Bagan!-Myanmar , unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii!....
Mi-as dori foarte mult sa va aduc( macar pentru cateva minute ) , sa traiti si sa calatoriti si voi alaturi de mine prin locuri pe care cu siguranta multi dintre voi nici nu ati visat vreodata sa le vedeti. Cred ca aici unii din voi gresiti !: dati, cat puteti da, frau imaginatiei si nu va creati propriile limite !; ganditi, visati fara limite si lasati destinul sa va duca unde vrea el, nu aveti de unde sa stiti cand, unde si cum veti ajunge !....dar puteti visa!...un om fara vise este ca si un om pe jumatate mort!
Deci , relaxati-va, detasati-va de problemele cotidiene,puneti telefonul pe silentios, si incercati sa va imaginati ca-mi sunteti alaturi ( cel putin cand cititi jurnalul).
Pun suflet in acest jurnal si sunt convins ca are o putere invizibila si o incarcatura care poate sa va ajute sa veniti cat mai aproape de mine si implicit de locurile pe care le vizitez.Veti intelege mai bine “fiind” teleportati ( mental) in Myanmar…
Dupa nici 2 ore de somn am plecat spre aeroport; pe drum ploaia mocaneasca din Bangkok se pare ca m-a ajuns din nou ( dar eu am fost mai rapid si am reusit sa fug iar din calea ei ) si sper mereu sa fiu cu un pas inainte….
Aeroportul( pentru zborurile interne), parca este o gara pustie din Romania, curat dar saracacios si primitiv( ca de altfel in tot Yangon-ul) si nu are nimic din tehnologia si “bogatia” altor aeroporturi. Sunt trei zboruri catre diverse localitati din tara si in jur de 50 de oameni asteptau pentru toate; printre ei 5-10 turisti straini si majoritatea luau avionul catre Bagan.Bineanteles ca am intrat in vorba cu ei si am aflat ca multi dintre ei erau pentru a doua ( unii chiar mai mult) oara in Myanmar. Mi-au confirmat si ei ( toti calatori “profesionisti” cu multe tari la activ), ca este cea mai sigura tara din lume pentru turisti. Pe langa faptul ca sunt budhisti practicanti mai exista o lege in Myanmar care spune ca daca faci rau unui turist nu mergi la puscarie ci la munca grea ceea ce este mult mai rau pentru ei,si nimeni nu a auzit sa I se intample ceva rau unui turist( se pare ca nici un localnic nu risca sa ajunga acolo!...or stii ei ceva!)
Stiti ca-mi place aventura dar nu cu un avion Antonov cu elice!!!....ma gandeam ca nu voi merge cu ultimul tip de Boeing dar nici la primul tip de avion rusesc nu m-am gandit…cred ca avionul a fost dat la casat de catre rusi ( acum multi ani!...) si birmanezii il utilizeaza “pina la capat”….de fapt primul soc a fost mare, apoi m-am obisnuit cu zborul si majoritatea faceam “haz de necaz” de acest “sicriu zburator” –fiecare sa stea la locul lui sa fie mai usoara identificarea!...Peste cateva luni la Moscova sper ca MIG-ul supersonic sa nu fie tot dat la casat si recuperat de unii care vor sa-l duca “pana la capat”; nu de alta dar zbor pana la 25000 de metri cu 3000 de kilometri pe ora…o sa fie un zbor adevarat!!,,,caut partener!!!
Bagan !...un aeroport ca si gara din Breaza!!...si in plus functionarii desculti, fara uniforme si foarte prietenosi.M-am cuplat cu 2 americani dupa care venise taxiul hotelului si am ajuns intr-un oras de poveste. Imaginati-va pe o intindere cat suprafata Brasovului , peste 2000 de pagode( temple) complete, de diferite marimi si inaltimi , niciuna asemanatoare cu cealalta si majoritatea construite in secolele 11 si 12. La un moment dat( in secolul 12) erau peste 13000 de pagode dar cu timpul multe au fost distruse dar se pot vedea ramasitele.Este o minune a lumii !!
