Trebuie sa va spun in primul rand unde suntem cazati acum si de unde va scriu: la Mossel Bay, o statiune pe coasta oceanului , stam intr-un vagon de dormit , la 10 de metri de plaja, cu geamul deschis, avem oceanul in fata ochilor iar valurile acestuia acompaniaza tastele laptopului in timp ce incerc sa va aduc aproape de Africa de Sud…sa fiu mai explicit, in fosta mare gara feroviara a statiunii , un intreprinzator destept si cu imaginatie a concesionat( sau inchiriat sau cumparat, mai putin conteaza) gara intreaga-www.santosexpress.co.za- , a adus un tren cu vagoane de dormit aici, l-a garat pe o linie secundara si a amenajat, in el si in jurul lui ,un complex format din camere de dormit(in fostele cusete de dormit), dusuri, toalete, un restaurant, sala de conferinta , toate la mai putin de 10 metri de plaja si 50 de metri de ocean…este o seara unica si suntem cu totii mandrii ca am avut inspiratia sa incercam acest loc…totul aici este ca intr-un vis: am mancat bine, este curat, liniste , plaja cu nisip fin , apa oceanului calda, putini turisti, un dormitor ieftin original ( 12 euro patul si o experienta inedita), , si mai presus de toate, pozitia este una de invidiat si pentru un hotel de 5 stele…rar gasesti asa un loc minunat !...
In fiecare zi Africa de Sud urca in clasament si a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult acest tur( pe care din pacate l-am inceput cu stangul); este o tara intr-adevar frumoasa si care are ce oferi oricarui turist indiferent de experienta , mofturile, nivelul , pregatirea, asteptarile lui si nu cred ca exista turist sa plece de aici nemultumit de ce a vazut .
Am sa fiu scurt pentru ca azi am condus peste 700 de kilometri ( mai putin conteaza numarul kilometrilor ci mai degraba numeroasele locuri vizitate.) si vrau sa ma bucur cateva minute de peisajul si muzica valurilor inainte de a adormi .
Prima oprire am facut-o la adevaratul “cel mai sudic punct al continentului” care se afla mai la vest de Cape Town si nu este atat de faimos ca “Cape Of Good Hope”…se numeste “Cape Aqulhas” si in afara de un far si cateva pancarte nimic nu se aseamana cu “comercialitatea” “impostorului” pe care il stie o lume intrega.
Pentru aproape 200 de kilometri am condus pe celebra sosea “route 62”, o sosea care traverseaza un peisaj splendid , unde de o parte si de alta a ei am revazut nebunii babuini, caprioare, struti si cateva sate traditionale africane inconjurate de munti si paduri ireal de frumoase (ca sa ajungi pe aceasta trebuie sa iesi de pe autostrada N2 care merge direct spre vest , si sa treci printr-o trecatoare –“Tradouws Pas” unde intalnesti acelasi peisaj de vis “made in South Africa”)
Am mancat la “Still Bay” pe o plaja cum numai in reclame vezi ( sau pe cartile postale) si ne-am mirat de diferenta de temperatura intre apa oceanului din Cape Town si cea de aici care era chiar acceptabil de calda; intram in raza Oceanului Indian, un Ocean mai cald( si la propriu si la figurat) si unde este o placere sa faci baie. Pe frumoasa plaja de aici , printre putinii oameni erau 4 femei in varsta ( peste 60 de ani) care facusera surf si cand am ajuns noi schimbau experiente laudandu-se fiecare cu performantele lor pe placa… ne-au lasat fara cuvinte !...
Mi-a venit in minte un citat pe care l-am citit nu demult si care este mai mult decat adevarat : “Live is good, better if it’s lived”-viata este frumoasa ,mai bine daca ai trai-o …
Mi-as dori ca toata lumea sa ajunga sa inteleaga importanta trairii vietii la adevarata ei valoare si frumusete si cand veti ajunge sa gustati din minunatiile ei veti realiza ca este mult mai interesant sa zburati ca un vultur decat sa plutiti ca o pana…nu dau nimanui lectii de viata ci doar imi povestesc viata…iar replica multora dintre voi o cunosc : “ce-ti pasa tu ai bani, poti sa vorbesti asa! “…acum 15 ani nu aveam nimic material…dar aveam multe vise !...iar primele mele excursii prin Europa au fost facute cu 100 de dolari in buzunar, calatorind si dormind prin trenuri noaptea( vedeti de ce am acum nostalgia trenurilor?), vizitand ziua si mancand zilnic cate o conserva “pate de Sibiu”...si am mai avut un tata( caruia ii multumesc) care mi-a transmis acest virus al calatoriilor…dar eram , ca si acum. un vultur…
Vin iarasi cu replica lui Mel Gibson din “Braveheart” : “every one of us will die, but so few of us really live” -toti vom muri, dar putini dintre noi traim cu adevarat ! …nu vreti sa intrati in randul celor putini ?... ca si cele 4 femei …
Acum sunt deja vrajit de sunetul unic al valurilor oceanului si ma las purtat in lumea lui Mos Ene asteptand ca si dimineata sa ma scol pe aceleasi note muzicale…

