula sa inceapa aventura ; nu am vrut sa iesim din tipar si am procedat la fel. Ne-am ales un restaurant japonez , situat intr-o zona linistita si amenajat deasemenea cu mult gust , ne-am asezat la o masa pe terasa in pozitie de sezut pe perne(dar ne-am sculat de cateva ori ca ne amortisera picioarele) si am inceput sa comandam sushi ; ne-am saturat repede de el si am comandat creveti uriasi cu sos special care ne-a produs satisfactie amandurora datorita gustului si prepararii speciale . Localul este administrat ( si deasemenea si detinut) de 6 asociati care formeaza aceea “unitatea in diversitate” ,fiecare din ei avand alta nationalitate (japonez, american, filipinez, costarican,neamt si parca englez); la sfarsit unul dintre patroni a venit la masa noastra ,s-a prezentat si ne-a intrebat daca totul a fost o.k. si daca avem ceva de comentat…nu am avut nimic de comentat … numai felicitari!
Dupa mancarea copioasa am inchiriat pentru a doua zi un motor (este cea mai buna metoda de a calatori pe o insula-devii foarte mobil si nu esti legat de nimic de care sa depinzi-sofer, autobuze, orare…) cu care sa ne deplasam pana la cel mai faimos loc de pe acest arhipeleag-Raul subteran de la Sabang.
Tot seara ne-am plimbat pe unica strada principala a orasului care taie tot orasul de la aeroport pana la port ,si pot sa confirm parerea tuturor turistilor si s-o cataloghez ca fiind o strada comerciala murdara ,aglomerata si semnificativa pentru Puerto Princesa ; norocul nostru a fost pensiunea si restaurantul si pot spune ca si datorita lor am avut 2 zile agreabile ; de fapt doar o zi am petrecut-o in oras deoarece in cea de-a doua am fost la Sabang sa vizitam acel Rau celebru….pe maine despre aceasta minune a naturii !...

“Daca nu poti trece prin munte atunci ocoleste-l, daca nu poti sa-l ocolesti, treci peste el. Daca nu poti trece peste el intreaba-te daca este chiar atat de important sa ajungi de cealalta parte…Daca este , atunci incepi sa sapi un tunel “
Hong-Kong
Aeroportul international din Hong-Kong…mai mare decat cel din Dubai si Singapore la un loc…un aeroport construit pe apa…au construit o insula artificiala datorita lipsei terenului natural…o mega–constructie care te intampina si parca “pregateste terenul” pentru ce urmeaza…
Datorita fusului orar am ajuns seara in acest oras-teritoriu si dupa peste 24 de ore de nesomn ( dintre care 10 chirciti in scaunul de avion care mie mi se pare din ce in ce mai mic-cand sunt in avion ii invidiez pe acesti asiatici micuti care se lafaie in “fotoliul” avionului ) nu asteptam decat patul hotelului din centru cu vedere la port…E , aici vroiam sa ajung… Pentru a impresiona-o pe Dana si a o pregati de “confortul” bungalourilor de pe insulele din Filipine, am rezervat o camera la un hotel luxos din plin centru Hong-Kong-ului, camera care pe deasupra am comandat sa fie si cu vederea la port si ca si cireasa de pe tort la unul din nivelele cele mai superioare pentru a avea o priveliste de vis.
…si totul a functionat cum am planuit si nu am putut fi decat satisfacut cand am vazut ce surprinsa a fost de peisajul sublim pe care il aveam la geamul camerei noastre.
Am facut un dus , ne-am schimbat si deja s-a facut ora 8 cand in fiecare seara in centrul Hong-Kong-ului are loc un spectacol unic de lumini care “danseaza” pe ritm muzical si intreg centrul paralizeaza timp de 10 minute privind cerul plin de lumini mutilticolore. Acest spectacol se numeste “Simfonia Luminilor” si este unic pe glob deoarece este cel mai mare show permanent de sunet si lumini din lume care are loc in fiecare seara ( este trecut si in “Cartea Recordurilor”) si “uneste” prin lumina insula Hong-Kong de peninsula Kowloon.
