miercuri, decembrie 19, 2007

De la Santiago la Valparaiso sunt doar 150 de kilometri si sunt curse regulate de autocar ( cred ca din 10 in 10 minute) , foarte confortabile, ieftine ( 5 dolari), se merge numai pe autostrada moderna, terminalul este chiar la o statie de metrou, si este cea mai buna metoda de a ajunge la malul oceanului.
Ajunsi in Valparaiso am fost incantati sa descoperim un oras mare, intins, cu case aranjate pe cateva dealuri de pe care ai o panorama superba a oceanului. La baza dealurilor sunt doar cateva strazi pe care se afla numai magazine, banci, institute publice si private, in general tot ce are un oras in afara de locuinte private ; acestea se afla pe dealuri ( de dimensiunea muntelui Tampa din Brasov si ce este foarte original este numarul mare de ascensoare care sunt dispuse la o distanta de aproximativ 500 de metri unul fata de celalalt. Sunt 16 ascensoare construite intre anii 1883 si 1916, deci aspectul lor este medieval si mai putin modern ( culiseaza pe o sina ca un trenulet ); foarte practic acest sistem de acces la strazile situate in zonele mai inalte.
Initial am crezut ca Valparaiso este statiunea de lux a tarmului , dar vizitand orasul ne-am dat seama ca acesta este un port mare ( pentru vase comerciale si turistice) , are doar o plaja micuta , si este orasul in jurul caruia “stralucesc” alte statiuni adevarate de vacanta . Cea mai importanta este “Vina del Mar” , supranumita “orasul-gradina” , renumita pentru plajele sale . Eram intr-un capatul al orasului( Valparaiso) , Vina del Mar era in celalalt si noroc ca am luat trenuletul care leaga cele doua localitati caci mersesem prea mult pe jos si afara erau 35 de grade. Am ajuns in Vina del Mar pe plaja , am vrut sa ne dezbracam sa facem baie , dar noroc ca intai am probat cu piciorele cat de calda este apa ; parca eram la ghetar !!!....imposibil sa faci baie si atunci am inteles de ce nu era nimeni in apa ( doar cativa copii care datorita entuziasmului si bucuriei de a se juca in apa nu simteau cat de rece este) ; am abandonat ideea cu baia si ne-am plimbat pe malul oceanului admirand valurile si la un moment dat am vazut si cateva foci care se apropiasera destul de mult de tarm. Am mai si vizitat bazarele de langa plaja si apoi am plecat sa mancam la unul din zecile de restaurante din centru statiunii. Cred ca nu este inca sezonul plin ( probabil ca in sezon nu este apa atat de rece) deoarece erau putini turisti, dar cu siguranta acum incepea deoarece toate terasele si restaurantele erau deschise . Am mancat boiereste la un restaurant luxos, bineanteles fructe de mare si ne-am cam speriat cand a venit nota de plata….dar era ultima zi…ultima masa la restaurant pe continentul sud-american. Sunt convins ca nu am nimerit in cea mai buna perioada de timp pentru a ne bucura in totalitate de toate frumusetile si tentatiile acestor locuri , dar nu sunt un “fan” al statiunilor turistice (sau mai bine zis nu as sta zile intregi intr-o statiune relaxandu-ma la soare) si nu pot sa spun ca am fost dezamagit. N-am mai zabovit mult pe tarmul Pacificului , ne-am facut o idee despre litoralul chilian ,si in 2 ore eram inapoi pe strazile din Santiago.
Ce am remarcat in cele 3 tari vizitate , si mai ales in Buenos Aires si Santiago , este ca strazile sunt pline de tarabe cu carti ,( de multe ori taraba lipseste , cartile fiind intinse direct pe strada), majoritatea carti vechi la care foarte multa lume se opreste , le rasfoieste, si de foarte multe ori cumpara cel putin o carte. M-a dus imediat gandul la teoria ca valoarea unui popor este data de gradul de cultura ( media inteligentei se pare ca este in general constanta la majoritatea popoarelor ) si imediat am catalogat latino-americanii ca fiind cu siguranta culti….as putea spune ,un popor de artisti !. …Iar apoi am remarcat ca este plin si de florarii , care sunt deschise pana noaptea tarziu ,si nu rar vezi pe strada femei tinand intr-o mana un frumos buchet de flori iar in cealalta, mana barbatului care I l-a daruit…. si i-am catalogat ca fiind un popor de romantici …si mergand mai departe cred ca toti latinii sunt artisti si romantici, nu-I asa?...
Chile a fost o tara de “sacrificiu” pentru noi datorita timpului scurt alocat vizitarii ei , si cu siguranta ca daca am fi stat un timp mai indelungat as fi putut si eu sa-mi fac o parere mai complexa asupra acestui teritoriu lung si ingust dar ….data viitoare !.
As fi putut vizita faimoasa Insula a Pastelui , unul dintre cele mai izolate locuri de pe pamant , cu celebrele statui monolite gigantice –pana la 8 metri inaltime si peste 60 tone greutate-, apoi arhipelagul de insule Fernandez renumit pentru faptul ca prin anii 1700 acolo au fost abandonati scotianul Alexander Selkirk impreuna cu un amerindian , cei doi fiind mai apoi modelele lui Robinson Crusoe si a lui Vineri din romanul lui Daniel Defoe, pe care cred ca l-am citit de cel putin 5 ori….si cu certitudine ca n-as fi ratat nici desertul Atacama, cel mai uscat desert din lume, unde n-a mai plouat de sute de ani si unde as fi curios daca exista vreun pic de vegetatie sau vreun animal in viata…
Mi-as dori ca multi dintre voi sa ajungeti sa vedeti toate acestea inaintea mea( eu cu siguranta ca le voi vedea intr-o zi deoarece visul meu “latino-american” abia l-am atins si nu ma voi lasa pana nu-l voi trai in totalitate , dar vreau sa va avertizez ca trebuie sa va grabiti pentru a mai putea prinde din frumusetea originala a Americii Latine deoarece incet, incet sudul Americii se dezvolta , schimbarile au un ritm alert si este posibil in cativa ani modernismul si materialismul sa puna stapanire pe intinsele taramuri ale acestui relativ nou continent….
Toate informatiile avute despre tarile din America Latina subliniau faptul ca viata este mult mai ieftina decat in Europa ,dar, vreau sa va spun ca nu este asa ; sunt tari relativ scumpe comparativ cu multe tari vizitate de mine( nu poti sa le compari cu Asia si Africa de care a ajuns sa-mi fie dor legat de preturi…) dar nu mult mai ieftine comparativ cu Europa . In ultimii 2 ani s-a intamplat un fenomen ciudat in majoritatea tarilor latino-americane , fenomen explicat de multi ca fiind datorita infuziei de capital strain( in special european si nord-american) in aceste tari in care strainii au ajuns sa detina sute de mii de hectare de terenuri . Am auzit ca multi nord-americani si europeni s-au stabilit aici , incercand sa ia viata de la capat in mijlocul unor ferme , izolati de lume si departe de viata tumultoasa din tarile super-dezvoltate . Sper ca varietatea si frumusetea Americii de Sud sa ramana mult timp de acum incolo neschimbate, si sa nu-mi ajunga timpul nici data viitoare pentru a descoperii nesfarsitele intinderi. Nu voi uita prea repede minunile vazute in timpul celor 2 saptamani prin America de Sud si ,daca n-ati uitat cum clasific eu un teritoriul ,pot spune ca este mai mult decat ma asteptam !….
Desi n-am vazut decat o parte mica din Santiago ,aceasta metropola cu adevarat latino-americana, este un loc bun pentru a-mi lua ramas bun de la lumea latina , un loc unde ma voi intoarce intr-o zi si care sper ca ma va primi si data viitoare plin de viata , sa-mi incalzeasca din nou sufletul si inima (si la propriu si la figurat….).
Credeti ca nu stiu ca multi dintre voi ma invidiati ? ( este un sentiment normal , deci numai oamenii anormali nu-l au…) ….dar sa stiti ca si eu invidiez la randul meu pe altii( “orice nas isi are nasul “, nu ? ) ….si sunt destui aceia pe care-I intalnesc in timpul calatoriilor mele, si cand ii intreb de cat timp calatoresc , sau cat timp mai calatoresc fara oprire , raspunsurile lor ma cutremura de invidie : de 3 , 4 sau 5…luni !...iar cand intalnesc unii care-mi raspund “ UN AN” , atunci ma gandesc cum sa fac sa plec si eu “UN AN” prin lume….dar repede ajung la concluzia ca este doar apanajul oamenilor fara responsabilitati ( firma , familie, etc ) , a celor relativ tineri, a celor dornici de multa aventura !....si sunt convins ca sunt multi prin Romania !!....succes acelora care vor porni !!...Asi es la vida !!
A!, n-am uitat pozele !...am peste o mie, imi trebuie doar timp sa le selectez si sa le postez , rabdare !...un pic !...merita !...

miercuri, decembrie 12, 2007

La ora 2 dupa-amiaza ( in toata viata mea de turist n-am dormit atat de tarziu) am plecat prin oras sa cautam un centru de informare turistica ( in general se afla in jurul centrului) unde sa ne interesam de obiectivele turistice din Santiago, eventual un tur al orasului.. Nu va imaginati cat de greu este sa nu vorbeasca nimeni nici o limba straina si deaceea cautam disperati centru de turism ,unde stiam cu siguranta ca ne putem intelege cu cineva mai mult decat cuvinte de politete sau fraze uzuale. Dupa multe abordari si intrebari adresate localnicilor intr-un final ne-au indrumat spre el ( prin semne) ,dar aici surpriza , era inchis duminica. Pana la urma am facut rost de o harta si am inceput sa descoperim centru pe cont propriu; un centru imens cu multe strazi pietonale , presarate cu o multime de magazine pe toate gusturile si buzunarele. Si parca copiind atmosfera din Buenos Aires , pe strazi era plin de artisti, care mai de care facand ce stiu mai bine pentru a cuceri bunavointa turistilor care apoi sa bage mana in buzunar…. O atmosfera tipic latina, vesela , fara rigiditate, si fara nici o urma de rusine ca sunt pe strazi si se “dau in spectacol’… Capitolul tarabe era prezent si el pe mijlocul strazilor, si sa nu uitam de “chinezisme”! ; astea au invadat lumea cu preturile lor ridicol de mici si de multe ori gasesti ‘prostioare’ tentante si de buna calitate( dar de cele mai multe ori mult prost gust si calitate indoielnica) . Printre lucrurile de provenienta asiatica erau si obiecte traditionale chiliene ( sau latin-americane) , care pareau lucrate manual si de calitate si la care te opreai sa le privesti si sa intrebi pretul.
Ne-am saturat repede de centru aglomerat ( era duminica si cred ca multi localnici iesisera “la un suc pe bulevard”) si am decis sa luam un taxi care sa ne faca un tur al orasului cu cele mai interesante puncte de interes, dar asta dupa ce mancam. Auzisem ca exista in centru orasului o piata de produse piscicole( Mercado Central ) unde pe langa produsele respective se afla multe restaurante specializate in peste si fructe de mare ; am gasit-o relativ repede , era o hala ,si intrand in ea am fost uimiti sa vedem un amestec de tarabe de vanzare a pestelui si a fructelor de mare ( cu mirosul specific) , impreuna cu o multitudine de restaurante de calitate superioara daca te uitai la dotari si curatenie ; si ce era interesant, pline de turisti care mancau , majoritatea produse pescaresti. Am inceput sa cautam un restaurant ( mergeam pe principiu unde este mai aglomerat este si bun deoarece stiu altii restaurantele unde se mananca bine) , si ne-am oprit la cel mai mare , situat chiar in centru halei si fiind si cel mai luxos si aglomerat. Majoritatea restaurantelor din America de Sud au angajat un “om de inaintare”, a carui rol este sa-I convinga pe turisti sa intre in acel restaurant( acestia trebuie sa fie foarte guralivi, sociabili,convingatori sa stie cuvinte din cat mai multe limbi straine , in general sa fie oameni placuti si haiosi). Chiar si in alte colturi ale lumii am vazut asemenea oameni si multi chiar intrebandu-me de unde sunt imi dadeau vreo replica care ma facea sa zambesc : “bukarest, Hagi-fotbal, Nadia Comaneci, sau alti ma intrebau cum se spune in romaneste “Hallo”- probabil nu avusesera multi clienti romani !....Dar , acum ,acest om scund de la restaurant dupa ce ne-a intrebat de unde suntem ne-a replicat cu un accent aproape romanesc “Bine ati venit”…am ramas perplexi, numai aici in Chile, la 12.000 de kilometri, nu ne asteptam sa gasim pe cineva care sa vorbeasca romaneste ( astia nu vorbeau nici limbile de circulatie internationala , dar sa avem pretentia la limba noastra ?!...) Am zambit bucurosi si ne asteptam ca vocabularul lui sa se opreasca la cele cateva cuvinte uzuale…dar , spre surprinderea noastra am inceput chiar sa conversam cu el in romaneste…o placere!...vorbea greoi dar intelegea aproape tot si putea chiar sa lege cuvintele destul de bine. L-am intrebat de unde a invatat si ne-a raspuns ca are cativa prieteni romani cu care vorbeste numai romaneste; era pasionat de limbi si stia sa converseze in multe limbi europene….cu cat stii mai multe limbi cu atat inveti mai usor altele noi! Bineanteles ca am ramas la restaurantul promovat de el si tot el ne-a recomandat ce sa mancam aici: fructe de mare ( cu siguranta proaspete- doar proveneau de la tarabele de langa si cred ca restaurantul nici nu statea cu ele pe stoc, cumparau cand comanda clientul), si la felul intai ( supa de fructe de mare) si la al doilea , amestec la gratar de fructe de mare. Ne-a picat cat se poate de bine , si desi am mancat mult si ne saturasem , datorita faptului ca este o mancare usoara nu ne-a fost rau de loc si am plecat fericiti mai departe pentru a descoperi orasul. Am luat un taxi care ne-a plimbat o ora de-a lungul si de-a latul orasului ( era duminica si nu era trafic pe strazi) si soferul ne si explica , in spaniola , cate ceva despre oras. Santiago nu are nimic special fata de o metropola-capitala de tara din America Latina, se vede ca este un oras nou fara monumente si “pietre” , seamana cu un oras european, cu cladiri moderne, zgarie-nori moderati, si destul de curat.Este un oras care a avut un booming impresionant in ultimii ani, dar mie mi s-a parut ca fiind un pic haotic, prea mult asemanator cu stilul european legat de dezvoltare( a copiat modernismul fara sa aiba o istorie a sa ). Ce ne-a impresionat a fost multitudinea de parcuri si multe zone verzi ingrijite ( probabil ca fiind iarna acum in Romania ducem lipsa de asta ,si aici ne incanta orice verdeata). Santiago are rata de criminalitate cea mai scazuta din toate capitalele sud-americane si nu am putut decat sa ne bucuram cand vedeam la fiecare colt de strada cativa politisti patruland iar multe motociclete si masini de politie erau si ele peste tot –probabil ca vor sa pastreze aceasta performanta de a fi pe locul intai…..
Dupa plimbarea cu taxiul ne-am intors in inima orasului, la kilometrul 0- “Plaza del Armes”-unde am mai pierdut cateva ore privind artisti traditionali, veniti probabil din provincie, si care interpretau diferite dansuri locale; ne-am uitat si la cativa clovni care distrau lumea ,nu intelegeam nici o iota sensul, dar auzind oamenii cum rad ne imaginam ca spun ceva haios.Am asistat si la un mars al indienilor “mapucho” care din cat am inteles noi cereau libertate politica si reprezentare in parlament ( aveau fizionomia intr-adevar tipic indiana , ca-n filmele cu Winetoo…). Tangoului din Buenos Aires i-am dus dorul pe strazi….
La ora 10 eram in camera pregatindu-ne sa dormind deoarece a doua zi vroiam sa vizitam Valparaiso, o statiune la malul oceanului, supranumita si “perla Pacificului” , unde vroiam sa facem si baie si sa stam un pic la plaje incarcandu-ne corpul cu caldura de care o sa cam ducem lipsa urmatoarele luni in Romania.

