Poate din cauza oboselii, poate ca a fost masina mai mare si mai confortabila , sau poate din cauza aerului de munte( eram in apropierea muntelui Cook, cel mai inalt din Noua Zeelanda) am dormit foarte bine si dimineata ne-am sculat perfect odihniti si cu chef de colindat.
Parcul National Muntele Cook face parte din regiunea Mackenzie-Canterbury , care impreuna cu Tara Ghetarilor , este o destinatie pe care nimeni nu are voie sa o rateze in Noua Zeelanda datorita frumusetii si unicitatii muntilor de aici.
De Edmund Hillary sunt convins ca multi au auzit; primul alpinist care a atins cel mai inalt varf din lume, Everest-ul; dar cred ca putini stiu ca el era din Noua Zeelanda…si , si mai putini stiu ca el s-a antrenat ani intregi pe acest varf numit Cook, pe care il iubea mult si deaceea multi asociaza acest munte cu numele lui. Dintre cele 27 de varfuri de munte din Noua Zelanda, care depasesc 3000 de metri, 22 se afla in acest parc natural iar cel mai inalt este Muntele Cook -3755 metri-care este si cel mai inalt din Australia si Asia.
Dimineata la prima ora eram la baza lui si priveam cum Soarele ii lumineaza impunatorul varf; chiar la baza lui s-a construit o statiune turistica de lux , cu camere care au priveliste spre varf, cu preturi piperate , dar care mereu este plina cu turisti din toata lumea ( predomina japonezii, care nu se uita in general la bani, si nu au prea multi munti la ei in tara). Majoritate turistilor vin aici cu excursii de o zi sau stau in apropierea bazei ( sunt cateva hoteluri si camping-uri la cativa kilometri) si vin aici doar sa bea o cafea , sa manance, sau sa se plimbe pe cele cateva trasee de munte amenajate; asa am facut si noi si am inceput cu un mic dejun , pe terasa, avand in fata ochilor impunatorul varf de la care nu ne mai puteam lua ochii. Inainte de a pleca pe cele cateva trasee mai usoare, amenajate special pentru turistii amatori de drumetii montane, am vizitat Centrul Alpin Edmund Hillary , o expozitie dedicata marelui alpinist , in care poti sa afli detalii despre viata lui, cum a inceput sa iubesca muntele ,ascensiunea Everestului , cum si unde a primit gradul de “Sir” , multe lucruri interesante despre viata si cariera acestui erou si despre legatura lui cu acest munte. Complexul se afla in cel mai faimos hotel din Noua Zeelanad, Hermitage, un hotel inaugurat in 1884, folosit de toti marii alpinisti care au cucerit varful Muntelui Cook si care a fost refacut de cateva ori fiind acum unul de lux. In fata hotelului se afla o sculptura , de marime naturala , a lui Edmund Hillary, inaugurata acum cativa ani in prezenta lui si cu care toti turistii fac poze. Hillary a murit in anul 2008 la varsta de 90 de ani si foarte des in ultimii ani de viata trecea pe la acest hotel sa-si retraiasca tineretea cand se antrena pentru a cuceri “Varful Lumii”…in data de 1954 toate agentiile de stiri din lume anuntau ca un tanar de 35 de ani din Noua Zeelanda , impreuna cu un localnic-serpas din Nepal , au pus steagul Marii Britanii si al Noii Zeelande pe “Acoperisul Lumii”…de aici a pornit totul…
Toata ziua am hoinarit pe carari de munte , am admirat si fotografiat faimosul munte de zeci de ori, am intrat si in cele doua defilee faimoase de aici: “Hooker Valley” si Tasman Valley”, in cea din urma vizitand si un ghetar micut care parea doar pamant si pietre dar gheata se afla la un metru sub pamant fiind groasa de zeci de metri. Am mers cred ca cel putin 10 kilometri , ne-am simtit bine pe aceste trasee amenajate si pline de localnici si turisti din toata lumea ( majoritatea erau localnici care aveau vacanta de Paste ) si inainte de a se intuneca am hotarat sa plecam spre Queenstown, unul din cele mai frumoase orase din sud pentru ca acolo erau cele mai multe sanse sa gasim cazare-aici totul era plin pana luni seara.
