“Optimistul vede o oportunitate in fiecare pericol, pesimistul vede un pericol in fiecare oportunitate “- W. Churchil

Cand auzeam pronuntandu-se de Mongolia, imi venea automat in minte imperiul creat de hunii lui Gingis Han ,un  imperiul creat prin lupta razboinicilor sangerosi carora nimic nu le statea in cale ; astazi vizitand tara, am cu totul alta viziune despre acesti  localnici, descendenti ai hunilor de alta data…un popor cald , placut, zambitor, ,ospitalier , sociabil si care stie sa-si respecte  oaspetii ; si am observat ca aceasta ospitalitate  nu se aplica numai la straini ( unde ar putea fi ceva nu total neinteresat ) ci in general in relatiile interumane dintre ei ; probabil datorita distantelor lungi pe care le parcurg acesti nomazi , este obligatoriu din cand in cand sa innoptezi pe la vreo iurta si foarte rar se intampla ca cineva sa fie refuzat. Ar fi imposibil pentru cineva sa calatoreasca de-a lungul tarii fara ospitalitatea acestor localnici, iar iurta e pe post de hotel, restaurant, bar, punct de informare (trasee, locuri)  si nu in ultimul rand ajutor in caz de probleme( defectiuni ale mijloacelor de transport, imbolnaviri, etc) ; si rezultatul este ca mongolezii pot sa calatoreasca rapid prin aceste nemarginite locuri fara sa aiba bagaje, tone de provizii , harti sau GPS cu ei…

Modul de viata nomad al acestor localnici s-a nascut din necesitatea de a muta animalele in cautarea locurilor cu iarba mai grasa si buna. Chiar daca tehnologia a inceput sa patrunda si in aceasta tara, locuitorii acesteia raman nomazi datorita spiritului si obisnuintei de a nu sta intr-un loc mai mult timp- e un stil de viata pe care nu poti sa-l schimbi ; majoritatea mongolezilor( chiar daca locuiesc acum in oras) au suflet si fierbe in ei viata de nomad . Marele Gingis Han cucerind teritorii dupa teritorii, ar fi putut sa doarma si sa locuiasca in cele mai mari palate ale vremurilor de atunci, dar, el prefera mereu sa stea in cortul ( iurta) lui si acolo sa primeasca regii care i se inchinau. In jurul capitalei e plin de iurte inconjurate de animale pentru ca multi mongolezi  s-au mutat la oras ( castigind mai usor banii aici) , dar le este greu sa locuiasca in case sau apartamente normale si prefera viata la iurta in mijlocul naturii si a animalelor mult-iubite.

Nomazii mongolezi au doua avantaje mari fata de alti nomazi care mai traiesc in lumea intreaga:

Primul si cel mai esential este iurta , utilitatea acesteia a fost demonstrata secole de-a randul si nu o sa mai intalniti nicaieri in lume o constructie atat de mobila si utila.

Al doilea avantaj mare sunt animalele pe care le cresc acestia , vaci, oi, capre, camile si nu in ultimul rand caii – acestea furnizeaza nomazilor tot ce au nevoie pentru a supravietui : mancare, imbracaminte, bani( din vanzarea de produse) si transport . Se spune ca mongolezii sunt atasati de animalele lor cum sunt occidentalii de masinile lor( inseamna ca eu nu sunt occidental) , si dintre toate animalele calul este cel mai iubit si indragit animal; datorita acestor frumoase, blande si inteligente creaturi ,triburile antice mongoleze au putut sa se raspandeasca de-a lungul intregii tari si sa parcurga distante atat de mari. Apoi, mai tarziu, tot caii au fost cei care i-au carat pe razboinicii huni , in frunte cu Gingis Han , in cucerirea intregii Asie si formarea unui puternic imperiu. Un vechi proverb mongolez spune ca: “un om fara cal este ca o pasare fara aripi”.

De cum intri pe teritoriul acestei tari, o sa remarci ca peste tot sunt insemne cu “calul”,  care este mai mult decat un simbol national.

In Mongolia copii invata sa calareasca de la varste fragede ( 3-4 ani), dar de cand se nasc stau -impreuna cu parinti care calaresc mutandu-si “resedinta” - pe cal zile intregi, deci nu exista frica de acest animal sau de acest sport in randul copiilor.

