Micul dejun la hotel a fost ca in filmele cu Charley Chaplin-filmele mute...: chelnerul ( bineinteles ca avea varsta hotelului) nu stia o boaba de engleza dar era tare expresiv si ne explica prin semne; de fapt in afara de omleta si oua ochiuri altceva nu avea sa ne ofere dar a durat ceva timp sa ne explice asta …

Am plecat se descoperim orasul si am reluat traseul pe care l-am facut seara trecuta; pe lumina cladirile aratau parca mai marete si mai stralucitoare.
Prima oprire am facut-o in Piata Simon Bolivar ( parca ati auzit de acest nume dar nu stiti de unde sa-l luati ,nu ?...vedeti ce bine este sa stiti un pic de istorie!…nu scapati nici de istoria Columbiei si atunci o sa aflati mai multe…)

Aici este kilometrul 0 al Bogotei , o piata superba inconjurata de cladiri marete si impozabile, iar in mijlocul pietei este o statuie din bronz cu Simon Bolivar ; piata este plina de oameni ( dar putini turisti, iar straini de America de Sud nu am vazut), plina de porumbei (sunt cativa intreprinzatori care vand boabe de porumb sa atragi porumbeii) si este o atmosfera linistita si placuta. Singura cladire din piata care dateaza din epoca coloniala este Capela del Sagravio , in rest toate celelalte au fost construite mai recent; O istorie aparte are Palatul de Justitie care in anul 1921 a fost distrus, apoi a fost reconstruit dar nu a durat decat pana in anul 1948 cand a ars din nou complet; a fost din nou reconstruit si…a fost distrus in anul 1985 de gherilele M-19 ; azi este un palat complet nou , solid , dar pastraza arhitectura coloniala.

Chiar in piata am gasit un birou de turism in care doua domnisoare dragute vorbind o engleza de incepator ne-au explicat ca acesta functioneaza de putin timp si incepand de azi s-a inaugurat si un autobuz care face turul orasului (cum gasesti in marile capitale si orase ale lumii) si prima saptamana este gratuit; ne-am bucurat dar ulterior am aflat ca prima si a doua zi este pentru localnici si oficialitati; abia peste 2 zile turistii vor avea acces la acest tur…deci ne-am bucurat degeaba penru ca noi peste 2 zile vom fi in Cartagena; totusi  am facut rost de harta si cateva informatii folositoare( si orice turist are acces, in acest birou, la internet, timp de 15 minute- o idee desteapta).

Dupa o repriza de pozat am continuat turul orasului si am ajuns in dreptul Muzeului Politiei , un muzeu recomandat de birou de turism , dar care nu ne prea entuziasma pana cand ajungand in dreptul lui am fost abordat de un politist care intr-o engleza impecabila ne-a invitat sa vizitam , gratuit , muzeul si ne-a spus ca el ne va fi ghid; nu am putut sa-l refuzam ( sunt prea putini columbieni care vorbesc engleza si cand dai peste unul nu trebuie sa-l scapi) si am inceput turul muzeului situat intr-o cladire superba si care pana acum cativa ani adapostea sediul politiei.  Contrar aparentelor a fost poate cel mai frumos tur pe care l-am facut la vreun muzeu in aceasta excursie deoarece am aflat lucruri inedite de la un  localnic vorbitor de engleza cursiva si pe care puteam sa-l intrebam orice ; pe departe cea mai interesanta  poveste a fost cea a lui Pablo Escobar,  despre viata lui, precum si intreaga operatiune pentru capturarea lui. O sa va povestesc pe scurt cateva momente semnificative din viata acestei figuri cunoscute pe plan mondial si care era ,pana acum cativa ani, asociat cu Columbia:

Pe la mijlocul anilor ‘80 ,Pablo Escobar a devenit seful clanului de droguri de la Medelin si in decurs de  cativa ani a devenit cel mai bogat om din Columbia; fiind un parvenit avea nevoie de recunoastere ( ca si majoritatea dictatorilor din intreaga lume) si a vrut sa intre in politica sa devina parlamentar; se pare ca acesta a fost inceputul sfarsitului pentru el; intotdeauna cand intri in politica , toata lumea iti rasfoieste trecutul in speranta ca gaseste ceva interesant pentru presa …si la Pablo Escobar trecutul insemna droguri, crime, sechestrari si multe alte ilegalitati din care sa iasa banii. Intr-o  emisiune la televizor , in direct, ministrul de atunci al internelor , a afirmat ca acest om nu are ce cauta in politica deoarece este patat de droguri si toata averea lui a fost cladita din trafic de droguri..in urmatoarea zi ministrul a fost asasinat de catre oamenii lui Escobar…a fost se pare greseala de moarte a lui Escobar ( care s-a crezut invincibil) si asa a inceput epoca de urmarire a lui , epoca care a durat cativa ani . Escobar, avand oameni platiti peste tot ,afla mereu  despre actiunile  politiei si reusea mereu sa scape…dar lantul se strangea, si politia era din ce in ce mai aproape de el. Se spune ca el a inceput sa negocieze cu statul columbian libertatea lui oferind sa plateasca datoria externa a statului in schimbul libertatii( cateva zeci de miliarde de dolari)…aceasta negociere nu s-a finalizat dar s-a ajuns la un acord , intre el si oficialitati , pentru ca el sa-si construiasca propria inchisoare , sa fie lasat sa traiasca in ea si in schimb va opri orice actiune terorista pe teritoriul Columbiei; autoritatile, fiind satule de valul de atentate si crime, au accceptat si timp de aproape 2 ani Escobar a locuit in propria inchisoare , dar nu s-a putut abtine sa nu continue afacerile , in special pe tertoriul Statelor Unite , de unde veneau cei mai multi bani. O alta greseala!… sa te pui cu americanii!…acestia au inceput negocierile cu statul columbian pentru a-l extrada pe Escobar in America unde sa fie judecat  pentru infractiunile pentru care era acuzat si care se inmultisera in ultimul timp. Escobar a aflat despre aceste negocieri si a evadat din propria inchisoare ( fiind construita de el si-a lasat cateva iesiri secrete “de siguranta”) continuind cu mai mare anvergura traficul de narcotice si actiuni de terorism. In cativa ani si-a schimbat de cateva ori infatisarea  ( pana si amprentele reusise sa si le schimbe) iar toti chirurgii esteticienii care-l operau erau apoi asasinati. La inceputul anilor ’90 serviciile secrete americane impreuna cu cele franceze au acordat sprijin logistic si uman serviciilor columbiene si dupa cativa ani de filaj acesta a fost descoperit iar cand a fost inconjurat ,nu a vrut sa se predea si  a fost executat. Interesant este ca Escobar a fost descoperit cu ajutorul telefonului mobil( prin satelit) pe care il folosea si care era ascultat mereu de serviciile secrete ; el nu-si inchipuia ca cineva ar putea sa-i asculte si sa-i localizeze mobilul( era la inceputul anilor 90!....) Toata povestea este prezentata intr-o parte a muzeului impreuna cu lucruri apartinand lui ( haine, pistoale, telefonul mobil) , cu aparatura folosita de americani pentru a-l captura , cu poze ale teroristilor care operau la comanda lui si cu multe lucruri interesante din viata acestei persoane atat de diabolica. (datorita lui au murit sute de mii de persoane :droguri, asasinate, rapiri, multe dintre victime fiind politisti). Mie mi s-a parut o poveste interesanta si am fost socat sa aflu despre viata acestui mare magnat( poate cel mai mare din toate timpurile) al drogurilor. Mai sunt multe de vazut in intreg muzeul care este o istorie a politiei de-a lungul intregii istorii a acesteia. Tot timpul am fost insotiti de adjunctul comandantului muzeului, un capitan de vreo 40 de ani care a fost scolit in Statele Unite (probabil ca este omul lor) si care ne-a facut o buna impresie pana la sfarsit cand ne-a amintit ca intrarea este gratuita in muzeu dar daca consideram necesar putem sa dam bacsis( si asta a repetat-o de cateva ori sa intelegem) …pacat ,s-a facut de ras cu toata  nobletea lui de capitan …oricum a fost un ghid la inaltime…si i-am dat bacsis suficient…

Am pornit apoi in cautarea unui local in care sa mancam si am hotarat sa mergem “pe mana” celor de la informatii turistice care ne-au recomandat un restaurant traditional columbian situat chiar in centru ; mancarea proaspata si buna ne-a transformat in alti oameni si am putut continua drumul pentru a descoperi cat mai multe din Bogota. Toate casele din cartierul vechi sunt construite in stil colonial , cu porti mari, balcoane micute ,vopsite in  culori vii , si multe din ele avand flori superbe la geamuri si balconase. Pe un munte din Bogota se afla o manastire celebra ,Monserati ,care in ultimul timp a devenit loc de pelerinaj pentru multi credinciosi si de unde ai o privire de ansamblul a intregului oras si unde ajungi cu ajutorul unui teleferic sau a unui funicular; am luat telefericul ( desi preferam funicularul dar acesta nu functiona in acel moment) si de sus am avut o priveliste de vis asupra intregii capitale. Este un munte precum Tampa in Brasov dar mult mai aranjat sus in sensul ca gasesti cateva restaurante cu priveliste spre oras , gradini bine ingrijite cu flori colorate si deosebit de frumoase, toate la 3200 de metri altitudine; Bogota se afla la 2600 metri fiind a treia capitala dupa La Paz(Bolivia) si Quito ca altitudine din America de Sud.

Manastirea Monserrati ( de fapt si muntele se numeste tot la fel) a fost distrusa in totalitate in anul 1918 de un cutremur si a fost reconstruita ulterior mult mai mareata si impunatoare fiind chiar pe varful muntelui , de unde domina intreaga capitala a tarii ; sambata si in special duminica este plin de oameni care vin la slujba si trebuie sa stai ore intregi la coada la teleferic si la funicular desi multi prefera sa urce pe jos pana sus; am intrebat si noi daca este posibil , macar sa coboram, si ni s-a raspuns ca in timpul saptamanii este locul preferat al hotilor si atacatorilor…s-au intamplat numai jafuri , nicidecum rapiri sau omoruri…probabil la cei care purtau ostentativ camere video sau aparate foto super performante si scumpe( aici Catalin a ridicat mana…) , aceia au fost atacati si au fost deposedati de ele…nu am vrut sa experimentam , deci am coborat tot cu telefericul.

De la baza muntelui am luat un taxi pana in zona moderna a orasului , trecand prin cateva cartiere rezidentiale ( unde am ramas uluiti de luxul si frumusetea cladirilor) ,am vazut ambasada Romana( situata in cel mai scump cartier), si am fost placut impresionati de arhitectura cladirilor moderne .

Bogota este un oras in plina expansiune si asta am putut-o remarca in zona de Nord a orasului , zona cosmopolita , plina de zgarie-nori, plina de magazine luxuase, cu restaurante de clasa mondiala, cu o agitatie specifica marilor capitale europene si care contrasteaza uluitor de puternic cu partea coloniala , veche, plina de biserici si cladiri vechi ( unele chiar darapanate, dar avand si ele farmecul lor); este un amestec de saracie , in partea veche a orasului( dar  unde gasesti bogatie culturala si istorica) si prosperitate si modernism , in cealalta parte…doua lumi diferite la 10 minute departare…

Ne-am plimbat pana seara tarziu acompaniati de agitatie orasului modern, ne-am delectat ochii cu ultimele tendinte ale modei in luxoasele magazine (Cristina a hotarat ca a doua zi dimineata la prima ora sa fie prima clienta a catorva magazine de lux) , am admirat arhitectura futurista ( ne-am minunat de faptul ca toate cladirile au acelasi design arhitectural la exterior , majoritatea fiind imbracate in caramida rosie ornamentala-probabil ca arhitectul sef al orasului a impus aceasta regula ), am urmarit calitatea oamenilor de pe strada, si intr-un final de seara am cinat pe terasa  unui restaurant “de fite” din centrul centrului capitalei…in zona numita “La Rosa”.

O seara minunata , intr-o zi superba , intr-un cartier care ai face pariu ca nu face parte din America Latina, intr-un oras unic , toate intr-o tara misterioasa si infricosatoare unde turistii  au retineri sa vina, dar care este o bomba turistica gata sa exploda curand, si care va deveni o destinatie de vacanta de top a agentiilor de turism din intreaga lume.

