El Calafate este un vechi sat de localnici care s-a dezvoltat intr-un ritm ametitor in ultimii ani datorita turismului si a ajuns acum sa fie declarat oras avand deja la activ al doilea aeroport construit ; chiar in mijlocul orasului se afla pista vechiului aeroport care nu mai satisfacea cerintelor moderne( probabil si datorita faptului ca era in oras) si deaceea s-a construit altul ( cica ar fi mai mare dar mie tot mic mi se pare) in afara orasului. Majoritatea turistilor vin in Calafate pentru a vizita Parcul National de Ghetari si in special vedeta ghetarilor “Perito Moreno” ,dar sunt si alte activitati pe care le poti face aici. Dupa ce am rezervat 2 excursii ,in doua zile pentru a vizita ghetarii, dupa-amiaza ne-am hotarat sa luam un tur cu masinile de teren in jurul orasului si pe creasta unor munti din apropiere unde ai o priveliste unica a imprejmuirilor. Am plecat la ora 6 dupa-amiaza la bordul unei masini de teren Land Rover spre cateva ferme din apropiere unde ghidul (soferul) ne-a povestit un pic istoria acestor tinuturi : pana acum cativa zeci de ani unica ocupatie a localnicilor era cresterea oilor de la care pe langa carne si lapte exploatau in special lana pe care o exportau foarte bine si castigau bani frumosi. A fost o perioada in care lana era foarte cautata pe plan mondial si una din cele mai mari exportatoare era Argentina ; a urmat perioada descoperirii fibrelor sintetice si lana nu a mai fost atat de solicitata si localnicii au trebuit sa treaca la cresterea vacilor pentru carne pe care o trimiteau in Nord si mai ales o exportau….apoi au descoperit ca pot face turism si acum marea majoritate a localnicilor au o pensiune, restaurant, agentie de turism sau chiar un hotel ( parca braneni ii urmeaza pas cu pas…).
Am urcat cu masina de teren pe niste pante unde si cu piciorul mi-ar fi fost frica sa urc…ne tineam de scaune si ne rugam sa nu se rastoarne…si mai ales sa nu se opreasca( erau mari sanse sa derapeze fiind numai pietris) caci ar fi insemnat sa ne dam jos sa impingem. Dupa o ora de mers pe munti am ajuns in creasta de unde am putut admira un peisaj magnific : vedeam intreg orasul si mai ales intinderea lacului “Argentina”, cel mai intins lac din Argentina si care are forma literei ‘L’; iar in jurul nostru munti pitici dar impozanti datorita reliefului deosebit. Ghidul ne-a explicat ca , cu milioane de ani in urma aici era apa si ne-a putut-o dovedi aratandu-ne urma catorva scoici pe pietrele din varf. Impresionant sa vezi urma unei scoici de milioane de ani !...dar batea un vant sus de te lua cu tot cu masina , asa ca ne-am continuat drumul spre un refugiu construit dintr-un cort intr-o vale , unde era amenajata o mini-bucatarie si ne asteptau cateva prajiturele iar in timp ce noi faceam zeci de poze el ne-a facut un ceai fierbinte care a cazut cat se poate de bine pe vantul acela taios.
Tufele pitice sunt singura vegetatie care creste aici , iar ca animale am vazut cativa iepuri( dar mult mai mari decat la noi-probabil avand mai multa blana adaptata conditiilor de aici) si ghidul ne-a spus ca este plin de vulpi; dar n-au fost incantate sa ne salute…
Exista un tufis care este mereu verde si care este considerat simbolul Patagoniei si se numeste Berbelis Buxifolia , iar din fructele acestuia ,care sunt comestibile, se prepara un gem delicios; legenda spune ca cine gusta din acest gem se intoarce cu siguranta aici….o sa mananc si eu un ….borcan….sa fiu sigur…
Dupa 3 ore de sus-jos pe munti ne-am intors inapoi si sperand sa nu aleaga acelasi traseu, speranta ni s-a indeplinit si chiar mai mult a ales o panta si mai mare…adevarata aventura sa cobori aproape vertical cu masina pe munte…era o pereche de argentinieni in spate care nu mai scoteau nici un cuvant…iar noi aproape ca ne udasem ( numai Liu cu modestia-i caracteristica zicea ca si el urca cu masina lui pe aceiasi panta…poate s-a referit la simulare pe calculator…)
Frumos turul de seara care a prefatat urmatoarele excursii la cei mai spectaculosi ghetari din regiune.