Simpatica batrinica ,la care ne-am cazat in cea de-a doua noapte , a fost prima care s-a sculat si primul lucru pe care l-a facut a fost sa aprinda focul; dupa ce temperatura in iurta a crescut , am avut si noi curajul sa ne dam jos de pe noi paturile; ceaiul era deja gata si batranica ne pregatea si ceva de mancare: nelipsita painica , iaurtul , bucati de carne si branza uscate. Aici am vazut pentru prima oara ca mongolezii pun sare in ceai( in loc de zahar) , dar datorita laptelui eu nu am simtit asta pana acum .

Inainte de micul dejun , am hotarat sa merg sa …”nasc”…si am ales tot un loc situat la ceva distanta de iurta, undeva sus pe un deal- magnific locul!,  si imi dadea o stare de fericire privind ( ghemuit) intinderea lacului si peisajul tomnatic al padurii din zona . In plina activitate, am auzit ceva miscare in spatele meu…am intors capul si la vreo 20 ,30 de metri era un taur ( sa nu-i zic bou) care se apropia incet de mine…si era negru si avea si coarne…in urmatoarea secunda am realizat ca am o geaca rosie pe mine …am sperat ca taurii din Mongolia nu sunt rude cu cei din Spania si nu stiu de culoarea rosie…dar taurul se apropia…15, 10, 5 metri…deja ma blocasem …nu mai stiam ce sa fac…ma imaginam fugind, cu pantalonii in vine si strigand “ajutor”…dar mongolezii nu inteleg nici cand le spun “yes” sau “no” , ce sa inteleaga ei “help” sau “ajutor”; pe moment mi-a venit ideea ca de acum cand calatoresc prin vreo tara straina sa invat intai cum se zice in limba acelei tari la “ajutor”…Apoi m-am gandit ca nu e buna ideea cu fugitul , ma si vedeam cu 2 coarne infipte in cele doua buci ale mele….si nu aveam nici pantalonii pe mine…am asteptat…ma dureau picioarele si sper ca realizati ca nu am mai facut( nascut)  nimic…dupa cateva minute , vazand ca taurul nu se misca din spatele meu , am inceput sa ma ridic incet, mi-am tras pantalonii si tremurand ( mai ales din picioare) am pornit incet spre iurta …taurul dupa mine…dar acum macar aveam pantalonii pe mine…ma gandeam ca daca se repede la mine sa-i iau coarnele in maini si sa ma sui pe el…vazusem eu intr-un film asta… mergand spre iurta , cu capul intors spre el , am inceput sa-i vorbesc  si sa-i si cant la un moment dat….avea o privire de …bou… fara nici o expresivitate …ultimii cativa metri i-am alergat intrand in iurta de parca navaleau…hunii. Bineinteles ca nu am spus nimic nimanui din iurta ( chiar daca as fi vrut sa spun cred ca as fi fost caraghios sa mimez ce mi se intamplasem deoarece degeaba le explicam in engleza )   , si nici  voua nu v-as fi povestit daca n-as crede ca poate din  intamplarea mea invatati ceva. Acum pare distractiv , dar in acele momente cred ca am transpirat abundent ,desi afara erau in jur de 0 grade , si nu cred ca cineva ar fi vrut sa fie in pielea mea; dupa micul dejun am iesit din nou afara ( de data asta cu gazda) si taurul tot acolo era – probabil asteptandu-ma…i-am facut cateva poze …cand le veti vedea sa va ganditi la mine …si chiar daca radeti sa stiti ca atunci numai de ras nu-mi ardea!

Am invatat de la Bat si de la Cho cateva cuvinte pe care trebuie sa le spui cand ajungi in preajma unei iurte :”Nokhoi khor ! ” – care se traduce “ cainii sa nu muste ! ” – dar intelesul ar fi “ aveti grija de caini! “ sau “tineti-va  cainii” !

Mereu cand ajungeam la vreo iurta ,Cho , dupa ce spunea “sain bai nau “ ( adica “buna ziua” ) apoi imediat striga : “Nokhoi Khor” …ma gandeam sa strige de acum si “tineti-va taurii!” .

In cele cateva zile petrecute  aici am invatat si eu cuvintele de baza ale limbii si , fortat de imprejurari, in fiecare zi invat cuvinte noi ; ultima fraza invatata a fost : “ta angliar iar dagu “ – vorbiti engleza ?...ma saturasem sa mi se raspunda pozitiv la intrebarea in engleza ( din politete ) si sa nu stie o boaba; nu stiu daca v-am spus dar a trebuit sa invat si cum se spune si “da” si “nu” ( “tiam” si “ugui”)  - multi nu intelegeau nici “yes” sau “no”.