Nu stiu cu ce sa incep, sa va spun ce am uitat sa va povestesc ieri( despre Districtul Six din Cape Town si a lui istorie), sau sa incep direct cu ziua de azi, o zi superba , intr-un oras superb, intr-o tara superba…
O sa incep direct cu ziua de azi pentru ca a fost o zi deosebita , o zi plina si cred ca o sa ma prinda dimineata si tot nu o sa pot sa acopar totul.
Ziua a inceput la ora 00.00 … deci , putin dupa miezul noptii dupa ce am postat pe internet m-am alatura Danei in pat( care dormea de mult facand insolatie in cursul zilei) si in cateva minute am intrat si eu in lumea lui Mos Ene…dar, Lacrima , a mai ramas sa se bucure de atmosfera de petrecere de pe strazi ( cred ca v-am spus ca stam pe strada principala din oras, strada plina cu baruri, cluburi, discoteci si fiind vineri spre sambata totul era ca de Revelion) si s-a intors mai tarziu in camera ei care este alaturata camerei noastre; ca sa scurtez povestirea , a fost deranjata de cativa turisti beti care se aflau in hostel si a trebuit sa schimbe camera , fiind mutata intr-o alta . Unul din cei doi angajati ai hostelului era beat si a trebuit sa duca multe lupte de lamurire sa-l convinga pe cel de-al doilea sa-i schimbe camera in care nu se putea odihni; v-am spus despre ea ca are mult bun simt ( oameni ca ea, din pacate sunt pe cale de disparitie) si nu a vrut sa ne scoale sa o ajutam ( noi nu am auzit nimic dormind bustean) preferand sa-si rezolve singura problema. Dimineata nu ne venea sa credem ce s-a intamplat si cum de noi n-am auzit scandalul care a fost putin dupa miezul noptii. Abia dimineata am intervenit eu, am chemat proprietarul hostelului si l-am amenintat ca o sa chem presa , politia si asistenta din partea ambasadei pentru hartuire la adresa prietenei mele; s-a speriat atat de tare incat a dat toata lumea afara din receptie si ne-a oferit 2 noptii cazare gratuita ( plus zeci de scuze si parere de rau) numai sa nu mai facem scandal si sa nu mergem mai departe…oricum Lacrima nu vroia sa faca nimanui nici un rau , dar totul s-a intors incat a facut numai bine…eu si cu Dana ne-am trezit cu o noapte cazare gratuita iar Lacriama cu doua…pentru ea a fost o mica compensatie fata de ce a patit( sper sa uite la fel de repede cum am uitat eu ziua antecedenta) , iar pentru noi ceva in plus deoarece nu suferisem deloc.
Dimineata am ridicat “Toate panzele sus”…la ora 9 dimineata eram in masina inchiriata si ne uitam pe harta zonei sa vedem ce traseu alegem spre Capul Bunei Sperante. Trebuie sa stiti ca daca veniti vreodata in Africa de Sud( neorganizat, adica nu prin agentie cu grup) trebuie sa inchiriati neaparat masina deoarece altfel sunteti blocati in oras cu putine sanse sa vizitati locurile mai indepartate dar care sunt minuni ale tarii.
La fel ca in Thailanda , Australia, Noua Zeelanda ( unde am inchiriat recent masini), volanul este pe dreapta si primele cateva minute era sa fac pe mine de frica …iar in acele prime minute am mai avut “norocul” sa intalnesc si cateva ronduri si intersectii…dar cu totul in viata te obisnuiesti ( stiti zicala, “tot ce nu te omoara , te intareste”) si dupa cele cateva minute zburam pe sosele si depaseam de parca m-as fi nascut conducand cu volanul pe dreapta…
A fost mai usor decat ma asteptam sa iesim din oras si am inceput sa ne oprim in fiecare satuc si localitate intalnita dupa iesirea din marele oras deoarece in fiecare vedeam ceva frumos si vroiam sa facem poze sau sa admiram. Voi face o paranteza si trebuie sa va scriu ce mi-am amintit azi cand am descoperit frumusetea imprejurimilor ...am un vechi prieten (turist cu acte in regula- adica om care a colindat toate continentele-), care acum cativa ani intrebandu-l care a fost cea mai frumoasa tara vizitata a raspuns fara ezitare “Africa de Sud”…salutari domnule Ludu din frumoasa tara nominalizata !...iar acum cateva zile o cunostinta care traieste de 15 ani in Africa de Sud mi-a scris cam asa pe mail : “ si dupa 15 ani nu mai contenim sa ne bucuram, fel de mult ca la inceput, de frumusetea si splendoarea acestor meleaguri”…abia astept sa va intalnesc !...
N-am gasit nici un defect zonelor pe care le-am vizitat azi si pot spune ca am inceput sa traim toti trei o poveste …o poveste frumoasa care a avut o introducere timida in Cape Town , dar azi s-a transformat intr-o poveste de basm in zona din sudul orasului…
Imi este greu sa va povestesc despre fiecare loc in care ne-am oprit , dar nu stiu cum sa fac selectia…
Kalk Bay- o localitate minion cu cateva case dragute si micute ( dar toate cu niste gradini la fel de frumoase ca a mamei mele pe timp de vara) , cu o plaja intima, curata si avand un nisip incredibil de alb, cu multe buticuri si magazinase dragute, cateva magazine de antichitati in care zambeam aducandu-ne aminte de trecut, si nu in ultimul rand cu restaurante datorita carora nu am putut sa plecam de aici nemancati…bineanteles am ales peste proaspat ( adus cu cateva minute inainte de negrii pescari).
Alt loc care nu trebuie ratat este “Simon’s Town” , un oras la fel de curat si frumos in care atractia majora o reprezinta rezervatia de pinguini africani langa care poti trai momente unice urmarindu-le comportamentul in libertate si invatand de la pinguinii-masculi tandretea oferita de acestia femelelor-pereche…ce frumoase perechi formeaza ei , doi cate doi si cat de fideli isi sunt reciproc…
Am intrat in rezervatia naturala a “Capului Bunei Sperante” platind 7 euro si in cateva minute eram pe alta planeta…vegetatie pitica , flori viu colorate- multe din ele necunoscute, printre flori pareau aruncate stanci golase si colorate , un cer senin si ireal de albastru iar Soarele parca ardea mai puternic ca ieri ( ieri pentru prima oara in viata m-am ars pe maini, de la coate in jos-probabil de la Soare asociat cu vantul puternic).
Prima vizita am facut-o la “Cape Point” – locul unde se spune ca se afla cel mai sudic punct al continentului african ( in realitate acesta este in dreptul altui Cap care se afla 100 de kilometri mai la est ) si unde am vizitat cele doua faruri faimoase care dirijau , respectiv dirijeaza ,circulatia vaselor in zona; farul cel vechi a fost inlocuit in anul 1916 (dupa zeci de ani de functionare) datorita unui naufragiu care a avut loc cu cativa ani in urma , fiind la cateva sute de metri departare de tarm si nefiind vizibil pe timp de ceata si vreme rea.
Cape Point este punctul in care se intersecteaza cele doua mari oceane ale Pamantului , Oceanul Atlantic si Oceanul Indian si este zona cu cel mai pur aer de pe intreg continentul “negru” deoarece curentii oceanici “spala” tot aerul poluat al Africii(mare parte creat de oameni).
La mai putin de un kilometru de “Cape Point” se afla “Cape of Good Hope” ( Capul Bunei Sperante), un simbol al continentului si care suna la fel de frumos si in engleza si in romana.
La cateva minute de “Capul Bunei Sperante” , am trait aventuri care sunt greu de crezut si pe care nu le vom uita o viata… pe tot drumul sunt indicatoare cu atentionari “Atentie Babuini” (un soi de maimute agresive) si Lacrima se tot intreba de ce nu am intalnit nici macar una sa vedem cum arata si sa-I facem poze…exista o zicala care spune sa ai grija ce-ti doresti in viata ca s-ar putea sa se implineasca…si poate sa te prinda nepregatit …asa s-a intamplat si azi; pe drum am intalnit cativa membrii ai unei familii de babuini si fericiti am inceput sa le facem poze…incet, incet ne-am apropiat de ei admirand joaca puilor de maimute care ne fascina…am inceput sa deschidem geamurile masinii si sa le facem poze…ne mutam de pe o parte pe alta nestiind ce sa admiram mai intai: frumusetea si marimea masculului, femela cu puiul ei deasupra ( sau sub burta) sau puii jucausi …la un moment dat un pui a sarit pe parbrizul masinii si noi ne amuzam cat de aproape a venit…si dupa cateva clipe am auzit-o pe Lacrima(care statea pe bancheta din spate) disperata strigand : “este unul inauntrul !”…era un pui de maimuta care intrase in masina si cauta prin bagaje…cateva secunde nu ne venea sa credem…pe unde intrase…apoi un al doilea pui ne-a aratat… a intrat si el pe geamul deschis din spate…aveam doi pui de maimuta in masina care cautau prin bagajele noastre ceva de mancare…au gasit merele mele si bananele lui Lacrima si s-au asezat pe bancheta ( langa Lacrima)sa le manance…Dana ii spunea Lacrimei sa iasa afara , dar afara erau alte cateva maimute care inconjurasera masina si asteptau o usa deschisa( intre timp eu am inchis de la butonele soferului, geamul din spate pentru a nu mai intra alte “hoate”)…in timp ce scriu aceste randuri rad cu lacrimi aducandu-mi aminte de penibilul situatiei…Lacrima pe bancheta din spate langa cele doua maimutele , care se asezasera in fund si mancau linistite muscand din mere…iar masina inconjurata de mama-maimuta si fiorosul tata-maimuta care probabil erau ingrijorati de cei doi pui …am avut inspiratia sa fac cateva poze care cu siguranta ca vor ajunge celebre ...Dana a deschis putin geamul si le-a ademenit sa iasa aratandu-le o bucata de paine …imediat bucata de paine a fost smulsa de tata-maimuta care a aparut de jos sarind pe masina…am pornit masina , ne-am departat cativa zeci de metri de restul familiei si putand sa deschidem usa , cele doua maimutele au fost eliberate si au fugit… dar nu inainte de a lua toata mancarea din bagaje…au fugit cu toate plasele de mancare…Am ras ore intregi ( iar acum rad la fel de intens) de situatia creata si de cum stateau maimutele pe bancheta langa Lacrima…
Dupa cativa kilometri am intalnit struti in libertate , ne-am oprit , am iesit sa le facem poze ( Lacrima cu greu a fost convinsa sa iasa din masina) si i-am admirat de la o distanta de mai putin de 10 metri.
Drumul de intoarcere in Cape Town ( sub 80 de kilometri) a fost altul decat cel pe care venisem ( acum am ales coasta de vest) si l-am facut in mai mult de 4 ore oprind de nenumarate ori deoarece peisajul ne vraja din kilometru in kilometru si nu rezistam frumustii muntilor, a oceanului, a localitatilor , a plajelor, a caselor localnicilor, si totul ni se parea ca face ca povestea traita de noi sa fie din ce in ce mai frumoasa. Trecatoarea “Chapmans” este o sosea care este sapata in stanca, si se afla la cateva zeci de metri de mare , avand stanca deasupra care este imbracata in plasa impotriva caderii de pietre ; privelistea este magnifica si te lasa cu gura deschisa pentru mai mult timp…azi am ramas de multe ori cu ea deschisa, uitand si sa respiram…
Ultima oprire am facut-o in “Hout Bay” un loc la fel de frumos si primitor ca si precedentele unde am mancat la un restaurant din centrul orasului si chelnerul-negru care ne-a servit ne-a facut o bucurie ( si pentru noi a fost o surpriza placuta) , fugind dupa noi si aducandu-ne aparatul de filmat uitat pe scaun la restaurant…sa mai spuna cineva ceva rau de negrii…
Este tarziu in noapte, este sambata seara, afara orasul isi traieste intens viata de noapte (iarasi este “Revelion” pe strada , in fiecare bar , club si discoteca) si Lacrima a intrat in vorba cu niste italieni care au facut drumul invers cum vrem noi sa-l facem ( de la Johannesburg la Cape Town)…ei sunt la finalul turului si ne dau cateva sfaturi despre locurile pe care nu trebuie sa le ratam, ce ar trebui sa facem, ce sa NU facem si ,devenim amici in cele cateva ore petrecute impreuna…probabil ca nu ne vom mai revedea niciodata dar…”never say never”( niciodata nu spune niciodata); de asta imi plac mie locurile frecventate de “vagabonzi”…aici afli tot ce vrei despre tara respectiva, aici imparti experiente cu cei de pe aceiasi “lungime de unde” cu tine…aici incepe turismul salbatic si natural…

