miercuri, septembrie 23, 2009

Este a doua zi de “alfitar al said”( cele 3 zile de sarbatoare dupa post cand majoritatea arabilor petrec)-deci, petrecerea continua…
De la Jerash am luat un taxi pana la frontiera cu Siria (sunt doar 50 de kilometri) si dupa ce am platit taxa de iesire din Iordania(6 euro) m-am trezit intre frontierele celor doua state ca nu am cu ce sa ma deplasez (sunt 4 kilometri de zona libera…); toate masinile care treceau erau pline ochii cu arabi…am uitat sa va spun ca majoritatea familiilor de arabi au cate 3-4 copii…si timp de 20 de minute nu a trecut nicio masina care sa aiba macar un loc gol si care sa ma duca pana la frontiera cu Siria…apoi au trecut doua dar nu au vrut sa opreasca …N-am intrat in panica pentru ca stiu ca “Dumnezeu iti da , niciodata nu-ti baga in traista” si m-am hotarat sa actionez cumva; m-am reintors la politia de frontiera si am intrebat daca vorbeste cineva engleza…toti dadeau din umeri, dar si-au chemat seful…un tinerel de 30 de ani care stia cateva cuvinte si care m-a inteles ce vreau: sa ma ajute sa gasesc o masina care sa ma duca 4 kilometri pana la frontiera cu Siria…am asteptat inca vreo 20 de minute , timp in care am conversat cu seful care mi-a spus ca multi arabi tranziteaza cele doua tari in perioada asta datorita zilelor libere dupa post; mi-a mai spus ca absolvise o facultate –de asta era sef- si ca toti arabii care lucreaza in politie nu au voie sa plece din tara( sa calatoreasca in strainatate); m-a intrebat daca nu vreau de mancare-tocmai primisera un pachet cu multa mancare; trebuie sa va spun ce am vazut cele cateva minute cat am stat acolo:
Mai mult de jumatate din masinile care treceau dadeau pachete sau plase intregi la politisti (sau vamesi , nu stiu ce erau, nu i-am intrebat); era nostim ca era un vames care statea pe scaun , intre picioare avea o cutie mare si acolo soferii ii puneau plasele…am vazut cum unii ii dadeau si bani…cu siguranta ca era mita si soferii aceia faceau trafic cu ceva( tigari, alcool, droguri sau poate…arme)..si ce era si mai curios nu se fereau deloc , mai ales de mine care eram langa ei…si seful langa mine…Au fost si cateva masini pe care le-au controlat in portbagaj…acei soferi n-am vazut sa dea ceva… Dupa 20 de minute a aparut o masina cu 2 persoane , unul din vamesi le-a spus ceva si se pare ca ei au acceptat si m-au luat in masina lor. Un baiat de 24 de ani , impreuna cu mama lui, amandoi vorbitori de engleza si amandoi ,fiind distinsi ,pareau ca fac parte dintr-o clasa sociala superioara; cateva minute cat am stat de vorba mi-au spus ca mergeau in vizita la rudele din Siria .
La frontiera cu Siria n-am stat mai mult de 10 minute ( aveam viza din Romania-ATENTIE ! trebuie sa aveti viza luata din tara de domiciliul, la frontiera sau in alt loc nu se elibereaza vize) si am plecat pe jos pana la primul oras din Siria( care se afla la 1 kilometru) pentru a lua un taxi; intre timp ma uitam si dupa masini poate ma lua cineva…si dupa cateva minute, aceiasi masina, cei doi ,baiatul si mama, au oprit si m-au intrebat unde merg. Le-am spus ca pana in primul oras, de acolo vreau sa iau un taxi si sa ajung la Basra , un alt vestit oras antic cu ruine din timpul romanilor; m-au luat iar in masina si au spus ca ei merg in Damasc si daca vreau sa merg cu ei sunt binevenit. Sunt momente in viata cand trebuie sa faci o alegere in cateva secunde , adica sa te gandesti rapid ce raspuns sa dai, sa pui in balanta rapid toate argumentele, sau sa mergi dupa fler…dupa 2 secunde am spus ca merg cu ei la Damasc…renuntasem la Basra , poate pentru totdeauna, in favoarea unei discutii cu niste oameni educati cu care aveai ce vorbi…si acum nu-mi pare rau !...de fapt niciodata nu-mi pare rau pentru ceva ce fac !...imi pare rau pentru ceva ce nu fac…pentru ca nu stiu cum ar fi fost…dar stie Dumnezeu , iar daca nu ma lasa s-o fac inseamna ca nu ar fi fost bine!
Cel mai interesant lucru in Basra( pe langa ruinele orasului antic- care oricum nu se compara cu Jerash) este un rezervor de apa construit de pe vremea romanilor si care se spune ca este cel mai mare din lume- o sa intru pe internet sa-l vad sa ma conving daca am pierdut ceva.
