Cu doua ore inainte de a ateriza la Quito am revazut un splendid rasarit  de Soare ,la 11.000 de metri, care sper sa fie un semn bun si de bun augur pentru turul nostru de 17 zile care incepe peste mai putin de  2 ore; nu mai pot sa dorm si deja sunt conectat la viata frumoasa de vagabond , viata care nu stii ce-ti rezerva peste cateva ore sau zile , si sper sa fie un tur reusit si pentru Cristina si Catalin care nu prea viseaza ce-I asteapta…Dana deja are experienta celor doua tururi si se asteapta la ceva la fel de frumos dar stie ca va fi probabil pe cat de frumos pe atat de obositor ca precedentele …amandoi tacem si  nu spunem nimic…

Ora 8 dimineata , aeroportul international din Quito; Soare puternic afara dar nu ne dam seama cat de cald este deoarece inca suntem in interiorul aeroportului.Formalitatile de intrare sunt simple si rapide , bagajele sunt deja venite si noi iesim din aeroport sa vedem clima de la Ecuator(din Ecuador) dar la o altitudine de 3000 de metri: pot spune ca este temperatura ideala si perfecta pentru vacanta: nici cald nici frig, cum zic americanii “cool”.

Incercam in aeroport sa gasim o modalitate de a ajunge la Machu Picchu in Peru cu avionul (cand ne intoarcem din Galapagos) dar pretul este exagerat :dus intors 1000 de dolari; dar este prima strigare …

Ajungem cu un taxi la hotelul nostru, care din prima clipa ne cucereste pe toti cu atmosfera placuta si tinereasca ,si dupa ce luam micul dejun( din fericire am ajuns cu cateva minute inainte sa se inchida ) pe terasa de la ultimul etaj si ne lasam bagajele intr-o camera speciala de bagaje(camerele noastre se elibereaza dupa ora 12) plecam sa facem cunostiinta si cu atmosfera orasului .

Quito este capitala situata la cea mai mare inaltime din America de Sud-aproape 3000 de metri( s-ar putea totusi ca “La Paz” capitala Boliviei sa fie mai “sus”-o sa verific maine) si pentru multi turisti primele 2 zile sunt zile “grele, datorita lipsei de aclimatizare, mai ales pentru cei care vin de la orase situate la “nivelul marii” ; mie , Danei si Cristinei ne prieste clima si temperatura dar lui Catalin i-a venit “ciclul” …pe nas…probabil presiunea , care este mult mai mica decat in Bucuresti, i-a afectat vreun vas de sange din nas dar nu este nimic grav si nu trebuie nici un caz sa afle “mama-Ilie” pentru ca ar fi in stare sa vina aici sa vada daca este bine  si pe mine sa ma omoare ca i-am imbolnavit “puiul”…

Cu harta in mana am pornit la plimbare de-a lungul zonei vechi pentru a vedea fata medievala a orasului. Quito este alcatuit din doua parti , amandoua cu frumusetea si originalitatea lor: Quito-vechi sau cel colonial unde este centrul istoric al orasului si Quito-nou sau cel modern unde se afla centre comerciale , banci, ambasade pecum si resedintele ecuadorienilor bogati.

Quito este un oras cu o intindere imensa ( 30 de kilometri lungime si 10 kilometri latime) si este asezat pe mai multe dealuri, inconjurat de munti si la poalele vulcanului inzapezit Pichincha; populatie nu depaseste 2 milioane de locuitori si asta se poate vedea cu usurinta deoarece nu este deloc un oras aglomerat; nu are caracteristicile unei capitale sud-americane sau a vreunei  capitale mondiale suprapopulate din zecile de capitale vazute de mine.

De la primi pasi ne-am dat seama ca suntem intr-o alta lume…un centru colonial unic cu strazi vechi, cladiri somptuase, multe biserici si manastiri, piete grandioase  si o atmosfera de sarbatoare continua  . Este o zona magica si cu cat privesti mai mult cu atat descoperi mai multe; am intrat intr-o biserica catolica , si atmosfera era atat de deschisa si placuta incat ne-am uitat de cateva ori daca era chiar o biserica sau am gresit locatia…este o placere sa intri in astfel de locatii pline de viata si unde parca te incarci cu energie spirituala…si daca mai spui si o rugaciune cu siguranta ziua iti va fi perfecta si nu ai de ce sa te temi (asta nu inseamna ca nu trebuie sa fii atent la hotii de buzunare care opereaza in zona si in special aici am fost sfatuiti sa fim cu multa bagare de seama). Un American de la hotel ne-a spus ca au fost cazuri cand turistii au fost jefuiti in plina strada , smulgandu-le aparatele de fotografiat si gentile; Catalin avand un aparat de fotografiat mare si  performant il poarta permanent sub tricou dar este tare haios deoarece fiind mare ,arata ciudat  si il scoate greu cand vrea sa faca poze; intr-un sfarsit a renuntat si el sa-l tot ascunda …

Daca vizitati Quito sa nu ratati o plimbare pe jos prin aceasta istorica parte a orasului unde desi veti observa o majora influenta spaniola , veti fi impresionati de opulenta si splendoarea cladirilor si strazilor care cred ca sunt unice in intreaga America de Sud. Se spune ca acest teritoriu a fost locuit de numeroase triburi printre care si incasii   care luptand cu spaniolii au preferat sa distruga orasul decat sa-l predea invadatorilor. Quito a fost fondat oficial in anul 1534 si a fost reconstruit de Sebastian de Belalcazar care ii da numele de San Francisco del Quito.

