Dimineata la prima ora am plecat la aeroport deoarece aveam avion spre o destinatie misterioasa si destul de necunoscuta pentru multi: Arhipelagul Galapagos. Majoritatea asociaza Galapagosul cu renumitele broaste testoase gigantice care-si au originea pe aceste insule si care se spune ca traiesc sute de ani; deasemenea insulele au devenit cunoscute dupa ce Charles Darwin le-a vizitat si cercetarile facute de el pe aceste teritorii l-au ajutat sa scrie celebra teorie evolutionista conform careia toate speciile ar avea un stramos comun si s-ar fi diferentiat una de cealalta datorita evolutiei in timp si adaptarii la mediu. In anul 1959 , dupa 100 de ani de la publicarea teoriei lui Darwin in “Evolutia speciilor” , guvernul Ecuadorian a hotarat ca majoritatea insulelor din acest arhipelag sa devina parc national si sa fie protejate de invaziat turistilor, a vanatorilor, sau a investitorilor. Astazi aproximativ 97% din suprafata arhipelagului este Parc natural si doar 3% destinat activitatii omului; deasemenea circa 70.000 de metri patrati de intindere oceanica face parte din rezervatia naturala a Parcului fiind a doua ca intindere dupa Marea Bariera de corali din Australia.
Arhipelagul este compus din 13 insule mari formate din roca vulcanica , 6 insule mai mici, si alte 100 de formatiuni din roca; se gaseste in Oceanul Pacific, la o distanta de 1000 de kilometri de tarmul ecuadorian .
Insulele s-au format in urma cu 5-10 milioane de ani in urma unor activitati vulcanice puternice si se formeaza in continuare deoarece pe cateva insule mai sunt inca vulcani activi care continua sa erupa( in comparatie cu varsta Pamantului, insulele sunt considerate tinere si inca in formare); ultima eruptie a avut loc in anul 1995…iar urmatoarea sper sa nu fie in urmatoarele zile…
Denumirea oficiala a arhipelagului este “arhipelagul Colon” (arhipelagul lui Columb) si insulele din acest arhipelag sunt unele din cele mai izolate insule de pe glob, izolare care a dus la dezvoltarea unor animale si plante unice in lume si care sunt un “adevarat laborator natural de cercetare”- cum spunea Darwin.
Dupa 2 ore de zbor am aterizat pe micutul aeroport dintr-o micuta insula a arhipelagului( Insula Baltra) care se pare ca gazduieste doar pistele si cladirea aeroportului(foarte simpla) deoarece nu am vazut altceva construit pe ea.
Dupa ce am platit cei 100 de dolari taxa de intrare in Parcul-Rezervatie Galapagos am inceput sa cautam variante de vizitare a insulelor cu diferite ambarcatiuni; incepand din Quito am intrebat despre croaziere cu barca cateva zile printre insule pentru a ne face idée despre pret si timpul necesar vizitarii cat mai multor insule si am ajuns la concluzia ca pretul este cam de 200 de dolari pe zi de persoana.
Trebuie sa stiti ca o excursie in Galapagos nu este pentru oricine si pentru multi oameni( inclusiv americani, vest europeni sau din vreo alta tara mai dezvoltata)ai nevoie de ani intregi de economii pentru a ajunge aici…dar nu te opreste nimeni sa visezi si nu uitati ca nu am spus ca este imposibil sa ajungi aici pentru nimeni.
Am inceput sa cautam oferte de tururi pe la ghiseele agentiilor care-si au sediul in aeroport dar toate parca erau la indigou: 800 dolari- 4 zile, 1000 -5 zile… de persoana; ne pregateam sa plecam spre Puerto Ayora care este un orasel si unde isi au sediul toate agentiile si sunt cele mai multe hoteluri;acolo se spune ca gasesti cele mai bune oferte( sau cum zic americanii “deal-uri”). V-am mai scris ,cred ,ca “vagabonzii” ca noi au un Dumnezeu al lor , si acest Dumnezeu ne-a scos in cale un ghid local( care vorbea o engleza fluenta-rar gasesti in America Latina) care ne-a spus ca mai are 4 locuri pe o barca pentru un tur de 4 zile…iar pretul era de 550 dolari…am stat cateva minute sa ne gandim si intre timp a aparut alt ghid( cu o engleza la fel de buna-ulterior am observat ca ghizii din Galapagos vorbesc cursiv engleza datorita prezentei masive a americanilor care sunt prea lenesi sa invete spaniola) care ne-a spus ca are acelasi tip de excursie cu 450 dolari (ulterior am aflat ca si primul vindea 4 locuri pe aceiasi barca)…de data asta chiar era ieftin si n-am mai stat pe ganduri batand palma ,dar nu am platit pana nu am vazut barca( aveam experienta primului hotel din Quito). De la aeroport pana in port am luat un autobuz iar cand ne-am dat jos din el la cativa metri de noi stateau tolaniti la Soare 2 lei de mare…incredibil !...nu se speriau deloc de prezenta oamenilor care se apropiau la cativa centimetri de ei sa faca poze( Dana a pus mana pe unul si abia atunci acesta s-a sculat si a vrut sa dea cu botul in ea suparat ca l-a trezit-dar nu sunt deloc periculosi).
