Adevarata Africa !... in inima unui sat de xhosa la capatul unui drum care se infunda in ocean!...
ora 21 : tablitele care indicau hostelul ,unde sunasem de pe drum sa facem rezervare, ne-au dus la capatul satului , la capatul drumului si la 50 de metri de ocean; prima impresie a fost la superlativ: curtea hostelului curata, barul plin de turisti bine dispusi, in gradina si terasa se facea gratar si erau alti turisti adunati in jurul unui foc de tabara iar peste cateva momente trebuia sa inceapa sa cante o formatie locala. Prin telefon , am rezervat o casuta rotunda , cu acoperis din iarba- tipic africana- in care sa dormim si spunandu-ne pretul am fost mai mult decat incantati -10 euro de persoana; receptionera a chemat un baiat sa ne conduca la cabana si acesta ne-a aratat o luminita pe un deal la cateva sute de metri departare…si mai trebuia sa traversam si un rau…noroc ca baiatul avea lanterna cu el caci era intuneric bezna pana la casuta noastra dar a uitat sa ia cu el si liftul…am cam transpirat pana sus pe deal cu bagajele dupa noi, dar intr-un final am ajuns intr-o curte cu cateva casute, iar in mijlocul curtii se afla o bucatarie , cateva dusuri si toaletele-toate comune barbati -femei…totul parea frumos ( mai ales ca auzeam valurile oceanului si ne imaginam privelistea de maine dimineata) pana am ajuns in casuta…10 metri patrati , 6 paturi si ce era mai rau era ca lenjeria era murdara( pe langa praful si panzele de paianjen cu care era imbibata iarba uscata din care era format acoperisul)… si intr-un pat mai era o femeie care probabil dormea…Era aproape ora 10 , la receptie nu mai era nimeni, localnicii negrii incepusera sa cante la tobe si noi, fiind si obositi, ne-am consolat ca o sa dormim “in mizerie”. Fetele s-au culcat imediat iar eu am plecat sa particip la focul de tabara si sa ascult tobele batute de tinerii localnici( de fapt si ele puteau asculta din pat muzica pentru ca rasuna in intreg satul)…
In viata trebuie sa ai grija ce-ti doresti pentru s-ar putea sa ti se implineasca …ne dorisem cazare in casute autohtone, asta am primit…Pana la urma ne-am pus prosop si tricouri pe perna , pana dimineata n-am mai simtit nimic rau , iar a doua zi dimineta cand am vazut peisajul magnific am uitat de murdaria camerei. Omleta gustoasa de dimineata( Dana a concluzionat ca este cea mai buna omleta din viata ei), cafeau si baia in oceanul cu apa din ce in ce mai calda, au facut ca ziua sa inceapa ideal.
La ora 11 , impreuna cu un ghid local, am plecat intr-o excursie in mijlocul satului; el locuia aici, vorbea foarte bine engleza, si ne oferea informatii despre traditiile, obiceiurile, cultura, oamenii si curiozitatile acestui original sat.
