Ascensiunea pe Kilimanjaro….
La aeroport am fost asteptati de un localnic care avea o pancarda pe care scria 4 x Steppa….bineanteles ca ne-am fotografiat toti cu ea amuzandu-ne copios de cum mi-au pocit numele….era reprezentantul agentiei de turism din zona ,cu care probabil cel din Nakuru avea legaturi si se pare ca ne-a plasat la aceasta agentie care ne va duce ( sper ) pana pe faimosul munte Kili. Ghidul ne-a spus ca este prea tarziu in ziua respectiva sa plecam spre munte pentru ca poarta de intrare in parcul muntelui se inchide la ora 3 si nu avem timp de pregatire . Ne-a dus intr-un oras din apropiere ,“Arusha” , care se pare ca este unul dintre cele mai dezvoltate si cu ritmul de crestere cel mai rapid din Tanzania; este cartierul central al tuturor turistilor care vin in Tanzania, fie in safari, fie sa escaladeze renumitul Kilimanjaro. Curios , si in Arusha este aeroport ( desi este la 50 de kilometri de aeroportul Kilimanjaro) si desi se pare ca nu este international nu am inteles de ce sunt doua pe o raza atat de mica.
Safari in Tanzania este foarte scump comparativ cu Kenya ( nici acolo nu este ieftin!) dar conditiile sunt mai deosebite , mai ridicate, si cei pretentiosi de multe ori prefera Tanzania( deasemenea saracia si mizeria ori nu sunt la cotele inregistrate in Kenya, ori sunt mai ascunse de ochiul turistului )
Arusha se afla la 1300 de metri altitudine, la baza muntelui Meru, avand tot timpul anului un climat temperat si nu am putut decat sa ne bucuram de temperatura aerului de afara atat ziua cat si spre seara cand am iesit cateva ore sa ne plimbam . Hotelul pe care ni l-a recomandat cel de la agentie a fost un hotel ideal pentru ce vroiam noi, cu tot confortul si daca am fi stiut noi unde vom innopta urmatoarele 5 nopti cu siguranta ne bucuram mai mult de el si l-am fi savurat mai mult. Dupa ce ne-am cazat am iesit prin oras sa scoatem niste bani de pe card-uri ( abia am gasit Atm-uri care functionau) deoarece banii nostri cash erau pe terminate- daca veniti in Afrca , veniti numai cu dolari, bancnote cat mai mici ,iar de plata de pe card puteti sa uitati , chiar si in locuri unde au pos-uri acestea nu functioneaza .
Arusha este orasul din lume cu cel mai mare grad de hartuire a turistilor de pe strazi; ai iesit sa te plimbi sau sa cauti ceva, in cateva clipe esti inconjurat de zeci de localnici care vor sa-ti vanda ceva , sa te intrebe ce cauti, daca n-ai nevoie de un ghid, sa te invite sa le vizitezi magazinele( sau mai bine zis tarabele) si toata aceasta nebunie daca la inceput ti se pare distractiva , foarte curand ajunge sa te oboseasca si sa incerci sa fugi de pe strazile comerciale si sa te refugiezi in vreun magazin mai mare unde doar-doar oi scapa de ei….dar nici o sansa , te asteapta afara si o iau de la capat….Am incercat sa ajungem la cateva magazine sa ne cumparam haine groase dar nu am facut mai mult de cateva sute de metri si am renuntat intorcandu-ne la hotel , multumindu-ne cu achizitionarea de caciuli care hotarasem ca nu trebuie sa le inchiriem fiind un lucru prea intim ( pana si la taraba de la caciuli am asistat la o scena socanta in care un pusti a cerut comisionul vanzatorului, zicand ca el ne-a adus acolo si ca vanzatorul sa-I dea cota parte din cele 4 caciuli pe care ni le-a vandut noua….)
La ora 11 eram deja in pat prevazand parca ca ne asteapta cateva zile grele in lupta cu muntele.
Ora 8 . dupa micul dejun ( ultimul mancat in conditii civilizate) am plecat la sediul agentiei unde am “ facut cunostinta “ cu serpasii nostri (“porterii”) si mai ales cu mirosul lor ….parca si acum cand scriu despre ei le mai simt mirosul , ma va urmari mult timp de acum incolo…
In grupul nostru mai erau 2 italieni care ulterior am aflat ca mergeau doar o zi ,iar apoi se intorceau, deoarece nu facusera nici un fel de antrenament si nu vroiau sa riste mergand pe munte fara o pregatire ulterioara( iar noi nici macar echipament nu aveam….dar aveam mult entuziasm ….si mult mai multa inconstienta!!!)
