Sunt mai multe feluri de a vizita Parcul National Isalo : poti sa pleci in fiecare dimineata de la hotelul din sat iar seara sa te intorci la acelasi hotel si asta cate zile vrei la rand iar alta varianta sa stai in Parc dormind in corturi intr-un camping primitiv; va dati seama ca nu puteam sa pierd distractia oferita de camping. Negocierea a fost dura cu Ruxi ( ghidul nostru) si in final am acceptat 50 de euro de persoana 2 zile cu totul inclus (taxa de intrarea in parc,masa, cazare cu tot cu saci de dormit, oameni care sa ne care bagajele, mancarea,cortul, etc).

Landry(soferul nostru din Tana) ne-a cerut banii pe inca doua zile zicand ca trebuie sa se intoarca si n-am vrut sa-l suparam si sa negociem cu el (desi ar fi fost deajuns o zi si oricum i-am platit si benzina de intoarcere mai mult decat era) deoarece a fost dragut tot drumul si dimineata tot el s-a oferit sa ne duca pana la intrarea in parc pe un drum pe care nu mi-as fi bagat nici masina mea(“prietenii stiu de ce”…) .

Acum in Madagascar incepe iarna (fiind in emisfera sudica) care inseamna temperaturi mai mici(oricum peste temperaturile verii in Romania) si precipitatii mai slabe ,dar vara lor(iarna la noi) inseamna temperaturi de cuptor si ploi abundente; Ruxi ne-a spus ca datorita drumurilor care sunt pe pamant se formeaza noroaie adanci si este aproape imposibil sa se mai circule cu o masina normala( singurele sunt cele de teren 4x4); retineti , daca veniti in Madagascar din noiembrie pana in martie pe langa temperaturi de peste 40 de grade veti face “dus” abundant in fiecare zi , si mai puteti avea “norocul” sa prindeti si un taifun.

Parcul National Isalo are 80.000 de hectare si cuprinde foarte putina padure ( unde traiesc lemurieni) si o suprafata imensa de canioane cu stanci de forme si marime diferite traversate de rauri cu apa curata la lacrima.

Nu am facut decat cativa zeci de metri prin padurea de la intrarea in rezervatie si am auzit zgomote in copaci; am ridicat privirea si am vazut niste animale atat de gingase si frumoase incat am ramas cu privirea blocata( dupa o ora pe Dana o dureau muschii gatului si nu stia de ce) …erau lemurienii, animale care traiesc doar in Madagascar si sunt un fel de maimute colorate dar mult mai mici . Am avut norocul sa vedem 2 specii de lemurieni( unii alb cu negru foarte rari) si i-am putut privi si le-am putut studia comportamentul de la 2 metri; nu se sperie de om dar se pare ca si ghizii malagasi sunt foarte stricti in respectarea tuturor regulilor: nu ai voie sa le dai de mancare , sa-i speri, sa tipi si foarte important nu ai voie sa-i atingi; explicatia a fost una care ne-a pus pe ganduri: daca atingi vreun lemurian, partenera(sau partenerul) simte miros strain pe el si se spune ca incepe sa-l bata pana il omoara( sau o omoara)…cum ar fi sa fie si la oameni la fel??...

Padurea de la intrarea in parc se numeste “Canionul Maimutelor” si aici traiesc 3 specii de lemurieni; noi pe langa specia rara alb cu negru am mai vazut una la care diferenta era doar de culoare; ghidul ne-a explicat ca mai sunt si alte diferente care constau in modul de hrana( unele specii nu beau apa), in modul de convietuire , modul de viata( unele sunt nocturne, altele dorm in pesteri noaptea) , comportament, etc. Asa dragute si gingase animale mi s-au parut ca tare mult mi-ar placea sa am la mine la ferma o pereche dar numai gandul ca sunt de neatins ma sperie. Am plecat cu regret ca trebuie sa le lasam acolo deoarece am mai fi stat ore intregi sa le privim cum se plimba din copac in copac, din ramura in ramura,cum isi tin in sus coada lor lunga si stufoasa, cum se joaca, cum mananca , cum se cearta dar mai aveam destule de vazut pana la tabara de corturi.

Parcul este renumit si pentru speciile de pasari care traiesc aici , dar la capitolul asta Delta Dunarii a noastra este pe departe mai bogata; se spune ca traiesc 50 de specii de pasari dar noi nu am vazut decat …2

Dupa ce ne-am delectat privind “dansul lemurienilor” a urmat o plimbare( de fapt numai plimbare nu se poate spune ca a fost) de 6 ore prin mijlocul canioanelor , cu urcusuri si coborasuri abrubte, cu catarari pe stanci pentru a le putea trece, toate in mijlocul zilei sub un soare dogoritor care incinsese atmosfera pana la 30 de grade. Nu este o temperatura extraordinar de mare dar cand faci efort sa urci ti se pare ca sunt 50 de grade. Peisajul era unul de basm si parca nu te aflai pe aceasta planeta ; cred ca aici s-au fimat unele filme cu scene de pe alte planete deoarece pare alta lume. Stancile au niste forme (slefuite de vant si ploaie) pe care nici o minte omeneasca nu si-o poate imagina si totul este maret si impunator.

