Dimineata ne-am sculat intr-un paradis; Soarele stralucea puternic dar noi eram in jungla unde era umbra si o atmosfera placuta…am vazut maimutele in copaci, ne-am jucat cu cainii si pisicile hostelului, am mancat, Lacrima ne-a facut rezumatul orelor intregi in care s-a conversat cu localnicii si in mai putin de o ora faceam baie in apa calda si spumoasa a oceanului. Aici am vazut prima oara plasele uriase instalate la 100 de metri in largul oceanului, plase care au rolul sa apere surferii sa nu devina hrana la rechini; se pare ca aceste plase mai au si gauri pentru ca in fiecare an sunt cativa oameni atacati de rechini. Pe toata coasta sudica a Africi de Sud incepand din luna aprilie si pana in noiembrie se pot vedea zeci de balene care se adapostesc aici fugind de iarna din Antarctica , aici dau nastere “micilor” pui si este un deliciul sa vezi balena-mama cum isi invata “copilul” sa sara ,sa se joace, sa inoate , sa pufaie, sa bata apa cu coada, toate petrecandu-se la mica distanta de tarm ; balenele din specia “Right Whale” au pana la 18 metri lungime si cantaresc peste 40 de tone…infricosator , nu ?...si tot aici poti sa te scufunzi intr-o cusca speciala de unde poti sa hranesti fiorosii rechini chiar din mana …totul este sa nu intinzi mana prea mult afara din cusca…
Bineanteles ca n-am ramas toata ziua aici si dupa ce ne-am “inmuiat” bine in ocean am pornit spre Durban , oras pe care n-am mai apucat sa-l vizitam pentru ca aveam 500 de kilometri de facut pana spre seara pentru a ajunge in Pretoria, via Johannesburg.
Durban este un oras imens , super-populat , cu peste 3 kilometri de plaje, cu multe atractii turistice, cu zeci de hoteluri, cluburi, restaurante, magazine , parcuri de distractie , dar toate sunt eclipsate de statutul orasului ca fiind cel mai periculos dupa Johannesburg. Negrii au inceput sa faca “legea” aici in ultimul timp si se spune ca orasul a inceput sa-si piarda din farmecul lui de acum cativa ani cand era paradisul vacantelor din Africa de Sud. Populatie este formata majoritar din localnici zulu ( care nu se afla in cea mai buna relatie cu cei din tribul Xhosa), urmata de indieni, chinezi si la sfarsit din fostii stapani albi care pana acum cativa ani conduceau destinele acestei tari. Nu am vizitat orasul dar se spune ca pe timpul dominatiei rasei albe, acesta era de o curatenie si o ordine impecabila, iar acum ( cand la putere sunt negrii zulu) se afla pe o panta descendenta.
Cresterea economica a orasului a inceput in secolul 19-lea , odata cu cultivarea trestiei de zahar , aceasta aducand un profit imens intreprinzatorilor albi care au “importat” mii de muncitori indieni din India ,recunoscuti pentru harnicia lor incomparabila cu a localnicilor negri; cel mai faimos dintre indienii sositi aici a fost Mahatma Ghandi, care a luptat timp de zeci de ani pentru drepturile conationalilor sai si a fost pionierul luptei non-violenta pe care apoi a folosit-o cu succes in India impotriva colonialismului britanic. Mai multe informatii despre viata acestei legende gasiti in jurnalul meu prin India.
6 ore condus aproape non-stop intre Durban si Johannesburg…autostrada impecabila … timp de 3 ore n-am coborat sub 140-150 kilometri pe ora…a urmat radarul…Sorin imi spusese ca nu au ce sa-mi faca pentru ca nu au voie sa incaseze bani si imi vor face un proces verbal care apoi pot sa-l arunc…deci, linistit, zambitor am iesit din masina intreband cat aveam…141 …si trebuie sa platesc 75 de euro…le-am spus hotarat sa-mi faca procesul verbal pentru ca il voi plati cand ajung la Johannesburg…si , surpriza !...nu ma lasa sa plec ci trebuia sa merg cu ei la politie sa platesc amenda pentru ca nu au cum sa ma urmareasca in Romania daca nu platesc…probabil majoritatea strainilor n-au platit si au hotarat sa schimbe legea amenzilor pentru strainii neurmaribili…atunci am lasat teoria lui Sorin la o parte si am incercat metoda “romaneasca” : “10 euro” ( vroiam sa zic metoda romaneasca dar cu suma de acum 20 de ani…acum politistii romani te scuipa daca le dai 10 euro)…se facea ca nu poate sa ia banii si nu stie ce sa faca…a venit si Dana si s-a rugat de el sa nu-I ia sotul la politie ca nu are decat unul si la fel ca el nu mai gaseste altul… si , intr-un final a cedat …10 euro pentru “cold drinks” (bauturi reci) la 35 de grade …
Johannesburg !...infiorator trafic !...mergeam pe 3 benzi cu 120 kilometri pe ora aproape bara la bara…drumul de la Johannesburg pana la Pretoria m-a obosit mai mult decat cei 500 de kilometrii si nu puteam sa incetinesc pentru ca se mergea in coloana…pe stanga si pe dreapta mii de case ale negrilor, urmate de cartiere de locuinte luxoase baricadate cu ziduri inalte sau garduri electrice ale populatiei mai avute, apoi multa industrie, multe santiere in constructie, autostrazi suspendate si tot asa pana la Pretoria.
