Si-am incalecat pe o sa ( de  Boing 737  :-) ) si v-am spus despre Nepal  cate ceva …

Calatoria mea in Nepal , din pacate, s-a incheiat … voi ramane ceva timp conectat la spiritualitatea acestui taram al zeilor,  un timp imi va fi dor de acesti minunati oameni, as mai manca un “dahl bhat”, un “fried noodles”, un suc proaspat stors , o supa de vegetale( desi 2 saptamani numai asta am mancat) ,  voi povesti  cateva zile  prietenilor  despre aventurile traite aici, voi retrai cu ajutorul pozelor momentele petrecute in mijlocul acestor oameni simpli… dar dupa un timp vor ramane doar amintirile…acestea nu mor niciodata !

Nu-mi amintesc niciodata  ce modele de masini am condus , ce ceasuri am avut, la ce  telefoane am vorbit , ce haine am purtat…dar mereu imi voi aminti de farmecul calatoriilor, de locurile minunate vizitate , de oamenii fascinanti intalniti, de experientele inedite traite,  de atmosfera ( de multe ori magica) din mijlocul localnicilor unde des am poposit si le-am fost oaspete

Mi-as dori ca oamenii sa inteleaga ca viata inseamna mai mult decat  lucruri frumoase pe care le cumperi cu bani ….ca se pot rupe de rutina zilnica, ca pot ( macar pentru cateva zile) sa “coboare” din “cutia trista” ( cum a poreclit Robin Sharma, masina personala ) care duce de cele mai multe ori omul pe traseul casa-loc de munca si inapoi…   mi-as dori sa poata sa inteleaga ca… POT CALATORI !....si fara multi bani…asa cum fac eu !...e un mesaj pentru cei care spun ca nu au bani sa calatoreasca …

iar pentru cei care au bani ( sau au mai multi bani decat timp) …stiu…pentru ca si eu  traiesc in lumea oamenilor de afaceri - aici cea mai mare problema este ca ai sentimentul ca nimic nu se termina vreodata…nu mai poti sa te bucuri de munca bine facuta pentru ca apare o alta solicitare sau oportunitate si vrei ( sau trebuie) sa-i faci fata si acesteia …nu mai este timp sa savurezi succesul …in lumea oamenilor de afaceri ,viata este o cursa care nu se termina( din pacate , de multe ori)  NICIODATA …

zilnic aud oameni care-mi spun “texte” de genul : “…la anu’ , anul asta nu am timp”…poate suna malefic , dar…viata poate fi scurta ,  desi nimeni nu planuieste sa moara, “la anu’” poate ca nu vom mai exista …L

A, si sunt si mai multi care-mi spun : “anu’ asta nu am bani , o sa plec la anu’”…se pacalesc crezand ca vor avea mai mult timp cand vor avea bani !

Multi oameni amana sa calatoreasca pana nu apare un eveniment in viata lor : “cand creste copilul mai mare “, “cand ies la pensie…cand o sa-mi creasca contul in banca…cand o sa pun firma pe picioare si o sa ‘mearga” singura …cand voi fi avansat pe un post de conducere…de ce oamenii amana pe mai tarziu lucrurile importante si care-i fac fericiti????? …

Eu ma refer acum punctual la placerea de a calatori, dar fiecare stie ce-i face placere sa faca si nu trebuie decat sa inlocuiasca “calatoriile” cu alte placeri: concediu, relaxare, sport, timp cu familia, natura, munca in gradina …fiecare cu ale lui …important este sa nu mai amanam  ce ne face placere !

Cine crede ca se regaseste in cele de mai sus , cred  ca singura sansa este sa faceti un “satori” ( cum spun japonezi) – o trezire instantanee , sa incercati sa va vindecati de “scuzemie” si sa actionati traind pentru astazi !...nu va mai exista nici o alta zi la fel ca aceasta …decizia e in mainile voastre !...stiu , nu e usor!.. in ziua de astazi amanarea este un obicei  zilnic !...ati amanat vreodata inceperea unei diete? …si eu ! J

 Am citit undeva ca cel mai bun moment pentru a planta un copac… a fost acum 10 ani…cel de-al doilea …este astazi ! …

 Cine ma cunoaste stie ca citesc mult ( si din cand in cand mai si calatoresc …si scriu J) ,si recent am citit despre o dezbatere intre sociologi si geneticieni:

Sociologii sustin ca mediul inconjurator si  anturajul ne modifica viata !

Geneticienii sustin ca parintii biologici (sau  genele) ne influenteaza viata !...si de aici un intreg razboi cu argmente pro si contra ….DAR , interesant este ca si sociologii si geneticienii sunt de acord ca decizile si alegerile pe care le facem ne influenteaza viata in CEA MAI MARE MASURA ! …asa-i ???? …J …cu siguranta ! deciziile si alegerile voi le faceti ! …

Sunt din nou la locul de munca …agenda e plina …un timp voi munci pentru ca-mi place si asta ….nu prea mult ! J....dar cand imi va fi iar dor de duca …o sa stiti !

Va multumesc tuturor pentru ca ati fost alaturi de mine , pentru ca m-ati incurajat , m-ati criticat , m-ati corectat, m-ati laudat….si cel mai important , ati citit !

Si nu uitati ce a spus Einstein: “imaginatia este mult mai importanta decat cunoasterea” !  …dati-i frau liber ! ….poate va ajuta pozele din Nepal , pe care Paul le incarca zilnic pe "flickr" …in fiecare zi va pune poze …are de unde alege …era pacat sa nu-i dau aparatul inapoi , nu ?

Vise placute pe ….. www.costinblog.blogspot.com 

acompaniate de poze pe:

https://m.flickr.com/#/photos/birispaul/sets/72157643878788033/

Cu drag, Costin

Paul impreuna cu aparatul lui de fotogafiat ( un Nikon ultima generatie) formeaza un cuplu…nu l-am intrebat , dar cred ca si la dus , toaleta,  in pat ,sta cu el …este evident atasat de “bebelusul” lui si intr-o zi m-am gandit cum ar fi sa-l piarda …sau sa-l fure cineva …am vrut sa vad cum arata o fata de om disperat :

Timp de cateva zile am urmarit fiecare miscare , si mi-am dat seama ca nu am nici-o sansa sa-l  “fur” …il tinea mereu langa el …si atunci am apelat la ajutoare , mi-am luat un complice ; …bineinteles Laura …nu a fost usor sa o conving, dar, trebuia sa vedem cum reactioneaza …a durat cateva secunde sa-l chem afara din autocar, Laura a scos aparatul din rucsacul lui si…am inceput asteptarea.

