Pentru a pleca din Ifaty trebuie sa iei un taxi si sunt putini taximetristi care se incumeta sa faca 25 de kilometri pe drumul –practic inexistent- de nisip; tariful este de aproape 30 de euro si am incercat sa gasim alti turisti care pleaca in aceiasi zi pentru a merge impreuna si a imparti suma; am intrebat la receptia complexului de bungalow-uri unde stateam si cu greu mi-au raspuns ca nu stiu pe nimeni; apoi am fost la centru de scufundari si acolo am avut noroc pentru ca instructorul de acolo tocmai aranjase pentru cineva un taxi care trebuia sa vina sa-l duca la aeroport. Din pacate nu stia unde sta acel elvetian( nu statea in acelasi complex cu noi) si m-a pus sa ma duc din casa in casa sa intreb de Francisco( pe langa complexul nostru mai erau cateva pensiuni de 4-5 camere , gen vila, care se inchiriau la turisti); l-am gasit usor deoarece era un elvetian de origine italiana , si prin felul lui deschis se facuse usor cunoscut prin zona. Era de 8 zile in Ifaty , special pentru scufundari, si pleca cu acelasi avion cu care plecam si noi( avionul mergea in Antananarivo dar facea escala si la Fort Dauphin unde trebuia noi sa mergem). Ne-am bucurat ca avem cu cine conversa si schimba impresii , mai ales ca era vorbaret ca si mine.

Am ajuns in Toliare , un orasel destul de mare ,plin cu ricse trase( ma rog impinse …) de oameni care se numesc ,- va mai amintiti ?-“pousse-pousse” si acolo mai avand destul timp pana la plecarea avionului (am plecat cu mult timp inainte din Ifaty deoarece cine stie, poate trebuia sa impingem masina pe nisip) am colindat prin magazinele lor traditionale si cu plasele de cumparaturi in mana( bagajele le-am lasat in taxi deoarece soferul era un om de incredere al instructorului de scufundari) am hotarit sa mancam ceva impreuna pentru a mai povesti cate ceva .

Francisco este un patiser care locuieste in partea italiana a Elvetiei si caruia ii plac ( la fel ca si mie) tururile prin lume si pentru a avea timp( si bani) sa calatoreasca  munceste 12-14 ore pe zi ( de multe ori si sambata si duminica) si astfel are 3-4 luni de concediu pe an( si lucrand in Elvetia si bani…) ; deci nu trebuie sa fii patron sa poti sa te bucuri ,in acest mod-calatorind, de viata, trebuie sa fii deschis la minte sa gasesti portite pentru a-ti satisface placerile. Cunoaste 6 limbi straine deoarece cand calatoreste se cupleaza cu o localnica ( “mereu mult mai tanara ca el pentru a-l mentine in forma…”) si astfel invata cel mai usor limba tarii; a calatorit 4 luni in Brazilia ( facand un tur complet al tarii), a stat 3 luni in Peru si prin alte cateva tari din jur, cateva luni prin Asia , si astfel a invatat portugheza, spaniola , engleza si traind in Elvetia celor trei limbi oficiale ,(franceza, italiana si germana) le vorbeste si pe acestea.

Am petrecut cateva ore placute cu acest Francisco (singurul Italian intalnit si acela tare sociabil- de ce nu sunt si francezii la fel ?...) si am invatat multe de la el…

Avionul cu care zburam apartine liniilor aeriene Madagascar  dar este plin cu turisti (sau poate francezi stabiliti aici) albi; malgasii nu-si permit sa plateasca 100-200 de euro( preturile practicate  sunt destul de scumpe si pentru turisti, iar in sezon  sunt aproape duble).

Dupa 40 de minute de zbor am aterizat in cea mai sudica parte a Madagascarului( aici se pare ca este aceasta , nu in Ifaty) intr-un oras Fort Dauphin, care candva era regele turismului din Madagascar, dar astazi a decazut destul de mult datorita industriei extractive ( doua companii straine, canadiana si sud-africana au format o alianta si extrag titanium dintr-o mina de langa oras)

Ni s-a spus sa nu mergem fara rezervare deoarece toate hotelurile din oras sunt pline datorita expatriatilor canadieni si sud-africani care lucreaza in mina , dar noi totusi am plecat fara nimic aranjat, la noroc, si am gasit un bungalow pe cea mai frumoasa plaja din zona unde nu am inteles de ce nu mai vin turistii aici; este alt paradis pe Pamant…

Bungalowul(voi spune de acum “casuta” ) nostru este situat pe un deal de unde se vede oceanul in departare si deasemenea o mare parte din plaja si se aud valurile cum se sparg de stancile aflate la baza dealului; Dana a spus ca ea de aici nu mai pleaca , ca s-a indragostit de acest loc feeric si ca aici vrea sa-si creasca copiii; intr-adevar privind de sus totul este de vis !