Intalnirea cu Sorin si Dumitrita a fost mai mult decat emotionanta , am descoperit o familie care a fost peste asteptarile noastre , o familie care nu ne cunosteau , nu stiau cine sunt , dar a facut tot posibilul ca sederea noastra acolo sa fie de neuitat ( si a reusit) comportandu-se cu noi ca si cum ne cunosteam de o viata fiind cei mai buni prieteni ; masa bogata si pregatita cu suflet de Dumitrita a fost ca cireasa de pe tort iar seara s-a terminat in gradina curtii, langa piscina, discutand politica albilor si a negrilor din Africa si uitand ca a doua zi la 5 ne sculam si plecam cu destinatia “safari”…

Adevarata Africa !... in inima unui sat de xhosa la capatul unui drum care se infunda in ocean!...
ora 21 : tablitele care indicau hostelul ,unde sunasem de pe drum sa facem rezervare, ne-au dus la capatul satului , la capatul drumului si la 50 de metri de ocean; prima impresie a fost la superlativ: curtea hostelului curata, barul plin de turisti bine dispusi, in gradina si terasa se facea gratar si erau alti turisti adunati in jurul unui foc de tabara iar peste cateva momente trebuia sa inceapa sa cante o formatie locala. Prin telefon , am rezervat o casuta rotunda , cu acoperis din iarba- tipic africana- in care sa dormim si spunandu-ne pretul am fost mai mult decat incantati -10 euro de persoana; receptionera a chemat un baiat sa ne conduca la cabana si acesta ne-a aratat o luminita pe un deal la cateva sute de metri departare…si mai trebuia sa traversam si un rau…noroc ca baiatul avea lanterna cu el caci era intuneric bezna pana la casuta noastra dar a uitat sa ia cu el si liftul…am cam transpirat pana sus pe deal cu bagajele dupa noi, dar intr-un final am ajuns intr-o curte cu cateva casute, iar in mijlocul curtii se afla o bucatarie , cateva dusuri si toaletele-toate comune barbati -femei…totul parea frumos ( mai ales ca auzeam valurile oceanului si ne imaginam privelistea de maine dimineata) pana am ajuns in casuta…10 metri patrati , 6 paturi si ce era mai rau era ca lenjeria era murdara( pe langa praful si panzele de paianjen cu care era imbibata iarba uscata din care era format acoperisul)… si intr-un pat mai era o femeie care probabil dormea…Era aproape ora 10 , la receptie nu mai era nimeni, localnicii negrii incepusera sa cante la tobe si noi, fiind si obositi, ne-am consolat ca o sa dormim “in mizerie”. Fetele s-au culcat imediat iar eu am plecat sa particip la focul de tabara si sa ascult tobele batute de tinerii localnici( de fapt si ele puteau asculta din pat muzica pentru ca rasuna in intreg satul)…
In viata trebuie sa ai grija ce-ti doresti pentru s-ar putea sa ti se implineasca …ne dorisem cazare in casute autohtone, asta am primit…Pana la urma ne-am pus prosop si tricouri pe perna , pana dimineata n-am mai simtit nimic rau , iar a doua zi dimineta cand am vazut peisajul magnific am uitat de murdaria camerei. Omleta gustoasa de dimineata( Dana a concluzionat ca este cea mai buna omleta din viata ei), cafeau si baia in oceanul cu apa din ce in ce mai calda, au facut ca ziua sa inceapa ideal.
La ora 11 , impreuna cu un ghid local, am plecat intr-o excursie in mijlocul satului; el locuia aici, vorbea foarte bine engleza, si ne oferea informatii despre traditiile, obiceiurile, cultura, oamenii si curiozitatile acestui original sat.