luni, decembrie 10, 2007

De cand am intrat pe teritoriul statului chilian am observat ca economia tarii, standardele turismului, atitudinea oamenilor , drumurile ( ingrijite, pline de semne de circulatie) ,toate sunt diferite de cele vazute in Uruguay si Argentina; hai sa fac o comparatie si sa zic ca este ca si diferenta intre Europa de Vest si cea de Est.
Daca va uitati pe harta, si cautati Chile, o sa vedeti o forma ciudata; lunga de 4500 de kilometri-in nord invecinandu-se cu Peru si in sud cu stramtoarea Magellan –si lata de doar 200-300 de kilometrii avand la vest in totalitate oceanul Pacific, iar la est in totalitate Anzii.
Chile se afla pe locul bravului Imperiul Incas de acum sute de ani; in anul 1535 spaniolii cuceresc aceste teritorii si le ataseaza Viceregatului Peru iar apoi in 1778 formeaza Capitania Generala Chile. In secolul 16-19 indienii araucani( populatia bastinase) opun o rezistenta indarjita impotriva dominatiei spaniole si in anul 1818 proclama independenta de stat. Intre anii 1879 si 1883 Chile i-a parte la Razboiul Pacificului contra Boliviei si Perului in urma caruia castiga de la ambele state teritorii intinse.Urmeaza cativa zeci de ani de democratie – un record pentru un stat latino-american. Totusi ne aflam in America Latina si nu putem sa nu asistam la o lovitura de stat si aceasta fiind mult asteptata a fost si mult insangerata; in 1973 generalul Augusto Pinochet preia puterea omorandu-l pe Salvator Allende , un presedinte ales democratic si care a venit la putere avand o ideologie marxist-leninista.Ce este ciudat ca Salvator Allende cand a venit la putere in 1970, a facut o reforma in agricultura, a nationalizat industria si s-a apropiat in politica de U.R.S.S. , Cuba si China. Greseala lui a fost ca nationalizand toata industria , a nationalizat si multe firme din S.U.A. si ….mai departe stiti voi cum este cand ii calci pe batatura pe americani…
Pinochet a stat la putere 17 ani pana in 1990( timp in care au avut loc multe asasinate, arestari, exilari) cand tara a revenit la un regim democratic iar Pinochet a luat drumul exilului fiind arestat la Londra si extradat abia in 2002. Incepand din anul 1990 , Chile are o dezvoltare economica spectaculoasa ( s-a numit “miracolul chilian”) , iar astazi este una din cele mai dezvoltate tari ,din punct de vedere economic, din America de Sud asta si datorita industriei miniere in care extractia cuprului este pe primul loc- are cele mai mari mine de cupru din lume si aici se “da ora exacta” in stabilirea pretului pe piata mondiala . Si eu si Silviu lucram direct cu cupru si amandoi stim ca in ultimul an pretul lui s-a dublat…aici sunt banii !!...
Am ajuns seara tarziu in Santiago de Chile ; era ora 12 noaptea si afara o atmosfera placuta de vara. Am luat un taxi care ne-a dus in centru si dupa cateva esecuri in gasirea camerelor libere de hotel ( era sambata seara si multe hoteluri pline), am gasit unul de 3 stele, care ne-a satisfacut pe toti. Unul din criteriul de selectie al hotelului a fost sa fie situat nu departe de cartierul Barrio Belavista unde am aflat ca in fiecare noapte poti sa simti adevarata noapte latina. Deci va imaginati ca dupa un dus rapid , la 1 noaptea am plecat sa vedem “cu ce se mananca” orasul….direct in cartierul Barrio Belavista.
Daca va spun ca Buenos Aires are doar o particica din viata de noapte a Santiago-ului nu o sa ma credeti dar puteti verifica venind aici; nu veti regreta !!...Un cartier intreg in care toate strazile sunt pline de terase, restaurante, si zeci de discoteci ; iar lume …cat la gara!!...si totul la ora 2 !...si la 3 la fel !...si la4 la fel !....iar la 5 se da stingerea dar lumea pleaca abia pe la 6…dimineata !...si noi am facut la fel desi eram obositi dupa o zi intreaga pe drum.
Te fascineaza aici o atmosfera boema intr-o lume specific latina , cu muzica sud –americana unde la multe restaurante si baruri canta formatii “live” iar lumea se distraza cum numai latinii stiu- simt muzica si o traiesc !...
Nu am intrat in nici un bar sau restaurant-pur si simplu nu ne era foame- ci am cautat direct discotecile.
In prima discoteca in care am intrat am simtit ca rapid ne adaptam ritmul latin si nu a durat mult pana eram in mijlocul atmosferei….nu am stat mult deoarece vazusem o groaza de discoteci interesante si vroiam sa le luam la rand pe fiecare, asa ca nu a durat mult si eram in atmosfera celei de-a doua. Aici situatia s-a complicat! : am dansat catva timp la primul nivel apoi am observat eu ca mai exista un al doilea nivel si am plecat cu Silviu sa vedem ce-I pe acolo ; se auzea alt tip de muzica , europeana, si ne-am zis ca am dat si de o discoteca de-a noastra ; dar cum am urcat scarile ,soc !....numai barbati !... nu ne venea sa credem !...dansau barbatii intre ei!....si se pupau!...si se mangaiau !!....m-am uitat la Silviu, si el la mine !.... avea o moaca de nu stia ce se intampla si probabil si eu la fel . A durat cateva momente pana sa ne revenim si sa ne dam seama ca ne aflam intr-o discoteca de homosexuali!; si dupa nu mult timp am vazut pe scena cum dansa un barbat in slip foarte provocat….i-am spus lui Silviu sa ma tina de mana sa nu se lege careva de noi !!!...sau sa ma mangaie !....ne bufnea rasul dar in acelasi timp ne era scarba!....dar muzica era pe gustul nostru !. L-am chemat pe Liu de jos dar i-am spus doar ca este muzica faina si sa dansam acolo. E ! ,sa fi vazut moaca lui Liu cand a ajuns sus ,trebuia inregistrat!, si eu si Silviu ne uitam la el cum reactioneaza…. ne spunea ca asta este o discoteca de homosexuali si ce cautam noi aici, de ce l-am chemat…parca noi nu ne dadusem seama!...i-am zis sa aiba grija ca el este singur-spre deosebire de noi care eram “impreuna”- si poate sa aiba surprize…a plecat dupa cateva clipe, fugind pe scari!..
N-am mai ramas mult timp in cea de-a doua discoteca avand deja un gust rau , si am inceput sa cautam o alta discoteca mai selecta. Am vazut una cu muzica “live” si aici am zis ca vom ramane pana dimineata….si asa a fost desi formatia a plecat dupa cateva cantece care ne-au incalzit pe toti . Toate melodiile erau in spaniola iar majoritatea celor din discoteca cantau ceea ce ne-a facut sa deducem ca erau localnici sau vorbitori de spaniola. Dar toti traiau muzica si dansau ,ceea ce am facut si noi pana la ora 5 dimineata cand ne-au dat afara ; va dati seama ca daca nu era superba atmosfera nu am fi stat pana la acea ora , mai ales ca eram obositi dupa atat drum cu autocarul , taxiul si avionul ( peste 15 ore). Ne-am simtit ca in anii de liceu sau de studentie si inca odata am ajuns la concluzia ca nu conteaza varsta biologica, ci conteaza cum te simti si ce faci sa te simti asa!...A fost frumos si apoi dupa o plimbare de o ora pana la hotel( desi era aproape, ne-am ratacit vrand sa ocolim sa vedem unde se duce toata lumea dupa discoteca…mai aveam chef de alta discoteca!...) am adormit cu muzica in urechi, cu ritmul in trup si cu atmosfera in suflet.
La hotel, eu dormind cu Liu in camera i-am spus lui Silviu –in gluma – ca ne vedem dimineata la 9 ,nedandu-mi seama ca a luat-o in serios , si el s-a sculat la 9 si a venit la noi la usa …. noroc ca dormeam busteni si n-am auzit cand a batut , dar el saracul s-a sculat…om serios, daca am zis 9 , la 9 s-a sculat….m-am simtit atat de rau ca l-am facut sa se scoale !...dar nu mi-am dat seama ca nu s-a prins ca este spusa in gluma; ne-am sculat la 12 si abia la ora 1 am plecat prin oras sa vedem si viata de zi…o fi la fel de spectaculoasa ca cea de noapte ?

