“NU LUA NICIODATA O SIMPLA COTITURA A CARARII DREPT CAPATUL DRUMULUI”
Nu puteam pleca din Filipine fara sa experimentam o calatorie cu “jeepney” ; aceasta masina este derivata dintr-o masina de teren si adaptata pentru transportul de persoane. In timpul razboiului, americanii au adus in Filipine masini de teren de tipul celor folosite de armata(tip jeep) iar cand au plecat le-au donat localnicilor ; dar cum intr-o familie filipineza sunt o multime de membri (am vazut familii cu 10-12 copii), au marit caroseria masinii si au adaptat partea din spate pentru a incapea cat mai multe persoane ; apoi s-au gandit sa faca si bani cu ea transportand persoane pe rute fixe. Cei care nu aveau masini originale au copiat si au construit masini mai mult sau mai putin la fel luand motoare la mana a doua din Japonia. Deci nu exista o uzina care face masini de acest tip in Filipine si nu vei gasi 2 masini identice desi sunt zeci de mii in Filipine. Majoritatea sunt construite din inox pentru a nu rugini de la atmosfera sarata de pe insule. Asa s-a nascut sistemul unic de transport din Filipine si in orice insula ai merge (unde sunt drumuri) vei putea sa calatoresti pe orice ruta cu aceste “jeepney” ; pe fiecare masina scrie de unde pana unde merge si pretul este stabilit de sofer ; intr-un “jeepney” poate sa incapa si 20 de persoane ( de fapt este ca un Aro de-al nostru cu banchete in spate dar mult mai lung) iar bagajele stau pe acoperisul masinii. Fiecare masina are un design unic si reflecta personalitatea proprietarului sau al celui care a construit-o ( de multe ori acelasi); multe au stema de “Mercedes” in fata , pe multe sunt scrise diferite fraze haioase dar toate sunt viu si vesel colorate . Nu am vazut nicaieri in lume asa ceva si daca veniti in Filipine o sa fiti socat de cate o sa vedeti si cum arata ele toate pe sosele.
Aeroportul se afla la 30 de kilometri de orasul Colon (capitala insulei Busuanga) unde am dormit noi si dimineata ne-am imbarcat intr-un “jeepney” si timp de o ora am inhalat tot praful de pe drumul( de piatra) care duce la aeroport ( nu v-am spus ca aceste masini nu au geamuri si intrarea se face prin spate unde nu exista de multe ori nici usa . Am ajuns intr-un final la aeroport (care numai se numeste asa in rest este ca o gara cu o pista de vreo 200 de metri betonata-nici macar asfaltata-). Controlul bagajelor se facea prin pipaite de un politist plictisit si adormit iar toata formalitatea este mai simpla decat la gara; dar limita de kilograme la care un pasager are dreptul este de 10 si daca ai mai mult ( majoritatea turistilor aveau peste) trebuie sa platesti 1 dolar pe kilogramul de bagaj in exces. Dupa cateva minute de asteptare am auzit un avion care aterizeaza si ne-am mirat ca nu era asa de mic precum ne asteptam…dar nu era avionul nostru…era al companiei concurente, al nostru a venit cu cateva minute intarziere si atunci chiar am stiut ca al nostru este : micut , cu elice si model 1900-toamna…totusi va scriu si asta inseamna ca ori nu m-am urcat in el ori am ajuns cu bine in Manila…mi-am adus aminte de avionul din Myanmar( Birmania), acela era totusi mai vechi…
N-am zburat nici o ora ( mic dar rapid avion…) si am aterizat pe aeroportul din Manila impreuna cu suedezul si filipineza cu care ne-am incurajat reciproc ( ei venisera cu el) ; tot ei au fost cei care ne-au recomandat zona din Manila unde sa stam (hotelul lor era plin) si am gasit usor camera la unul din sutele de hoteluri de pe acea strada . Aveam o zi intreaga la dispozitie si erau atatea de vazut in Manila si nu stiam de unde sa incepem…dar trebuia sa ne simtim bine si asta am facut-o mancand…la un restaurant japonez unde spre disperarea Danei( nu s-a obisnuit cu mancarea asiatica) tot peste , fructe de mare cu orez si mult, mult shusi…
Dar inainte de Manila hai sa va spun cate ceva despre Filipine :
Populatia tarii este de 90 milioane locuitori dintre care 83 % catolici, restul protestanti, musulmanii iar alte religii avand sub 1%. Precum v-am spus arhipelagul este alcatuit din 7100 de insule din care doar 900 sunt locuite, iar pe insula Luzon care ocupa 1/3 din suprafata tarii traieste aproape jumatate din populatia tarii.