Mesajul spectacolului il reprezinta cele cinci teme “Desteptarea” , “Energia” ,”Sarbatoarea” , “Parteneriatul” si “Soarta” si in zilele de sarbatoare spectacolului I se adauga si focuri de artificii rezultand un show impresionant .
Teritoriul Hong-Kong-ului de fapt este alcatuit din Insula Hong-Kong , peninsula Kowloon , o zona care se numeste “Noile teritorii” si mai multe sute de insule mari si mici, locuite sau mai putin locuite care se invecineaza cu insula mama-H.K. ; intre H.K. si Kowloon se afla portul Victoria care din pacate este caracterizat ca fiind cel mai poluat port din lume.
La ora 8 eram la geamul camerei noastre de la etajul 13 al hotelului si priveam spectacolul unic de lumini care nu trebuie sa-l rateze nici un turist care vine in H.K. ; este impresionant unde a ajuns tehnologia laserului si stiinta omului… Danei nu-I venea sa creada mai ales ca-I spusesem sa se pregateasca de conditii modeste in aceasta excursie…dar urmeaza si acestea…
Eram obositi de abia mai stateam in picioare ( mereu prima zi este obositoare datorita fusului orar) dar am decis sa vedem viata de seara (noapte !?) a orasului si am plecat in faimosul cartier Lan Kwai Fong ( este si o strada cu acest nume in cartier) renumit datorita vietii de noapte care se desfasoara in zecile de restaurante, cluburi, baruri in care se canta muzica “live” iar atmosfera este una de “revelion” non-stop; noi nu am dansat dar nu am ratat “vizita” intr-un restaurant vietnamez unde am comandat mancare thailandeza si vietnameza ; aici nu am mai impresionat-o pe Dana , deoarece nu i-a placut mai nimic si noroc cu inghetata “Hagen-Dazs” de pe strada ca altfel ramanea flamanda toata noaptea…
Cand ne-am intors in camera ne-a pierit somnul cand am vazut ce priveliste avem de la geamul nostru si mai-mai sa intoarcem paturile spre geam pentru a adormi cu fata spre frumusetea nocturna a orasului…iar dimineata aceiasi imagine in soare…
Am uitat sa va spun ca in prima zi cand am ajuns in H.K. am descoperit un oras acoperit de un nor de smog (fum) caracteristic numai oraselor super-poluate si in cele cateva minute de la masina la hotel am si simtit o senzatie de disconfort in gat datorita aerului viciat ; spre norocul nostru a doua zi nu a mai fost la fel ( sau poate era la fel dar ne obisnuisem noi) si am putut sa ne bucuram din plin de o zi superba.
H.K.-ul care se traduce prin “oras parfumat” sau inmiresmat ,a intrat in anul 1842 sub controlul Marii Britanii in scopul construirii unui port pentru nave de comert iar din anul 1898 Marea Britanie a obtinut de la China concesionarea pe 99 de ani a acestei insule si a catorva zone din jurul ei.
Datorita pozitiei geografice ,H.K. a devenit rapid o mare metropola si unul dintre cele mai mari porturi din lume, un impresionant centru financiar si commercial al lumii avand o populatie de peste 6 milioane de locuitori.
In anul 1997 dominatia engleza asupra orasului a luat sfarsit , orasul revenind inapoi Chinei , dar aceasta s-a obligat sa nu se amestece in urmatorii 50 de ani in economia , sistemul administrativ si modul de viata al orasului-si pana acuma s-a tinut de cuvant – se spune : “O tara , doua sisteme”.
