De la Santiago la Valparaiso sunt doar 150 de kilometri si sunt curse regulate de autocar ( cred ca din 10 in 10 minute) , foarte confortabile, ieftine ( 5 dolari), se merge numai pe autostrada moderna, terminalul este chiar la o statie de metrou, si este cea mai buna metoda de a ajunge la malul oceanului.
Ajunsi in Valparaiso am fost incantati sa descoperim un oras mare, intins, cu case aranjate pe cateva dealuri de pe care ai o panorama superba a oceanului. La baza dealurilor sunt doar cateva strazi pe care se afla numai magazine, banci, institute publice si private, in general tot ce are un oras in afara de locuinte private ; acestea se afla pe dealuri ( de dimensiunea muntelui Tampa din Brasov si ce este foarte original este numarul mare de ascensoare care sunt dispuse la o distanta de aproximativ 500 de metri unul fata de celalalt. Sunt 16 ascensoare construite intre anii 1883 si 1916, deci aspectul lor este medieval si mai putin modern ( culiseaza pe o sina ca un trenulet ); foarte practic acest sistem de acces la strazile situate in zonele mai inalte.
Initial am crezut ca Valparaiso este statiunea de lux a tarmului , dar vizitand orasul ne-am dat seama ca acesta este un port mare ( pentru vase comerciale si turistice) , are doar o plaja micuta , si este orasul in jurul caruia “stralucesc” alte statiuni adevarate de vacanta . Cea mai importanta este “Vina del Mar” , supranumita “orasul-gradina” , renumita pentru plajele sale . Eram intr-un capatul al orasului( Valparaiso) , Vina del Mar era in celalalt si noroc ca am luat trenuletul care leaga cele doua localitati caci mersesem prea mult pe jos si afara erau 35 de grade. Am ajuns in Vina del Mar pe plaja , am vrut sa ne dezbracam sa facem baie , dar noroc ca intai am probat cu piciorele cat de calda este apa ; parca eram la ghetar !!!....imposibil sa faci baie si atunci am inteles de ce nu era nimeni in apa ( doar cativa copii care datorita entuziasmului si bucuriei de a se juca in apa nu simteau cat de rece este) ; am abandonat ideea cu baia si ne-am plimbat pe malul oceanului admirand valurile si la un moment dat am vazut si cateva foci care se apropiasera destul de mult de tarm. Am mai si vizitat bazarele de langa plaja si apoi am plecat sa mancam la unul din zecile de restaurante din centru statiunii. Cred ca nu este inca sezonul plin ( probabil ca in sezon nu este apa atat de rece) deoarece erau putini turisti, dar cu siguranta acum incepea deoarece toate terasele si restaurantele erau deschise . Am mancat boiereste la un restaurant luxos, bineanteles fructe de mare si ne-am cam speriat cand a venit nota de plata….dar era ultima zi…ultima masa la restaurant pe continentul sud-american. Sunt convins ca nu am nimerit in cea mai buna perioada de timp pentru a ne bucura in totalitate de toate frumusetile si tentatiile acestor locuri , dar nu sunt un “fan” al statiunilor turistice (sau mai bine zis nu as sta zile intregi intr-o statiune relaxandu-ma la soare) si nu pot sa spun ca am fost dezamagit. N-am mai zabovit mult pe tarmul Pacificului , ne-am facut o idee despre litoralul chilian ,si in 2 ore eram inapoi pe strazile din Santiago.
Ce am remarcat in cele 3 tari vizitate , si mai ales in Buenos Aires si Santiago , este ca strazile sunt pline de tarabe cu carti ,( de multe ori taraba lipseste , cartile fiind intinse direct pe strada), majoritatea carti vechi la care foarte multa lume se opreste , le rasfoieste, si de foarte multe ori cumpara cel putin o carte. M-a dus imediat gandul la teoria ca valoarea unui popor este data de gradul de cultura ( media inteligentei se pare ca este in general constanta la majoritatea popoarelor ) si imediat am catalogat latino-americanii ca fiind cu siguranta culti….as putea spune ,un popor de artisti !. …Iar apoi am remarcat ca este plin si de florarii , care sunt deschise pana noaptea tarziu ,si nu rar vezi pe strada femei tinand intr-o mana un frumos buchet de flori iar in cealalta, mana barbatului care I l-a daruit…. si i-am catalogat ca fiind un popor de romantici …si mergand mai departe cred ca toti latinii sunt artisti si romantici, nu-I asa?...