Taxiul ne-a lasat in apropierea hotelului ( soferul nestiind unde se afla acesta , iar noi nestiind sa-i spunem strada exacta) si a trebuit sa mergem cateva minute pe strazile ,asa zise “periculoase” ale Bogotei; dar localnicii in loc sa ne atace( cum , gresit,se spune in orice ghid turistic despre Bogota), au fost tare prietenosi si unii dintre ei chiar ne-au condus pana la hotel…nu va temeti de Bogota…vremurile terorii au trecut…

Columbia – cel mai bine tinut secret al Americii latine…

Columbia, cand i-am spus mamei cuvantul asta  parca i-as fi spus ca plec la razboi…acum cativa ani asa era dar acum…vom vedea…

Columbia- deviza cu care a iesit pe piata turistica mondiala este : “Columbia, singurul risc este dorinta de a sta “

Nu stiu de ce dar nu am avut nici o teama sa vin in Columbia…Cristina s-a temut la inceput , dar interesandu-se si-a dat seama ca lumea in general exagereaza si sunt riscuri minime sa patesti ceva in aceasta tara misterioasa , Dana are incredere in mine ( si bine face !), iar Catalin…nu stiu daca stia unde mergem…

Am citit recent ca jumatate din cele 6000 de rapiri din lume sunt in Columbia, dar pot sa confirm ca era o statistica veche; am intrebat daca a mai avut loc vreo rapire in ultimul an si toti au raspuns negativ…dar lumea inca se mai teme de Columbia…lumea inca mai asociaza  Columbia  cu narcoterorismul, cu cartelul de la Medelin, dar aceste timpuri sunt demult apuse; In Ecuador am baut ceai de coca, in Peru la fel, aici nici nu am auzit de el( este adevarat ca nici nu am avut curajul sa intreb , nici in gluma, de cocaina ). In Columbia ex-mogulul drogurilor Pablo Escobar demult nu mai tine primele pagini ale ziarelor; dar si datorita lui ( din pacate) Columbia este o tara cunoscuta pe plan mondial.

Inainte de a pleca in Columbia am incercat sa gasesc pe cineva ( printre  prieteni, prietenii prietenilor, cunostinte, etc.) care a fost sau are informatii cat de mici despre aceasta tara; chiar si cei mai tari experti calatori in America de Sud imi raspundeau ca nu stiu nimic despre aceasta tara…si asta ma facea si mai curios si nerabdator sa ajung aici…si ma provova…si iata ca visul s-a implinit…am aterizat pe aeroportul din Bogota…

V-am obisnuit deja cu stilul si nu trebuie sa va mai spun ca nu aveam nimic aranjat, nimic programat ci totul trebuia sa se muleze dupa ce vom gasi “pe teren”

Ora 16…coboram din avion si ne dam seama ca suntem singurii nevorbitori de limba spaniola…toti turistii sunt din tarile vecine ( sau cel mult America de Sud) si toti par ca se simt ca acasa…oare eu m-as duce ca acasa in Republica Moldova?  Peste 6 zile avem biletul de avion cu plecare din Bogota si hotaram sa plecam cat se poate de repede din capitala , urmand sa ne intoarcem in ea cu cateva zile inainte de plecare…dar planul nostru nu se potriveste cu biletele pe care le gasim la avion; weekend-ul asta se pare ca este o mare fiesta in Cartagena si toate locurile la avioane sunt vandute…mergem la alta companie( low-cost) si gasim dar numai cu plecare vineri si intoarcere luni; facem un compromis si ramanem prima oara in Bogota iar ultimele zile le vom petrece (si vom petrece…la fiesta) in Cartagena; de fapt este mai bine asa...Dumnezeu le aranjeaza pe toate mai bine decat noi; deci intai Bogota …

Este seara, nu avem rezervare la nici un hotel, iar cand intrebam de un oficiu de turism parca am fi intrebat de Ceausescu ..se vede ca nu este o tara turistica… Intrebam un politist ( singurul care vorbeste putin engleza) care din hotelurile   din lista  pe care o am eu din Lonely Planet este mai bun si ne recomanda unul in centrul vechi al orasului; taxiul costa 10 dolari si in 30 de minute suntem la un hotel tipic communist, vechi dar care cu siguranta acum zeci de ani a fost in top…dar acum parca eram singurii turisti din el-30 dolari camera …cu mocheta , mobila, si zugraveala de pe vremea conchistadorilor spanioli; nu mai vrem sa schimbam  deoarece este deja tarziu si mai vrem sa si facem o plimbare de seara. La ora 8 seara ne plimbam pe strazile din Bogota , prin centrul vechi admirand maretele si impresionantele cladiri de pe vremea spaniolilor; este plin de politie si ne simtim mai in siguranta decat la Bucuresti ,dar nu depasim zona centrului vechi sau zona istorica . Bogota are doua parti total diferite : orasul vechi , Candelaria, unde se afla cladirile coloniale, casele vechi precum si cladirile administrative ale guvernului, parlamentului, presedintiei ,( si unde stam noi) si orasul nou, modern , cu zgarie nori , cu magazine de lux , restaurante si tot ce poti sa vezi intr-o tara dezvoltata. Incercam sa gasim un restaurant mai select sa mancam dar toate sunt saracacioase si simpliste si ne multumim cu un restaurant modest unde servirea lasa de dorit dar mancarea este acceptabila; cu siguranta localnicii nu sunt obisnuiti cu turistii( mai ales cei straini) ; La ora 10 suntem in hotel, incercam sa facem un dus dar spre disperarea Danei nu avem apa calda…eu fac dus si cu apa din Gange…

Maine faceti cunostiinta cu un oras unic, un oras care nu mai este sinonim cu teroarea, cocaina, rapiri, rascumparari, trafic de organe si alte lucruri pentru care turistii evita Bogota, maine vom invata ca “pe teatrul de razboi” lucrurile sunt diferite decat se povesteste “acasa”…maine vom vizita un oras SUPERB…

Vizitand impreuna cu Dana ,Cristina si Catalin aceasta minune a lumii, mi-a venit in minte o alta maxima care s-a potrivit de minune aici si acum : “IMPARTITE CU ALTII SUPARARILE SE INJUMATATESC SI BUCURIILR SE DUBLEAZA”…nu-I asa? Ramanem tot la Machu Picchu sa va mai spun cateva lucruri interesante care pe mine m-au socat daca este adevarat ce am auzit; Hiram Bingham, americanul care a descoperit orasul ar fi mintit cand a spus ca el a fost cel care a ajuns primul acolo; localnicii spun ca orasul era totusi locuit de un taran care cultiva porumb pe terasele de la Machu Picchu, terase pe care le folosea ca pe propria ferma. Apoi am mai aflat ca la Universitatea Yale din Statele Unite ( cea care la sponzorizat pe Bingham cu expeditia) se afla peste 3000 de sculpturi, statuete si obiecte de cult din aur si argint furate de catre acest cercetator si pe care Universitatea nu vrea sa le inapoieze proprietarului de drept , poporul peruan.

In Peru este legal consumul de coca ( ca si in Ecuador dealtfel) si din frunze de coca acestia prepara diferite caramele, biscuiti, dar cel mai mult consuma ceai de coca(din mate de coca). Consumul de ceai de coca este chiar indicat la altitudine mare deoarece coca este vasodilatator si toti localnicii beau cateva cani pe zi …turistii au inceput sa prefere si ei ceaiul de coca si se pare ca are efecte miraculoase…la noi a avut facand sa dispara oboseala si durerile de cap cauzate de altitudine.  Cristina a cumparat o carte cu proprietatile frunzei de coca in care descrie toate bolile care se vindeca cu ajutorul ei si daca numai 10% din ce scrie acolo ar fi adevarat , coca ar fi un miracol contemporan. Pacat ca unii folosesc frunzele de coca pentru a prepara drogurile de mare risc si astfel in majoritatea tarilor aceasta frunza este interzisa ( cultivarea si folosirea). Sper sa nu devin si eu dependent de ceai de coca daca am baut in fiecare dimineata cate o cana .

Daca veniti in Peru trebuie neaparat sa vizitati regiunea Nasca in care  exista o insula in care poate fi vazut un ansamblul de linii si figuri geometrice care pot fi vazute doar din aer si care au creat dispute intre specialisti privind provenienta lor; se pare ca liniile de la Nazca au fost desenate de catre poporul Quechua desi multi sustin ca reprezentau indicatoare pentru navele spatiale.

Peru este o tara Mare ( si la propriu si la figurat) dar cu preturi mici ,cu munti inalti dar cu oameni scunzi , cu atractii  turistice mari dar cu  tantari mici, o tara bogata dar cu locuitori saraci, cu o cultura bogata dar fara sa fie o destinatie preferata pentru multi turisti; majoritatea turistilor vin special in Peru pentru a vedea Machu Picchu ( ca si noi deastfel) dar Peru are mult mai mult de oferit; pe langa cele mai vechi civilizatii pamantene si mii de ani de culturta, Peru detine si multe mistere pe care oamenii de stiinta inca nu le-au decoperit ( pe insula Paracas se spune ca s-au descoperit dovezi clare a faptului ca acum 2000 de ani se faceau operatii pe creier) , detine unica Facultate de gastronomie din lume, zeci de scoli de turism, deci turistul venit aici are toate conditiile sa se simta ca intr-o vacanta de vis .

Populatia din Peru este majoritar indigena , peste 55% , dintre care 48% sunt quechua(descendentii incasilor) si restul populatiei amerindiene sunt aymara altii  traieste in jungla, sau sunt diferite triburi; 30% sunt metisi si doar 10% sunt albi. Densitatea populatiei este mica tara avand doar 26 milioane locuitori ( desi dupa suprafata ocupa locul 19 ) dintre care peste 90 % sunt declarati catolici ( aici este ceva discutabil, deoarece multi quechua nu cred in catolicism avand inca obiceiurile lor religioase, dar s-au declarat probabil fortat catolici).

Pentru cei interesanti o scurta si concisa istorie a tarii:

 In secolul 15 devine centrul imperiului Incas , care alaturi de cel Aztec reprezinta cea mai stralucita civilizatie precolumbiana; in anul 1532 teritoriul este cucerit de spanioli , in frunte cu Francisco Pizarro iar in anul 1543 devine nucleul Viceregatului Peru , cu resedinta la Lima si centrul stapanirii puterii coloniale hispanice in America de Sud. Intre anii 1780 si 1781 are loc cea mai ampla si violenta revolta antispaniola a indienilor din istoria Americii Latine condusa de Tupac Amanu. In anul 1821 , Peru isi proclama independenta iar in anul 1865 se aliaza cu Chile si Bolivia si poarta un razboi victorios contra Spaniei. Cativa ani mai tarziu ,in 1879, se razboieste cu statul Chile si pierde cateva provincii ( recuperate dupa 50 de ani). Nu face exceptie fata de alte state latino-americane si dupa cel de-al doilea razboi mondial au loc interventii militare in viata sociala si politica si instabilitatea economica creste. Alberto Fujimori (avand parca sange japonez) este un nume cunoscut in Peru si in strainatate deoarece a castigat 3 mandate de presedinte(in 1990, in 1995 si 2000), iar imediat dupa castigarea celui de-al treilea mandat  ,datorita  presiunii opozitiei care sustinea ca a fraudat alegerile, si-a dat demisia; interesant este ( si s-a facut multa reclama in perioada respective-in anul 2000) ca a trimis demisia prin e-mail fiind in vizita in Japonia, si nu s-a mai intors in tara decat dupa cativa ani. Liderul opozitiei( care este de origine indigen) preia puterea prezidentiala si incearca sa redreseze tara dupa declinul economic si politic din timpul regimului Fujimori. Comisia de Adevar si Reconciliere are a fost constituita pentru a ancheta asasinatele si disparitia multor opozanti politici in perioada Fujimori, si-a publicat raportul in care arata ca peste 70.000 au fost ucisi sau disparuti ( dublu fata de estimarile initiale).

In ultimul deceniu Peru a avut o crestere remarcabila a economiei datorita privatizarii unor importante domenii economice (mineritul, electricitatea, telecomunicatiile) si a implementarii masive a investitiilor straine. Este ciudat dar in anul 2000 , guvernul peruan a scos la vanzare  si Machu Picchu dar datorita interventiilor organismelor internationale a renuntat. Peru este o tara bogata , cu imense zacaminte de aur, argint , cupru, zinc, detine zacaminte importante de gaze naturale ( cele mai mari din intrega America Latina).

Turismul dispune de un potential important ( in primul rand datorita noii minuni , Machu Picchu) , peste   1.000.000 de turisti anual prefera Peru ca destinatie de vacanta . Cei care au vizitat alte locuri in Peru , in afara de Cuzco si Machu Picchu, au fost foarte impresionati de aceasta tara frumoasa  care are locuri spectaculoase si care nu este doar o simpla destinatie de concediu.

