Dimineata ne-am sculat la 5 ( de aceea nu vine nimeni cu mine in tururi…) si la ora 6 cand s-a luminat eram deja in masina in drum spre sud. Trebuie sa ajungem intr-un oras numit Ranohira unde incepe parcul national “Isalo” pentru ca a doua zi vrem sa incepem aventura. Soferul este platit la zi si are tot interesul sa lungeasca turul cat poate mai mult dar cu mine are ghinion…am fost sef toata viata si m-am impus si aici.

Dupa 2 ore de mers am ajuns in Fianarantsoa ,al doilea oras ca marime din Madagascar unde am urcat pe cel mai inalt deal si am vazut orasul in toata marimea lui; se pare ca toate orasele in Madagascar se afla asezate pe dealuri. Orasul nu are nimic special si nu l-am vizitat decat din masina; ce ne-a impresionat a fost numarul mare de ricse ,un fel de trasuri dar trase(de fapt au o bara in fata si omul impinge la ea) de oameni , foarte colorate, botezate distractive “Air France”, “Ronaldo” sau “Maradona” si care se numesc “pousses-pousses” ( provine de la cuvantul “push”-a impinge). La prima vedere pare umilitor sa vezi oameni care muncesc sa-i care pe altii( care stau comod si se uita cum transpira “calul”) si mi-am zis ca nu voi lua niciodata un “pousse” tras de om , dar apoi m-am gandit ca acesti oameni au nevoie de bani si probabil este singura lor sursa de venit ca sa-si castige existenta( si poate au si familie cu copii acasa…) si cu siguranta au nevoie de bani; deci am decis ca de acum incolo sa ma urc in astfel de mijloace de locomotie pentru a sprijini familiile sarace .

De-a lungul intregului drum vezi localuri pe care scrie “hotely” ; am intrebat , crezand ca sunt hoteluri, de ce sunt atat de multe, oare se plimba mult malgasii prin tara?, caci turistii straini nu prea cred ca ar alege astfel de locuri; soferul mi-a explicat ca sunt mici restaurante unde te poti opri si manca ceva, mancare care o gateste femeia pentru familie , si deoarece are norocul sa locuiasca “la strada” mai castiga un ban de la cei care se opresc. Este cel mai ieftin mod de a manca si deoarece nu luasem micul dejun (era prea devreme la ora 5…) am hotarat sa incercam sa mancam la un “hotely”; dar de la intrare ne-am dat seama ca am fi facut icter instantaneu daca am fi mancat si de rusine ca intrasem deja( si soferul trebuia sa manance ) am hotarat sa bem totusi un ceai ( oriunde mergeti in lumea asta mare sa stiti ca daca apa este fiarta se poate bea apoi fara probleme- probabil multi ma contrazic acum dar experienta imi confirma aceasta teorie)- si ne-am cumparat biscuiti pe care i-am inmuiat in ceai…

Si ce mai este haios in Tana si in Fianarantsoa sunt taxiurile care in mare parte sunt masini vechi care parca stau sa cada cu totul-majoritatea Renault 4 si Citroen 2 CV-masina lui Louis de Funair-iar daca vezi o Dacia sau un Renault atunci acela are masina “noua”…

Aproape toata ziua am petrecut-o in masina ( am facut vreo 300 de kilometri ceea ce cu masina in Madagascar inseamna enorm) si foarte des ne opream ca sa treaca turmele de “cebu” si sa ne faca loc. “Cebu” (care impreuna cu lemurienii-va explic mai tarziu ce sunt acestia-cameleonii si baobab-ul reprezinta simbolurile Madagascarului) sunt niste animale asemanatoare cu vacile dar care nu dau lapte, au coarnele mult mai lungi si au o cocoasa imensa plina cu grasime ; sunt folosite la muncile agricole , pentru carne (am mancat carne de cebu si este asemanatoare cu carnea de vitel dar parca mai gustoasa-sau poate mi-a fost mie foame aici mai mult) si peste tot sunt cirezi intregi; multe stau libere pe camp si pasc fara sa aiba nimeni grija de ele saptamani intregi. Soferul mi-a spus ca sunt foarte scumpe( -“poate sa ajunga si la 100 de euro daca este frumoasa …”) si este o mandrie a localnicilor sa aiba cat mai multe .In timpul ceremoniilor este o traditie sacrificarea lor , iar tinerii baietii cand ajung la varsta casatoriei trebuie sa se “lupte” ( sa se tina de coarnele animalului si sa-l impinga) cu un zebu iar daca il invinge este bun de sot…

