Namaste dragi mei !...

Altfel vezi viata ( chiar si in vacanta) cand esti odihnit – dupa o noapte intreaga de somn esti mai optimist , mai plin de viata si mai dornic de actiune …ceea ce s-a intamplat intreaga zi de astazi :

La ora 8 ne-am luat micul dejun “American” ( din pacate nu aveau mic dejun nepalez) si dupa cateva paini prajite cu unt am plecat cu un taxi la Pashupatinath –un loc sfant hindus renumit in intreaga lume pentru platformele de incinerare umana si unde majoritatea hindusilor din intreaga lume  prefera sa le fie  arse corpurile dupa ce acestea sunt parasite de suflet.

Pashupatinath vine de la numele Pashupati, care este una din reincarnarile lui Shiva, dar este un zeu mai milos decat Shiva cel distrugator (Shiva the destroyer). Pashupati era un zeu pasnic al animalelor si considerat un protector al Nepalului, invocat in multe scrieri oficiale ale conducatorilor nepalezi.

Templul Pashupatinath se afla pe malurile unui parau numit Bagmati, considerat la fel de sfant ca si Gange. Pentru localnici Bagmati este mai sfant decat Gange deoarece acesta se varsa in Gange fiind in amonte de punctul de izvor al Gangelui si de aceea majoritatea hindusilor prefera sa fie incinerati la Pashupatinath, iar cenusa rezultata sa fie aruncata in Bagmati si dusa de acesta in “mama Gange”.

La intrarea in templu te intampina cativa asa-zisi oameni sfinti (Sadhu), dar care realizezi rapid ca sunt niste actori imbracati intr-o recuzita de care si Hollywood-ul ar fi invidios. Chiar cand am ajuns acolo un “Sadhu” incepea opera de deghizare, vopsindu-se pe corp si aranjandu-si hainele precare…apoi a inceput sa ceara turistilor sa fie fotografiat, iar aceia care o faceau nu scapau de gura lui daca nu “multumeau” cu cateva (sute de) rupii. Si mai distractiv este ca am facut poza la un Sadhu care avea pe mana un ceas modern, electronic – acela sigur nu facea parte din recuzita. Nu vei vedea niciodata un Sadhu cerand bani la oameni, ei nu prea ies in public, nu sunt interesati sau vor sa se detaseze de lumea materiala in care traim noi, renunta la toate posesiunile lumesti, petrecandu-si intreaga zi in meditatie. Aceasta renuntare este al patrulea pas in timpul vietii unui hindus adevarat: studiaza,  devine tata, face un pelerinaj la un loc sfant si apoi devine Sadhu.   

Trecem de “actorii” hindusi in viata si ne apropiem de cei care isi joaca ultimul rol pe acest pamant, rol pentru care vin majoritatea turistilor in acest loc. Este o adevarata ceremonie incepand cu aducerea unui hindus mort pe malul paraului pana la incinerarea acestuia si aruncarea cenusei in sfantul parau. Oricat de sfant ar parea acest parau, imaginea care iti ramane in memorie este a unei ape murdare, poluate si cu un miros insuportabil…dar poate ca noi occidentalii avand alte standarde nu putem vedea in profunzime si ne lasam dusi de aparente. Am invatat sa nu mai judec pe nimeni in timpul calatoriilor prin lume, gandindu-ma cum ar interpreta cei pe care nu-i inteleg eu traditiile si ritualurile noastre. Cu siguranta hindusii ar fi oripilati de faptul ca noi ingopam trupul fizic in pamant, acesta se degradeaza si este mancat de viermi…ar considera o blasfemie la adresa sufletului celui decedat. Nu o sa va povestesc intregul ritual de incinerare (vreau totusi sa cititi mai departe blogul meu nu sa vi se faca rau :) ) dar imaginati-va mirosul degajat de carnea arsa…si aici trebuie sa privim dincolo de aparente, fara sa judecam, asa am facut si noi…dar am plecat. Ce mi-a trecut prin minte in timpul incinerarii era injuratura bunicului meu care, in gluma, iti “ura” –“arza-te-ar focul”! Acum incep sa il suspectez ca intr-o viata anterioara a fost hindus, incarnandu-se apoi in bunicul meu J

