joi, septembrie 29, 2011

Probabil ca stiti ca cel de-al saselea simt nu poate fi identificat cu precizie si limitat ca si cele 5 pe care le cunoastem( : vaz, auz, gust, pipait, miros) dar prin exercitiu si credinta , acest al saselea simt, devine un fel de inger pazitor al omului. Cu siguranta ca fiecare dintre voi ati avut momente in viata cand ati fost condusi de o forta care v-a ghidat pasii spre un loc deosebit, spre un moment placut , spre o persoana care a devenit cea mai importanta si iubita …si multe alte exemple in care acest “al saselea simt” si-a facut datoria ; al saselea simt si-a facut datoria si zilele acestea pentru mine.

In cele 5 zile si 4 nopti in care am strabatut o portiune mica din Mongolia, am putut sa vad si sa simt exact cum traiesc , ce obiceiuri , ce traditii , ospitalitatea si deschiderea mongolezilor din interiorul tarii ; am fost oaspetele lor neinvitat, mi-au fost gazde care stiau ca nu au ce sa castige de pe urma mea , nu ma cunosteau si stiau doar ca am nevoie de un acoperis ( si acela gaurit J ) deasupra capului si cu toate acestea m-au facut sa ma simt ca cel mai important personaj din viata lor, mi-au dat ce aveau ei mai bun din casa lor , si-au deschis sufletul si mi-au aratat caldura si ospitalitatea poporului mongolez….exact ce asteptam!...deci aveti cu totii incredere in al saselea simt !

Am plecat mai departe pe “drumul fiarelor”…si zic asta pentru ca aproape din ora in ora intalneam o “rabla” antica care ramasese in pana si soferul mesterea la ea; soferul nostru se oprea la fiecare masina defecta de pe drum si-l intreba pe sofer ( care in general era sub ea, bagat la motor , sau mesterind la vreo piesa sa gaseasca vreo improvizatie) daca are nevoie de ajutor. Am vazut in mijlocul “drumului” legendarele camioane rusesti, noile camioane chinezesti, masini de teren rusesti si japoneze, motociclete, toate cedau datorita drumului si probabil uzurii avansate si vechimii acestora. Am vazut la un camion de mare tonaj motorul si cutia desfacute pana la ultima piesa si soferul fericit ca ,in sfarsit, gasise defectul- acum urma sa improvizeze ceva la arborele cotit si se gandea unde sa mearga sa faca pe strung o noua piesa in locul celei care cedase; niciodata vreo masina de tractare nu a ajuns sa tracteze vreo masina care se defectase- mai devreme sau mai tarziu soferii reuseau sa le reporneasca si sa mearga mai departe cu acele harburi nemuritoare.

Am ajuns dupa cateva ore in primul sat mai marisor(Chandman-Undur) in care am intalnit civilizatia-adica curent, magazine , case din lemn, strazi si chiar si un centru cu o statuie in mijloc; aici am poposit la niste neamuri de ale batranului Cho , care , surprinzator aveau chiar lux in casa : televizor, paturi, dulapuri frumos colorate, fotolii, masa , linoleum pe jos…un adevarat lux pentru aceasta zona. Am baut vreo doua ceaiuri, am mancat cateva gogosele si am facut multa gimnastica cu mainile ( si eu si ei) si am inteles ca au un magazin cu “de toate” prin centru si au si cateva animale mai sus in munte; la plecare n-am scapat fara sa ne dea pe drum niste carne uscata si cateva gogosi.

Dupa opriri pe la cateva iurte pentru traditionalul ceai ( in mongola se spune “suutei tsai”) si socializare cu gazdele , am ajuns la ora pranzului la o statiune parasita (Bulnai ) de pe vremea sovieticilor, statiune in care acum 20 de ani aici venea nomenclatura comunista sa se relaxeze si sa se ascunda in inima muntilor; acum aceasta statiune este parasita si au ramas doar scheletele marelui hotel si a casutelor de odihna din jur ; dar nu v-am spus pentru ce era faimoasa aceasta statiune- pentru apele termale ( 50 de grade) care izvorasc din munte…comunistii au construit exact la baza muntelui o statiune unde inca se mai pot vedea ( desi hotelul este inchis cu lemne batute in usi si geamuri) mesele de masaj, camerele hotelului, salile de tratament si baracile unde se scaldau mai marii acelor vremuri….azi aici se scalda si se spala localnicii- adevarata mana cereasca pentru cei care locuiesc in zona sa vina sa faca o baie calda si sa spele hainele de mirosul animalelor cu care convietuiesc.