In majoritate topurilor facute de agentiile de turism, Baganul apare ca o destinatie care trebuie vazuta, dar putine agentii ofera excursii aici( datorita politicii practicate de Myanmar)
Ajungand in Bagan ai senzatia ca esti cu 100 de ani in urma din toate punctele de vedere.Hai sa o luam pe rand!: oamenii sunt costumati ciudat,toti barbatii poarta niste asa zise fuste lungi ( de fapt este un cearceaf infasurat) numite longyin iar femeile toate fuste pana la glezna ( imposibil sa vezi glezna unei femei , ce sa mai vorbim de genuchi!) ; majoritatea nu poarta nimic in picioare ( putini sunt cei care poarte slapi, dar nu alta incaltaminte) Femeile se dau pe fata cu un praf galben spre alb ( care se numeste tanaka) acest praf fiind extras din coaja unui copac, iar cand am intrebat de ce, unii mi-au raspuns ca este un machiaj iar altii ca se foloseste ca strat protector impotriva soarelui (aoleo ! mi-am adus aminte de soare , arde criminal de tare!) Cu orice scop il folosesc femeile( majoritatea se dau pe fata cu el) adevarul este ca arata ciudat cu el pe fata si zici ca sunt pictate pentru vreo petrecere… Baganul este impartit in doua : Bagamul vechi unde sunt majoritatea templelor si unde au ramas putine case ale localnicilor( multi traiau chiar langa pagode ,fara apa ,canalizare si foarte rudimentar iar autoritatile au considerat ca trebuiesc mutati si astfel a luat nastere Baganul-nou) dar care se dezvolta turistic cu multe hoteluri, restaurante, magazine si Baganul nou unde traiesc localnicii; aici vezi adevarata viata a localnicilor, desi cele doua Baganuri sunt aproape lipite; hotelul meu este in Baganul-nou si sunt foarte fericit ca stau aici! In tot orasul exista doar o strada principala asfaltata ( pe unele portiuni doar betonata) iar restul sunt strazi din… nisip ,la fel ca si curtile si interiorul casei tuturor localnicilor. In viata mea nu am vazut asa case saracacioase : de fapt sunt ca si niste terase fara usi, ferestre iar ei dorm pe niste rogojini pe pamant(nisip).Delimitarea proprietatii se face cu garduri darapanate pe care daca le atingi un pic cad cu totul. Nu au deloc simtul proprietatii si sunt convins( dupa figura si temperamentul lor) ca sunt multumiti cu ce au si nu se gandesc sa ‘faca avere”; majoritatea traiesc cu mai putin de jumatate de dolar pe zi!...m-am plimbat prin sat si imi era jena sa port la vedere si sticla de apa (pe care o port tot timpul cu mine si beau cel putin 5 litri de apa pe zi) pt ca ma gandeam sa nu pare ostentativa pt niste oameni care nu au mai numic. Am intrat in vorba cu ei ( cu putinii care stiu citeva cuvinte in engleza) si toti m-au invitat in “casa” lor , multi mi-au oferit si mancare…foarte calzi si prietenosi si se vede ca vor sa vorbeasca cu tine , vor sa-si deschida inimile , vor sa stai cat mai mult la ei si credeti-ma( pare incredibil dar asa este!) majoritate fara vreun scop de a profita de tine…multi din ei nu au parasit strada pe care stau niciodata in viata lor si nu stiu cum arata (si cred nici nu viseaza) mai incolo de “ulita” natala!...
Cei tineri , datorita turismului care s-a dezvoltat ( nu sunt multi turisti dar fata de acum cativa ani cand nu era mai nimeni…) au inceput sa prinda limba engleza( vand suveniruri, sunt ghizi) intrand in legatura cu turistii si poti spune ca sunt destui care chiar daca au un accent imposibil, inteleg ce spui si pot sa te ajute.
In tot orasul nu am vazut mai mult de 2 autobuze si cateva masini folosite mai mult pentru aprovizionare si pentru dus si adus turistii de la aeroport, in rest este plin de motorete, biciclete,trasuri trase de cai, si carute trase de boi….cu siguranta voi pune multe poze dar cand voi ajunge intr-o tara cu internet cit de cat care functioneaza.
Sunt multe aspecte care fac din acest oras sa para un oras ca acum 100 de ani dar mai revin asupra lor pe parcurs .
Am ajuns la hotel rapid, dimineata la 7 eram deja cazat, si m-am luat dupa americani care m-au sfatuit sa iau un ghid local care stie ceva engleza si sa-l las sa ma plimbe cu caleasca (trasa de cal, nu stiu daca mai exista trasa de altceva…) ducandu-ma la principalele si cele mai deosebite pagode si intre timp si explicandu-mi cate ceva despre istoria lor. A fost o idee grozava , in cateva ore am vazut o gramada de pagode si ce este interesant intr-una am urcat pana sus de unde se vedea toata maretia acestui oras plin de pagode marete; a fost o imagine unica ,de acolo de sus!...cat vezi cu ochii in toate directiile numai pagode!...La ora 1 si eu si calul eram terminati din cauza caldurii( desi trasura era acoperita cu o prelata impotriva soarelui) si am hotarat sa mancam( l-am invitat pe ghid la masa cu conditia sa ma duca la un restaurant cu mancare traditionala) iar apoi sa facem o pauza pana la 5 sa mai treca din zapuseala.