Prima oprire am facut-o la mama lui acasa unde ne-a povestit obiceiurile familiilor de Xhosa: fetele se casatoresc devreme( 16-18 ani) , imediat fac copii si se muta la familia baiatului cu mama soacra in casa; intr-o casa de 10 metri patrati pot sa locuiasca 2 sau 3 familii (mama cu familiile baietilor care pot fi formate din mai multi copii) iar femeile in afara de cresterea copiilor se ocupa de gospodarie, mancare si ,foarte important, fabricarea berii pentru barbatii care se intorc insetati de la munca. Casele sunt construite din “chirpiciul” romanesc, adica balegar amestecat cu noroi , sunt rotunde( mai usor de construit si mai rezistente la vant si furtuni), acoperite cu un soi de iarba uscata si vopsite in diverse culori naturale obtinute , la fel ca toate materialele casei, din natura inconjuratoare; in ultimul timp , africanii au descoperit cimentul ( adica a ajuns si aici) si multe case au podeaua din ciment fiind mai usor de intretinut. In casa mamei ghidului erau 4 copii cu varste cuprinse intre 2 luni si 4 ani, toti fiind de la baietii care-si adusesera nevestele in casa soacrei. Pentru a se putea casatori, baietii trebuie sa detina o avere estimata la una sau mai multe vaci ( sau mult mai multe capre ) cu care sa cumpere fata de la parinti ; dupa inevitabila vizita( de cativa ani…depinde de cat de repede face rost de bani) in mijlocul parintilor baiatului , familia se muta la casa nou construita, cand acestia isi permit costul acesteia. O casa nu costa mai mult de 100 sau 200 de euro dar pentru multi dintre ei aceasta este o avere. Mama ghidului ne-a cantat la un fel de vioara amestecata cu fluier , i-am dat cativa banuti, am facut poze si am plecat mai daparte ; cateva ore am colindat dealurile satului , am mers de-a lungul unui rau prin padure, am vazut un lac micut unde fac baie copii satului si apoi am ajuns la casa ghidului care era cea mai frumoasa si “tehnologizata” din sat; turul nostru ne-a costat 8 euro de persoana si cred ca mai mult de jumatate merge la ghid( plus bacsisurile pe care fiecare turist le da) care este cel mai bogat om din sat( ce mult inseamna sa vorbesti engleza si sa fii deschis la minte! ) si care ne-a oferit ( din partea lui) o masa traditionala locala…mamaliga cu varza calita si sos de rosii cu ceapa. Mamaliga la ei era alba si intreband ce fel de malai folosesc ne-au spus ca malaiul adevarat este facut din porumb alb iar porumbul galben il folosesc la hrana pasarilor. Alimentul de baza este malaiul ( nu exista masa fara mamaliga) si mai mananca pe langa preparatele derivate din acesta, in functie de posibilitati, lapte, legume , fructe ( toate din propria ograda) si , rar, carne de pui …in jurul fiecarei case sunt gaini si pui de gaina si intrebandu-l pe ghid daca mananca si oua mi-a raspuns ca ouale le tin pentru a face pui( nu le “strica” mancandu-le…”altfel de unde pui?”…) si cand au nevoie de vreun ou il cumpara de la magazinul satului.
Am savurat cu multa placere gustoasa mamaliga cu varza pregatita de sora lui( si bineanteles ca am lasat bacsisul cuvenit) si ne-am continuat drumul la “carciuma” lor locala ( de numeste “shebeens”) unde se string barbatii sa bea “una mica” …adica o bere facuta tot din porumb…nici unul dintre noi nu a gustat (fetele fiind retinute datorita metodei rudimentare de fabricatie a acesteia), din aceasta bautura ciudata… deci nu va pot spune gustul…nu ramane decat sa veniti in Africa de Sud in satele xanhu pentru ca ma indoiesc ca gasiti la Costinesti…
Multi localnici Xhosa au varful degetului mic de la mana stanga taiat pentru ca pe timpuri , cu multi ani in urma, copiilor li se taia aceasta parte pentru a preveni “nenorocul”; in zilele noastre aceast obicei se practica foarte rar dar sunt inca multi locuitori care au fost si au ramas schiloditi.
Populatiei Xhosa li se mai spune si “oamenii rosii” deoarece se imbraca des in rosu si traiesc in locuri cu pamant rosu. Toata lumea de aici crede in vrajitori si vrajitoare ( ca dealtfel toata populatia de culoare din Africa) si arderea lor se pare ca inca se mai practica.
Ultima oprire a fost la un “atelier de creatie” unde se fac suvenirurile pentru straini si unde Lacrima si-a impodobit piciorul cu o bijuterie fabricata din margele micute de plastic, legata de glezna si de degetul mare…si acum o mai poarta cu mult drag fiind foarte mandra si originala cu ea…
La ora 3 , eram deja la hotel, ne faceam bagajele si am pornit la drum pentru ca mai aveam 500 de kilometri pana la urmatoarea destinatie, iar primii 60 erau pe un drum “de tara”…noroc ca acum era ziua si vedeam sa ocolim marile gropi.