Nu mi-am pus bine centura de siguranta si am inceput conversatia cu noii mei tovarasi de drum; mama baiatului, o adevarata “lady” lucrase pentru Natiunile Unite, se ocupase cu problemele refugiatilor palestinieni , iar baiatul absolvise o facultate si lucra la o firma de analiza financiara; mergeau in Damasc la unul din baietii ei (fratele baiatului- care mai aveau o sora stabilita in America).
Primul lucru le-am spus ce am vazut in vama si cum de se poate intampla totul asa pe fata…ei m-au intrebat daca am vazut ce case frumoase si luxoase sunt in orasele din apropierea frontierei…Da, mi-am adus aminte ca vazusem( si-l intrebasem pe taximetrist dar acesta stiind doar 3 cuvinte in engleza a dat din umeri) destul de multe case dichisite si chiar era o diferenta cu alte orase. Mi-au spus ca ei au fost intrebati de vamesii sirieni daca au sa le dea ceva bacsis si ei intreband de ce , vamesii au dat din umeri si au spus ca daca nu vor e ok …??...adica daca n-au nimic de ascuns nu trebuie sa le dea…
Casele frumoase din jurul vamelor sunt ale traficantilor care fac trafic cu orice : tigari, alcool, alimente, haine, produse de artizanat, produse din China si…poate si arme…nu platesc taxe vamale si prefera sa dea mita vamesilor…mai cunosc o tara care acum cativa ani era in aceiasi situatie…
I-am intrebat de ce arabii sunt atat de “afemeiati” … au ramas cateva clipe fara grai ( nu se asteptau sa-I intreb ,cred) si apoi mi-au raspuns ca asa este , se manifesta ciudat cand vad femei dar este si o explicatie pentru arabii din aceasta zona : sunt multe femei straine care vin aici pentru sex( cu mandrie mi-a spus ca barbatii arabi sunt considerati printre cei mai potenti-asta n-o cred, eu stiam ca romanii sunt aceia… J ) si ei sunt derutati, caci nu stiu care a venit pentru sex si care se simte agresata …deci isi manifesta “interesul” la orice femeie turista…dar mi-a spus si ca nu s-a intamplat ca nici o turista sa fie agresata fizic de vreun arab…le agreseaza doar cu privirea…rar si cu vorba .
Mi-au povestit de legatura strinsa intre arabii din cele 3 tari vecine si prietene(Iordania, Siria si Liban) si de relatiile mai putin amiabile cu arabii din tarile “Golfului” : Emiratele Arabe , Arabia Saudita , Oman, Bahrein, Kuweit, si parte si Irak, tari cu arabi bogati si aroganti care au nasul pe sus ; dar in aceste tari lucreaza multi iordanieni, palestinieni, sirieni deoarece se castiga mult mai bine , fiind tari bogate datorita petrolului. Tatal baiatului era palestinian iar mama se nascuse in Siria dar se stabilisera de multi ani in Iordania.
Am ajuns si la educatia ( celor 7 ani ) arabilor si i-am spus ca eu am vazut multi arabi care arunca totul pe jos( de la hartii, la doze de suc, plase, etc.), care scuipa, care sunt murdari, care miros, care mint si fara sa nege a recunoscut ca la educatie mai au inca multe de lucrat si invatat; sunt o tara inapoiata si trebuie sa mai treaca ceva timp pana sa ajunga la nivelul Europei si al Americii…si i-am mai spus ca arabi erau aceia care acum cativa ani taiau capul oamenilor nevinovati in direct pentru ca nu primisera o recompensa… fiecare neam are si uscaciuni si trebuia sa treaca ceva timp sa uscam de tot si sa eliminam aceste uscaciuni care “pateaza” padurea.
I-am spus ca eu nu consider o natie mai superioara decat alta , sau mai inferioara, dar ar trebui sa se faca ceva la nivel superior , adica sa porneasca niste programe de educatie a copiilor in scoli pentru a constientiza ca educatia este o parte esentiala a traiului intre oameni si ca educatia si moralitatea caracterizeaza un popor ( nu bogatia sau putere).
Mi-au raspuns , foarte siguri pe ei, si fara sa fie suparati pentru ca stiau ca aveam dreptate, ca datorita saraciei din tara si a faptului ca majoritarea familiilor de arabi au cate 3-4 copii , acestia nu au acces la educatie (parintii abia avand resurse sa-i creasca pana la o anumita varsta); de accea au succes organizatiile teroriste in recrutarea de adepti pentru ca le ofera o “slujba”, o educatie ( indoctrinare negativa, dar le da ceva) si castiga si bani mai usor .