Cele doua ore pana la poarta de intrare in Parcul National Kilimanjaro au fost un chin pentru noi pentru ca a trebuit sa suportam “parfumurile” alese are serpasilor care au calatorit cu noi in acelasi bus si pe parcursul calatoriei parca eram niste caine care incercam sa respiram aer, scotand capul pe fereastra masinii ( si mai scoteam si limba sa tragem cat mai mult aer cat eram cu capul scos pe geam ). Sa fie clar nu am nimic cu ei ,prefer un om cu o inima si suflet curat chiar daca exteriorul lasa de dorit in loc de un om curat pe exterior si cu sufletul “ murdar” si “patat” !!!!! Nu este vina lor ca erau murdari si nespalati , totul porneste de la educatia pe care au primit-o ( sau n-au primit-o !) si probabil ca in lumea lor asta conteaza cel mai putin. Intr-un final am ajuns la concluzia ca datorita lor am ajuns acolo sus si daca nu ar fi si oameni care sa-ti care bagajul , sa care mancare, apa, butelia de aragaz, sacul de dormit,cortul, si multe alte necesitati, cred ca nici 10% din turisti n-ar urca pe Kilimanjaro. La un moment dat unul dintre noi,(parca Silviu) vazand ce viata dura au serpasii, carand zeci de kilograme de bagaje, se ruga ca intr-o noua reancarnare sa nu devina serpasi….
Am ajuns la poarta Marangu ( Marangu Gate) , unul din locurile de plecare spre varful muntelui Kili. Pentru a cuceri varful muntelui ai mai multe optiuni in functie de pregatirea ta fizica si timpul necesar ; mai multe trasee care toate ajung in acelasi loc dar toate cu grad diferit de dificultate si lungimi diferite. Traseul ales de noi este cel mai renumit si in acelasi timp cel mai simplu din punct de vedere al dificultatii si deaceea se mai numeste “Coca-cola route” . Sunt 6 alte trasee(dupa unii chiar 10 ) cu grad de dificultate mult mai mare, dintre care cel mai abrupt se pare ca este “Umbwe route” denumit si ‘Whisky-route”, care se recomanda doar profesionistilor si celor care se antreneaza pentru Himalaya.
Ajunsi la poarta de plecare facem cunostinta cu ghidul nostru, un tip la 45 de ani, localnic din satul de langa poarta( si satul se numeste Marangu), si deasemenea cu ghidul secund( sau asistent) care ne va insoti pe parcursul ultimei zile cand vom incerca sa cucerim varful. Nu vreau sa mai insist asupra aspectului fizic(ma refer la curatenie) si a mirosului celor doi dar pot spune ca alte grupuri au avut mai mult noroc….deci nu toti sunt la fel !!!
Am intrat in singurul magazin care inchiriaza lucruri necesare escaladarii si desi am fost informati ca lucrurile de inchiriat sunt ieftine, am avut un soc sa constatam ca toate sunt exagerat de scumpe; sacul de dormit: 20 dolari, geaca groasa: 20 dolari,bete :10 dolari, geaca si pantaloni de ploaie : 20 dolari , jambiere:10 dolari, rucsac mic: 10 dolari, si poate cea mai ciudata inchiriere, lampa de noapte de pus pe cap: 10 dolari- si mai jos o puteam cumpara cu 3 dolari !!!.... si asfel am ajuns usor la 100 de dolari si noroc ca am si negociat ca altfel treceam….
La ora 12 eram gata de plecare si cu rucsacele micute in spate , avand fiecare strictul necesar am pornit plini de entuziasm spre marea aventura….. nu stiam ce ne asteapta !!!!!. Serpasii, ne carau rucsacele mari in care aveam toate hainele de schimb, sacii de dormit , si multe prostii care nu ne-au folosit dar care nu ne-am indurat sa le lasam jos.
Toti 4 aveam un staff format din 10 serpasi ( aproape 3 de fiecare) , un bucatar, ghidul si ghidul secund. Unde mai mergi tu cu bucatar personal, cu hamali care sa-ti care bagajele si cu 2 ghizi care sa aiba grija de tine????.....