Orasul este plin de cladiri de zeci de etaje (zgarie nori) , cladiri cu aspect arhitectural super-modern , cu dotari hi-tech de ultima ora dar pe langa acestea se gasesc si cele traditionale chinezesti, orasul pastrandu-si farmecul oriental contrar celor 156 de ani de dominatie engleza
Se spune ca H.K.-ul este o masina de bani perfect unsa ,in interiorul careia globalizarea se strecoara cu repeziciune, iar orasul este inca printre orasele favorite ale oamenilor cu bani din intreaga lume, fie ca sunt chinezi ,turisti straini sau expatriati care traiesc aici. Datorita acestei aglomerari orasul a ajuns sa fie atat de supra-saturat incat este aproape imposibil sa mai gasesti un petec de pamant pe care sa mai contruiesti o cladire cat de mica. M-a distrat foarte mult cand am auzit ca locurile de veci sunt foarte scumpe –peste un million de dolari!...- si nu ai voie sa mori in H.K. ; iar daca mori si vrei sa fii ingropat neaparat in aceasta zona singura sansa este la 300 de kilometri de oras unde platesti “mai putin”( adica jumatate de million de dolari!...); probabil ca asta este motivul pentru care multi chinezi sunt incinerati…
Dimineata , pe o zi superba cu mult soare si o temperatura ideala de 22 de grade, am plecat sa vizitam cel mai renumit loc al H.K. –ului , numit “Victoria Peak” sau simplu “Peak” adica varful. Inainte de a ajunge sa traversam golful cu vaporasele am facut o plimbare pe faimoasa alee a starurilor ( “Avenue of Stars) care se afla chiar pe malul golfului, in fata geamului camerei noastre de hotel. Aleea ofera o priveliste semnificativa asupra cinematografiei din Hong Kong multe staruri avand placa cu “mana in ciment” dintre care ies in evidenta Bruce Lee si Jackie Chan( acum am aflat ca sunt originali din H.K.), cu mana carora toti se inghesuie sa faca poze. Aici au fost filmate multe pelicule celebre dintre care imi aduc aminte doar de “Lara Croft, Tomb Raider 2” cu faimoasa Angelina Jolie-daca aveti rabdare va spun mai tarziu cat de frumoasa este...
In mijlocul aleii se afla “Peninsula” ,un hotel faimos care din 1928 gazduieste personalitati din diferite domenii si de care ne-am mirat noi ieri seara de ce este atata agitatie in jurul lui- din camera noastra vedeam intrarea In hotel –probabil era vreo vedeta deoarece erau prea multi foto-reporteri; in fata intrarii se afla 14 limuzine Rolls-Royce ,iar pe acoperis un elicopter la dispozitia oaspetilor-vedete. Am facut si noi poze cu acesti bolizi autentici si mereu cand ii vad ma impresioneaza prin maretia si impozanta lor-sunt intradevar un simbol al luxului…dar pentru mine luxul stiti ce inseamna !...bingo !, calatoriile !....
Dupa ce am traversat golful cu feriboturile care circula din 10 in 10 minute, am luat un tramvai care functioneaza de 120 de ani ( pe principiul funicularului) si am urcat pe un munte (“The Peak”) aflat la 554 de metri altitudine si de unde ai cea mai frumoasa priveliste a zonei si poti sa vezi toti zgarie–norii de sus ( mai rar se intampla asta, poate doar din avion) ; este o priveliste care te lasa fara respiratie si toata lumea se inghesuie sa faca poze pe terasa de la ultimul nivel unde accesul se face contra unei sume de 3 dolari ( dar la cat de mult costa terenul aici inteleg taxa…)
Efectiv aici ai o priveliste de ansamblu a portului, a insulei Hong-Kong , a peninsulei , precum si a multor insulite din jur- aici intelegi ce formeaza Hong-Kong-ul !...
Sus pe varful muntelui se afla si un loc foarte vizitat de catre majoritatea turistilor si anume muzeul figurilor de ceara “Madame Toussand”, sectie a celebrului complex muzeistic din Londra. Aici poti sa admiri in marime naturala personalitati ale lumii ( istorice si contemporane) si nu poti sa nu fii mirat de cat de diferit arata multe vedete comparativ cu ce credeai tu ( inaltime, trasaturi, figuri, etc. ); sunt prea multe personalitati pe care le-am vazut si nu vreau sa amintesc nici una pentru a nu “dezonora” pe cele pe care nu le-as aminti…este un muzeu care merita vizitat fie la Londra, fie aici, fie in orice loc unde ar mai fi…
Ne-am mai plimbat cateva ore printre ‘zgarie-nori’ , am mai colindat strazile aglomerate ale metropolei, am vizitat targul de noapte unde gasesti orice prostie de pe lumea asta ( bineanteles “made in China” ca ne aflam pe teritoriul chinezesc) si in final inainte de a pleca am mancat la un restaurant raci proaspeti pe care cu cateva minute in urma ii vedeam miscandu-se in acvariu ; Dana din nou a ramas flamanda deoarece nu se obisnuieste cu mancarea asiatica( I se pare nesarata si la propriu si la figurat) iar sa te saturi doar din raci nu este o afacere –spre deliciul meu care ma “sacrific” si mananc si portia ei.