Primele ore au fost interesante , deoarece am putut vedea viata satelor si sa admiram natura frumoasa si virgina a acestor locuri izolate , dar intunericul ne-a adus inca cateva ore de chin … sa conduci in Africa seara este o aventura si am jurat ca va fi ultima oara cand vom conducem pe intuneric.
Ziua poti sa admiri copiii veseli si plini de energie care se intorc de le scoala ( in Africa de Sud se pune acum mare accent pe educatie si majoritatea copiilor sunt incurajati sa mearga la scoala, statul si multe organizatii ofera sponsorizari, masini de transport si plateste profesorii chiar in regiuni izolate ale tari) fiecare scoala avand o uniforma caracteristica , de o singura culoare, si copii purtand foarte mandri hainele si pastrandu-le destul de curate. Sunt tare draguti acesti copii, aceste “bomboane de ciocolata negre”, care parca nu simt saracia, sunt mereu cu zambetul pe buze si aduc o pata de culoare acestei tari in care contradictoriul este la tot pasul.
Este printre putine dati din tururile mele cand suntem constransi cu timpul si trebuie sa ajungem pana vineri seara in Johannesburg ( de fapt la Pretoria care este la 50 de kilometri) unde ne asteapta Sorin si Dumitrita, niste romani stabiliti de 15 ani in Africa de Sud si care pana acum ( desi nu-i cunoastem personal) s-au atasat nespus de mult de noi ( domnul Sorin ne suna de cateva ori pe zi sa vada daca totul este in regula) si simtim ca deja s-a format o relatie frumoasa … abia asteptam sa va cunoastem pentru ca rar s-a intamplat sa ma leg de cineva fara sa-l cunosc personal…dar aici se pare ca a intervenit o “chimie” care vine din suflet…
Inainte de lasarea intunericului , am tranzitat un oras mare, Mthatha, in care nu ma vazut nici un alb pe strada, apoi am citit ca este un oras rau famat recomandandu-se evitarea lui si am realizat ca am intrat intr-o alta zona a Africii…zona controlata de negrii…multa saracie, mizerie, suspiciune, priviri ciudate si dupa lasarea intunericului aceste locuri devin “tabu”…
Tarziu, dupa ora 10 seara, am ajuns intr-una din cele mai frumoase locatii de pana acum , in micul oras Umzumbe, care de fapt este o statiune turistica de pe coasta de sud a Durbanului(al treilea oras ca marime din Africa) , la un hostel in mijlocul junglei, numai cativa metri departare de ocean, cu vegetatie luxurianta de padure tropicala, unde prin copaci umbla maimutele, serpii sunt la ei acasa( ne-au garantat ca nu sunt periculosi si nu ataca omul…saptamana asta nu au facut-o…☺ ), iar noi vom dormi in cort…www.mantisandmoon.net
A trebuit sa alegem intre camera normala, casa in copac, cabana de lemn cu multe crapaturi si… cort…camera era prea normala, iar celelalte erau prea anormale…
Aici totul este bine organizat( proprietarul este neamt), curatenie peste tot, avem piscina in mijlocul bananierilor si al palmierilor, jacuzzi, cateva pisici, 3 caine imensi care ne pazesc si gard electric de jur imprejurul proprietatii . Trebuie sa va spun ca majoritatea proprietatilor ( cu exceptia celor ieftine si in zone turistice) au gard inalt sau gard electric si par niste cazemate de necucerit….stiu ei ce stiu si fara sa vrei ti se face frica…
N-am rezistat prea mult la povesti cu ceilalti turisti si cu lucratorii hostelului si m-am retras in cort la ora 11( in fiecare seara sunt tare obosit deoarece conduc mult, de multe ori dupa lasarea intunericului si in plus, prima mare parte a zilei o petrecem vizitand, plimbandu-ne si “luptandu-ne” cu uriasele si puternicele valuri), insa am lasat-o pe Lacrima ca reprezentanta de seama care nu m-a dezamagit si s-a intretinut pana spre dimineata cu simpaticii colegi-turisti si cu personalul din hostel.

Africa de Sud…ar fi trebuit sa se numeasca “Statele Unite ale Africii de Sud…mai multe teritorii , mai multe culturi, mai multe obiceiuri, mai multe zone geografice, si bineanteles un teritoriul imens cat al mai multor tari.