“Marangu route”- sau ruta Coca –cola
Timp de 3 ore am mers printr-o padure tropicala de la poarta Marangu pana la Mandara Hut, primul loc de campare unde am facut cunostinta cu viata iubitorilor de munte . Ascensiunea care a durat doar 3 ore , si in care am urcat de la 1980 metri pana la 2700 metri s-a facut foarte usor ( am parcurs 7 kilometri ) aceasta fiind parcursa in totalitate printr-o padure denumita “rainy forest” , o padure de tip jungla tropicala, cu vegetatie luxurianta si populata la baza de maimute. Desi in afara padurii se simtea caldura data de Soare , in interior temperatura era mai mult decat placuta facand ca ascensiunea sa para mai mult o plimbare de placere.
In campul de la Mandara Hut ne-am luat in primire paturile care se aflau intr-o baraca cu alte 30 de paturi si apoi ne-am pregatit pentru prima cina gatita si servita de catre prietenii nostri, urmasii lui Kunta Kinte….Silviu a intrat in greva foamei vazand culoarea apei pe care o foloseam la ceai si facand o mare greseala ,fiind prea curios sa vada conditiile de preparare a hranei…..dar dupa 2 zile a cedat si s-a resemnat !!!!....
Ne-am imprietenit repede cu italienii ,facand haz de necaz, si acestia ne-au povestit aventurile lor prin Africa de Sud, Botswana, Namibia, incitandu-ne in a vizita si noi aceste tari superbe….am ras de ne-am stricat cand am auzit moneda oficiala a statului Botswana : “pula” !!!!!!......si parafrazand se pot face numeroase comentarii !!!!....si am intrat intr-un atlas geografic si asa este!!!!...
Am stat pana seara tarziu la discutii cu “fratii” nostri si ne-a parut rau ca a doua zi trebuia sa ne despartim ei considerand ca nu sant pregatiti si intorcandu-se inapoi iar noi continuindu-ne ascensiunea spre necunoscutul dar tentantul varf de aproape 6000 de metri. Intre timp am facut si o mica excursie la un kilometru departare la un crater( Maundi Crater) unde am putut avea o priveliste de vis asupra orasului si ne intrebam cum o fi oare privelistea de sus ?....
Am inceput sa ne punem problema cum ne incarcam bateriile aparatelor de pozat si filmat deoarece nici urma de electricitate , toata lumina fiind data de captatorii solari care inmagazinau energia solara si seara o dadeau sub forma de lumina.
Am dormit ca niste copii si dimineata eram mai “fresh” ca niciodata….ne si imaginam ce usor o sa cucerim noi Kilimanjaro!!!....pana acum: floare la ureche !!!......din pacate avea sa fie ultima noapte de somn !!!!!.....
Am plecat dupa ce am luat plini de voie buna micul dejun ( constand in ceai cu biscuiti si paine cu margarina si miere) , serpasii nostri luindu-o in fata parca alergand si nelasand sa se vada ca au greutati de zeci de kilograme in spate .
Majoritatea serpasilor erau in tenisi, pantaloni de blugi sau scurti si cu niste haine subtiri de parca ar fi mers la plimbare pe camp nu sa cucereasca cel mai inalt varf din Africa.
Timp de 2 ore am mers prin aceiasi padure tropicala dupa care peisajul s-a transformat brusc , bogata si inalta padure fiind inlocuita cu o padure saracacioasa care si aceasta in scurt timp ne-a parasit si ne-am trezit la sfarsitul zilei intr-o zona fara vegetatie ,tipic platoului alpin; dupa 7 ore de mers si ,aproximativ 12 kilometri, am ajuns intr-un nou camp ( Horombo Hut) mult mai saracacios, mai batut de vant, dar avand un farmec mai apropiat de aventura pe care o cautam….eram la 3700 de metri !!!....batusem recordul de altitudine!!!....trebuia sa sarbatorim!!!....am incercat sa ne “lipim” de alte grupuri dar majoritatea erau grupuri mari ( cel putin 8-10 turisti) , si toti aveau alura de profesionisti ( pana si femeile parca aveau kilometri de munti la activ !) . Nu am vazut nici un copil pe acest traseu si foarte putini oameni in varsta iar aceia intradevar pensionari casatoriti cu muntele. Toti aveau echipamente si haine ale celebrelor firme de renume in industria montana si uitandu-ma la mine care eram in blugi ma intrebam ce caut eu acolo !!!????
