Dimineata ,dupa un lung mic dejun pe terasa restaurantului de pe plaja, am plecat spre centrul de scufundari, eu cu nerabdare de a revedea adancurile iar Dana cu frica primei scufundari. Impreuna cu noi mai era o frantuzoaica , cu multe scufundari la activ si noi doi impreuna cu instructorul am plecat prima oara sub apa, iar Dana impreuna cu un localnic care conducea barca a ramas o ora sa se bronzeze la soare. Am ajuns la 30 de metri adancime si aici au inceput sa apara, pe langa omniprezentii pesti, langustele, cele mai mari languste pe care le-am vazut vreodata; cred ca aveau mai mult de jumatate de metru si peste 5 kilograme si spre rusinea mea m-am gandit , pentru o clipa ,cum ar arata pe gratar… apoi m-am jucat cu ele( mai mult cu antenele lor lungi de peste un metru, si am avut remuscari ca le-am dorit pe gratar. Vizibilitatea nu era mai mare de 10 metri dar totusi am vazut o bariera de corali, cativa pesti imensi, si m-am bagat in interiorul unui banc de pesti micuti si multicolori, inotand cativa metri cu ei ( spre disperarea instructorului care trebuia sa aiba grija de mine si frantuzoaica , sa ne tina aproape). Dupa o ora de trait intr-o alta lume , si ne-mai-avand aer decat pe rezerva , cu greu m-am lasat convins sa revin la suprafata( desi acolo ma astepta Dana…) si sa revin la aer pur.

Trebuie neaparat sa va povestesc ce am patit in Thailanda , pe insula Ko Thao, acum un an la scufundari; sa luati aminte si sa invatati din experienta mea caci nu este de glumit cu scufundarile. Am plecat in larg spre cele mai frumoase locuri din jurul insulei si impreuna cu cativa profesionisti ( asta insemnand oameni care luni de zile pe an numai asta fac) m-am aruncat sa vedem adancurile. Prima scufundare a fost una la mare adancime – 36 de metri- si a fost atat de minunata incat am hotarat sa facem 3 in ziua respective , desi in plan erau doar doua. Dupa masa de pranz si o pauza de 2 ore am intrat a doua oara-la 30 de metri-si tot la fel de minunata a fost( parca vazusem broaste testoase) si baietii (care in fiecare zi faceau 2-3 scufundari) au hotarat sa o facem si pe a treia. Am avut cateva reticente intreband daca este O.K. ce facem, stiind de la scoala( am facut doua cursuri intensive)ca nu ai voie sa exagerezi datorita azotului din tub care  inhalat , ramane in sange mai mult timp si o doza prea mare este periculoasa; mi-au raspuns ca nu este nici o problema si sa merg pe mana lor. De putine ori in viata ma dau eu pe “mana cuiva” si nu-mi pun  mintea sa lucreze dar atunci s-a intamplat asta. La sfarsitul celei de-a treia scufundari eram obosit dar puneam aceasta oboseala pe entuziasmul debordant pe care il traisem in cele 3 scufundari ; dupa circa o ora aveam ameteli , imi aparusera pe burta pete de culoare rosie si vedeam in ceata…am ajuns la centru si i-am spus patronului ( care era si instructor) ca nu ma simt bine.  Acesta a verificat nivelul celor trei scufundari si…imediat a pus diagnosticul: intoxicare cu azot !...Trebuia sa merg la o camera de decompresie unde sa elimin azotul din sange care imi punea  viata in pericol. M-a intrebat daca am asigurare , i-am raspuns imediat ca da , si am scos-o sa o arat; era sa cad din picioare cand am citit ( de fapt el mi-a aratat ) ca pe toate asigurarile de sanatate si accidente scrie mare: “nu sunt valabile in cazul sporturilor extreme: parasutism, scufundari, etc”…si mi-a mai spus ca sedinda in camera de decompresie costa …3000 de euro !....