Chile a fost o tara de “sacrificiu” pentru noi datorita timpului scurt alocat vizitarii ei , si cu siguranta ca daca am fi stat un timp mai indelungat as fi putut si eu sa-mi fac o parere mai complexa asupra acestui teritoriu lung si ingust dar ….data viitoare !.
As fi putut vizita faimoasa Insula a Pastelui , unul dintre cele mai izolate locuri de pe pamant , cu celebrele statui monolite gigantice –pana la 8 metri inaltime si peste 60 tone greutate-, apoi arhipelagul de insule Fernandez renumit pentru faptul ca prin anii 1700 acolo au fost abandonati scotianul Alexander Selkirk impreuna cu un amerindian , cei doi fiind mai apoi modelele lui Robinson Crusoe si a lui Vineri din romanul lui Daniel Defoe, pe care cred ca l-am citit de cel putin 5 ori….si cu certitudine ca n-as fi ratat nici desertul Atacama, cel mai uscat desert din lume, unde n-a mai plouat de sute de ani si unde as fi curios daca exista vreun pic de vegetatie sau vreun animal in viata…
Mi-as dori ca multi dintre voi sa ajungeti sa vedeti toate acestea inaintea mea( eu cu siguranta ca le voi vedea intr-o zi deoarece visul meu “latino-american” abia l-am atins si nu ma voi lasa pana nu-l voi trai in totalitate , dar vreau sa va avertizez ca trebuie sa va grabiti pentru a mai putea prinde din frumusetea originala a Americii Latine deoarece incet, incet sudul Americii se dezvolta , schimbarile au un ritm alert si este posibil in cativa ani modernismul si materialismul sa puna stapanire pe intinsele taramuri ale acestui relativ nou continent….
Toate informatiile avute despre tarile din America Latina subliniau faptul ca viata este mult mai ieftina decat in Europa ,dar, vreau sa va spun ca nu este asa ; sunt tari relativ scumpe comparativ cu multe tari vizitate de mine( nu poti sa le compari cu Asia si Africa de care a ajuns sa-mi fie dor legat de preturi…) dar nu mult mai ieftine comparativ cu Europa . In ultimii 2 ani s-a intamplat un fenomen ciudat in majoritatea tarilor latino-americane , fenomen explicat de multi ca fiind datorita infuziei de capital strain( in special european si nord-american) in aceste tari in care strainii au ajuns sa detina sute de mii de hectare de terenuri . Am auzit ca multi nord-americani si europeni s-au stabilit aici , incercand sa ia viata de la capat in mijlocul unor ferme , izolati de lume si departe de viata tumultoasa din tarile super-dezvoltate . Sper ca varietatea si frumusetea Americii de Sud sa ramana mult timp de acum incolo neschimbate, si sa nu-mi ajunga timpul nici data viitoare pentru a descoperii nesfarsitele intinderi. Nu voi uita prea repede minunile vazute in timpul celor 2 saptamani prin America de Sud si ,daca n-ati uitat cum clasific eu un teritoriul ,pot spune ca este mai mult decat ma asteptam !….
Desi n-am vazut decat o parte mica din Santiago ,aceasta metropola cu adevarat latino-americana, este un loc bun pentru a-mi lua ramas bun de la lumea latina , un loc unde ma voi intoarce intr-o zi si care sper ca ma va primi si data viitoare plin de viata , sa-mi incalzeasca din nou sufletul si inima (si la propriu si la figurat….).
Credeti ca nu stiu ca multi dintre voi ma invidiati ? ( este un sentiment normal , deci numai oamenii anormali nu-l au…) ….dar sa stiti ca si eu invidiez la randul meu pe altii( “orice nas isi are nasul “, nu ? ) ….si sunt destui aceia pe care-I intalnesc in timpul calatoriilor mele, si cand ii intreb de cat timp calatoresc , sau cat timp mai calatoresc fara oprire , raspunsurile lor ma cutremura de invidie : de 3 , 4 sau 5…luni !...iar cand intalnesc unii care-mi raspund “ UN AN” , atunci ma gandesc cum sa fac sa plec si eu “UN AN” prin lume….dar repede ajung la concluzia ca este doar apanajul oamenilor fara responsabilitati ( firma , familie, etc ) , a celor relativ tineri, a celor dornici de multa aventura !....si sunt convins ca sunt multi prin Romania !!....succes acelora care vor porni !!...Asi es la vida !!
A!, n-am uitat pozele !...am peste o mie, imi trebuie doar timp sa le selectez si sa le postez , rabdare !...un pic !...merita !...