Pentru cei care vor sa viziteze Peru ( obligatoriu Machu Picchu) trebuie sa stie ca perioada cea mai nerecomandata este ianuarie-februarie ( cand se pare ca Machu Picchu este  partial inchis sau cel putin trenul este in revizie). Mare atentie la Lima (capitala statului Peru) care se spune ca este cea mai periculoasa capitala din America Latina( nu am fost ,nu vreau sa va dezinformez dar prea multa lume a spus ca nu este nici nimic foarte interesant  si noi am evitat vizitarea ei)

Cum poti sa incepi sa scrii despre o minune decat incepand sa te minunezi…da , este peste puterea de inchipuire a unui om ce au putut sa creeze misteriosul popor incas acum 600 de ani; orice descriere despre Machu Picchu ati citi, (scrisa de mine sau alt calator norocos ), cand veti vizita ,cand veti vedea, cand veti auzi explicatiile ghidului, cand veti simti furnicaturi pe corp atunci veti vedea ca este mult peste ce ati asteptat sau ce v-ati inchipuit ca veti gasi.
Stiam ca voi vizita o minune de-a lumii contemporane si probabil de aceea m-am trezit cu mult inainte de ora stabilita …sau poate de frica sa nu pierdem trenul…important este ca la ora 6.30 dimineata eram in gara principala din Cuzco si ne urcam in trenul “backpacker” care timp de patru ore va parcurge mai putin de 100 de kilometri spre “orasul pierdut” Machu Picchu. Organizarea este la inaltimea pretului platit pentru acesta calatorie (trenul costa 80 dolari) si fiecare vagon are cate 2 oameni care au grija ca totul sa decurga fara probleme; exact ca in avion vin cu mancare si bautura( dar contra-cost), iti explica despre drum, si mereu te intreaba daca ai nevoie de ceva. Drumul de 4 ore trece prin cateva sate locuite de localnici unde poti sa vezi adevarata viata a lor si realizezi ca esti totusi intr-o tara saraca desi trenul si conditiile sunt ireprosabile.
La o ora de Cusco ( cu trenul , caci cu masina faci doar 15 minute-ultimul loc in care mai poti ajunge cu masina) se afla un orasel micut Ollantaytambo, o destinatie cu multe obiective de vizitat si unde multi turisti se opresc pentru o zi pentru a-si pregati sufletul pentru marea “minune”.
Cele 4 ore trec rapid deoarece peisajul care se arata pe geamul trenului nu te lasa sa te plictisesti; vegetatie bogata formata din copaci specifici zonei muntoase(multi arbusti ), arborele de cedru si poate cele mai frumoase flori din lume, orhideele care aici au culori vii si cel mai important le vezi in adevarata lor splendoare in mijlocul naturii.
Trenul intra apoi in inima unui lant de munti acoperiti cu un frumos covor vegetal si nu peste mult timp ajunge la ultima statie , Aquas Calientes sau Machu Picchu town, locul de unde se face asaltul final spre Machu Picchu . Aquas Callientes este un oras aproape artificial , construit in exclusivitate pentru turisti, cu sute de restaurante, zeci de hoteluri (toate categoriile) , sute de magazine, magazinase, chioscuri si tarabe unde gasesti tot ce vrei in lumea asta de la amintiri cu Machu Picchu( sub diferite forme), multe chinezisme si bineanteles nelipsitele chiciuri. In centrul orasului ,aflat la 5 minute de mers pe jos de la statia de tren( acolo unde densitatea de restaurante si tarabe este maxima) se afla statia de autobuze unde peste 50 de autobuze asteapta turistii din tren sa-I duca spre varful muntelui unde se afla vestita citadela a incasilor. Pe un drum serpuitor , cu multe serpentine , un drum ingust construit pe munte ,mergi vreo 20 de minute timp in care lasi in urma ta si privesti de sus valea raului Urubamba si simti ca te apropi de destinatia finala. Sus , inainte de a intra in vechiul oras, te asteapta ghidul , acolo se formeaza grupurile( in functie de limba vorbita), acolo mergi la toaleta ( este recomandabil pentru ca datorita emotiei nu se stie cum reactionezi), iti iei nelipsita apa ( pentru americani sunt cateva fast –food-uri) si te pregatesti sa vezi daca ai imaginatie buna sau aceasta este depasita de un loc misterios. Un lucru foarte important pe care eu nu l-am stiut si datorita caruia acum sufar este faptul ca zona este plina de tantari (ciudat pentru 2500 de metri), niste tantari micuti dar foarte agresivi care mi-au facut picioarele ciur…nu stiam de ce sunt singurul turist din grup in pantaloni scurti desi afara erau peste 25 de grade…
Din orasul de jos ,Aguas Calientes poti ajunge si pe jos pana la fortareata dar este un drum de 2 ore cu pante abrupte si este recomandabil numai celor care au conditia fizica “la zi”…economisesti pretul autobuzului 20 de dolari dar pierzi 2 ore de desfatare a ochilor si sufletului prin “orasul pierdut”.
Intrarea in fortareata se face printr-o poarta imensa de piatra , apoi iti apare in fata ochilor o imagine care-ti taie respiratia…este imaginea similara celei pe care o vezi in poze , numai ca aici este incarcata cu multa energie si simti ca altcumva o percepi…ai in fata ta un oras spectaculos, un oras construit acum aproape 600 de ani, abandonat acum aproape 500( si lasat in paragina de atunci) si care este intr-o stare nesperat de buna de conservare. Niciodata nu am sa inteleg majoritatea turistilor care se arunca din prima sa faca sute de poze cand ajung intr-un loc superb in loc sa-ti incarce intai sufletul si inima cu frumusetea acelui loc, si apoi sa-si ia amintiri digitale despre locul respectiv….dar sunt turisti si turisti asa cum sunt oameni si oameni si nu trebuie sa-I judecam ci doar sa-I acceptam asa cum sunt…nu putem fi toti la fel…ar fi prea monotona viata. Timp de cateva minute nu mi-am putut desprinde ochii de la acest oras magic, aceasta incredibila fortareata din Anzii si numai dupa cateva minute mi-am dat seama ca poate valoarea ei se datoreaza si locului unde a fost construita; acesta te fascineaza, sus pe creasta unui munte , inconjurat de alti munti mareti, aproape de cer si cu o priveliste unica asupra universului din jur…iar Soarele lumineaza fortareata in toata splendoarea ei , aceasta fiind locul central al frumosului peisaj.
V-am spus si trebuie sa ma credeti, este peste imaginatia unui om ce se afla la Machu Picchu, si acum am inteles de ce a fost votata recent de milioane de oameni ca facand parte dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane..isi merita nominalizarea !...
La intrarea in misteriosul oras incas , am fost intampinati de cateva lame, niste animale foarte prietenoase (cu exceptia rarelor cazuri cand mai scuipa), care parca faceau parte si ele din peisajul natural magic din mijlocul muntilor.
Legendele si miturile stravechi spun ca “Machu Picchu” ( traducerea din limba locala este “vechiul pisc”) a fost construit pe la inceputul anilor 1400 de catre suveranul incas Pachacuti si peste 150 de ani a fost abandonat in mod brutal de catre locuitorii sai ramanand parasit pana in anul 1911 cand arheologul American Hiram Bingham , impreuna cu un copil-ghid incas de doar 12 ani , l-au descoperit acoperit de o masa de plante si copaci.
Machu Piccu numara aproximativ 200 de cladiri, marea majoritate dispuse in forma de patrulater, cu un singur etaj si fara despartituri interioare; complexul este impartit in 3 zone: zona sacra , zona preotilor si a nobilimii si zona oamenilor de rand. In oras locuiam maxim 1000 de oameni , iar in timpul sezonului ploios , cand nobilimea nu venea prin aceste locuri , nu se aflau mai mult de 100 de persoane. Se presupune ca orasul era de fapt o statiune montana pentru nobilimea incasa, alta teorie ar fi ca acest loc ar fi fost un sanctuar pentru pregatirea preoteselor( sau a mireselor) nobilimii incase ( asta datorita faptului ca s-au gasit scheletele a mai multor femei decat a barbatilor); oricum sunt destule ipoteze in legatura cu utilizarile sociale si religioase ale orasului dar pana acum nimeni nu poate sa dovedeasca ce a fost cu adevarat; deasemenea nu se cunoaste adevaratul nume al orasului si ce este o mare enigma a arheologilor din intreaga lume ,care studiaza situl, este de ce a fost parasit acesta …se presupune ca datorita lipsei de apa, a unor cutremure, a climei, si multe ipoteze lansate de specialisti dar pna acum totul ramane un mister. Orice destinatie ar fi avut a fost cu siguranta un loc sacru, adorat de catre poporul incas datorita frumusetii cu care este binecuvantat si se vede ca s-a pus mult suflet in timpul constructiei( stiti parerea mea , numai punand suflet in ceva iese un lucru minunat).
Am inceput vizitarea vechiului oras cu “sufletul la gura” , imaginandu-ne cum era acum 500 de ani, calcand pe urme sacre si adorate de acest popor incas misterios …prima zona vizitata a fost cea sacra unde ne-am oprit la Templul Soarelui, apoi la Camera cu 3 Ferestre , aceste 2 fiind dedicate Zeul Soare care este zeitatea incasa suprema,; a urmat templul principal( care nu a fost terminat din motive necunoscute), Templul Ornamentelor , dupa care am intrat in zona in care locuia nobilimea ; casele acestora sunt in forma trapezoidala ( la fel ca si ferestrele pentru a fi mai rezistente la cutremure), formate dintr-o singura incapere , fara usi ( se pare ca se foloseau de paturi din lana pentru a-si crea intimitatea necesara) si avand acoperisul din crengi si material lemnos, acesta trebuind schimbat odata la 3-4 ani deoarece se imbiba cu apa si putrezea. Tot in zona nobilimii se afla un Mausoleu folosit pentru ritualuri si sacrificii . In zona sacra zidurile de piatra sunt asezate aproape perfect, cu imbinari fara mortar, pe cand in zona nobilimii si in cea a oamenilor de rand pietrele sunt puse una peste cealalta fara prea mare atentie la detalii( pietrele sunt grosolan cioplite , sunt imbinate mai neregulat si s-a folosit un mortar gros facut din argila). Ultimele cladiri vizitate au fost Torreonul , sau observatorul astronomic in forma de semicerc care se folosea pentru determinarea datelor importante ale calendarului ( solstitiu si echinoctiu erau clar determinate)- aici mi-am verificat eu busola de la ceas observand ca Nordul corespunde cu ce au descoperit ei acum 600 de ani…urcand spre cel mai inalt punct al orasului am ajuns la Intihuatana(in traducere “locul care prinde Soarele”) sau cadranul solar; langa acest cadran se afla o sculptura in forma de porcusor de guinea (sau iepurele din Anzii si despre care am uitat sa va spun ca am mancat eu ieri si a fost delicious-nu ratati daca aveti ocazia)
In mijlocul orasului se afla Piata Principala unde aveau loc diverse festivaluri si se celebrau unele date sacre din cultura incasilor.
In zona industriala , sau a oamenilor de rand se afla un grup de locuinte modeste unde locuiau femeile care lucrau in “industria” textila , producand haine fine pentru nobilime si preotii orasului si deasemenea textile folosite in cadrul ritualurilor religioase; tot aici se construiau si obiectele ceramice , in acest loc descoperindu-se si locuri de produs mortarul care se presupune ca se folosea(in amestec cu apa) si la produs un fel de oglinda in care se priveau stelele noaptea-tot ipoteze sustinute de specialisti-
Am mai vizitat Templul Condorului(un templul care pe mine m-a impresionat in mod deosebit) , care este alcatuit din diverse roci care puse una langa cealalta formeaza un condor in zbor , cu aripile larg deschise . In teoria incasilor ( ca si a locuitorilor din Anzi), condorul semnifica libertatea transcedenta omului prin spatial infinit.
Cu siguranta am uitat ( sau imi este greu sa va scriu avand multe alte lucruri interesante sa va spun) sa amintesc despre numeroase locuri din acest oras ,dar acest oras trebuie sa-l “traiti” pe viu…
Toate pietrele folosite la constructia cladirilor din oras au fost estrase din muntele pe care a fost construit orasul si toate pietrele de la baza fiecarei cladiri sunt pietre care fac parte din munte (fiind grele si nedeplasabile le-au folosit pe post de fundatie); celelalte pietre au fost extrase din muntii de granit din apropiere si au fost taiate cu ajutorul unor pene de lemn umezite care au fost introduse in crapaturile facute in blocurile de granit; prin dilatare , lemnul se umfla facand sa crape stanca si astfel puteau sa deplaseze bucatile mai mici. Ipotezele specialistilor spun ca pietrele erau transportate cu ajutorul unor sanii pe niste drumuri de pamant batatorite, sanii trase cu ajutorul unor franghii pe niste trunchiuri de lemn cu coaja curatata; ajunse pe santier , aceste blocuri imense de granit erau cioplite de catre cioplitori care le modelau cu ajutorul uneltelor din bronz, a daltilor din piatra ( acestea au fost gasite in oras) reusind sa le aduca la forma dorita; finisarea se facea cu nisip si deaceea cele mai importante cladiri au zidurile imbinate aproape perfect. Pentru ridicare blocurilor de piatra la nivelele superioare , zidarii au folosit platforme de pamant ,pe care le-au ridicat in acelasi timp cu zidul, dupa care le distrugeau.
Am avut un ghid local, vorbitor al unei engleze fluente si care ne-a axplicat ca orasul se reconstruieste in zilele noastre, pe baze originale , cu metode antice, incercandu-se sa se refaca multe din cladirile, scarile, terasele care sunt intr-un grad mai mare de deterioarare.
Am uitat( printre multe altele) sa va spun despre zona agricola a orasului ,care se afla imediat in vecinatatea lui, unde este un sistem unic de dren si canalizare ,bazine de acumulare a apei de ploaie, si unde incasii au carat cantitati impresionante de pamant necesare culturilor ( in special de porumb-alimentul de baza si printre putinele culturi care creste la asemenea altitudine); in climatul tropical de aici daca transformi muntele in gradina ai niste culturi impresionante.
Orasul nu are mai mult de 8 km2 dar este cu siguranta unul dintre cele mai frumoase orase-ruina din lume datorita locatiei deosebite(este invizibil de dedesubt), a enigmelor care-l inconjoara, a gradului ridicat de conservare, a cadrului natural care-l inconjoara , a arhitecturii deoasebite si in ultimul rand a inteligentei si a logicii cu care a fost construit.
Probabil ca gradul de conservare ridicat se datoreaza faptului ca nu a fost descoperit de conchistadorii spanioli timp de sute de ani )care probabil ca nu l-ar fi conservat la fel de bine ca si natura-mama) si deasemenea si materialelor folosite ( stanca de granit) , lemnul fiind o raritate la 3000 de metri in creierul muntilor.
Am mai aflat o minune din perioada incasilor: acestia au construit o retea de 16.000 de kilometri de drumuri( este a doua ca lungime , din aceea perioada,dupa reteaua romana de 90.000) fara sa cunoasca roata …???...de ce ?...au construit poduri suspendate in zone mlastinoase si nisipoase…de ce acest efort daca nu aveau masini, necunoscand roata ???...aveau borne indicatoare din 7 in 7 kilometri !...locuri de odihna din 20 in 20 de kilometri !...dar nici un drum spre Machu Picchu !!!...aceasta locatie se pare ca are misterele ei , este in afara timpului si spatiului…multi specialisti au venit cu ideea utilizarii acestor drumuri de catre extraterestrii pentru aterizare si decolare, dar nu au putut aduce si dovezi…nu inca !...
Fotografiile facute recent din avion au aratat ca totul se incadreaza intr-un plan urbanistic impresionant, menit sa deruteze eventualii dusmani; specialisti nu gasesc explicatii la incredibila coincidenta dintre opera mitica a lui Dedal( omul care a construit Labirintul e incarcenare a Minotaurului ) sau labirintul din palatul regelui cretan Minos din Knossos. Labirintul din Machu Picchu semnifica simbolul vietii pline de meandre si in care drumul nu duce niciodata inapoi , ci mereu inainte spre …moarte. Mai usor spus , labirintul semnifica lupta cu timpul el este adevaratul prizonier…
La Machu Picchu traiesti istorie vie … MachuPicchu te fascineaza, te uimeste ,te seduce !....nu stiu cum voi mai putea vedea si admira alte vestigii din lumea intreaga , sau cum poti sa le mai apreciezi dupa ce ai vazut minunea de la Machu Picchu…
E tarziu in noapte( sau devreme dimineata) sunt deja la Bogota –Columbia si mai am atatea sa va spun despre Peru si Machu Picchu…am gresit cand mi-am planificat doar cateva zile in Peru…dar omul din greseli invata si …v-am mai scris : O GRESEALA ESTE CONSIDERATA GRESEALA, CAND O FACI SI A DOUA OARA !...