Autocarul a plecat , noi asteptam sa vada ceva interesant , sa caute in rucsac aparatul ….si…sa radem …. A ridicat rucsacul in brate – curios ca nu si-a dat seama  ca greutatea rucsacului  este cu 3 kilograme mai redusa – statea cu el si privea peisajul …ne venea sa-i spunem: “uite ce faine e acolo, fa o poza ! “…ca sa scurtam asteptarea  ..dar s-ar fi prins ….si atunci am asteptat ….si acum vine partea haioasa !...cu o zi inainte Laura si-a pierdut termosul …iar Paul tocmai acum si-a gasit  sa o certe pe Laura ca si-a pierdut termosul …”cum ai putut sa-l pierzi? Uite eu cum pot sa stau mereu cu aparatul langa mine si am grija de el ? , de ce nu stai si tu cu el in mana mereu…CA MINE ! “ …am inceput sa radem infundat cu totii !...eu imi muscam limba sa nu izbucnesc in ras !....nu au trecut cateva minute si…un localnic interesant …a deschis rucsacul si a intins mana sa scoata aparatul …soc !....LAURAAAAAAAAA ! …unde-I aparatul ? unde-I aparatul????...mi-au furat aparatul ! …s-a intors spre Laura si aceasta radea …nu s-a prins ci s-a enervat mai tare ….” De ce razi , nu glumesc , mi-au furat aparatul !!!!” ....si deja avea tensiunea crescuta …tin la el si l-am luat in brate razand ….atunci s-a prins si a inceput sa rada si el …. Si radeam cu totii …si vom mai rade mult timp de asta …cum si el a ras ( si va mai rade) de varica mea de pe picior! :-)

Am uitat sa va spun un lucru interesant dspre  Nepal : puteti fuma marihuana…nu este legal , dar se afla in toate gradinile, pe camp , si in toate zonele turistice ; vin la tine localnici si te intreaba : “want a smoke? “ …prin anii 1970, dupa ce Nepalul si-a deschis granitele pentru turisti ( abia dupa anii ’50 au ajuns aici straini) , primii straini sositi aici au fost hipiotii care veneau pe uscat de la Istanbul pentru aceasta floare care aici era legala …bine, unii mai veneau si pentru religiile orientale …dar dupa ce luau un “joint” …:-)

Ultima zi in Nepal hotaram sa o petrecem alaturi de hoardele de turisti in Thamelul din Kathmandu , pentru cumparaturi, relaxare si pentru a fi mai aproape de aeroport in dimineata plecarii.

Mai avem de vizitat ultimul oras “frate”din cele trei aflate pe valea Kathmandu , Patan, oras care se afla lipit de Kathmandu si in care cu un taxi ( 2-3 euro) ajungi in 10 minute .

La fel ca celelalte doua , Patan-ul are o piata Durban , un palat regal , cateva temple religioase , restaurante si terase …precum si nelipsitii turisti.

Toate cladirile aici sunt foarte bine ordonate , palatul regal se afla la dreapta iar toate templele insirate unul dupa celalalt in partea stanga

In piata Durban din Patan se afla cel mai frumos muzeu al Nepalului, muzeu in care austriecii ( la fel ca si in Bhagdapur) si-au pus amprenta si a iesit ceva “nemteste”. In timpul calatoriilor mele nu sunt un fan al muzelor, dar cand aud de un muzeu mai deosebit , nu-l ratez- o calatorie prin istoria acestei tari , exponate vechi si cu multe explicatii la fiecare , poze din secolele 19 si 20 ( ce fascinante sunt pozele vechi in locurile pe care azi le vezi  “live”) , multa religie – mai ales buddista si hindusa si cateva minute de racoare ( afara sunt 30 de grade) …am auzit ca in Romania ninge si ne obisnuim cu frigul – cel putin cel dat de aerul conditionat .

Ne mai plimbam prin piata , admiram o fantana renumita unde localnicii se aprovizioneaza cu apa ( probabil sfanta la cat de mare este coada) , luam pulsul( de la comercianti)  lucrurilor pe care vrem sa le cumparam mai tarziu din Thamel ( saluri, haine traditionale , amintiri traditionale , si…multe, multe prostii de care nu vom avea niciodata nevoie ….dar daca eu nu incurajez turismul atunci cine altcineva…).

Din greseala intram in cel mai inedit restaurant local vazut in Nepal: pe o usa de  nici 1,5 metri  inaltime patrundem intr-un spatiu micut care in mijloc are o bucatarie in care o femeie gateste instant pentru clienti….sunt doar localnici, totul este primitiv, simplu, mese mici, scaune la fel , fiecare merge cu farfuria si isi ia…  cu siguranta as manca fara probleme aici- totul este fiert , prajit, si proaspat !...din pacate nu imi era foame !...dar o sa-mi amintesc mult timp de acel restaurant !

Plecam inapoi in Thamel, intram si  vizitam un colt de paradis intr-o lume haotica - “Garden of dreams”( gradina viselor) , un loc cu adevarat fascinant si cu atat mai mult apreciat deoarece se afla in interiorul Thamelului - cel galagios, primitiv, cu trafic infernal …parca aceasta gradina nu face parte din peisaj , dar te simti bine printre flori, gazon , apa, curatenie si restaurant de tip occidental.

Avem cateva ore pentru cumparaturi pe strazile inguste din Thamel - strazi care acum mi se par obositoare prin agitatia continua, datorita  inghesuielii, lipsei trotuarelor,  a masinile si motocicletele care claxoneaza non-stop, a comerciantilor care arunca un pret mult mai mare doar-doar pici in plasa ( iar apoi cand vad ca vrei sa pleci incep sa negocieze masiv ) ; mereu cumpar cadouri, prostioare pentru mine , lucruri care ma incanta datorita exotismului lor , dar, toate in timp isi diminueaza fascinatia si in cel mai bun caz ajung pe terasa inchisa de la Rasnov intr-un mic muzeu improvizat de mine cu amintiri din zecile de tari vizitate  ….pentru mine amintirile traite  sunt cele mai importante , imaginile cu care raman in memorie, clipele petrecute cand calatoresc - acelea sunt nemuritoare …iar din Nepal voi avea o multime !

Ne-am umplut bagajele cu  saluri (de “Pashmina” si “Kashmir”) , saluri de lana de Yak, cafea organica din Himalaya, ceai, arome si condiment ( nu, curry nu am luat ! J )  betisoare parfumate, CD-uri cu muzica tibetana sau buddista ( “om mani padme hung…”) boluri “cantatoare”( pentru cei cunoscatori ai meditatiei sau buddisti) , haine din materiale viu colorate ( specific orientului si in special nepalezilor) , bijuterii, perne colorate pentru scaune…de mult n-am mai auzit ca o companie aeriana sa dea voie la 40 de kilograme de bagaj…inca un motiv sa iubesc “Turkish airlines”.

Thamelul este dusmanul numarul 1 al cardului de banca …si “din pacate” ATM-uri si banci sunt la tot pasul…

Cu cardurile goale , cu plasele pline ( pe care le-am dus la hotel) ,am plecat spre Piata Durban pentru a ne lua “la revedere” de la acest oras; acum doua saptamani intrasem cu emotii in aceasta piata, eram nestiutori si nu cunosteam locurile, ne era frica de aglomeratie, ne simteam “straini” de aceste locuri, incepeam sa invatam si eram atenti la orice detaliu, aveam entuziasmul incepatorului,  …acum totul se schimbase: eram familiari cu locul, ne simteam de-ai casei, si ne parea rau ca , acum , dupa ce “invatasem locul”( si locurile) , trebuia sa plecam .