In cele mai putin de 2 zile cat am stat in H.K. nu pot sa spun ca am acoperit orasul-sunt multe obiective interesante pe care nu le-am atins) dar nu este un oras in care sa stai mai mult de 3 zile ( este opinia mea )- poate doar daca esti un impatimit al shoppingului , dar pentru noi urmeaza Singapore-dar in cele 3 zile cu siguranta aI ce face si te bucuri de el.
Tarziu in noapte am plecat la aeroport ( aveam avion spre Filipine dupa miezul noptii) obositi dupa o zi plina, linistiti stiind ca va urma cu totul si cu totul altceva si nestiind ce ne asteapta in viitorul apropiat…adica la imbarcarea spre Filipine…Dar mai tineti minte replica din ‘Forest Gamp’- “life is like a box of chocolates, you never know what you are gonna get “-viata este ca o cutie de ciocolata, niciodata nu stii ce urmeaza- SI ASA ESTE !...
…in fata ghiseului de check-in pentru a ne imbarca spre Filipine…ii dau operatoarei biletele electronice de avion si aceasta imi cere biletele de intoarcere din Filipine….raman blocat neantelegand ce vrea , de ce vrea bilete de intoarcere, noi acuma plecam acolo….imi explica ca asta este regula turistilor care vin in Filipine de a avea si prezenta si biletul de plecare din Filipine ( de ce oare ?, pentru a nu ramane acolo ?...) …DAR EU NU-L AM !... dar nu-I spun asta si-I explic ca este tot electronic si nu-l gasesc…degeaba , imi explica ca fara bilet de intoarcere nu pot sa plec spre Filipine….realizez gravitatea problemei …pierd si legatura(avionul) spre Palawan (o zona de insule unde trebuie sa mergem)si sunt obligat sa raman in H.K. pana gasesc iar bilet spre Filipine , inapoi dinspre Filipine si in interiorul tarii…
Trebuie sa fac rost de bilet de intoarcere ( eu am bilet din Singapore spre tara dar din Filipine spre Singapore nu am vrut sa-mi rezerv deoarece nu stiam cand , erau mai multe variante –prin Brunei sau Malaesia-si hotaram asta in Filipine) pentru a ma lasa sa ma imbarc spre Filipine, nu concepeam sa pierd avionul acesta …erau prea multe probleme atunci…
Aveam 30 de minute ramase pana la sfarsitul imbarcarii….am hotarat sa gasesc un internet ca sa fac o rezervare on-line…dar nu exista internet….Am sunat in Romania sa-mi faca cineva repede o rezervare dar nu mai aveam timp….Am incercat in aeroport sa cumpar bilete dar mi-au spus ca nu se vand in aeroport bilete….si nimic parca nu se lega….timpul trecea …in timp ce eu incercam sa sun in Romania sa-mi faca cineva cu acces la internet o rezervare,am trimis-o pe Dana la ghiseul liniilor Singaporeze sa verifice daca acestia ar putea sa-mi emita un bilet –stiam ca acestia sunt mai deschisi la minte- in primul moment au refuzat-o dar am trimis-o din nou sa le explice situatia ca nu aveam nevoie decat de un accces la internet sa fac rezervare si plata cu cardul…. a doua incercare a fost cu succes, si operatoarea a inceput sa ne caute un zbor din Filipine spre Singapore cu liniile Singaporeze….am cautat si eu inainte de a pleca din tara si am renuntat vazand ca este o companie scumpa si avand alte optiuni din Filipine spre Singapore … dupa cateva minute mi-a spus ca mi-a gasit …am rasuflat linistit…dar cand mi-a spus pretul, mi s-a blocat aceea “rasuflare linistita”….450 de euro de persoana !....aproape cat drumul dus si intors din tara ( pe patru sectoare si aici nu era decat unul)….si marea problema era ca nu aveam atatia euro pe card sa fac plata ( imi tin putini bani pe card pentru a nu avea probleme de frauda bancara si-mi alimenteaza cineva din Romania cand am nevoie) ….iar in Romania era dupa ora 18 si bancile erau inchise si oricum aveam la dispozitie doar 20 de minute….Ca o ultima speranta am intrebat daca nu pot face plata cash dar stiam ca sunt slabe sanse sa-mi incaseze cash….dar a zis …Da ….se poate cash…dar numai in dolari hong-kongolezi…. Sa ma duc sa schimb …am fugit spre o casa de schimb si acolo alta problema …peste 1000 de dolari trebuia sa ma inregistreze …si a durat mai mult de 5 minute…simteam ca innebunesc….