Dupa o noapte petrecuta prin aeroporturi si avioane, dimineata la ora 7 am ajuns in Cusco, tabara de baza a celor care vor sa ajunga la Machu Picchu. In interiorul aeroportului opereaza zeci de agentii de turism care iti ofera de la cazare, mijloc de transport, tururi pentru vizitarea obiectivelor importante din Cusco si imprejurimi, si ,poate cel mai important, excursii la Machu Picchu. Fiind concurenta poti sa negociezi orice si sa treci de la un birou la celalalt cautand cele mai bune preturi; important este ca nu te poti pierde si gasesti tot ce vrei in interiorul aeroportului. Precum v-am obisnuit , nici de data asta nu am venit pregatit cu nimic, neavand nici o rezervare sau ceva aranjat. Dupa cateva prospectari ne-am facut o parere despre nivelul de pret al hotelurilor, al tururilor si al excursiei la Machu Picchu ; daca veneam in plin sezon(iunie-iulie-august si decembrie) era foarte greu sa mai gasim bilete la unicul tren care duce la Machu Picchu, deci pentru cei care-si planifica Peru in sezon-plin trebuie sa stie ca este obligatorie rezervarea la tren cu mult timp inainte ( intrati pe www.perurail.com si acolo gasiti toate informatiile pentru rezervare). Exista doar 3 trenuri pe zi spre M.P. si acestea sunt clasificate in ieftin, mediu, si foarte scump, in functie de conditiile de calatorie( 80, 120 si respectiv 1000 dolari); diferenta calitativa intre primele doua nu este atat de mare-al doilea are mai mult loc la picioare si geam in plafon pentru admirarea peisajului-dar al treilea se pare ca este de mare lux …si combinat cu alte servicii ajunge la 2000-3000 dolari. Toate cele 3 trenuri pleaca dimineata si se intorc spre seara, deci dupa ora 8 dimineata nu mai poti sa pleci spre M.P. Alta varianta de a ajunge sa vezi una din cele 7 noi minuni ale lumii este pe jos, timp de 4 zile , pe drumul vechi al incasilor, dormind in cort si escaladand in fiecare zi muntii si vai ;este un traseu unic , de o frumusete aparte, si nimeni , din cei care l-au parcurs ,nu a regretat cele 4 zile si 3 nopti petrecute in mijlocul muntilor din tinutul incasilor, iar dupa 3 zile satisfactia este enorma ca ai reusit sa refaci drumul facut de incasi cu sute de ani in urma. Eu nu as fi ratat o asa ocazie dar lipsa timpului si programarea cu mult timp in avans au facut sa alegem partea usoara a traseului, respectiv tren-autobuz.
Pretul negociat pentru a ajunge la M.P. a fost de 175 dolari de persoana , pretul incluzand biletul de tren( la clasa “backpacker” –adica cea ieftina, a rucsangiilor), pretul autocarului de la gara M.P, unde te lasa trenul,. pana la “orasul pierdut”( un drum de aproximativ 8 km cu serpentine), taxa de intrare in M.P. , transfer la si de la hotel, precum si asistenta cu ghid in limba engleza. Am facut socoteala adunand toate taxele ieseau cam 160 dolari, restul pana la 175 a fost comisionul agentiei…am negociat bine ,iar agentia a acceptat doar pentru ca eram 4 , iar noi am fost fericiti ca nu am mai avut bataie de cap cu rezervarea biletelor de tren si alte alergaturi. In plin sezon cu siguranta pretul agentiilor este mai mare dar al celorlalte taxe ramane la fel; doar agentia castiga mai mult si atunci poate merita sa alergi tu sa-ti faci rezervarile te costa 160 dolari, dar trebuie sa o faci din timp. Pretul pentru cele 4 zile pe traseul incasilor este de la 200 dolari pana la 500 in functie de sezon, numar de turisti, calitatea serviciilor, a meselor si a capacitati de negociere. Incepand de anul acesta autoritatile locale isi doresc sa reduca numarul turistilor care aleg drumul incasilor, ridicand pretul impus agentiilor ( agentiile care organizeaza excursia trebuie sa fie autorizate de Ministerul Turismului si sa plateasca o taxa, iar aceasta taxa creste mereu) , agentiile la randul lor au ridicat pretul si astfel se spera sa se descurajeze alegerea acestui traseu.
La ora 9 dimineta eram cu contractul pentru M.P. semnat, aveam camere la un hotel din centru( tot prin aceiasi agentie-25 dolari), si mai luasem si un tur la Valea Sacra, organizat tot de aceiasi agentie (7 dolari de persoana-cel mai bun pret !). Turul prin Valea Sacra l-am luat in aceiasi zi de la ora 14 pana seara tarziu ,sperand ca pana atunci sa ne facem o idee despre orasul Cuscu; de dormit nu se punea problema, desi eram foarte obositi, deoarece aveam atat de multe de vazut si alocasem doar 2 zile acestei destinatii ( din pacate!). Am hotarat sa ne aruncam doar bagajele in camera ( fara sa facem dusul ,cel dorit, deoarece ne-ar fi molesit si am fi adormit in cada ) si sa plecam sa vedem “cu ce se mananca orasul”. Aveam la dispozitie cateva ore pana la 14 cand aveam excursie organizata la templele din Valea Sacra.
Dupa cativa metri pe micutele strazi din Cusco, am concluzionat rapid ca este un orasel frumos, curat, plin de istorie, dar unde turismul este regele neincoronat; plin de turisti pe strazi, fiecare casa este ori restaurant, ori hotel , ori agentie de turism ( am auzit ca sunt mii de agentii),ori magazin si se vede ca orasul traieste exclusiv din turismul international . Centru orasului este “Piata de Armas” , o piata imensa inconjurata de 2 catedrale-biserici catolice, cu cladiri in stil spaniol, cu balconase dragute si aspect medieval; un loc dragut pentru plimbare mai ales ca temperatura era ideala( 20 de grade) , Soarele stralucea incalzind atmosfera si la propriu si la figurat. Pana la ora 14 ne-am plimbat pe strazile aglomerate ale orasului intrand in cateva magazine frumos aranjate, am vizitata piata centrala unde se vinde orice , am mancat mancare facuta la bucatariile ambulante ale localnicilor( unde mananca si ei) , am cumparat prostioare, am baut suc proaspat din fructe exotice , dar cel mai mult ne-am plimbat admirand acest oras unic. Daca veniti in Cusco , sa nu faceti ca noi, ci sa alocati cel putin 3 zile vizitarii acestui oras placut- nu va veti plictisii aici!.
La ora 14 ne-am imbarcat intr-un autocar ( din zecile existente),si am plecat impreuna cu ghidul sa vizitam cateva din stravechile cetati incase aflate in “Valea Sacra”.
Dar cine au fost incasii ?...
O populatie care-si spuneau “Inca” ( in traducere “Fii Soarelui), care nu se stie de unde au venit, dar au reusit intr-un timp scurt sa cucereasca un mare teritoriu din nordul si vestul Americii de Sud, fara sa fie la fel de razboinici si cruzi ca aztecii; ei au cucerit mai mult de 500 de civilizatii de amerindieni, si si-au impus organizarea lor social-legislativa peste toate tinuturile cucerite de ei. Desi nu stiau nici o scriere acestia se pare ca transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor( nu s-a descoperit nimic concret , ci sunt numai ipoteze).
Legenda spune ca in secolul 12-lea, primul rege incas , Manco Capac a fost insarcinat sa gaseasca “qosq’o” ( in traducere, buricul pamantului) si dupa lungi cautari l-a gasit pe locul actualului oras Cuzco, unde a format o capitala a incasilor; resturi ale acestui maret oras se afla astazi in apropiere de Cuzco, si acolo poti sa realizezi, cat de inaintati erau incasii si ce minuni au putut ei sa faca in perioada respectiva. Cusco este indiscutabil capitala arheologica a Americii de Sud si cel mai vechi oras American locuit fara oprire.
Timp de cateva ore ne-am plimbat printre ruinele vechiului oras incas, admirand priceperea , cunostiintele si maiestria vechilor incasi, si imaginandu-ne ca suntem cu 600 de ani in urma cand orasul era in plina glorie fiind capitala Imperiului Incas. Ramai stupefiat vazand blocuri de piatra cantarind zeci de tone care sunt précis sculptate si unite cu o exactitate inginereasca , intre ele neexistand nici o mica fanta sa bagi lama de cutit…si toate unite fara gram de mortar.Sunt multe de povestit despre ruinele vechilor temple ale incasilor din fosta mare capitala a Imperiului ,dar acestea au fost eclipsate de “Orasul Pierdut” de la Machu Picchu; daca nu as fi vazut M.P. cu siguranta v-as fi vorbit despre Valea Sacra din Cuzco dar imi pastrez cuvintele pentru Machu Picchu…sa vedem daca imi mai revin pentru ca au fost cateva ore cand nu am mai putut sa o deschid datorita entusiasmului si incantarii date de aceasta minune .
Cuzco se afla la o altitudine destul de mare -3300 de metri fiind situat pe valea raului Huaianay, si datorita acestui fapt temperatura este foarte placuta ziua dar spre seara se raceste si nu poti sa stai fara o geaca pe tine.
Datorita unor razboaie interne si a luptei pentru putere a doi frati , fii ai unui rege , la inceputul secolului 15-lea spaniolii au cucerit orasul, au distrus majoritatea asezarilor incase, au impus religia catolica si au ridicat catedrale si biserici care domina astazi orasul modern; ce nu au putut ei sa faca este sa schimbe oamenii, majoritatea populatiei ( orasul are 150.000 de locuitori) a ramas de provenienta indigena. Oamenii sunt mici si scunzi dar robusti, au ochii migdalati , cu fete rotunde si majoritatea au tenul inchis si fata este parca arsa de Soare…multi ( in special femeile) se imbraca colorat si mereu au la ei o patura groasa si colorata pe care o poarta cu mandrie….acestia sunt descendentii legendarilor incasi …limba folosita si astazi de acesti descendenti este “quechua” o limba care nu se scrie ci doar se vorbeste; am intalnic cativa localnici care ne-au dezvaluit ca bunicii lor nu vorbesc decat aceasta limba si acasa ei o vorbesc cursive dar fara sa stie sa scrie. Limba suna si seamana mai mult a japoneza .
Societatea incasilor era structurata in jurul unui sef suprem care conducea intregul imperiul ;el are datoria sa conduca partea administrativea , politica , militara,religioasa si partea sociala. In perioada imperiului incas toti baietii si fetele ajunsi la varsat maturitatii ( nu stiu cat era la ei aceasta varsta , stiu doar ca destul de devreme) erau asteptati sa se casatoreasca, sa-si faca o familie pe care se poate bizui imperiul. Poligamia era permisa numai in cadrul clasei superioare, militarii si liderii religiosi avand concubine alese cu mare grija. Baietii erau trimisi la scoli ca sa poata studia subiecte delicate precum astronomia, arhitectura, agricultura, ingineria si arta militara care consta in strategii militare. Fetele aveau grije de animale, confectionau ceramice si crosetau haine pentru intrega familie. Logistic imperiul era foarte bine organizat avand locuri strategice pentru depozitarea de mancare, pentru distributia ei la populatie in caz de nevoie si nimeni in aceea perioada nu murea de foame.
Trei legi fundamentale guvernau societatea : Ama Sua, Ama Lluya si Ama Quella ; nu fura, nu minti si nu fii in afara …munca fara menajamente si cinstea erau pilonii ordinii sociale si aceste trei legi au pus bazele unor dezvoltari culturale impresionante in acele vremuri .
Incasii credeau in mai multi zei, cel mai important fiind “Dumnezeul Soarelui”(Inti) iar luna ii era partenera (Quilla); o mare atentie era acordata stelelor care i-au ghidat pe incasi sa dezvolte o stiinta a astronomiei pe care o foloseau in agricultura si la festivalurile religioase. Muntele , lumina, curcubeul,pamantul, apa erau lucruri adorate de incasi considerandu-le sfinte.
Sper ca nu v-am plictisit cu detalii dar trebuie sa intelegeti cine erau, ce faceau, cum gandeau acesti misteriosi incasi pentru a vedea de ce si cum au putut crea un imperiul atat de maret in aceea vreme.
Ultimul obiectiv pe lista de vizitat a fost o fabrica de confectii din material de alpaca( alpaca sunt niste animale care sunt intre lama si oaie) care se spune ca are niste proprietati mult superioare lanei si din care se fac fel si fel de haine ; nu sunt ieftine hainele de alpaca, dar sunt ceva deosebit si daca numai 10% din ce se spune este adevarat atunci este un material care va revolutiona lumea. Dana a fost campioana la cumparaturi, dar si Cristina vad ca vine din urma…dupa atat cultura trebuia putin si dezmat la cumparaturi…
Seara am incheiat-o intr-un restaurant recomandat de ghidul nostru, retaurant care ne-a cucerit pe toti cu mancarurile fine din bucataria traditionala peruana si deasemenea am fost incantati de servirea ireprosabila a unui chelner local.
Maine va fi mai greu pentru mine pentru ca voi incerca sa va aduc in inima orasului pierdut , Machu Picchu , unde sa traiti o bucata mica din ce am trait eu cateva ore acolo…