La iesirea din Parcul National am vazut un tanar autostopist, inalt si slab, cu rucsac mare in spate , blond , care mergea dar in acelasi timp facea si cu mana… se spune ca asta este atitudinea unui autostopist, trebuie sa mearga ,pe jos,in directia vruta pentru a-si arata dorinta si vointa de a ajunge undeva …nu este recomandat sa stea si sa astepte sa fie luat… mi-am adus aminte ca asa aratam si faceam si eu acum 20 de ani si n-am mai stat pe ganduri, am oprit, am facut loc in masina si l-am luat; mergea tot la Queenstown, si la fel ca noi nu gasise nimic de cazare in zona. Timp de cateva ore cat a durat drumul am vorbit despre Noua Zeelanda, ne-a povestit ca era din Germania, venise acum 6 luni aici, lucrase 5 , si acum de o luna se plimba cu banii pe care i-a castigat; a muncit ajutand oamenii batrani, intr-un fel de azil-spital si cand termina banii se intoarce in Germania sa inceapa facultatea…avea 20 de ani si maturitatea unuia de 30…asta inseamna sa ai scoala vietii!...interesant ca cel mai bun prieten al lui este original din Romania si l-a invatat si pe el cateva cuvinte : “multumesc”, “bine” , “nu toti tigani”-asta mi-a placut !....
La ora 7 am ajuns in frumosul si cochetul oras Queenstown, dar contrar zvonurilor ca aici am gasi locuri libere la hoteluri, totul era ocupat…era duminica seara, luni toti aveau liber si multi localnici kiwi ( asa se numeste populatia din Noua Zeeland-dupa numele pasarii kiwi-simbolul national- pe care o gasesti doar aici), venisera sa petreaca in acest oras turistic. Dupa ce pierduseram orice speranta si ne pregateam sa dormim iar in masina( nu ne convenea, vroiam un pat mai mare, dar era unica varianta ) iar el sa-si puna sacul de dormit intr-un boschet, am incercat si la un hotel mai aratos ,situat pe malul lacului, desi banuiam ca nu va fi ieftin…Dumnezeu ne-a ascultat si …sa mai spuna cineva ca n-a fost mana lui!....pe langa faptul ca am gasit o camera libera, cate paturi credeti ca avea camera?... minune!, un pat dublu si unul simplu !!!...i-am propus lui David( asa o (il) cheama pe proiectia mea dupa 20 de ani…. ) sa stea cu noi si nu i-a venit sa creada ca acceptam sa impartim camera cu el. Nu ne-a parut rau , a fost ( este) un baiat cu mult bun simt, ne-am plimbat cu el prin centrul orasului pana sa ne culcam, am mancat la un fast-food, “Sub Way”- un lant international pentru care lucrase si el in Germania( ca sa-si castige banii de avion pana aici) si pana dimineta n-am mai stiut nici unul dintre noi nimic ( facusem toti kilometri intregi in ziua respectiva).
Parcul National Muntele Cook face parte din regiunea Mackenzie-Canterbury , care impreuna cu Tara Ghetarilor , este o destinatie pe care nimeni nu are voie sa o rateze in Noua Zeelanda datorita frumusetii si unicitatii muntilor de aici.
De Edmund Hillary sunt convins ca multi au auzit; primul alpinist care a atins cel mai inalt varf din lume, Everest-ul; dar cred ca putini stiu ca el era din Noua Zeelanda…si , si mai putini stiu ca el s-a antrenat ani intregi pe acest varf numit Cook, pe care il iubea mult si deaceea multi asociaza acest munte cu numele lui. Dintre cele 27 de varfuri de munte din Noua Zelanda, care depasesc 3000 de metri, 22 se afla in acest parc natural iar cel mai inalt este Muntele Cook -3755 metri-care este si cel mai inalt din Australia si Asia.