Ne-am luat la revedere de la batranica noastra (“baiartai”- la revedere)  , i-am oferit lanterna mea ca si cadou , si urcand in masina am realizat ca nu mai pornea motorul; murise bateria din cauza frigului . Am coborat , am imprumutat  bateria batrinei , si dupa cateva improvizatii am incercat cu aceasta…degeaba, era prea slaba sa invarta un motor atat de puternic. Masina era cu cutie de viteza  automata si nici nu pornea impinsa. Unde sa gasim noi o baterie in pustietatea asta  ?- singura sansa sa treaca vreo masina si sa ne dea “ceva curent” …sau, poate are fiica acesteia care are iurta la cateva sute de metri distanta. Am ajuns la ea cand ea era la masa( deci nu am scapat sa bem si acolo un ceai) si am putut remarca luxul din iurta acesteia( covor pe jumatate de suprafata,  dulapuri, chiuveta cu rezervor de apa , si mult mai curat decat in toate iurtele vizitate pana acum ); din fericire bateria acesteia a functionat si in cateva minute eram pe drum si ne apropiam de tarmul lacului. 

Am vizitat  pe  malul lacului un complex de iurte turistice ( 30 de euro iurta de 2 paturi pe noapte) si am remarcat diferenta majora intre cele “originale” ale localnicilor, si cele de inchiriat  : cele gen “hotel” parca nu au suflet fiind  mult mai reci si mai neprimitoare- cu siguranta as alege oricand un locusor in iurta unui localnic decat una la “hotel”- chiar daca este mai murdara, aglomerata si are si un taur prin zona… :- )

 

Toata ziua am mers pe malul de vest al lacului , si am admirat intinderea nemarginita a acestuia , cu apa lui pura si de un albastru ireal.  Imi imaginam cat inseamna 260 de metri adancime, si cum e sa ai o varsta de cateva zeci de milioane de ani … am  citit ca este al doilea cel mai batran lac din lume ( dupa Baikal) . Iarna lacul ingheata pe o adancime de 1,5 metri si pe lac pot traversa fara probleme camioane de toate tonajele – scurteaza mult drumul spre ( si dinspre) Rusia si cred ca iarna, acest traseu improvizat,  este singura portiune de “drum” din Mongolia fara gropi; totusi am citit ca multi soferi imprudenti se aventureaza si in lunile de primavara cu camioanele pe lac ( cand gheata se subtiaza) si in ultimii ani peste 40 de camioane s-au scufundat prin spargerea ghetii…as fi curios  sa vad “live” cum se sparge gheata si cum se  scufunda un camion in lac- uau ! se duce pana la 260 de metri !  …dar nu as vrea sa fiu in el atunci…

Spre sfarsitul zilei am ajuns in localitatea Khatgal, am cautat un restaurant unde sa mancam peste , dar din pacate totul ( restaurante, hoteluri) erau inchise ; sezonul s-a incheiat aici si majoritatea proprietarilor de hoteluri ( multi sunt din UlanBator) au pus lacat pe locatiile lor pana la anul in iunie.

Am plecat pe partea vestica a lacului si dupa cativa kilometri am poposit la o iurta in care era o intreaga familie ( parintii si 2 fete); fetele au hotarat sa doarma la o iurta vecina ( pentru a ne face noua loc mai mult) si desi noi am insistat sa nu plece pentru ca avem loc , ele au spus ca e mai bine asa- inca o data mongolezii si-au dovedit ospitalitatea desavarsita.

Se pare ca in fecare zi am “up-grade”-at ( imbunatatit)  conditiile pentru ca aceasta iurta avea tot confortul unui apartament – si o suprafata de aerisire in tavan mult mai mica – dar cel mai important a fost ca era foarte curat si am mancat spaghete din cele aduse de noi ( noi am pus “la bataie” spaghetele si gazdele au pus ingredientele si carnea…de oaie – daca mai era cazul sa repet…J)

La ora 10 dormeam dusi cu alte cateva paturi pe noi…Noapte buna Mongolia !...pentru ca in Romania este doar mijlocul zilei !