Priveam simbolul lui Shiva cu respect , ii priveam statuile  acestuia cu admiratie stiind ca peste jumatate de   miliard de oameni I se inchina ( hinduismul se pare ca este a doua religie ca practicanti din lume)   , zambeam la simpaticul Ganesh( cel cu trompa de elefant- fiul lui Shiva pe care acesta l-a confundat cu amantul lui Parvati si i-a taiat capul , ulterior readucandu-l la viata dar cu chip de elefant), zambeam si mai mult la imaginile ( sau pozitiile)  sexuale , ascultam incantatii buddiste….da, Buddha este si un zeu hindus … eram parca in alt secol…un loc multiconfesional in care buddismul s-a incrucisat cu hinduismul si convietuiesc in pace si intelegere de sute de ani …cum  nu se intampla in multe tari- din pacate!

Priveam spectacolul  fascinant din piata si remarcam ca toata lumea era fericita : localnicii, desi saraci material , nu se simteau frustrati ci mai degraba pareau multumiti cu bogatia lor spirituala si impacati cu stilul si nivelul lor de viata …turistii ,fericiti ca au avut sansa sa ajunga in acest magnific loc, in aceasta fascinanta tara  …la fel eram si noi !...

In drum spre hotel am mai baut un suc de rodii ( proaspat stors) , un pahar de iaurt nepalez ( nu mai tin minte daca v-am povestit de iaurtul care aici se numeste Curd si este buuuuun si duuuulce) , dar din pacate nu am mai putut sa beau si suc de trestie de zahar …iar acum regret …ar fi trebuit sa iau la pachet …mai aveam cateva kilograme pana la 40… J

Trebuie sa va povestesc ce am patit in Nagarkot la micul dejun : am comandat “plaine curd” ( iaurt simplu) si dupa cateva minute , ospatarul ne-a adus ….”plaing cards”- 2 seturi de carti de joc …J ...in amintirea acestei faze , am cumparat si noi  carti de joc …cu imagini din Kama Sutra ! J

O ultima seara , ultimele poze ( Paul a inchis “pravalia” bagand la “hibernare” bebelusul lui pe nume Nikon care l-a ajutat sa umple 180 de GB de poze…vreo 3000 J)  , o ultima masa, o ultima intalnire cu Sega ( in Nepal…de data asta) si o ultima noapte…

Dimineata ne asteapta avionul spre casa…intai 7 ore pana la Istanbul…acestea  imi vor da sansa sa va mai povestesc cate cava , dar voi incepe prin a va spune  unde  puteti vedea pozele din Nepalul pe care eu am incercat sa-l descriu( prin cuvintele si puterea mea de intelegere)  … dar stiu cu siguranta  ca Paul o sa fie mai expresiv   …

A,  si pe avion  va voi povesti ce farsa i-am facut eu lui  Paul, si cum era sa faca el “infract” in Nepal… J  daca ajung la avion si Paul nu se razbuna si-mi ascunde pasaportul …dar, va veni si replica  mea daca vrea razboi: am pregatite frunzele de marihuana sa i le pun in bagaj !... J

Stiti cum se spune , cand mergi in concediu cu cineva( unde imparti si bune si rele)  sunt doua variante : ori te imprietenesti pe viata cu acele persoane ori te certi … tot pe viata…noi am “ales” prima varianta …J

Dupa o zi linistita si relaxanta in statiunea montana Nagarkot, fiindu-ne dor de “action” am plecat sa vizitam  Bhaktapur , orasul aflat langa Kathmandu si care se spune ca nu este atat de turistic si aglomerat ca si capitala.

Inainte de a “intra” in Bhaktapur haideti  la o lectie de istorie nepaleza:

Acum sute de ani pe valea numita acum Kathmandu se aflau trei regate( Kathmandu, Patan, Bhaktapur)  conduse de regi care (ca majoritatea liderilor din trecut) cand se intelegeau( si se si inrudeau) , cand se certau si se razboiau; sute de ani intre cele trei regate ( aflate la cativa kilometri unul de celalalt)  a existat o concurenta neintrerupta.

Asa cum e si in viata, concurenta nascand calitate si cantitate, asa s-a intamplat si aici : regii s-au intrecut in a construi “cel mai frumos palat , cea mai frumoasa piata, cel mai frumos templu” si de aceasta rivalitate beneficieaza turistii de astazi. In secolul 17 , un rege neutru, care conducea un regat aflat in munti , a cucerit toate cele trei regate ,le-a unit si …a creat Nepalul de astazi. Nu se stie de ce dar a ales capitala la Kathmandu  , oras care s-a dezvoltat de atunci intr-un ritm mai rapid decat cele trei orase ( foste regate); Cele trei orase actuale  au fiecare o piata central ( numita la fel, “Durbar Square”) , un palat regal si cateva  temple religioase care le inconjoara . Din fericire fiecare cladire este diferita , fiecare avand particularitatile si farmecul ei -deci este indicat sa le vizitati pe toate.

Azi si maine este ziua Bhaktapurului care pe noi ne-a impresionat in mod deosebit si am hotarat sa innoptam in centrul acestui oras , chiar pe strada principala .

Zona turistica si atractiva este in centru vechi , unde de fapt este un “oras in oras” si unde majoritatea turistilor petrec cel mai mult timp ; primul contact al turistului este Piata Durbar in care se afla Palatul Regal ( sau fostul palat Regal) si cateva temple in care sculpturile erotice atrag si smulg zambete  tuturor; comparativ cu Piata Durbar din Kathmandu , aici totul este mai aranjat , mai aerisit, mai curat si numarul turistilor este mult mai mic ; am inteles ca acum cativa ani , o firma austriaca a refacut pavajul , a consolidat si a reconditionat toate templele si palatul din piata – cu siguranta au reusit sa faca treaba buna pentru ca noua ne-a placut mult mai mult decat la Kathmandu J.

Al doilea obiectic turistic al orasului este piata Taumadhi, unde se afla cel mai inalt templu din Nepal, Nyataponla, care are 5 etaje si domina cu totul piata ; poti sa urci cele 5 etaje pe niste scari centrale care sunt strajuite de statui reprezentand animale adorate de hindusi si buddisti – bineinteles majoritatea turistilor se fotografiaza aici  si se bucura, de la ultimul nivel,  de o priveliste magnifica a pietii; in piata mai sunt cateva temple dar toate sunt eclipsate de aceasta cladire impresionanta  . Nu am scapat nici aici de ghizii locali care se ofera sa-ti expuna istoria acestor locuri ( pretul aruncat la inceput fiind de 10 dolari si treptat ajungand la 1 dolar) , dar acestia nu sunt la fel de insistenti ca in Kathmandu.