Nu am putut si nu voi putea (si nimeni nu poate sa o faca) sa acopar in 2 saptamani nici 10% din intreaga tara ,si tot ce am realiza a fost ca ai nevoie de luni de zile ,sa atingi doar , toate frumusetiile acestei misterioase si fascinante parti a lumii.
Pana acum totul este minunat, o tara cum nici in visele mele cele mai optimiste nu-mi imaginam ca exista, iar dupa “Garden Route” am crezut ca minunea s-a sfarsit si voi reveni intr-un teritoriul normal, clasic, pe alocuri monoton, fara sa exceleze la capitolul geografic si voi putea seara sa ma asez linistit la scris …nu s-a intamplat asta , au trecut zile de cand n-am mai scris si asta pentru ca fiecare zi aduce alte descoperiri ale unor zone de vis, fiecare zi este plina si obositoare , sunt atatea minuni si vrem sa vedem cat mai mult zilnic si niciodata nu ne culcam inainte de ora 12 seara; si asta n-ar fi o noutate , dar ne sculam la 5…dimineata…dimineata pana la 8 este partea cea mai putin calduroasa a zilei, atunci poti sa savurezi cel mai bine o baie in ocean, atunci poti sa te bucuri de Soare, poti sa mananci linistit si sa faci planuri pentru inevitabil de lunga zi care incepe; in ultimele zile am facut cel putin 500 de kilometri pe zi deoarece am realizat ca mai avem atatea de atins ( atentie , nu de aprofundat!) si am intrat in criza de timp .
Am renuntat sa mai intram in marile orase ( care sunt obositoare, aglomerate, plictisitoare si , cel mai important, periculoase) si ne focalizam pe locurile caracteristice zonei respective si unde nu avem nevoie de ore intregi pentru a gasi locul de cazare.
La Port Elizabeth, unul dintre orasele-port mari ale tari, se termina “Garden Route” –ul si incepe “Sunshine Coast”, o alta coasta cu plaje ireal de frumoase si unde din pacate nu ne-am oprit , deoarece trebuia sa ajungem seara pe “Wild Coast” trecand prin “Shipwreck Coast”. Pe aceasta “coasta a epavelor” am vizitat o mica si draguta statiune ( de fapt un sat cu cateva hosteluri ieftine si o infrastructura primitiva) pe nume “Cintsa” unde aleg sa-si petreaca concediul tinerii mai nonconformisti care nu vor decat surf si liniste. Aici am vazut, pentru prima oara, piscine de apa naturale, alimentate de apa oceanului, aceasta patrunzand cand valurile sunt mai mari si facand un dus inedit celor care stau la marginea ei; apa de aici este mult mai calda decat apa oceanului si turistii stau in ea ore intregi asteptand valuri uriase pentru a aduce apa “proaspata”. Cu cat mergem in sus pe coasta, apa Oceanului se incalzeste, valurile se maresc si este din ce in ce mai placut sa te balacesti in acest minunat Ocean Indian.
Pentru a ajunge seara pe “Wild Coast” ( coasta salbatica) a trebuit sa conducem peste 9 ore ( 700 de kilometri) si abia seara la ora 9 am ajuns intr-o minunata statiune turistica care s-a dezvoltata in jurul unui sat Xhosa ( o populatie a tarii) si care este plin numai de hosteluri ieftine, fiind frecventata numai de turisti cu buget redus . Ultima parte ,de 60 de kilometri ,a drumului este mai rea decat orice drum din Romania si adaugand ca am parcurs-o seara, intr-o zona putin circulata de masini dar plina de animale si oameni, a fost un test de rabdare si nervi dar totul a meritat deoarece am ajuns in adevarata zona rurala a Africii.
A fost unica portiune de sosea de care ne-am plans pe intreg cuprinsul Africii de Sud si pot spune ca aici se gaseste cea mai buna si intretinuta infrastructura rutiera din tot continentul african.
In Caffee Bay am trait experienta vietii africane, experimentand viata intr-un sat local ,unde am descoperit obiceiurile , cultura, istoria si traditiile negrilor Xhosa , aici am mancat mancare pregatita de ei, impreuna cu ei , am ascultat muzica lor si ne-am imprietenit cu acest cald popor in mijlocul caruia s-a nascut Nelson Mandela (Xhosa impreuna cu Zulu sunt triburile majoritare ale negrilor din Africa de Sud) .

Astazi suntem cazati in a treia locatie de pe “Garden Route”( asa se numeste portiunea dintre Cape Town si Port Elizabeth) si la fel ca si in precedentele doua , as fi vrut sa raman aici cel putin o saptamana; am avut noroc de hosteluri curate, dotate cu tot ce este nevoie, pozitionate perfect, ieftine si pline de turisti deschisi si prietenosi; astazi am platit sub 40 de euro( aveau si apartamente cu 30 de euro) pe un intreg apartament cu 3 camere , complet dotat si situat la 30 de metri de plaja ( ieri n-am platit decat 10 euro de persoana) .