In “Plaza Grande” ne-am oprit cateva minute bune , am admirat frumusetea locului plin de oameni si atmosfera tipic latino-americana, am ascultat muzica cantata de artisti orbi, am facut zeci de poze si era sa declaram aceasta piata cea mai frumoasa pana in momentul intrari in Piata San Francisco; aceasta piata m-a impresionat in mod cu totul deosebit datorita arhitecturii cladirilor care o inconjoara si mai ales a manastirii cu acelasi nume care se afla in piata; din piata poti sa admiri vulcanul Pichincha care parca sta de paza in apararea acestei frumoase capitale. Constructia manastirii “San Francisco” a inceput in acelasi an al fondarii capitalei(1534) si a durat 70 de ani fiind cea mai larga structura coloniala; mare parte din manastire a fost distrusa de un cutremur( sunt si cateva ziduri originale)  dar a fost refacuta respectand aceleasi caracteristici initiale. Langa manastire se afla o capela moderna( capela Cantuna) in care sunt expuse lucrari de arta ale scolii din Quito dar noi ne-am plictisit dupa primul nivel si am iesit continuind plimbarea prin “trecutul istoric” al acestei unice capitale . Nu pot sa nu scriu despre “La Ronda” o strada celebra pentru  balcoanele caselor care sunt printre cele mai vechi din oras si aerul medieval care te face sa te “teleportezi” cu sute de ani in urma si sa-ti imaginezi viata din acele timpuri…ce frumos este sa visezi !...si poti sa o faci imaginandu-te ca esti oriunde si oricand…si sper ca n-ati uitat  ?...este gratis  !...si n-a facut rau la nimeni pana acum!...

Strada mai era faimoasa si pentru hotii de buzunare dar acum era plin de politie si cred ca-si va pierde curand aceasta faima.

Am mai colindat aproape o ora si dupa o pauza de un suc –fiind si obositi dupa aproape 2 zile de nesomn-am luat un taxi si am ajuns la baza unui munte de unde am luat celebrul teleferic, construit de curand, care ne-a dus sus pe munte la 4100 de metri…eram mai aproape de cer cu  4100 de metri…

Telefericul este construit acum cativa ani fiind cea mai noua atractie a capitalei si nici un turist nu rateaza o plimbare pana pe varful muntelui Cruz Loma pentru a admira peisajul magnific dat de orasul privit de sus ; inainte de a se construi telefericul era o aventura sa urci pe acest munte inalt , in primul rand datorita greutatii traseului, iar daca reuseai sa supravietuiesti acestuia cu siguranta nu “supravietuiai” atacurilor hotilor care te asteptau pe drumul de munte care duce sus.

Am ajuns sus la 4100 de metri si am simtit racoarea muntelui si numai miscarea ne-a facut sa nu inghetam de frig ,plimbandu-ne cateva sute de metri spre varful vulcanului Pichincha;  privelistea este intr-adevar splendida iar orasul vazut de sus in Soare , asezat pe si intre dealuri , parca este ireal, parca este scos dintr-un basm. Am intalnit pe drum cativa locanici care vindeau lapte de vaca, porumb fiert, si niste gigantice fasole boabe, si am cumparat din fiecare cu speranta ca ne vom reface trupurile frante de oboseala celor 2 nopti nedormite si bineanteles si influentei altitudinii ridicate si a presiunii scazute. Localnicii inchiriau  cai pentru echitatie si mai aveau cateva lame pentru care cereau bani daca vroiai sa te fotografiezi cu ele . De pe acest varf de munte –unde te lasa telefericul- se poate urca spre Vulcanul Pichincha care se afla la 4700 de metri , in 3 ore se ajunge acolo pe jos dar ai nevoie de echipament corespunzator si bineanteles nu poti sa o faci daca nu esti aclimatizat cateva zile in Quito; noi abia daca mai eram in stare sa ne intoarcem la hotel…

Am facut zeci de poze cu orasul in toata splendoarea lui , am mai vizitat cateva din zecile de tarabe cu prostioare aflate in jurul “teleferiQo”( asa se numeste oficial telefericul) si la ora 6 cand se intuneca( la Ecuator ziua este egala cu noaptea) am plecat cu taxiul spre hotel deoarece ne astepta cina la restaurantul (terasa) hotelului aflat la ultimul nivel.

Cand am ajuns la hotel , ne-am luat bagajele , am luat cheile de la camere iar cand am intrat in ele …ne-au cazut bagajele din mana…eu am vrut sa plec chiar atunci la alt hotel… Camera semana cu o pestera dar cu un miros de aer inchis care era irespirabil ( dupa cateva clipe am realizat ca nu avea geamuri)…baia era pe hol si pe langa faptul ca era comuna nici nu aveam apa calda; vina a fost a mea ca nu am verificat camerele la sosire ci m-am bazat pe recomandarile celor de la “Lonely Planet” care pentru prima oara m-au dezamagit. Era prea tarziu atunci  sa schimbam ceva dar a doua zi trebuia sa o facem neaparat ca altfel ne imbolnaveam de ihter . Desi asteptam cina cu sufletul la gura , desi atmosfera de pe terasa era minunata( era unicul lucru bun la acest hotel-si cel care ne-a luat ochii) si privelistea orasului luminat noaptea feerica, eu nu am mai mancat nimic si deja la ora 8 eram in pat facand planuri pentru a doua zi….in primul rand sa schimbam hotelul…