duminică, decembrie 09, 2007

“There are places where you remain and places that remain in you”
-sunt locuri in care ramai si locuri care raman in tine- un citat care spune totul despre frumusetea inegalabila a ghetarilor, acesti munti de gheata care s-ar putea intr-o zi sa dispara …
Am crezut ca excursia de a doua zi nu o sa ne mai aduca aceiasi satisfactie ca si cea in care l-am vazut pe Pepito Moreno , si o sa vedem cativa ghetari identici cu acesta; dar ne-am inselat !...
Ne-am sculat iar dimineata de tot ( asta cu siguranta nu este concediu sa te scoli mereu cu noaptea in cap) si dupa ce am cules turisti de prin tot orasul, am plecat spre un port aflat la 50 de kilometri . Ne-am imbarcat pe niste vase mari( catamarane) , foarte moderne, rapide si confortabile si am plecat spre alti 3 ghetari aflati la cativa kilometi distanta. La bord aveam monitoare si tot drumul am putut observa imagini fantastice din intreaga Patagonie. Dupa cateva zeci de minute au aparut primele iceberg-uri care pluteau in deriva pe suprafata lacului; iar pe masura ce ne apropiam de ghetari marimea acestora crestea si deasemenea si formele lor erau din ce in ce mai ciudate; ziceai ca sunt realizate de mana unui sculptor renumit si incercai sa le gasesti “mesajul”. Culoarea multora era de un albastru deschis impresionant,dar ulterior am aflat ca nu este culoarea lor reala ci este o iluzie optica si aceasta culoare este data de reflectia luminii in particolele de gheata; densitatea ghetarilor este diferita si deaceea nu toti au aceiasi culoare.
Ne inghesuiam toti pe punte unde desi era un vant taios si rece parca uitai de el privind aceste forme de gheata unice fiecare prin forma si culoarea. Cand intalneam vreun iceberg mai deosebit ,capitanul se oprea , ne invartea in jurul lui ca sa ne saturam de privit si facut poze. Dupa aproape 2 ore am ajuns la “Spegazzini”- cel mai inalt ghetar din zona continentala-120-130 de metri. Si ne-am oprit la circa 100 de metri in fata lui…. mi s-a parut impresionant “Pepito Moreno” care nu avea ‘decat” 60 de metri deci va dati seama cum mi s-a parut acesta care era dublu….eram ca niste furnici la munte…nu ne mai saturam de el si as fi dorit sa pot sa-l iau cu mine si sa-l pun in fata casei mele sa ma uit zilnic la el…
Spegazzini mai este renumit( impreuna cu Perito) prin faptul ca nu se retrage ( adica nu se topeste mai repede decat se formeaza) in interior asa cum fac majoritatea celorlalti ghetari. Deasemenea se spune ca este unul din cei mai frumosi si datorita peisajelor din jurul lui, peisaje pe care numai in vis ti le poti imagina; sunt 2 ghetari care se intersecteaza si-l formeaza pe acesta iar formele muntilor din apropiere sunt forme pe care numai “Mama Natura” le putea forma. Suprafata lui este de 66 kmp , lungimea de 25 kilometri iar latimea de numai 1,5 kilometri ( dar se compenseaza cu inaltimea ). Desi capitanul s-a invartit de cateva ori sa-l putem vedea si fotografiem cat vrem tot mi s-a parut ca nu a fost deajuns ( v-am spus l-as fi luat cu mine!...)
Dupa o noua ora de navigat am ajuns la ghetarul “Upsala”- cel mai intins ghetar !. Are o suprafata de 1000 de kmp( aceasta fiind data de toti mini-ghetarii care-l alimenteaza) ,dar ghetarul principal are lungimea de 60 km si latimea de 7 km. Acesta este cel care s-a retras cel mai mult ( in special in ultimii 10 ani) si numele lui vine de la numele unui oras din Suedia a carui universitate a sponsorizat primele studii glaciare de la inceputul secolului 20. De fapt numele tuturor ghetarilor vine de la numele unor cercetatori mondiali care s-au implicat in cercetare glaciara.
Ultima zona de ghetari vazuta a fost “Bahia Onelli” un ansamblu de ghetari inconjurat de o padure tipic patagoneza din Anzi; aici am coborat de pe vas si ne-am plimbat cativa kilometri pana in apropierea lacului “Onelli” unde am putut admira suprafata lacului acoperita de iceberguri micuti; i-am si mangaiat,ne-am fotografiat cu ei si chiar unii au facut si baie …( de fapt au alunecat si cazut in lac –la margine lacul este de doar cativa centimetri) …. imaginea completa era fantastica , dar batea un vant de-ti intra in toate oasele- vantul patagonez, rece si tare!!...
Ne-am intors in port dupa o ora de navigat si parca gandurile tuturor turistilor ramasesera ‘inghetate” departe , departe ,in mijlocul ghetarilor atat de impresionanti si mareti; nimeni nu mai comenta nimic….unii si din cauza oboselii…
In port ne asteptau cuminti autocarele care ne-au dus inapoi in oras, si trezindu-ne din visul frumos “inghetat” ,primul gand a fost sa mergem la un restaurant sa mancam…da!, am ajuns la mancare….acum e acum!!...sa va descriu mancarea …risc sa mi se faca iar foame dar….maine sunt tot aici , in Patagonia…
In primul rand am uitat sa va spun ca in America de Sud se bea mult ceai de mate, o planta care se spune ca da dependenta si asta am putut-o observa in Uruguay unde foarte multi localnici au un pahar special in care pun planta tocata si apoi pun apa calda iar cu ajutorul unui instrument special in forma de pipa sorb bautura mereu; e atat de haios sa-I vezi pe strada cu termosul cu apa calda intr-o mana si cu cana in cealalta ; parca a ajuns o moda , peste tot vezi ca se bea ceai de mate, pe strazi, in birouri, in mijloacele de transport, peste tot. In Argentina nu este atat de raspandita aceasta tehnica de sorbire a ceaiului , in schimb ceaiul il gasesti peste tot. Este ca un ceai negru , mie nu mi-a placut ( probabil am fost reticent stiind ca da dependenta , desi as gasii un motiv sa vin des pe aici) dar nici nu este rau, Liu si Silviu au fost incantati de el.
Cine nu a auzit de carnea de vita din Argentina?...poate multi nu au auzit, dar daca veniti aici nu puteti sa nu mancati deoarece nu lipseste de la nici o masa si se mananca sub toate formele in aceasta zona( tot sudul Americii de Sud)
In Buenos Aires am mancat prima mea “Parilla”- carne mama!, nu gluma !!...vreo 5 kilograme de carne asortata : de vita si miel si toata doar pentru mine si Liu- Silviu a reusit sa se abtina fiind in post ( cinste lui, este de admirat ca incearca, si Dumnezeu il ajuta sa si reuseasca ). Apoi cateva zile imi era rau numai cand o vedeam ,dar mi-a trecut repede “raul” si am mai “tras” cateva portii …
In toate restaurantele mondiale care se respecta vei gasi in meniu acel “steak” de vita ,dar numai aici vei gasi savoarea adevarata; renumele Argentinei in lume a fost dus si datorita bucatariei argentiniene , si in special a acestei carni de vita care se pare ca numai bucatarii locali stiu sa o pregateasca. Nu este suficient sa importi carnea din Argentina ci trebuie sa stii si secretul pregatirii ei , pregatire care implica o macerare cateva zile in vin sau in altceva care este strict secret ( de stat…). In Argentina( care este cel mai mare producator si exportator de carne de vita) este o cultura adevarata legata de vita ; exista un standard care spune ca o vita trebuie sa aiba la dispozitie un hectar de pasune si cel mai important la gustul carnii este furajarea animalului, furajare care aici se spune ca este naturala ( avand atata pasune le convine). Foarte important este si modul de transare a carnii: depinde din ce unghi este taiata fibra – desi pare deplasat, datorita acestor secrete, mici sau mari , gustul carnii este unic aici!. Carnea de vita nu se mananca ca la noi nefacuta sau semi-facuta ci “bine facuta” !( nu trebuie sa spui ‘well done’ –ca in Europa ); pe langa friptura se mananca carnati, toba, sangerete, tot ce facem noi din porc fac ei din vaca. Carnea se serveste impreuna cu “chimichuri” – un amestec din zeci de ierburi ca un mustar la noi, care o aromeaza si mai mult….pentru mine este de preferat sa o mananc simpla!...
In zilele in care nu mancam carne de vita , mancam cu siguranta peste sau fructe de mare care pe langa faptul ca sunt proaspete aici sunt si bine pregatite de aceiasi bucatari care au dus renumele bucatariei argentiniene in toata lumea. Liu a preferat mielul care mie nu-mi place dar gustand de la el era sa-l las flamand… Si la sfarsit o sa va spun de desertul specific Argentinei, “Dolce de Leche” , o crema din lapte si zahar ars , foarte dulce si satioasa de nu poti sa mananci mai mult de cateva linguri, dar dupa care iti lingi degetele….A !, un om normal nu poate sa manance mai mult de cateva linguri, dar eu mancam portii intregi!….foarte multe prajituri folosesc crema “dolce de leche” in compozitia lor. Stiu!, acum inghititi in sec!, si eu !...deci ma opresc…
Dupa 3 nopti de dormit in acest oras( hai sa-I fac onoarea sa-l numesc asa desi este ca un sat) din Patagonia am luat autocarul si am plecat in Patagonia Chiliana, traversand frontiera in Chile, si Anzii, printr-un punct de trecere care era o dugheana in mijlocul stepei dar in care datorita formalitatilor greoaie a trebuit sa stam 2 ore. Am petrecut pe autocar mai mult de 7 ore si n-am vazut in acest timp decat campie saraca( cu vegetatia aceea pitica de care v-am scris) si cateva ferme de oi, vaci si cai. Calul este al treilea animal ca importanta in Patagonia si am vazut niste cai superbi la cateva ferme( pacat ca nu am avut timp sa si calaresc aici). M-am plictisit de stepa si vant puternic si nu mai vreau sa aud de ele …daca voi reveni in Patagonia cu siguranta ma voi duce in sudul extrem, in Tara de foc , unde sa scap de ele. Poate ca are si stepa farmecul ei dar …sa nu bata vantul…vorba tiganului: “fie cat de frig, numai vantul sa nu bata!”
Am ajuns cu intarziere de cateva ore in primul sat din Chile –Punta Natale , de unde trebuia sa luam alt autocar care sa ne duca in primul oras adevarat( Punta Arenas) din sudul Patagoniei, si am pierdut legatura; a trebuit sa luam un taxi 250 de kilometri si sa conversam cu soferul ,in spaniola ,timp de 2 ore pentru ca altceva nu aveam de facut ( tot drumul a fost tot prin stepa). Din pacate am cumparat bilete de avion in ziua respectiva ,desi am fi vrut sa ramanem o zi in Punta Arenas, deoarece nu am gasit pe internet in alte zile bilete spre Santiago si riscam sa pierdem avionul spre tara.
Punta Arenas este locul unde Magellan i-a intalnit prima oara pe “patagoni” si aici se afla si celebra ‘Stramtoare a lui Magellan’. Orasul a fost fondat in anul 1843 si a fost un port infloritor pana la deschiderea canalului Panama, deoarece pe aici treceau toate vapoarele care ‘legau’ cele doua oceane: Atlantic si Pacific. Am vazut stramtoarea si ne-am imaginat cat de aglomerata era pana acum cativa zeci de ani; deasemenea am vazut si misterioasa insula “Tiera del Fuego”( Tara de Foc), nume care a ramas de pe vremea lui Magellan datorita focurilor bastinasilor vazute de acesta din larg. Ne-am uitat si dupa aceste focuri… dar ele s-au stins de mult si pentru totdeauna…
Am stat doar o ora in oras ( asta da oras !) timp in care i-am vizitat doar centru si am mancat la un restaurant ( fiind port , clar ca am mancat peste); apoi am intrat intr-o agentie si ne-am interesat de ….Antarctica!!!....Da!, ne-am hotarat!, plecam acolo intr-un viitor apropiat. Se pare ca acum Silviu este motorul principal al excursiei, cumparandu-si tot ce a gasit despre Antarctica; am rasfoit putin si …deja suntem prinsi!!!!....visam!!...
Din Punta Arenas poti sa faci excursii in renumitul “Torres del Paine”, un renumit parc de 250 mii de hectare si care este unul din nestematele parcurii ale Patagoniei, si un obiectiv turistic al Sudului ; apoi poti face excursii la o insula in apropiere unde sa vezi pinguinii la ei acasa , si nu a lipsit mult sa renuntam la avioane pentru pinguini !!... Dar ne-am consolat cu ideea ca vom vedea destui in Antarctica !...
Seara la ora 8 am decolat cu destinatia Santiago de Chile, unde vom ramane in atmosfera latino-americana si unde avem 3 zile la dispozitie sa descoperim orasul si imprejurimile.
Simt ca nu am atins decat o mica parte din ce inseamna Argentina , din comorile ei, din viata argentinienilor , din locurile care merita vizitate ,dar ….mai vin!...
Nu v-am spus de criza economica din 2001-2002, criza care a devastat economia Argentinei , aceasta intrand in colaps un timp, cum era atunci si care au fost efectele pe termen lung ; nu v-a spus de fostul presedinte Peron si mai ales de a sa nu mai putin faimoasa sotie Evita( prima femeie sef de stat in America Latina) ; de controversatul ex-presedinte Carlos Menem, posesor al unei averi de cateva miliarde dolari; si v-as fi spus si de actualul sef de stat , Cristina Fernandez de Kirchner, tot o femeie puternica , si tot sotia unui fost presedinte de stat ; dar timpul nu ma lasa si deja fiind in Chile unde sunt si aici lucruri interesanta , aman toate aceste , si multe altele, pentru urmatoarea tura prin Argentina.
Nu plecati , nu-I asa ?...urmeaza Chile!...un stat putin cunoscut care ca si Uruguay il descopar aproape in totalitate acum!...Hasta luego , amigos !...