Ne-am urcat intr-o barcuta mica sa mergem pana la barca noastra de croaziera si intre timp am mai vazut vreo 20 de lei de mare care stateau tolaniti sub un pod….impresionant spectacol cu aceste animale , unele dormind, iar altele jucandu-se… ce frumosi erau!...seamana cu focile dar au botul mai scurt si blana este mai deschisa . Vasul pe care ne-am suit este ca-n filme: micut, cu panze ,si are tot ce-si poate dori un om la bord: cabine cu baie proprie, camera de luat masa, televizor, aer conditionat peste tot( daca vrei),punte cu bancute iar personalul pare tare cumsecade si ospitalier . Am avut un noroc chior deoarece acest tip de excursie nu-l gasesti sub 600-700 dolari dar noi am gasit prima mana: ghidul care ne-a abordat a doua oara vroia sa-si umple vasul si a lasat din pret iar primul ghid probabil vroia si el sa castige de pe urma acestuia. Ne-am dus bagajele in cabine , am platit imediat ca nu cumva sa se mai razgandeasca , si am iesit pe punte sa vorbim cu ceilalti pasageri. Aici s-a petrecut ceva ce n-am sa uit niciodata: pe langa vasul nostru se invarteau sute de pesti mici, mari, colorati, negri, toti parca erau la parada…au venit si cativa lei de mare si noi eram tare incantati sa-I privim pe toti cum inoata…deodata a aparut o creatura mai mare care initial am crezut ca este peste dar ghidul ne-a spus ca este un rechin…”superb”- am exclamat cu totii…dar in cateva secunde s-a auzit un “Uau”- acelasi in cateva limbi-a aparut un alt rechin de 2 metri care se pare ca era mama primului…toata lumea era inmarmurita si si ii urmaream cum dau ocolul barcii…dupa cateva secunde alta creatura : o broasca testoasa imensa (peste 1 metru) care a completat peisajul facandu-l inimaginabil…nu ne venea sa credem ,eram de cateva minute pe insula si vazusem lei de mare, rechini, broaste testoase,pelicani si alte pasari ca si pescarusii, zeci de pesti multicolori si toate la cativa metri de noi…m-am ciupit sa vad daca este real…ERA REAL !...si ca sa vad daca era intradevar real m-am luat dupa un turist german care si-a luat masca si a coborat in apa sa inoate cu aceste creaturi superbe , dar rar de vazut prin alte parti ale globului –am intrebat de cateva ori ghidul daca nu este periculos sa inot cu rechinii si dupa ce mi-a confirmat hotarat ca nu este nici un pericol am coborat in apa cu masca si tubul de respirat…cateva secunde nu am vazut decat pesti frumos colorati si o broasca testoasa lenese care parca nici nu ma baga in seama…nu stiam daca rechinii nu au plecat …dar ii simtem pe aproape…ma uitam mereu in spate sa nu ma atace …si…l-am vazut pe cel mic…1 metru…mi-a fost frica sa ma apropi de el dar il priveam cum inoata si parca se uita la mine…aveam masca si tubul si-l putem privi in liniste…si…a aparut o fantoma uriasa…l-am vazut pe cel mare…parea mult mai mare in apa decat ce vazusem eu de pe vas…nu stiu daca am facut pe mine( poate ca am facut dar nu va spun) dar cu siguranta nu m-am mai speriat de mult asa…nimic nu se compara cu senzatia pe care o ai cand esti in apa cu un rechin imens si nu stii ce sa faci…stiu doar ca nu a durat mai mult decat cateva secunde sa ma intorc pe scara vasului si tremuram tot ,desi ghidul imi spunea sa nu ma tem pentru ca este inofensiv…de afara asa parea dar cand esti acolo in apa langa el nu mai este la fel…Am mai vazut rechini la scufundari ,nu asa de aproape si nu asa de mari ,dar este totusi altceva deoarece esti in apa cu totul si te simti mai sigur ca scafandru…aici m-am simtit vulnerabil…acelasi lucru l-a facut si turistul german si la fel ca mine a actionat, cand l-a vazut pe cel mare a sarit pe scara fara sa tina cont de sfatul ghidului ca sunt inofensivi…toata lumea de pe vas a ras dar nimeni n-a mai avut curajul sa coboare in apa....
Vazusem atatea animale incat puteam pleca deja acasa…
Sa va scriu cateva randuri despre colegii de vas : un olandez de 38 de ani care de 8 luni calatoreste prin intreaga lume, un german de 22 de ani care nu are decat 3 luni de cand a plecat de acasa, si o australianca care a plecat acum 12 luni…nu poti sa nu-I invidiezi!, nu-I asa ?...