Sunt zeci de agentii in oras care vand excursii la ghetari , dar toate excursile sunt operate de o singura firma care a concesionat ghetari pe o perioada mare de timp deci toate agentiile sunt dealerii acestei firme ( si practica acelasi pret-120 dolari-excursia de o zi).
Cu mii de ani in urma, in era-glaciara , ghetarii acopereau mare parte din tinutul uscat . Acesti ghetari sunt considerati “rauri de gheata” deoarece ei inainteaza ( chiar si astazi) si in aceea perioada inaintand au erodat muntii modeland figuri unice pe acestia. In timp, climatul s-a schimbat si datorita incalzirii, gheta s-a retras in munti unde exista si in zilele noastre. Valea este acum ocupata de lacuri vaste ( in locul ghetarilor) unde culoarea apei este de un turquoise incredibil de frumos . L-am intrebat pe ghid de unde vine aceasta culoarea incredibil de frumoasa si ne-a raspuns ca este data de particulele minerale minuscule care stau in suspensie ,specifice apei topite care poarta denumirea de “lapte glaciar”; in miscare ghetarul a erodat muntele si a format particulele aducandu-le cu el. Asemenea particole se pot observa si pe suprafata ghetii , murdarind albul imaculat al acesteia. Desi nu este o apa transparenta specifica plajelor de lux, totusi iti vine, datorita culorii, sa te arunci si sa faci o baie; dar cand ne-a spus temperatura apei , am inceput instantaneu sa tremuram : intre 2 si 4 grade….ca doar este apa care provine de la ghetarii care se topesc incontinuu. Perioada de timp in care rezisti in asemenea conditii este de ordinul minutelor…ne-a dus pe toti gandul la Titanic…
In aceasta zona( lacul Roca) este locul unde arheologii au descoperit urme de peste 9000 de ani ale existentei umane , urme conservate datorita ghetii: arme confectionate din pietre cu care vanau precum si desene reprezentand oameni si animale. Si nu cu mult timp in urma am citit (si stiind ca voi merge aici ,am rupt articolul din revista) ca acum cateva luni s-a descoperit in Patagonia o noua fosila de dinozaur apartinand unei specii necunoscute care a fost evaluata avand 80 de milioane de ani( nu ,este inimaginabil sa socotesti cand a fost asta ) si care are 32 de metri lungime si 13 inaltime. Animalul a primit denumirea de “ futalognkosaurs” , care inseamna “seful gigantic al soparlelor”….si cine stie cate si ce vor mai dezveli ghetarii care se topesc….
Am plecat cu busul din Calafate , (o organizare exemplara), busul ridicand fiecare turist de la hotel ( la asa un oras mic nu este o problema , mai ales ca erau 20 de autocare) si intr-o ora am ajuns la locul in care cel mai faimos ghetar din aceasta zona incanta ochii miilor de turisti veniti zilnic sa-I admire maretia. Dupa o curba de drum , ghidul ne-a atentionat sa fim atenti si un munte de gheata ne-a aparut in fata ochilor stralucind in soare ca o nestemata (ce de fapt este ); s-a auzit un prelung “Uau” in tot autocarul si in diferite accente de limba iar toti s-au sculat in picioare parca vrand sa-l salute pe Perito Moreno. –vedeta ghetarilor.
Inainte de a incerca descrierea lui ( va avertizez ca este o frumusete cu adevarat de nedescris si o vizita “live”, intrece orice reportaj vazut la televizor, si mai ales descrierea de amator pe care voi incerca eu sa o fac ) sa va povestesc cate putin despre ghetari.
In primul rand de ce sunt renumiti acesti ghetari ? :
In primul rand pentru ca pot fi vizitati ,cat de cat usor ,de catre turisti si nu necesita o excursie in Groenlanda sau Antarctica unde se spune ca este casa lor adevarata.
