“There are places where you remain and places that remain in you”
-sunt locuri in care ramai si locuri care raman in tine- un citat care spune totul despre frumusetea inegalabila a ghetarilor, acesti munti de gheata care s-ar putea intr-o zi sa dispara …
Am crezut ca excursia de a doua zi nu o sa ne mai aduca aceiasi satisfactie ca si cea in care l-am vazut pe Pepito Moreno , si o sa vedem cativa ghetari identici cu acesta; dar ne-am inselat !...
Ne-am sculat iar dimineata de tot ( asta cu siguranta nu este concediu sa te scoli mereu cu noaptea in cap) si dupa ce am cules turisti de prin tot orasul, am plecat spre un port aflat la 50 de kilometri . Ne-am imbarcat pe niste vase mari( catamarane) , foarte moderne, rapide si confortabile si am plecat spre alti 3 ghetari aflati la cativa kilometi distanta. La bord aveam monitoare si tot drumul am putut observa imagini fantastice din intreaga Patagonie. Dupa cateva zeci de minute au aparut primele iceberg-uri care pluteau in deriva pe suprafata lacului; iar pe masura ce ne apropiam de ghetari marimea acestora crestea si deasemenea si formele lor erau din ce in ce mai ciudate; ziceai ca sunt realizate de mana unui sculptor renumit si incercai sa le gasesti “mesajul”. Culoarea multora era de un albastru deschis impresionant,dar ulterior am aflat ca nu este culoarea lor reala ci este o iluzie optica si aceasta culoare este data de reflectia luminii in particolele de gheata; densitatea ghetarilor este diferita si deaceea nu toti au aceiasi culoare.
Ne inghesuiam toti pe punte unde desi era un vant taios si rece parca uitai de el privind aceste forme de gheata unice fiecare prin forma si culoarea. Cand intalneam vreun iceberg mai deosebit ,capitanul se oprea , ne invartea in jurul lui ca sa ne saturam de privit si facut poze. Dupa aproape 2 ore am ajuns la “Spegazzini”- cel mai inalt ghetar din zona continentala-120-130 de metri. Si ne-am oprit la circa 100 de metri in fata lui…. mi s-a parut impresionant “Pepito Moreno” care nu avea ‘decat” 60 de metri deci va dati seama cum mi s-a parut acesta care era dublu….eram ca niste furnici la munte…nu ne mai saturam de el si as fi dorit sa pot sa-l iau cu mine si sa-l pun in fata casei mele sa ma uit zilnic la el…
Spegazzini mai este renumit( impreuna cu Perito) prin faptul ca nu se retrage ( adica nu se topeste mai repede decat se formeaza) in interior asa cum fac majoritatea celorlalti ghetari. Deasemenea se spune ca este unul din cei mai frumosi si datorita peisajelor din jurul lui, peisaje pe care numai in vis ti le poti imagina; sunt 2 ghetari care se intersecteaza si-l formeaza pe acesta iar formele muntilor din apropiere sunt forme pe care numai “Mama Natura” le putea forma. Suprafata lui este de 66 kmp , lungimea de 25 kilometri iar latimea de numai 1,5 kilometri ( dar se compenseaza cu inaltimea ). Desi capitanul s-a invartit de cateva ori sa-l putem vedea si fotografiem cat vrem tot mi s-a parut ca nu a fost deajuns ( v-am spus l-as fi luat cu mine!...)
Dupa o noua ora de navigat am ajuns la ghetarul “Upsala”- cel mai intins ghetar !. Are o suprafata de 1000 de kmp( aceasta fiind data de toti mini-ghetarii care-l alimenteaza) ,dar ghetarul principal are lungimea de 60 km si latimea de 7 km. Acesta este cel care s-a retras cel mai mult ( in special in ultimii 10 ani) si numele lui vine de la numele unui oras din Suedia a carui universitate a sponsorizat primele studii glaciare de la inceputul secolului 20. De fapt numele tuturor ghetarilor vine de la numele unor cercetatori mondiali care s-au implicat in cercetare glaciara.
Ultima zona de ghetari vazuta a fost “Bahia Onelli” un ansamblu de ghetari inconjurat de o padure tipic patagoneza din Anzi; aici am coborat de pe vas si ne-am plimbat cativa kilometri pana in apropierea lacului “Onelli” unde am putut admira suprafata lacului acoperita de iceberguri micuti; i-am si mangaiat,ne-am fotografiat cu ei si chiar unii au facut si baie …( de fapt au alunecat si cazut in lac –la margine lacul este de doar cativa centimetri) …. imaginea completa era fantastica , dar batea un vant de-ti intra in toate oasele- vantul patagonez, rece si tare!!...