Am deviat cativa kilometri de la drumul principal( cred ca este singurul drum cat de cat bun si asfaltat din Madagascar, restul fiind drumuri de pamant) si am ajuns pana la intrarea in parcul natural “Ranomafana” care se spune ca este un parc foarte frumos cu fauna si flora unica ,dar nu ne-au garantat ca vom vedea lemurieni iar cel mai mic tur fiind de 3-4 ore si nu am mai fi ajuns pana seara la Ranohira.

Chiar inainte sa se intunece ( ora 17,30 ) am ajuns la Ranohira , un mic satuc care traieste in totalitate din turism , fiind asezat la intrarea in faimosul parc Isalo(am scris “faimosul”-desi nu cred ca a auzit nimeni de el- pentru ca sunt convins ca orice turist care se intoarce in tara de origine dupa vizitarea acestuia, il va recomanda tuturor prietenilor, cunostintelor, ca fiind un parc senzational si in cativa ani cu siguranta va fi faimos). Am vazut multe in viata mea dar acest parc m-a impresionat in mod cu totul si cu totul special.

Exista 5-6 hoteluri mai curatele in sat majoritatea chemandu-se dupa numele proprietarilor : “che Momo”, “ che Berni” , unde conditiile sunt mai mult decat decente si unde poti sa gasesti ghizi pentru vizitarea Parcului (nu poti sa intri fara ghid autorizat in parc). Acum in Madagascar nu este varful sezonului de turism , acesta este in timpul vacantelor din Franta( majoritatea turistilor sunt francezi…din pacate…),si deci putem gasi( peste tot ) usor loc de cazare si deasemenea am si putut negocia “la sange “ cu un ghid recomandat de soferul nostru. Pe ghid il cheama Ruxi si ne-a spus ca este cel mai tanar ghid din sat avand doar 22 de ani; ne-a placut la el ca vorbeste o engleza fluenta( in comparatie cu majoritatea care vorbesc doar franceza ) fiind specializat pe turistii straini(asa se mai numesc turistii non-francezi).

Din cele 4 locatii pe care le-am incercat inainte sa ne cazam ne-am hotarat sa stam “La Berni” deoarece camera era decorata cu mult gust avand totul confectionat din piatra; ce este ciudat . si nu ne-am dat seama la inceput , este ca nu are usa la baie… baia( deci si toaleta) fiind parte comuna cu camera…adevarul ca nu ar fi din “peisaj” o usa din lemn, dar…

Seara am mancat ,la “gura” semineului din restaurant, fructe de mare, peste,salata de mango, toate bine preparate , iar apoi am socializat cu Berni(proprietarul restaurantului si a hotelului), un francez de 80 de ani stabilit de 2 generatii in Madagascar si care era la a 5-ea nevasta( noi am crezut ca este fiica lui)…

Am ajuns la concluzia ca lipsa stresului, mancarea non-moderna ,si munca fizica lungeste viata omului. Am citit recent ca cei mai longevivi oameni se afla in Cuba( unde sunt si cei mai multi “centenari”-raportat la numarul de locuitori) si asta intareste concluzia mea; cubanezii mananca sanatos( nu au ajuns “E” –urile acolo), nu au stres datorita lipsurilor nestiind cum este “sa ai” ( nu exista oameni “mai bogati “ sau “mai saraci” acolo si deci nici invidia care macina lumea moderna…)si nu in ultimul rand acolo nu a ajuns tehnologia moderna care “ajuta “ oamenii sa nu mai faca atat efort , inlocuind munca lor fizica… Este doar o parere de-a mea!…

Spre disperarea mea la ora 23 “s-a luat curentul”( cred ca de fapt satul asta nu are electricitatea curenta ci aceasta este data de generatoarele fiecarei proprietati) deci trebuie sa ma culc pentru ca maine ne trezim tot “cu noaptea in cap”…

Am multe sa va spun despre aceasta tara ciudata si interesanta , lucruri care si pe mine m-au socat ,dar e un semn ca trebuie sa ma culc mai devreme pentru ca maine nu se stie unde si cat voi dormi (este planificat sa dorm in padure , in cort)