Antananarivo mai este renumit si pentru faimoasa piata “Zoma” care se spune ca este a doua ca marime de pe glob si care este deschisa zilnic; nu am avut timp sa o vizitam dar poate in ultima zi cand ne intoarcem sa luam avionul spre casa o sa va spun mai multe despre ea.

Alta atractie a capitalei o constituie gradina zoologica “Tsimbabazaza” in care se gasesc animale unice si pentru cei carora le este frica se le vada in habitatul lor este o experienta placuta plimbarea prin gradina; noi preferam sa le vedem la ele acasa, sa fim oaspetii lor in padure, savana, apa, sau unde or mai trai ele prin Madagascar, si sa le simtim bucuria de a fi libere.

Nu stiu daca stiti ca in Madagascar au fost descoperite cele mai vechi specii de dinosaur, iar fosilele acestora(oase ale maxilarului unui “prosauropod”) se spune ca dateaza de 230 milioane de ani ( m-am uitat de doua ori cand am citit ); tot in perioada respectiva (probabil cu o abatere de cateva milioane (?! ) de ani) se pare ca actualul teritoriu al Madagascarului s-a desprins de ceea ce avea sa devina continentul african.

Majoritatea insulelor si insulitelor din Oceanul Indian sunt fosti vulcani iesiti din adancul apelor sau formate din corali sau spongieri dar Madagascarul este intr-adevar pamant rigid care seamana cu cel de pe continent.

Landry (asa il cheama pe soferul nostru) a venit imbracat la camasa alba , curata , apretata si deasupra mai avea o bluza groasa plus inca o geaca; am presupus ca va fi frig unde vom merge si ne-am speriat putin (mai ales Dana care niciodata nu o nimereste cu hainele-parte din vina mea…recunosc !) deoarece nu eram pregatiti pentru vreme friguroasa.

Ne-a luat mai mult de o ora sa parasim capitala datorita traficului aglomerat, dar imediat ce am iesit din oras totul parea desprins din alta lume: doar cateva masini pe drumul care duce spre sudul tarii ( este printre putinele drumuri asfaltate din Madagascar), casele de pe marginea soselei erau mai aerisite, nu mai vedeai atat de des tonete care vand toate prostiile din lume, iar natura parca este la ea acasa fara sa fie eclipsata de civilizatie.

Soseaua care face legatura intre Antananarivo si sudul tarii (orasul Toliara) se numeste R.N. 7 ( ruta nationala 7), are aproape 800 de kilometri fiind cel mai popular drum al turistilor deoarece este asfaltat si usor de parcurs, este accesibil tot timpul anului( in perioada ploioasa majoritatea drumurilor care nu sunt asfaltate sunt practicabile doar cu masini de teren4x4) si traverseaza locuri cu adevarat de vis despre care veti afla daca veti mai ramane cu mine…

Nu va imaginati ca este ca si o sosea nationala la noi ( noi suntem totusi mult evoluati-si o spun cu mandrie !) , ci mai degraba ca o sosea care trece prin sate , o sosea comunala in care cu greu incap doua camioane iar peste un pod nu pot trece doua masini in acelasi timp deoarece este ingust ; viteza de deplasare rar trece de 70 kilometri pe ora media fiind probabil sub 40.

Am facut 70 de kilometri in 2 ore( si este cea mai buna “ruta nationala” a lor-cum or fi celelalte ?...nu mai vreau sa stiu…) si am ajuns in primul orasel(Ambatolalampy) mai mare (50.000 locuitori) in care Landry ne-a dus la un “restaurant bun” unde am mancat intai iar apoi am vizitat o turnatorie primitiva de aluminium unde se toarna suvenirurile din aluminiu pentru turisti . A fost pentru prima oara cand am vazut cum se topeste aluminiu si se toarna in forme confectionate din nisip(un fel de argila) care apoi se refoloseste pentru a crea alta forma ; totul era primitiv (ne-au spus ca aceiasi metoda o foloseau si acum sute de ani) incepand de la locatie, focul pentru topitorie si uneltele localnicilor. La iesirea din “turnatorie” ne-au asaltat sa cumparam elementele finite ale procesului tocmai vizionat dar din pacate nu am gasit nimic care sa ne placa si spre rusinea noastra am plecat fara sa cumparam nimic.

Dupa alti aproximativ 60-70 kilometri( viteza medie de deplasare nu s-a schimbat) am ajuns intr-un oras mai mare ( Antsirabe) unde ghidul ne-a dus sa vedem un atelier de pietre pretioase si semipretioase Ca si in viata de zi cu zi in care totul se compenseaza si aici a fost la fel deoarece am recuperat ce nu am cumparat in locul precedent; era imposibil sa te abti cand vezi pietre pretioase care mai de care mai stralucitoare , mai colorate, mai mici , mai mari si vanzatorii te conving ca toate sunt “chilipir “ la pret. Am vazut cum se prelucreaza ele si trec din stare bruta in starea finita si apoi ajung prin bijuteriile de lux din lumea intreaga si iau ochii bogatanilor(si multora ajung sa le si dezechilibreze bugetele daca au amante lacome) care si le pot permite –ma refer aici la pietrele pretioase a caror suma este compusa din 5 minim zerouri. Chiar daca Dana in clipa aceea ar fi dorit sa ma inlocuiasca cu Brad Pitt am incercat s-o convins ca sunt mai frumoase pietrele semipretioase( nici eu nu credeam ce spun...) si am cumparat o scoica veche de sute de milioane de ani in care s-au format cristale multicolore si care arata superb- si este de 5 ori mai grea ca oricare din pietrele pretioase de acolo… nu va spun ca am stat zeci de minute sa negociez de parca cine stie ce piatra valoroasa as fi luat-are si negocierea farmecul ei si la sfarsit fiecare crede ca a castigat runda…

Am mai mers cativa kilometri pana la Ambrosita care este capitala suvenirurilor din zona dar am ajuns tarziu si, din fericire pentru bugetul excursiei, totul era inchis iar a doua zi am plecat “cu noapte in cap “ deoarece aveam drum lung de facut pana la rezervatia naturala “Isala”-cea mai frumoasa din Madagascar . Noaptea am petrecut-o intr-un hotel superb decorat cu mult gust ( se si numeste Hotel De ‘Artizanat) in care orice mic detaliu arata ca fiind lucrat folosind arta adevarata…iar pretul nesperat de mic pentru conditiile de sedere-15 euro camera .

Maine dimineata la 5 trebuie sa ma scol si ma asteapta ore intregi pe scaunul masinii care desi este un Citroen confortabil tot este incomod dupa cateva ore …