De la Damasc pana la Palmyra sunt 250 de kilometri , numai prin desert si zona arida (dune de nisip si vai seci) si dupa 3 ore de mers cu un autocar modern am ajuns intr-o oaza plina de verdeata. Peste 80% din suprafata Iordaniei si a Siriei este desert ( sau zona arida) si ma intreb cum si unde cultiva fructele si legumele pe care le gasesti din abundenta in piete la niste preturi incredibil de mici.
Am fost surprins sa constat cat de ieftin si confortabil este transportul public in cele 2 tari si pentru fiecare oras sunt autocare din 30 in 30 de minute; mai sunt si minibus-uri dar diferenta de pret este mica ( pentru localnici probabil ca nu este atat de mica) si pentru 1 dolar in plus merita sa mergi cu autocar confortabil si cu aer conditionat; spre exemplu intre Damasc si Palmira am platit 4 dolari. Una din explicatii pentru trasportul atat de ieftin ar fi pretul benzinei care este in Iordania 60-70 de centi iar in Siria sub 30 de centi…
Pentru amatorii de istorie , Palmyra este o minunatie; pentru restul lumii este un loc pentru care merita sa vii pana in Siria si daca vezi doar Palmyra este suficient.
Dupa aglomeratia si galagia Damascului, dupa monotonia celor 3 ore de desert, ajungi intr-o oaza unde culuarea cerului este de un albastru incredibil, fara pic de nori pe cer , stancile au culori calde asortate cu verdele palmierilor , palmieri care dau umbra atat de dorita in mijlocul unui desert unde temperatura parca nu are limita superioara .
Palmyra, sau mai bine spus asezarea moderna care s-a dezvoltat langa Palmyra, este un mic oras ( cat de mult apreciezi micile orase dupa ce vii dintr-o metropola ca Damascul) , cu cateva strazi si care s-a dezvoltata si traieste in mare parte datorita turismului; pe fiecare strada sunt zeci de hoteluri, de la cele ieftine pentru “vagabonzi” pana la cele de 5 stele pentru …cei care nu stiu ce sa faca cu banii…
Palmyra este orasul in care daca spui ca esti roman , majoritatea stiu ceva de Romania si apreciaza mult romanii; am avut dreptate cand am spus ca in Siria romanii sunt bine priviti. Multi localnici din Palmyra au fost la studii in Romania, au facut afaceri in Romania, si au prieteni printre romani …si multi stiu cateva cuvinte in romaneste; se pare ca acum cativa ani multi romani au lucrat langa Palmyra la o rafinarie de petrol sau de gaze pentru ca multi localnici isi amintesc de romani care veneau des in zona; de cateva ori am mancat la restaurantul unui localnic ( care vorbea si romaneste) si care pana acum 3 ani a facut afaceri cu fructe in Romania( avea depozit in Voluntari)-desertul il primeam gratis din partea casei…In hotelul unde am stat se afla si un doctor( studiase in Romania) care era casatorit cu o romanca ( si aveau si 3 copii) dar din pacate nu ne-am intersectat sa vorbim.
Istoria Palmyrei este veche; cu 2000 de ani inainte de Cristos a fost locuita de popoarele antice, de amoriti, de arameni( aramaica este limba pe care o vorbea Isus Cristos si se mi vorbeste doar in cateva sate din Siria), de arabi, romani, turci, toti lasandu-si amprenta asupra acestei asezari. Cu cativa ani inainte de Cristos , Seleucidus a fost cel care a transformat oaza intr-un loc de facut afaceri si punt vamal pentru marfurile venite din Persia si zona Golfului. Avantajul mare al orasului este ca are izvoare subterane si este un punct situat aproape in mijlocul unui desert si toate caravanele se opreau sa se alimenteze si sa se odiheasca in acest loc primitor. In anul 64 inainte de Cristos , romanii, sub conducerea lui Pompei, anexeaza Siria, apoi cativa ani mai tarziu , in anul 41, Marc Anthony trimite soldatii in Palmyra; primele semne ale romanilor in zona sunt semnalate in timpul lui Augustus iar anexarea completa a orasului la Imperiul Roman s-a finalizat intre ani 14 si 37 (dupa Cristos) in timpul lui “Emperor Tiberius”. Incepand din acei ani au inceput sa apara primele cladiri construite de romani( multe din ele ruine azi) si sa se dezvolte orasul la adevaratul lui potential. Caderea Petrei in anul 106 a dus la pierderea controlului nabateenilor asupra comertului de lunga distanta( care