Mult am mai zburat pana in Africa de Sud…dar, nu am simtit lunga calatorie deoarece…sa incep cu inceputul…
Aeroportul international Henri Coanda ; la coada de la predarea bagajului si luarea locurilor, chiar in spatele meu se aseaza o veche cunostinta( un om de afaceri brasovean) pe care nu o mai vazusem de cativa ani…intram in vorba si urmeaza inevitabilul “unde mergi”?.... imi da unicul raspuns la care nu ma asteptam…Cape Town… si urmeaza 30 de ore de placuta conversatie, de amintiri, schimburi de experienta, si multa voie buna in cele 3 avioane pe care le-am schimbat si deasemenea in cele cateva ore pe care le-am petrecut impreuna in centrul Madridului; la Madrid am avut 6 ore de asteptat si am convins toata gasca sa mergem pana in centru, sa mancam ceva, sa ne dezmortim picioarele si sa vizitam cateva atractii ale capitalei spaniole. Am mancat intr-un muzeu al jambonului cateva preparate afumate, branza de capra, am baut suc natural, ne-am plimbat cateva ore pe o temperatura de 5 grade( iar noi aveam haine de Africa) si ne-am reantors la aeroport pregatiti pentru lungul drum spre cel mai sudic punct al continentului “negru”. Domnule Daradici ati fost , dumneavoasta si intreaga familie, o companie placuta si ati facut sa nu simtim ca am stat “in aer” atatea zeci de ore…multumim si va dorim un sejur plin si placut in Africa de Sud.
Gata, sunt in Cape Town…oras situat nu departe de punctul extrem al continentului african: Capul Bunei Sperante …maine il vom vizita …dar sa va spun ce am facut astazi…sau sa incep cu ce prostii am facut ieri ?…
Am stat mult sa ma gandesc daca sa va spun sau nu ce am patit ieri si pana la urma am hotarat ca nu trebuie sa va ascund nimic.
Ieri , la ora 17 am aterizat si de la aeroport am luat un taxi pana in centrul orasului unde aveam rezervata camera pentru cele 3 zile cat vom stat in acest oras; noi suntem 3 ( am uitat sa va spun ca pe langa sotia mea , se mai afla si o buna si veche prietena de-a mea , Lacrima, o fata foarte educata , cu mult bun simt , dornica de aventura , si care nu spune “nu” niciodata) si taxiul era cel mai ieftin mod de a ajunge in centru. Am uitat ( de fapt nici nu aveam de gand) sa schimbam bani in aeroport si ne-am hotarat sa platim cu cardul; i-am dat cardul meu soferului si timp de cateva minute l-am vazut ca se tot chinuia sa “acceseze” plata in “POS-ul” mobil din taxi…mi s-a parut mie ca ceva nu este in regula( m-a pus sa introduc de 2 ori codul meu personal (PIN-ul)) si pana la urma a functionat dar am ramas cu o oarecare teama ca ceva nu este in ordine. Am ajuns la hotel si trebuind sa platim camera cash ( este un hostel ieftit care probabil ca traieste numai cu “negreala” pentru ca nici chitanta nu ne-a dat) am incercat sa scot bani de la ATM …fara succes…ceva era in neregula…am mers pe strada la alte ATM-uri ( la unul din ele a vrut sa ne jefuiasca electronic), dar acelasi refuz…era ora 9 seara si am hotarat sa sun a doua zi la banca sa vad ce se intampla…totusi am adormit cu gandul ca ceva nu este in regula…
Buna dimineata Cape Town !...o zi superba intr-un oras la fel de splendit…numai ca ziua mea nu avea sa fie la fel de superba…raspunsul bancii m-a molesit mai mult decat cele 35 de grade de afara : -“s-au scos toti banii de pe card…” unde , cand , am intrebat si mi s-a raspuns ca in timpul noptii au fost mai multe “trageri” de numerar…dar cardul era la mine!.... raspunsul sec al functionarului bancii m-a lamurit ce s-a intamplat :-”probabil s-a petrecut o frauda electronica “…si asa am ramas fara toti banii de pe unul din cele 3 carduri pe care le am la mine…
Acum sa va spun de ce am evitat sa va povestesc despre acest eveniment neplacut … nu vreau sa asociati Africa de Sud cu acest incident banal si sa va faceti o falsa impresie despre acest frumos colt de lume deoarece peste tot in lume se poate intampla …si m-am hotarat sa va scriu ce am patit pentru a fi si voi cel putin la fel de atenti cum voi fi eu pe viitor…primul lucru pe care il voi face la intoarcerea in tara este sa-mi schimb toate cardurile si sa-mi comand cele cu CIP…se pare ca sunt cel mai greu de falsificat…dar , sper ca n-ati uitat?... totul in viata se intampla cu un motiv si stiti ca daca ceva este sa se intample, atunci cu siguranta se va intampla…
Momentul forte de suparare a trecut, cateva sechele au mai ramas , dar se pare ca frumusetea si unicitatea locului le va sterge si pe acestea si in curand va ramane doar o amintire a acestui incident neplacut.
Cape Town ( “orasul capului”) este capitala legislativa ( aici are sediul Parlamentul Republici- tara mai are doua capitale) si este situata pe tarmul atlantic , in jurul unui golf dominat de un masiv muntos numit “Table Mountain”. Se spune ca este unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii si dupa prima zi eu l-as nominaliza in top 10…dar mai am 2 zile , timp in care ar putea sa urce…oricum a avut cea mai rapida asccesiune…acum cateva ore, imediat dupa incident, era la coada clasmentului si vroiam sa plecam rapid de aici…
Am inceput explorarea orasului pe jos; plecand de pe strada principala, pe care locuim , am trecut print-o micuta dar draguta gradina botanica, ingrijita, cu multe flori si copaci infloriti, cu veverite care veneau sa-ti manance din palme si in care parca am uitat de agitatia orasului, am vizitat o catedrala( Sf . George) unde ne-am rugat si am meditat cateva momente si de unde am iesit mai increzatori in succesul turului , am trecut pe langa cea mai veche cladire din intrega Africa de Sud, un castel in forma pentagonala , construit intre anii 1666 si 1679 si care avea rol de aparare a orasului; castelul se numeste “Castelul Bunei Sperante”…ce nume semnificativ !....
La cateva minute de castel se afla o impresionanta cladire care a ramas in istoria intregii omeniri datorita balconului ei de unde in anul 1990, Nelson Mandela , s-a adresat pentru prima oara locuitorilor orasului si milioanelor de telespectatori din intreaga lume facand apel la pace, iubire si democratie; era in prima lui zi de libertate dupa cei 20 de ani de incarcerare…mi-am adus aminte de raposatul Corneliu Coposu…
Punctul central este “Grennmarket”, piata cea mai animata din oras , unde functioneaza un talcioc permanent unde cu greu ne-am abtinut sa nu cumparam nimic deoarece era prima zi si nu trebuia sa ne aglomeram bagajele care trebuie sa intre in masina cu care de maine vom cutreiera tara.
Galeria Nationala este locul unde pot fi admirate peste 6500 de creatii ale locuitorilor cei mai vechi ai acestor meleaguri , multe lucrari de arta contemporana si cateva documente fotografice ale anilor 1950 in care apare viata mizera din ghetourile negrilor.
Am mers cateva sute de metri ocolind si traversand imensele sosele cu cate 3,4 benzi si am ajuns intr-o zona de lux , la inceput plina de blocuri rezidentiale(V-A Marina), apoi plina cu restaurante, magazine, baruri, cinema in mijlocul carora se afla portul si zeci de ambarcatiuni de croaziera private a caror valoare este peste valoarea unui apartament in Romania. Zona se numeste Victoria si Alfred Waterfront ( dupa numele reginei Victoria si a fiului sau Alfred) . Este o zona construita recent , unde luxul este la el acasa, unde magazinele se intrec in preturi exorbitante si unde poti sa mananci in cele mai fine restaurante cu multe stele Michelin( nu am intrat sa cer un meniu deci nu stiu preturile…)
Chiar din zona portului ne-am urcat intr-un autobuz turistic (fara acoperis la etaj) , care face turul intregului oras si care ne-a dus la baza muntelui “Table” de unde trebuia sa luam telefericul pana pe varful acestuia ; acolo ne-ar fi asteptat o panorama fantastica a orasului; dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, si datorita vantului puternic telecabina nu functiona…nu am abandonat si am luat-o pe jos ajungand pana la jumatatea drumului de unde am putut admira o priveliste de poveste: oceanul, golful, plajele, orasul, muntele intr-o combinatie unica…cine nu ma crede ca orasul este in top 10 mondial o sa-i arat pozele de pe munte …
De la baza muntelui ne-am urcat iarasi in unul din zecile de autobuze turistice ( vin din 20 in 20 de minute si un tur al orasului dureaza 2 ore) si am traversat o zona rezidentiala cu case de lux, cu plaje largi acoperite de un nisip alb ( in contrast cu apa albastra a oceanului) si ne-am oprit sa testam apa oceanului; fara sanse de a face baie pentru ca era sa-mi cada unghiile de la picioare de frig( am rezistat intrand doar pana la glezne…)…si mai batea un vant de avem si acum nisip in toate gaurile …Zona se afla de-a lungul strazii “Victoria Road”, o strada lunga care continua cu “Beach Road” si imediat se ajunge iar in zona portului .
Ziua am incheiat-o cu cateva portii de mancare uriase ( nu mancasem mai nimic toata ziua) si cateva pahare de suc natural de mango si capsuni ( am speriat-o pe ospatarita cate pahare am comandat).
Concluzia primei zile este ca orasul si-a conservat frumusetea vechilor cladiri , adoptand in paralel necesitatea dezvoltarii unei infrastructuri si a unor constructii moderne beneficiind de geografia unui teren de care ar fi invidios orice oras.
Maine vom inchiria o masina cu care vom pleca spre faimosul “Cap al Bunei Sperante” traversand cateva zone care se anunta de o frumusete aparte…problema care a aparut este ca Africa de Sud are un sistem unic de prize si nici un adaptor de-al meu( si am destule din toate colturile lumii) nu se potriveste si nu am cu ce sa incarc laptopul ( si nici nu avem timp sa colindam magazinele)…gasesc eu o solutie…nu va las neinformati…doar sa functioneze cardurile ramase …