In anul 1521 Magellan este primul european care debarca in Filipine ( in Cebu) si inaugureaza epoca cuceririi spaniole fondand si orasul Manila. In cei 350 de ani de dominatie spaniola au fost peste 100 de rascoale anticoloniale care intr-un final au dus la declararea independentei in anul 1898. In timpul celui de-al doilea razboi mondial teritoriul filipinez este ocupat de trupele japoneze si aici se desfasoara cele mai crancene lupte din “razboiul din Pacific”. In anul 1946 Filipine se declara republica independenta , legata de SUA printr-un tratat de prietenie si acord militar.
Anul 1965 aduce la putere un lider autoritar care se transforma in timp (ca in multe alte parti ale lumii) intr-un dictator care se mentine in fruntea tarii pana in anul 1986 cand ,surprinzator pentru un dictator, isi da demisia. Cred ca multi dintre voi ati auzit de Ferdinand Marcos si de a lui extravaganta sotie Imelda ( a ramas in istorie ca femeia cu cea mai mare colectie de pantofi –cateva mii). Dictatura lui Marcos a culminat , in anul 1983, cu asasinarea unui lider al opozitiei, Benigno S. Aquino acesta devenind un martir si dand posibilitatea vaduvei acestuia sa fie aleasa presedinte dupa demisia lui Marcos. Corazon Aquino ramane la putere 6 ani (pana in 1992) , iar in aceasta perioada Filipine traverseaza o perioada de politica instabila, multe tentative de puciuri militare si o economie care se ‘scufunda’. Presedentia revine unui barbat ,Fidel Ramos, care reuseste sa imbunatateasca situatia economica , dar care se confrunta cu miscari de gherila ale minoritatii islamice. In urmatorii cativa ani se mai schimba cativa presedinti (inclusive o femeie) care nu reusesc sa redreseze stabilitatea tarii pana in anul 2004 cand la putere este aleasa o noua femeie , Gloria Macapagal Arroyo, care se afla si astazi in fruntea tarii. Pana in anul 2004 , Filipine era considerat un stat periculos pentru turistii straini datorita unor grupari ( care se pare ca au legatura cu Osama bin Laden) care au luat multi ostatici straini cerand apoi rascumparare .
Economia arhipelagului filipinez este bazata pe agricultura in care orezul este alimentul cel mai cultivat ( am simtit…), apoi urmeaza palmierii de cocos ( primul producator mondial de copra si exportator de nuci de cocos), ananas (al doilea pe plan mondial), bananieri, trestie de zahar, tutun si ,ciudat , canepa de Manila unde Filipine detine monpolul mondial.
Filipine are o datorie externa uriasa ( 60 de miliarde dolari) si comertul este in proportie de aproape 50% cu SUA.(urmeaza Japonia, U.E., Coreea)
Revin la Manila si doar cateva cuvinte despre acest mega-oras: este compus din cateva cartiere renumite : Makati( cartierul de lux unde totul este curat,ingrijit,cu multa paza- de fapt aici este centrul unde sunt concentrate toate sediile marilor firme,magazine luxoase,cartiere rezidentiale);sa stai in Makati este foarte scump si ca localnic si ca turist(nu gasesti hoteluri mai ieftine de 150 de dolari).
-Intramuros –un cartier care chiar se afla “intre-ziduri” unde cladirile pastreaza patina timpului si amprenta colonialistilor spanioli. Aici e plin de muzee -istoria este la ea acasa - plin de gradini , cladirile sunt in stil spaniol si totul pare construit cu mult timp in urma ; dar ulterior am aflat ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial tot “Intramurosul” a fost distrus de bombele americanilor si reconstruit dupa razboi pastrand acelasi stil. Am vazut singura locatie care nu a fost atinsa de nici o bomba…oare ce credeti ca este ?…biserica !...fara comentarii !
