Tokyo –Japonia  

Aeroportul Narita – langa Tokyo, un aeroport demn de o tara ca Japonia : imens- cu 3 terminale, modern, curat, foarte usor de descurcat prin el iar localnici angajati special pentru indrumarea turistilor  la fiecare colt te intreaba mereu daca ai nevoie de ceva ; zambitori, timizi, saritori ( nu trebuie decat sa te uiti la ei si deja te intreaba cu ce te pot ajuta) , dar cu cunostinte de engleza minime- trebuie multa rabdare si concentrare sa intelegi ce spun. In cateva minute eram trecut de “frontiera”si ma instalasem la un oficiu de informatii turistice : harta gratis , imi arata pe ea locurile interesante de vizitat , cum se ajunge la ele si, in primul rand,  cum ajung in Tokyo ; cel mai convenabil mod este sa iei trenul (JR- Japan Rail), unde ai doua optiuni-tren normal ( care face peste 2 ore) sau Narita –Express, un tren de viteza care intr-o ora si ceva te aduce in centru capitalei; se pare ca mai exista o varianta de Skytrain, dar este mult mai scumpa si cei de la informatii nu mi-au spus de ea ( am vazut eu cateva pliante) . Toata lumea este saritoare si incearca sa te ajute -daca te opresti si  stai sa te uiti imediat vine cineva ( in general angajati , dar sunt si dintre localnici care te intreaba cu ce te pot ajuta ), In aeroport totul este pus la punct si chiar si pentru americani este usor sa se descurce ( stiti ca am eu ceva cu americanii astia “balalai”); peste tot este scris si in engleza , peste tot poti plati cu cardul, la fiecare metru sunt indicatoare, fiecare tronson este si colorat si cu litere aparte , deci e greu sa te ratacesti sau sa nu te descurci chiar daca nu stii engleza. Toate sunt bine puse la punct , dar eu tot am avut probleme – nu de la japonezi mi s-a tras ci de la banca mea – Piraeus( na! ca m-am razbunat pe ea ca mi-a creat necazuri si i-am facut reclama negativa- sunt mai linistit acum ! J ) – mi-au restrictionat cardul , si in Tokio fara card esti mort …noroc ca mai aveam unul de rezerva de la Transilvania , dar era de rezerva si cu bani putini- pentru Tokio ! J
Biletul de tren pana in centru costa aproximativ 25 de euro , in tren ai internet gratuit si mereu informatii in engleza – pana si informatii despre cutremure si cum sa actionezi in caz ca vine “unul mare”…ca micute sunt zilnic cateva ! am citit ca sunt peste 1000 de cutremure pe an in Japonia .
Japonia este alcatuita din 4 insule mari si peste 4000 de insule mai micute ; insulele s-au format la intersectia a trei placi mari tectonice :placa Euroasiatica, placa Filipineza si placa Pacificului – asta face ca zilnic tara( deci insulele) sa fie zguduita de cutremure ; din cand in cand mai vine si unul mare , dar japonezii sunt pregatiti mereu si stiu ce si cum sa faca in caz de calamitate. Desi stiam ca riscul e mare aici ( si nu mi-as dori sa fiu “leganat”de vreun cutremur), eu m-am  simtit in siguranta si nu cred ca as fi intrat in panica daca s-ar fi intamplat – autoritatile iti dau un sentiment de siguranta si stii ca au experienta iar  cladirile sunt proiectate sa reziste la cutremure majore…dar haideti sa nu mai vorbim de “Dracu” in tara lui …
Statia  central “Tokio” : cea mai mare statie pe care am vazut-o eu in viata mea – la suprafata este gara propriu-zisa unde sosesc trenurile ( super-expres, expres, semi-expres, local, etc , fiecare cu culoarea lui si fiecare tronson cu numar ), acestea opresc fiecare la ora exacta si-si  “parcheaza” fiecare vagon exact in locul indicat .  Nu poti sa ratezi in statia “Tokio” subsolul unde dai de un oras intreg subteran , plin de magazine ,restaurante,  zeci de tronsonsoane de metro, si ...sute de mii de oameni …bine, nu or fi chiar sute de mii dar senzatia de furnicar o ai mereu si este aproape imposibil sa te opresti daca esti in mijlocul lor ( trebuie sa mergi la margine sa stai daca vrei sa te opresti sa privesti ). Aici intelegi de ce multi japonezi poarta masti la gura – riscul e imens sa te imbolnavesti in aglomeratia asta , si multi se protejeaza – desi se spune ca ei isi pun masti pentru a-i proteja pe ceilalti de la imbolnavire – la cat de corecti sunt japonezii cu siguranta asa fac !