CITITUL NU DAUNEAZA SANATATII !...
Daca as face o statistica , mai mult de 80% din cei care aud ca plec iar, ar “comenta” cam asa : “ ce-i pasa lui Costin , e criza si el pleaca iar …ignora problemele aparute datorita crizei si…” …si comentariile acestora cu siguranta pot fi si mai dure…
In special pentru acei 80% as vrea sa scriu cateva randuri…sunt de citit si pentru ceilalti dar acestia ma cunosc si imi cunosc gandirea…
Oare credeti ca eu nu simt criza ?... oare credeti ca eu nu am problemele pe care le au toti datorita crizei ?- intarzieri de plata, inccidente de plata, salarii reduse sau amanate, nervi, scandaluri in firma …si multe altele mai mult sau mai putin grave…sunt inconjurat de atatea probleme si necazuri cauzate de criza incat mi-ar fi imposibil s-o ignor…este atata tristete si ingrijorare in jurul meu iar majoritatea prietenilor, cunoscutilor, rudelor, vecinilor se plang si jelesc incat nu poti sa ramai imun…
Dar, am mai scris-o si acum cateva luni, criza a fost o lectie de viata…era necesara!...se ajunsese la un desfrau fara precedent , unii oameni ajunsesera sa se creada infailibili, altora nu le mai ajungeai la nas, altii se credeau zei sau nemuritori …acum sunt toti pe pamant…
Acum cateva luni scriam pe blogul meu cateva idei de-ale mele despre criza…am primit zeci de mesaje in care oamenii ma aprobau…si acum mai primesc “feed-back-uri “la aceste idei si as vrea sa le reamintesc celor care se plang de criza …
…. “Sa revenim la subiectul la moda in Romania( si nu numai) in ultimul timp, criza…am invatat ca mereu trebuie sa privesti partea plina a paharului si sa iei tot ce e bun din ce-ti ofera viata…
Acum viata ne ofera o …CRIZA !... ce este bun la o criza ?...
… fitele incep sa se rareasca , deja nu se mai lauda oamenii cu pretul masinii cumparate ci incep sa se uite la consumul redus al acesteia… oamenii au inceput sa invete sa cumpere si sa consume numai atat cat au nevoie … invata ca bunastarea nu se atinge prin acumulare ci mai degraba prin cat de bine iti gestionezi nevoile….fericirea nu are nici o legatura cu bogatia, deci nu trebuie sa te imbogatesti pentru a fi fericit… incep sa se schimbe unele valori, oamenii ramanand fara bani de haine scumpe vor invata ca aspectul frumos il capeti prin exercitiul fizic decat prin orice alta imbracaminte … iar sportul poti sa-l practici gratis….educatia, cultura vor fi mai valoroase decat masina, ceasul , tunsorea sau alt accesoriu, iar saracia ,pe langa faptul ca nu a omorat pe nimeni ,te aduce cu picioarele pe pamant si cu fata la Dumnezeu …deci vedeti ? , are si criza asta parti bune , totul este sa gandesti pozitiv…gandurile pozitive aduc intamplari pozitive!... “
Dar sa nu mai vorbim despre criza, se vorbeste destul peste tot de ea , sa trecem la lucruri mai interesante…ca de exemplul despre… fericire…
Este adevarat ca majoritatea omenirii lupta pentru a atinge fericirea ?...si este adevarat ca putin au ajuns la ea ?
Simt nevoia sa impart cu voi din experienta avuta in atingerea fericirii…cum am gasit-o eu , cum am iesit eu din aceasta cursa spre atingerea fericirii, cum am ajuns sa ma bucur de ea…si ,m-as bucura daca cineva ar invata din experienta mea …
In primul rand trebuie sa subliniez ca, la mine, fericirea nu a depins niciodata de lucrurile din exterior, mereu cand am cautat-o acolo am fost dezamagit; daca nu poti gasi multumirea in tine insuti degeaba o cauti in alta parte . Mult timp am crezut ca fericirea inseamna “a obtine ceva”… cariera, bani, putere, femei, apreciere, etc…dar, fericirea nu se ascunde in aceste lucruri…fericirea inseamna sa fii multumit cu ce ai, si , cu ceea ce nu ai…Nu stiu cine a scris o maxima care se potriveste de minune : “ un om intelept nu are nevoie de multe lucruri pentru a fi fericit, dar nici o avutie de pe acest pamant nu va putea multumi un prost “…mai mult decat adevarat !
Intelegand acest secret si avand o atitudine pozitiva asupra vietii nu cred ca exista ceva care sa stea in calea fericirii multora dintre voi…
Sa nu ma intelegeti gresit , lupt sa am mai mult, mai bun , nu ma opresc la ce am , dar sunt fericit cu ce am …asta nu inseamna ca incetezi sa visezi la mai mult …Banca Piraeus are un slogan interesant : “Intotdeauna vrei mai mult” – asa trebuie sa fie !...Vreti sa stiti la ce visez eu ?...visez sa am elicopter !...si intr-o zi il voi avea!... si nu numai pentru mine ( eu visez ca zbor de multe ori - a nu se intelege ca sunt des in aer…sau aerian…☺) dar mi-as dori sa-mi plimb prietenii , sa le arat frumusetiile din jurul Brasovului, sa ne distram impreuna si sa-i vad entuziasmati, bucurosi si …fericiti ; stiu ca singura sursa de fericire este in interiorul meu si vreau s-o impartasesc si cu altii !
Deci vedeti de ce nu ma va dobora niciodata o criza sau vreo alta calamitate economica , naturala sau de alta origine ?...atitudinea mea pozitiva si multumirea din mine insumi…
Deci unde plec ?...Republica Africa de Sud…va mai aduceti aminte( de la orele de geografie din scoala generala) de bosimani si hotentoti ?… cat de ciudat ni se parea ca suna si cat mai glumeam pe seama lor !.... si desi am uitat de atunci unde era locul lor de bastina ( acum am aflat ca au fost primii locuitori din Africa de Sud) astazi retraiesc orele de geografie in care doar visam si-mi imaginam ca intr-o zi voi calca si aceste meleaguri.
…va mai aduceti aminte de serialul copilariei multora dintre voi, “Toate panzele sus” ?... atunci am ajuns pentru prima oara ( in vis bineanteles) la “Capul bunei sperante”… intotdeauna trebuie sa existe intai un vis !...mai tineti minte ?... peste cateva zile ne vom uita “de jos” la intregul continent african …
In urmatoarele 2 saptamani vom cutreiera impreuna prin intinsa Africa de Sud, vom masura “rata criminalitatii” ( paragraf interzis de citit mamelor), vom cauta aurul si diamantele cu care se mandreste aceasta tara, vom vedea efectele politicii de segregatie rasiala (apartheid) la care a fost supus poporul sud-african zeci de ani, vom asculta povesti despre o legenda inca vie, Nelson Mandela, vom vizita faimosul parc natural Kruger si vom admira “fast food-ul din tufisuri” ( asa mai numesc negrii antilopele si animalele pe care le vaneaza) , vom verifica stadiul pregatirilor pentru campionatul mondial de fotbal care va incepe peste mai putin de 6 luni, vom confirma sau infirma miturile despre aceasta tara si vom face multe , multe lucruri la care va invit sa fiti partasi.
Promit, in Africa de Sud, sa incerc sa nu pierd timpul pe care il am la dispozitie pentru ca mi-a ramas in minte un citat al lui Seneca : “ Nu timpul pe care il avem este prea scurt , ci prea mult este timpul pe care il risipim”.
Lectura placuta pentru urmatoarele 2 saptamani!
… si in continuarea titluluI acestei introduceri…
…CI DIMPOTRIVA AJUTA IN TIMP DE CRIZA !

Voi incheia acest tur prin tarile arabe , unde cultul religios  majoritar este islamul, cu o scurta sinteza a acestei religii in care voi incerca sa va “plimb”  si de-a lungul celor 1300 de ani de  istorie si sciziuni ale acestei  controversate religii.

Sper sa va fie de folos aceasta sinteza pentru ca eu abia acum  am aflat multe lucruri interesante despre teologia , istoria si diferentele dintre sectele din cadrul Islamului, si mi-as fi dorit sa gasesc undeva un rezumat , gata realizat, fara sa mai fie necesar sa citesc carti intregi si sa stau cu dictionarul langa mine pentru a traduce (sunt multe cuvinte pe care nu le intelegeam din engleza fiind prea “tehnice” )….iar daca acum nu va intereseaza aceasta scurta incursiune in lumea Islamului, nu uitati ca , pe viitor, cand veti avea nevoie de vreo informatie…o sa stiti unde o gasiti…

Cele doua mari ramuri din cadrul Islamului sunt Sunnitii si Siitii; diferentele dintre siiti si sunniti s-au nascut cu precadere din dezacordul privind persoana care avea sa-I urmeze Profetului Muhammad la conducerea comunitatii musulmane pe care acesta o intemeiase.

Dupa moartea Sfantului Profet Muhammad,  comunitatea musulmana a fost condusa de mai multi califi; siitii cred ca primul calif a fost Ali, varul profetului, casatorit cu fiica profetului, Fatima. Ali a fost tatal singurilor  nepoti ai lui Muhammad.; sunnitii au alta varianta, ei sustin ca Abu Bakr a fost primul calif.

Siitii sustin ca profetul Muhammad, cand se intorcea din ultimul pelerinaj, le-a spus supusilor sai ca il numeste pe Ali , varul sau care ii devenise ginere, succesor de drept;  Sunnitii cred ca , profetul, pe patul de moarte, l-a ales pe Abu Bakr –care era tatal uneia dintre sotiile sale-  drept succesor .

Siitii spun ca , in timp ce Ali il inmormanta pe Profet, Umar ( care va deveni al doilea calif) i-a chemat pe insotitorii profetului si l-au ales pe Abu Bakr, despre care sunnitii sustin ca a fost cu adevarat si legal primul calif.  Totusi , siitii sustin ca Ali a fost primul calif si primul imam.

Dupa Abu Bakr , a urmat Ulmar apoi Uthman care au fost pe rand califi , acesta din urma fiind asasinat , pentru ca imediat Ali sa devina cel de-al patrulea calif ( in versiunea sunnitilor al patrulea iar al siitilor primul).

Ali a fost acceptat de toti musulmanii ( mai putin de cei care locuiau pe teritoriul Siriei de astazi) si se parea ca sciziunea luase sfarsit si musulmanii incepusera sa fie uniti.