Cusco-Peru…locul de pornire spre una din minunile contemporane ale Pamantului…celebrul dar misteriosul Machu Picchu.

Imi este greu sa incep…trebuie sa ma refac( abia m-a intors din “Orasul Pierdut al incasilor”) si sa-mi gasesc cuvintele sa pot sa va descriu cat mai bine o minune …nu este usor sa scrii despre o minune  a Lumii… un pic de rabdare , nu-mi doresc decat sa nu regretati ca ati fost cu mine in “Machu Picchu”…

Inainte de a “intra” in Peru, trebuie sa va scriu , foarte pe scurt, despre istoria , cultura si economia Ecuadorului-asa cum v-am obisnuit despre fiecare tara scriu cateva cuvinte deoarece numai cunoscand cateva momente importante din istoria poporului respectiv , poti intelege mai bine prezentul si comportamentul localnicilor.

Ecuadorul are 14 milioane de locuitori dintre care aproape jumatate sunt amerindieni , 40 % sunt metisi, si restul sunt albi si negri; este o tara in care religia majoritara este catolicismul (92%) si limba oficiala este spaniola pura. Multi straini vin in Ecuador special sa ia lectii de spaniola deoarece localnicii sunt renumiti pentru spaniola curata pe care o vorbesc si deasemenea sunt multe scoli de spaniola pentru straini unde poti sa stai de la o saptamana pana la un an.

Teritoriul actualului Ecuador a facut parte din Regatul Amerindian Quito care a fost anexat de Imperiul Incas pe la inceputul secolului 13 . In anul 1532 teritoriul este cucerit de spanioli si inclus alternativ in viceregatele Peru si Noua Granada. Intre 1822 si 1830 , face parte , alaturi de Columbia si Venezuela, din Republica Federativa Marea Columbie, iar in anul 1830 isi proclama independenta.

Ca si in alte tari din America Latina , si in Ecuador au loc numeroase razboaie civile iar impreuna cu numeroasele lovituri de stat ( specific latino-americane) de dupa al Doilea Razboi Mondial  afecteaza stabilitatea social-politica si economia tarii.

Intre anii 1998 si 2000 , tara traverseaza cea mai grava criza economica datorita scaderii pretului petrolului, a pagubelor produse de fenomenul meteorologic El Nino( pagube agricole si distrugerea retelei rutiere), a devalorizarii masive a monedei nationale si toate pe fondul absentei unor reforme structurale. Anul 1999 a fost cel mai greu an pentru poporul Ecuadorian , deoarece tara a fost trecuta pe lista tarilor in incapacitate de plata iar in anul 2000 s-a hotarat ca moneda nationala sa fie dolarul American; nu stiu ce implica aceasta si ce compromis a trebuit sa faca Ecuadorul pentru a fi acceptata in randul tarilor cu moneda nationala a Statelor Unite, dar cred cu siguranta ca are legatura cu petrolul care se afla pe teritoriul tarii, petrol care se exporta in mare parte in …Statele Unite ! ; productia de petrol anuala a depasit in prezent 30 de milioane de tone si reprezinta  20% din Produsul Intern Brut; iar cand am citit ca Ecuadorul este primul exportator mondial de banane mi-am adus aminte de copilarie si de bucuria de neegalat cand aveam in casa cateva banane pe care erau actibilde cu “Ecuador”…le cumparam si daca erau verzi , le puneam pe dulap sa se coaca cateva zile…dar nu mai apucau sa se ingalbeneasca!….ramaneau doar actibildele …

In anul 2000 inflatia era atat de mare ca nu mai aveai ce sa faci cu banii (moneda oficiala de atunci “sucre” ajunsese fara valoare) si un dolar american valora 25.000 de “sucre”…nu stiu de ce dar cred ca si-au bagat americanii coada aici…

Inca cateva cuvinte despre Galapagos deoarece am uitat sa va scriu la momentul respectiv : numele arhipelagului a fost dat de englezi care vazand broastele testoase de aici au sesizat o asemanare intre saua de calarie englezeasca si carapacea broastei…in limba spaniola saua se numea “galapago” si astfel englezii au botezat arhipelagul “Galapagos”.

In cativa ani aeroportul din insula Santa Cruz  din Galapagos va fi primul aeroport ecologic din lume si autoritatile locale, nationale si internationale fac tot posibilul ca arhipelagul sa ramana un regat al ecoturismului, un regat in care salbaticiunea sa invinga civilizatia, un Paradis vegetal si animal, un muzeu viu… sa ramana un exemplu de loc nedistrus de turismul contemporan.

Dana fiind racita ( de pe barca, in Galapagos) nu a vrut sa vina la fiesta in oras si astfel am fost nevoit sa merg singur( de fapt cu Cristina si Catalin , dar ei nu au vrut sa se alatureze bunei dispozitii a ecuadorienilor, neintrand in atmosfera petrecerii) si neavand partenera in scurt timp m-am plictisit si m-am intors in camera sa dorm …pacat , era o oportunitate sa ne distram si sa dansam….data viitoare …cu siguranta ca va mai exista ca doar sunt in tara “fiestelor”…

Dimineata ne-am sculat devreme, am colindat putin prin oras, am vizitat piata de duminica plina de tarabe cu bucatarii ambulante(unde am si mancat), piata de fructe cu tarabele pline de fructe colorate si am concluzionat ca daca vrei sa traiesti si sa simti “Ecuadorul” nu trebuie sa stai in capitala ci sa pleci in tara, in orase ca Catacunga, unde sa vezi adevarata viata a ecuadorienilor; capitala este un miraj, este un oras ca toate capitalele lumii, mult diferit de alte parti ale tarii. Catacunga este un oras sarac, in care vezi nivelul oamenilor cu adevarat, vezi viata lor de zi cu zi, si poti sa apreciezi cu adevarat viata ecuadorienilor.

Am luat un taxi si am mers in Parcul national Cotapaxi, unde am fost nevoiti sa luam un ghid local( cu masina 4x4) care sa ne plimbe prin parc( este obligatoriu si a fost si bine pentru noi); intrarea in parc nu impresioneaza cu nimic, dar dupa cativa kilometri apare o padure de conifere deosebita si apoi imediat ajungi la un lac , la baza vulcanului Cotapaxi, un lac vulcanic in care se reflecta intregul munte. La lac am crezut ca o sa mai stam cateva ore sa asteptam sa se ridice norii pentru a putea vedea varful muntelui (sau a vulcanului), dar soferul a inceput sa urce cu masina pe un drum cu serpentine si in mai putin de o ora am ajuns la baza muntelui ( la 4200 de metri) de unde se putea urca pe jos pana la un refugiu de unde se face asaltul final al varfului de 6000 de metri. Am decis sa urcam pe jos pana la 4800 de metri, dar aveam dubii in legatura cu Dana, deoarece inca mai avea nasul infundat ,se simtea rau si nu putea sa faca efort; nu m-a dezamagit si dupa nici o ora de escaladat am atins inaltimea de 4800 de metri. Este un record pentru Dana, Cristina si Catalin deoarece pentru ei era prima oara cand sunt mai aproape de cer cu 4800 de metri; au fost tare fericiti cand au ajuns la refugiu iar eu m-am bucurat ca am retrait momentele “Kilimanjaro”-aceiasi senzatie de lipsa de oxygen, oboseala rapida, si lipsa aclimatizarii. Dana a fost eroina zilei deoarece , desi racita si cu nasul infundat a reusit performanta sa se tina dupa noi si deasemenea a dat haine groase tuturor din grup….stie ca daca pleaca undeva cu mine trebuie sa fie prevazatoare ca nu se stie unde ajungem si ce haine o sa aiba nevoie…si sa nu riste isi ia de toate…Eu nu m-am dezis si tot neechipat am urcat( nu am fost pregatit de munte), si eram singurul turist in pantaloni scurti…la 4800 de metri si existand si zapada acolo…in timpul ascensiunii, norii s-au risipit de cateva ori si au scos la iveala un peisaj de vis ,  piscul muntelui acoperit cu zapada si aceasta parca era  depusa pe munte uniform; pacat ca nu ne puteam bucura pentru mult timp de aceasta imagine de poster deoarece dupa cateva minute piscul era iar acoperit de nori, iar cand iesea din nori nu putea sa-l admiram pentru mult timp deoarece ni se facea frig stand(mai ales mie in pantaloni scurti).

Vulcanul Cotopaxi este cel mai inalt vulcan din lume ( aproape 6000 de metri) si pe deasupra mai este si activ; ultima eruptie a fost prin anul 1904 si se spune ca oricand ar mai putea erupe din nou-din anul 1742 a avut cel putin 10 eruptii . De la refugiul situat la 4800 de metri se poate ajunge pana in varf ,dupa o lupta cu inaltimile, in aproximativ 6 ore si este un traseu dificil care nu se poate face fara antrenament ( se spune ca este mai greu decat Kilimanjaro, pentru ca are cateva portiuni abrupte acoperite permanent cu zapada…dar nu este imposibil pentru niste amatori…dar nu in pantaloni scurti sau blugi…

Cotopaxi este locul de escaladat  preferat de catre toti marii alpinisti ai Ecuadorului si aici se antreneaza forte multi alpinisti din intrega lume, multi din ei pregatindu-se pentru opt-miarii din Himalaya. Anzii din Ecuador sunt plini de vulcani situati la inaltime si foarte multi numesc acest loc “Bulevardul vulcanilor”. Parcul national Cotopaxi adaposteste numeroase animale de munte de la caprioare, lame, vulpi, pume iepuri si peste 90 de specii de pasari- multi vin special pentru admirat pasari; noi nu am avut noroc sa vedem vreun animal , dar pot spune ca am avut noroc sa pierdem avionul si sa vedem un astfel de loc minunat.