Prima oprire am facut-o la mama lui acasa unde ne-a povestit obiceiurile familiilor de Xhosa: fetele se casatoresc devreme( 16-18 ani) , imediat fac copii si se muta la familia baiatului cu mama soacra in casa; intr-o casa de 10 metri patrati pot sa locuiasca 2 sau 3 familii (mama cu familiile baietilor care pot fi formate din mai multi copii) iar femeile in afara de cresterea copiilor se ocupa de gospodarie, mancare si ,foarte important, fabricarea berii pentru barbatii care se intorc insetati de la munca. Casele sunt construite din “chirpiciul” romanesc, adica balegar amestecat cu noroi , sunt rotunde( mai usor de construit si mai rezistente la vant si furtuni), acoperite cu un soi de iarba uscata si vopsite in diverse culori naturale obtinute , la fel ca toate materialele casei, din natura inconjuratoare; in ultimul timp , africanii au descoperit cimentul ( adica a ajuns si aici) si multe case au podeaua din ciment fiind mai usor de intretinut. In casa mamei ghidului erau 4 copii cu varste cuprinse intre 2 luni si 4 ani, toti fiind de la baietii care-si adusesera nevestele in casa soacrei. Pentru a se putea casatori, baietii trebuie sa detina o avere estimata la una sau mai multe vaci ( sau mult mai multe capre ) cu care sa cumpere fata de la parinti ; dupa inevitabila vizita( de cativa ani…depinde de cat de repede face rost de bani) in mijlocul parintilor baiatului , familia se muta la casa nou construita, cand acestia isi permit costul acesteia. O casa nu costa mai mult de 100 sau 200 de euro dar pentru multi dintre ei aceasta este o avere. Mama ghidului ne-a cantat la un fel de vioara amestecata cu fluier , i-am dat cativa banuti, am facut poze si am plecat mai daparte ; cateva ore am colindat dealurile satului , am mers de-a lungul unui rau prin padure, am vazut un lac micut unde fac baie copii satului si apoi am ajuns la casa ghidului care era cea mai frumoasa si “tehnologizata” din sat; turul nostru ne-a costat 8 euro de persoana si cred ca mai mult de jumatate merge la ghid( plus bacsisurile pe care fiecare turist le da) care este cel mai bogat om din sat( ce mult inseamna sa vorbesti engleza si sa fii deschis la minte! ) si care ne-a oferit ( din partea lui) o masa traditionala locala…mamaliga cu varza calita si sos de rosii cu ceapa. Mamaliga la ei era alba si intreband ce fel de malai folosesc ne-au spus ca malaiul adevarat este facut din porumb alb iar porumbul galben il folosesc la hrana pasarilor. Alimentul de baza este malaiul ( nu exista masa fara mamaliga) si mai mananca pe langa preparatele derivate din acesta, in functie de posibilitati, lapte, legume , fructe ( toate din propria ograda) si , rar, carne de pui …in jurul fiecarei case sunt gaini si pui de gaina si intrebandu-l pe ghid daca mananca si oua mi-a raspuns ca ouale le tin pentru a face pui( nu le “strica” mancandu-le…”altfel de unde pui?”…) si cand au nevoie de vreun ou il cumpara de la magazinul satului.
Am savurat cu multa placere gustoasa mamaliga cu varza pregatita de sora lui( si bineanteles ca am lasat bacsisul cuvenit) si ne-am continuat drumul la “carciuma” lor locala ( de numeste “shebeens”) unde se string barbatii sa bea “una mica” …adica o bere facuta tot din porumb…nici unul dintre noi nu a gustat (fetele fiind retinute datorita metodei rudimentare de fabricatie a acesteia), din aceasta bautura ciudata… deci nu va pot spune gustul…nu ramane decat sa veniti in Africa de Sud in satele xanhu pentru ca ma indoiesc ca gasiti la Costinesti…
Multi localnici Xhosa au varful degetului mic de la mana stanga taiat pentru ca pe timpuri , cu multi ani in urma, copiilor li se taia aceasta parte pentru a preveni “nenorocul”; in zilele noastre aceast obicei se practica foarte rar dar sunt inca multi locuitori care au fost si au ramas schiloditi.
Populatiei Xhosa li se mai spune si “oamenii rosii” deoarece se imbraca des in rosu si traiesc in locuri cu pamant rosu. Toata lumea de aici crede in vrajitori si vrajitoare ( ca dealtfel toata populatia de culoare din Africa) si arderea lor se pare ca inca se mai practica.
Ultima oprire a fost la un “atelier de creatie” unde se fac suvenirurile pentru straini si unde Lacrima si-a impodobit piciorul cu o bijuterie fabricata din margele micute de plastic, legata de glezna si de degetul mare…si acum o mai poarta cu mult drag fiind foarte mandra si originala cu ea…
La ora 3 , eram deja la hotel, ne faceam bagajele si am pornit la drum pentru ca mai aveam 500 de kilometri pana la urmatoarea destinatie, iar primii 60 erau pe un drum “de tara”…noroc ca acum era ziua si vedeam sa ocolim marile gropi.
