duminică, februarie 19, 2012

Buenos dias!

Dimineata a fost dedicata explorarii insulei mici , si dupa amiaza m-am mutat pe cea mare si am explora-o  si pe aceea : am ramas socat de un lucru ciudat : toate casele localnicilor  aici sunt “vai de mama lor” J , stau sa cada , vechi , cu curti modeste , dar intrand in cateva , am ramas uimit ce lux poate sa existe( mobila scumpa, televizore “LED” , bucatarii bine dotate,  lumini moderne , etc…abia astazi( cand zburam spre Managua) cineva m-a lamurit :  cele doua insule sunt locul pe unde trec drogurile din America de Sud( in special Columbia) inspre continentul de nord ( Canada si America) – multi localnici sunt implicati in aceste tranzactii ( mai mult ca transportatori , depozitari si intermedieri) si se pare ca se fac bani frumosi din asta …am intalnit destui localnici care vorbeau fluent engleza si asta nu poti sa  faci decat daca locuiesti un timp in SUA ….iar daca s-au intors  aici , cu siguranta au avut un motiv serios ( putini sunt ca batranul Raul din Insula Omotepe, sa se intoarca pentru a se bucura de viata).  Mi s-a explicat ca autoritatile tolereaza asta ( probabil factorul material este hotarator) si mai mult de atat ar putea fi si implicate. Cu siguranta daca cineva ar vrea , ar eradica acest trafic rapid ( ma refer la autoritati, serviciile secrete, guverne , etc) …dar oare nu ar pierde, multi oameni influenti , bani din eradicarea acestui fenomen ?.... 

Insula mare este un pic diferita de cea micuta , aici existand si o strada pietruita ( anul acesta s-a pietruit , pana acum era plina de noroi) care inconjoara insula si pe care mai trec si masini , dar natura este la fel de generoasa ( aceleasi plaje de vis si apa incredibila ). In ziua in care am ajuns pe insula mare nu am facut decat sa ma plimb ( plus, bineinteles, baile in ocean ) si nelipsitele povesti  cu localnici si turisti; am stat intr-un hotel de caramida , pe malul oceanul   , iar valurile mi-au fost tovaras toata noaptea .

Incerc sa va mai scriu maine pe avionul de plecare spre casa , pentru ca acum sunt pentru ultima seara in Managua ( este sambata seara…si ultima din acest tur L ) si ma duc sa vad cum se distreaza “capitalistii” astia dintr-o capitala cu renume cam negativ …vamos bailar !