Bogatia Ecuadorul consta in diversitatea pe care o gasesti aici, atat naturala cat si culturala; tara are 4 regiuni diferite dar si unice: Padurea Amazoniana, zona Anzilor, coasta Pacificului ( cu statiuni superbe la ocean-peste 800 kilometri de litoral) si arhipelagul Galapagos. Nu le puteam face pe toate in cateva zile – desi este cea mai mica tara din America de Sud-dar m-as bucura daca v-am trezit interesul pentru o tara deosebita si scrieti-mi si mie despre Padurea Amazoniana si Coasta Pacificului daca ajungeti inaintea mea acolo…

 

Am ajuns la Quito la ora 17 si imediat am mers sa ne luam biletele pentru Lima-Peru, bilete pe care le cumparasem pe internet cu 2 zile in urma; deoarece nu am vrut sa existe probleme cu locurile, tariful biletelor si alte complicatii care ar fi putut aparea daca am fi luat fiecare cu cardul lui, am hotarat sa luam pe un singur card, facand o singura tranzactie pe internet( daca am fi facut una dupa cealalta exista riscul sa nu mai gasim locuri, sa fie alt tariff, sau sa nu functioneze cardul-mi s-a mai intamplat) ,dandu-I banii celui care platea cu cardul lui pentru toti. Cristina a fost cea care avea suficienti bani pe card sa plateasca pentru toti si a facut ea plata prin card pe internet. Am primit O.K. de rezervare dar nu ni s-au confirmat biletele electronice deoarece Linile aeriene perueze ne-au trimis un mesaj electronic ca erau ceva probleme cu cardul; noi am sperat ca se va rezolva, Cristina confirmandu-ne ca are bani pe card…dar…

Am ajuns la ghiseul liniilor “Lan” si acolo ne-au comunicat ca rezervarea noastra a fost anulata pe motiv de lipsa de bani in contul creditului…O.K. am zis platim cu alte carti de credit…da, ni s-a raspuns dar nu mai sunt locuri pentru seara respectiva….normal nu trebuia sa ne anuleze rezervarea ci sa astepte sa venim la ghiseu si acolo puteam plati; dar probabil ca erau plini si atunci au preferat sa vanda biletele unor calatori care au platit pe loc. Problema era ca trebuia sa mai stam pana a doua zi seara( este doar un zbor pe zi) si nu stiam ce sa mai facem in Quito o zi intreaga; am incercat noi sa explicam ca avem aranjat totul acolo de maine, ca pierdem multi bani, ca avem un program fix stabilit (nimic nu era adevarat…) dar …nu mai erau locuri pentru azi… In asemenea situatii eu aplic maxima “Orice rau este spre bine” , si de cele mai multe ori a functionat ( mai ales acum-rabdare si va povestesc), dar Cristina se autoinvinovatea ca din cauza ei am pierdut biletele…nu era asa deoarece nu era cu nimic ea de vina , ci ea doar a vrut sa ne ajute pe toti, ceva s-a intamplat cu cardul ei, probabil cineva de la banca l-a blocat involuntar…vai de capul celei care a gresit…am inceput sa o cunosc pe Cristina…

Ora 18 , aeroportul din Quito…trebuia sa mai stam inca o noapte aici , plus inca o zi intreaga …ce sa facem , unde sa mergem?...

Am inceput sa intrebam la o agentie de turism din aeroport ce se poate vizita intr-o zi si ne-a spus acelasi lucru pe care il facusem cu cateva zile in urma; ne-a mai dat cateva variante dar la 2, 3 chiar 4 ore  de mers cu masina de Quito …nu stiam ce sa facem…varianta simpla era sa stam in Quito, sa mancam la un restaurant bun , iar a doua zi sa mai pierdem timpul prin oras…varianta complicata era sa plecam in seara asta undeva  in afara , sa dormim acolo, si a doua zi sa mai vizitam ceva  … cine ma cunoaste stie ca  am ales varianta complicata si cu ajutorul Cristinei ,am reusit sa-l convingem si pe Catalin ca este mai bine sa vedem si altceva chiar daca  ne costa mai mult si este mai obositor ( Dana era un pic racita si m-a lasat pe mine sa hotarasc).

Am hotarat sa vizitam Parcul National Cotopaxi, in care se afla muntele si vulcanul cu acelasi nume si unde am auzit ca daca ai noroc de o vreme frumoasa fara nori ai o priveliste deoasebita asupra varfului de 6000 de metri , varf plin cu zapada, zapada care straluceste impesionant datorita puternicului  Soare de la Ecuator. Am luat un taxi ,cu care am facut 2 ore si ceva pana intru-un oras aflat in apropierea parcului( se pare ca in parcul-rezervatie nu exista locuri de cazare-doar corturi), Catacunga; alta varianta era sa luam busurile regulate( 2 dolari), dar ni s-au parut cam nesigure seara, si am preferat sa platim 55 de dolari ( o suma mare pentru Ecuador) dar sa fim in siguranta seara cand ajungem in Catacunga; Cristina a insistat sa plateasca ea( inca se simte vinovata) …un gest frumos dar fara logica…

Ora 21…Catacunga…un orasel micut ,saracacios unde am gasit un hotel , in centru, nesperat de bun pentru 18 dolari camera; hotelul cred ca era ori nou, ori renovat curand deoarece totul era nou si stralucea de curatenie, de la asternuturi pana la mobila . Cand am ajuns in oras am auzit muzica “live” si intreband la receptie ni s-a spus ca este petrecerea orasului sau “fiesta “ cum zic ei; multe “fieste” in America Latina…si bineinteles ca nu am ratat-o si la ora 10 seara eram in mijlocul ecuadorienilor la o “fiesta” in stil latino-american…restul maine…

Asa cum ne-am propus, ultima zi pe insula a fost o zi placuta,  zi de totala relaxare, fara sa ne mai grabim nicaieri ci doar am pierdut timpul in mod placut(dupa atat entuziasm si placere pentru ochii si suflet ai nevoie si de totala destindere). Am ales un loc dragut de dormit ( Casa de Lago) , un hostel( cam mult spus si hostel) care are doar 2 apartamente si un mic restaurant care impreuna cu terasa de deasupra sunt aranjate de proprietara acestora cu mult suflet ; cele doua apartamente au un renume in lumea turistilor ( datorita “Lonely Planet” care le lauda-pe buna dreptate) si se intampla foarte rar sa fie libere( in perioadele de varf sunt rezervate cu luni de zile inainte) , dar acum fiind in afara varfului de sezon am avut o sansa sa le gasim libere;in drum spre alt hotel,  am rugat taximetristul sa ne duca totusi pana acolo ( eu imi doream sa vad cum arata, fiind sigur ca sunt ocupate) . Ajungand la hostel, am avut noroc sa fim intampinati de proprietar, o doamna care a lucrat ani de zile in America, si care ne-a spus ca cele doua apartemante sunt libere , dar ne-a spus si pretul pentru ele- 100 de dolari pe noapte…pentru un apartament …dar face reducere la 80…am insistat sa le vedem si imediat am fost cuceriti de simplitatea si frumusetea lor…am negociat oferindu-I la pachet 200 de dolari pentru ambele apartamente, 2 zile, si se pare ca a incantat-o sa auda ca ia atatia bani rapid si probabil si neavand alti clienti a lasat totul la jumatate…iar noi eram cat se poate de fericiti sa stam in asa conditii deoasebite( fiecare apartament avea bucatarie , utilata cu tot ce era necesar, living, terasa si aranjata cu mult bun simt artistic); probabil si datorita acestei locatii am avut un sejur perfect cele doua zile petrecute in Puerto Ayora.

Am uitat sa va spun ca in cele doua ore petrecute la snorkelling, jucandu-ma cu gingasele manifere marine, m-am ars pe picioare deoarece nu am avut costum de neoprene decat   pana la fund si stand pe burta cu fata in apa, picioarele ,pe spate erau expuse direct Soarelui si fiind si sensibile deoarece niciodata nu stau la Soare m-am ars rapid; imi era greu deci sa stau si pe scaun dar cele doua zile in Puerto Ayora mi-au prins la fix pentru a ma vindeca.

 Dimineta am facut o plimbare pana la o plaja deosebita a oraselului, “Tortuga Bay” , plaja care poate concura oricand in top 10 a celor mai frumoase plaje din lume datorita nisipului alb si fin , a apei de culoare turquois aprins si a intimitatii de care ai parte aici; nu erau mai mult de 5 oameni pe toata plaja si am avut impresia ca suntem pe o plaja privata. Drumul pana la plaja, 3 kilometri ,l-am facut  printr-o padure de cactusi si vegetatie micuta ( destul de bogata) , pe o carare pavata cu pietre naturale si acompaniati mereu de soparlite dragute care parca vroiau sa le luam cu noi in brate. O plimbare placuta , o destinatie de vis , cateva ore petrecute pe un taram de basm,  un pranz luat la un restaurant central (bogat in mancare deoarece plimbarea si apa marii ne-au facut o “pofta de lup”), si cateva ore de shopping au facut din ultima zi pe insula o zi de neuitat…

Cateva cuvinte despre clima din Ecuador : exista doua anotimpuri, primul  din decembrie pana in mai este soare si cald si al doilea din iunie  pana in decembrie cand este mai rece si mai uscat; pentru noi a fost o temperatura ideala si ne gandeam ca am fi suportat greu o temperatura mai ridicata, tinand cont si ca umiditatea este ridicata; ma asteptam sa gasesc o temperatura insuportabila la Ecuator dar pana acum temperatura a fost ideala ( ca si deastfel si cele cateva zile din tur)

Vegetatia pe insula Santa Cruz( care se traduce prin “Sfanta Cruce”) este mult diferita celor de pe celelalte insule vizitate, si aceasta datorita vechimii acestei insule ; vegetatia a reusit sa invinga terenul viran si sa se dezvolte facand ca insula sa para un paradis ca in Bahamas sau Hawaii ; diferenta este ca aici numarul de turisti este mult mai mic ( sub 100.000 pe an) iar atractia principala nu este distractia ci NATURA…

Populatia  locala a insulei este de 10.000 locuitori, majoritatea lucrand in turism si aceasta insula impreuna cu alte doua sunt singurele care sunt locuite din intreg arhipelagul Galapagos.

In afara de clasicii palmieri , bananieri, nuci de cocos , pe insula mai poti intalni mangrove( plante rezistente la continutul ridicat de sare de la apa marii), cactusi ( unii chiar uriasi), precum si copaci plini de flori  frumos colorate ;

Ecuadorul are cea mai mare biodiversitate din lume raportat la metrul patrat; cu 9,2 specii pe km2 este pe locul intai in lume devansand China, Australia, Brazilia si Mexic iar aceasta se datoreaza si plantelor si animalelor din Galapagos. Ecuadorul detine si 11% din totalul de vertebrate de pamant din lume , si deasemenea un numar de  16.000 de specii de plante si 600 specii de pesti; deci cu adevarat pare sa fie cea mai mare biodiversitate din lume !...Explicatia este ca muntii Anzii divid Ecuadorul in doua, apoi tara este situata in apropierea tropicului Racului, cea mai calda regiune a planetei si deasemenea tara este influentata de cele doua fenomene oceanice , “ El Nino” –curentul care vine din Nord si este cald si umed si “Humbold”-curentul care care vine din sud si este rece si uscat.

Seara s-a incheiat venind cu plasele pline de la cumparaturi, si apoi mancand o supa pe terasa hotelului nostru la lumina unei lumanari romantice; a doua zi dimineata paraseam arhipelagul Galapagos, urmand sa avem o zi grea( si o noapte alba prin aeroporturi) in care vom schimba 3 avioane  si intr-un final sa ajungem la Cuzco-Peru, orasul de unde se pleaca la Machu Picchu.