Din cele 10 baraci in care curge apa termala , vreo 5 sunt inca functionale si ne-am bucurat si noi de caldura si eficienta acestor ape ( sunt ape termale minerale pentru ca aveau mirosul celor de la Baile Felix sau de la Herculane ) – nu-mi mai venea sa ies din apa si ma balaceam ca un copil …eram in mijlocul muntilor, intr-o salbaticie de putini cunoscuta si ma bucuram de un lucru pentru care multi m-ar fi invidiat: ape termale gratis si nelimitat. La inceput Bat find pudic nu s-a dezbracat sa se bage cu totul in apa , dar vazandu-ne pe mine si Cho cum ne balaceam in “propriile” noastre cazi s-a dezbracat si el apoi si nu mai vroia el sa plecam. Din pacate mai aveam mult de mers si trebuia sa parasim acest “paradis terestru” pentru a ne continua drumul. Statiunea se numeste Bulnai Hot Spring si la cateva sute de metri distanta de aceste izvoare acum s-a construit o alta locatie turistica care are cateva iurte de inchiriat; am vizitat-o si pe aceasta , dar din pacate nu mai era decat o femeie batrana acolo ( sezonul turistic s-a incheiat la sfarsitul lui august) care avea grija de acel loc pe timpul iernii.

Am observat totusi ca mongolezii sunt tare civilizati si nu stricasera si furasera mai nimic din statiunea parasita de acum multi ani- probabil multi altii ar fi furat lemnul sau alte materiale din acel complex, sau doar ar fi distrus….stiti voi la cine m-am gandit…

Trebuia sa ajungem la lac in seara asta si sa mancam peste pentru ca acest lac este faimos pentru cantitatea mare de peste care se afla in el numai ca drumul era din ce in ce mai greu si masina abia mai reusea sa treaca de capcanele si obstacolele naturale de pe drum- nu repara nimeni drumul pe aici, ci din contra ,natura ( prin ploile dese si iernile lungi ) il strica mai mult , parca impotrivindu-se accesului civilizatiei care de multe ori o strica. De multe ori trebuia sa ocolim zeci de metri o rapa inaccesibila si doar flerul( sau al saselea simt J ) lui Che stia pe unde sa o luam si sa mergem mai departe .De la statiunea termala nu am mai intalnit decat motociclisti si un grup de turisti calare pe cai- ne-am oprit si in sfarsit am vorbit si eu cu cineva fluent in engleza . Era un grup format din 2 nemti, 3 olandezi , un australian si o austriaca care faceau un tur de 8 zile, calare pe cai ,prin zona ( cam acelasi tur pe care il faceam noi cu masina, dar venind din partea opusa ) ; mai aveau cu ei 2 ghizi( aici m-am laudat ca am si eu 2 si sunt singur) , inca 3 cai ( care le carau corturile si lucrurile personale) si un translator ( o studenta draguta si foarte comunicativa) – le-am propus sa facem un schimb dandu-le un ghid din cei doi ai mei si ei sa mi-o dea pe translatoare sa mai vorbesc si eu cu cineva fara sa ma chinui sa inteleg sau sa ma fac inteles J . Asteptau cu nerabdare sa ajunga la apele termale pentru ca nu se spalasera de vreo 4 zile ( si mai ales cand esti calare incepi sa prinzi si tu mirosul calului- nu le-am spus dar chiar putzeau cumplit ) . Le-am urat baie fericita, ei mi-au urat gimnastica placuta la maini si cand ne vom mai revedea sa-i invat si pe ei mongoleza pe care cu siguranta o voi invata daca mai stau mult cu localnici non-vorbitori de engleza.

Peisajul era magnific: intram in padure, ieseam pe creasta unui deal , apoi coboram dealul pentru a urca un altul mai abrupt si mai frumos colorat- copacii aveau cu totii culoarea galbeana a toamnei si ce este ciudat aici, ca si coniferelor li se ingalbeneau tepii si le cadeau ( adica erau un fel de molizi sau pini cu tepii ingalbeniti) . Din loc in loc intalneam turme de vaci, oi ,capre ( pe langa iurte) si cel mai frumos , cai salbatici ; erau zeci intr-o turma , formand un pastel viu colorat : de la cei inchisi ( negri sau maro) pana la cei de culoare deschisa ( albi, gri, sau inchisi cu pete albe) –printre ei o multime de manzi care stateau parca lipiti de mamele lor si erau copii mai mici ale acestora. Era greu sa te apropii prea mult de ei pentru ca fugeau – sunt totusi cai salbatici. Foarte des cand opream la vreo iurta ii vedeam cum se apropiau de caii domestici ai acelui proprietar ,dar cand incercam sa mergem la ei se indepartau rapid. Desi stiam ca , caii mongolezi sunt de talie mai mica , nu mi-am imaginat sa fie atat de scunzi ; daca m-as fi urcat pe vreunul ,poate nu as fi atins chiar pamantul cu talpile , dar cu siguranta as fi aratat caraghios…probabil de asta Dumnezeul a facut localnicul mongolez proportional cu calul si majoritatea sunt scunzi ….cu siguranta nu sunt cai pe care sa-i incalece un european de statura medie spre inalta , dar frumusetea lor consta in atitudine , in salbaticia acestora si in imaginea fantastica data de numarul impresionant al exemplarelor dintr-o turma . Probabil ( alaturi de mustangii din America si caii nostri din delta) sunt cei mai fericiti cai din lume…pentru ca au libertatea de a face si a merge unde vor ei si sunt proprii lor stapani.