Ne-am intors in port dupa o ora de navigat si parca gandurile tuturor turistilor ramasesera ‘inghetate” departe , departe ,in mijlocul ghetarilor atat de impresionanti si mareti; nimeni nu mai comenta nimic….unii si din cauza oboselii…
In port ne asteptau cuminti autocarele care ne-au dus inapoi in oras, si trezindu-ne din visul frumos “inghetat” ,primul gand a fost sa mergem la un restaurant sa mancam…da!, am ajuns la mancare….acum e acum!!...sa va descriu mancarea …risc sa mi se faca iar foame dar….maine sunt tot aici , in Patagonia…
In primul rand am uitat sa va spun ca in America de Sud se bea mult ceai de mate, o planta care se spune ca da dependenta si asta am putut-o observa in Uruguay unde foarte multi localnici au un pahar special in care pun planta tocata si apoi pun apa calda iar cu ajutorul unui instrument special in forma de pipa sorb bautura mereu; e atat de haios sa-I vezi pe strada cu termosul cu apa calda intr-o mana si cu cana in cealalta ; parca a ajuns o moda , peste tot vezi ca se bea ceai de mate, pe strazi, in birouri, in mijloacele de transport, peste tot. In Argentina nu este atat de raspandita aceasta tehnica de sorbire a ceaiului , in schimb ceaiul il gasesti peste tot. Este ca un ceai negru , mie nu mi-a placut ( probabil am fost reticent stiind ca da dependenta , desi as gasii un motiv sa vin des pe aici) dar nici nu este rau, Liu si Silviu au fost incantati de el.
Cine nu a auzit de carnea de vita din Argentina?...poate multi nu au auzit, dar daca veniti aici nu puteti sa nu mancati deoarece nu lipseste de la nici o masa si se mananca sub toate formele in aceasta zona( tot sudul Americii de Sud)
In Buenos Aires am mancat prima mea “Parilla”- carne mama!, nu gluma !!...vreo 5 kilograme de carne asortata : de vita si miel si toata doar pentru mine si Liu- Silviu a reusit sa se abtina fiind in post ( cinste lui, este de admirat ca incearca, si Dumnezeu il ajuta sa si reuseasca ). Apoi cateva zile imi era rau numai cand o vedeam ,dar mi-a trecut repede “raul” si am mai “tras” cateva portii …
In toate restaurantele mondiale care se respecta vei gasi in meniu acel “steak” de vita ,dar numai aici vei gasi savoarea adevarata; renumele Argentinei in lume a fost dus si datorita bucatariei argentiniene , si in special a acestei carni de vita care se pare ca numai bucatarii locali stiu sa o pregateasca. Nu este suficient sa importi carnea din Argentina ci trebuie sa stii si secretul pregatirii ei , pregatire care implica o macerare cateva zile in vin sau in altceva care este strict secret ( de stat…). In Argentina( care este cel mai mare producator si exportator de carne de vita) este o cultura adevarata legata de vita ; exista un standard care spune ca o vita trebuie sa aiba la dispozitie un hectar de pasune si cel mai important la gustul carnii este furajarea animalului, furajare care aici se spune ca este naturala ( avand atata pasune le convine). Foarte important este si modul de transare a carnii: depinde din ce unghi este taiata fibra – desi pare deplasat, datorita acestor secrete, mici sau mari , gustul carnii este unic aici!. Carnea de vita nu se mananca ca la noi nefacuta sau semi-facuta ci “bine facuta” !( nu trebuie sa spui ‘well done’ –ca in Europa ); pe langa friptura se mananca carnati, toba, sangerete, tot ce facem noi din porc fac ei din vaca. Carnea se serveste impreuna cu “chimichuri” – un amestec din zeci de ierburi ca un mustar la noi, care o aromeaza si mai mult….pentru mine este de preferat sa o mananc simpla!...
In zilele in care nu mancam carne de vita , mancam cu siguranta peste sau fructe de mare care pe langa faptul ca sunt proaspete aici sunt si bine pregatite de aceiasi bucatari care au dus renumele bucatariei argentiniene in toata lumea. Liu a preferat mielul care mie nu-mi place dar gustand de la el era sa-l las flamand… Si la sfarsit o sa va spun de desertul specific Argentinei, “Dolce de Leche” , o crema din lapte si zahar ars , foarte dulce si satioasa de nu poti sa mananci mai mult de cateva linguri, dar dupa care iti lingi degetele….A !, un om normal nu poate sa manance mai mult de cateva linguri, dar eu mancam portii intregi!….foarte multe prajituri folosesc crema “dolce de leche” in compozitia lor. Stiu!, acum inghititi in sec!, si eu !...deci ma opresc…
Dupa 3 nopti de dormit in acest oras( hai sa-I fac onoarea sa-l numesc asa desi este ca un sat) din Patagonia am luat autocarul si am plecat in Patagonia Chiliana, traversand frontiera in Chile, si Anzii, printr-un punct de trecere care era o dugheana in mijlocul stepei dar in care datorita formalitatilor greoaie a trebuit sa stam 2 ore. Am petrecut pe autocar mai mult de 7 ore si n-am vazut in acest timp decat campie saraca( cu vegetatia aceea pitica de care v-am scris) si cateva ferme de oi, vaci si cai. Calul este al treilea animal ca importanta in Patagonia si am vazut niste cai superbi la cateva ferme( pacat ca nu am avut timp sa si calaresc aici). M-am plictisit de stepa si vant puternic si nu mai vreau sa aud de ele …daca voi reveni in Patagonia cu siguranta ma voi duce in sudul extrem, in Tara de foc , unde sa scap de ele. Poate ca are si stepa farmecul ei dar …sa nu bata vantul…vorba tiganului: “fie cat de frig, numai vantul sa nu bata!”