-Malate-cartierul in care am stat noi si locul unde se cazeaza multi turisti(majoritatea rucsangiilor) datorita varietatii de hoteluri existente ,(de la 5 stele la minus 5…), datorita vietii de noapte ( e plin de baruri si cluburi de toate categoriile),a restaurantelor pentru toate buzunarele( de la “bucatariile” pe strada pana la restaurante cu programe artistice)si nu in ultimul rand datorita multor mall-uri unde preturile sunt acceptabile…aici am stat noi!...se putea in alta parte ?...
Alte cartiere importante sunt Binondo, Quiapo ,Ermita, Quezon City si China Town dar n-am apucat nici sa le vad ; data viitoare…
Un obiectiv turistic destul de vizitat in Manila este “Coconut Palace” ( palatul nucii de cocos) care a fost construit din ordinul Imeldei Marcos (sotia dictatorului) si care are o istorie interesanta. Prin anii 1970 , Imelada a auzit ca Papa Ioan Paul al 2-lea ar dori sa viziteze Filipine; imediat a dat ordin sa se construiasca un mare palat ,in cinstea venirii acestuia , care sa contina obiecte de arta specifice poporului filipinez( mare parte construite din lemnul arborelui de nuca de cocos, cochilia nucii de cocos si scoarta de copac) si unde totul sa fie de o extravaganta si un lux iesit din comun. In cateva luni palatul a fost construit si astepta sa fie inaugurat cu ocazia vizitei Papei , acesta urmand sa locuiasca aici impreuna cu suita lui. Dar Papa a aflat ca pentru constructia acestui palat s-au cheltuit 35 de milioane de dolari ( in 1970 era o suma mai mare ca acum) , in timp ce populatia filipineza se zbate in saracie si ar fi spus ca mai bine s-ar fi construit cu banii acestia o statie de tratare a apei de care avea nevoie intradevar Manila deoarece multi localnici se imbolnaveau de la apa infectata . Pentru a dezaproba constructia acestui palat in cinstea lui(si a cheltuirii de bani pentru asemenea extravaganta) a anulat vizita in Filipine si Imelda a ramas cu palatul neinaugurat; a facut totusi o inaugurare cu personalitati de “mana doua” (Brooke Shields si George Hamilton) si nu a folosit palatul foarte des. Acum curtea palatului –care este foarte frumoasa, cu piscine, iesire la mare, multi palmieri, aranjamente de flori- se inchiriaza pentru evenimente private (nunti, reuniuni, petreceri) iar palatul este muzeu.
De la hotel am luat o caleasca cu cal si ne-am plimbat cu ea printre sutele de “jeepneys” si masini de tot felul pana am ajuns la palat ( foarte interesant sa te plimbi in caleasca si toata lumea sa se uite la tine ) unde birjarul ne-a cerut in loc de 50 de bani de-ai lor ( aproape 2 dolari) 50 de dolari ( a zis ca asa s-a inteles cu noi si striga in gura mare sa-I dam banii) ; adevarul este ca ne-am inteles la 50 dar nu a specificat ce fel de bani; este o strategie a lor sa te prinda si apoi sa negociezi cu ei numai sa scapi de gura lor. Pici in plasa lor si apoi joci ca ei…
Palatul este interesant sa-l vizitezi ( se viziteaza la ore fixe , cu ghid , si noi fiind singurii vizitatori de la acea ora am putut sa facem si poze in interior) si este construit din materiale integral naturale ( mult lemn in special de palmier si nuca de cocos) si era foarte luxos pentru vremea aceea, avand 7 camere (fiecare cu design diferit ,mobila diferita in functie de regiunea tarii unde a fost comandata) , toate avand propriile bai , terase ,toate fiind mari si de un lux exorbitant; la parter se afla cateva inacaperi imense destinate servirii mesei, bibliotecii, si primirii oaspetilor precum si un living-room cu obiecte de arta. Am concluzionat ca este un adevarat palat si merita sa fie o destinatie turistica mai ales ca a fost aproape de hotelul nostru.