Insula Santa Cruz …arhipelagul Galapagos, Ecuador…septembrie 2008
Cea mai populata insula a arhipelagului…cea mai populata cu oameni , broaste testoase uriase si vegetatie!
Dupa 8 ore de navigat, pe barca pe care am ajuns sa o uram datorita raului de mare pe care ni-l produce, am ajuns pe insula Santa Cruz in portul “Puerto Ayoro”; am debarcat si am pornit sa vizitam cateva ore orasul pentru ca trebuia sa ne intoarcem sa dormim tot pe vas. Un orasel placut, cu zeci de magazine si restaurante, plin de agentii de turism care intermediaza tururi prin insulele arhipelagului, si multe, multe centru de scufundari. Am colindat cateva magazine, ni s-a facut foame, am mancat la un restaurant decent si am plecat sa-l cautam pe Rafael care ne daduse intalnire la barul nevestei lui de unde sa plecam inapoi la bordul vasului “Nautilus”; nu l-am gasit acolo( dimineata am aflat ca s-a imbatat impreuna cu olandezul si n-au dormit deloc) si am plecat cu un taxi-barcuta la bordul vasului nostru pentru a dormi ultima noapte in micuta si cocheta cabina.
Ultima noapte pe vas a fost una odihnitoare deoarece vasul era ancorat si nu se mai deplasa, deci nu am mai avut nici o problema cu balansatul( doar un pic dar deja devenise placere acel leganat). Micul dejun rapid si la ora 9 vizitam deja Centrul de cercetare Darwin , o destinatie pe care nici un turist nu o rateaza . Aici are loc controlul speciilor existente in arhipelag, aici se inmultesc broastele testoase pentru a controla cateva specii pe cale de disparitie, se studiaza iguanele si se fac multe cercetari cu privire la tot ce inseamna viata in Galapagos. Locurile din acest laborator care se pot vizita nu sunt atat de multe , si de fapt nu vezi decat broaste testoase uriase, soparle unice acestei insule si poti sa afli multe informatii despre tot ce inseamna Galapagosul ca flora si fauna. Am vazut cateva exemplare de broaste testoase uriase si am ramas din nou mut cat de mari poti fi…nu-mi imaginam ca o broasca testoasa poate ajunge la 500 de kilograme greutate( sunt imense !!!) si sa traiasca peste 200 de ani; am mai invatat ca numai masculii ajung la asemenea performante , iat femelele nu trec de 100 de kilograme. In interiorul rezervatiei, desi totul este inchis cu gard , ai accces la broaste testoase si poti chiar sa stai langa ele ( dar nu ai voie sa pui mana pe ele-este foarte tentant si eu nu m-am putut abtine si i-am mangaiat carapacea). Am mai vazut cateva iguane de diferite forme si culori si am invatat cate ceva din viata celor doua animale semi–salbatice din Galapagos.
La ora 14 aveam din nou intalnire cu Rafaelo pentru a merge intr-o excursie in interiorul insulei , dar eu am intuit ca nu va veni pentru ca , cu doua ore inainte era beat de abia se tinea pe picioare; bineinteles ca nu a venit si a trebuit sa gasim alt grup pentru a pleca spre interiorul insulei; dar ne-a costat 50 dolari si nervi (mai ales din partea lui Catalin, care si in Romania isi va aminti ca a pierdut niste bani) pentru ca ii dadusem si bacsisul inainte; a fost invatatura de minte sa dam mereu bacsisul la sfarsit !
Excursia in interiorul insulei a compensat toti nervii si banii pierduti pentru ca am putut vedea broastele testoase si iguanele la ele acasa , libere si fericite ca pot sa traiasca dupa propriile reguli in libertate. Este foarte interesant sa vezi , intr-un interval de cateva ore, aceleasi animale intr-un loc restrans, inchise, si fara sa-si traiasca viata cum vor , si pe de alta parte, aceleasi specii de animale in libertate , avand toata insula la dispozitie, si probabil fara sa fie deranjate zilnic de “paparazzi” care sa le bage blitzurile in ochi…
Ne-am bucurat ca niste copiii sa vedem broaste testoase in libertate, broaste mult mai mari decat cele de la Centrul Darwin si cu siguranta mai fericite. L-am intrebat pe ghid cum se monteaza broastele testoase gigantice tinand cont ca masculul are 500 de kilograme si femela maxim 90 ; ne-a explicat ca ,carapacea masculului este concava la partea inferioara si cea a femelei convexa la partea superioara si se pupa aproape perfect; deasemenea ne-a mai spus ca la manifere actul de reproductie este dramatic asta insemnand ca se chinuie mult ambii parteneri, dandu-ne exemplu iguanele in cazul carora mascului musca gatul femelei destul de puternic si raman des si urme. Ne-am plimbat aproape o ora printre broastele testoase gigantice pozandu-ne cu multe din ele si intreband ghidul detalii din viata acestora ; am aflat detalii despre istoria lor pe aceste insule, despre modul lor de viata , aspectul lor si multe alte lucruri interesante despre ele. Un lucru interesant mi s-a parut faptul ca ele pot supravietui fara mancare pana la un an, acest lucru afectandu-le , din pacate, intr-un mod indirect. Acum sute de ani , aceste insule erau vizitate de pirati care se refugiau aici pentru a se alimenta cu apa potabila si hrana; piratii luau broaste testoase pe vasele lor si le puteau tine luni intregi pana sa le manance , iar acestea nu mureau. Carnea de broasca este o delicatesa si astfel piratii au decimat populatia de broaste gigantice, in special femelele, care erau mai usor de carat pe vas; deaceea femelele sunt mai putine acum pe insula( ma refer la broastele gigantice peste 100 de ani).
Broastele pe care le-am vazut pe aceasta insula ( Santa Cruz) sunt specifice acestei insule si fiecare insula are broaste de un anumit fel, acestea fiind diferite de la o insula la alta; se diferentiaza prin forma carapacei, modelul de pe carapace, lungimea gatului, marime, culoare si pe fiecare insula exista broaste testoase de apa( pe care le vad eu la scufundari-mult mai micute decat cele gigantice), si broaste testoase terestre care nu se baga deloc in apa.
Am fost mult mai fericiti cand ghidul ne-a spus ca multe din broastele de la centru Darwin ajung sa traiasca in libertate dar le sunt montate un cip pentru identificare si urmarire a comportamentului, ulterior lasarii in libertate.
Fericiti ca sunt si vor fi si mai multe broaste care-si traiesc libertatea , am plecat sa vizitam un tunel subteran format in timpul activitatii vulcanilor si care arata ca o pestera sub pamant , dar este atat de bine slefuit de parca este mana omului la mijloc; interesant ce a putut sa faca puterea lavei incinse !.
Seara ne-am plimbat prin oras facand ce ne place amandurora mult, shopping, si ne-am decis ca a doua zi sa fie o zi dedicata relaxarii , sa mergem la plaja, sa facem baie si sa ne pregatim organismul si psihicul pentru urmatoarele zile de forta din Peru, de la Machu Piccchu.

Toate zilele petrecute in Galapagos au fost zile de basm, zile care desi ma asteptam sa fie ca-n povesti au intrecut “povestile”; daca as fi citit ceva –scris de vreun Costin- despre aceste tinuturi de vis, cu siguranta as fi crezut ca exagereaza…dar, eu nu exagerez cu nimic…
Cea de-a treia zi in arhipelag a fost poate cea mai deosebita deoarece am facut lucruri unice in viata mea inotand cu pinguinii( da, pinguini adevarati , pinguini de Galapagos),m-am luat la intrecere cu broaste testoase, m-am jucat cu leii de mare si focile, am pus mana pe pelicanii care vanau in apa ( stiam ca nu este voie dar nu m-am putut abtine…), am facut snorkelling ore intregi si…dar sa incep cu inceputul …
Dupa o noapte grea , cu valuri uriase (si implicit tangaj pe masura) ,la ora 6 dimineata ne-am sculat deoarece inainte de a lua micul dejun trebuia sa vizitam cea mai noua insula a arhipelagului , o insula in care acum 200 de ani a erupt puternic un vulcan si toata insula era acoperita de lava solidificata relativ recent. Cand am ajuns pe insula ( insula parca se numeste Sullivan) am avut impresia ca am aterizat pe Luna ; fara pic de vegetatie, plin de cratere micute, crapaturi, si aveai impresia ca lava s-a intarit cu cateva ore in urma. Era un peisaj preistoric si cred ca daca aceasta insula nu ar fi fost parc –rezervatie protejat, s-ar fi facut multe filme S.F. in acest cadru selenar. Ne-am plimbat cateva minute pe aceasta lava solidificata, ne-am bagat in cateva crapaturi ciudate ,facand poze care sa para ca inotam in lava fierbinte si am fost acompaniati mereu de iguane si soparle micute care ne considerau prietenii lor. Este prima oara cand am vazut lava solidificata relativ recent si Rafael (ghidul nostru) ne-a spus ca vor mai trece poate zeci , sute de ani pana cand aici va incepe sa creasca vegetatie…
Deocamdata am vazut doar un cactus micut care incepe sa populeze peisajul total arid si fara viata al insulei…este inceputul …probabil peste sute de ani vor fi si palmieri…
Ce bine este sa te scoli de dimineata si sa fii harnic deoarece la ora 7 ne intorceam din prima excursie si veneam pe vas sa luam micul dejun; la ora 8 deja ne pregateam de a doua tura pe o noua insula vulcanica relativ tanara , insula unde aveam sa escaladam si un munte de unde sa avem o priveliste asupra tuturor insulelor din jur. Aici am vazut craterele unor vulcani mai micuti, am luat niste roca vulcanica cu noi deoarece era atat de usoara (datorita aerului din ea) si ni s-a parut interesanta de adus in Romania iar la plecarea de pe insula am dat ocolul ei si ne-am bucurat ca am putut sa vedem pe stancile insulei , stand la Soare, cativa lei de mare impreuna cu niste foci; aici am invatat sa fac deosebirea dintre cele doua manifere marine gingase.
Aproape o ora am dat ocolul insulei si am fotografiat focile, leii de mare,pinguinii, pasarile, iguanele, toate parca fiind niste vedete care stateau la pozat mandre si stiind ca sunt in centru atentiei ,nefiind speriate de niste “paparazzi” ca noi care ne apropiam, fara jena, pana la un metru de ele… Da , ele sunt vedetele arhipelagului si se comporta ca niste adevarate vedete…
Trebuie sa va spun ca pinguinii de Galapagos se gasesc numai in apropierea acestor insule( mai précis insula Bartolome) – spre deosebire de leii de mare , focile, broastele testoase, iguanele si alte manifere pe care poti sa le intalnesti prin tot arhipelagul.
Ziua a continuat cu cea mai frumoasa parte a ei in care ne-am luat masca, tubul de respirat, costumul de neopren( stia ghidul ca nu ne va scoate repede din apa si ne-a sugerat sa ne luam costumul sa nu inghetam) si ne-am bagat in apa sa fim alaturi de aceste frumoase creaturi ale arhipelagului. Din pacate Dana si Cristina au ramas pe plaja insulei Bartolome, o plaja superba dar cu siguranta au regretat cand au auzit cu cine ne-am jucat noi in apa.
Imi este greu sa va scriu ce am facut in apa deoarece este de necrezut( nici eu nu as fi crezut , sau as fi crezut ca exagereaza cel care mi-ar fi povestit) dar daca veniti in Galapagos macar sa stiti la ce sa va asteptati : primele gazde au fost leii de mare care ne dadeau ocolul jucandu-se cand cu noi cand intre ei ( Dana mi-a povestit ca in timp ce facea ea baie la mal a venit un pui de foca si si-a pus botul pe piciorul ei…vroia sa se joace saracul…), apoi au aparut pinguinii care ne aratau cum vaneaza ei sub apa pestii si cat de rapizi inoata in comparatie cu cat de lent merg pe uscat …nici broastele testoase nu s-au lasat mai prejos si ne-au aratat maiestria lor in apa , desi noi am incercat sa ne luam la intrecere cu ele crezand ca sunt lenese ca pe mal…si pe langa aceste raritati ( desi aici nu sunt deloc raritati, ci este ceva normal) am vazut si sute de pesti de toate marimile si culorile. Aici toata fauna marina formeaza o entitate bine conturata si ar fi pacat ca interventia omului sa deregleze acest echilibrul aproape perfect , echilibrul care ar putea sa fie un exemplu pentru omenire…
M-am bucurat cand am citit ca arhipelagul Galapagos face parte( nu de mult timp) din Patrimoniu Umanitatii si sunt diferite organizatii internationale care ajuta material si prin voluntari la mentinerea acestui Paradis pe Pamant.
Foarte interesant mi s-a parut cum vaneaza pelicanii si celelalte pasari care se hranesc cu pesti; zboara deasupra apei, vad pestii in apa cu ochii lor unici, se arunca intr-o clipa in apa, intra aproape 2 metri si prind cu ciocul un peste micut; de multe ori le scapa din cioc dar au o rapiditate si o viteza de reactie atat de mare incat il reprind din nou in cioc intorcandu-se cu pestele la suprafata unde il inghit…si asta am vazut-o la cativa metri de mine uitandu-ma in apa cu masca …
Ghidul ne-a spus ca prin arhipelag mai vin si delfini si balene dar ce o sa mai ramana de vazut anii urmatori daca vad anul acesta tot ce se poate…m-a mai intrebat daca am mai vazut rechini si i-am spus ca nu le-am dus dorul…nu se incadreaza bine pe langa pinguini, foci, broaste testoase si lei de mare…
Voi incheia ziua cu un alt citat foarte drag mie si pe care eu incerc sa-l aplic :
“VISEAZA CA SI CUM AI TRAI VESNIC SI TRAIESTE CA SI CUM AI MURI MAINE”…nu incercati si voi ?....

Dupa cateva minute de la plecare barca a inceput , datorita valurilor si a vitezei mari probabil, sa aiba un tangaj destul de mare( se legana fata-spate ) si eu impreuna cu neamtul de 22 de ani ne-am gandit sa avem “fun” ( adica sa ne distram) si ne-am dus in varful din fata al vasului unde simti cel mai mult tangajul si unde amplitudinea este cea mai mare…intradevar am trait senzatii pe care in nici un roller-coaster din lume nu le traiesti, deoarece era adrenalina amestecata cu un pic de pericol ( nu eram asigurati cu nimic si la o simpla neatentie am fi cazut in apa , noapte , pe niste valuri imense si in mijlocul oceanului Pacific…uau !...asta nu !); timp de aproape jumatate de ora totul a fost “fun” dar apoi dintr-odata oceanul s-a suparat si ne-a trimis niste valuri care amplificau tangajul…toate au culminat cu o intrare a varfului vasului in apa , si implicit si corpurile noastre…si apa era atat de rece …si afara batea si vantul…dar era, inca, distractic sa te balangane de la o inaltime de peste 10 metri pana aproape de apa( si chiar in ea) dintr-un val in altul…iar marimea valurilor crestea…pana cand am simtit ca era uzi in totalitate si era timpul sa ne intoarcem pentru ca ne dureau mainile de cat de tare ne tineam de barile protectoare…dar trebuia sa ne ridicam din fund si sa mergem , ceea ce era foarte greu deoarece valurile fiind mari ne era frica sa nu cadem peste bord…incepuse sa ne fie frica ca nu mai ajungem la puntea principala deoarece valurile erau atat de mari incat apa de multe ori ne acoperea cu totul si ne gandeam ca daca ne-ar fi smuls apa de pe punte…au fost cateva minute de incertitudine dar intr-un final am ajuns…destul de periculos ce am facut dar…mai bine sa-ti para rau ca ai facut, decat ca nu ai facut, nu-i asa?