   Cateva minute am ramas paralizat si nu stiam in ce directie sa o apuc ….ma uitam la furnicarul de oameni care se deplasau in directii diferite , si ma blocasem !...nu mai stiam unde mi-e directia si unde sa o apuc! M-am hotara sa “hibernez”cateva minute si sa urmaresc ce se intampla in jur :in  cele cateva minute de paralizie nu am vazut niciun turist , doar localnici care aveau directie si care nu aveau timp sa “caste gura”. Localnici imbracati diferit , de la haine sport , la costume la “patru ace”, de la rochii elegante la chimonouri, de la blugi la haine ciudate totul intr-un amestec mobil si viu colorat, acompaniat de cuvinte de neinteles ( multi vorbeau si la telefon) intr-o limba ermetica pentru mine ; daca nu m-as fi oprit cateva minute cu siguranta ca as fi ametit in mijlocul localnicilor si m-ar fi luat valul . Dupa ce mi-am facut curaj sa plec , mi-a trebuit ceva timp sa descopar unde sunt (la ce etaj , ce platforma) si apoi alte cateva minute sa ajung la suprafata- sper ca ma credeti ca am considerat o mare victorie faptul ca am reusit sa vad cerul . Fiecare statie de metrou in Tokio este un adevarat labirint : pe langa zeci de tronsoane si directii, are multe iesiri la suprafata si niciodata nu o nimeresti pe cea buna( eu nu am reusit niciodata sa ies direct unde vroiam) .
In jurul statiei de metro( sau tren) “Tokyo”se afla Palatul Imperial , inconjurat de Gradinile Imperiale unde acum multi ani a fost castelul Edo ( pana in 1868 , Tokio se numea Edo) ; din pacate Palatul imperial, care este locuit de familia imparatului Akihito) nu este vizitabil ( doar 2 zile pe an este deschis  publicului –de ziua imparatului 23 decembrie- , si de ziua mea-02 ianuarie J …da e deschis in cinstea Anului Nou  pe 02 ianuarie ).
Palatul Imperial se poate vedea de afara si impresioneaza prin simplitate si modestie ; desi Japonia a fost si este o mare putere, imparatul afiseaza o modestie specifica japonezilor- care este de laudat.
In jurul Palatului Imperial ( si al Gradinilor implicit) se afla zeci de cladiri moderne de birouri , cateva blocuri “zgarie-nori”, hoteluri de lux, magazine faimoase , si tocmai aceasta contradictie intre nou si vechi este remarcabila : armonia intre simplu si modern , trecut si viitor; de altfel mereu in Tokio am intalnit acest amestec intre cladiri inalte si modern si case mici care se pierd printre aglomeratia zonei .
Dupa prima experienta cu schimbat metrouri in Tokyo , am inceput sa invat “care-i faza” cu metroul si cum se foloseste iar toata perioada cat am stat aici , am folosit numai acest mijloc de transport- este foarte practic , rapid , si eficient…si pot spune , acum J , ca simplu de utilizat   .
Dupa  Gradinile Imperiale , pasii ( si metroul) m-au dus la templul Meiji –una din atractiile turistice ale orasului. Sanctuarul Meiji , este un temple sintoist , inchinat impartului…Meiji . Dupa ce treci de doua porti imense de lemn , de cateva expozitii cu flori si de zeci de tarabe de suveniruri, ajungi in fata templului, care la fel ca multe alte lucruri in Japonia , se remarca prin simplitate; am intalnit un preot Shinto , care initia un ritual traditional de purificare ;nu prea sunt eu familiarizat cu crezul sintoist si nu am stat prea mult aici, preferand sa ma plimb mai mult prin jurul acestui templu  unde se afla un parc superb : Yoyogi.
In interiorul parcului se afla si un mic  rau , inconjurat de o mica jungle  iar in jurul acestora zeci de localnici stau cu aparate de fotografiat performante sa “prinda”o pasare . Pe aleile parcului alerga zeci de localnici( de fapt am vazut si europeni alergand) practicand sport , sunt multi copii veniti cu scoala, mame cu copii mici( in carucioare , brate sau pe jos) , multi veniti la plimbare cu caini, si nu in ultimul rand multi turisti ( majoritatea japonezi , dar se vede ca sunt turisti- dupa aparatele foto si comportament) . Japonezii au respect si o stima aparte pentru  natura si peste 40% din suprafata capitalei este acoperita de parcuri si zone verzi ; am citit ca in centru( unde nu mai e loc de natura) , japonezii au inceput sa faca gradini pe acoperisul cladirilor inalte. Mi-a prins foarte bine iesirea in natura prin parcul Yoyogi , si dupa reincarcarea bateriilor, am luat-o la pas ( fara metrou de data asta) pe bulevardul Omotesando – este sinonimul celebrelor Champs-Elysee din Paris si…Magheru din Bucuresti .