Primele ore au fost interesante , deoarece am putut vedea viata satelor si sa admiram natura frumoasa si virgina a acestor locuri izolate , dar intunericul ne-a adus inca cateva ore de chin … sa conduci in Africa seara este o aventura si am jurat ca va fi ultima oara cand vom conducem pe intuneric.
Ziua poti sa admiri copiii veseli si plini de energie care se intorc de le scoala ( in Africa de Sud se pune acum mare accent pe educatie si majoritatea copiilor sunt incurajati sa mearga la scoala, statul si multe organizatii ofera sponsorizari, masini de transport si plateste profesorii chiar in regiuni izolate ale tari) fiecare scoala avand o uniforma caracteristica , de o singura culoare, si copii purtand foarte mandri hainele si pastrandu-le destul de curate. Sunt tare draguti acesti copii, aceste “bomboane de ciocolata negre”, care parca nu simt saracia, sunt mereu cu zambetul pe buze si aduc o pata de culoare acestei tari in care contradictoriul este la tot pasul.
Este printre putine dati din tururile mele cand suntem constransi cu timpul si trebuie sa ajungem pana vineri seara in Johannesburg ( de fapt la Pretoria care este la 50 de kilometri) unde ne asteapta Sorin si Dumitrita, niste romani stabiliti de 15 ani in Africa de Sud si care pana acum ( desi nu-i cunoastem personal) s-au atasat nespus de mult de noi ( domnul Sorin ne suna de cateva ori pe zi sa vada daca totul este in regula) si simtim ca deja s-a format o relatie frumoasa … abia asteptam sa va cunoastem pentru ca rar s-a intamplat sa ma leg de cineva fara sa-l cunosc personal…dar aici se pare ca a intervenit o “chimie” care vine din suflet…
Inainte de lasarea intunericului , am tranzitat un oras mare, Mthatha, in care nu ma vazut nici un alb pe strada, apoi am citit ca este un oras rau famat recomandandu-se evitarea lui si am realizat ca am intrat intr-o alta zona a Africii…zona controlata de negrii…multa saracie, mizerie, suspiciune, priviri ciudate si dupa lasarea intunericului aceste locuri devin “tabu”…
Tarziu, dupa ora 10 seara, am ajuns intr-una din cele mai frumoase locatii de pana acum , in micul oras Umzumbe, care de fapt este o statiune turistica de pe coasta de sud a Durbanului(al treilea oras ca marime din Africa) , la un hostel in mijlocul junglei, numai cativa metri departare de ocean, cu vegetatie luxurianta de padure tropicala, unde prin copaci umbla maimutele, serpii sunt la ei acasa( ne-au garantat ca nu sunt periculosi si nu ataca omul…saptamana asta nu au facut-o…☺ ), iar noi vom dormi in cort…www.mantisandmoon.net
A trebuit sa alegem intre camera normala, casa in copac, cabana de lemn cu multe crapaturi si… cort…camera era prea normala, iar celelalte erau prea anormale…
Aici totul este bine organizat( proprietarul este neamt), curatenie peste tot, avem piscina in mijlocul bananierilor si al palmierilor, jacuzzi, cateva pisici, 3 caine imensi care ne pazesc si gard electric de jur imprejurul proprietatii . Trebuie sa va spun ca majoritatea proprietatilor ( cu exceptia celor ieftine si in zone turistice) au gard inalt sau gard electric si par niste cazemate de necucerit….stiu ei ce stiu si fara sa vrei ti se face frica…
N-am rezistat prea mult la povesti cu ceilalti turisti si cu lucratorii hostelului si m-am retras in cort la ora 11( in fiecare seara sunt tare obosit deoarece conduc mult, de multe ori dupa lasarea intunericului si in plus, prima mare parte a zilei o petrecem vizitand, plimbandu-ne si “luptandu-ne” cu uriasele si puternicele valuri), insa am lasat-o pe Lacrima ca reprezentanta de seama care nu m-a dezamagit si s-a intretinut pana spre dimineata cu simpaticii colegi-turisti si cu personalul din hostel.