Desi ma simteam “ca naiba” nu-mi venea sa plec ; doar am indurat atatea ca sa ajung aici si deasemenea stiam ca foarte curand, sau poate niciodata, nu voi mai “respira” aerul de pe Kili….vroiam sa-mi incarc memoria cu cat mai multe imagini magnifice,imagini de vis ,imagini unice ,de pe acest varf de munte greu accesibil, imagini pe care sa le “descarc” ulterior si sa-mi poata inveseli sufletul cand voi avea nevoie.
In ultimele 3 zile vazand ce repede se descarca bateriile aparatului foto datorita frigului, am inceput sa fac cat mai putine poze pentru a pastra “baterie” pentru varf ; Imaginati-va cum m-am simtit cand am scos in varf aparatul sa fac cateva poze si bateria era complet goala…..si nici nu aveam pe cine sa dau vina….Cu aparatul lui Alin am facut vreo doua poze si apoi a cedat si acesta ;noroc cu Silviu care avea cel mai performant aparat si a salvat situatia ca altfel ar fi trebuit sa mai urcam o data sa facem poze…..
A !, si nu va imaginati ca toate pozele au iesit!....mai mult de jumatate sunt miscate si acum ma mir ca n-au iesit toate asa la cat de rau ne simteam si cum ne tremurau mainile.
Simteam ca daca mai raman cateva minute voi lesina(trebuia sa ma misc sa-mi pun sangele in miscare) si le-am spus lui Alin si lui Silviu sa plecam in clipa respectiva, pt ca am nevoie de miscare; au hotarat sa mai stea cateva minute ( Silviu nu sosise de mult timp si vroia sa admire peisajul mai ales ca Soarele deja stralucea din ce in ce mai mult) si eu am plecat cu un ghid iar ei au ramas cu celalalt cu care venise Silviu. A fost mai bine ca Alin a ramas cu Silviu deoarece acesta era din ce in ce mai rau si fara Alin cu greu ar fi ajuns jos.
Si iata ca am inceput coborarea care ma gandeam ca va fi floare la ureche si in cateva ore ma si vedeam intins in pat , incercand sa “descarc” imaginile senzationale de sus si visand cum este la ….6000 de metri.
Am uitat ca totusi inca sunt la altitudine mare si chiar daca nu mai fac acelasi efort ca la urcare tot trebuie sa respir si greutatea mare vine de la efortul de a respira decat de la efortul de a ma misca ; deci tot ca “naiba “ ma simteam si in plus de asta dupa ce am alunecat de cateva ori pe pietris si am dat cu noada fundului de stanci am inceput sa merg de parca eram de sticla – nu mai suportam sa mai cad !!!-
Nu mi-as fi imaginat ca o sa fac atatea pauze la coborare si parca si acum cand scriu ma aud cum respiram cand ma odihneam- cea mai buna comparatie este cu a unui caine dupa ce fuge o ora la 35 de grade….Am facut vreo 3 ore pana la ultima tabara de baza unde Marius ne astepta si cred ca s-a ingrozit cand m-a vazut cum aratam si mergeam, si primele mele cuvinte au fost : “ a fost cea mai grea zi din viata mea” – si nu era departe de adevar . In urmatoarele 2 minute eram in sacul de dormit si chiar daca nu am putut sa adorm am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine….in urmatoarele 2 ore au ajuns si Alin cu Silviu ( care a venit mult mai incep si cu mult mai multe pauze) si la fel s-au aruncat si ei in pat ( bineanteles imbracati!) fara sa mai auda de nimeni.
Marius mi-a povestit ca foarte multi s-au intors inapoi inaintea noastra fara sa atinga varful si ca multi din ei au venit sprijinindu-se de ghizi si parand total daramati si aproape inconstienti…cu noi totusi se putea sta de vorba si am venit fara sa ne agatam de nimeni….dar daca mai erau cateva sute de metri de urcat nu se stie ….
Silviu a acuzat dureri mari de stomac, cap si senzatie de voma si a fost pe punctul sa fie dus cu un carut special care se foloseste in caz de urgenta, dar incet, incet l-am convins sa mearga usurel si daca ar fi fost nevoie il ajutam noi….Am plecat de la ultima tabara spre penultima pentru a innopta in aceasta si a avea timp dimineata sa parcurgem distanta de 18 kilometri intre primele doua tabere si a ajunge la ora 2 in oras de unde pleca ultimul bus spre Nairobi pentru ca a doua zi dimineata trebuia sa fim la aeroport.
Seara pe drum mi-am dat seama ca datorita mersului in jos, degetele de la picioare imi veneau in bocanci si acestia nefiind de cea mai buna calitate ma jeneaza si cand am ajuns la tabara aveam 3 unghi invinetite si cel putin 5 bataturi.
Nu trebuie sa va mai spun cum am dormit ultima seara pe munte la tabara de la 3700 de metri - neintorsi!!!....iar dimineata ne “lingeam” toti ranile de la picioare dar in rest parca incepusem sa ne revenim….Dar mai erau 18 kilometri si ce era rau vreo 2000 de metri de coborat…si ma dureau din ce in ce mai rau ranile facute cu o zi inainte…..si trebuia sa ne grabim pentru ca eram in intarziere!...
