Cu gandul la fiordurile din Sudul nepopulat al tarii , am inceput urcarea spre nord si in urmatoarele 6 zile va trebui sa ajungem inapoi la Auckland (nordul insulei de nord) de unde vom lua avionul spre tara , cu o mica escala de o zi, in Sydney; deci de acum se poate spune ca venim spre casa…vom scrie pe masina noastra : “going home”-mergem acasa…si sa va spun drept mi-e dor de acasa…mi-e dor de cei dragi, mi-e dor de prieteni, de colegii de servici, de animalele mele, mi-e dor de tot ce inseamna Romania…cu ale ei bune si rele…
Cu cat calatoresc mai mult prin lume , cu atat realizez ca acasa este cel mai bine; probabil ca daca emigram cu ani in urma si ma stabileam undeva sa pot sa spun ca acolo este casa mea , mi-ar fi fost dor de acel loc, dar acum mi-e dor de Romania…si au inceput sa fie din ce in ce mai dese momentele in care ne cuprinde nostalgia si , impreuna cu Dana, “plangem” dupa cei dragi…
Dar , “calatorului ii sta bine cu drumul” si sa incep sa va povestesc de o noua zi :
Daca am vazut ce a ramas dupa topirea ghetarilor , sa vedem si cum arata un ghetar; dupa o noapte dormita intr-un hostel curat si ieftin ( deja incepem sa gasim locuri peste tot- s-a terminat vacanta si sezonul turistic s-a sfarsit de mult) din Wanaka, asezat pe malul unui superb lac ( si unde dimineata am mancat pe terasa cu o priveliste de vis a lacului) , am ajuns si in …”Tara Ghetarilor”…da, la latitidinea asta, si atat de aproape de tarm, sunt inca ghetari…2 ghetari unici in lume , care nu numai ca supravietuiesc, dar in ultimii ani au si avansat ( in contrast cu evolutia celorlalti ghetari care se micsoreaza datorita( spun unii specialisti) incalzirii globare… dar asta duce la concluzia ca nu incalzirea globala este cauza topirii…ar trebui ca toti sa se retraga …
Este interesant ca cei doi ghetari se afla la mai putin de 5 kilometri de tarmul oceanului , acolo unde niciodata temperatura nu scade sub 0 grade si , desi ploua foarte des, clima este aproape tropicala.
Primul ghetar pe care l-am vazut este unul mai mic , “Fox Glacier”, numit asa de catre primul ministru al Noii Zeelande din perioada descoperiri acestuia, Sir William Fox . Se pot vedea urme clare ale evolutiei acestui ghetar de-a lungul zecilor de mii de ani cand acesta se intindea pana la ocean; aceasta se intampla in ultima era glaciara cu 25.000 de ani in urma…
Aproape toata ziua ne-am plimbat prin jurul primului ghetar,am cutreierat prin mijlocul salbaticelor paduri tropicale care-l inconjoara si am mers cativa kilometri pe jos ,pe malul raului care curge din ghetar( apa topita non-stop din ghetar) unde am admirat coloritul pietrelor care au stat milioane de ani sub gheata .
Planuisem sa stam 2 zile in aceasta zona deosebita , in cea de-a doua zi sa vedem cel de-al doilea ghetar, mult mai mare si mai vestit ; pe la ora 4, vorbind cu o localnica, ne-a spus ca a doua zi va fi o furtuna mare si daca vrem sa mai vedem ceva , sa o facem astazi caci maine va ploua cu galeata; ne-am hotarat sa-l vizitam si pe al doilea( care se afla la doar 25 de kilometri de primul) in aceiasi dupa-amiaza. Se spune ca este suficient sa vezi unul din cei doi ( de preferat pe cel faimos, Franz Josef) pentru ca seamana foarte mult unul cu celalalt dar noi am preferat sa-i vedem pe amandoi…doar nu vedem zilnic ghetari !....
Franz Josef, cum se numeste al doilea ghetar , a fost studiat prima oara de catre un cercetator austriac , care i-a dat numele marelui imparat austriac , si din acel an 1865, asa i-a ramas numele . Maurii , populatia autohtona a Noii Zeelande , il numea “Ka Roimata” , care se traduce “lacrimile fetei-avalanse”…legenda spune ca o fata si-a pierdut iubitul si cazand de pe varfurile muntilor a inceput sa planga atat de mult incat lacrimile ei s-au transformat intr-un mare ghetar.
Ghetarii de aici nu sunt la fel de spectaculosi ca cei din Patagonia dar au si ei farmecul lor iar principiul de formare este acelasi : ploaia sau ninsoarea care cade pe ei ingheata instantaneu si apasa pe acesta miscandu-l fara oprire; la celalalt capat, unde acesta se topeste ,din el cad bucati mai mari sau mai mici de gheata care in timp se topesc si ele . Rata de deplasare a ghetarului Franz Josef este intre 1 metru si 5 metri pe zi…de 10 ori mai rapid decat ghetarii elvetieni.
Seara, nici n-am mai avut putera sa deschid calculatorul, am cazut lat de oboseala si am dormit neintors pana dimineata cand eram curios daca se verifica regula ca aici ploua “o zi da, una nu” , cum ne-au spus localnicii.