sâmbătă, decembrie 08, 2007

El Calafate este un vechi sat de localnici care s-a dezvoltat intr-un ritm ametitor in ultimii ani datorita turismului si a ajuns acum sa fie declarat oras avand deja la activ al doilea aeroport construit ; chiar in mijlocul orasului se afla pista vechiului aeroport care nu mai satisfacea cerintelor moderne( probabil si datorita faptului ca era in oras) si deaceea s-a construit altul ( cica ar fi mai mare dar mie tot mic mi se pare) in afara orasului. Majoritatea turistilor vin in Calafate pentru a vizita Parcul National de Ghetari si in special vedeta ghetarilor “Perito Moreno” ,dar sunt si alte activitati pe care le poti face aici. Dupa ce am rezervat 2 excursii ,in doua zile pentru a vizita ghetarii, dupa-amiaza ne-am hotarat sa luam un tur cu masinile de teren in jurul orasului si pe creasta unor munti din apropiere unde ai o priveliste unica a imprejmuirilor. Am plecat la ora 6 dupa-amiaza la bordul unei masini de teren Land Rover spre cateva ferme din apropiere unde ghidul (soferul) ne-a povestit un pic istoria acestor tinuturi : pana acum cativa zeci de ani unica ocupatie a localnicilor era cresterea oilor de la care pe langa carne si lapte exploatau in special lana pe care o exportau foarte bine si castigau bani frumosi. A fost o perioada in care lana era foarte cautata pe plan mondial si una din cele mai mari exportatoare era Argentina ; a urmat perioada descoperirii fibrelor sintetice si lana nu a mai fost atat de solicitata si localnicii au trebuit sa treaca la cresterea vacilor pentru carne pe care o trimiteau in Nord si mai ales o exportau….apoi au descoperit ca pot face turism si acum marea majoritate a localnicilor au o pensiune, restaurant, agentie de turism sau chiar un hotel ( parca braneni ii urmeaza pas cu pas…).
Am urcat cu masina de teren pe niste pante unde si cu piciorul mi-ar fi fost frica sa urc…ne tineam de scaune si ne rugam sa nu se rastoarne…si mai ales sa nu se opreasca( erau mari sanse sa derapeze fiind numai pietris) caci ar fi insemnat sa ne dam jos sa impingem. Dupa o ora de mers pe munti am ajuns in creasta de unde am putut admira un peisaj magnific : vedeam intreg orasul si mai ales intinderea lacului “Argentina”, cel mai intins lac din Argentina si care are forma literei ‘L’; iar in jurul nostru munti pitici dar impozanti datorita reliefului deosebit. Ghidul ne-a explicat ca , cu milioane de ani in urma aici era apa si ne-a putut-o dovedi aratandu-ne urma catorva scoici pe pietrele din varf. Impresionant sa vezi urma unei scoici de milioane de ani !...dar batea un vant sus de te lua cu tot cu masina , asa ca ne-am continuat drumul spre un refugiu construit dintr-un cort intr-o vale , unde era amenajata o mini-bucatarie si ne asteptau cateva prajiturele iar in timp ce noi faceam zeci de poze el ne-a facut un ceai fierbinte care a cazut cat se poate de bine pe vantul acela taios.
Tufele pitice sunt singura vegetatie care creste aici , iar ca animale am vazut cativa iepuri( dar mult mai mari decat la noi-probabil avand mai multa blana adaptata conditiilor de aici) si ghidul ne-a spus ca este plin de vulpi; dar n-au fost incantate sa ne salute…
Exista un tufis care este mereu verde si care este considerat simbolul Patagoniei si se numeste Berbelis Buxifolia , iar din fructele acestuia ,care sunt comestibile, se prepara un gem delicios; legenda spune ca cine gusta din acest gem se intoarce cu siguranta aici….o sa mananc si eu un ….borcan….sa fiu sigur…
Dupa 3 ore de sus-jos pe munti ne-am intors inapoi si sperand sa nu aleaga acelasi traseu, speranta ni s-a indeplinit si chiar mai mult a ales o panta si mai mare…adevarata aventura sa cobori aproape vertical cu masina pe munte…era o pereche de argentinieni in spate care nu mai scoteau nici un cuvant…iar noi aproape ca ne udasem ( numai Liu cu modestia-i caracteristica zicea ca si el urca cu masina lui pe aceiasi panta…poate s-a referit la simulare pe calculator…)
Frumos turul de seara care a prefatat urmatoarele excursii la cei mai spectaculosi ghetari din regiune.
Sunt zeci de agentii in oras care vand excursii la ghetari , dar toate excursile sunt operate de o singura firma care a concesionat ghetari pe o perioada mare de timp deci toate agentiile sunt dealerii acestei firme ( si practica acelasi pret-120 dolari-excursia de o zi).
Cu mii de ani in urma, in era-glaciara , ghetarii acopereau mare parte din tinutul uscat . Acesti ghetari sunt considerati “rauri de gheata” deoarece ei inainteaza ( chiar si astazi) si in aceea perioada inaintand au erodat muntii modeland figuri unice pe acestia. In timp, climatul s-a schimbat si datorita incalzirii, gheta s-a retras in munti unde exista si in zilele noastre. Valea este acum ocupata de lacuri vaste ( in locul ghetarilor) unde culoarea apei este de un turquoise incredibil de frumos . L-am intrebat pe ghid de unde vine aceasta culoarea incredibil de frumoasa si ne-a raspuns ca este data de particulele minerale minuscule care stau in suspensie ,specifice apei topite care poarta denumirea de “lapte glaciar”; in miscare ghetarul a erodat muntele si a format particulele aducandu-le cu el. Asemenea particole se pot observa si pe suprafata ghetii , murdarind albul imaculat al acesteia. Desi nu este o apa transparenta specifica plajelor de lux, totusi iti vine, datorita culorii, sa te arunci si sa faci o baie; dar cand ne-a spus temperatura apei , am inceput instantaneu sa tremuram : intre 2 si 4 grade….ca doar este apa care provine de la ghetarii care se topesc incontinuu. Perioada de timp in care rezisti in asemenea conditii este de ordinul minutelor…ne-a dus pe toti gandul la Titanic…
In aceasta zona( lacul Roca) este locul unde arheologii au descoperit urme de peste 9000 de ani ale existentei umane , urme conservate datorita ghetii: arme confectionate din pietre cu care vanau precum si desene reprezentand oameni si animale. Si nu cu mult timp in urma am citit (si stiind ca voi merge aici ,am rupt articolul din revista) ca acum cateva luni s-a descoperit in Patagonia o noua fosila de dinozaur apartinand unei specii necunoscute care a fost evaluata avand 80 de milioane de ani( nu ,este inimaginabil sa socotesti cand a fost asta ) si care are 32 de metri lungime si 13 inaltime. Animalul a primit denumirea de “ futalognkosaurs” , care inseamna “seful gigantic al soparlelor”….si cine stie cate si ce vor mai dezveli ghetarii care se topesc….
Am plecat cu busul din Calafate , (o organizare exemplara), busul ridicand fiecare turist de la hotel ( la asa un oras mic nu este o problema , mai ales ca erau 20 de autocare) si intr-o ora am ajuns la locul in care cel mai faimos ghetar din aceasta zona incanta ochii miilor de turisti veniti zilnic sa-I admire maretia. Dupa o curba de drum , ghidul ne-a atentionat sa fim atenti si un munte de gheata ne-a aparut in fata ochilor stralucind in soare ca o nestemata (ce de fapt este ); s-a auzit un prelung “Uau” in tot autocarul si in diferite accente de limba iar toti s-au sculat in picioare parca vrand sa-l salute pe Perito Moreno. –vedeta ghetarilor.
Inainte de a incerca descrierea lui ( va avertizez ca este o frumusete cu adevarat de nedescris si o vizita “live”, intrece orice reportaj vazut la televizor, si mai ales descrierea de amator pe care voi incerca eu sa o fac ) sa va povestesc cate putin despre ghetari.
In primul rand de ce sunt renumiti acesti ghetari ? :
In primul rand pentru ca pot fi vizitati ,cat de cat usor ,de catre turisti si nu necesita o excursie in Groenlanda sau Antarctica unde se spune ca este casa lor adevarata.
Apoi datorita modului de formare a acestora , mod specific lantului de ghetari din Anzi : vantul care bate dinspre Oceanul Pacific de pe coasta de vest a statului Chile este un vant umed care cand intalneste lantul muntos format din Anzii Cordilieri se transforma in lapovita si ninsoare care se depune pe suprafata ghetarilor….apoi alta zapada cade , si alta si alta care ingheata si se preseaza datorita presiunii date de greutatea noii zapezi, se transforma intr-o gheata moale,usoara, specifica si se depune marind inaltimea ghetarilor. Pe de alta parte ghetarul este intr-o continua miscare si inainteaza in josul muntelui pana intalneste lacul format acum mii de ani si acolo incepe sa se topeasca in apa acestuia. Marimea majoritatii ghetarilor scade ( datorita incalzirii globale) si am putut observa foarte clar efectele negative date de aceasta incalzire: am vazut ( era marcat) pana unde intra ghetarul in apa lacului acum 10, 5 si acum 2 ani si este ingrijorator cat de repede se topesc acestia.-de fapt se topesc mai repede decat apuca sa se formeze. Aceasta topire am vazut-o la ceilalti ghetari vizitati, Pepito Moreno fiind unicul care-si pastreaza marimea.
Ce este foarte interesant si gustat de turisti sunt caderile de gheata din ghetar , de diferite marimi, caderi care au loc mereu , si care formeaza un zgomot senzational in contact cu apa- cu cat sunt mai mari cu atat bucatile fac un zgomot mai asurzitor si asteptat de camerele de filmat ale turistilor ‘flamanzi’ de efecte naturale “live”. Aceste bucati formeaza asa numitele ‘iceberg-uri” care plutesc zile, saptamani, luni( in functie de marime), deasupra apei, fiind duse de vant si curentul apei departe,departe de ghetar, iar marimea reala a acestora este de 7 ori mai mare decat ce se vede deasupra apei ; deci numai 15% este deasupra apei si restul de 85% sta ascuns in apa ( si iar ne duce gandul la Titanic si la acel inconstient capitan care a vrut sa sparga un iceberg in aparenta micut…).
Campul de ghetari din muntii Anzii este al treilea ca marime de pe glob dupa Antarctica-13 milioane kmp si Groenlanda-1,7 milioane kmp , el avand “numai” 22.000 kmp. Este ca o fasie lunga de 400 km de-a lungul granitei dintre Argentina si Chile si lata de aproape 60 de kilometri ajungand pana in Chile.
Acum sa trec la descrierea celui mai frumos dintre ghetarii continentali : voi pune si poze dar conexiunile la internet in Patagonia sunt atat de slabe incat abia reusesc sa postez text; cand dau de internet rapid urmeaza multe, multe poze.
Deci ,autocarul ne-a lasat intr-o parcare ,pe un deal vis-à-vis de ghetar ,si pe acest deal au fost amenajate cateva locuri de privit , de unde ghetarul apare in toata grandoara lui si unde poti vedea si auzi cum cad bucati de gheata deoarece se afla la o distanta de maxim 100 de metri de peretele ghetarului; si acum parca aud zgomotul unic si infricosator produs de bucatile mari de gheata care cazand de la o distanta de 50-60 de metri intra complet la inceput in apa , improscand apa in toate partile , urmand in secunda urmatoare sa-si arate cei 15% care raman in bataia vantului. Inaltimea ghetarului Pepito Moreno nu este mai mare de 60 de metri , acesta nefiind cel mai inalt ( a doua zi am vazut unul de 120 de metri) si nici cel mai intins ,dar cu siguranta cel mai bine vazut datorita peninsulei din fata de unde il privesti nestingherit si fara frica ca te loveste vreo bucata de gheata cazuta din el.
Pepito Moreno reprezinta a treia rezerva de apa dulce , la nivel mondial avand o suprafata de 250 kmp, si reprezinta imaginea simbol a Patagoniei.
Acest ghetar este renumit si datorita rupturilor care au loc in dreptul in care ghetarul intalneste (datorita alunecarii spre aval) peninsula Magalanas ( peninsula unde se afla locurile de privit) si formeaza un baraj natural din gheata intre o parte inchisa a lacului care nu are nici un loc de refulare a apei( numit Brazo Rico) si partea de lac care se scurge departe, departe intr-un rau care intra in ocean. Datorita blocajului , si a apei din ghetar care se topeste in lacul inchis, nivelul acestuia creste , ajungand sa aiba in cativa ani si 7 metri mai mult fata de nivelul lacului deschis, si incepe sa exercite o presiune enorma asupra barajului de gheata format intre ghetar si peninsula; incet , incet roade gheata pana ajunge s-o sparga si formeaza un tunel intre cele 2 lacuri; apoi rapid tunelul se mareste fiind topit de apa si foarte curand ajunge sa formeze o cupola intre ghetar si peninsula, cupola care sub presiunea ghetarului care inainteaza se rupe intr-un spectacol asteptat 4-5 ani …cam atat dureaza un ciclu. Este un mare noroc pentru cei care asista la ruptura , dar se pot vedea aceste rupturi deoarece au fost inregistrate. Ultima a avut loc in 2004 ( penultima in 1998, cea dinainte in 1991 etc. , nu exista un interval, totul depinde de vreme) iar acum cele doua lacuri sunt blocate si diferenta de nivel este de doar 2 metri- poate sa mai dureze ani pana sa sparga barajul si apoi alti ani pana formeaza o mare cupola si ea cade.
Dupa o ora intreaga de admirat si facut zeci de poze cu ghetarul pe post de fundal , am plecat sa ne imbarcam si sa-l cucerim….Da !, am luat si excursia optionala care se face pe suprafata superioara a ghetarului , mult in interiorul lui , pentru a nu exista riscul sa se rupa vreo bucata cu noi. Am mers cu barca pana la marginea lui , de unde am luat-o pe munte , si am intrat pe ghetar la vreo 200 de metri de peretele lui exterior, unde nu exista nici o sansa sa se rupa –in general se rup din el bucati de maxim 4-5 metri grosime .
Ne-au dotat cu ‘coltari’ pe care i-am legat( de fapt ghizii-alpinisti care ne insotesc pe suprafata ghetarului ne-au legat coltarii) de ghete precum si cu manusi in cazul in care cazi sa nu te ranesti la mana de gheata taioasa, si am plecat in grupuri de catre 10 , insotiti de cate 2 ghizii-alpinisti, spre mijlocul ghetarului (latimea lui este de 2-3 kilometri). Ce este ciudat ,si nu-mi imaginam sa fie atat de neregulat ghetarul, este ca inaintezi foarte greu datorita formelor ciudate pe care trebuie sa le ocolesti, sau sa le escaladezi , forme de inaltimi foarte diferite de la cativa metri la peste 10 metri…si din loc in loc crevase adanci de nu le vezi fundul- daca cazi in ele nu te mai scoate nimeni –deaceea sunt ghizii-alpinisti cu noi sa nu cadem in vreo crapatura formata de zecile de rauri care curg pe ghetar. De fapt ghetarul este un munte in miniatura, cu rausoare, cu creste si prapastii , dar respectand proportiile. Foarte interesanta aceasta plimbare, si la un moment dat ghizii-alpinisti ne-au facut o demonstratie de urcare ,cu piolet, pe o o creasta de gheata verticala de 10 metri….orice greseala i-ar fi costat viata….sau in cel mai bun caz multe oase rupte…
Fara coltari la ghete nu ai nici o sansa sa inaintezi , totul fiind de gheata si alunecand la primul pas, dar odata ce ti-ai pus coltarii acestia ‘musca’ din gheata asigurandu-ti o stabilitate foarte buna.
In mijlocul ghetarului ne astepta o masa cu pahare si dintr-o cutie mare ghizii au scos cateva sticle de whisky ,care a facut senzatie in acel loc ,impreuna cu cateva prajiturele specifice Argentinei. ( cu Dolce del leche-va spun mai incolo despre mancarea specifica…e prea importanta sa uit). Au spart niste gheata , au pus in pahare si s-a baut whisky irlandez de 5 ani impreuna cu gheata de 300 de ani –atat are gheata care ajunge sa se rupa in apa….Am baut cateva pahare de apa cu gheata si nu m-as mai fi saturat de apa aceea atat de pura si cu gust unic….daca as fi avut vreun recipient as fi luat cu mine sa beau tot turul numai apa pura din ghetar.
Seara, in prima zi de ghetar, am ajuns atat de obositi la hotel incat numai de scris nu-mi ardea ,dar am recuperat azi cu niste eforturi supraomenesti.(ramaneam prea mult in urma si se acumuleaza atatea incat incepi sa uiti si nefiind ‘cald’ in memorie scade farmecul).Nu ne explicam de ce dar suntem toti atat de obositi cand venim din vreo excursie la ghetar incat picam ca lemnul…poate aerul curat si rece,… poate entuziasmul nostru care ne consuma toata energia, ….sau poate lipsa totala de poluare cu care nu suntem obisnuiti, ….sau poate oboseala acumulata de-a lungul turului….sau poate toate la un loc si multe altele….Azi ‘lemnul’ din mine, care a cazut in pat , a luat calculatorul cu el pe ghenuchi ,si nu s-a lasat pana n-a terminat ziua …si Liu doarme atat de profund langa mine incat nu mai rezist si va spun …Adios, amigos!...Hasta manana !