Ud leoarca am intrat in cabina sa ma schimb(de dus nu se punea problema ca nu puteam nici sa stam pe scaun) si am observat ca Dana se simtea rau si ii venea sa vomite…atunci am realizat ca avea rau de mare si nu aveam nici o pastila la noi.

Am mers la cabina Cristinei si a lui Catalin si am observat ca si ei se simteau rau( mai mult Cristina care de la o fiinta vesela si sociabila devenise fara “viata”); iar apoi m-am uitat la ceilalti turisti si nici ei nu erau prea veseli…pana atunci nu am avut nimic dar vazandu-i pe toti afectati de “raul de mare” parca simteam ca am si eu ceva…cu siguranta ca la orice boala, partea psihica are un cuvant important…asa si aici , cred ca datorita tuuror celorlalti mi s-a facut si mie rau. Am iesit pe punte si impreuna cu tanarul neamt am incercat sa ne dregem…dupa cateva minute deja era mai bine …parca ne revenisem…stateam si asteptam sa ajungem din nou sa trecem Ecuatorul (vasul avea GPS) si sa vedem pe display 00,00,00…si sa sarbatorim printru-un mare “Uau”.

La ora 9 mai aveam inca peste o ora de mers pana sa traversam din nou Ecuatorul si imi era din ce in ce mai frig afara, inauntru imi era rau si nu stiam ce sa fac; ma pregateam sa intru in cabina sa ma intind in pat cand am simtit ca zboara ceva pe langa mine …initial am crezut ca este o pasare , dar m-am gandit de unde sa apara in mijlocul oceanului…si imediat ceva a aterizat la picioarele mele…era un peste zburator…nu vazusem in viata mea asa ceva …un peste cu aripi…Rob ( tanarul neamt) l-a prins in mana si i-am chemat si pe Cristina si Catalin sa-l vada( Dana dormea-sau se chinuia in cabina) …pana si pestii sunt prietenosi in Galapagos…atmosfera s-a mai inveselit cateva minute dar apoi toti s-au retras in cabine sperand ca stand intinsi va fi mai bine. Pentru mine a fost mai bine, am adormit repede si pana la ora 5 nu mai stiu de nimic, dar pentru ceilalti…

…Cristina si Catalin au avut o noapte mai deosebita : am aflat abia dimineata ca toaleta lor se infundase inainte de cina, dar datorita bunului-simt al Cristinei ( pentru a nu ne afecta cina) nu a zis nimic si astfel noaptea i-a prins cu toaleta plina…in plus Cristina a si vomat, si toata noaptea au stat cu toaleta plina- si nici nu puteau deschide geamul pentru ca intra apa de la valurile uriase. Mi-a fost mila de ea si dimineata cand am auzit m-am pus imediat in locul ei si m-am ingrozit prin ce a putut trece…cu siguranta nu va uita mult timp seara asta de pe vas…si nici pe mine care am adus-o aici…dar, deasemenea ,sunt sigur ca peste un timp vom vorbi razand despre seara trecuta , dar atunci numai in pielea ei sa nu fi fost…

Vasele mari de croaziera au avantajul ca nu sunt afectate atat de mult de valurile uriase , dar sunt foarte rigide ca program deoarece sunt multi turisti si este greu sa faci un program sa-i satisfaca pe toti; vasele mici sunt mai “intime” in sensul ca te imprietenesti cu totii, comunici mai usor cu echipajul si sunt mult mai mobile ( pleci cand vrei , stai cat vrei, poti sa schimbi programul, etc)…ca orice lucru sunt avantaje si dezavantaje ,dar, trebuie doar sa vezi partea buna a lucrurilor!!!...sau …sa faci “haz de necaz”…

Echipajul pe vasul nostru este foarte prietenos si noroc cu ei ca mai practicam si noi ceva spaniola…Catalin a invatat sa spuna “muy bien” , si e tare incantat de asta … mai stie si alta expresie, probabil o stia dinainte, …“solamenta con condom” J si cred ca pana la sfarsit va sti si sa salute…in schimb , compenseaza Cristina care a ajuns deja sa vorbeasca corect gramatical si sa-si corecteze accentual…

Cateva cuvinte despre bucatar si va veti da seama ce mancare buna avem: are peste 150 de kilograme( si fiind Ecuadorian are sub 1,70) si seamana perfect cu un bucatar autentic , burta mare si falci…numai cand il vezi ti se face foame…

Dimineata ne-am sculat in leganatul placut al barcii si auzind clipacitul apei care batea in peretele si in gemuletele cabinei; cabina noastra se afla la nivelul apei si are si 2 gemulete prin care sa poti sa vezi marea iar geamul de aerisire se afla in tavan si este chiar pe punte; cand este deschis putem sa ne trezim in cabina cu vreun turist mai aiurit( mai ales pe timp de noapte cand nu vezi pe punte unde calci). Toaleta se afla langa cabina si are geamul de aerisire inspre mare si daca uiti geamul intredeschis si ai “ noroc” de valuri puternice faci dus cu apa de mare…mi s-a intamplat cand stateam pe toaleta si credeti-ma nu a fost prea placut…de atunci sta geamul inchis tot timpul cand sunt la toaleta.

Dupa micul dejun am plecat sa vizitam insula Genovese , una dintre cele mai frumoase din arhipelag , o insula nelocuita ci doar vizitata pe o poteca ingusta de la care nu ai voie sa te abati.

Inainte sa incerc sa va aduc ,pentru cateva minute ,cu mine prin acest Paradis indepartat as vrea sa nu uitati ce a zis un mare filozof ,expresie care mie mi-a ramas in minte si mi-a revenit vizitand aceste minunatii : “LIFE IS NOT MEASURED BY THE NUMBER OF BREATHS WE TAKE, BUT BY THE MOMENTS THAT TAKE OUR BREATH AWAY”- viata nu se masoara in numar de respiratii, ci in momente care-ti iau respiratia…. Iar mie Galapagosul mi-a luat de cateva ori respiratia…

Cand am coborat din barcuta gonflabila pe insula primul lucru pe care l-am intalnit a fost o pasara simpatica care statea in mijlocul cararii si parca ne spunea pe limba ei , “buna dimineata” si un cald “bine ati venit”…atat de draguta era si prietenoasa incat am sarit cu totii sa-i facem poze si sa facem poze cu ea; este pasarea specifica insulei Genoveze, se numeste “Boobi cea mascata” deoarece are la ochi ca o masca de culoare neagra si este un amestec de gasca cu rata. V-am scris si ieri,pe insulele din arhipelagul Galapagos, animalele sunt foarte prietenoase si majoritatea pasarilor ar sta si la atins daca te-ar lasa ghidul…dar este impotriva regulamentului insulelor si nu vrem sa-l incalcam. N-am facut mai mult de 2 metri si au aparut zeci de pasari de diferite marimi, unele construindu-si cuibul, altele clocind, altele jucandu-se cu puisori lor mici, altele pur si simplu uitandu-se la noi si tratandu-ne cu superioritate…si multe din ele la mica distanta de cararea pe care obligatoriu nu ai voie sa o depasesti in stanga sau dreapta. Majoritatea pasarilor erau din cele “mascate” dar erau si destule din alte specii, mai mici sau mai mari, care mai de care cu forme si culori mai deosebite; multe dintre ele erau pui deoarece aveau inca puf , altele,mature,aveau grija de puii lor acoperindu-i cu penele si toate alcatuiau un univers unic pe care nici in vise nu mi-l imaginam; destul de des apareau in cadru si iguanele specifice insulelor( destul de mari si deasemenea prietenoase) iar vegetatia de pe insula nu este cea specifica insulelor tropicale , ci este mai mult o vegetatie saracacioasa care reuseste sa se dezvolte pe o insula vulcanica plina de stancii provenite de la lava solidificata( sunt si cativa cactusi mai micuti).

Nu trebuie sa fii specialist sa realizezi ca insulele din Galapagos au ramas printre putinele locuri din lume unde amprenta omului este minima si sper sa ramana in continuare la fel deoarece numai comparand astfel de locuri, omenirea realizeaza cat a putut sa strice in alta parte …

Am traversat micuta insula in mai putin de o ora( mergand pe o carare ingusta de maxim 2 metri) si am ajuns la tarmul opus unde am mai vazut cateva colonii de pasari unice :cintezoi de Galapagos, unele cu picioare albastre asemanatoare pescarusilor, cateva asemanatoare albatrosilor si alte specii ciudate mai mici sau mai mari…toate intr-un spectacol de neegalat oferit de aceasta unica NATURA CRUDA!...si cate spectacole unice ne poate oferi natura cruda in lumea asta intreaga…trebuie doar sa le cautam si cu siguranta le putem gasi …si in Romania ,in zonele mai putin turistice din Delta, de la munte sau cu siguranta in padurile imense ale Carpatilor …iar spectacolul oferit de natura virgina este un spectacol accesibil oricui…ESTE GRATIS pentru oricine…oare nu lucrurile oferite Gratis sunt cele mai bune?...poate da!...unde poti sa te relaxezi mai bine , sa scapi de stres, sa revii la parametrii initiali decat in mijlocul naturii ?...Da!,si este gratis…indiferent de conditia sociala a oricui , de situatia materiala , de timpul liber , fiecare om are ce sa invete de la natura !....

In Galapagos nu ajunge oricine , dar Galapagosul te face sa iubesti natura, animalele ,sa pretuiesti natura la tine acasa si sa te bucuri de ea oriunde, oricand, si cat de mult timp ai la dispozitie… dar cine viziteaza Galapagosul se intoarce alt om, un om mai bun pentru ca animalele in “casa” carora am fost oaspeti ne-au primit si ne-au respectat aratandu-ne ca putem trai impreuna intr-un paradis fara sa ne temem unii de ceilalti…multe religii anticipeaza acest paradis si incepi sa crezi ca nu gresesc….

Revenind la Galapagos trebuie sa va spun ca 40% din fauna si flora de aici este endemica, adica specifica doar acestor regiuni fiind unica in lume.

Ghidul ne-a povestit multe lucruri interesante despre comportamentul si modul de viata al acestor pasari de pe Genovesa, dar mi-ar trebui zile intregi sa scriu ( la cat de “rapid” scriu eu la tastatura calculatorului) ; un comportament care mi s-a parut interesant este cel al pasarilor mascate Boobi care clocesc cate 2 oua dar pastraza doar un pui din ele( cel mai puternic) pentru a putea sa-i ofere mai multa mancare si atentie celui puternic , iar pe celalalt il abandoneaza …selectie naturala…

Dupa masa de pranz am plecat sa intalnim rechini cu capul de ciocan, rechini care eu stiam ca sunt agresivi dar toti mi-au confirmat ca aici nu sunt deloc periculosi , deci am plecat si eu impreuna cu restul grupului la snorkelling in locuri unde sunt ei des intalniti( fetele au ramas pe vas motivand oboseala…le-am inteles frica !...); dupa aproape o ora ,cu capul in apa asteptand sa vina acel “cap de ciocan” si fiind mereu atenti in spatele nostru sa nu cumva sa ne ia prin surprindere ,am renuntat sa-i mai cautam intorcandu-ne inapoi pe punte…gagica din Australia a avut noroc si a vazut unul micut dar pentru perioada scurta de timp si nu a avut timp sa ne cheme si pe noi in locul unde era ea…parea tare emotionata si fericita ca vazuse un rechin care in Australia este foarte periculos. Oricum ,ora petrecuta de noi la snorkelling a fost placuta putand admira pesti de diferite marimi si culori precum si flora marina din jurul insulei. Inainte de masa de seara( aici se intuneca la 6 si deci masa de seara se serveste in jur de 6) cativa au plecat pe o plaja de vis unde sa stea la soare sau sa inoate in apa superba a Pacificului…Catalin , impreuna cu fetele au preferat sa doarma ( nu impreuna cu amandoua J..) iar eu am speculat acest timp liber pentru a scrie pentru ca in clipa cand vasul se pune in miscare nici nu poti sa stai pe scaun dar sa mai si scrii…

La ora 6.30 , imediat dupa cina am plecat spre alta insula renumita si plina de frumusetii pe care am atins-o la ora 2 dimineata…dar intre 6.30 si 2 dimineata s-au intamplat destule…va scriu maine …