In anul 657, nepotul lui Uthman, pe nume Muawiya, l-a provocat pe Ali la lupta pentru a prelua puterea si desi lupta s-a terminat nedecis, curand dupa aceasta lupta pacea si intelegerea care se stabilise in timpul lui Ali incepea sa se rupa; Ali a fost asasinat in anul 661 iar fiul lui , Hasan, si el nepot al profetului , i-a luat locul. Muawiya l-a convins sa abdice, si astfel acesta a devenit liderul musulmanilor. Dupa moartea lui Muawiya, fiul acestuia Yazid, a incercat sa-I ia locul , dar musulmanii din Irak l-au preferat pe imamul Hussain ( al doilea fiu al lui Ali, deci nepot al profetului) ca lider suprem.Inainte de a merge in Damasc ( capitala Imperiului) , Hussain s-a dus in Irak ca sa obtina sprijin , si pe drum( la Karbala- localitate care ulterior va deveni loc de pelerinaj) a fost prins  intr-o ambuscada si omorat de oamenii lui Yazid( acesta a fost decapitat,  capul fiindu-i dus la curtea lui Yazid). Familia lui Hussain a fost tratata cu multa brutalitate ( inclusiv femeile si copii) , toti fiind ulerior ucisi… si erau descendenti din Sfantul Profet…

Siitii cred ca acesta episod are o deosebita importanta istorica , deoarece Ali si Hussain sunt simboluri vii ale familiei ucise a profetului Muhammad… Din acest moment siitii s-au declarat secta aparte , caracterizata de un acut simt al persecutiei, martiriului si al tragediei; se considera ca printre musulmani sunt 10-20% siiti ( depinde cine a facut statistica) , iar majoritatea se afla in Iran, Siria, Pakistan , Liban , India si in cele cateva state arabe din Golful Persic.

Siitii comemoreaza “Ashura” ( zece, in limba araba), asasinarea lui Hussain si a celorlalti la Karbala ( care a devenit unul dintre cele mai sfinte orase ale siitilor), iar in aceasta perioada ei poarta doliu si il evoca pe imamul Hussain . Tragedia de la Karbala este pentru siiti , lectia pe care le-a predat-o istoria despre pretul care trebuie platit daca vrei sa urmezi calea adevarului si sa te opui tiraniei… se spune ca fiecare generatie are “Karbala” ei , cand oamenii se ridica impotriva unui tiran , stiind ca sunt depasiti ca numar  , dar nu pot sa accepte oprimarea.

Siitii practica “fataha” –rugaciunea musulmana-la mormintele imamilor si ale urmasilor acestora; multi credinciosi merg la mormantul imamului Hussain pentru a fi binecuvantati si a trece peste greutatile vietii.

Exista trei grupuri principale de siiti : imamii, zaydinii si ismailii.

Imamii sunt cei mai numerosi si se mai numesc si “Adeptii Numarului 12”; imamii nu-I recunosc pe primii trei califi recunoscuti de sunniti( Abu Bakr, Umar si Uthman) si ei cred ca Ali a fost primul imam , iar dupa Ali imamii au continuat pe linia Ali-Fatima(singura fiica supravietuitoare a profetului); ei cred ca Mohammad al-Mahdi a fost al doisprezecelea imam , pe care il numesc “imamul ascuns” pentru ca el nu a murit si se va intoarce odata sa-I calauzeasca iar.

Imamii cred in liberul-arbitru, deoarece Dumnezeu i-a trimis sa-i ajute pe oameni si astfel oamenii pot sa-si aleaga singuri drumul adevarat ; imamii sunt membrii ai familiei profetului , deci oamenii nu pot gresi cand cred in imam. In credinta siitilor imami , intoarcerea celui de-al doisprezecelea imam pe pamant va atrage izbanda Islamului , iar ascendenta monoteismului va sluji drept judecata de pe urma a lui Dumnezeu, in concordanta cu intoarcerea lui Isus printre crestini si a lui Mesia printre evrei .

Cel de-al doilea grup major al siitilor sunt “zaidirii” , al caror nume vine de la cel de-al patrulea imam “Zaid ibn Ali”; acestia nu-i considera pe primii trei califi uzurpatori, dar cred ca imamii nu pot fi decat descendentii familiei profetului; nu cred in “imamul ascuns”  si rugaciunea si ablutiunea sunt diferite de ale celorlalte secte siite… nu sunt permise casatoriile mixte si nu consuma carnea animalelor ucise de nemusulmani.

A treia secta a Islamului siit este cea a “ismaililor” , adeptii acesteia fiind numiti si “Potrivnicii Numarului 7” …recunosc primii 6 imami dar nu-l recunosc pe “Musa” drept cel de-al saptelea imam , cum fac imamii. Ei cred ca Ismail a fost cel de-al saptelea imam si ca fiul lui Ismail, Moahmmad, a fost imamul de dupa Ismail…ismailii cred ca Ismail a disparut dar se va intoarce si asteapta acest moment.

Sper ca nu cascati inca pentru ca urmeaza istoria Islamului Sunnit…

In Islamul Sunnit exista patru scoli de jurisprudenta : hanefismul, safiismul, makekismul si handbalismul. Una din sectele importante ale islamului sunnit este cea a Wahhabilor; a fost intemeiata de filozoful si clericul Mohammad ibn Abd al-Wahhab (1703-1792), un sustinator al hanbalismului . Wahhab  impreuna cu Mohammad ibn Saud ( un conducator arab) , au cucerit Peninsula Araba si desi aceasta era parte integrala a Imperiului Otoman, familiile lor au capatat controlul teritoriului si au fondat statul modern al Arabiei Saudite. Casa Saud constituie monarhie saudita, iar wahhabismul este practica islamica  oficiala a regatului.

Wahhabii au distrus numeroase cimitire ale musulmanilor newahhabi considerate a fi sacre , au interzis oamenilor sa se roage la mormintele imamilor sau ale sfintilor si au impus prezenta la rugaciune publica. Wahhabii sunt intoleranti si fata de siiti  (unii wahhabi sustin ca este o datorie religioasa sa-I ucizi pe siiti), pe care i-au masacrat de cateva ori , cel mai faimos masacru fiind in anul 1802 , la Karbala (in Irakul modern) , printre mortii fiind si  femei si copii.

Wahhabismul este o secta care ii respinge pe crestini, pe evrei si chiar pe membrii unor secte islamice , considerandu-I “apostoli”.

Alta secta sunita importanta este “scoala Deoband” ( dupa numele orasului unde a luat fiinta), intemeiata in India. Teoria lor este ca musulmanii trebuie sa-si pastreze identitatea , in loc sa devina “occidentali” moderni si sustin eliminarea practicilor neislamiste; deobanzii cred ca nu exista nici o deosebire intre treburile lumesti si cele religioase si ca Islamul face parte din fiecare aspect al vietii.

Desi exista numeroase diferente de ordin teologic intre siiti si sunniti, desi au fost momente cand au fost cei mai aprigi si inversunati dusmani, desi s-au omorat intre ei, istoria a aratat ca exista sansa reala a unei coexistente constructive si a unei fratii musulmane: in intreaga lume sunt numeroase familii mixte care traiesc in armonie, exista tari in care ambele secte se inteleg si coexista de multi ani iar in toate tarile musulmane (indiferent de regim) in timpul lunii musulmane “Muharram” ( prima luna din calendarul islamic, una din cele patru in care conflictele de orice fel sunt interzize) siiti si sunniti traiesc in armonie deplina…oare nu ar putea trai si in celelalte luni la fel ?...cu siguranta ca da !...

Parerea mea personala ca exista interese pentru ca flacara razboiului sa nu se stinga , pentru ca exista grupuri care castiga de pe urma acestei dusmanii dintre ramurile teologice ale Islamului…marii traficanti de arme, speculatori, extremistii…si multi altii care sunt impotriva pacii musulmane…  se pare ca  in prezent Irakul este exemplul negativ de dezbinare si razboi intern religios…

Interesant este ca toti musulmanii ( indiferent de secta) cred ca exista cinci piloni ai Islamului , cinci principii fundamentale care trebuie sa stea la baza oricarui credincios :

-SHAHABA (“martorul” ) –este declaratia pe care toti musulmanii trebuie sa o faca : “Declar solemn ca nu exista decat un singur Dumnezeu si ca Muhammad este mesagerul lui “.

-SALAT (“rugaciunea”) –toti musulmanii trebuie sa se roage de cinci ori pe zi , cu fata la Mecca.

-ZAHAT (“dania”)- musulmanii trebuie sa daruiasca o anumita parte din venitul lor anual celor saraci si nevoiasi.

-SAWN ( “postul”) – in cursul lunii sfinte a Ramadanului toti musulmanii trebuie sa posteasca de la rasaritul pana la apusul soarelui.

-HAJJ (“pelerinajul”) –fiecare musulman trebuie sa faca un pelerinaj la Mecca , locul cel  mai sfant din Islam, odata in viata , daca e posibil.

Eu cred cu convingere ca in viitorul nu foarte indepartat , toti musulmanii se vor intelege intre ei , vor trai in pace , iubire si intelegere cu nemusulmanii,  se va respecta principiul “FIECARE CU CREDINTA LUI “ si toata lumea va fi mai toleranta ( asa cum scrie in toate cartile sfinte ale tuturor religiilor)…

“ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU !”…

In Baalbek am stat la un hotel situat intr-un imobil foarte vechi ( avea 150 de ani) si hotelul era dintre cele care acum 30 de ani erau in topul hotelurilor din lume…dar de 30 de ani nu s-a mai investit nimic in el; totusi mobila, baile, camerele, balcoanele pastrau cate ceva din grandoarea acestor timpuri de 5 stele; am avut o camera imensa , si dimineata m-am sculat imaginandu-ma acum 30 de ani intr-un hotel de 5 stele comandand micul dejun in camera…dar doar mi-am imaginat pentru ca micul dejun la hotel costa 5 dolari si eu langa hotel am mancat cu 2 dolari mancare cu siguranta mai proaspata si mai buna.