joi, decembrie 06, 2007

Totul in viata se intampla cu un motiv ! ….si credeti-ma ca este valabil…. remarcam nu dupa mult timp de ce a fost sa fie asa si nu cum am fi vrut noi sa fie la un moment dat si ne bucuram ca cineva acolo sus ne-a inchis usa pe care vroiam noi sa intram si ne-a deschis alta pe care noi nu o vazusem.
Asa s-a intamplat si cu noi acum!; in flacarile entuziasmului nostru debordant vroiam sa nu pierdem nici o zi fara sa vizitam cate ceva din aceasta imensa tara si nu ne-am gandit ca aveam la activ 7 zile pline care ar putea sa ne afecteze conditia fizica si sa ne trezim ca suntem invinsi de prea multe lucruri acumulate in prea putin timp; dar altcineva s-a gandit si ne-a pregatit o pauza de o zi in Buenos Aires : v-am spus deja, a trebuit sa ramanem o seara din nou in Buenos Aires pentru ca nu am mai gasit locuri la zborul catre Patagonia din aceiasi zi. Ne-am dat seama repede ca a fost spre binele nostru si dupa aceasta zi relaxanta ne-am simti iar “proaspeti” sa cucerim tinuturi noi. A fost si spre binele vostru pentru ca am putut sa scriu linistit despre Iguazu si sper sa mai prind zile de relaxare….
Dimineata , la prima ora, ne-am urcat in avion si am luat drumul misterioasei Patagonii.
Cateva cuvinte despre locurile pe care le voi descrie urmatoarele zile pentru a avea o idee despre istoria si geografia acestora. Tinutul Patagoniei reprezinta o treime din suprafata tarii invecinandu-se in nord cu pampasul care face legatura intre P. si Buenos Aires iar in sud fiind ultimul loc sudic populat de oameni ; dupa el urmeaza Antarctica care simt ca ma asteapta….
Patagonia a fost descoperita in anul 1520 de navigatorul portughez Magellan care a ramas in istorie prin descoperirea stramtorii care-I poarta si numele ; aceasta cale de acces intre Oceanul Pacific si cel Atlantic are 500 de kilometri si a reprezentat un punct de cotitura in istoria navigatiei mondiale .
Legenda spune ca in timpul vizitarii noilor tinuturi ( mai exact in apropierea actualului oras chilian Punta Arenas) , Magelan impreuna cu echipajul au intalnit un trib de bastinasi care erau atat de inalti incat ei le ajungeau doar pana la talie iar picioarele lor erau proportionale cu inaltimea ; i-au denumit “patagonas” adica “marile picioare”( “pata” in spaniola inseamna picior-am mai invatat un cuvant!). Dupa expeditia lui Magelan , Patagonia a devenit colonie spaniola si in anul 1881 a fost impartita intre Chile si Argentina dar frontierele celor doua tari au fost fixate definitiv in anul 1902 de catre regele Angliei din acea vreme.
Intinsa pe o suprafata de 1.5 milioane de km-patrati , Patagonia este foarte putin populata, avand una din cele mai mici densitati de pe glob si orasele in care sunt aglomerari urbane le poti numara pe degete, intre ele fiind stepa in est si impozantii munti Cordilieri in Vest, iar pe o suprafata impresionanta campuri de ghetari.
Atentie !, Patagonia nu este o destinatie pentru un concediu !....este un tinut rece din multe puncte de vedere si nu cred ca vreun cuplu si-o alege ca destinatie pentru luna de miere….este mai degraba o aventura de trait intr-o vacanta….se spune ca are “paye” adica “frumusete grandioasa” , dar trebuie sa ai rabdare sa o descoperi . Apoi te indragostesti iremediabil de aceste locuri si nu te gandesti decat cum sa revii mai repede in acest paradis natural.
Patagonia argentiniana detine jumatate din suprafata totala si este formata din 5 provincii dintre care cele mai cunoscute sunt Santa Cruz si Rio Negro. Exista 2 Patagonii din punct de vedere politic , si deasemenea aceste 2 sunt diferite si din punct de vedere climatic fiind despartite de bariera Anzilor Cordilieri: o clima umeda si racoroasa pe versantul pacific (unde se afla statul chilian) si o clima uscata si cu vanturi puternice pe versantul Atlantic ( unde ne aflam noi acum).
Patagonia argentiniana cu o populatie de numai 2 milioane de locuitori asigura Argentinei peste 75% din productia de petrol si recent s-au descoperit importante zacaminte de aur si hidrocarburi.
Datorita bogatiilor sale , in Patagonia au investit numerosi oameni de afaceri din diferite sectoare , toti remarcand viitorul acestei regiuni putin cunoscuta omenirii, dar care ar putea fi o sursa enorma de castig. Au fost vanduti pana in prezent peste 300.000 de kilometri patrati ( mai mare decat suprafata Romaniei) si marea majoritate catre invesitori straini. Cel mai mare proprietar de terenuri din Patagonia este grupul italian “Benetton” care are peste 900.000 de hectare. Se spune ca pentru a-si construi fabricile de confectii din Patagonia a folosit practici incorecte si a expropriat multi indieni MapuChe pe care i-a prostit foarte usor acestia nestiind sa faca afaceri. Acum cativa ani au fost demonstratii mari impotriva grupului Benetton si a celor 4 frati actionari dar nu se stie ce s-a intamplat mai departe ( probabil, “cainii latra , caravana trece”). Pe langa cunoscutii Ted Turner, Joseph Lewis ( cel mai bogat din Anglia), multi altii au investit si mult mai multi le vor urma exemplu.
Dar problema nu este ca investesc- de multe ori e foarte bine-dar se intampla sa distruga habitatul unor specii de animale unice si plante , sa distruga ecosistemul zonei. Cele mai raspandite animale sunt puma ( nu am vazut nici una in realitate, poate am noroc-sau nenoroc!?-sa o intalnesc aici ), guanaco (un fel de lama) ,iepurii, sconcsii( astia nu vreau sa-I miros!) si vulpea braziliana iar ca pasari, colibri si papagalul verde cu coada lunga (descoperit de primii marinari veniti aici)…si sa nu uitam balene, foci, pinguini, pe care sper sa-i vad si sa ma si joc cu ei…
Foarte popular in zona este porumbelul antarctic si pe langa el sunt peste 200 de specii de pasari( multe migratoare).
Dar va mai povestesc ce am mai aflat despre Patagonia ca doar stau cateva zile pe aici….
…am aterizat in mijlocul stepei !!....in jurul mini-aeroportului (asta-I chiar cel mai mic aeroport vazut vreodata de mine) camp intreg de nimic ; de fapt stepa inseamna tufe pitice si iarba din loc in loc pe niste dealuri de inaltimi reduse. O singura sosea ingusta ( dar asfaltata) iese din aeroport si presupun ca-l leaga pe acesta de orasul din inima Patagoniei: El Calafate. Ne urcam intr-un autobuz local in care intra numai turistii “saraci” ca noi cu rucsace deoarece este cea mai ieftina modalitate de a ajunge in orasul aflat la 35 kilometri de aeroport.Aici am luat o “tapa” : taxiul era 15 dolari si biletul de autobuz 6 dolari de persoana….dar e mai bine asa …mai vorbim cu glob-troterii si mai aflam informatii interesante . Dupa nici 30 de minute ajungem intr-un sat ( ei il numesc oras) foarte dragut si cochet si avem noroc ca autobuzul ii duce pe toti la hotelurile lor si cu ocazia asta putem sa vizitam si noi orasul si sa vedem si la ce hotel se ne oprim. “Agatam” o gagica ( care calatoreste singura !...) , o spanioloaica din Barcelona ( A!, am uitat sa va spun , am intalnit multi turisti vorbitori de spaniola in turul nostru-probabil si noi a doua oara vom veni in America de Sud mai “scoliti” in limba lui Cervantes) si ne convinge ( sau ne convingem noi insine) sa mergem la un hostel ( un fel de hotel fara prea mari pretentii ) situat in centru unde este atmosfera specifica rucsangiilor . Liu se lasa cel mai greu de convins dar cedeaza si el pana la urma si incercam sa cerem camere. Ni se spune ca sunt locuri ,dar, separat in camere diferite, camere cu cate 4 paturi….Liu se albeste si-si ia rucacul sa plece…Da , nici eu nu mai sunt la varsta sa mai stau cu alti 3 cine stie ce turisti , de prin cine stie ce tara ( am facut-o ani intregi in toata Europa) dar imi era dor de atmosfera de la receptie, sala de mese,holuri, atmosfera unica pe care nu o vezi in nici un hotel cu stele !!... Cu regret ca am ratat o sansa sa mai fiu iarasi in mijlocul unor discutii despre experiente unice de calatorie pe care le-au trait unii si intr-o atmosfera de care-mi este dor, am plecat sa cautam “stelele”…
Le-am gasit usor ( nu sunt decat 2 dar este O.K.-acum stiu cum fac cu Liu , il duc intai la un hostel si apoi o sa I se para orice hotel, adevarat paradis), este tot in centru, si urmatoarele 3 nopti va fi gazda noastra.
Nu am stat prea mult prin camera si am plecat sa ne rezervam bilete pentru a doua zi dimineata la un celebrul ghetar “Moreno” , excursie care dureaza toata ziua si care trebuie rezervata cu o zi inainte; deasemenea sa si cautam bilete de plecare spre sudul statului Chilian si apoi spre capitala lui, Santiago de unde avem avionul de intoarcere spre casa….dar mai este mult pana atunci !!...ma mai suportati ?....daca da va spun maine ce am facut in excursia luata seara cu masinile de teren prin stepa !!....
Hasta la buena vista !.....