La restaurant pe langa orez am mancat o supa de legume( nu stiu numele tuturor legumelor dar erau viu colorate!) fiarta in nuca de cocos, pui prajit, peste prajit si o sumedenie de castroane cu diverse legume, sosuri din care foarte putine stiam ce sunt si pe care le amestecam cu orez; localnicii mananca ca si in sudul Indiei cu mana dar eu am cerut tacamuri si mi-a adus doar lingura si furcilita; niciodata nu-ti aduce cutit, bucatele sunt destul de marunt taiate ptr. a nu mai fi nevoie de cutit. Baganul se afla pe malul raului Ayeyarwaddy si de acolo pescuiesc si mananca localnicii mult peste si deasemenea raul ajuta la “infrumusetarea” si mai mult a mirificului oras. In timpul mesei am baut cateva pahare de suc de trestie de zahar ,trestia fiind storsa chiar in fata mea-extraordinar de bun sucul!, mi-am amintit de India unde l-am descoperit! Interesant este ca pun toata mancarea pe masa si mananci din toate in acelasi timp, si daca esti ca mine gurmand repede faci burta mare si-ti pare rau ca ai mancat asa repede si mult. Am platit 2 dolari pentru amandoi si in asta a intrat si sucul si bacsisul! Sa tot mananci asa!! Dupa masa l-am trimis acasa sa-si odihneasca calul( am gasit pretext sa ma odihnesc si eu- de fapt nu eram obosit ci doar “topit” de caldura) si eu am luat-o pe jos pana la hotel pentru ca aveam burta plina si nu ma simteam bine asa.
Am luat decizia ca seara sa inchiriez bicicleta si sa ma duc cu ea prin tot Baganul deci i-am spus ghidului( nu mai stiu cum il cheama ,avea nume greu …si nu mi-a dat cartea de vizita;-) ca nu mai am nevoie de el!-i-am platit mai mult decit ma intelesesem cu el(5 dolari) si i-am spus ca 5 dolari sunt pentru cal.
Dupa cateva ore in camera climatizata ,m-am refacut si am inchiriat o bicicleta de care nu cred ca a mai prins cineva in Romania ( bunicul meu avea asa ceva) ; am dat 1 dolar si am plecat sa “cuceresc” strazile locuite de localnici….dupa nici un kilometru am observat ca am pana si cand am vazut cauciucurile cum arata m-am ingrozit! Cred ca aveau mai mult decit varsta mea!...m-am intors pe jos un timp dar apoi m-am gandit ca nu pot sa stric cauciucul mai mult decit este si m-am urcat pe bicicleta margand pe el asa; cand am ajuns la centrul de inchiriere, in fata mea era un localnic cu lantul rupt si am renuntat sa mai inchiriez de teama de a nu ramane cu bicicleta departe si a veni apoi cu ea in spate!!
Am luat un “horse-card”( trasura) si am plecat sa vizitez mult mai linistit ca nu se mai strica nimic…am multe sa va povestesc din timpul petrecut in mijlocul localnicilor la ei acasa dar iarasi s-a facut tarziu si vreau sa dorm in noaptea asta mai mult de 2 ore…maine ma duc la un munte cu vulcan foarte faimos unde traiesc multe maimute si elefanti albi si voi avea ce sa va povestesc!...pacat ca nu am internet si voi publica abia peste cateva zile…dar sper ca voi sa fiti ‘live’ cand o sa cititi!....
A!, era sa uit !, in toate templele nu ai voie sa intri incaltat si pe la ora 12 atit de tare ardea piatra pe jos incat fugeam prin jurul lui si tot asa faceau si putinii turisti straini…era un spectacol tare haios cum alergam noi astia strainii neobisnuiti cu picioarele goale si toti birmanezii radeau de noi…
Si A!-ul 2 : comparativ cu India unde si acolo este saracie de neimaginat, Myanmarul este net superior curateniei ; probabil si datorita religiei( si in India la budhisti era foarte curat) ,dar cred ca si datorita implicarii mai mult a autoritatilor in curatenia….despre autoritati intr-un “numar” viitor….