Apoi datorita modului de formare a acestora , mod specific lantului de ghetari din Anzi : vantul care bate dinspre Oceanul Pacific de pe coasta de vest a statului Chile este un vant umed care cand intalneste lantul muntos format din Anzii Cordilieri se transforma in lapovita si ninsoare care se depune pe suprafata ghetarilor….apoi alta zapada cade , si alta si alta care ingheata si se preseaza datorita presiunii date de greutatea noii zapezi, se transforma intr-o gheata moale,usoara, specifica si se depune marind inaltimea ghetarilor. Pe de alta parte ghetarul este intr-o continua miscare si inainteaza in josul muntelui pana intalneste lacul format acum mii de ani si acolo incepe sa se topeasca in apa acestuia. Marimea majoritatii ghetarilor scade ( datorita incalzirii globale) si am putut observa foarte clar efectele negative date de aceasta incalzire: am vazut ( era marcat) pana unde intra ghetarul in apa lacului acum 10, 5 si acum 2 ani si este ingrijorator cat de repede se topesc acestia.-de fapt se topesc mai repede decat apuca sa se formeze. Aceasta topire am vazut-o la ceilalti ghetari vizitati, Pepito Moreno fiind unicul care-si pastreaza marimea.
Ce este foarte interesant si gustat de turisti sunt caderile de gheata din ghetar , de diferite marimi, caderi care au loc mereu , si care formeaza un zgomot senzational in contact cu apa- cu cat sunt mai mari cu atat bucatile fac un zgomot mai asurzitor si asteptat de camerele de filmat ale turistilor ‘flamanzi’ de efecte naturale “live”. Aceste bucati formeaza asa numitele ‘iceberg-uri” care plutesc zile, saptamani, luni( in functie de marime), deasupra apei, fiind duse de vant si curentul apei departe,departe de ghetar, iar marimea reala a acestora este de 7 ori mai mare decat ce se vede deasupra apei ; deci numai 15% este deasupra apei si restul de 85% sta ascuns in apa ( si iar ne duce gandul la Titanic si la acel inconstient capitan care a vrut sa sparga un iceberg in aparenta micut…).
Campul de ghetari din muntii Anzii este al treilea ca marime de pe glob dupa Antarctica-13 milioane kmp si Groenlanda-1,7 milioane kmp , el avand “numai” 22.000 kmp. Este ca o fasie lunga de 400 km de-a lungul granitei dintre Argentina si Chile si lata de aproape 60 de kilometri ajungand pana in Chile.
Acum sa trec la descrierea celui mai frumos dintre ghetarii continentali : voi pune si poze dar conexiunile la internet in Patagonia sunt atat de slabe incat abia reusesc sa postez text; cand dau de internet rapid urmeaza multe, multe poze.
Deci ,autocarul ne-a lasat intr-o parcare ,pe un deal vis-à-vis de ghetar ,si pe acest deal au fost amenajate cateva locuri de privit , de unde ghetarul apare in toata grandoara lui si unde poti vedea si auzi cum cad bucati de gheata deoarece se afla la o distanta de maxim 100 de metri de peretele ghetarului; si acum parca aud zgomotul unic si infricosator produs de bucatile mari de gheata care cazand de la o distanta de 50-60 de metri intra complet la inceput in apa , improscand apa in toate partile , urmand in secunda urmatoare sa-si arate cei 15% care raman in bataia vantului. Inaltimea ghetarului Pepito Moreno nu este mai mare de 60 de metri , acesta nefiind cel mai inalt ( a doua zi am vazut unul de 120 de metri) si nici cel mai intins ,dar cu siguranta cel mai bine vazut datorita peninsulei din fata de unde il privesti nestingherit si fara frica ca te loveste vreo bucata de gheata cazuta din el.
Pepito Moreno reprezinta a treia rezerva de apa dulce , la nivel mondial avand o suprafata de 250 kmp, si reprezinta imaginea simbol a Patagoniei.
Acest ghetar este renumit si datorita rupturilor care au loc in dreptul in care ghetarul intalneste (datorita alunecarii spre aval) peninsula Magalanas ( peninsula unde se afla locurile de privit) si formeaza un baraj natural din gheata intre o parte inchisa a lacului care nu are nici un loc de refulare a apei( numit Brazo Rico) si partea de lac care se scurge departe, departe intr-un rau care intra in ocean. Datorita blocajului , si a apei din ghetar care se topeste in lacul inchis, nivelul acestuia creste , ajungand sa aiba in cativa ani si 7 metri mai mult fata de nivelul lacului deschis, si incepe sa exercite o presiune enorma asupra barajului de gheata format intre ghetar si peninsula; incet , incet roade gheata pana ajunge s-o sparga si formeaza un tunel intre cele 2 lacuri; apoi rapid tunelul se mareste fiind topit de apa si foarte curand ajunge sa formeze o cupola intre ghetar si peninsula, cupola care sub presiunea ghetarului care inainteaza se rupe intr-un spectacol asteptat 4-5 ani …cam atat dureaza un ciclu. Este un mare noroc pentru cei care asista la ruptura , dar se pot vedea aceste rupturi deoarece au fost inregistrate. Ultima a avut loc in 2004 ( penultima in 1998, cea dinainte in 1991 etc. , nu exista un interval, totul depinde de vreme) iar acum cele doua lacuri sunt blocate si diferenta de nivel este de doar 2 metri- poate sa mai dureze ani pana sa sparga barajul si apoi alti ani pana formeaza o mare cupola si ea cade.