Am luat un microbuz (2 dolari) cu destinatia Beirut si dupa o ora si jumatate intram intr-un oras care mi-a luat glasul…unul din cele mai cosmopolite si mai luxoase orase pe care le-am vazut in ultimii ani; dar asta a insemnat si pretul hotelului mare si in general toate preturile adaptate luxului si opulentei in care se scalda orasul. Ca sa aveti o idee despre preturi , toate sunt duble fata de Siria si Iordania; nu am gasit hotel sub 50 de dolari ( este adevarat ca nici n-am avut timp si chef sa caut si am vrut o clasa mai superioara pentru ca eram obosit si vroiam sa ma odihnesc confortabil ultimele 3 zile ale turului – si mai vroiam si in inima orasului sa-i simt pulsul) .

Beirutul, capitala Libanului, este port la Marea Mediteraneana, in centrul orasului avand faleze inalte( care reprezinta o prelungire a muntilor Liban in apele marii) iar plaja orasului - precum si multe cluburi private -se afla in partea de sud .

Cu 20 de ani in urma Beirutul era supranumit “Parisul Orientului Mijlociu” iar astazi libanezii fac eforturi (care se vad si dau roade ) sa aduca orasul la stralucirea lui din trecut; aproape 20 de ani de razboaie civile au adus Beirutul la stadiu de oras-ruina, insa in ultimii ani orasul  renaste.

 Turistii ajunsi in Beirut au un soc : distrugerile, reconstructia care este in toi pe toate planurile , luxul exorbitant, suprapopularea, haosul , localnicii prietenosi care vorbesc fluent franceza, bulevarde imense care rivalizeaza cu Champs Elysee-ul Parisului, masini scumpe si luxuase la tot pasul, case traditionale cu gradini ingrijite dar care sunt inconjurate de cladiri “zgarie nori” cu arhitectura mega-futurista, vanzatori ambulanti trecand prin fata magazinelor celor mai de renume firme din industria modei, militari la tot pasul cu arme in mana pe langa care trec cele mai frumoase, senzuale, aranjate si moderne  femei din Orientul Mijlociu,  toate aceste contraste  amestecate dau un farmec aparte si o unicitate misterioasei capitale.

Primele imagini care iti sar in ochi cand ajungi in Beirut sunt cladirile bombardate si  ciuruite de bombe si gloante si te intrebi de ce nu sunt reparate , daramate sau reconstruite; se pare ca intentionat sunt lasate in aceasta stare pentru a aminti tuturor atrocitatile razboaielor din trecut. Cea mai mare  si inalta cladire-ruina este fostul hotel “Hollyday-Inn”( se vede cum a fost bombardat si distrus partial ), care se afla in centru, inconjurat de cladiri de birouri, apartamente rezidentiale, hoteluri , centre comerciale, toate fiind construite sau renovate recent si de un lux debordant.

Beirutul este format din cateva zeci de cartiere si eu am ales un hotel situat in zona traditionala , pe o artera comerciala plina de magazine micute si unde nu este atat de aglomerat ca si in centru civic ; cartierul ( ca si artera comerciala principala ) se numeste Hamra si este preferatul turistilor care vor sa simta adevarata viata a Beirutului dar vor si o zona linistita fara preturi  exorbitante . in acest cartier hotelurile sunt micute, nu exista cladiri inalte, casele sunt cu gradina, magazinele sunt gen buticuri si este la jumatatea distantei intre centru comercial, faleza si plaja - in 10-20 de minute esti in orice loc . Pentru mine este o placere mult mai mare sa cutreier magazinele micute si intime ale localnicilor decat mall-urile si magazinele firmelor cu renume mondial din centru- ceea ce am si facut umbland dupa chilipiruri si reduceri de 50-70 %( erau ultimele zile si trebuia sa cumpar cadouri). Daca vizitati Beirutul , cartierul si strada  Hamra nu trebuie sa le ratati.

Despre centrul civic si comercial pot sa va spun ca este unul din cele mai luxoase zone din lume, cu magazine de top, arhitectura moderna, cladiri construite din cele mai scumpe materiale de constructii, strazi si bulevarde pline de masini luxoase( cum nici in… Bucuresti …nu vezi), restaurante, terase, alei pietonale unde intalnesti milionarii lumii-oameni care de la departare emana aer de bogatie; nu e locul meu aici, dar sa vizitezi, sa te plimbi, sa te bucuri de frumusetea acestor locuri , sa privesti viata in aceste locuri “luxuriante”pentru un timp e chiar o placere. Aici am vazut mai multe Ferrari-uri,  Lamborghini-uri, Bentley-uri, decat am vazut in 39 de ani de viata ai mei… aici am vazut cele mai elegante femei, conducand si coborand din cele mai luxoase masini si care lasau in urma lor cel mai rafinat parfum … si mai lasau in urma lor pe langa priviri… si multe dorinte, mai ales din partea arabilor afemeiati…

Centru este inconjurat de cladiri de birouri si apartamente rezidentiale de lux (de altfel cuvantul de ordine in Beirut ar putea fi “lux-ul “) unde cand am intrebat cam cat costa un apartament mi s-a raspuns : “peste un milion…” !...iar daca este cu vederea la mare …”cateva milioane” !...iar cand am intrebat daca preturile nu au scazut datorita crizei mi s-a raspuns: “aici nu exista criza” !

In una din zile am fost la plaja libera care se afla la 30 de minute de centru orasului si unicul loc in care nu platesti – sunt destule cluburi cu plaja privata, cu piscine, umbrelute, baruri exotice, cu centre de practicarea sporturilor nautice, centre de relaxare-gen “spa” , dar in general sunt cu circuit inchis( sau apartin hotelurilor de 4-5 stele) iar cele care sunt cu intrare , intrarea este mai scumpa decat hotelul meu pe o noapte…fara ipocrizie as spune ca este mai original si mai fascinant timpul petrecut in mijlocul localnicilor de rand –aflati pe plaja publica- decat printre bogatani aroganti si nesociabili ( nu sunt o caracteristica a bogatanilor aceste doua atribute negative , dar acolo cam astfel de oameni gasesti)…sa nu se inteleaga gresit, admir oamenii bogati( probabil fac si eu parte din clasa lor) dar nu sunt de acord cu unele obiceiuri ale lor: hotel-resort de 5 stele, nesociabilitatea lor, aroganta, superioritatea afisata ostentativ, aspectul fizicului lipsit de miscare si care se materializeaza printr-o burta dizgratioasa,  si multe altele care ma deranjeaza ; cu siguranta mai sunt si exceptii si nu as vrea sa jignesc pe nimeni –am cunoscuti si prieteni care fac parte din aceasta categorie si ii respect desi nu-I accept si inteleg…salutari tuturor cititorilor din aceasta  categorie  si o recomandare : incercati macar odata si altceva !!!...

In mijlocul localnicilor, pe plaja, m-am simtit in largul meu; am intrat in vorba, am povestit, m-am imprietenit cu cativa si acolo am aflat cele mai multe informatii despre Beirut si Liban in general; acolo am descoperit oameni deschisi, prietenosi, curiosi ,din toate mediile sociale. Nici un ghid turistic nu-ti va da atatea informatii reale despre o tara  ca si localnicii care se deschid in fata unui turist vorbaret si dornic sa asculte.

Un vanzator, un agent de paza( libanez care lucra in Emirate), un arhitect, un consultant financiar, si inca cativa( care nu mi-au spus ce lucreaza dar unii dintre ei cu siguranta erau cu studii superioare sau dintr-o clasa sociala mai inalta pentru ca vorbeau o engleza fluenta) au fost partenerii mei de discutii o zi intreaga ( cand discutia se incingea , o stingeam cu o baie in apa calda a Mediteranei). Am conversat cu ei din toate sferele de activitate, politica , economie, locurile lor de munca, vacante, destinatii turistice , femei, copii, sistemul social al Libanului, si multe altele mai mult sau mai putin importante; interesant este ca am vorbit numai cu barbati, femeile fiind mai retrase si parca ferindu-se sa se bage in vorba cand vorbea sotul sau vreun barbat.

Pe parcursul descrierii acestei misterioase tari , voi imparti cu voi lucrurile interesante aflate de la acesti minunati oameni simpli si  prietenosi. Inainte de a trece mai departe voi incerca sa fac un rezumat al istoriei acestei tari pentru ca , cunoscand-o veti intelege mai usor multe aspecte care la prima vedere par ilogice.

Teritoriul Libanului de astazi este cunoscut in antichitate sub numele de Fenicia si a fost de-a lungul secolelor sub stapanire egipteana, asiriana, persana, romana(anul 63 inainte de Cristos), bizantina( 395 dupa Cristos) ,araba(anul 636),cruciata( sec 11-13), otomana (1516-1918) iar  din anul 1920 este unit cu Siria si regiunea este administrata de Franta pana in anul 1941 cand este proclamat stat independent . Desi Libanul a fost islamizat, populatia tari este formata in mod aproape egal de crestini si musulmani. In anul 1943 se formeaza un pact national care prevede o proportie fixa de reprezentare in parlament,( la 6 crestini revenind 5 musulmani), seful statului sa fie crestin, prim-ministru musulman sunnit si presedintele Parlamentului musulman siit; acest pact a fost secretul succesului economiei Libanului , care a devenit o Elvetie a Orientului Mijlociu fiind cea mai prospera tara din zona .