Din loc in loc intalneam ( in general pe culmile cele mai inalte ale dealurilor si in locuri de unde ai vizibilitate maxima) niste constructii primitive din lemne ( cu pietre asezate la baza) si bucati de carpe albastre legate de lemne , care pareau niste locuri de adoratie si rugaciune …mi s-a raspuns ca majoritatea localnicilor sunt adepti ai shamanismului si carpele albastre reprezinta cerul- spre rusinea mea nu stiu ce miscare religioasa este aceasta( am auzit ca exista shamani- un fel de vraci, dar nu stiu mai multe) dar cand voi intalni pe cineva care va sti sa-mi explice ( adica sa stie si engleza) , va voi satisface si voua curiozitatea – probabil este ceva cu spiritele si cu multi zei …???

In sfarsit in departare vedem lacul imens – Khuvsgul -este al doilea lac ca marime (2800 kmp) din Mongolia ( si primul cu apa dulce) si unul dintre cele mai mari din Asia in apa dulce ( bineinteles mult dupa lacul Baikal din Siberia- Rusia) ; este si al doilea cel mai adanc lac din Asia ( cu peste 250 de metri adancime) si apa dulce din el reprezinta intre 1 si 2% din totalul de apa dulce mondial ( si 70% din rezerva de apa dulce a Mongoliei) . Specialistii spun ca lacul este fratele mai mic ( cu vreo 20 de milioane de ani mai tanar) al lacului Baikal ( amandoua fiind lacuri batrane ale planetei noastre) si s-a fomat tot prin miscari ale placilor tectonice – si nu este nici foarte departe de lacul Baical, la “doar” 200 de kilometri , dar cu asemenea drumuri insemna cateva zile bune de mers …lacul este faimos pentru apa pura , pentru bogatia de peste din el ( in special sturion si un tip de somon) si peisajele superbe din jurul lui .

Noi venim din partea estica a lui, coboram spre sud la capatul acestuia ( unde este orasul Khatgal) si apoi urcam pe partea vestica unde este o zona mai turistica.

Deocamdata ne-am oprit la cateva sute de metri departare de el , pe un deal inalt unde am gasit o iurta sa ne gazduiasca peste noapte; initial am vrut sa innoptam pe malul acestuia , dar se intunecase si nu vroiam sa mai riscam sa cautam iurte in plina noapte. De fapt sunt 2 iurte care apartin mamei si fiicei; mama , o femeie de 70 de ani , micuta de statura , cocosata ,dar plina de energie si cu zambetul bland a unei bunici, ne-a primit regeste si a inceput sa scoata tot ce avea ea mai bun in casa: aici am vazut si mancat pentru prima oara branza uscata( “arul” -e ca sapunul uscat si eu nu am simtit gust de branza, dar probabil aveam eu gustul deformat de la atata carne de oaie) ; a incalzit pentru noi si niste placintele cu carne( de oaie bineinteles) si ne-a servit cu mult, mult iaurt. Iaurtul in zona aceasta este ceva intre smantana si unt si se mananca pe paine pentru ca este foarte gras si imposibil de mancat gol . Nivelul de confort a crescut considerabil de la iurta din noaptea precedenta , aceasta avand si televizor, panouri solare , dulapuri si fiind mult mai curata. Am uitat sa va spun ca in fiecare iurta se gaseste o baterie auto care impreuna cu un bec asigura un minim de lumina pe timp de noapte. Aici , aceasta baterie era imensa ( incarcata ziua de panouri foto-voltaice) si mai avea babuta si radio si antena TV afara. La fel ca in iurta precedenta , dupa masa , in jurul orei 9 ne-am pregatit de somn si mie mi-a revenit onoarea sa dorm pe unul din cele 2 paturile improvizate – adica intre doua buturugi au pus cateva scanduri si astfel s-a construit un pat la inaltime de sol ;mi-au explicat ca avantajul este ca suplimenteaza spatiu din iurta deoarece se pot depozita diferite lucruri si sub pat- in cazul meu sub pat aveam oalele cu lapte, smantana si branza . In tot timpul prezentei noastre in iurta , pisica batranei nu s-a dezlipit de aceasta si chiar seara la culcare s-a tolanit in patul batranei la picioarele acesteia- ciudat , dar nu se atingea deloc de mancarea care era peste tot si mai ales de cratitele cu lapte.

Iar am avut pe mine paturi si cuverturi ”fara numar, fara numar” si la ora 10 deja eram in lumea lui Mos Ene, nu inainte de a admira din nou cerul , luminat de mii de stele si a cauta vreo stea cazatoare sa-mi pun o dorinta….mi-am pus-o fara sa gasesc steaua …

1 Comments:

Blogger carmen said...

cam riscant sa te cazeze deasupra oalelor cu lapte.Puteau sa se rupa scandurile si gata cu proviziile!

8:24 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home