marți, decembrie 04, 2007

Dupa 2 zile de “trait” prin Buenos Aires si vazut o particica mica din cat are el de oferit , am plecat ( cu regrete dar fiind convinsi ca vom reveni intr-o buna zi ) spre nord catre cea mai mare atractie turistica a Argentinei ,( dupa capitala ,din punct de vedere al numarului de turisti anual) parcul natural si cascada Iguazu. Am rezervat pe net biletele de avion, si ne-am hotarat sa platim toti de pe cardul lui Liu; am primit rezervarea ,dar plata a spus ca este in curs de procesare si mai dureaza. Nu mi s-a mai intamplat ca plata sa nu fie facuta on-line dar m-am gandit ca asa o fi pe la ei si totul este ok. , aveam rezervarile si am stat linistit. Duminica seara am intrat iar pe net si am primit un mesaj de la compania aeriana argentiniana in care ne spunea ca rezervarea noastra a fost anulata datorita lipsei banilor din contul lui Liu!....si se lauda ca are ultima generatie de card cu cip …..degeaba daca nu avea bani pe el….dar se intampla tuturor…Am hotarat sa mergem la aeroport ( spre disperarea lui Liu ca ne sculam la 5 dimineta ,ca nu mai avem bilete si mergem degeaba) si vedem noi acolo ; ma bazam pe rezervarea primita si ma faceam ca nu am primit mesajul ….si ma mai bazam si pe destin, daca este sa plecam vom pleca !....
Aeroportul national : ora 6 dimineta , coada mare la ghiseul companiei aeriene iar noi ingrijorati ca ne iau cei din fata locurile….dar “ce-I al tau e pus bine”…am ajuns la ghiseu si facandu-ne ca nu stim nimic am dat rezervarile; bineanteles ca ne-a spus ca nu mai sunt valabile pentru ca nu au fost platite si ….trebuie sa le platim acum…asta si vroiam!...si in cateva minute aveam biletele catre Iguazu.
Dupa o ora si jumatate de zbor lin am aterizat pe un aeroport din acelea mici de care v-am tot povestit eu, aeroporturi de provincie, si acolo am cautat o agentie de turism care sa ne faca programul de vizitare a cascadelor( pe langa cea mare si renumita sunt si altele care sunt la fel de impresionante) si a parcului natural care le imprejmuieste.Am rezervat si hotelul prin aceiasi agentie si am hotarat sa lasam bagajele in biroul agentiei , urmand sa le aduca cineva direct la hotel si noi impreuna cu ghidul am plecat sa vedem daca se justifica faima si renumele de “cea mai impresionanta cascada din lume”. Afara erau peste 35 de grade si o umiditate aproape insuportabila, abia asteptam sa ne bagam sub cascada sa ne racorim sau sa intram in jungla din jurul cascadelor.Am mers de la aeroport cu masina aproape 30 de minute pana la intrarea in parcul cascadelor unde ne astepta ghidul oficial ( o ghida de fapt, Suzana, de nationalitate ceha dar care nu stia limba deoarece bunicii ei emigrasera aici acum multi ani) . O engleza de “balta” care ne-a obligat si pe noi sa “intram in balta” ( daca nu foloseam cuvinte simple nu intelegea) dar ce trebuia sa spuna ,o spunea bine( probabil ca-si invatate lectia); daca ieseam din “tiparul” excursiei si o intrebam altceva trebuia sa ne ajutam de cunostintele noastre de spaniola….dar a fost o ghida de treaba si in final a fost totul O.K.
Primul tur l-am facut sa vedem “vedeta” cascadelor, cea mai mare si cea mai indepartata ; am luat un trenulet micut , foarte dragut , fara ferestre si care mergea foarte incet si dupa cativa kilometri am ajuns aproape de locul de cadere; am mai mers aproape un kilometru pe jos , din ce in ce se auzea mai tare vuietul cascadei, si apoi….liniste !...am ramas fara grai !....ca la dentist !...o mare de apa care cade si formeaza o imagine de paradis!....”raiul pe pamant”-cum se spune…. cascada nu este atat de mare ca inaltime sau ca debit ( 80 de metri si 10.000 metri cubi pe secunda) dar este intinsa ca lungime, formand un arc de cerc foarte intins….impresionant !...
Cascada cascadelor se numeste “Garganta del Diablo” ( gatul diavolului) si exista o legenda care spune ca, cu multi ani in urma in rau traia un zeu. Aborigenii ii ofereau drept sacrificiu in fiecare an cate o femeie, dar intr-un an un flacau curajos a rapit-o pe femeia condamnata si a salvat-o de la moarte spre disperarea zeului care razbunandu-se a separat raul formand o cascada. Privind in jos parca, parca, iti vine a crede legenda….
Pe o parte a raului( unde eram noi) se afla teritoriul Argentinei, iar pe cealalta sunt brazilienii( se poate usor ajunge in Brazilia si multi o fac ) ,dar care nu au o priveliste atat de fantastica si tocmai deaceea majoritatea turistilor prefera partea argentiniana( plus ca parcul natural se afla aici). Un pic mai sus spre nord se afla si Paraguayul, deci cascada se afla la granita celor 3 tari formand o regiune numita “Guaran” . Cascada se formeaza la confluenta a doua rauri mari: Iguazu si Parana iar dupa cadere se numeste tot Iguazu care in limba guarani inseamna “apa multa”.
Am facut sute de poze si parca nu mai vroiam sa plecam de acolo, dar ghida ne-a spus ca mai sunt multe de vazut si trebuie sa plecam.
Am plecat parca cu spatele intorcandu-ne mereu sa o mai vedem inca odata asa aproape si parca nu ne saturasem de ea. Am luat trenuletul inapoi iar imediat dupa am urmat un traseu turistic pentru a ajunge in punctele in care ai cea mai buna vizibilitate asupra cascadelor – spun cascadelor pentru ca sunt peste 200 de cascade mai mari sau mai mici toate formand un intreg pe o lungime de 3 kilometri. Exista un traseu numit “traseul superior” unde sunt cateva locuri la nivelul mediu de inaltime si ‘traseul inferior” la nivelul inferior de unde privesti cascada de jos –si de aici este la fel de fascinanta privelistea.
Apoi am traversat raul (partea inferioara, caci cea superioara nu cred ca are cineva curaj)cu o barcuta si am ajuns pe o insula superba (insula San Martin) unde se putea face baie in rau fiind amenajat un loc special; din pacate nu aveam costumul de baie la noi si priveam cu invidie cum turisti inspirati se racoreau in apa involburata dupa o cadere de 80 de metri. …si erau 35 de grade afara si umiditate maxima !!.....
Am urcat pe varful unui deal pe insula respectiva avand si deacolo privelisti nedescris de frumoase, si unde am intalnim o multime de soparle de diferite marimi- ghida ne-a avertizat ca este plin si de serpi si sa fim atenti…serpii nu-mi plac( dar mi-a placut carnea lor in Vietnam) asa ca am preferat sa plecam repede …
Cascada a fost descoperita in anul 1541 de catre Alvar Nunez de Vaca si la un moment dat si eu si Silviu ne gandeam cum o fi reactionat acest om cand a descoperit o asa minune ?....sa descoperi asa ceva fara sa stii dinainte este un soc !...poti sa-ti pierzi mintile!.
Jos se organizeaza plimbari cu salupa pana aproape de cascade ( sunt 2 cu volum mai mare de apa) si pentru 33 de dolari te plimba 10 minute . Am luat si noi bilete si trebuie sa va spun ca merita toti banii; daca ajungeti aici nu ratati dusul de sub cascade !...nu te baga chiar in dreptul caderii tonelor de apa dar si mai departe ajunge sa te ude “pana la chiloti” ; dar sa nu uitam ca sunt 35 de grade afara!!!....este o placere iar cel care conduce salupa o face cu o indemanare de mare maestru ( ca dealtfel si plimbarea pe rau cu viteza mare si cu schimbari de directie rapide). Salupa are 2 motoare foarte puternice ( 250 cai putere) pentru a invinge forta apei dupa cadere si cand scapa de curentul de langa cascada zboara pe rau in jos.Salupa ne-a lasat cativa kilometri in aval de unde plimbarea a continuat prin jungla unde am luat un camion ( da, ne-au urcat intr-un camion mare identic cu cel folosit de armata si aici am avut alta ghida care vorbea o engleza fluenta. Parcul national Iguazu are 55.000 de hectare si totul este o jungla in care cu siguranta nu ai mai iesi daca te-ar lasa acolo. Datorita climei subtropicale ,vegetatia este luxurianta , existand peste 2000 de specii de plante, 400 de specii de pasari ( am vazut si fotografiat cateva foarte interesante-rabdare vin si pozele!), precum si multe specii de animale( am vazut multe reptile); ghida ne-a spus ca este plin de maimute si pisici salbatice ,care pot fi periculoase pentru om dar noi nu am vazut nimic “live”-doar in poze !. Este un adevarat paradis pentru cei care studiaza pasarile, pentru biologi , de fapt pentru toti cei care iubesc natura. Dupa o ora prin jungla , cu explicatii despre fiecare specie de copac, planta, vietate, am ajuns din nou la intrarea in parcul Iguazu de unde ne-a preluat iar Suzana , dar numai pentru 5 minute pentru a ne preda apoi soferului care ne-a dus la hotelul din centrul orasului. Eram franti de oboseala, datorita, in primul rand, celor 6 kilometri parcursi in asa o caldura si umiditate si apoi datorita entuziasmului si satisfactiei de a vedea o asa minune a naturii. Este un spectacol al naturii care trebuie neaparat vizitat si care ne-a impresinat mult mai mult decat alte cascade faimoase vazute ( si eu si Silviu am vazut Niagara , dar amandoi am fost deacord ca aceasta este net superioara ca frumusete , frumusete data de multitudinea de cascade micute care o completeaza aproape de perfectiune si de vegetatia luxurianta care le asorteaza)…voi avea mult timp in memorie imaginea de vis a acestui loc de basm !!!!..... si cu siguranta ca imi voi pune pe ecranul calculatorului ( ca screen-saver) o poza cu cascada pentru a-mi aduce aminte ce frumoase locuri sunt in lumea asta….
Am ajuns la hotel si abia am reusit de oboseala sa ne bagam sub dus pentru a ne spala si nu in ultimul rand a ne racorii. Cateva ore, pana la lasarea intunericului, toti am intrat pe net si eu am raspuns nenumaratelor mail-uri primite ajungand in sfarsit la zi . Stiam ca in seara respectiva nu va exista nici o sansa sa scriu….abia asteptam sa pun capul pe perna si sa adorm cu imaginile cascadei in memorie….
Am plecat sa ne cumparam bilete de avion pentru a doua zi ( nu exista direct in Patagonia, trebuie sa treci prin Buenos Aires) si speram sa gasim o conexiune in aceiasi zi din Buenos Aires. Pe net nu am gasit deoarece nu se emit bilete decat cu minim 2 zile inainte iar la agentie ne-au spus ca nu mai au bilete decat pana la Buenos Aires, avioanele spre Patagonia erau pline urmatoarele 2 zile , deci urma sa ramanem 2 nopti in B.A.; am cumparat bilete pentru a doua zi dimineata pentru a nu le pierde si pe acestea urmand a incerca la alta agentie ( care vindea si pentru cel de-al doilea operator aerian din Argentina) sa gasim de la B.A. spre Patagonia( orice oras in Patagonia , pentru ca de acolo ne-am fi deplasat cu busul) ; sa plecam cu busul in Patagonia este o adevarata aventura pe care as fi facut-o ( si o fac multi) daca as fi avut 20 de ani-dureaza 40 de ore !
Stiti voi cum este cu Fortele Universului, si acestea ne-au ajutat, si la cealalta agentie am gasit (pentru urmatoarea zi-deci urma sa innoptam in B.A.) bilete la un zbor catre Patagonia.Daca am fi stiut din timp ca dureaza doar o zi sa vizitam cascada si parcul am fi plecat din B.A. dimineata, ne-am fi intors seara ( pentru cei care vor sa vina este de preferat deoarece nu ai nimic de facut seara in orasul Iguazu si oricum esti atat de obosit incat nu poti decat sa dormi) si am fi cumparat din timp bilete spre Patagonia castigand o zi. Dar orice rau este spre bine pentru ca mi-a dat mie posibilitatea sa scriu, fiindu-mi destul de greu sa scriu noaptea ; in Argentina noaptea pentru localnici si turisti tine atat de putin…
Am mancat la un restaurant in centru orasului Iguazu, toti gandindu-ne la cat de bine va fi cand vom fi intinsi si vom dormi pana dimineta. Desi eram obosit am preferat sa ma plimb ( singur ,Liu si Silviu n-au mai putut) cateva zeci de minute prin centrul orasului( iar am mancat mult si ma simt bine cand fac putina miscare dupa masa) unde erau foarte putini turisti si nici urma de atmosfera de Buenos Aires !...mi-e dor deja de el !...
Buenas noches, sau buenas dias ….

