Desi am fi putut sa inchiriem o masina cu sofer ( vreo 80 dolari)  care sa ne duca la Kathmandu, am preferat sa plecam cu autocarul turistic ( 6 dolari)  pentru ca era ultimul drum lung in Nepal si ni s-a garantat ca este un bus mai nou si o firma serioasa ; in plus era mai confortabil scaunul din autocar  decat orice scaun din orice masina mica.

La ora 9 am plecat( din fericire nu a fost plecarea asa dimineata ca in alte zile , deci si trezirea a fost in consecinta J)  din Chitwan cu un autocar curat, mult mai nou si in stare perfecta de functionare. Am avut noroc sa stam si in primele randuri si sa vedem “live” toata actiunea drumului . Nu am avut incidente majore dar am intarziat aproape o ora datorita unui accident pe sosea ( si am mai vazut vreo 2 camioane  “parcate” in prapastie nu cu mult timp in urma - inca era politie si multa lume acolo) . Pot sa declar oficial ca din toate tarile strabatute de mine, in Nepal (si in special in afara capitalei)  circulatia este cea mai periculoasa …starea tehnica  a masinilor impreuna cu soselele inguste si cu multe serpentine care traverseaza muntii, fac ca aceasta tara sa aiba cred cea mai mare rata a accidentelor de circulatie ; am citit ca in fiecare zi mor si sunt raniti zeci de oameni in accidentele auto. Din pacate este un capitol la care Nepalul nu sta prea bine , dar din fericire , turistii nu prea sunt afectati de asta – nu am auzit ca vreun autocar cu turisti sa “iasa in decor”, iar daca se intampla este un fenomen rar .

Dupa un drum de 7 ore ( cu cateva opriri micute si una mai mare  pentru a lua masa) , am ajuns la Kathmandu de unde imediat am luat un taxi spre Nagarkot, o statiune turistica aflata la 35 de kilometri de capitala si unde turistii merg sa vada intreg lantul Himalayan iar localnicii merg sa se recreeze “la munte”- statiunea se afla la 2100 metri altitudine si este preferata multor localnici cu bani care vin aici datorita aerului proaspat( cei din capitala chiar au nevoie sa-si “spele” din cand in cand plamanii)   si atmosferei linistite . Noi aveam nevoie de o zi de relaxare , o zi in care sa vedem  intreg lantul de munti ( inclusiv Everestul) si sa observam  si viata intr-o statiune nepaleza la munte. Ultimii 10 kilometri pana la Nagarkot  i-am facut pe serpentine abrupte , pe o sosea ingusta , iar cand ne intalneam cu o masina mai mare trebuia ca soferii sa-si arate maiestria lor si sa treaca milimetric unul pe langa celalalt. Hotelul rezervat cu o zi inainte de pe Lonely Planet era la fel de nesatisfacator ca cel de la Lumbini, deci a trebuit sa-l schimbam cu unul gasit la fata locului – cu ocazia asta ne-am lamurit ca cel mai bine vezi cu ochii tai hotelul cand ajungi la destinatie  si hotarasti pe loc unde stai. Statiunea este de marimea unui sat micut, sunt zeci de hoteluri de toate marimile , si se pare ca in sezon chiar e plin de turisti aici; acum majoritatea hotelurilor erau goale , doar cativa turisti pe strazi iar localnicii faceau pregatirile pentru sezonul septembrie-decembrie. Singura activitate pe care  poti sa o faci aici este sa te plimbi - prin jurul satucului , sa vizitezi cateva sate din apropiere , o fabricuta de branza ( care proceseaza branza adunata de la taranii care au vaci si capre) si sa admiri seara si dimineata apusul si rasaritul  soarelui ; dimineata mai ai sanse sa vezi lantul muntos cu varfurile de peste 8000 de metri , dar imediat dupa ora 8, atmosfera este incarcata de ceata si fum de la poluare si cu siguranta nu mai vezi nimic. Noi am avut seminoroc sa vedem in prima dimineata aproape toate varfurile , dar partea de jos a muntilor era invaluita in ceata , ceata care s-a ridicat rapid si a invaluit si varful lor;  am sperat ca a doua zi sa vedem mai mult, dar atunci nu am vazut chiar nimic . Chiar si cu varfurile am fost multumiti si ni s-a parut o imagine de vis sa vezi peste 180 de grade de munti si varfuri de mare inaltime –toate acoperite cu vesnica zapada.  Ne-am plimbat cateva ore prin jurul statiunii ( la un observator unde poti sa privesti 360 de grade) , la fabrica de branza (de unde am si cumparat 3 feluri de branza) , si prin statiune pana am gasit un templu nou( dar care era pe jumatate construit)  si care ne-a dezamagit fiind  nou si fara nimic deosebit ,  intr-o tara in care sunt zeci de temple de sute de ani . Ne-am odihnit aproape o zi si doua nopti , si pentru toti a fost un timp de incarcat  “baterii” intr-o statiune de munte autentica : la altitudine , aer curat si rece(deci  pofta de mancare …si mancare buna) fara aglomeratie si cu treziri “de voie” .

 Narankot a fost un preambul pentru  urmatorul oras vizitat in Nepal  , poate cel mai frumos oras din aceasta tara magnifica  …orasul frate al Kathmandu-ului ,  Bhaktapur , pe care  l-am vizitat aproape 2 zile si unde am intampinat anul nou nepalez …