Pentru camera fotografica a lui Paul “spectacolul”a fost materie prima rara si in curand voi posta si cateva “opere de arta” facute de el. Totusi hai sa luam partea buna a ritualului, gandindu-ne ca acum un secol sotia decedatului era obligata sa arda de vie alaturi de sot intr-un ceremonial numit “Sati”…fara cuvinte…

Complexul de la Pashupatinath este mult mai mare decat ce se poate vizita, dar este numai apanajul hindusilor sa intre in interiorul altor temple. Pe langa partea socanta a ritualului hindus, turistii se distreaza copios la vederea zecilor de simboluri ale organelor genitale masculine si feminine unite… J Asa suntem noi occidentalii veniti dintr-un sistem excesiv de pudic.

Cu mirosul acela sinistru impregnat in minte (si mai ales in haine), am pornit pe jos pana la urmatoarea atractie turistica din Kathmandu, celebra stupa tibetana “Boudhanath” – cel mai important templu budist din Nepal. Majoritatea turistilor merg cu autocare sau taxiuri intre cele doua atractii, dar fiind la aproximativ 3 km departare una de alta, noi am preferat sa mergem pe jos. A fost una din cele mai bune decizii luate astazi, deoarece am mers pe strazi mai putin turistice, prin inima orasului, savurand spectacolul strazii oferit de localnici: locuinte ale acestora, locuri de munca, copii iesind de la scoala, localnici spalandu-se la cismeaua din fata casei, praf, mizerie, aglomeratie, case frumoase si finisate, case in constructie, multe cladiri darapanate, putine cladiri curate si ingrijite…in cateva cuvinte: viata reala a capitalei…inca un card de 12 GB umplut de Paul! J

Intrand in curtea interioara a marii stupe tibetane, am intrat intr-o alta lume: mai curata, mai linistita, mai spirituala – cel putin pentru noi. Stupa de la Boudhanath a fost construita in secolul 14, iar in jurul acesteia, de-a lungul anilor, s-a creat o comunitate de tibetani care au ridicat mai multe manastiri-temple. In curtea interioara sunt zeci de magazine cu produse-suveniruri tibetane, restaurante si cafenele cu un standard ridicat de igiena, in care dupa ce invarti moristile budiste( pentru a-ti imbunatati karma), obligatoriu trebuie sa te asezi pe terasa unui local, servind orice, numai pentru a putea privi spectacolul complexului, condimentat de mantrele budiste care se aud peste tot: “Om mani padme hum”… totul sub aceiasi ochi albastri atotcuprinzatori a lui Buddha aflati pe varful stupei. Dupa mica gustare si cafeaua luate pe terasa “Illy”, plimbandu-ne prin jurul complexului, am nimerit din greseala in incinta curtii unei manastiri tibetane. Curatenie deplina, liniste mormantala, atmostera relaxanta si aruncand un ochi in interiorul manastirii, am vazut zeci de tineri budisti (cu a lor costumatie caracteristica si la fel de caracteristica chelie) care studiau in liniste mantrele budiste. Sunt peste 30 de manastiri in care multi refugiati tibetani practica religia budista si unde esti mereu binevenit ca turist. Vizitarea stupei budiste ne-a ridicat moralul, am revenit cu un taxi in cartierul Thamel, in care turistii fac legea si am concluzionat ca in Kathmandu sunt 3 religii, Hinduism, Buddhism si Turism! J

Exact ca in ziua precedenta, spre seara am vizitat centrul orasului vechi- Durban Square, dar la fel ca si ieri este ora 12 noaptea si nu mai am putere sa va povestesc despre acesta faimoasa piata ; promit ca maine o sa o fac scriind si despre intalnirea pe care am avut-o cu Sega.

 Namaste din Kathmandu, maine plec spre Pokhara, ne asteapta un drum de 7 ore cu autocarul si poate in aceste 7 ore sa am timp sa ajung la zi. Urati-mi succes! J