De la palat am luat un taxi ,planul nostru fiind sa ajungem sa vizitam Intramuros-ul ; soferul de taxi , un tip cumsecade si vorbind o engleza placuta si-a oferit serviciile de ghid ( avea pe cartea de vizita si functia de ghid) si a spus ca ne arata el toata ziua partile interesante ale Manilei; ne-a cerut 50 de dolari , am negociat la 25 ( in asta intrand si masina) si ne-am lasat pe mana lui. Prima vizita am facut-o la Centrul de Comemorare(un fel de cimitir) a soldatilor americani morti la datorie in zona aceasta in cel de-al doilea razboi mondial; este o zona care se afla pe un deal de unde poti vedea aproape toata Manila si este foarte bine ingrijita si aranjata fiind proprietatea guvernului american si administrata de ambasada americana . Este al doilea Centrul de Comemorare ,ca intindere, din lume, dupa cel din Ohio (parca acolo a zis ca este primul) si sunt 70.000 de cruci de marmura de cea mai buna calitate(comandate special din Italia) pentru cei a caror trupuri au fost gasite si sunt inmormantate aici si alte cateva monumente cu numele celor “disparuti in misiune”. Un loc placut si linistit…
In drum spre Intramuros , am trecut prin “Makati” si am putut vedea cateva din cartierele unde locuiesc bogatasii , case imense cu gradini colorate, ingrijite si ce este interesant la intrarea in fiecare curte se afla o ghereta unde se afla un paznic privat inarmat pana in dinti…e rau sa fii foarte bogat, te sperii ca te jefuiesc hotii sau te “calca” criminalii…
Am vazut si zgarie-norii din zona de afaceri centrala si chiar langa se construieste un cartier de super lux unde totul va fi dotat cu cea mai noua tehnologie si multe facilitati pentru cei cu bani din Filipine (dar sunt si multi investitori straini care au investit aici…ce ziceti investiti in Filipine?...)
Zone de lux exista in toata lumea - mai ales in capitalele statelor asiatice a caror ritm de dezvoltare a intrecut multe state dezvoltate ( nu peste mult timp vor fi in topul capitalelor lumii)-dar “Intramurosul” este unic !...ne-am plimbat pe strazile acestui cartier de legenda , am vizitat muzeul unde am avut un soc sa vedem un poem ,compus de eroul lor national Rizal, care era tradus in limba …romana…Acum cativa ani ex-presedintele Iliescu a facut o vizita in Filipine si se pare ca in onoarea acestei vizite ambasasa romana din Filipine a tradus acest faimos poem… interesanta este expunerea lui intr-un loc tare vizitat si sunt putine traduceri ale acestui poem in muzeu…noi si americanii suntem bine cotati in Filipine…
In Intramuros am facut greseala sa intram intr-un magazin de suveniruri si am iesit ( mai ales Dana ) cu cardul “mai usor”…asta si datorita produselor de calitate si representative pentru Filipine aici lipsind cu desavarsire produsele chinezesti…
Ghidul s-a dovedit foarte competent si ne-am inteles ca il vom mai recomanda cunoscutilor care vor sa viziteze Manila ( a zis ca majoritatea turistilor care il cauta ,vin prin recomandari…asa este si in alte domenii dealtfel…) iar noi il vom cauta cand vom mai reveni aici…iarasi din experienta va spun ca sunt slabe sanse sa-l revedem…avem adresa lui oricum…
Ne-a dus direct la cel mai mare mall din Filipine ( Robinson –Mall) , ca doar ne deschisesem apetitul pentru shopping in magazinul de suveniruri si trebuia sa ne potolim “setea” , unde pana seara la inchidere am colindat prin el ( insa n-am uitat ca maine si poimaine suntem in Singapore si avem nevoie de spatiu in bagaje…si mai ales mai avem nevoie de bani…)
Cei care iubesc shoppingul stiu ca dupa cateva ore de colindat magazine te apuca o foame de lup ( de aceea si dezvoltatorii mall-urilor au prevazut locuri intinse cu restaurante in interiorul acestora) si contrar regulii de a manca in incinta mall-ului , noi am ales un restaurant cu program traditional local unde chiar daca am platit mai mult am putut sa ne delectam cu un spectacol sustinut de artisti si cantareti locali , tema fiind istoria Manilei(tot taximetristul ne-a recomandat restaurantul- deci nu uitati cand vreti sa aflati ceva cel mai bine stie “taximetristul”-de multe ori prin tururile mele acesta a fost “salvatorul” meu).
Maine si poimaine sunt in Singapore unde “tema” principala sunt cumparaturile ( azi am aflat ca a murit profesorul-deputat Pruteanu-Dumnezeu sa-l odihneasca ! , si in cinstea lui voi evita sa folosesc “englezismele” a la “shopping” ), dar nu ma voi limita numai la acestea .