 Datorita conflictelor arabo-israeliene a avut loc o masiva afluenta de refugiati palestinieni plecati (sau alungati) din Israel si care stabilindu-se in Liban au destabilizat echilibrul format ; in anul 1975 au izbucnit la Beirut   lupte sangeroase intre crestini si musulmani, care in urmatoarele luni se raspandesc pe intreg teritoriul tarii producand peste 200.00 de morti , sute de mii de raniti, refugiati si distrugeri in valoare de peste 20 de miliarde dolari; de aici incepe renumitul razboi civil din Liban care va tine pana in anul 1990 , iar intre acesti ani aici s-a aflat cel mai fierbinte  si complex focar de conflict din Orientul Mijlociu. Toate gruparile teroriste aveau centre de antrenament pe teritoriul Libanului ; israelieni, sirieni, americani, francezi ,englezi, serviciile secrete ale unor cunoscute tari, oficiali ONU, toti isi aveau reprezentanti in Liban in aceea perioada. Timp de ani de zile Beirutul a fost impartit de “Linia Verde” (Green Line), in doua zone: o enclava in est pentru crestini iar in partea de vest erau musulmanii.

In anul 1990 tara era o ruina…peste un  milion de libanezi au emigrat in toate colturile lumii…

Armata siriana intervine in Liban si preia puterea printr-un tratat de securitate libanezo-sirian si urmeaza cativa ani de liniste relativa , timp in care au loc alegeri democratice; in anul 1998 este ales un presedinte al tarii si economia si viata politica reintra in normal dar sub ocuparea armatei siriene. In anul 2000 , prim-ministru al Libanului redevine Rafik al Hariri , care militeaza pentru retragerea armatei siriene din Liban; au loc conflicte de strada declansate de studentii libanezi impotriva armatei siriene iar in anul 2004 o rezolutie a Consiliului de Securitate cere Siriei sa-si retraga armata de pe teritoriul Libanului. In anul 2005 este asasinat la Beirut , Rafik al Hariri , iar Siria este suspecta de implicarea in acest atentat ; intr-un final , in anul 2006 , armata siriana se retrage definitiv din Liban , dar in vara anului 2008 mai au loc cateva conflicte armate intre libanezii pro-sirieni si libanezii contra-sirieni.

Neoficial, pe plaja, am aflat ca libanezii aflati la putere in timpul ocupatiei siriene si care au beneficiat de avantaje de toate felurile, au intra in conflict cu noii oameni ai puterii care au luptat impotriva sirienilor, si de aici pana la un conflict armat nu a mai fost drum lung intr-o tara in care aproape fiecare locuitor are acasa o arma. Imi aduc aminte ca acum un an vedeam la televizor conflictul armat din Beirut si nu intelegeam ce se intampla acolo ,de ce se bat iar intre ei…am renuntat sa inteleg , visand ca intr-o zi sa ascult la ei acasa ce s-a intamplat…Tot neoficial am aflat ca Rafik Al Hariri era unul din cei mai bogati libanezi, avere facuta dupa razboiul civil cand el a fost responsabil cu strangerea molozului rezultat din cladirile daramate si a facut acest serviciu  cerand sa-I dea lui locul unde va depozita acest moloz; a strans tot molozul si l-a aranjat in mare in continuarea tarmului formand astfel kilometri patrati de uscat; a devenit proprietar pe acest teren “la mare” si l-a vandut rezultand un profit imens. Tot localnicii mi-au povestit ca era un om iubit de libanezi, cu suflet mare, ajuta pe toata lumea si desi avea o garda de corp similara cu a presedintelui Statelor Unite , teroristi au reusit sa-I arunce in aer masina blindata si sa-l asasineze. Chiar in centrul Beirutului este un loc de pomenire cu poza lui si a celor care au murit pe langa el si unde localnicii pun mereu flori proaspete.

Numarul turistilor din Liban, a inceput sa creasca iar din anul 2009  , dar mai dureaza pana va ajunge la 3 milioane anual cat era inainte de razboiul civil; turistii inca se tem sa viziteze aceasta tara care pana acum cativa ani era sinonima cu razboiul civil dar nu-si dau seama ce pierd

Consultantul financiar pe care l-am intalnit pe plaja lucreaza pentru reprezentanta firmei Toyota din Liban si el m-a lamurit de ce in Liban nu este criza si libanezii nu simt criza mondiala . Libanul are o populatie de 4 milioane de locuitori ( dintre acestia Beirutul are peste un milion) dar in afara tarii traiesc mai multi libanezi decat in Liban si majoritatea investesc bani in tara pentru ca intr-o zi se gandesc ca se vor intoarce; pretul terenurilor este in crestere, cererea pentru locuinte  noi, moderne si de lux este imensa , in Liban intra zilnic valuta( diaspora libaneza se pare ca face afaceri prospere) , si astfel localnicii si companiile care activeaza aici se imbogatesc. Libanul este singura tara din lume unde Toyota a avut o crestere a vanzarilor de masini in anul 2009. Dar bogatia atrage si altceva: un fenomen care apare in tarile care se dezvolta rapid si unde miroase a bogatie: “prostitutia”…din pacate romanii sunt cunoscuti in Liban datorita …romancelor…este adevarat ca au faima de fete frumoase dar… si “usoare”…eu nu am intalnit prostituate romance dar nici nu am iesit dupa ora 23 din hotel sa ma plimb pe strazile luxuase sau sa intru in cluburi si baruri , si trebuie sa-I cred pe localnici care m-au asigurat ca prostituatele romance sunt in top 3 dupa araboaice (marocane) si rusoaice.

Trebuie sa va povestesc ce am patit in ultima zi ca este tare haios:

Avionul meu era la ora 4 dimineata si nu am mai luat camera pentru noapte respectiva , planificandu-mi sa scot bagajul de dimineata la receptie , ziua sa ma plimb prin Beirut si spre seara sa vin in holul hotelului si sa scriu pana la ora 12 noaptea cand sa plec la aeroport; la ora 10 seara m-am intors din ultima plimbare pe faleza orasului si m-am asezat in holul hotelului incepand sa scriu …la ora 11 au inceput sa coboare din lift , rand pe rand, femei imbracate in mini, machiate strident, cu tocuri, mestecand guma, mirosind a parfum dur si nu trebuia sa fii specialist sa-ti dai seama ca sunt “de productie”…ma uitam la ele si cateva chiar mi-au facut cu ochiul si mi-au zambit- toate vorbeau araba(si aratau a araboaice-probabil erau din Maroc) …la ora 11,30 in holul hotelului erau peste 20…au aparut 3 microbuze si in cateva minute toate erau imbarcate si plecate…probabil spre locurile “de munca”… totul atat de “pe fata” , fara ascunzisuri, si fara teama …din cate am inteles prostitutia nu este legala dar este tolerata…

Am mai aflat ca cea mai mare contradictie la bogatia afisata in Beirut sunt taberele de refugiati palestinieni unde este o mizerie si o saracie de nedescris, unde oamenii traiesc ca animalele, si de unde teroristilor le este usor sa  recruteze noi adepti care ar face orice numai sa scape din acel iad; mi s-a recomandat sa nu incerc sa vizitez vreo tabara pentru ca este periculos dar ar fi o experienta pe care n-as uita-o niciodata si care se spune ca schimba pe oricine o vede…localnicii mi-au spus ca nu vei mai putea vreodata sa te plangi de viata pe care o duci sau sa fii nemultumit cu casa, masina, serviciu, salariu pe care le ai…

In centrul orasului se afla unul dintre putinele monumente istorice care au ramas in picioare dupa anii lungi de razboaie …ghiciti ce poate fi ?...  da, ca si in alte multe orase ale lumii atinse de-a lungul anilor de razboaie , locurile de cult sunt cele care raman cel mai mult in picioare; in Beirut ,Marea Moscheie (Djami al-Kebir) a fost cea care sute de ani a vindecat , spiritual, sufletele localnicilor fiind construita la inceput ca biserica Sfantul Ioan Botezatorul, apoi in anul 1291 a fost transformata in moscheie.

O cladire pe care nu ai cum sa o ratezi este “Blue Mosque” , o moscheie cu turnul albastru , noua, moderna si in care este ingropat Rafik Al Hariri si nu departe de aceasta se afla Piata Martirilor ( care a fost reconstruita fiind in intregime distrusa) unde poti admira statuia martirilor care deasemenea a supravietuit bombardamentelor.

Unul dintre cele mai placute locuri de promenada ale Beirutului este faleza inalta, locul de unde poti privi marea cu ale ei valuri care se sparg in peretii stancosi si inalti ai tarmului, locul in care te plimbi si admiri apusul , locul in care privesti si te bucuri de viata acestui oras trepidant si plin de farmec, locul in care iti cumperi ( de la zecii de vanzatori ambulanti) porumb fiert, castane, boabe uriase de fasole fiarta, dulciuri, inghetata si locul unde se termina pentru mine ziua…Tot aici se afla si faimoasa emblema a Beirutului , un monument natural numit “Stanca Porumbelului” .

Trebuie sa va povestesc cateva lucruri despre bucataria libaneza; cred ca nu exista oras mare in lumea asta care sa nu aiba , cel putin, vreun restaurant libanez… deci , cred ca este de la sine inteles ca in fiecare zi am mancat numai mancare traditionala. Bucataria libaneza seamana mult cu cea turca si araba dar are si influente europene (mai ales frantuzesti) intr-o combinatie simpla dar rafinata. Mancarea traditionala este “kibbe” , un amestec pe baza de carne tocata de miel, care poate fi consumat crud, fript sau copt ca umplutura. O masa mai contine “mezz” , o specialitate din spanac, piure de susan,  foi de vita de vie si carne ( neaparat de oaie, arabii nu manaca porc); pestele  alaturi de celelalte produse arabesti( hummus, etc) le gasesti la toate restaurantele si nu exista masa fara faimoasa si larg raspandita lipie libaneza. Ca desert , toate dulciurile sunt insiropate in suc extrem de dulce ceea ce face sa fie satioase si sa te saturi dupa prima bucata; baklavaua este pe toate drumurile( cred ca aceasta este de origine turca) iar majoritatea dulciurilor sunt preparate pe baza de alune, fistic nuci. O bautura delicioasa ( fara alcool) este “jellab” , preparata din struguri si  muguri de pin. Nu sunt bautor de cafea dar la numarul mare de cafenele pline din Beirut nu pot sa nu concluzionez ca este o cafea buna.