Am luat pranzul la un “roof-top restaurant” ( restaurantele specifice pietelor Durban, si care ofera o panorama spectaculoasa a intregii piete ) si parca a fost mai bine decat  branza cu paine mancata in camera de hotel …cumparasem de la ferma din Nagarkot branza de nak ( nakul este femela iakului …iar cine nu stie iakul si nakul sunt niste capre mai mari …sau vaci mai mici, renumite pentru lana) si am servit o gustare in camera.

Si acum surpriza turul : astazi este ajunul anului nou in Nepal…maine intram in anul 2071 aici, si incepand de astazi , timp de 7 zile va fi un festival in Bhaktapur,  care se va desfasura in centru vechi al orasului…pregatirile au inceput , carele alegorice au fost asamblate – totul din lemn, inclusiv rotile imense care au inaltimea mai mare decat a unui om , televiziunile si-au instalat camerele de transmisie,fotografi din toate colturile lumii au luat cu asalt locurile inalte din piata care ofera o panorama  a intregii piete, iar noi ne bucuram ca niste copii ca vom face al doilea revelion acest an , iar Paul va face poze “de coperta”cu mii de participanti la acest eveniment; petrecerea va incepe la ora 17 sau 18 dar pana atunci haideti sa mai colindam pe stradutele impresionantului orasel istoric ( sau cartier mai bine spus)  din centru orasului .

Daca viata turistica in Bhaktapur consta in mare parte in a vizita cele doua piete  si vecinatatile acestora , de a negocia cu comerciantii zecilor de magazine , de a sta la terasa vreunei cafenele sau restaurant si a privi atmosfera antica a locului , de a face zeci de poze locurilor si mai ales localnicilor,  de a-ti imbogati cunostintele sexuale  privind sculpturile de pe temple J, sau doar a te plimba relaxant intr-o zona care pastreaza patina secolelor trecute , noi am hotarat sa patrundem in afara  locurilor turistice si sa vedem viata adevarata a orasului . In spatele strazilor din centru se afla un alt oras….orasul in care traiesc localnicii si unde esti intr-o alta lume …mai murdara, neingrijita, cu strazi inguste ,  cu localnici care nu vorbesc nici o limba straina ( dar zambesc sincer si cu multa expresivitate) , cu case inguste marcate de  vremuri ( si de vreme J) …esti fascinat de noua lume in care localnicii isi vad de treaba lor … ateliere de croitorie, frizerii, macelarii, ateliere de prelucrat metalul, ateliere de olarit , la fiecare doua trei case este o gospodina care gateste , copii care se joaca improvizand cele mai inimaginabile jocuri( da, copiii au cea mai bogata imaginative)  ajutandu-se de ce gasesc prin jur – nu am vazut nici o jucarie cu care sunt obisnuiti copiii nostri sa se joace ( nu, nu mai zic de smart-phone-uri si internet J ) dar am vazut zeci de zambete de copii si majoritatea ne salutau si intrebau : where are you from, sir? “  , cu mucii de la nas atarnandu-le , murdari, cu picioarele desculte…dar  jucandu-se si alergand unii dupa altii. Pe o straduta laturalnica , unde rar probabil calca  “omul alb” am intalnit trei copii care se jucau intre ei  ….au intrat in vorba cu noi , s-au prezentat ( nu ma intrebati ca nu le-am retinut numele) , au spus ca sunt frati si  ne-au fost ghizi cateva minute , timp in care am conversant cu ei despre sarbatoarea care urmeaza sa inceapa astazi; ne-au sfatuit sa fim atenti in timpul ceremoniei de plimbare a carului pentru ca mereu se intampla accidente . Au stat pe langa noi bucurandu-se ca-I bagam in seama si vorbim cu ei ; am ajuns din nou pe strazile turistice pline de magazine si la un moment dat am intalnit o librarie …fratele mai mare ( care avea cam 12 ani si vorbea cel mai bine engleza) ne-a rugat sa-i cumparam o carte…era prima oara cand cineva ne ruga sa cumparam o carte …noi eram obisnuiti sa ne ceara “rupii”, “dolari” sau dulciuri ( asa draguti spuneau cei mici “ciocolat”) , dar el ne cerea …o carte ….si cand a continut am fost toti dati pe spate : “a science book“ … I want to be a science-man”- a continuat el …eu cu Paul am intrat cu el in librarie , si-a luat o carte de stiinte ( scria pe carte clasa 9-a) iar noi am platit-o …a fost cea mai placuta  si din suflet facuta cumparatura in Nepal …cu siguranta un om de stiinta in viitor va descoperi un lucru folositor omenirii si poate am contribuit si noi cu o mica particica la aceasta .

Inca cateva tururi pe strazile aglomerate ale orasului si la ora  17 eram instalati pe treptele templului Nyataponla asteptand …Anul Nou !

La ora 17 piata era deja plina si toti asteptau… si noi asteptam …dar nu stiam ce …stiam ca o sa se intample ceva , urmaream de la inaltime pregatirile , localnici care legau carul mare cu fringhii lungi si groase si ritualuri care se faceau in fata templelor- betisoare fumigene , rugaciuni, lume inghesuita in fata templelor.  La ora 17.30 a venit o personalitate ( probabil primarul) si totul a inceput : din altarul unui temple s-a scos o papusa ( probabil vreun simbol) care s-a urcat pe varful carului. Localnici au inceput sa traga carul inainte tragand de franghie , in timp ce alti localnici trageau de cealalta franghie inapoi …cateva minute carul a mers inainte-inapoi , apoi a plecat pe strada principal unde era hotelul nostru…ceremonia din piata s-a incheiat ….urma destrabalarea…ni s-a spus ca acum localnicii incep sa se imbete, vor forma tabere  si vor trage carul inainte si inapoi….pericolul este sa te afli langa car in momentul cand acest monstru de cateva tone scapa de sub control- in fiecare an au murit cativa oameni in timpul acestui ceremonial …L

Pentru noi spectacolul a insemnat multimea de oameni ( majoritatea localnici cu cativa turisti pe ici-pe colo) , multitudinea de culori , amestecul de rase de la nepalezi hindusi  imbracati in costume multicolore, la budisti imbracati simplu, de la localnici modern imbracati si cu smartphone-uri ( care filmau cu ele) la turisti straini (inalti si blonzi J) care dominau metru patrat in care se aflau impreuna cu localnicii…toti  se bucurau si strigau la pornirea carului – mai putin fortele de ordine in numar destul de mare si care erau in fiecare colt al pietii dotati cu tot echipamentul anti-tero. J  

Am hotarat sa ne retragem si sa privim de la fereastra balconului camerei de hotel spectacolul strazii si sa ne miram( dar fara sa judecam J ) de cum sarbatoresc nepalezii anul nou…pe la ora 2 dimineata , carul s-a apropiat de hotelul nostru , ne-a trezit galagia produsa de petrecareti , dar a durat putin si am adormit la loc somnul profund de care ne-am bucurat in fiecare noapte din Nepal.

