Dana fiind racita ( de pe barca, in Galapagos) nu a vrut sa vina la fiesta in oras si astfel am fost nevoit sa merg singur( de fapt cu Cristina si Catalin , dar ei nu au vrut sa se alatureze bunei dispozitii a ecuadorienilor, neintrand in atmosfera petrecerii) si neavand partenera in scurt timp m-am plictisit si m-am intors in camera sa dorm …pacat , era o oportunitate sa ne distram si sa dansam….data viitoare …cu siguranta ca va mai exista ca doar sunt in tara “fiestelor”…

Dimineata ne-am sculat devreme, am colindat putin prin oras, am vizitat piata de duminica plina de tarabe cu bucatarii ambulante(unde am si mancat), piata de fructe cu tarabele pline de fructe colorate si am concluzionat ca daca vrei sa traiesti si sa simti “Ecuadorul” nu trebuie sa stai in capitala ci sa pleci in tara, in orase ca Catacunga, unde sa vezi adevarata viata a ecuadorienilor; capitala este un miraj, este un oras ca toate capitalele lumii, mult diferit de alte parti ale tarii. Catacunga este un oras sarac, in care vezi nivelul oamenilor cu adevarat, vezi viata lor de zi cu zi, si poti sa apreciezi cu adevarat viata ecuadorienilor.

Am luat un taxi si am mers in Parcul national Cotapaxi, unde am fost nevoiti sa luam un ghid local( cu masina 4x4) care sa ne plimbe prin parc( este obligatoriu si a fost si bine pentru noi); intrarea in parc nu impresioneaza cu nimic, dar dupa cativa kilometri apare o padure de conifere deosebita si apoi imediat ajungi la un lac , la baza vulcanului Cotapaxi, un lac vulcanic in care se reflecta intregul munte. La lac am crezut ca o sa mai stam cateva ore sa asteptam sa se ridice norii pentru a putea vedea varful muntelui (sau a vulcanului), dar soferul a inceput sa urce cu masina pe un drum cu serpentine si in mai putin de o ora am ajuns la baza muntelui ( la 4200 de metri) de unde se putea urca pe jos pana la un refugiu de unde se face asaltul final al varfului de 6000 de metri. Am decis sa urcam pe jos pana la 4800 de metri, dar aveam dubii in legatura cu Dana, deoarece inca mai avea nasul infundat ,se simtea rau si nu putea sa faca efort; nu m-a dezamagit si dupa nici o ora de escaladat am atins inaltimea de 4800 de metri. Este un record pentru Dana, Cristina si Catalin deoarece pentru ei era prima oara cand sunt mai aproape de cer cu 4800 de metri; au fost tare fericiti cand au ajuns la refugiu iar eu m-am bucurat ca am retrait momentele “Kilimanjaro”-aceiasi senzatie de lipsa de oxygen, oboseala rapida, si lipsa aclimatizarii. Dana a fost eroina zilei deoarece , desi racita si cu nasul infundat a reusit performanta sa se tina dupa noi si deasemenea a dat haine groase tuturor din grup….stie ca daca pleaca undeva cu mine trebuie sa fie prevazatoare ca nu se stie unde ajungem si ce haine o sa aiba nevoie…si sa nu riste isi ia de toate…Eu nu m-am dezis si tot neechipat am urcat( nu am fost pregatit de munte), si eram singurul turist in pantaloni scurti…la 4800 de metri si existand si zapada acolo…in timpul ascensiunii, norii s-au risipit de cateva ori si au scos la iveala un peisaj de vis ,  piscul muntelui acoperit cu zapada si aceasta parca era  depusa pe munte uniform; pacat ca nu ne puteam bucura pentru mult timp de aceasta imagine de poster deoarece dupa cateva minute piscul era iar acoperit de nori, iar cand iesea din nori nu putea sa-l admiram pentru mult timp deoarece ni se facea frig stand(mai ales mie in pantaloni scurti).

Vulcanul Cotopaxi este cel mai inalt vulcan din lume ( aproape 6000 de metri) si pe deasupra mai este si activ; ultima eruptie a fost prin anul 1904 si se spune ca oricand ar mai putea erupe din nou-din anul 1742 a avut cel putin 10 eruptii . De la refugiul situat la 4800 de metri se poate ajunge pana in varf ,dupa o lupta cu inaltimile, in aproximativ 6 ore si este un traseu dificil care nu se poate face fara antrenament ( se spune ca este mai greu decat Kilimanjaro, pentru ca are cateva portiuni abrupte acoperite permanent cu zapada…dar nu este imposibil pentru niste amatori…dar nu in pantaloni scurti sau blugi…

Cotopaxi este locul de escaladat  preferat de catre toti marii alpinisti ai Ecuadorului si aici se antreneaza forte multi alpinisti din intrega lume, multi din ei pregatindu-se pentru opt-miarii din Himalaya. Anzii din Ecuador sunt plini de vulcani situati la inaltime si foarte multi numesc acest loc “Bulevardul vulcanilor”. Parcul national Cotopaxi adaposteste numeroase animale de munte de la caprioare, lame, vulpi, pume iepuri si peste 90 de specii de pasari- multi vin special pentru admirat pasari; noi nu am avut noroc sa vedem vreun animal , dar pot spune ca am avut noroc sa pierdem avionul si sa vedem un astfel de loc minunat.

Bogatia Ecuadorul consta in diversitatea pe care o gasesti aici, atat naturala cat si culturala; tara are 4 regiuni diferite dar si unice: Padurea Amazoniana, zona Anzilor, coasta Pacificului ( cu statiuni superbe la ocean-peste 800 kilometri de litoral) si arhipelagul Galapagos. Nu le puteam face pe toate in cateva zile – desi este cea mai mica tara din America de Sud-dar m-as bucura daca v-am trezit interesul pentru o tara deosebita si scrieti-mi si mie despre Padurea Amazoniana si Coasta Pacificului daca ajungeti inaintea mea acolo…