Dar in ultimele minute m-am prezentat la ghiseul de imbarcare cu biletul de intoarcere din Filipine in mana si cu satisfactia ca am reusit…nu ma mai gandeam ca m-a costat de 5 ori mai mult decat daca as fi facut-o cu o companie low-cost…
Au fost cateva zeci de minute de stres dar important este ca sunt in Filipine !....
Maine va spun daca m-a parasit Dana deoarece din Filipine am revenit la stilul meu de cazare modest, in locuri cu rucsangii, cu mai putin confort dar mai multa socializare….

“Haideti sa privim in urma noastra cu intelegere , inaintea noastra cu credinta , si in jurul nostru cu dragoste ”
Este un citat pe care l-am gasit intr-o revista si care mi-a reamintit ca intradevar oamenii credinciosi si cu principii religioase sanatoase sunt cei mai moderati, cei mai echilibrati, cei mai ingaduitori , cei mai iubitori, cei mai buni, cei mai generosi si cred ca este un bun motto pentru a incepe turul meu prin Asia…
Suntem in perioada postului crestin , o perioada lunga de sapte saptamani, si vreau sa le transmit tuturor acelora care incearca si mai ales reusesc sa tina acest post aspru ca sunt alaturi de ei, ii inteleg , si mai ales ii admir ca reusesc aceasta purificare interioara, fizica si spirituala. Acum cateva zile am iesit si eu din postul baha’I si credeti-ma, mereu dupa un post reusit ma simt mai aproape de Dumnezeu si parca cu un nivel spiritual crescut; iar pentru cei care nu tin postul as avea doar o recomandare, sa incerce macar partial sa respecte cateva dintre principiile de baza ale unui post :post alimentar combinat cu dominarea patimilor si pornirilor rele din fiinta noastra si continand multe fapte de milostenie , gesturi de iubire fata de aproapele tau si multa dragoste oferita celor dragi.
Nu este obligatoriu sa tineti postul alimentar daca compensati aceasta cu un comportament crestinesc de exceptie dar postul trupesc este un simbol si va ajuta sa nu uitati ca trebuie sa fiti mai buni si mai credinciosi in aceasta perioada…iar daca modul de viata nu va permite sa tineti acest Post Mare crestin, atunci incercati doar cateva zile ( spre exemplu doar vinerile) sau ultima saptamana, Saptamana Mare….va veti simti curatati interior si mult mai imbunatatiti spiritual si mai aproape de DUMNEZEU…
Mereu cand am ocazia fac o pledoarie pentru spiritualitate pentru ca pe mine aceasta m-a schimbat si acum nu mai concep ca un om sa rupa relatia cu Divinitatea…devine un om descentrat, fara repere, fara orientare valorica si cu un viitor absolut sumbru !... intr-un cuvant : “Nihil sine Deo” !
Dar acum suntem in tur… si cred ca asteptati vesti din Filipine , dar rabdare mai este pana atunci…
Prima zi din tur am petrecut-o intr-un oras superb, intr-un oras pe care nu l-am mai vazut de peste 15 ani si care m-a convins ca merita sa-I acordam mai mult de o zi : Istanbul !