Singurii localnici care au acces nelimitat si drept de a culege plante medicinale,lemne, de a vana in parc sunt un trib local (Sakalava) care pana acum cativa ani aveau rege iar familia acestuia este ingopata in cateva pesteri din canioane; sunt foarte dese ritualurile sacre de dezgropare a oaselor inaintasilor lor , dar noi nu am avut norocul sa prindem o astfel de ceremonie.

Am facut peste 500 de poze in cele cateva ore de “plimbare”pana la tabara de corturi si numai gandul ca putem ramane fara baterie pentru a doua zi ( nu exista curent in parc) ne-a facut sa ne oprim ; peisajul era fantastic. Daca veniti in Madagascar nu trebuie sa ratati asa un parc !

Inainte de a ajunge in tabara am “innebunit de placere” cand am ajuns la o cascada care se varsa intr-o piscina naturala unde am facut o baie si un dus original(de la cascada) spalandu-ma de toata transpiratia din timpul zilei; apa era destul de rece (Dana nu a avut curaj sa se arunce in apa cristalina de munte) si dupa cateva minute am simtit ca-mi paralizeaza corpul si am iesit la timp deoarece incepusem sa ma invinetesc.

Dupa cateva minute am ajuns la tabara de corturi, acolo ne asteptau porterii(cei care bagajele) cu lucrurile noastre( ei au venit pe alt drum mai scurt si fara urcusuri si coborasuri) si au inceput sa pregateasca masa de seara; totul se pregatea primitiv , la foc cu lemne, si nu mi-a pasat de conditiile de igiena…imi era atat de foame ca as fi mancat si paine goala( ceea ce am mancat de fapt amandoi ,in cantitate mare, pana s-a fiert orezul si supa).

Trebuie sa va spun ca in Madagascar cultura plantelor agricole inseamna cultura orezului, deci va dati seama ca nu exista masa fara orez . Orezul a fost adus cu secole in urma in Madagascarului iar astazi se cultiva pe tot teritoriul tarii( cu exceptia regiunii de sud care este semiarida), orezariile ocupand cele mai intinse suprafete cultivate si constituind principala sursa de hrana a populatiei majoritare(dealtfel majoritatea populatiei rurale lucreaza pe campurile de orez) .

Deci daca revin la masa de seara , pe langa paine ca aperitiv, am mancat o supa (bineanteles cu orez) , si felul doi carne de zebu cu omniprezentul orez; ca desert ne-au adus( nu, nu lapte cu orez…) banane flambate. In timpul mesei ne-au adus o sticla de un litru , de culoare galbena, asemanatoare cu sucul de lamaie , si eu am crezut ca este bautura racoritoare; am luat o inghititura zdravana si abia cand am inghitit-o mi-am dat seama ca este alcool in concentratie destul de mare…si astfel fara sa vreau am gustat “puncho-ul” malgas care pentru mine a fost atat de tare incat mi-a ars gatul.

Imediat dupa masa a inceput cheful de camping prin aprinderea unui foc de tabara si au venit muzicantii( mai devreme ne-au intrebat daca suntem deacord sa dam ceva bani pentru cativa localnici care vor veni din sat special sa cante si sa danseze) care au inceput sa cante cantece malgase. Atmosfera s-a incins rapid (cred ca si “puncho-ul” a avut un rol) si toti turistii( nu eram decat 11 sau 12 ) au intrat in “joc” , la inceput cantand cu localnicii apoi cativa mai curajosi s-au aruncat si la dans. Eu am preferat sa socializez cu un cuplul din Olanda care venea din sud si vroiam sa aflu amanunte despre locurile vizitate de ei; un cuplu superb , cu aceleasi idei ca si mine si cu care am avut cateva ore de discutii foarte placute. Am incercat sa discut si cu ceilalti , dar…erau francezi !; nu numai ca nu stiau engleza dar erau si inchisi si un pic aroganti( si parca cand le-am spus ca suntem din Romania s-au facut ca au treaba).

Am si dansat la cateva dansuri care aveau ritmuri imbietoare si pe la ora 10 eram in cortul de 2 persoane ( poate mi s-a parut mie deoarece nu am mai fost demult cu cortul , dar acesta parca era de fabricatie asatica pentru ca era mai mic decat unul din Romania), inghesuindu-ma cu Dana si cautand prin bagaje pe intuneric .

A fost o zi superba si am adormit ascultand raul a carui zgomot de curgere printre pietre este unic ( inainte de a intra in cort am stat cateva minute si am admirat cerul plin de stele –numai in Africa am mai vazut atatea stele pe cer) si sperand ca a doua zi sa nu mai trebuiasca sa urcam si sa coboram atata si sa nu mai fie ziua atat de obositoare.