Insula Saint Marie- Madagascar-Oceanul Indian…

Pana si cele mai exotice vise cred ca isi gasesc implinirea pe aceasta insula putin cunoscuta in lume si o destinatie de vacanta foarte rar gasita pe la vreo agentie de turism ; nu cred ca este vreo diferenta intre renumitele destinatii din Mauritius, Maldive, Seychelas si acest paradis ascuns din Oceanul Indian; sau poate ca este …aici vin balenele sa nasca ceea ce o face unica in zona.

Francisco (elvetianul –italian de care v-am povestit ), auzind ca vrem sa mergem aici ne-a recomandat un grup de casute (bungalowuri) pe malul oceanului unde a stat el si nu era atat de scump ca in alte locatii; precum stiti, noi nu aveam nimic aranjat si inca odata am ajuns la concluzia ca exista un Dumnezeu al turistilor vagabonzi , care colinda fara program, caci niciodata nu am dormit afara , ci dimpotriva am avut de unde alege. Tot el ne-a mai recomandat sa stam pe o insula mica “robinsoniana” aflata la 200 de metri de insula St. Marie si in care in afara de nisip alb fin, casute pe plaja si un restaurant tropical nu gasesti nimic ( in afara de un sat cu localnici unde acestia isi castiga existenta pescuind). Am preferat sa alegem un pic de forfota turistica si activitati extra-stat la soare deoarece eu ma plictisesc daca vad doar nisip-apa-soare.

De la Fort Dauphin am luat avionul pana la Antananarivo si de acolo ( cu acelasi avion dar a trebuit sa ne dam jos pentru un nou check-in) inca o ora de zbor si am ajuns pe un aeroport mai mic decat gara din Breaza.

Saint Marie este o insula micuta ( 50 kilometri lungime pe 3 latime) in care sunt cateva sate de localnici si printre acestea ( si dealtfel si in acestea ) sunt zeci de complexuri cu casute majoritatea pe malul oceanului. Aici gasesti cazare de la 5 stele ( casute ca-n filme cu aer conditionat, cada cu jacutzi in mijlocul camerei, ponton propriu , si multe alte utilitati pentru a le creste pretul) pana la cazare in corturi , primitiva, pentru cei cu posibilitati materiale limitate. Noi la recomandarea lui Francisco am ales un loc mediu , la un complex de casute aflat intre aeroport si centru insulei pentru a fi aproape de orice activitate (scufundari, plimbari, inchirieri).

La iesirea din aeroport ( de fapt o incapere acoperita si fara geamuri)  asteptau cateva taxiuri si cateva masini ale complexurilor de lux de pe insula , majoritatea turistilor avand aranjata sosirea  ; noi eram singurii care nu aveam nimic aranjat si mergeam la risc , sperand ca vor avea vreun bungalow liber la Vohilava (asa se numea si satul si complexul de casute) . Am negociat cu un taximetrist ( fiind multi taximetristi si doar noi singurii turisti fara transport aranjat a fost usor sa negociem) si in cateva minute am ajuns in micutul sat numit Vohilava ,la receptia complexului unde am intrebat daca au bungalow-uri libere; ni s-a raspuns ca mai au doar una singura dar are o suprafata imensa de 150 mp , fiind destinata mai multor familii. Am intrebat de pret si ne-a spus ca o sa coste la fel ca si una normala deoarece nu au alti clienti cu care sa o impartim ( este un singur avion pe zi si alti clienti nu mai puteau veni): 30 de euro pe zi pentru ditamai casoiul…si era si pe plaja…si aveam si paznicul nostru fiind la capatul satului la cateva sute de metri de receptie si restaurant( dupa o mancare delicioasa  este ideala o plimbare (in cazul nostru fortata) pana la bungalow.