Dupa o ora intreaga de admirat si facut zeci de poze cu ghetarul pe post de fundal , am plecat sa ne imbarcam si sa-l cucerim….Da !, am luat si excursia optionala care se face pe suprafata superioara a ghetarului , mult in interiorul lui , pentru a nu exista riscul sa se rupa vreo bucata cu noi. Am mers cu barca pana la marginea lui , de unde am luat-o pe munte , si am intrat pe ghetar la vreo 200 de metri de peretele lui exterior, unde nu exista nici o sansa sa se rupa –in general se rup din el bucati de maxim 4-5 metri grosime .
Ne-au dotat cu ‘coltari’ pe care i-am legat( de fapt ghizii-alpinisti care ne insotesc pe suprafata ghetarului ne-au legat coltarii) de ghete precum si cu manusi in cazul in care cazi sa nu te ranesti la mana de gheata taioasa, si am plecat in grupuri de catre 10 , insotiti de cate 2 ghizii-alpinisti, spre mijlocul ghetarului (latimea lui este de 2-3 kilometri). Ce este ciudat ,si nu-mi imaginam sa fie atat de neregulat ghetarul, este ca inaintezi foarte greu datorita formelor ciudate pe care trebuie sa le ocolesti, sau sa le escaladezi , forme de inaltimi foarte diferite de la cativa metri la peste 10 metri…si din loc in loc crevase adanci de nu le vezi fundul- daca cazi in ele nu te mai scoate nimeni –deaceea sunt ghizii-alpinisti cu noi sa nu cadem in vreo crapatura formata de zecile de rauri care curg pe ghetar. De fapt ghetarul este un munte in miniatura, cu rausoare, cu creste si prapastii , dar respectand proportiile. Foarte interesanta aceasta plimbare, si la un moment dat ghizii-alpinisti ne-au facut o demonstratie de urcare ,cu piolet, pe o o creasta de gheata verticala de 10 metri….orice greseala i-ar fi costat viata….sau in cel mai bun caz multe oase rupte…
Fara coltari la ghete nu ai nici o sansa sa inaintezi , totul fiind de gheata si alunecand la primul pas, dar odata ce ti-ai pus coltarii acestia ‘musca’ din gheata asigurandu-ti o stabilitate foarte buna.
In mijlocul ghetarului ne astepta o masa cu pahare si dintr-o cutie mare ghizii au scos cateva sticle de whisky ,care a facut senzatie in acel loc ,impreuna cu cateva prajiturele specifice Argentinei. ( cu Dolce del leche-va spun mai incolo despre mancarea specifica…e prea importanta sa uit). Au spart niste gheata , au pus in pahare si s-a baut whisky irlandez de 5 ani impreuna cu gheata de 300 de ani –atat are gheata care ajunge sa se rupa in apa….Am baut cateva pahare de apa cu gheata si nu m-as mai fi saturat de apa aceea atat de pura si cu gust unic….daca as fi avut vreun recipient as fi luat cu mine sa beau tot turul numai apa pura din ghetar.
Seara, in prima zi de ghetar, am ajuns atat de obositi la hotel incat numai de scris nu-mi ardea ,dar am recuperat azi cu niste eforturi supraomenesti.(ramaneam prea mult in urma si se acumuleaza atatea incat incepi sa uiti si nefiind ‘cald’ in memorie scade farmecul).Nu ne explicam de ce dar suntem toti atat de obositi cand venim din vreo excursie la ghetar incat picam ca lemnul…poate aerul curat si rece,… poate entuziasmul nostru care ne consuma toata energia, ….sau poate lipsa totala de poluare cu care nu suntem obisnuiti, ….sau poate oboseala acumulata de-a lungul turului….sau poate toate la un loc si multe altele….Azi ‘lemnul’ din mine, care a cazut in pat , a luat calculatorul cu el pe ghenuchi ,si nu s-a lasat pana n-a terminat ziua …si Liu doarme atat de profund langa mine incat nu mai rezist si va spun …Adios, amigos!...Hasta manana !