Nu am plecat pregatit din Romania sa cuceresc Kilimanjaro, si la concluzia asta am ajuns acum cand sunt in mijlocul unor profesionisti cu care ma voi intrece cot la cot in incercarea de a atinge nivelul de 6000 de metri !!!.....sus de tot mi se pare acum!!!!...
Ne-am culcat devreme nemaiavand nici un cuplu de italieni cu care sa conversam si constienti ca a doua zi ne asteapta un drum mult mai greu pana la baza muntelui Kilimanjaro, locul de plecare spre varf.
Pentru prima oara a intervenit problema altitudinii si am inteles cat de mult inseamna sa fi aclimatizat; nu am putut inchide nici un ochi toata noaptea , si mai mult de atat a inceput sa ne doara capul avand o oboseala stranie. Dimineata eram mai obositi decat ne culcasem seara, si nu ne puteam explica starea ciudata in care ne aflam.
Am mancat cu multa pofta sperand ca mancarea ne va mai taia din starea de rau pe care o aveam dar vazand ca nu ni se imbunatateste in nici un fel conditia am hotarat sa pornim la drum poate mai uitam de noi. L-am intrebat pe ghid cum sunt urmatorii 10 kilometri pana la ultima tabara de baza inainte de asaltul final si el ne-a spus ca la fel ca si pana acum ( tot 1000 de metri altitudine vom urca) dar ni se vor parea mult mai grei datorita rarefierii aerului iar organismul va suporta mai greu lipsa oxigenului. Ce era rau ca aparuse si Soarele care parca ne ardea si abia la sfarsitul zilei ne-am dat seama ca toti eram arsi si facusem insolatie. Ca o paranteza in prima zi am vazut cateva persoane care coborau si aveau nasul rosul – dar rosul ca racul !!!-ars de soare si ne-am distrat ce ciudati erau cu asa un nas….acum uitandu-ne la noi ne-am amintit ce am mai ras cu 2 zile in urma si ni s-a facut rusine!!....eram la fel ca ei !!!.....ne-a batut Dumnezeu!!....
Acum 2 zile ascensiunea parea sa fie o joaca de copil, banala….acum era din ce in ce mai greu si totul din cauza altitudinii, care ne ingreuna respiratia si ne suprasolicita organismul.Parca aud in urechi spusele ghidului : “Pole-Pole” ( adica incet-incet in limba swahili) , singura sansa de a supravietui si a merge mai departe!...se pare ca este remediul pentru a trece peste suferinta, sa o iei incet- incet parca mergand “ in reluare”. Ce ciudat mi se parea cand ma uitam la grupurile de turisti care mergeau parca cu viteza redusa, dar asta era spilul !!!, m-am prins!!!!!.....
La un moment dat a aparut o pata de culoare alba undeva sus……am banuit ca el este!!!..... varful unde trebuia sa ajungem….m-am uitat la ghid si l-am intrebat din priviri ; mi-a raspuns : yes, musungul ( albule- in swahili)!,we have to go there !!!! ( da , acolo trebuie sa ajungem) Mi s-a parut la capatul celalalt al lumii !!!!...mai ales ca ma simteam ca naiba!!....
Kilimanjaro, inseamna in limba swahili , “ muntele inzapazit” si nu este departe de adevar deoarece varful muntelui se afla in permanenta acoperit cu zapada si de aceea orice poza cu Kili va avea pe varf culoarea alba .
Dupa cateva ore printr-un desert alpin neavand decat Soarele puternic pe cer si muntele Kilimanjaro in fata, si un alt munte tot la fel de falnic in dreapta dar care fiind putin mai scund ( 5000 metri) parca era eclipsat de cel din fata ,am ajuns intr-un final in ultima tabara de baza numita “Kibo Hut” . Eram la 4700 de metri si altitudinea isi spune cuvantul; Marius abia mai merge tragand o concluzie : aici se va opri, si asa a fortat prea mult , si-a depasit propriile limite!!!....de la un sedendar convins a ajuns la 4700 de metri….felicitari !!!!...dar noi restul suntem hotarati sa invingem !!!....nu ne putem lasa doborati de prima zi grea !!!....vom invinge muntele!!!....desi nimic nu ne este familiar aici…..la 6000 de metri altitudine, si la 10000 de kilometri departare de casa!!!.....
Aventura abia incepe , emotiile cresc , oare cati din noi vom cuceri varful?, cati dintre noi ne vom lauda cu …6000 de metri ?? ….veti afla in curand!!!.....