Nu stiu cati dintre voi ati vizitat Istanbulul dar nu cred ca este cineva caruia sa-I displaca acest minunat oras , aceasta capitala care chiar daca nu este chiar europeana rivalizeaza cu orice oras faimos al Europei.
Lumea s-a invatat sa dea o fuga de cateva zile la Paris, Londra, Milano, Barcelona, Budapesta , Madrid, dar uita ca cel mai aproape de Bucuresti se afla Istanbul-ul , acest oras “mare” care nu “incape” intr-un continent si a trebui divizat in doua parti pe doua continente .
Cine a vizitat Istanbulul stie ca acest oras-bazar ( asa il etichetam eu pana acum datorita comerciantilor romani care au umplut magazinele anilor 90 cu acele produse faimoase turcesti) este impartit prin stramtoarea Bosfor in doua parti :unul traditional –marcat de religia musulmana-cu multe moschei si femei acoperite cu voaluri si alta parte occidentala , cu discoteci,baruri, mall-uri, locuri de distractie si plin de viata ; farmecul Istanbulului consta in acest amestec de culturi si moduri de viata care te farmeca si pe care nu-l gasesti in multe colturi ale lumii.
Partea europeana este legata de cea asiatica prin doua faimoase si marete poduri (unul din ele se numeste Fatih Sultan Ahmet )si cred ca nu poti sa-ti faci o idée asupra orasului daca nu vizitezi ambele parti.
Dimineata la prima ora am aterizat pe aeroportul Ataturk si avand la dispozitie mai mult de 12 ore ne-am hotarat sa nu pierdem nici o secunda si sa “atacam” din plin acest oras pentru a incepe sa ne obisnuim cu Asia.
In avion am intrat in vorba cu vecinul de scaun ( v-am spus ca mereu ma bag in vorba cu cine reusesc ) si l-am convins si pe el sa ne insoteasca cateva ore prin acest oras pentru a “manca “ ceva ; el avea la dispozitie doar 6 ore . Un moldovean de treaba din Onesti care lucreaza in Quatar si pleca din nou la lucru dupa o vacanta de 2 saptamani la sotie in Romania.
Am luat taxiul pana in centrul orasului care se numeste “Takxim” , aceasta zona fiind capitala capitalei…de aici se da ora exacta in Istanbul !...aici este centrul cultural , de distractie, aici se afla cele mai multe birouri, banci , hoteluri si bineanteles si cei mai multi turisti. Ce ne-a socat la prima vedere a fost multitudine de flori cu care este decorat intreg orasul si fiind si o zi calduroasa cu soare stralucitor am concluzionat ca primavara este de mult venita pe aceste meleaguri si curand urmeaza vara fierbinte si innabusitoare pe care multi din cei care ati vizitat Istanbul-ul ati trait-o.
Spre deosebire de acum 15 ani orasul mi s-a parut mult mai curat , mai ingrijit, mai cosmopolit si pot spune ca desi oficial nu este inca in Europa se poate numi oras European ; dealtfel in 2010 va fi “Capitala culturala europeana” si peste tot poti vedea afise anuntand asteptatul eveniment.
In Taksim am cumparat “tone” de castane coapte si bucurandu-ne de gustul lor am luat-o pe o strada numita “Istiklal” , strada presarata de sute de magazine si pe care circula un tramvai istoric care pastreaza patina timpului si in care ne-am urcat si noi pentru cateva statii dar apoi am preferat sa ne plimbam decat sa stam si sa ne deplasam cu aceiasi viteza cu care am fi mers pe jos ; nu , nu am cumparat nimic, desi era tentant , si am continuat plimbarea urcandu-ne intr-un funicular situat intr-un tunel care are doua vagoane si care se trage unul pe celalalt ajungand in cartierul Karakoy de unde am traversat pe un pod Marea Marmara si la capatul podului am ajuns intr-o zona de restaurante unde pestele se prepara proaspat si chiar in fata clientilor iar bucatariile sunt de fapt niste gratare improvizate. Aici e plin de turisti iubitori de preparate din peste si bineanteles ca am hotarat sa ne oprim si noi si sa alegem unul din zecile de “restaurante” si sa mancam specialitati turcesti de peste; alegerea restaurantului nu a fost o mare problema dar alegerea meniului ne-a dat batai de cap deoarece nici unul din noi nu eram specialisti in preparate de peste ,nestiind ce sa comandam din multitudinea de oferte. L-am rugat pe chelner sa ne recomande ceva si el ne-a sugerat un amestec de diferiti pesti garnisit cu salata si sos de rosii si usturoi. ;greseala noastra a fost ca nu am intrebat pretul dar imediat ce ne-a adus aranjamentul de peste cu salata, castraveti, morcovi am banuit ca va costa o avere- prea era meticulous aranjat, pe o tava imensa si cu multe briz-brizuri…am strambat din nas cand am vazut nota de plata dar majoritatea preparatelor fiind gustoase am uitat repede cat de scump fusese. Nu stiu ce pesti am mancat ( vreo 5 feluri dintre care am recunoscut hamsiile) dar toti au fost gustosi, proaspeti si bine gatiti.