Cand am ajuns la bungalow era sa cadem pe spate de placere… era ca-ntr-un vis…aveam plaja noastra, masa afara , gradina, iar in interiorul bungalow-ului tot ce ne-am fi dorit; cred ca aceasta casoaie apartinea unei persoane si era data la inchiriat acestui complex cand proprietarul nu era aici, deoarece era in afara complexului de bungalow-uri , era aranjata cu mult gust inauntru, avea tot ce-ti doresti pentru a trai ani indelungati in ea si se simtea “suflet “ in interiorul ei. Bucataria era imensa si avea de toate :masina de spalat,aragaz, frigider, vesela, prosoape si tot ce-ti doresti; livingul cu o masa mare in mijloc era plin de decoratiuni specifice vietii pe o insula in mijlocul oceanului, si de o parte si de alta a lui erau doua dormitoare ( cu baie proprie fiecare) toate trei avand priveliste spre ocean si plaja cu usa pentru iesirea pe terasa; ne gandeam ca a doua zi sa mergem la aeroport sa gasim turisti ca noi si sa le inchiriem jumatatea pe care nu o foloseam …dar am hotarat mai bine sa avem fiecare baia proprie…iar linistea din jur, sparta doar de valurile oceanului,  te ducea cu gandul la Raiul lasat de Dumnezeu pe Pamant …este intr-adevar un loc de basm…

Dupa cateva zeci de minute de “Uau” si apoi alte minute de “gura cascata” am constientizat ca si in paradis ti se face foame si am plecat sa mancam la cochetul restaurant din fata receptiei complexului.

Nu puteam manca altceva decat peste si fructe de mare si ne-am dat seama ca in comparatie cu pretul bungalow-urilor , mancarea este tare scumpa si asta datorita proprietarilor   restaurantelor care sunt cetateni francezi si si-au intemeiat o afacere in Madagascar.

Cand am ajuns prima oara la receptia complexului am fost intampinati de un francez tanar foarte simpatic , vorbitor fluent al limbii engleze( sunt foarte rari in Madagascar-sau poate sunt francezi atat de nationalisti incat chiar daca stiu nu o vorbesc), care avea miscari gratioase tipice de homosexual pasiv; in timp ce mancam l-am intrebat daca el este proprietarul si ne-a raspuns ca nu , el este doar prietenul proprietarului, iar cand acesta a aparut ne-am dat seama ca cei doi  sunt cuplati… nu i-am intrebat dar din felul cum se comportau unul cu celalalt si din felul deloc arogant ( specific multor francezi de aici) cu care ne tratau( foarte politicosi, chiar umili, asa cum ar trebui sa se poarte orice patron cu turistii)  am banuit ca sunt “pe invers” – este doar o parere si sa ma ierte amandoi daca nu este adevarata… 

Dupa o masa bogata si gustoasa ( dar piperata ca pret) am plecat la centru de scufundari sa facem rezervare pentru a doua zi , dar ajungand acolo ne-am dat seama ca nu era nimeni inscris si eram doar noi dornici de “adancuri”- nefiind inca sezon plin erau putini turisti la scufundari.

Sezonul plin incepe pe 15 iunie si tine pana in octombrie- noiembrie, perioada in care totul este ocupat cu mult timp inainte deoarece este si perioada cand aici pot fi vazute balenele care vin din zona Antarctica (unde vine iarna friguroasa ) spre ape mai calde si este chiar locul unde dau nastere puilor care au nevoie de 3 luni sa poata sa inoate singuri; deci daca mai intarziam cateva zile nu mai aveam sanse sa gasim nici un loc liber…

Seara am incheiat-o cu un masaj cu nuca de cocos  si ulei, masaj care curata pielea ( de asa zisa “piele moarta”) si reimprospateaza aspectul ei.

La ora 6 este bezna complet iar doua ore mai tarziu toata insula este cuprinsa de o liniste mormantala, toti localnicii se retrag la culcare iar majoritatea turistilor ,neavand ce face se retrag si ei pe terasa bungalow-urilor ascultand valurile oceanului si bucurandu-se de linistea si frumusetea insulei si apoi adormind cu gandul la ziua urmatoare…