Desi am fi putut sa inchiriem o masina cu sofer ( vreo 80 dolari)  care sa ne duca la Kathmandu, am preferat sa plecam cu autocarul turistic ( 6 dolari)  pentru ca era ultimul drum lung in Nepal si ni s-a garantat ca este un bus mai nou si o firma serioasa ; in plus era mai confortabil scaunul din autocar  decat orice scaun din orice masina mica.

La ora 9 am plecat( din fericire nu a fost plecarea asa dimineata ca in alte zile , deci si trezirea a fost in consecinta J)  din Chitwan cu un autocar curat, mult mai nou si in stare perfecta de functionare. Am avut noroc sa stam si in primele randuri si sa vedem “live” toata actiunea drumului . Nu am avut incidente majore dar am intarziat aproape o ora datorita unui accident pe sosea ( si am mai vazut vreo 2 camioane  “parcate” in prapastie nu cu mult timp in urma - inca era politie si multa lume acolo) . Pot sa declar oficial ca din toate tarile strabatute de mine, in Nepal (si in special in afara capitalei)  circulatia este cea mai periculoasa …starea tehnica  a masinilor impreuna cu soselele inguste si cu multe serpentine care traverseaza muntii, fac ca aceasta tara sa aiba cred cea mai mare rata a accidentelor de circulatie ; am citit ca in fiecare zi mor si sunt raniti zeci de oameni in accidentele auto. Din pacate este un capitol la care Nepalul nu sta prea bine , dar din fericire , turistii nu prea sunt afectati de asta – nu am auzit ca vreun autocar cu turisti sa “iasa in decor”, iar daca se intampla este un fenomen rar .

Dupa un drum de 7 ore ( cu cateva opriri micute si una mai mare  pentru a lua masa) , am ajuns la Kathmandu de unde imediat am luat un taxi spre Nagarkot, o statiune turistica aflata la 35 de kilometri de capitala si unde turistii merg sa vada intreg lantul Himalayan iar localnicii merg sa se recreeze “la munte”- statiunea se afla la 2100 metri altitudine si este preferata multor localnici cu bani care vin aici datorita aerului proaspat( cei din capitala chiar au nevoie sa-si “spele” din cand in cand plamanii)   si atmosferei linistite . Noi aveam nevoie de o zi de relaxare , o zi in care sa vedem  intreg lantul de munti ( inclusiv Everestul) si sa observam  si viata intr-o statiune nepaleza la munte. Ultimii 10 kilometri pana la Nagarkot  i-am facut pe serpentine abrupte , pe o sosea ingusta , iar cand ne intalneam cu o masina mai mare trebuia ca soferii sa-si arate maiestria lor si sa treaca milimetric unul pe langa celalalt. Hotelul rezervat cu o zi inainte de pe Lonely Planet era la fel de nesatisfacator ca cel de la Lumbini, deci a trebuit sa-l schimbam cu unul gasit la fata locului – cu ocazia asta ne-am lamurit ca cel mai bine vezi cu ochii tai hotelul cand ajungi la destinatie  si hotarasti pe loc unde stai. Statiunea este de marimea unui sat micut, sunt zeci de hoteluri de toate marimile , si se pare ca in sezon chiar e plin de turisti aici; acum majoritatea hotelurilor erau goale , doar cativa turisti pe strazi iar localnicii faceau pregatirile pentru sezonul septembrie-decembrie. Singura activitate pe care  poti sa o faci aici este sa te plimbi - prin jurul satucului , sa vizitezi cateva sate din apropiere , o fabricuta de branza ( care proceseaza branza adunata de la taranii care au vaci si capre) si sa admiri seara si dimineata apusul si rasaritul  soarelui ; dimineata mai ai sanse sa vezi lantul muntos cu varfurile de peste 8000 de metri , dar imediat dupa ora 8, atmosfera este incarcata de ceata si fum de la poluare si cu siguranta nu mai vezi nimic. Noi am avut seminoroc sa vedem in prima dimineata aproape toate varfurile , dar partea de jos a muntilor era invaluita in ceata , ceata care s-a ridicat rapid si a invaluit si varful lor;  am sperat ca a doua zi sa vedem mai mult, dar atunci nu am vazut chiar nimic . Chiar si cu varfurile am fost multumiti si ni s-a parut o imagine de vis sa vezi peste 180 de grade de munti si varfuri de mare inaltime –toate acoperite cu vesnica zapada.  Ne-am plimbat cateva ore prin jurul statiunii ( la un observator unde poti sa privesti 360 de grade) , la fabrica de branza (de unde am si cumparat 3 feluri de branza) , si prin statiune pana am gasit un templu nou( dar care era pe jumatate construit)  si care ne-a dezamagit fiind  nou si fara nimic deosebit ,  intr-o tara in care sunt zeci de temple de sute de ani . Ne-am odihnit aproape o zi si doua nopti , si pentru toti a fost un timp de incarcat  “baterii” intr-o statiune de munte autentica : la altitudine , aer curat si rece(deci  pofta de mancare …si mancare buna) fara aglomeratie si cu treziri “de voie” .

 Narankot a fost un preambul pentru  urmatorul oras vizitat in Nepal  , poate cel mai frumos oras din aceasta tara magnifica  …orasul frate al Kathmandu-ului ,  Bhaktapur , pe care  l-am vizitat aproape 2 zile si unde am intampinat anul nou nepalez …

Parcul national Chitwan , aflat in sudul tarii in zona Terai,  este de fapt o padure care dupa venirea musonului devine o adevarata jungla; acum in Nepal este o perioada de "asa zisa" primavara( care a urmat unei perioade mai reci ) , in curand va veni musonul si  2, 3 luni va ploua zilnic( si va ploua mult) iar vegetatia va incepe sa creasca din abundenta ; deci , lunile , iunie, iulie si august vine  musonul, iar incepand din septembrie si pana in decembrie  in Nepal este cel mai bun sezon turistic- atunci totul este ocupat, atunci agentiile turistice din intreaga lume trimit turisti aici si se spune ca este cea mai buna perioada de vizitat Nepalul – eu prefer perioadele fara multi turisti. Si lunile februarie , martie si aprilie sunt potrivite pentru vizitat aceasta tara , dar nu este atat de aglomerat ca in plin sezon ….si ca sa revin la parcul national Chitwan , acum vegetatia este saraca , dar totul va fi luxuriant dupa venirea musonului, iar padurea de acum din parc   va deveni o adevarata jungla cu flora si fauna specifica junglei. Am facut aceasta precizare pentru ca pentru noi parcul national nu  s-a ridicat la nivelul reclamei care i se face si am fost un pic cam dezamagiti. Am gasit o explicatie ca inca nu este sezonul pentru a merge in safari aici …perioada ideala este dupa muson .

Despre parc cateva vorbe : aici traiesc peste 50 de specii de animale dintre care elefantii, tigrii, rinocerii, antilopele, crocodilii si maimutele sunt cele mai renumite si cautate de turisti; pe langa animale multi turisti sunt atrasi de numarul mare de specii de pasari de aici- peste 400- si este o destinatie renumita in Asia printre “pasarari” ( sau cum se numesc ei “birdwatcher”- privitorii de pasari).