Pe pod erau cred ca sute de pescari fiecare cu cateva undite care “agatau” numai pesti mici si care te invitau sa le cumperi marfa proaspata la preturi infime…dar erau atat de mici pestii incat cred ca erau pentru acvariu…
Cu burta plina am intrat in vechiul oras si ca sa fim siguri ca nu ratam am inceput cu “Grand Bazar” unde regula de baza este sa te tocmesti pana oboseti (tu, ca vanzatorul niciodata) ; obositor traseu prin acest bazar plin de orice doresti, dar in special de bijuterii din aur si argint ( ca doar au furat destul aur turcii de la noi din Romania de-a lungul istoriei …) . Dana parca era hipnotizata…
De la partea materiala a vietii am trecut la vizitarea celei mai mari moschei a lor “Sultanahmed” unde era plin de turisti si o coada infernala la intrarea in interiorul ei ( este printre putinele moschei care se viziteaza de catre non-musulmani); am abandonat ideea cu vizitarea ei mai ales ca Adi ( asa il cheama pe noul nostru prieten moldovean) trebuia sa plece ca sa prinda avionul. Noi am ramas sa vizitam gradinile din palatul Topkapi , gradini care ne-au impresionat prin aranjamentul de flori multicolore si care emanau un miros de am ramas amandoi cu “nasul cascat”- era plin de zambile de toate culorile care dominau mirosul .
La capatul parcului ne-am oprit la o cafenea de pe marginea Bosforului si am savurat un “krupir” (un imens cartof copt in coaja amestecat cu diverse legume si unt) si am incercat ceaiul turcesc care nu-l vom uita niciodata ; ne-a adus doua ibricuri , intr-unul, unde deasupra era ceai, iar in celalalt de sub el apa fierbinte ; am banuit ca cel cu apa fierbinte este pentru a tine cald continutul din ibricul de sus si ne-am pus ceai in canile noastra ; imediat ce am gustatat era sa lesinam datorita concentratiei puternice a ceaiului si am exclamat amandoi : “ce tare este ceaiul turcesc, asta da ceai negru !” . Am continuat sa-l sorbim putin cate putin , dar fara prea mult entuziasm deoarece era foarte amar si la un moment dat Dana se uita la masa vecina unde erau localnici si vedem ca ei amestecau ceaiul din ibricul de sus cu apa fierbinte din ibricul de jos … deci sus era ceai concentrat care trebuia amestecat cu apa fierbinte…si noi incercam sa-l savuram asa concentrat !...am inceput sa radem de noi si de ce au crezut cei care ne-au vazut ca bem ceai concentrat… si nu am plecat de la masa pana nu a aparut o alta pereche de turisti sa vedem ei cum procedeaza… nu am fost unicii !!...si a fost randul nostru sa radem…
Ne-am mai plimbat prin parcul plin cu flori, am cumparat renumitul covrig turcesc cu susan, am intrat in cateva din zecile de magazinase si buticuri de pe strazile centrale si nu am putut sa nu cumparam totusi prostioare ; chiar daca aceasta presupune sa le caram tot turul nostru( din fericire nu am cumparat carpete sau haine de piele sau blana)…dar am jurat sa nu mai cumparam decat in Sigapore…nici noi nu credem ca se va intampla asta…
La plecare am hotarat sa luam metroul pana la aeroport si pot sa afirm ca este cea mai buna legatura intre aeroport si oras : ieftin ; civilizat si rapid !