Ziua de astazi a fost cea mai putin stresanta zi deoarece n-am condus decat 150 de kilometri si la ora 4 eram deja in imensul apartament si ne pregateam mancarea; cu burta plina am plecat pe plaja si eu m-am luptat eroic cu valuri de 2-3 metri care m-au obosit de parca as fi lucrat 10 ore in mina.
Sa revin la partea de dimineta cand am plecat sa vizitam parcul natural Tsitsikamma; am mers pe jos prin padure ( pe poteci amenajate)vreo 8-9 kilometri dupa care am ajuns la un rau de culoarea ceaiului negru ( se si numeste Black River) unde am facut baie si ne-am bucurat aproape o ora de razele de munte ale Soarelui ; aici am intalnit cateva grupuri de turisti veniti sa faca “tubing” pe rau – un fel de rafting dar pe niste colace speciale si care pare un sport tare interesant.
Plecand , cu masina ,pe drum n-am oprit decat in Jeffrey’s Bay , unde ne aflam acum, un orasel mic si tare dragut si care se spune ca este patria surferilor; in ora petrecuta in ocean am realizat cat de puternice sunt valurile si cat de periculos este sa te duci mai mult de cativa metri in larg –te fura imediat curentii de adancime. Temperatura apa a fost ideala , plaja cu a ei nisip alb te vrajeste si dupa o ora am iesit din ocean caltinandu-ma dupa atata lupta cu imensele valurile. Oceanul era plin de surferii care nu-mi explic cum rezista atata timp in aceasta apa involburata ; majoritatea erau surferi cu experienta care dadeau spectacol zecilor de vizitatori de pe tarm.
Maine sper ca voi avea mai multa energie sa scriu pentru ca azi se pare ca apa m-a molesit de tot…sper sa pot sa ajung , fara sa adorm, pana in pat…

am inceput explorarea adevaratei Africi de Sud, prin sate si drumuri mai putin turistice ,prin locuri in care internetul este un lux si deasemenea nu am nici timp in cursul serii sa scrii...aici se traieste viata, seara dupa apusul Soarelui si ajung sa ma culc dupa ora 12...
...putina rabdare si va aduc si pe voi langa mine in mijlocul africanilor si a acestei frumoase tari...

Azi voi vorbi mai putin despre intinerariul meu si ma voi focaliza asupra istoriei, culturii si vietii sociale a poporului si a tarii a carui oaspeti suntem.
La ora 8 dimineata ne-am trezit cu adevarat dupa baia din ocean si micul dejun de la ineditul si unicul hostel la care am dormit in tren; imaginati-va ca micul dejun era inclus in pret!...mic dejun stil bufet…incredibil !...este un loc deosebit si care-i face pe toti turistii care ajung aici fericiti…mi-as fi dorit sa mai stam o zi in acest paradis , dar Africa de Sud este o tara mare si cu siguranta mai are multe sa sa ne ofere…
Am urmat autostrada N2 , ne-am oprit oriunde ni s-a parut mai interesant , am vizitat cateva parcuri naturale, ne-am plimbat prin padure, am intrat in cateva orasele dragute si seara ne-am hotarat sa o petrecem intr-un loc situat in parcul national Tsitsikamma. Suntem intr-un hostel superb, foarte curat , in mijlocul naturii si care are o curte imensa, cu o gradina plina de flori si ingrijita in jurul casei si 5 corturi unde se poate deasemenea dormi www.tsitsikammabackpackers.co.za ; noi am preferat sa dormim intr-o camera toti trei , deoarece se inorase afara si nu vroiam noi aventuri in noapte ( le avem destul in timpul zilei). Am plecat sa cumparam ceva de mancare in satul situat in apropiere si ne-am trezit in mijlocul unui cartier de negri; afara nu se intunecase inca si am hotarat sa intram intr-o alimentara de-a lor, sa cumparam mancare pe care s-o preparam in bucataria hostelului. O experienta pe care nu o regretam , pentru ca am descoperit niste oameni foarte calzi, primitori, curiosi, dornici sa comunice cu noi si care nu au inspirat nici o clipa teama sau vreo amenintare; am stat aproape 30 de minute acolo alegand mancare, magazinul se umpluse de curiosi veniti sa vada ce albi au avut curajul sa le treaca pragul, am facut poze cu ei, am vorbit diverse subiecte( vanzatorul era din Somalia si se refugiase aici) si in final am platit 10 euro pentru 3 plase pline cu mancare…toata mancarea era proaspata si la mai putin de jumatate de pret fata de magazinele de unde am cumparat pana acum( rosiile , ceapa, cartofii, merele ,perele, cu siguranta ca erau naturale deoarece erau fara “aspect comercial” dar aveau gust adevarat de fructe si legume); iar comunicarea deschisa intre noi si ei a facut ca toti sa fim bucurosi de intalnire…de-a lungul celor cateva zile care au trecut, am mai oprit sa intrebam localnici negri despre vreo destinatie si au fost toti foarte amabili si n-am simtit ca ar fi vreo amenintare pentru noi…cat de mult conteaza prejudecata in viata!....am venit aici cu ideea ca negrii sunt periculosi( si probabil ca sunt SI negrii periculosi) dar i-am gasit pe majoritatea ca fiind oameni normali, primitori si gata oricand sa te ajute!