Majoritatea celor care viziteaza parcul, o fac doar pentru o zi , vin aici cu ghidul local si folosesc pentru deplasare elefantul , masina de teren  sau ( pentru cei curajosi) merg pe jos ca exploratori adevarati; acestia din urma raman des si cateva zile prin parc innoptand la cateva cabane aflate pe traseu.

Dimineata noi am facut o plimbare la o crescatorie ( sau cresa) de elefanti unde am admirat puii de elefanti ( nascuti in captivitate) si unde puteai si pune mana pe ei ; probabil ca normal nu ai voie sa interactionezi cu acesti “micuti” care cantaresc peste 100 de kilograme , dar personalul de aici este flexibil si poti chiar sa le dai si de mancare …eu le-am dat sa bea apa din sticla mea , au vrut sa-mi ia cu trompa sticla cu totul , si atunci au intervenit ingrijitorii care m-au avertizat sa nu scap sticla din mana ca s-ar putea sa o inghita cu totul . A fost pentru prima oara cand am pus mana pe un pui mic de elefant, l-am mangaiat pe trompa, m-am jucat cu urechile lui si pot spune ca este o experienta unica – sunt animale fascinante ! Cu siguranta nu as fi facut-o daca mama-elefant ( care cantareste vreo 5 tone) nu ar fi fost legata. In cadrul fermei este si un centru de informatii in care afli informatii interesante despre viata elefantilor, cu multe poze si acolo afli si istoria acestui centru; aici am aflat ca un elefant costa in jur de 60.000 de euro si elefantii aflati in proprietatea oamenilor produc bani frumosi plimband turistii sau carand obiecte grele- esti un adevarat om de afaceri aici daca detii un elefant ...daca ai o turma esti magnat... Drumul pana la cresa de elefanti trece printr-un sat tipic nepalez, unde acum se asfalta si a trebuit sa-l traversam pe jos – inca o experienta inedita si plina de farmec – iubesc sa admir viata adevarata a localnicilor si sa fiu in mijlocul lor sa le pot urmarii viata de zi cu zi . O intamplare tare haioasa s-a intamplat la marginea satului : o echipa de filmare profesionista ( cu multe echipamente , recuzita si angajati) filma o secventa pentru un film …am urmarit cateva minute 2 actori cum interpretau un rol apoi m-am hotarat sa le fac o poza …nu stiu de ce aparatul meu a facut poza cu blitz , si in momentul imediat urmator , regizorul a strigat “stop”si a inceput sa strige ( am dedus noi) cine i-a stricat dubla datorita blitz-ului folosit …am ridicat mana in sus ,mi-am cerut scuze si , vazand ca sunt turist , regizorul a dat din cap si a ordonat repetarea scenei …m-am simtit cam rau ca le-am stricat filmarea si mai ales ca toata audienta s-a intors la mine  apostrofandu-ma cu privirea. J

Ne-am hotarat sa facem plimbarea in padure cu masina de teren si timp de cateva ore am intalnit doar cateva maimute ,  2 caprioare ( sau cum le zic ei antilope) si cateva specii de pasari dintre care cel mai atractiv si mare era paunul – din pacate nu si-a desfacut penele si doar l-am vazut traversand drumul rapid. Am mai vizitat si un centru in care erau cativa crocodile in captivitate , dar nimic interesant si fascinant ; in general plimbarea prin padure a fost plictisitoare si dupa figurile celorlalti turisti(  din alte masini pe care l-am intalnit) am banuit ca nimeni nu a vazut mai mult. Ghidul ne-a spus ca sunt zile in care mai vezi si rinoceri si elefanti , dar zilele cu tigru sunt foarte rare si doar la cei care merg pe jos J …zgomotul facut de motorul masinii il alunga…

Tot ghidul ne-a spus ca dupa muson ( cand vegetatia este luxurianta) animalele sunt mai active si mai vizibile .

Toti am concluzionat ca nu a meritat excursia in padure ( sau in viitoarea jungle) si eu nu o recomand( deasemenea dupa ce faci safari in Africa , e greu sa mai fi entuziasmat de alt loc) ; toti am fost de parere ca a fost si cam scump ( 20 dolari +15 dolari intrarea in parc) pentru preturile din Nepal si pentru ce a oferit si am putut vedea. Nu am fost suparat ca am venit pana aici avand  multe asteptari, iar acestea nu au fost implinite ,  si stiu ca nu poate fi mereu perfect si la inaltimea asteptarilor …stiti cum se spune , si “prea mult soare creaza desert”…daca nu ar fi si parti mai “negre”nu am mai aprecia partile frumoase si ar fi viata prea monotona .

Pentru cei  care , totusi, veniti in parc , puteti sa mai iesiti cu barca sau canoe pe raul Rapti ( care desparte jungla de satul cu hoteluri),  mai puteti face o multime de activitati in afara parcului si fara legatura cu safari – echitatie, plimbari, rafting, vizite la localnici, etc.

Atentie, aici in fiecare camera de hotel , restaurant, magazin se afla cel putin o mica soparlita numita “jakko” care nu trebuie sa va sperie ca imparte camera cu voi deoarece este sanitarul camerei omorand insectele si tantarii. Majoritatea turistilor reclama la receptie prezenta acestora  , dar sunt lamuriti curand ca aceasta mica "bestie" care poate sa stea si pe tavan ,este o prezenta nelipsita din orice incapere aici.

Cu gandul ca ziua urmatoare va fi mai bine , ne-am culcat mai devreme  ( si datorita lipsei curentului ) si ne-am imaginat  cum va fi drumul de maine spre Nagarkot ( via Kathmandu) . Aveam in fata un drum lung si incepeam  intoarcerea spre locurile din jurul capitalei.   

Cu sufletele incarcate de spiritualitate, un pic mai toleranti unii cu ceilalti, am plecat din Lumbini spre o noua destinatie de “must see” in Nepal – parcul national Chitwan situat in campia sudica Terai. Fiind inca terorizati de circulatia si timpul lung facut de autobuze in Nepal, am hotarat sa inchiriem o masina cu sofer care sa ne scurteze cel putin cu o ora drumul. Este o buna  varianta sa vizitezi Nepalul cu masina inchiriata (neaparat cu sofer) iar pretul nu depaseste 80 dolari pe zi. Nici de acest sofer nu am fost prea multumiti – cred ca toti soferii din Nepal au aceasi “scoala” auto, la fel de riscant depasesc cand vad ca vine o alta masina din fata, iar in loc sa franeze ei accelereaza si evita coliziunea in ultimul moment facandu-i pe turistii din masina sa incremeneasca de multe ori; si daca mai pui ca din cand in cand pe soselele nepaleze vezi accidente destul de grave (noi am vazut 3-4 pe zi), cu masini cazute in prapastie, orice turist concluzioneaza ca circulatia in Nepal este una dntre cele mai periculoase din lume.