Concluzia : Istanbul, noua metropola la moda a Europei !...
Tarziu in noapte ne-am imbarcat intr-un mega-avion plin de chinezi si in care vom petrece 10 ore nu tocmai agreabile…sper sa dormim pentru a treaca mai repede…

Arhipelagul Filipinez
Sper ca si voi va bucurati la fel de mult ca mine de “revenirea” pe blog cu un nou tur in care vom avea provocari noi , informatii noi, vom descoperi impreuna oameni, locuri, obiceiuri, multe din ele diferite de ale noastre sau care vi se vor parea ciudate ; sper ca n-ati uitat? , ati mai fost in Asia cu mine, este alta lume si nu trebuie sa o judecam ci sa o luam asa cum este ea.
De ce Filipine ? : pentru ca vreau sa-mi incalzesc oasele deja racite de o iarna friguroasa in Romania, sa vagabondez prin cat mai multe din cele 7000 de insule ale arhipelagului, sa pregatesc cartea pe care o voi lansa nu peste mult timp, sa fac scufundari zi de zi in care sa ma bucur de fauna si flora marina, sa-mi rasfat papilele gustative cu atat de delicioasele fructe de mare ,sa ma joc cu iubita mea pe nisipul fin a unei plaja de basm si sa gasim o “Laguna Albastra”…in care sa inotam toata ziua…. si noaptea …si atat de multe poti sa faci intr-o asa destinatie mai mult decat exotica !...trebuie doar sa visezi si sa nu-ti abandonezi visul pana nu se implineste.
Haideti sa incercam un test impreuna : opriti totul si pentru 5 minute lasati-va pe spate in scaunul sau fotoliu vostru , inchideti ochii si ganditi-va la o destinatie de vacanta pe care ati dori sa o vizitati… (stiu, multi dintre voi nu ati avut curajul nici sa visati pana acum…dar cred ca citindu-ma ati descoperit ca aveti acest drept de a visa, care inca odata repet E GRATIS)…este primul pas …urmeaza ca visul sa devina realitate…nu e greu, va trebuie rabdare si sa nu va pierdeti speranta…Dar nu-I asa ca sunteti si dintre aceia care va permiteti ?... dar …veti spune ca va lipseste “timpul”…nu este adevarat !, numai un muribund poate sa spuna ca-I lipseste timpul!...aveti toata viata la dispozitie …Mai avem cateva minute din cele 5…nu-I asa ca viata este ca si inghetata, trebuie sa te bucuri de ea pana nu se topeste ?! ,dar putem sa facem sa se topeasca in noi si sa ne bucuram de ea! …mai avem inca un minut…nu-I asa ca viata inseamna mai mult decat sa alergi neancetat ? …mai tineti minte cum isi traieste viata Steve Jobs ?... ca si cum ziua curenta ar fi ultima din viata lui !...si cate a realizat omul acela!... ultimele secunde…incepeti chiar de azi !....sa nu treaca nici o zi fara sa faceti ceva care sa va apropie visele de realitate !....Si nu uitati : Nu veti trai niciodata ziua aceasta din nou !!!!....
Da, plec cu prietena mea ! Va fi un tur romantic care va incepe in Istambul, va continua in Hong-Konk, va avea “cuprinsul” pe cateva insule din Filipine, urmand sa se incheie in Singapore pentru tura de “shopping”.
Precum v-am obisnuit imi voi da toata silinta sa va aduc aproape de noi descriindu-va locuri deosebite,povestindu-va despre oamenii pe care ii vom intalni si nu in ultimul rand traditiile si obiceiurile acestor popoare , pentru a simti si voi din farmecul calatoriilor.
Sper, ca si pana acum, sa va simt alaturi , sa ma incurajati , sa ma criticati , sa ma recomandati …dar cel mai important …sa ma urmariti…lectura placuta!