Am ajuns cu intarziere de cateva ore in primul sat din Chile –Punta Natale , de unde trebuia sa luam alt autocar care sa ne duca in primul oras adevarat( Punta Arenas) din sudul Patagoniei, si am pierdut legatura; a trebuit sa luam un taxi 250 de kilometri si sa conversam cu soferul ,in spaniola ,timp de 2 ore pentru ca altceva nu aveam de facut ( tot drumul a fost tot prin stepa). Din pacate am cumparat bilete de avion in ziua respectiva ,desi am fi vrut sa ramanem o zi in Punta Arenas, deoarece nu am gasit pe internet in alte zile bilete spre Santiago si riscam sa pierdem avionul spre tara.
Punta Arenas este locul unde Magellan i-a intalnit prima oara pe “patagoni” si aici se afla si celebra ‘Stramtoare a lui Magellan’. Orasul a fost fondat in anul 1843 si a fost un port infloritor pana la deschiderea canalului Panama, deoarece pe aici treceau toate vapoarele care ‘legau’ cele doua oceane: Atlantic si Pacific. Am vazut stramtoarea si ne-am imaginat cat de aglomerata era pana acum cativa zeci de ani; deasemenea am vazut si misterioasa insula “Tiera del Fuego”( Tara de Foc), nume care a ramas de pe vremea lui Magellan datorita focurilor bastinasilor vazute de acesta din larg. Ne-am uitat si dupa aceste focuri… dar ele s-au stins de mult si pentru totdeauna…
Am stat doar o ora in oras ( asta da oras !) timp in care i-am vizitat doar centru si am mancat la un restaurant ( fiind port , clar ca am mancat peste); apoi am intrat intr-o agentie si ne-am interesat de ….Antarctica!!!....Da!, ne-am hotarat!, plecam acolo intr-un viitor apropiat. Se pare ca acum Silviu este motorul principal al excursiei, cumparandu-si tot ce a gasit despre Antarctica; am rasfoit putin si …deja suntem prinsi!!!!....visam!!...
Din Punta Arenas poti sa faci excursii in renumitul “Torres del Paine”, un renumit parc de 250 mii de hectare si care este unul din nestematele parcurii ale Patagoniei, si un obiectiv turistic al Sudului ; apoi poti face excursii la o insula in apropiere unde sa vezi pinguinii la ei acasa , si nu a lipsit mult sa renuntam la avioane pentru pinguini !!... Dar ne-am consolat cu ideea ca vom vedea destui in Antarctica !...
Seara la ora 8 am decolat cu destinatia Santiago de Chile, unde vom ramane in atmosfera latino-americana si unde avem 3 zile la dispozitie sa descoperim orasul si imprejurimile.
Simt ca nu am atins decat o mica parte din ce inseamna Argentina , din comorile ei, din viata argentinienilor , din locurile care merita vizitate ,dar ….mai vin!...
Nu v-am spus de criza economica din 2001-2002, criza care a devastat economia Argentinei , aceasta intrand in colaps un timp, cum era atunci si care au fost efectele pe termen lung ; nu v-a spus de fostul presedinte Peron si mai ales de a sa nu mai putin faimoasa sotie Evita( prima femeie sef de stat in America Latina) ; de controversatul ex-presedinte Carlos Menem, posesor al unei averi de cateva miliarde dolari; si v-as fi spus si de actualul sef de stat , Cristina Fernandez de Kirchner, tot o femeie puternica , si tot sotia unui fost presedinte de stat ; dar timpul nu ma lasa si deja fiind in Chile unde sunt si aici lucruri interesanta , aman toate aceste , si multe altele, pentru urmatoarea tura prin Argentina.
Nu plecati , nu-I asa ?...urmeaza Chile!...un stat putin cunoscut care ca si Uruguay il descopar aproape in totalitate acum!...Hasta luego , amigos !...