trecea prin Petra) si Palmyra a inceput sa fie un nod de legatura intre produsele venite din Est si care trebuiau sa ajunga la unul din porturile de la Marea Mediterana de unde erau transportate pe apa in Occident. In anul 129 (dupa Cristos) imparatul Hadrian viziteaza Palmyra, si ii acorda acesteia statutul de “oras liber”. Urmeaza cateva sute de ani de dezvoltare, de constructii impunatoare (parte putand fi admirate si azi) si extindere a orasul. Multe caravane care faceau legatura intre Damasc si Eufrat se opreau in Palmyra si erau cateva care faceau legatura cu Drumul Matasii. Interesant de amintit ca in anul 260 , puterea in Palmyra este preluata de Udainat (un conducator militar de origine araba) care este asasinat cativa ani mai tarziu (romanii au suspectat-o pe sotia lui de implicare), si puterea este preluata ( in numele fiului minor) de catre sotia acestuia Zenobia, care ramane in istorie ca o figura legendara, femeie ambitioasa, dura , care a facut expeditii pentru a cuceri Egiptul si parti din Asia si Arabia... i-a infruntat si pe romani si nu s-a mai supus dominatiei acestora. In anul 271 , imparatul Aurelian a trimis forte armate si a cotropit intrega Palmyra, luand-o pe Zenobia prizoniera la Roma ; aceasta cativa ani mai tarziu se casatoreste cu un senator roman si intra in anonimat. In anul 273 are loc un adevarat macel atribuit localnicilor ,care omoara 600 de romani ai garnizoanei care ocupase Palmyra, si nu dupa mult timp imparatul Aurelian trimite forte pentru a incendia orasul; de atunci Palmyra nu-si va mai reveni niciodata la forta si maretia orasului care fusese de-a lungul a sute de ani.
Vizitand Palmyra vei realiza ca acest antic oras nu are un plan urbanistic ca alte orase antice datorita faptului ca s-a dezvoltat pe parcurs , extinzandu-si aria in functie de numarul de locuitori si a comertului in crestere.
Zeitatea suprema a Palmyrei a fost Bel ( sau Baal); el era maiestrul “ordinii cosmice” , asociat cu Bel Marduk , zeul mesopotanian si cu “Zeus” al grecilor si al romanilor.
Monumentul dedicat lui Bel este cel mai important monument al orasului si a fost construit cu aproape 1000 de ani inaintea lui Cristos; acesta se afla intr-o curte imensa de 210m pe 205 m.
Nu o sa mai descriu fiecare monument sau ruina in parte ci doar o sa le amintesc, dar vreau sa subliniez ca intregul oras este impresionant si va ramane mult timp in memoria mea ca un loc unde istoria inca traieste .
“Arcul Monumental” – de unde incepe “Great Colonnade”(Marile Coloane) – strada principala lunga de 1,2 km cu coloane de o parte si de alta a sa.
“Monumentul lui Nebo”- dedicat lui Nebo ,fiul zeului mesopotanian Bel Marduk ,care era considerat zeul intelepciunii si a scrierii si vorbirii.
“Baile lui Diocletian” –bai dedicate lui Diocletian.
Unul dintre cel mai bine conservat monument este “Teatrul” ( a fost si restaurat acum cativa ani), unde se tin si azi spectacole si unde am fost si eu ieri noapte pentru a asista la un concert de muzica traditionala araba si locala.
Alte monumente precum :”The Senate” , The Baalshamin Sanctuary” , “The Tetrapylon” , “The House Tomb”, “The Necropolis” , ‘Diocletian’s Camp” si altele mai mici sunt in stare avansata de degradare dar totusi inca mai pastreaza din maretia de acum mii de ani.
In varful unui deal din apropierea orasului se afla un castel construit in secolul 15 si de unde ai o panorama spectaculoasa a intregului oras antic cu toate monumentele vazute de sus ; majoritatea turistilor din Palmyra isi “dau intalnire” la apusul Soarelui in acest loc ,pentru a admira un apus superb in mijlocul desertului si a admira inca odata frumusetea Palmyrei. Aici poti sa numeri si sa apreciezi cati turisti au vizitat Palmyra in timpul zilei; majoritatea vin pentru o ultima privire ,in acest frumos loc aflat la o inaltime de cateva sute de metri.
Vizitarea Palmyrei nu dureaza mai mult de 4-5 ore (pentru un turist normal, dar daca esti istoric poti sa stai o viata aici) si dupa-amiaza m-am hotarat sa iau un taxi( impreuna cu 2 francezi) sa vedem un sat de beduini si o rezervatie de antilope si struti.