La bucataria hostelului, in timp ce ne preparam cina, am intalnit cativa englezi care lucreaza ca voluntari in Cape Town( acum erau in vacanta) pentru orfelinatele de acolo si care acum cativa ani voluntariasera si in Romania tot pentru orfelinate si care isi mai aduceau aminte si cateva cuvinte romanesti; ne-am imprietenit repede cu lumea de aici, o lume a turistilor dornici sa cunoasca adevarata tara pe care o viziteaza nu hotelurile de 5 stele care sunt la fel in oricare parte a lumii…administratorul hostelului a spus ca suntem primii romani veniti aici si ne-a rugat sa infigem un ac in harta bucurandu-se ca a avut oaspeti si dintr-o tara de care nu auzise.
Nu am decat cuvinte de lauda la adresa tarii ( peisaje de poveste, plaje de basm, infrastructura moderna,) , a localnicilor, a vremii si pana acum totul este la superlativ…. si pot spune(aici o spun din pacate) ca si hackherii sunt la acelasi nivel de superioritate ca si tara…
Un pic de istorie pentru a intelege mai usor viata , cultura si obiceiurile localnicilor …
Primii locuitori ai Africii de Sud au fost bosimanii si hotentotii care au fost asimilati sau au fugit datorita invaziei triburilor “bantu” (venite dinspre nord) si care in secolul al X-lea s-au stabilit pe platourile si campiile litorale din est ,unde practica si astazi cresterea excesiva a bovinelor si a ovinelor.
Primii oameni albi ajunsi aici au fost portughezii (prin Bartolomeu Diaz) care in anul 1488 atinge prima oara Capul Bunei Sperante; dupa cativa ani aici ajung olandezii care intalnesc triburi de localnici care traiau din vanatoare si aveau o viata primitiva . Primii colonisti olandezi aduc aici sclavi din Madagascar si din estul Africii , fiecare pastrandu-si cultura, religia si obiceiurile. Incepand din secolul 17-lea aici sosesc imigranti din intrega Europa( olandezi, germani, francezi) care vor fi desemnati sub numele de buri.
Imperiul Britanic realizeaza importanta strategica a tarii si incearca incepand din anul 1781 cucerirea tarii pentru a o transforma in posesiune britanica; dupa ani de razboaie,in anul 1806, teritoriul devine colonie britanica ,iar noii stapani abolesc ( in anul 1834) sclavia. Liberalismul britanic isi mai spune cuvantul si in anul 1910 cand Africa de Sud devine independenta. Intre cele doua razboaie mondiale , populatia alba( care era net minoritara) pune bazele politicii de segregatie rasiala intre populatia alba si cea de culoare, politica amplificata dupa 1945. Populatia de culoare este alungata din orase, nu are voie (prin lege) sa foloseasca aceleasi plaje, autobuze, magazine, spitale, scoli (pana si bancile din parcuri nu pot sa le imparta cu albii) si multe alte lucruri care sa-i inferiorizeze . Au loc destule acte inumane si ireale( si cateva masacre cand acestia si-au cerut drepturile) , toate ducand la izolarea populatiei de culoare caruia ii era alocata o suprafata de 10-15% din teritoriul desi reprezenta peste 80% din populatie. In cativa ani fermele si locurile unde negrii au fost impinsi s-au suprapopulat , acestia traiau in mizerie si neajunsuri iar diferenta dintre acestia si standardul de viata al albilor s-a adancit considerabil; in anul 1963 Nelson Mandela( un lider al populatiei de culoare) a fost incarcerat si timp de 27 de ani acesta a fost prizonier politic. Populatia alba a inceput sa scada ca procentaj in intraga tara( ajunsese in 1980 la 15%) si vantul schimbarii ajunsese sa bata; anul 1990 a adus si abolirea apartheidului odata cu eliberarea lui Nelson Mandela din inchisoare iar in anul 1994 au avut loc primele alegeri libere castigate detasat de Nelson Mandela care devine presedintele Republicii Sud Africane. Foarte interesant este ca Mandela , in timpul detentiei, a refuzat un compromis politic( care ii aducea eliberarea) spunand ca “numai un om liber poate negocia”. El a castigat premiu Nobel pentru pace in anul 1993 , ca o incununare a eforturilor acestuia pentru independenta populatiei de culoare si a recastigarii drepturilor de care a fost atat de mult timp lipsita.