duminică, decembrie 02, 2007

Buenos Aires….capitala Argentinei. E !, aici lucrurile s-au schimbat radical. Ar trebui sa trimit pe internet niste sange clocotind ca sa va introduc in atmosfera specifica acestei metropole adevarate, acest oras unic si fascinant al lumii. Oricat de multe probleme ai avea , oricat de trist si dezamagit ai fi, cu siguranta uiti de toate in clipa in care incepi sa vizitezi orasul. De fapt “vizitat’ nu este cuvantul potrivit pentru B.A. , mai bine spus “traiesti” !!, pentru ca turistii fac parte din acest oras si fara ei acest B.A. nu ar fi ceea ce este. Nu am intalnit pana acum asa un oras care sa-ti deschida apetitul de viata , dorinta de a trai viata , de a te bucura de ea , de a lasa muzica si dansul sa-ti inunde sufletul. Da !, este un oras viu , dinamic care-ti pune sangele in miscare si iti dinamizeaza partea ( la unii adormita) din trup responsabila cu buna dispozitie , care te ajuta sa te si bucuri de viata.
Nu stiu cu ce sa incep !, cu siguranta nu voi putea descrie toata atmosfera orasului asa cum am trait-o eu dar mi-as dori sa va aduc- macar cu un picior –cateva minute pe strazile infierbantate ale acestui oras unic.
Portul este foarte aproape de centru si am hotarat sa mergem pe jos pentru a cauta un hotel pe strazile centrale deoarece auzisem destule povesti despre turisti jefuiti pe strazi launtrice .Spre disperarea lui Silviu care are un rucsac cat o casa ( nici el nu-si explica de ce este atat de greu ) si spre satisfactia lui Liu , am ales un hotel de 4 stele in centru dar in capatul opus al portului , ne-am aruncat ca de obicei lucrurile in camera si am plecat sa ne “infruptam” din gustul savuros al acestui mozaic vesel si colorat.
Chiar daca nu stii ,nu poti sa nu afli ca tangoul s-a nascut aici pentru ca la fiecare pas intalnesti dansatori pe strada care incanta ochii turistilor cu adevaratul tango si cred ca numai aici gasesti originalul; iar muzica lui te face sa intri si tu in dans , sa-l traiesti asa cum o fac ei… pasional !...
Muzica ajunge in sufletul tuturor aici …AICI descoperi sensul tangoului…plansul in fiecare nota !!!...dar ceea ce-l provoaca este acum altceva!
Tangoul este pentru localnici un mod de purificare a spiritului popular si se spune ca alaturi de fotbal si planset formeaza trilogia specifica intregului popor argentinian
Va scot un pic din atmosfera strazii pentru a va face o scurta istorie a acestui popor deoarece cred ca o sa intelegeti mai bine daca aveti o baza istorica.
In anul 1580 Spania a format- pe acest teritoriul -o colonie permanenta-care sute de ani mai tarziu va deveni orasul Buenos Aires. In decursul catorva ani, Imperiul Spaniol cucereste majoritatea teritoriilor din America de Sud , iar in anul 1776 era singurul stapan al acestui continent. In anul 1816 , Argentina isi va declara independenta , ceea ce a dus la conflicte in tara care s-au incheiat in anul 1853 cand s-a realizat unificarea nationala si a fost promulgata Constitutia. Investitiile straine si mai ales imigrarea din Europa ( in special a italienilor) a dus la dezvoltarea unei economii puternice facand ca intre 1900-1930 Argentina sa fie printre cele mai bogate tari din lume. Dar asta a insemnat si cucerirea totala a sudului ( Patagonia) si exterminarea ultimelor triburilor de aborigeni. Datorita unor lovituri de stat militare incepand din anul 1930 tara intra intr-un regres economic culminand la un moment dat cu probabilitatea disparitiei ca stat a acesteia ( datorita si actelor teroriste violente comise de extremisti). Abia in anul 1983 in Argentina revine regimul democratic.
Argentina este cea mai europeana tara din America de Sud; 60% din populatia ei o reprezinta descendetii imigrantilor italieni, 30% sunt de origine spaniola iar restul sunt evrei, musulmani si bastinasi. Evrei reprezinta cea mai mare comunitate mozaica din inteaga America de Sud ( 500.000) si printre primele din lume( dupa State bineanteles), iar comunitatea islamica numara tot 500.000, veniti in special din Siria si Liban.
Practic se poate spune ca tara este o tara sud-americana de italieni care vorbesc spaniola cu un pic de influenta de la evrei in afaceri.
Numele Argentinei povine de la latinescul “argentum” –argint dar daca ar fi dupa mine as mai fi adaugat un “viu” … este caracteristic temperamentului argentinienilor.
Sa revenim la acest oras fabulos, il voi nota B.A., acest oras care mie mi s-a parut mai evoluat din punct de vedere al culturii stradale decat al monumentelor si “pietrelor” care duc in general faima oraselor turistica. Sunt doar cateva monumente ( fara sa fie impunatoare ) si nu voi aminti de ele ,ci ma voi axa mai mult pe viata sociala, culturala, care se desfasoara in aer liber pe strazile interminabile; desi mergi kilometri intregi nu realizezi deoarece esti conectat la atmosfera strazii si doar la hotel, la baie , descoperi bataturile din talpa. Imaginati-va un spectacol pe strada -cu actori de “toate mainile”- intr-un décor de cafenele din alt secol, cu cladiri vechi coloniale si mii de turisti care fac parte din peisaj.(turistii au si unul din rolurile esentiale ale existentei - partea materiala , fara suportul lor artistii probabil nu ar mai performa).
Recunosti de la distanta un “porteno” ( asa se numesc localnicii-probabil de la oamenii din port) este mai putin interesat de viata din jurul lui ci mai degraba traieste totul fara sa se uite mereu in stanga si dreapta cum fac turistii care nu vor sa piarda nimic din acest spectacol grandios .Pe fiecare strada se afla cateva scoli de dans , care se numesc “Milongas” si deaceea este clar ca dansul nu va disparea din viata argentinienilor….il au in sange ….ca si negrii dealtfel.
Strazile pietonale din centru sunt pline si de comercianti ( separat de magazinele de la parterul cladirilor) care vand tot felul de prostioare ieftine,mai mult sau mai putin reprezentative, dar pe care le studiezi si te tenteaza sa le cumperi.
Strada este intr-o continua miscare si doar cand intalneste un spectacol de tango lumea se opreste si admira frumusetea acestui dans interpretat de descendentii acelora care l-au inventat.Barbatii sunt imbracati in costume negre cu cravata, nelipsita palarie, pantofi de lac si emana prestanta; femeile au rochii cu franjuri, ciorapi de plasa, si manusi negre si emana eleganta….o pereche superba!....mi-ar fi placut sa iau si eu cateva lectii de dans cum fac multi turisti vrajiti de acest minunat dans, dar lipsa timpului ma obliga sa aman aceasta ….o voi face cu siguranta urmatoarea tura si sper ca aici, instructorii fiind originali sa se prinda tangoul de mine.
Am aflat istoria tangoului ; s-a nascut din dansurile populare argentiniene cu un pic de influenta europeana adusa de imigranti iar locul unde s-a nascut se spune ca era in cartierele apropiate portului unde stateau imigrantii care neavand de lucru se distrau exersand si combinand diferite dansuri .
In majoritatea localurilor se asculta tango in surdina , in multe chiar orchestrele canta ‘live’ si nu te lasa o clipa sa te “trezesti” din aceast vis . Da !, este un vis frumos sa fii in B.A. iar daca visul devine realitate esti in al noualea cer….dansand… in interiorul sufletului….
Dar sa nu credeti ca doar tangoul cu a lor pasionali dansatori te farmeca pe strazi, sunt o multime de alti artisti care “dau” din ei tot ce pot si se spune ca multi s-au afirmat in mijlocul acestor strazi caci ochiul turistilor din toate colturile lumii este cel mai bun barometru in calitate , mai selectiv decat orice critic scolit. Pictori, acrobati, muzicieni,clovni, jongleri, performeri de toate felurile formeaza un adevarat puzzle de artisti care si-a dat intalnire aici pentru a arata cat de frumoasa este viata culturala si cum te poate ea scoate din viata reala plina de greutati si probleme.
Acum inteleg de ce turisti din intreaga lume sunt atrasi ca un magnet de aceasta tara( peste 6 milioane de turisti anual) si in particular de acest oras viu, plin de culoare, si de ce majoritatea revin pentru a-si lua portia de “viata”.
Unul dintre cele mai frumoase cartiere vizitate a fost “La Boca”, renumit in lumea intreaga si care reprezinta inima orasului . Este fara indoiala un cartier de legenda si multitudinea de culori cu care sunt pictate casele, cafenelele, magazinele da un ton de veselie. Majoritatea cladirilor ( din centru acestui cartier) sunt vopsite in culori vi , vesele, deschise ca si paleta( imi scapa numele acum, cu siguranta ca ma va ajuta cineva…. ) multicolora a unui pictor; albastru, verde, galben, rosu precum si grafitti care inca nu-l inteleg complet.
Aproape la fiecare magazin sta de veghe o papuse mare care intruchipeaza personaje reale de la Evita pana la celebrul Maradona si toata lumea se opreste sa le fotografieze. Aici, in acest cartier, este locul de intalnire al galeriilor de arta , magazine cu obiecte traditionale locale, souveniruri de toate felurile (sa nu uitam chinezismele !), magazine de haine traditionale, de la celebrul “poncho” din bumbac sau lana ,la palariile de gaucho si pantaloni largi. Daca cartierul reprezentativ al orasului este “La Boca “ , strada reprezentativa a cartierului este “Caminito” , iar continuand ,localul reprezentativ este “La Perla”….o cafenea pe colt, o legenda intre cafenele, unde exista un pian si pickup ( am avut si eu cand m-am nascut…), si unde tot mobilierul este original de acum 50 de ani, nu s-a inlocuit nimic, niciun scaun, masa, pentru a pastra traditia si identitatea locului.
Nu va imaginati ca pe faimoasa strada Caminito am scapat de cei 4 pasi celebrii ( teoretic i-am invatat si eu, dar , of! ,Doamne ce grei sunt in practica !) si de alti artisti care-si expun talentul ( unii doar munca) pentru a goli buzunarele turistilor. Cartierul “La Boca “ nu inseamna numai cele cateva strazi din jurul vedetei “Caminito”, dar am fost sfatuiti sa nu ne aventuram mai in interior deoarece mai exista o lume in B.A. , o alta fatza a orasului mai putin frumoasa pe care am putut sa o admiram doar din masina….mi-am adus aminte de celebra replica : “viata bate filmul” !....
Bulevardul “Corrientes” se spune ca reprezinta “Broadway-ul” sudului si aici sunt cele mai mari reprezentatii; aici arta se naste instantaneu fara sa fie nimic regizat ca pe Broadway , fara nici un scenariu ci pur si simplu, de multe ori, talentul neslefuit al multor artisti care pun mult suflet in tot ce fac….si cand pui suflet in ceva , credeti ca poate sa iasa rau ?....incercati !!!...
Pe bulevardul Corrientas , care traverseaza orasul se afla un obelisc care marcheaza centrul orasului si reprezinta des imaginea reprezentativa a orasului; eu as propune alta imagine dar probabil ca este greu de reprodus pe o poza.
Pe acest bulevard noaptea sunt aprinse o multime de reclame mici si mari amintind ca ne aflam intr-o metropola cu peste 3 milioane de locuitori; companiile producatoare au nevoie de cumparatori si sunt mai putin interesate in spectacolul strazii.
Perpendicular pe bulevard porneste o strada renumita pentru shopping numita Florida si care este pietonala orasului unde nu poti sa nu gasesti marea majoritate a magazinelor de moda care dau o culoare luxoasa strazii dar sunt eclipsate de spectacolul de pe strada ( foarte putini turisti intra , majoritatea prefera “strada”!).
Bulevardului Corrientes se termina intr-un capat la intalnirea cu raul de la Plata in celebrul cartier “Puerto Madere” care de fapt a fost un port transformat si amenajat intr-un loc turistic cu baruri si restaurante .
Seara incepand de la ora 10 pana la 2 noaptea ne-am plimbat pe cheiurile raului in acest cartier admirand si minunandu-ne de multitudinea de restaurante cu vederea in doua parti: una spre apa si cealalta spre strada de promenada unde multimea de indragostiti, tinandu-se de mana sau de brat, din toata lumea emana in aer dragoste si iubire.
Toate restaurantele erau pline si mai mult de atat lumea astepta la intrare sa se elibereze vreo masa !; …la ora 1 noaptea !....
Un lucru de apreciat era eleganta vestimentara a tuturor ( cu mici exceptii, dintre care si noi) si nu ne-am putut da seama daca majoritatea erau localnici sau turisti; cu siguranta erau si localnici deoarece era sambata seara( am vazut si cateva nunti si cockteiluri care cu siguranta erau ale localnicilor) dar se pare ca si in cursul saptamanii viata in B.A. se continua pana tarziu in noapte ( sau mai bine spus pana in zorii zilei).
La mesele restaurantelor majoritatea erau cupluri si ce mi-a trecut prin minte privind aceste perechi de indragosti este ca daca mesele ar avea memorie sa inregistreze cate cuvinte frumoase de dragoste s-au spus deasupra lor, in miez de noapte , s-ar putea face un album cu cele mai frumoase declaratii de dragoste.( ca doar nu vii cu iubita pe malul raului in B.A., la 2 noaptea ,sa te certi….)
Ne-am oprit la un local care vindea inghetata si am observat noi ca era multa lume prin jurul lui dar in interior , la coada nu atat de multa ; ne-am imaginat ca lumea de afara asteapta vreun vapor fiind in apropierea unui debarcader, si am comandat cateva cupe de inghetata. Dupa ce am platit , casiera ne-a dat un bon de ordine si ne-a spus sa asteptam ; nu am inteles ce numar scria pe bon dar ne-am dus la tejghea sa luam inghetata; am intrebat fetele care serveau ce numar avem noi si ne-au spus ca mai sunt 4o de bonuri in fatza …..deci toti de afara asteptau inghetata !....si stiau ca trebuie sa astepte atat dar totusi asteptau rabdatori….am asteptat peste 30 de minute la ora 2 noaptea!....si eu nici nu am mancat din inghetata, deoarece mancasem cu cateva ore inainte multa , multa carne (….bineanteles ca de vita, celebrul “steak’) si nu ma simteam prea bine la stomac. Dar despre mancarea argentiniana va povestesc la sfarsit….mai am de mancat in urmatoarele 10 zile sa-mi fac o parere….Nu stiam de ce la ora 8 seara eram singurii clienti ai restaurantului, un restaurant elegant si in centru….ne-am dat seama ca cina se serveste incepand cu ora 11-12…noapte ; …dar probabil ca s-au gandit ca noi mancam de pranz….
Am cautat o discoteca sau vreun club la ora 2 noaptea si ni s-a spus ca discotecile incep la ora ….3 ….si tin pana se inchid…
Avand “la bord’ o zi plina nu am mai rezistat si am plecat la hotel sa ma culc dar Liu impreuna cu Silviu au continuat plimbarile pana dupa ora 3 si mi-au spus ca intradevar lumea se distreaza in discoteci, sunt putini turisti ( cred si eu!, la 4 dimineata) dar si ei erau obositi la ora aceea si nu mai aveau chef de nimic. M-au rugat sa scriu in mod exprex , ca sa afle toata lumea, ca nu sunt fete frumoase prin Argentina (si nici in Uruguay) si se asteptau sa gaseasca multe frumuseti, cum se stie in Romania despre fetele latino-americance ; probabil sud-americanii au alt etalon al frumusetii !... As completa si eu ca este adevarat ca nu sunt frumoase...dar ce ar fi daca toate ar fi la superlativ in Argentina ? ….s-ar muta toti aici!...
In prima zi a excursiei noastre pe continentul sud-american camera de filmat al lui Silviu s-a defectat( sau mai bine spus a venit cu ea defecta fara sa stie) ; majoritatea oamenilor s-ar fi consolat cu ideea ,ar fi dat vina pe destin, ar fi bagat camera adanc la fundul rucsacului , si s-ar fi multumit doar cu aparatul de fotografiat; Silviu ne-a oferit o lectie de perseverenta si timp de 3 zile nu s-a lasat pana nu a reparat-o; a mers de cateva ori inapoi( odata chiar am venit special in Montevideo pentru ea spre disperarea lui Liu) deoarece nu i-a reparat-o bine dar intr-un final exact cand situatia devenise la maxim de enervanta ( a cerut banii inapoi deoarece nu functiona normal) a reusit sa o repare . Dar ce este interesant ca service-ul care i-a reparat-o i-a dat banii inapoi deoarece a zis ca nu poate sa stie ce are ca ei i-au facut reparatia dar nu stiu de ce nu functioneaza. A plecat de la service si de atunci camera functioneaza perfect !...nu degeaba a ajuns el magnatul reciclarii !!...inca odata s-a dovedit ca daca vrei ceva cu adevarat “toate fortele Universului lucreaza sa te ajute”….dar si tu trebuie sa lupti !....
Am ajuns la Colonia del Sacramento , ultimul oras din Uruguay pe care l-am vizitat. Orasul este poarta de intrare in Uruguay a celor care vin din Argentina( majoritatea turistilor aleg acest traseu) si a celor ca noi care mergem spre Argentina.
Colonia este un port care a fost fondat de portughezi in anul 1680 pentru contrabanda cu produse in Argentina . In anul 1762 spaniolii l-au capturat si l-au tinut pana in anul 1777 cand s-a ridicat restrictia importului de produse in Argentina . Orasul este asezat de-a lungul fluviului “Rio del Plata” si este ca o bijuterie micuta si cocheta. De-a lungul tarmului ( si nu numai ) este plin de restaurante dragute si cu design deosebit, magazine care vand articole traditionale ( si bineanteles nelipsitele chinezisme pe care le gasesti peste tot in lume), o sumedenie de hoteluri de toate categoriile ,toate asezate pe niste strazi care inca poarta patina timpului.Plaja este lata, lunga , tine cat linia statiunii si este foarte ingrijita si cocheta ,o priveliste deosebita a raului, dar spre surprinderea noastra… goala…se pare ca inca nu a inceput sezonul nici aici. Noi ne-am cazat in zona rezidentiala la cativa kilometri de centru ( doar aveam masina ) la o pensiune a unor localnici foarte cumsecade care ne-au dat fiecaruia o camera cu 5 paturi; pensiunea era goala si s-au bucurat ca a venit cineva sa mai castige si ei ceva . Salonul de la intrare ( si sala de mese) era decorata cu mult suflet avand pe pereti lucruri de cowboy ( gauchos-in spaniola ) foarte vechi si deosebite pe care-ti era drag sa le privesti si sa te minunezi de ele ; nu vezi in fiecare zi asa ceva .Am preferat pensiunea in detrimentul altui hotel alaturat , mai luxos,dar care nu avea “suflet”….si la sfarsit nu ne-a parut rau!....mai ales ca am mai invatat ceva spaniola .
Se spune ca, Colonia del Sacramento este un “superstar” printre statiunile de vacanta din Uruguay si am putut sa confirmam aceasta desi n-am stat decat o zi ; a doua zi am luat feribotul si am traversat in Argentina , direct in “cuptorul” numit Buenos Aires”…
Ca o concluzie finala , Uruguay este o tara deosebita,minion, cu plaje superbe, conditii de petrecere a concediului excelente, cu oameni sufletisti, calzi (dar care nu vorbesc nici o limba straina) si care acum isi deschide portile turismului. Dar ca o curiozitate , uruguaezii sunt total diferiti latinilor ,avand un temperament linistit si le place sa faca totul incet si sa ia totul usor, fara graba ; nu au sangele care sa fiarba in ei , sangele latino-american. Dar asta sper ca vom gasi in Argentina ……