Beduinii sunt unii dintre cei mai ospitalieri oameni din lume , dar in ultimul timp acestia traiesc de pe urma turismului si nu cred ca sunt beduini in proportie de 100% ; totusi este interesant de vizitat un asezamant de beduini, chiar daca acestia nu stau permanent in corturi ,si nu duc o viata chiar nomada ; iar cand vine vremea rea( iarna ) se muta in orase( este o supozitie de-a mea, ei nu o sa o recunoasca niciodata) . Un sat de beduini este format din cateva familii care sunt foarte unite intre ele si se ajuta unii pe ceilalti indiferent de situatie. Toate femeile , in timpul zilei, stau impreuna si fac muncile casnice de la preparat mancarea, spalatul rufelor, curatenie pana la cresterea copiilor; barbatii se ocupa cu aprovizionarea si cu …turistii…stau cu ei la un ceai si povestesc toata ziua, dar aduc si banii…tot de la turisti…
Corturile in care stau sunt impartite in doua zone: zona barbatilor si zona femeilor ; in zona barbatilor am fost noi invitati la ceai si la discutii iar in zona femeilor ( se numeste “harem”) , turistii nu au acces si acolo se pastraza si bunurile familiei .
Dupa vizitare satului de beduini am mai mers cativa kilometri pana la o rezervatie de antilope , pe care din pacate nu le-am vazut decat cu binoclu ( ne-am urcat intr-un turn de observatie la inaltime) deoarece erau la peste 500 de metri departare; strutii i-am vazut de aproape si m-au socat cat de mari pareau-cred ca erau un neam de struti “altoiti” deoarece erau dubli fata de ce stiam eu de la gradina zoologica si de la fermele private. Tot acolo am vazut cum vaneaza beduinii vulturii sau pasarile mari de prada: leaga de spatele unui porumbel un fel de capcana formata din sarme si cand acesta prinde porumbelul cu ghearele, acestea se prind in capcana si vulturul nu mai poate zbura; cred ca porumbelul este dresat sa nu zboare decat in jurul stapanului pentru ca acesta sa vada cand pasarea de prada s-a prins in capcana.
In Palmyra m-am intalnit cu un canadian care venise de 3 ani in Siria, se stabilise in Damasc si motivul principal a fost sa invete araba; primul an n-a invatat nimic…apoi a inceput din al doilea an sa invete cateva cuvinte si notiunile de baza si acum in al treilea an incepe sa aprofundeze. Mi-a spus ca cel mai bun loc pentru a invata araba literara este in Damasc ( localnicii vorbesc o araba curata) si ca in acest timp el a predat engleza pentru a se intretine. L-am sfatuit ca daca vrea sa invete rapid araba sa-si ia o araboaica( ca prietena) cu care sa locuiasca si in maxim 2 luni o sa vorbeasca fluent-cu conditia ca gagica sa nu stie engleza…
Tot el mi-a spus ca au fost mari probleme cu internetul pana acum cateva luni si nu aveai nici o sansa sa publici ceva pe un blog (totul era blocat si cenzurat)…se pare ca nici acum nu ai acces la “Facebook” si la “Youtube”...
Sa va povestesc cateva gesturi ale arabilor care sunt tare nostime si care fac parte din comunicarea lor reciproca; pentru a spune “nu” ei ridica sprancenele cu o miscare a capului spre spate si un mic zgomot din limba- la inceput crezi ca nu inteleg engleza ta, dar dupa cateva intrebari (si cateva zile) deduci ca este un raspuns negativ . Cand un arab misca din cap din stanga spre dreapta , inseamna ca nu intelege ; si unul din gesturile care-mi place cel mai mult , cand pui mana dreapta la inima inseamna “nu , multumesc!”…am inceput sa-l folosesc cand ma intreba arabi daca nu vreau taxi, sa intru intr-un magazin de-al lor, sa cumpar ceva , etc…dar de multe ori nu functioneaza …sau se fac ca nu inteleg…
Manifestarile publice de afectiune intre un barbat si o femeie nu exista; nu ai sa vezi aici ( sau foarte rar) ca un barbat sa tina in brate o femeie in public si sa se poarte tandru cu ea. Barbatul si femeia sunt egali in islam ( desi unii considera ca in lumea araba barbatul este superior femeii) dar ei au fost creati diferiti si au roluri diferite; islamul considera ca sotul si sotia se completeaza reciproc ( asa este !, si eu sustin asta…sau asa ar trebui sa fie !). Nici unul nu-l domina pe celalalt si fiecare are drepturile si indatoririle sale iar impreuna trebuie sa formeze o familie fericita si implinita care sa constituie baza unei societati prospere.
Contrar opiniei multora , femeia are suficiente drepturi in lumea araba: poate sa-si aleaga singura sotul, poate sa mosteneasca si sa aiba avere, sa divorteze in anumite conditii( cand barbatul nu o satisface, nu o poate intretine sau o bate); ea nu se supune decat lui Allah si are dreptul sa-si contrazica sotul sau tatal daca i se cere sa faca ceva impotriva legilor lui Allah.
O sa va mai povestesc despre obiceiuri si traditii , de aici , din mijlocul lumii arabe, dar maine ma asteapta o zi grea, trebuie sa ajung in Liban, si singurul drum este sa tranzitez ( din nou) Damascul, cu a lui aglomeratie imposibila.