Avem o terasa imensa , cu fotolii, in jurul casutei este plin de flori avand culori intense iar casuta este formata din parter- unde se afla bucataria, baia si un living – iar la etaj este dormitorul cu geamuri spre ocean; nu ne venea sa mai plecam si am ramas ceva timp sa admiram locul acesta minunat in care, provizoriu ,vom locui…

Dupa multe “hai sa mergem” ,intr-un final ne-am urnit din loc, am coborat pana pe plaja pentru a nu scapa o baie cu valuri uriase; am invatat in viata asta a mea cateva lucruri foarte importante si unul din ele mi-a folosit acum :chiar daca este superb sa fii in mare sau ocean cand sunt valuri , este deasemenea cel mai periculos datorita curentilor care sunt in interiorul apei si te pot arunca mult in larg unde apoi nu mai ai nici o sansa in lupta cu valurile; exact la fel era si acum, valuri superbe , m-am aruncat in ele iar curentii de pe fundul apei , m-au aruncat, fara sa ma pot impotrivi, cativa metri in larg…daca ma duceam cativa metri mai in larg acum eram …hrana la pesti…

A fost o baie pe cinste , apa calda, afara cald, nisip alb iar in jur peisaj tropical. N-am stat mai mult de cateva minute singuri ( nu mai era nimeni pe plaja) si au aparut cativa localnici cu articole de vanzare; veneau din ce in ce mai multi si se pare ca se chemau unii pe ceilalti caci tot continuau sa soseasca . N-am rezistat fara sa cumparam prostioare de la cativa copii de care ne-a fost mila si apoi Dana s-a lasat convinsa de o localnica sa-i faca parul suvite; nici eu nu m-am lasat mai prejos( nu, nu codite !...) si am zis “da” unei localnice care a promis ca ne prepara un peste proaspat pe loc. In cateva minute a aparut pestele( destul de mare) impreuna cu toata instrumentatia necesara pregatirii lui ( cutite, farurii, furculite, gratar, carbuni si pana si servete de masa avea femeia); am asistat la tot procesul prepararii pestelui si la un moment dat ni s-a parut tare ciudat fiind pe plaja cu pestele pe gratar, emanand miros peste tot si cu o droaie de copii in jurul nostru care inca ne rugau sa cumparam de la ei . Urmarind tot procesul ni s-a facut o foame de lup ,dar cand tot pestele era gata l-am impartit cu toti copii si am apucat sa gustam si noi  din el…A fost deajuns pentru noi deoarece am plecat dupa la un restaurant din apropiere si ne-am comandat o langusta uriasa sa avem si noi, in sfarsit, ce manca.

Fort Dauphin se afla la interesectia celor doua oceane ( Indian si Atlantic) si este cel mai renumit loc din zona pentru iubitorii de surf si cei de kite( zmeu) datorita vantului puternic ( datorita pozitiei probabil) care formeaza si niste valuri imense tot timpul anului.

Desi eu seara ma apuc de scris, in seara asta am facut o exceptie , si am plecat la discoteca( orasul fiind plin de straini se organizeaza des discoteci unde vin formatii sa  cante “live”) sa vedem o formatie care venea din Insulele Reunion ( foarte aproape de Madagascar) , mai ales ca peste tot in oras erau lipite pliante anuntand mare spectacol in seara asta; nu am apucat sa vedem inceputul programului deoarece ne era somn( in fiecare zi ne culcam inainte de 10) dar i-am vazut pe componentii formatiei si ne-am dat seama cam ce muzica canta…

In Sudul tarii este foarte interesant de vizitat un cimitir deoarece mormintele sunt total diferite fata de mormintele de la noi: sunt pline de culori, vesele, cu o piatra funerara imensa in care sunt desenate sau sculptate scene din viata raposatului ( chiar si scene de sex, scene cu familia,cu prietenii, la munca), poza lui, poze cu membri familiei, tot ce se considera ca i-ar lipsi pe cealalta lume…Mormintele si pietrele funerare sunt construite cu ajutorul comunitatii si acestea sunt probabil pentru oameni mai instariti.

Un alt lucru interesant care am auzit ca poti sa-l vezi prin tot sudul ( noi din pacate nu am avut sansa sa-l vedem ) este o ceremonie de intoarcere a mortilor, numita “Famadihana”. Aceasta ceremonie se organizeaza in cinstea mortilor , a celor dragi care nu mai sunt si are loc incepand din iunie pana in septembrie in fiecare an.

Oamenii isi exhumeaza rudele ingropate iar oasele acestora sunt spalate si apoi infasurate intr-o panza noua; femeile care nu pot ramane insarcinate rup bucati din giulgiul in care a fost infasurat raposatul si le aseaza sub salteaua lor sau –cele care-si doresc cu ardoare un copil- le mananca. Oasele se pun la loc in mormintele deschise,timp in care se intoneaza cantece traditionale. Daca veniti in Madagascar in aceasta perioada , si aveti timp mai mult ca noi, puteti sa intrebati la hotelul la care stati de ritualul “Famadihana” si poate aveti noroc sa puteti asista la un spectacol unic.