Libanul este tara musulmana in care vezi cei mai putini oameni imbracati in haine traditionale musulmane , iar in Beirut pot spune ca acestia sunt chiar o exceptie; foarte rar am vazut o femeie cu voal ci majoritatea femeilor se imbraca european, elegant , cu tocuri si  unele chiar cu fusta mini. Coranul stabileste unele reguli legate de imbracamintea unei femei dar aceste reguli au fost intrepretate in diferite culturi cu diferita strictete; controversatul voal , pe care femeile ar trebui sa-l poarte in public, isi are originea in Biblie, unde este mentionat ca obligatoriu de catre apostolul Pavel( ati vazut vreodata vreo calugarita crestina cu capul descoperit ?). Crestinii au fost cei care au ignorat aceasta regula prima oara si musulmanii care traiesc in societatile moderne au inceput sa o incalce si ei.

Am citit nu demult o statistica interesanta legata de numarul musulmanilor in intrega lume : mai mult de un sfert din populatia globului este de religie musulmana!....peste 1,6 miliarde !...iar crestini sunt 2,2 miliarde …si lucrul interesant este ca cei mai multi musulmani nu sunt localizati in Orientul Mijlociu si in nordul Africii cu s-ar banui, ci in Asia care are state cu cea mai numeroasa populatie musulmana. India , o tara majoritara hindusa , are cei mai multi musulmani din intrega lume, Indonezia , Pakistanul au zeci de milioane de musulmani, China are mai multi musulmani decat Siria iar  In Germania sunt mai multi decat in Liban; deasemenea o comunitate mare de musulmani se afla in Rusia , Statele Unite si chiar si in Israel . Este o idee total gresita ca arabii sunt musulmani iar musulmanii sunt arabi, iar aceasta statistica arata ca multi musulmani nu sunt si arabi…cel mai bun exemplu sunt iranienii ( persanii) care desi sunt musulmani nu sunt arabi... si sa nu uitam rata de crestere a populatiei musulmane din lume…

In Liban nu te plictisesti daca stai mai multe zile si chiar am fost surprins sa aud ca si iarna aceasta tara este vizitata , in special de practicantii sporturilor de iarna , care au cateva statiuni de ski situate in Muntii Libanului , statiuni de nivel european ( probabil nu la fel ca cele din Austria , dar pentru Orientul Mijlociu este o performanta).

Una din destinatiile turistice de top ale Libanului este pestera Jeita, locul de izvor al “Dog River” ( raul cainelui) si de unde se aprovizioneaza cu apa intreg Beirutul. In interiorul grotei se pot admira ( grota este luminata artificial) stancile, stalactitele si stalacmitele, care au niste culori bogate si formidabile; partea de jos a pesterii poate fi vizitata doar cu barca , dar cea de sus poate fi vizitata si pe jos calcand pe niste poduri construite din metal. Pestera este considerata una din cele mai frumoase din lume datorita bogatiei si varietatii de culori si a concurat pentru una din cele 7 minuni ale lumii moderne.

Alte puncte de interes din Liban ar fi Sidon (al treilea oras ca marime  si unul dintre orasele renumite ale lumii antice) , Tyrr- oras care apare si in scrierile lui Herodot, Beitelldidin unde se afla un palat construit in anul 1788 de catre Emirul Bashir al Shihab si care se afla intr-o stare foarte buna fiind foarte frumos si nu in ultimul rand controversatul Tripoli. Dintre toate acestea am preferat sa vizitez doar Tripoli, fiind cel mai misterios, iar celelalte vi le voi lasa voua sa-mi spuneti si mie ce am pierdut…

Intr-una din diminete am luat autobuzul si in 2 ore eram in centrul Tripoli-ului fiind fascinat de viata activa si diferita de cea a Beirutului.

Tripoli este un oras tipic arabesc , aglomerat, cu multe dughene in care se vand de toate, cu bucatarii ambulante, galagios si cu oameni curiosi si prietenosi care te privesc cu curiozitate si, probabil cu admiratie, deoarece ai refuzat sa dai crezare faimei de oras al razboiului; sunt putini turisti care se aventureaza in nordul tari, aici unde acum un an au inceput confruntarile intre gruparile pro si contra sirieni; totul a inceput de la joaca unor copii care s-au contrazis in idei depre ocupatia sirienilor, apoi au intervenit fratii mai mari ai acestora, apoi parintii si apoi…fiecare a scos arma de la cingatoare….acum este liniste…o liniste asigurata de militari inarmati pana-n dinti, cu tancuri pe strazi, cu cazemate formate din saci de nisip la colt de strada, cum numai in filme vezi; eu am ignorat aceasta imagine infricosetoare si m-am focalizat pe orasul propri-zis si a lui centru cu piata supra-aglomerata. Am avut norocul sa intalnesc un ghid localnic , care “agata” turistii pe strada si pentru cativa euro le arata partile interesante ale orasului si iti da explicatii in limba engleza . Omul-ghid apare si in cartea “Lonely Planet si acolo scrie ca ai noroc daca-l intalnesti pentru ca este o sansa sa descoperi orasul Tripoli. Foarte prietenos, vorbaret, si sociabil m-a condus timp de cateva ore prin toate obiectivele interesante ale centrului de la Marea si vechea Moscheie ( unde am si intrat) , la Citadela (castelul) de pe varful unui deal , de la magazinele-tarabe din centrul comercial (medievalul soug) la o fabrica de sapun din  ulei de masline, de la vechea baie turceasca ( acum transformata in muzeu) la cimitirul musulman din Tripoli, de la micile restaurante cu bucatarii in aceiasi incapere la cofetariile cu zeci de produse  de patiserie si dulciuri , de la fabricile de parfum la zona cu strazi inguste pietonale cu zeci de magazine unde vanzatorii isi striga in gura mare marfa de vanzare…

Tripoli este impartit in doua parti, partea veche si parte noua dar eu nu am vizitat decat orasul vechi , cel nou spunandu-mi-se ca este la fel ca orice oras nou: banci, restaurante, birouri ,magazine…nimic traditional.

Peste tot unde mergeam localnicii ma intampinau cu urarea “you are welcome” ( bine ai venit) si atat de distractiv era cand le repetam eu pe araba “ahlan wa sahlan” … ramaneau fara glas si cu gura deschisa…se pare ca pronuntam corect ca dupa cateva clipe de nedumerire incepeau pe araba crezand ca le vorbesc limba..as fi vrut eu !... daca eram cu 20 de ani mai tanar ma apucam sa invat si araba…

In tot orasul nu am intalnit decat 2 turisti germani si o familie de turisti australieni de origine libaneza care revenisera in Liban pentru 2 saptamani si erau pentru prima oara in Tripoli; probabil frica si lipsa de informare turistica face ca numarul turistilor sa fie atat de mic intr-un oras atat de traditional.

Ghidul era casatorit cu o olandeza si timp de cateva luni pe an traia in Olanda alaturi de familie ( are 2 copii), iar vara venea in orasul natal si castiga bani ca ghid; un musulman-arab de nota 10 !

Am citit o rugaciune musulmana care mi-a placut foarte mult si terminand acest tur prin cele 3 tari islamice as vrea sa o impart cu voi ; iar daca vreodata veti calatori prin vreo tara islamica aduceti-va aminte de ea si rugati-va la Allah- Dumnezeul musulmanilor dar care este acelasi Dumnezeu pentru toti.

“In numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Indurator

  Lauda lui Allah, al lumii Stapanitor.

In ziua de Apoi Carmuitor,

Pe tine te cinstim , la tine cerem ajutor,

Pe drumul drept Tu fii-ne Calauzitor,

Drumul celor cu care fost-ai tu Daruitor,

Nu al celor pe care te-ai maniat, nici cel Ratacitor.

Ultima zi in Beirut…m-am plimbat prin cartierele marginase ale capitalei, am vazut si viata reala a orasului, locuintele unde traiesc majoritatea localnicilor; am constatat ca si in Beirut sunt blocuri saracacioase , aglomerate, magazine de cartier simple , am vazut si masini mai vechi de 10, 20 de ani, oameni simpli care nu se imbraca dupa ultima moda, nu se parfumeaza cu parfumuri mai scumpe decat rata lor la casa…. dar am simtit peste tot mirosul de iasomie care nu lipseste din nici o gradina …si  nu costa nimic…la fel ca visele …

…din pacate visele sunt primele sacrificate in viata … majoritatea oamenilor renunta la vise mai usor decat la alte multe lucruri si nu realizeaza ca la intersectia dintre vise , ambitie, tenacitate si multa munca se afla… SUCCESUL !

NIMIC NU SE INTAMPLA DACA NU EXISTA MAI INTAI UN VIS !!...

Majoritatea firmelor mari si puternice, multe proiecte si realizari importante, multe lucruri marete, toate  au inceput de la un om care a avut un vis pe care si l-a realizat…

Iar eu, eu am avut un vis…sa calatoresc … de 3 ani il traiesc…apoi a urmat un altul….sa impart cu voi experientele mele…si pe acesta il traiesc…dar nu ma opresc aici pentru ca mai am si alte vise si …DACA AI UN VIS SI NU-L VEI URMA , VEI REGRETA FOARTE, FOARTE MULTA VREME!....