Cel putin dintr-un singur motiv pe soselele din Nepal nu te plictisesti deoarece pe toate camioanele si autobuzele locale vezi propozitii haioase, nepalezii sunt foarte inventivi la combinatiile de culori vii si de asemenea la textele incurajatoare. Cateva din ele te fac sa te amuzi copios in timp ce genunchii iti tremura ca te apropi prea mult de camion sau de parapetul subtire de deasupra prapastiei: “One mistake, game over” , “No drive long life” , “No drive, better wife” , “See you later” , “Playboy” , “King of road” …

Exista un mare avantaj cand ai masina inchiriata pentru ca poti sa opresti cand vrei, unde vrei, sa stai cat vrei intr-un loc care iti place si bineinteles ajungi mai repede la destinatie. Langa Lumbini exista un loc sfant numit Ramagrama unde se afla o stupa din pamant care se spune ca adaposteste una din cele opt parti ale moastelor lui Buddha. Este un loc mai putin cunoscut de turisti, dar datorita masinii noi am ajuns la aceea stupa unde nu era nici tipenie de turist; trebuie sa te abati cativa km de la drumul principal si doar turistii cu masini inchiriate ajung acolo.

Seara la ora 6 am ajuns in satul Sauraha, un sat plin de hoteluri, pensiuni, lodge-uri, majoritatea botezate cu nume de animale si de unde se organizeaza excursii in parcul national Chitwan. Cu ceva timp inainte  iti dai seama ca te apropi de jungla deoarece in trafic apar alte primejdii…dromaderi si elefanti. Se pare ca aici ca si in India elefantii au voie pe sosea. Lodge-ul nostru este la cateva sute de metri de centru, are o gradina frumoasa, camere curate si un personal binevoitor si ospitalier…si camera costa 6 dolari…

Si aici (ca peste tot in Nepal) curentul este distribuit cu ratie si doar cateva ore pe zi il ai la discretie. In orele de varf, 17-21, majoritatea hotelurilor, magazinelor, restaurantelor au generator propriu si circuit electric separat  doar pentru lumina iar prizele nu pot fi folosite pentru a incarca bateriile telefoanelor, laptopurilor sau a altor aparate care trebuiesc reincarcate de turisti.  

In parcul national Chitwan majoritatea turistilor vin pentru a face safari in jungla, dar se pot face si alte activitati precum raftingul, canoe, plimbarile pe jos, echitatie, plimbarile cu elefantul sau pur si simplu sa vii sa te relaxezi si sa mananci bine la zeci de restaurant din sat. Maine va povestesc despre centru de crestere si inmultire al elefantilor aflat langa satul turistic, despre tura de safari cu jeep-ul in jungla si ce sa faceti daca ajungeti aici.

Drumul de la Pokhara la Lumbini a fost presarat cu aventuri : dupa 6 ore de mers prin munti, pe serpentine , dupa  ce ultimele 3 ore Paul ne “ameninta” ca ajungem “acum, dupa dealul asta la campie, si o sa vina drum drept” , autobuzul s-a stricat exact intr-o parcare cu comercianti; asteptand ca soferul sa repare autobuzul , am mancat vreo 3 castraveti mari nepalezi gandindu-ma la profesorul Ovidiu Bojor si a lui experienta din Nepal- tare mult as vrea sa-l intalnesc acum si sa schimbam impresii din si despre Nepal – el de acum 20-30 de ani si eu de acum …daca o voi face voi pune pe blog concluziile.

Dupa vreo 30 de minute ne-am dat seama ca soferul nu va repara prea curand masina , alt autobuz nu o sa soseasca in “maxim o ora” cum ne promitea el si am hotarat sa cautam o masina care sa ne duca la Lumbini; in cateva minute a oprit o mini-dubita ( cum sunt sau erau Daewoo Damas la noi) , am negociat cu soferul si am plecat spre destinatie . Fetele erau speriate de cum vom ajunge noi la Lumbini, cine va opri, cine ne va lua,  dar intr-o tara asiatica asta este cea mai mica problema …asiaticii sunt foarte saritori si te poti baza mereu pe sprijinul lor oricand si oriunde…iar cand e vorba de straini ( mai ales turisti) ar face orice sa-i ajute-probabil face parte din educatia si cultura lor.

 Un drum de groaza , cu un sofer grabit , o masina instabila , inghesuiti ( a mai venit o turista din Mexic cu noi) si cele 2 ore ni s-au parut o vesnicie. Aproape de Lumbini, am ajuns  si aproape de frontiera cu India( la 5 kilometri) si l-am intrebat pe sofer in care tara se traieste mai bine – ne-a raspuns hotarat ca in India…nepalezii merg sa munceasca acolo ca se castiga mai bine si este nivelul de viata mai ridicat…”in Nepal e saracie mare fata de India” …noi credeam ca este invers.

Cu cativa kilometrii inainte de Lumbini am realizat ca totul este ca in India …parca eram acum cativa ani cand calatoream cu Ajati si grupul nostru spiritual prin aceasta mareata Indie- de la oameni, la masini, la case, la mizerie, animale pe strada, aglomeratie …totul este identic . Ma asteptam in Lumbini sa gasim un oras plin de buddisti , un oras ca in centru de refugiati tibetani de la Pokhara tinand cont ca este cel mai sfant loc al buddistilor…un loc de pelerinaj al umanitatii la fel ca Mecca si Ierusalimul ….dar nu , totul era ca in India …nici urma de buddisti – cel putin in oras.

Hotelul recomandat de Lonely Planet ne-a dezamagit datorita mizeriei , am ales altul langa, pe aceiasi strada –in Ludmini este o singura strada turistica , cu cateva hoteluri , 2- 3 restaurante dar numai unul mai decent unde se poate manca  in conditii curate si igienice…mai sunt cateva bucatarii primitive pe strada dar cu fetele nici nu ne-am gandit ca am fi putut manca acolo.

Nici al doilea hotel nu a fost de o curatenie mai stralucita ( dar cel putin nu mirosea a igrasie) , am gasit gandacei seara , dar la cat de obositi eram dupa 8 ore de drum am adormit fara sa-i bagam in seama.

Dupa un mic dejun curat si rapid la unicul restaurant de pe strada turistica (si cel mai mic pret de pana acum in Nepal- pana in 2 dolari de persoana) , am inchiriat niste biciclete si am pornit-o spre complexul construit in jurul locului de nastere a lui Buddha.

Intrand in complex am intrat intr-o alta lume : in primul rand plina de flori multicolore …apoi curatenie desavarsita…si in al treilea rand liniste si lipsa totala a oricarui comerciant care sa te agaseze- cum se intampla des in Nepal ! Poate doar la templul meu bahai de la Haifa am vazut atatea flori frumoase , colorate si mirositoare ca aici iar toti oamenii plini de piosenie , tacuti si admirand cu madrie frumusetea locurilor; si nu stiu de unde au aparut atat de multi credinciosi budisti …explicatia, pe care am gasit-o dupa, este ca majoritatea turistilor credinciosi budisti stau in hoteluri aflate nu in centru, nu ies in oras sa se plimbe , merg exclusiv la locul de pelerinaj fiind putin vizibili in alta parte.