Dimineata la prima ora eram la baza lui si priveam cum Soarele ii lumineaza impunatorul varf; chiar la baza lui s-a construit o statiune turistica de lux , cu camere care au priveliste spre varf, cu preturi piperate , dar care mereu este plina cu turisti din toata lumea ( predomina japonezii, care nu se uita in general la bani, si nu au prea multi munti la ei in tara). Majoritate turistilor vin aici cu excursii de o zi sau stau in apropierea bazei ( sunt cateva hoteluri si camping-uri la cativa kilometri) si vin aici doar sa bea o cafea , sa manance, sau sa se plimbe pe cele cateva trasee de munte amenajate; asa am facut si noi si am inceput cu un mic dejun , pe terasa, avand in fata ochilor impunatorul varf de la care nu ne mai puteam lua ochii. Inainte de a pleca pe cele cateva trasee mai usoare, amenajate special pentru turistii amatori de drumetii montane, am vizitat Centrul Alpin Edmund Hillary , o expozitie dedicata marelui alpinist , in care poti sa afli detalii despre viata lui, cum a inceput sa iubesca muntele ,ascensiunea Everestului , cum si unde a primit gradul de “Sir” , multe lucruri interesante despre viata si cariera acestui erou si despre legatura lui cu acest munte. Complexul se afla in cel mai faimos hotel din Noua Zeelanad, Hermitage, un hotel inaugurat in 1884, folosit de toti marii alpinisti care au cucerit varful Muntelui Cook si care a fost refacut de cateva ori fiind acum unul de lux. In fata hotelului se afla o sculptura , de marime naturala , a lui Edmund Hillary, inaugurata acum cativa ani in prezenta lui si cu care toti turistii fac poze. Hillary a murit in anul 2008 la varsta de 90 de ani si foarte des in ultimii ani de viata trecea pe la acest hotel sa-si retraiasca tineretea cand se antrena pentru a cuceri “Varful Lumii”…in data de 1954 toate agentiile de stiri din lume anuntau ca un tanar de 35 de ani din Noua Zeelanda , impreuna cu un localnic-serpas din Nepal , au pus steagul Marii Britanii si al Noii Zeelande pe “Acoperisul Lumii”…de aici a pornit totul…
Toata ziua am hoinarit pe carari de munte , am admirat si fotografiat faimosul munte de zeci de ori, am intrat si in cele doua defilee faimoase de aici: “Hooker Valley” si Tasman Valley”, in cea din urma vizitand si un ghetar micut care parea doar pamant si pietre dar gheata se afla la un metru sub pamant fiind groasa de zeci de metri. Am mers cred ca cel putin 10 kilometri , ne-am simtit bine pe aceste trasee amenajate si pline de localnici si turisti din toata lumea ( majoritatea erau localnici care aveau vacanta de Paste ) si inainte de a se intuneca am hotarat sa plecam spre Queenstown, unul din cele mai frumoase orase din sud pentru ca acolo erau cele mai multe sanse sa gasim cazare-aici totul era plin pana luni seara.
La iesirea din Parcul National am vazut un tanar autostopist, inalt si slab, cu rucsac mare in spate , blond , care mergea dar in acelasi timp facea si cu mana… se spune ca asta este atitudinea unui autostopist, trebuie sa mearga ,pe jos,in directia vruta pentru a-si arata dorinta si vointa de a ajunge undeva …nu este recomandat sa stea si sa astepte sa fie luat… mi-am adus aminte ca asa aratam si faceam si eu acum 20 de ani si n-am mai stat pe ganduri, am oprit, am facut loc in masina si l-am luat; mergea tot la Queenstown, si la fel ca noi nu gasise nimic de cazare in zona. Timp de cateva ore cat a durat drumul am vorbit despre Noua Zeelanda, ne-a povestit ca era din Germania, venise acum 6 luni aici, lucrase 5 , si acum de o luna se plimba cu banii pe care i-a castigat; a muncit ajutand oamenii batrani, intr-un fel de azil-spital si cand termina banii se intoarce in Germania sa inceapa facultatea…avea 20 de ani si maturitatea unuia de 30…asta inseamna sa ai scoala vietii!...interesant ca cel mai bun prieten al lui este original din Romania si l-a invatat si pe el cateva cuvinte : “multumesc”, “bine” , “nu toti tigani”-asta mi-a placut !....
La ora 7 am ajuns in frumosul si cochetul oras Queenstown, dar contrar zvonurilor ca aici am gasi locuri libere la hoteluri, totul era ocupat…era duminica seara, luni toti aveau liber si multi localnici kiwi ( asa se numeste populatia din Noua Zeeland-dupa numele pasarii kiwi-simbolul national- pe care o gasesti doar aici), venisera sa petreaca in acest oras turistic. Dupa ce pierduseram orice speranta si ne pregateam sa dormim iar in masina( nu ne convenea, vroiam un pat mai mare, dar era unica varianta ) iar el sa-si puna sacul de dormit intr-un boschet, am incercat si la un hotel mai aratos ,situat pe malul lacului, desi banuiam ca nu va fi ieftin…Dumnezeu ne-a ascultat si …sa mai spuna cineva ca n-a fost mana lui!....pe langa faptul ca am gasit o camera libera, cate paturi credeti ca avea camera?... minune!, un pat dublu si unul simplu !!!...i-am propus lui David( asa o (il) cheama pe proiectia mea dupa 20 de ani…. ) sa stea cu noi si nu i-a venit sa creada ca acceptam sa impartim camera cu el. Nu ne-a parut rau , a fost ( este) un baiat cu mult bun simt, ne-am plimbat cu el prin centrul orasului pana sa ne culcam, am mancat la un fast-food, “Sub Way”- un lant international pentru care lucrase si el in Germania( ca sa-si castige banii de avion pana aici) si pana dimineta n-am mai stiut nici unul dintre noi nimic ( facusem toti kilometri intregi in ziua respectiva).
posted by Costin at 2:44 p.m.
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home