Toti turisti platesc o taxa de 20 dolari( este inclusa in suma totala) care reprezinta o asigurare in caz de probleme ( “rescue fee”) si te simti un pic protejat stiind ca poti sa apelezi fara probleme la echipele de salvare care se afla in permanenta la datorie si ele te pot transporta fara probleme pana jos in cel mai scurt timp ; am vazut cativa turisti transportati in caruturile ciudate ale salvamontistilor( sunt caruturi cu o singura roata si niste amortizoare ciudate dar trebuie sa fie cel putin 4 sa poata sa coboare cu el).
Mi-a trecut si mie prin cap ca as putea sa fac vreun edem cerebral sau pulmonar ( la cat de tare ma durea capul si cum respiram !!) dar cred ca nu exista turist care sa nu fie speriat de asta la 6000 de metri….
Am ajuns la timp la poarta de plecare unde ne astepta busul mic care sa ne duca in orasul Arusha de unde pleca cursa spre Nairobi si desi trebuia sa stam alte 2 ore impreuna cu serpasii in acest bus parca nu ne mai pasa cum miros la cat eram noi de obositi si la cat de tare “putzeam’ noi….
A trebuit sa impartim bacsisul pentru ghizi, bucatar si serpasi si aici ghidul s-a facut de ras cerand mai mult decat i-am oferit noi ; eu am citit ca se da cam 50 dolari dar el a cerut 100 si poate i-am fi dat atata daca am fi fost multumiti de el ,dar de la cunostintele de limba engleza pana la cultura pe care ar fi trebuit sa o stie despre Kili, totul a fost sub mediocru…i-am dat 70 dar am ramas cu gust amar….serpasilor le-am dat 20 la fiecare dar nestiind engleza nu ne-am dat seama daca sunt multumiti , iar bucatarului 40 dar iar nu ne-am dat seama daca a fost o.k. pentru ca a plecat rapid .
Drumul pana la Nairobi a fost crunt deoarece a durat mai mult decat ne-au spus ( 7 ore in loc de 4-5 ) si noi fiind nespalati parca nu ne mai suportam pe noi insine; si era un bus micut si stateam si inghesuiti !!...
Nairobi ne-a socat cu alura ei de super-metropola si am hotarat ca dupa ce ne vom caza ( am rezervat un hotel chiar langa statia de bus ) , dupa ce vom face dusuri cat mai lungi fiecare, si dupa ce vom manca ( ce dor ne era de o masa civilizata!) , sa iesim si sa “simtim” si noi macar pentru o seara acest oras “numarul 1” al Africii.
Toate le-am facut dar am intarziat in fiecare mult mai mult decat ne-am planificat ( in dus am stat fiecare cate 30 de minute!) si pe la ora 12 noapte am iesit din hotel sa “ cucerim” orasul. Nu am vrut sa riscam si sa mergem pe jos ( desi multi ne-au spus ca nu este deloc periculos prin centrul orasului, ci doar pe la periferii) si am luat un taxi pana la o discoteca-bar aflata nu departe de hotel unde ne-am hotarat sa petrecem ultima noapte pe “continentul negru”. Discoteca era in aer liber, muzica superba ( rumba congoleza si benga kenyana-traditionala ) iar atmosfera de nota 10 !!!!.....toata lumea dansa si desi aveam picioarele in “pioneze” nu am rezistat ritmului si m-am bagat la dans!...pacat ca au inceput sa ma agaseze prostituatele ( pe toti dealtfel ne-au “atacat”) dar daca nu le dai apa la moara te lasa repede ….sa admiri “gazelele” pe care ai pus tu ochii !!!.....si danseaza unele atat de bine !!!!...si la fel de bine arata!!!....Discoteca se numeste “Simmers” iar daca ajungeti in Nairobi nu aveti voie sa o ratati!!....
Cu greu ne-am desprins de muzica antrenanta si mai ales de “figurinele de ciocolata” cu care ne clateam privirea si pot spune ca aceasta seara a incheiat cu brio turul nostru prin misterioasa Africa , un tur senzational, de neegalat ( sau “fara egal” ???!!!) prin experientele de viata unice prin care am trecut si pe care cu siguranta nu-l vom uita niciodata !
Un singur regret ma cuprinde acum si nu voi avea liniste pana nu-mi voi satisface placerea de a calatori intr-un balon deasupra savanei ( pe Kili nici cu balonul nu ma mai duc!) ,dar probabil ca asta ma va face sa ma intorc cat de curand inapoi si sa descopar alte minuni ale acestui continent unic , alte frumuseti pe care nu le-am putut acoperi intr-un timp atat de scurt…. va voi lua cu mine si atunci ! …..si poate multi dintre voi intre timp veti “gusta” live din placerile Africii !... …nu uitati ,sa visezi este la indemana oricui si numai cine viseaza are sanse sa-si realizeze visul si sa-L traiasca!!!......succes tuturor!....
Urmeaza poze......