Este o poveste ( sau legenda) foarte frumoasa despre acest loc sfant al Buddismului : acum 2500 de ani, Maya, fiica unui principe local, casatorita cu principele din vecini , fiind insarcinata si vrand sa nasca in casa parinteasca a plecat cu mare alai spre Lumbini; inainte de a ajunge la casa parinteasca a hotarat sa se racoreasca intr-un lac de pe drum , iar dupa aceasta baie , a mai reusit sa faca cativa pasi , a ajuns la un copac , iar tinandu-se de crengile acestuia, l-a adus pe lume  pe cel care avea sa aduca o noua invatatura si una din cele mai tolerante religii ale umanitatii. Se spune ca , copilul abia nascut a facut cativa pasi si apoi ar fi spus cateva cuvinte : “Eu sunt cel batrin, Eu voi schimba fata lumii si aceasta va fi ultima mea reincarnare”…apoi a devenit un baiat obisnuit care si-a trait copilaria langa Lumbini .

Locul actual a fost descoperit de regele Indian Ahoka, un rege hindus convertit la buddism si care a construit un obelisc aici( in anul 250 inainte de Christos) care a fost scos la iveala  abia in anul 1895. De-a lungul timpului in jurul obeliscului s-a excavat si s-au descoperit  si alte constructii iar specialisti au descoperit o piatra ingropata mai special , concluzionand ca acolo ar fi fost locul exact al nasterii viitorului profet buddist.

Prima vizita, bineinteles, la acel loc am facut-o …am stat la coada sa vedem  cu ochii nostrii aceea “lespede”, am intrat impreuna cu budisti din toate colturile lumii in spiritualitatea acestui frumos loc, am ascultat rugaciuni buddiste cantate si rostite  , am admirat costumele portocalii ale unor calugari care meditau la marginea sfantului lac inconjurat de sute de steaguri multicolore,  am incercat sa ne curatim karma gandindu-ne numai la lucruri frumoase , ne-am delectate simtul olfactiv cu mirosul betisoarelor parfumate care fumegau peste tot,  ne-am bucurat ca am putut ajunge intr-un loc atat de frumos si ne-am mirat cat de diferit era aici de tot ce este in afara complexului.

Intreg complexul religios se intinde pe cateva zeci de hectare , este inconjurat de ziduri inalte , are cateva porti de intrare si este practic construit in jurul lacului si a templului lui Maya Devi ( Mama sfanta). In ultimii ani majoritatea tarilor unde traiesc buddisti si-au construit temple aici si care mai de care se intrec in maretie si o arhitectura mai deosebita; nu se pot vizita decat de buddisti ( probabil cei din tara respectiva- nu stiu ,majoritatea erau inchise)  si iti ia cel putin 2 zile sa le vezi pe toate chiar si de afara … noi am vazut doar cateva, templul Vietnamului si a Myamarului mi s-au parut cele mai originale …China are un templu inconfundabil ( similar constructiilor tipice chinezesti) , iar Austria si Germania cele mai moderne si probabil cele mai noi( mai sunt cateva in constructie- parca al Frantei si al Australiei)

Nu am rezistat mult la plimbare deoarece temperatura aerului ajungea cred la 40 de grade , am iesit din complex si cu bicicletele am mers la cel mai nou templu ( aflat in afara complexului) construit de Japonezi , care este impresionant prin marmura alba folosita si care arata ca o stupa alba , pura si imaculata- se numeste World Peace Stupa…un templu mondial, deschis intregii omeniri … la fel ca religia buddista !

Multi hindusi au devenit budisti practicanti deoarece aceasta religie are o alta explicatie si filozofie despre existenta, viata, moarte , karma, toleranta, moralitate dupa mine mult mai logice si  mai usor de inteles de lumea in care traim ; nu vreau sa comentez prea mult religia hindusa si a ei practicanti , dar nu sunt de acord sa te lasi pe mana zeilor cand vrei sau ai nevoie de ceva si doar sa te rogi sa-ti dea acestia ce ai nevoie- am vazut in India cazuri in care hindusii se imbolnaveau si in loc sa mearga la doctor se rugau…sau ramaneau fara loc de munca …si se rugau- in loc sa caute sa se angajeze…sa faca ceva , nu doar sa se roage ! Acum cateva zile am primit un mail de la o doamna care ma critica ca judec traditiile si cultura hindusilor ( se referea la zeita-vie) …este parerea mea  , mi-am spus-o public si nu fortez pe nimeni sa fie de accord cu aceasta …nu am judecat si  doar am fost un pic indignat de aceasta traditie. Cu siguranta doamna si acum ma va critica , dar eu asa vad lucrurile; poate ca gresesc aici, cu siguranta gresesc in multe interpretari , cu mai multa siguranta nu am aceleasi opinii ca voi toti , dar oare exista cineva care are mereu dreptate si este perfect ?  Mi-am adus aminte de o poveste care imi place foarte mult …nu v-am mai spus de mult povesti -J

Cu mult timp in urma , Diavolul  s-a hotarat sa vina pe Pamant si sa-si bata joc de   oameni…s-a deghizat ( a luat chipul ) intr-un inger si s-a oprit in gospodaria unui credincios;  cu vocea duioasa i-a spus ca era trimis de Dumnezeu sa aiba grija de el si sa-l apere de toate necazurile….credinciosul s-a uitat la el , s-a gandit cateva clipe si i-a raspuns ca nu-l crede !... Diavolul a ramas socat , si l-a intrebat cu voce tremurand de ce  …. Credinciosul i-a raspuns : ”nu am facut nimic extraordinar pe Pamant , nu sunt perfect, gresesc de multe ori , deci cu siguranta Dumnezeu nu avea motiv sa fie atat de bun cu mine  si sa-mi trimita un inger…deci tu nu esti inger trimis de Dumnezeu” ….Diavolul a fugit si nu s-a mai intors de atunci pe Pamant sa-si bata joc de oameni… imi plac povestile care au atat de multa intelepciune in ele  ! J 

In religia buddista sunt cateva principii de baza pe care cred eu ca majoritatea religiilor mondiale le propovaduiesc   : sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu consumi droguri, sa nu minti si sa nu-ti inseli sotul(sotia)- adica sa traiesti intr-o moralitate desavarsita , incet , incet tinzand spre Nirvana prin meditatie si eliberare de materialism; asa au reusit sa ramana multi buddisti  necontaminati de materialismul in care traieste omenirea in tarile dezvoltate (si mai ales in occident) …e cam tarziu la ora 1 noaptea sa filozofez  pe teorii religioase, dar o calatorie in Nepal nu este completa fara o parte spirituala iar sa vorbesti despre Lumbini si sa nu vorbesti despre religie inseamna ca degeaba ai fost acolo…. La ora 1 noaptea va doresc tuturor  ca Dumnezeu sa va ajute sa deveniti oameni mai buni si toleranti , ca si buddistii ! …si poate intr-o zi  o sa atingeti si Nirvana  !...sau sa atingeti “Nirvana” viselor voastre !  J