Vasul are doar 4 cabine iar echipajul este format din 6 membri( ghidul, capitanul, mecanicul de motor, ajutorul de capitan ,bucatarul si un copil bun la toate: ajuta la curatenie, servit, strans mancarea, etc; totul este aproape perfect, vasul are si panze si putem naviga cand bate vantul, are si motor pentru ajutor, este curat, bine intretinut, putini oameni la bord deci foarte intim si putem sa ne cunoastem cu totii, iar mancarea la pranz a fost mai mult si mai buna decat ne asteptam…sper ca zilele urmatoare sa fie la fel de bune ca prima.
Dupa masa de pranz am plecat spre insula Santa Cruz , am debarcat pe o plaja superba unde ne-am plimbat cu ghidul ,acesta aratandu-ne si explicandu-ne comportamentul broastelor testoase, cum isi depun ele ouala, cum ies broscutele mici cum sunt ele atacate si multe lucruri interesante din viata animalelor de pe insula; am vazut zeci de iguane superbe si nici una nu era speriata de prezenta noastra acolo si puteai sa te apropi si sa pui mana pe ea si nu fugea…am fost insa instiintati ca nu avem voie sa atingem nici un animal si se pare ca toti respecta aceasta regula. Ne-am oprit pe malul unui lac sa privim cateva pasari flamingo si dupa cateva minute acestea au venit la cativa metri de noi aratandu-ne “live” cum isi culeg ele hrana de pe fundul lacului…sunt superbe aceste creaturi cu picioarele lor subtiri , ciocul lung si penele de un roz unic. Ne simtim cu totii ca la “National Geographic” in direct…este ceva inimaginabil pe aceste insule …daca imi spunea cineva nu l-as fi crezut, animale salbatice care nu se sperie…Am aflat si secretul:
Formarea insulelor este explicata prin cateva teorii geologice care sustin ca , crusta Pamantului comprima placile de clivaj , acestea deplasandu-se si la un moment dat trec printr-un “loc fierbinte” care topeste crusta Pamantului si provoaca eruptii vulcanice suficient de puternice pentru a traversa platforma marina si a da nastere unor noi insule; mergand pe aceasta teorie a placilor tectonice ,specialisti au demonstrat ca aceste insule au fost mereu insule si nu s-au desprins din continente; asa se poate explica si intelege unicitatea florei si faunei din Galapagos si a absentei unor animale. La inceput insulele erau niste roci vulcanice in mijlocul oceanului iar animalele si plantele au fost obligate sa traverseze cel putin 1000 de kilometri pentru a ajunge de pe continent pe aceste insule pustii in mijlocul oceanului; pasarile si animalele acvatice au facut singure aceasta calatorie lunga iar plantele si insectele probabil au fost transportate de pasari sub forma de graunte si larve. Speciile care au ajuns pe insule nu au gasit competitie ,si astfel supravietuirea lor era garanta. Oamenii au ajuns relativ tarziu pe aceste insule si astfel animalele nu au invatat sa le fie frica de oameni si de aceea caracteristica de baza a animalelor din Galapagos este lipsa de teama fata de om. Problema este ca oamenii au adus cu ei animale ca sobolani, caini, pisici iar acestia ameninta specile care nu stiu ca trebuie sa se fereasca de acesti , (pentru ei), dusmani .
Am facut snorkelling pe aceasta insula superba ,am vazut in apa pisici de mare , languste , am admirat maiestria pelicanilor si a pescarusilor de a vana pesti plonjand in apa , am asistat la o vanatoare de pui de broasca testoasa a unei pasari ciudate, vanatoare nereusita datorita noua , a oamenilor care i-am speriat micuta victima…..si am facut sute de poze parca vrand sa luam cu noi o farama din acest paradis din Pacific .
Am fost in multe alte locuri superbe cu vegetatie luxurianta , cu palmieri, flori, plin de verdeata si culoare dar aici in mijlocul acestei naturi aride, cu vegetatie saraca , fara prea multa stralucire pot spune ca am gasit un paradis unic, selenar si inimaginabil si asta datorita acestor creaturi fara frica care nu stiu ce pot face oamenii…probabil ca un astfel de Paradis era si Pamantul inainte de aparitia oamenilor…
Ne-am urcat pe vas , am mancat tot ce ne-au pus pe masa ( iti face o foame diabolica apa de mare si aerul marin) si apoi ridicand panzele ( si ajutand deplasarea si cu motorul ) ne-am indreptat spre o insula indepartata din nord (Genovesa) unde vom ajunge noaptea tarziu ;cu totii am trecut pe la carma vasului parandu-ne tare placut si distractiv navigatul cu panzele intinse ,dar spre seara cand vantul s-a intetit si vasul balansa puternic ne-am bagat inauntru si am inceput sa socializam cu partenerii nostri de croaziera…nu pentru mult timp ca balansarea vasului ne-a facut pofta de patul intim din cabina si la ora 9 barca ne legana somnul , iar noi visam la a doua zi …
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home