Urmarind cu atentie istoria tari si destinul localnicilor precum si diferenta dintre rase si , vom intelege mai bine problemele aparute si greu de rezolvat in viitor, vom acorda circumstante populatiei de culoare , si vom spera ca in viitor prapastia adanca care inca mai exista intre cele doua rase sa se micsoreze cat mai mult.
Eu am fost de-a dreptul socat citind ca acum guvernul tari se focalizeaza mai mult pe situatia din sanatate unde peste 5 milioane de africani sunt infectati cu virusul SIDA ( mai mult decat oriunde in lume) si aceasta problema eclipseaza cu mult celelalte probleme ale acestei frumoase tari( criminalitatea, economia, inegalitatea ,educatia). Procentul populatiei bolnave de Sida oscileaza intre 10 si 15% din totalul populatiei , iar in Swaziland si Lesotho (foste protectorate si actuale tari independente) procentul depaseste 35%...incredibil…dar din pacate adevarat !...
30% din decese sunt cauzate de SIDA ( in comparatie cu 6% provocate de violenta si omoruri), iar funerariile reprezinta cele mai frecvente si comune adunari; cei mai multi dintre morti sunt din randul tinerilor, si se pare ca in urma unei statistici s-a descoperit ca negri petrec mai mult timp la funerarii (rude , prieteni, vecini) decat la orice alta activitate sociala( petreceri, cumparaturi, saloane de frumusete, etc). Acum multi din proprietarii de locuinte sunt copii a caror parinti au murit fiind bolnavi de SIDA. De multe ori singurul supravietuitor dintr-o intrega familie, este copilul mai mare care s-a nascut inainte de imbolnavirea parintilor; iar rudele majoritatii oamenilor care mor de SIDA le este rusine sa admita ca decedatul a avut aceasta “rusinoasa” boala si proclama ca a murit de pneumonie sau gripa.
Sunt realitati dure , din pacate se intampla pe pamantul nostru, ne afecteaza direct sau indirect pe fiecare dintre noi , nu putem sa le ignoram si fiecare dintre noi trebuie sa facem ceva ( donatie la vreo fundatie , voluntariat, incurajari, vizite la bolnavii incurabili, sau orice altceva cat de putin).
Nu vreau sa inchei cu asa un pasaj trist si va voi mai spune cateva lucruri interesante despre aceasta tara:
Africa de Sud are nu mai putin de 11 limbi oficiale : engleza ( pe care o vorbesc majoritatea localnicilor, indiferent de rasa), afrikaans (olandeza cu influente engleze, bantu, si hotentota) si alte 9 limbi ale populatiei autohtone.
Cea mai mare bogatie a tari o reprezinta diamantele (descoperite in anul 1867) si aurul ( cel mai mare producator mondial) si este singurul stat african unde industria joaca un rol mai important decat agricultura( principalul producator de carbuni superiori, uraniu, metale rare, minerit, constructii de masini, metalurgie, etc)
Africa de Sud este singura tara din lume care are 3 capitale oficiale : Pretoria (capitala administrativa) , Cape Town ( capitala legislativa) si Bloemfontein , iar populatia tari( aproximativ 45 milioane ) este formata mare parte din crestini (70%) , hindusi (2%) , islamisti (1%) , iar restul sunt fara religie.
Un lucru iarasi interesant este ca are peste 8 milioane de turisti straini iar veniturile din turism depasesc 6 miliarde dolari anual; predomina turismul de vanatoare si in ultimul timp este o crestere anuala a turistilor datorita imbunatatirii securitatii in intreaga tara.
Multi cititori imi scriu pe mail-ul meu costinelstef@yahoo.com ( oricine poate sa-mi scrie si promit ca in limita timpului voi raspunde-chiar daca doar un singur cuvant) si multi ma intreba de ce nu pun poze; pozele le pun , la sfarsitul turului, pe site-ul meu www.costinstefan.ro , unde puteti vedea poze din toate tururile mele in ultimii 3 ani.