Nu va spun cum am rezolvat cu plata , important este ca am ajuns la micutul spital de pe insula care avea de cateva luni aceasta camera( care costa foarte mult) si in cateva minute eram bagat in ea respirand oxigen pur 100% ) . Camera consta intr-un semitub cu pereti de sticla foarte grosi ( in genul celor de la tomograf) in care rapid presiunea creste la 12 atmosfere-este echivalentul unei scufundari la mare adancime-si apoi timp de cateva ore revine treptat la presiunea atmosferica; cateva ore a insemnat 6 ore inchis in acel tub respirand numai oxigen si stiind ca in acel tub ,unde eram eu, se afla o presiune imensa iar in caz de vreo defectiune a sistemului de alimentare cu oxigen sau alta problema ( in cele cateva ore petrecute acolo iti trec tot felul de prostii prin cap) tehnica a aparatului nu mai ieseam viu de acolo…comunicam permanent cu doctorul printr-un microfon si acesta imi spunea bancuri ca sa treaca timpul mai repede; ma uitam mereu pe manometru care parca nu scadea  deloc si au fost cele mai lungi 6 ore din viata mea… dar important era ca dupa nici 10 minute imi revenisem si ma simteam ca nou-oxigenul curata tot azotul din mine si totul revenea la normal . La sfarsitul celor 6 ore de “prizonierat” , cand am iesit din cutie ma simteam extraordinar de bine si am glumit ca ma duc sa fac o scufundare de noapte . Nu am povestit asta pe blog la momentul respectiv pentru a nu-mi ingrijora familia dar cred ca acum este bine de stiut pentru toti care iubesc acest sport minunat( sau care se vor apuca de el) sa nu procedeze ca mine si sa exagereze, sa se scufunde numai cu instructori autorizati, deoarece nu este de joaca !.

Sa revin la Saint Marie : am iesit din adancuri si a urmat randul Danei sa faca introducerea in tainele lumii marine . Din pacate nu a reusit sa respire regulat sub apa ( ea spune ca din cauza regulatorului care nu-i dadea aer suficient, dar eu cred ca din cauza fricii a intrat in panica acolo sub apa) si a trebuit sa amane aceasta introducere pentru alta ocazie…pacat ,era o zona buna pentru prima experienta…dar nu o las eu pana nu reuseste !.

Imediat dupa scufundari am inchiriat o motocicleta si am plecat sa exploram si insula la suprafata nu numai in adancuri. Motocicleta am inchiriat-o de la un localnic ,in primul rand ca era mult mai ieftin decat de la un centru de inchiriere si apoi pentru ca asa este normal cand calatoresti sa sustii dezvoltarea localnicilor nu a firmelor care sunt patronate de oameni bogati si in cazul Madagascarului numai de francezi care vor sa se imbogateasca intr-o tara extrem de saraca.

Primul loc vizitat a fost un cimitir al piratilor , unde pirati renumiti ,de acum o suta sau doua sute de ani , sunt ingropati si se mai pastreaza inca intacte crucile acestora ; pe langa pirati mai sunt inmormantati aici si guvernatori si functionari ai insulei in acele vremuri, care au sprijinit activitatile piratilor sau au fost prieteni cu acestia- probabil ca aduceau bani fumosi la buget…Cimitirul se afla pe cel mai inalt deal de pe insula , de unde ai o priveliste superba asupra oceanului si a insulei si este cel mai frumos loc de pe insula- au stiut piratii ce loc de veci si-au ales…

Am colindat prin magazinele din asa zisul centru al insulei ( unde este si portul pentru vase ), ne-am plimbat prin cateva sate de localnici unde ne-am ingrozit de conditiile de trai ale localnicilor, am vizitat cateva complexe turistice sa comparam cu al nostru, si spre seara( adica ora 5.30-aici ,in emisfera sudica este iarna si se intuneca devreme) ne-am intors pentru ca aveam programare la masaj . Am ales un masaj mai sportiv si la ora 7 seara numai foamea ne-a facut sa nu mergem la culcare…dar dupa masa la ora 8 eram pe terasa bungalow-ului nostru si la ora 9 in pat visand la ziua urmatoare…