Mi-am adus aminte , ca nu acum mult timp, am citit o statistica : media numarului de copii din familiile occidentale ( fara familiile arabe care traiesc in Occident) este de 1,3 /copii pe cap de familie, iar la familiile arabe ( din toata lumea ) aceasta medie este de 2,7 !!!....mai mult de dublu…si se facea un calcul ca peste 25 sau 30 de ani , arabii vor fi la fel de multi in Europa ca si indigenii…iar peste 40-50 de ani vor fi majoritari in Occident…populatia indigena din Europa descreste (mortalitatea este peste natalitate ) iar natia araba (inclusiv cea care traieste in Occident) are o crestere constanta.
Au tinut sa accentueze ca tarile arabe sunt pe drumul cel bun, ca se intorc multi arabi din tari civilizate , de unde aduc modele de educatie si moralitate si ca azi , comparativ cu anii trecuti este mult mai bine…
Acum cativa ani am rasfoit cateva ore “Coranul”-cartea sfanta a islamului- si pot sa va spun ca Mohamed ii indeamna pe arabi numai la lucruri la fel de bune ca si alti profeti ai lui Dumnezeu : sa fie toleranti, religiosi, sa se roage, sa se spele, sa fie cumpatati, sa nu ucida, sa mearga in pelerinaj si multe alte lucruri normale pe care daca arabii le-ar respecta ar ajunge mult mai sus decat sunt.
Am vrut sa le spun ca acum cateva zile( in timpul Ramadanului) am vazut zeci de arabi care fumau (nu au voie ), care mancau sau beau apa…dar m-am intrebat in sinea mea, cati crestini tin cu adevarat postul Pastelui, al Craciunului, Vinerea, si multe ale recomandari( sau obligatii) ale lui Cristos ???…sunt convins ca sunt multi crestini ( care se cred credinciosi) dar ma indreb cati din ei ar putea sa spuna macar 5 din cele 10 Porunci din Biblie…dar am invatat ca nu este bine sa judeci pe nimeni si sa nu te uiti niciodata in ograda altuia , ai destule de reparat intr-a ta…
Ora pana la Damasc a trecut rapid si as fi stat zile intregi la discutii cu asa oameni educati si cu mult bun simt dar ne-am promis ca ne vom vizita reciproc cand vom vizita Iordania, respectiv ei Romania. M-au lasat la o statie de taxi, si de acolo am ajuns in 30 de minute(era foarte aglomerat orasu) la hotelul aflat aproape de centrul istoric al Damascului.
Este a doua zi de sarbatoare( alfitar al said) si Damascul este plin de turisti (straini, arabi din alte orase , sau din alte tari) , plin de masini pe strazi si o agitatie care mi s-a parut obositoare.
Dupa ora 8 am iesit pe strazile din orasul vechi al Damascului unde erau mii de oameni care venisera sa se plimbe, sa manance, sa faca cumparaturi , terasele erau pline si tot orasul era un furnicar care facea si galagie; comerciantii strigau sa-si vanda marfa , copii se jucau, arabii tipai la ei , se negocia in magazine si desi mie imi place agitatie si atmosfera de vacanta , aici m-a obosit in cele cateva ore cat am stat printre ei. Am intrat intr-un restaurant (numai in cele mai selecte erau locuri) am mancat humus cu salata de cruditati si un gen de clatita la desert si apoi am parasit agitatie orasul( care avea sa tina pana spre dimineata) si m-am dus in camera sa scriu.
Trebuie sa va povestesc ce am patit la hotel: eu stiam ca o camera costa 15 dolari dar ajungand acolo mi-au spus ca nu au decat duble( m-au mintit pentru ca in Iordania si Siria exista numai camere cu doua sau mai multe paturi dar daca stai o persoana platesti single-o persoana) si costa 25 de dolari ( datorita sarbatorii); am intrabat daca altceva mai ieftin nu au…ba da, au raspuns , “on the Roof”(pe acoperis)…m-am gandit ca o fi o camera la acoperis si am insistat sa o vad ….si m-au dus pe acoperis…aici am avut un soc, erau 20 de paturi , lipite unul langa celalalt, deasupra era o prelata impotriva soarelui si a ploii si fara nici un fel de loc intre paturi unde sa-ti pui bagajul( acesta statea sub pat)…si o singura toaleta si spalator pentru 20 de paturi….barbati si femei…asa ceva n-am vazut nicaieri…si in armata aveam conditii mai bune. Daca nu as fi fost obosit , as fi fost curios de o asa experienta unica in viata…nu se uita niciodata o noapte dormita afara , pe acoperis , impreuna cu 20 de oameni intr-un spatiu de 20 de metri patrati…patul costa 3 euro !!....cu acces la toaleta si la un spalator…

1 Comments:

Blogger Unknown said...

si cu potenta ce facem ? :))

8:52 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home