Un bulevard plin de magazine-muzeu ( am copiat  expresia de la Marina Almasan- este cuvantul perfect) , pentru ca in afara de a privi nu poti face altceva in ele ; toate marile case de moda se afla cu magazine pe aceasta strada , care mai de care se intrec in marimea spatiului expus , in designul interior si…in preturi. Dar se intrec  si in reduceri – zeci de reclame luminoase imense anunta reduceri la diverse branduri…degeaba !...tot magazine-muzeu raman( pentru majoritatea).  Nu putea Tokio sa nu fie pe axa modei ( New-York,Milano, Paris, Tokyo). Ramanand pe aceeasi pozitie a elegantei , am plecat( cu metroul)  in cartierul Ginza, un cartier cosmopolit, linistit , cu localnici frumos imbracati , multi oameni de afaceri- barbati in costume impecabile , femei in rochii maiestoase ; pe langa tinute somptuoase mai erau si localnici “fistichii”, in culori vii si care dadeau o pata de culoare zonei …si bineinteles nelipsitii turisti – majoritatea japonezi- nu stiu daca v-am spus dar japonezii sunt turisti si la ei acasa , nu numai in locurile turistice din intreaga lume unde ii recunosti mereu in grupuri( mereu cu ghid)  si blindati de aparate foto si camera de filmat. Zona este plina de reclame luminoase , in culori stridente, si majoritatea sunt si in litere latine. Ginza este singura zona in care am vazut femei in tocuri inalte si subtiri, imbracate cu rochii moderne si traditionale( chimonouri) si carora le deschis barbatii portiera masinii! J. Majoritatea  japonezele nu exceleaza printr-un fizic impresionant ( nu o sa vezi asa multe  frumuseti ca in Europa) dar sunt si exceptii dupa care intorci capul; cred totusi ca, printre frumuseti,  metisele sunt cele mai atragatoare. Si ca sa fim corecti, majoritatea japonezelor au picioare strambe si se poate vedea asta deoarece ele nu au complexe si  poarte pantaloni stramti sau rochii scurte ; se spune ca acest lucru se datoreaza statului pe tatami ( salteaua lor traditional din paie). Desi nu exceleaza prin frumusete ( din punctul de vedere al nostru, al europenilor care avem alte standard) , japonezele exceleaza prin gratie, obedienta , caldura sufleteasca  si rabdare .
Un loc faimos in Tokio este deasupra statiei de metrou Shibuya; aici se afla o intersectie care concureaza la sectiunea “cea mai aglomerata intersectie din lume” . numai la Arcul de Triumf in Paris am vazut mai multe bulevarde care se intersecteaza intr-un punct . Aici este la fel , numai ca in clipa in care se face verde pentru pietoni , tot traficul auto se opreste si intersectia este inundata de sute de oameni care se deplaseaza in toate  directii; e ciudat sa vezi intr-o intersectie “zebra”pietonala si in diagonala si nu poti sa-ti imaginezi ( decat daca vezi)cum se deplaseaza toti oamenii in acelasi timp in toate directiile)…impresionanta imagine !
In piata de deasupra statiei Shibuya , se afla un simbol al devotamentului si al rabdarii : statuia cainelui Hachiko .Este o legenda adevarata ( intarita cu poze ) care spune ca acum ceva ani, un profesor avea un caine de rasa ( Akita) care il insotea pe stapan pana la statia de metro, si il astepta cuminte acolo pana acesta se intorcea de la slujba ( scoala) ; intr-o zi profesorul a facut un atac cerebral si a murit in timp ce era la scoala…catelusul l-a asteptat in fiecare zi , timp de aproape  10 ani , in acelasi loc in care obisnuia el sa se intoarca .Localnicii din zona , stiind ca stapanul a murit, au hranit catelul si au avut grija de el pana acesta a murit si el dupa ani de asteptare; in cinstea acestui catel, s-a construit o statuie ( reprezentant un caine – dar care nu seaman cu cel din poze J) in jurul careia isi dau intalnire localnicii – este un fel de “ceas de la Universitate” din Bucuresti.
Multumindu-va foarte frumos ( Domo arigato gosaimasu) pentru ca ati fost cu mine prin Tokio astazi, va invit si maine sa mai decoperim si alte  minunatii ale acestui fascinant oras-capitala.

Sayonara ( la revedere) pana maine !