sâmbătă, decembrie 01, 2007

Punta del Este : statiune superba, hotel foarte bun, mancare delicioasa, vreme splendida , plaja curata , apa minunata, oameni deschisi si ospitalieri…..toate motivele sa mai ramanen cateva zile aici !...dar, am vazut ce era de vazut, am catalogat locul ( cu punctaj maxim ), si cu parere de rau am plecat sa descoperim si partea din interiorul tarii, partea mai putin turistica. Avem masina la dispozitie 2 zile si ne-am hotarat sa ne aventuram in interiorul tarii , spre locuri care banuiam ca nu vor fi atat de stralucitoare; trebuie sa vedem si cealalta fata a tarii….
Nu a trecut mult timp si parca am intrat intr-o alta tara : in primul rand soseaua noua si moderna de pe tarmul oceanului s-a transformat in sosea ingusta , veche si in multe locuri fara asfalt ( piatra compactata) , iar luxul statiunilor s-a transformat in ….nimic…da, mergeam kilometrii intregi si abia dadeam de cateva ferme de vaci si cai. Putinele cladiri intalnite ( majoritatea in interiorul fermelor) nu cred ca au mai trecut printr-o renovare de multi ani si nici gand sa fie decorate cu vreun aranjament floral sau vreo fantana arteziana in fata curtii.
Indicatoarele lipseau cu desavarsire si de cateva ori a trebuit sa dam cu banul pe ce strada sa o luam ; masinile sunt foarte rare pe sosele si cum nici oameni nu intalneam trebuia sa ne folosim instinctul pentru a nimeri directia potrivita .
Pe o lungime de 100 de kilometri am traversat doar 2 orasele( cam mult spus ) ,orasele la nivelul satelor noastre din Moldova si in care pur si simplu nu am avut ce face: centru era reprezentat de un parculet mic si cateva magazine. Intre cele doua orase am mers prin salbaticie mai mult de o ora , pe un drum pietruit ( norocul nostru ca nu erau masini sa ne umple de praf), cu sute de dealuri pe care le-am urcat si coborat si in care singurele fiinte vii pe care le-am intalnit au fost vacile , caii, si inca ceva ce n-am vazut in viata mea, o soparla lunga de 1 metru care statea pe sosea la soare si pe care am evitat-o in ultima clipa sa n-o calcam.
Relieful zonei –si cred al intregii tari- este format din campii si platouri inalte strajuite de coline ( altitudinea maxima este de 500 metri) acestea numindu-se “cuchilla”.Vegetatia predominanta este ierboasa si foarte rar am vazut paduri, iar padurile existente sunt formate din palcuri de copaci subtiri si inalti; probabil ca si asta a favorizat cresterea animalelor pe care le vezi pascand pe hectare intregi. Interesant este cum rezolva problema apei pentru animale print-o instalatie formata dintr-o moara de vant care angreneaza un sistem biela-manivela ( care transforma miscarea de rotatie intr-una sus-jos)-asemanator cismelelor din sate- care scot apa din puturi si o aduna intr-un bazin unde vin animalele si o beau. Am vazut o groaza de instalatii pe parcursul zilei si cred ca alta varianta nu ar exista pentru a asigura apa( nu poti sa tragi curent in mijlocul fiecarui teren de zeci de hectare) atator animale.
Nu vreau sa insist prea mult pe aceasta parte a tarii, desi exceptand partea litoralului, aceasta este imaginea adevarata a Uruguayului-pur si simplu vreau sa raman (ramaneti ) in memorie cu zona de coasta cu a ei statiuni de vis.
Daca va veti uita pe harta veti vedea ca Uruguay-ul este eclipsat ca marime de cele doua tari imense -Argentina si Brazilia- iar populatia lui este pe masura marimii : numai 3,5 milioane de locuitori dintre care marea majoritate locuieste pe tarmul oceanului; de fapt corect este sa spunem pe tarmul raului ( estuarului) “La Plata”. Am citit si mi s-a parut interesant ca peste un milion de uruguayeni traiesc in afara tarii - aproape o treime din populatia tarii !!! - ce ar fi daca 7 milioane de romani ar muncii in strainatate ?...
Istoria Uruguayului nu este lunga el fiind descoperit in anul 1516 de catre Juan Diaz de Solis si inclus in anul 1776 in componenta Viceregatului Rio de la Plata sub numele de “Banda Oriental”. In anul 1825 isi proclama independenta iar in prima jumatate a secolului 20 devine cel mai democratic stat latino-american cu un nivel de trai foarte ridicat- se mai numea si “Elvetia Americii”.In anii 50’-60’ datorita loviturilor de stat militare ,tara este destabilizata politic si trebuie sa treaca 12 ani pana sa revina la o guvernare civila. In anii 2000-2001 ,datorita deteriorarii situatiei economice in tarile vecine Argentina si Brazilia,somajul creste pana la 15% ,scade dramatic PIB-ul si din nou nivelul de viata scade desi reusise sa creasca dupa cei 12 ani de dictatura militara. Uruguayul nu are practic de loc resurse minerale sau zacaminte iar economia este realmente bazata pe servicii si agricultura . La o populatie de 3,5 milioane de locuitori are 11 milioane de de ovine si 13 milioane de bovine-aproape 9 animale pe cap de locuitor – una din cele mai ridicate medii pe plan mondial.
Apoape toata ziua ne-am plimbat cu masina pe intinsele campii si platouri si am hotarat sa oprim cateva ore intr-unul din cele 2 orase( cam mult spus dar sa fim igaduitori…) intalnite si sa mancam ceva : centrul Midas-ului( asa se numeste orasul) era format dintr-un parc micut inconjurat de cateva magazine micute si saracacioase; nici gand de vreun restaurant si am hotarat sa cumparam fructe de la o alimentara micuta si asta a fost toata mancarea noastra de pranz. Daca centrul era asa mic va imaginati ca orasul era format doar din case saracacioase dar foarte important era curatenia desavarsita care exista peste tot.
Am hotarat sa plecam spre Colonia del Sacramento, oras turistic de unde maine vom lua feribotul spre Argentina . In drum am mai trecut prin Montevideo unde maine va povestesc despre “razboiul” lui Silviu cu repararea camerei video.