Daca va uitati vreodata pe harta Noii Zeelande in sud-vestul insulei de Sud veti vedea o portiune de pamant total nelocuita cu doar 2 drumuri punctate (asta insemnand ca sunt drumuri simple ) si o sa va intrebati ce se afla acolo , de ce nu locuieste nimeni in aceea zona, de ce nu poti sa ai acces peste tot…pentru ca acolo este “Tara Fiordurilor”…acolo acum milioane de ani erau ghetari si acum au ramas urmele acestora…
Plecand de la Queenstown , dupa 4 ore de condus printr-un peisaj de basm, presarat cu lacuri intinse, cu apa cristalina in care se reflecta muntii inalti acoperiti cu vegetatie luxurianta, in care nu intalnesti decat cateva masini ale turistilor dornici de natura pura, in care la fiecare curba trebuie sa fii atent sa nu-ti fuga ochii dupa vreun lac mai limpede sau dupa vreun munte mai abrupt si sa uiti ca esti cu volanul in mana , deci dupa 4 ore intr-o alta lume, ajungi la Milford Sound.
Acum 150 de ani un englez a decoperit acest paradis si a incercat, impreuna cu sotia, sa construiasca in aceasta zona un gen de hotel unde sa poata sa vina si alti oameni sa vada ce n-au vazut niciodata; de atunci Milford Sound a ramas o statiune turistica, o oaza de natura virgina pe care omul inca nu a stricat-o si se pare ca se fac eforturi sa ramana la fel de pura ca intotdeauna. Statiunea nu are decat 2 hoteluri, un motel pentru rucsangii, si nelipsitul camping pentru “case pe roti”…La cateva sute de metri se afla un port pentru vasele turistice in care sunt vreo 10 barci care fac tururi de 2, 3 ore de-a lungul unui defileu lung de cativa kilometri si in care pe o parte si alta a apei se afla creste de munte pe care a inceput timid sa creasca vegetatie, in care curg zeci de izvoare, si care te fac sa crezi ca nu mai esti pe Pamant; de fapt esti intr-o alta lume , o lume magnifica lasata in urma de gigantici ghetari de acum milioane de ani; cand te uiti in sus si vezi peretii abrubti ai muntilor care se inalta aproape vertical , iti dai seama ce mic esti in fata naturii , si te intrebi cum a avut ea atat “talent” sa faca asemenea locuri minunate. Tururile clasice dureaza aproximativ 2 ore in care parca visezi, in care esti insotit de jucausii delfini ( Dana era mahnita ca nu vazuse delfinii, dar astazi toata supararea i-a trecut cand i-a vazut cum se iau la intrecere cu barca si cum fac salturi in aer de parc ar saluta audienta), in care esti privit de lenesele foci si in care pasarile dau tarcoale barci asteptand sa prinda vreun colt de paine de la vreun turist care o uita pe punte. Si tot omul este cel care strica frumosul peisaj(sau mai bine spus tulbura linistea mormantala a naturii), construind in apropiere un aeroport de pe care isi iau zborul zeci de avioane zilnic pentru a duce turistii ,cu dare de mana , la sute de metri in aer , sa poate de acolo sa admire fiordurile; pacat, zgomotul avionelor si al elicopterelor te trezeste la realitatea si-ti aduce aminte ca Pamantul este locuit de…oameni…
Toti turistii de pe barca sunt in extaz cand capitanul se apropie cu nava de o mare cascada …pentru cateva minute te afli sub cascada…auzi zumzetul puternic al apei care cade de la zeci de metri si uiti ca acesta te uda si nici nu simti racoarea apei…uiti sa faci si poze pentru ca vrei sa traiesti fiecare clipa si sa te bucuri de aceste unice momente…
Dupa 2 ore te intorci in port…parca ai mai face un tur cu urmatoarea cursa care pleaca peste 10 minute, dar mai sunt atatea de vazut si facut in Noua Zeelanda incat incepi sa planuiesti programul si traseul pentru o noua zi .