Del corazon de America para todo amigos de mi !
Sambata noaptea -O noapte frumoasa petrecuta pe ritmul muzicii si in mijlocul acestor minunati latino-americani care traiesc viata si se bucura de ea la maxim.
In Panama–City ( si probabil in multe parti ale lumii) este o diferenta intre club de noapte si discoteca ; clubul de noapte este locul unde mergi sa “agati”, sa bei si pentru a cumpara droguri , iar discoteca este locul in care mergi , in principal , sa dansezi – asta nu exculude si celelalte lucruri… ;-)
Muzica de toate felurile ( dar majoritar spaniola) , atmosfera fantastica , fete pline de viata si mai ales pline de energie , straini de pe toate continentele , lumini “dansatoare” pe ritmul muzicii si un “dj” adevarat au fost ingredientele care au facut seara de sambata sa fiu cu adevarat una a distractie; nu-mi venea sa ma mai intorc la hotel si as fi vrut sa plec direct la aeroport ,dar nu stiam ce ma asteapta a doua zi ( sau de fapt ziua curenta) si trebuia sa dorm macar cateva ore.
Cu greu m-am desprins din atmosfera creata de acesti entuziasti localnici( + cativa americani de care m-am “lipit”), care cu adevarat stiu sa se distreze si sa creeze atmosfera ; mereu mi-a placut sa ma inconjor de oameni optimisti , pozitivi si cu pofta de viata …de fapt cred ca nimanui nu-i place sa se inconjoare de carcotasi, negativisti si morocanosi , dar , din pacate , de multe ori asa ne aratam. Cui nu-i place sa stea langa un om plin de optimism si care emana pozitivism ?...
Nu v-am mai spus de mult povestioare , si asta e prea frumoasa sa nu v-o impartasesc : un baietel de cativa anisori desena ceva ; la un moment dat mama acestuia il intreaba ce deseneaza si baietelul ii raspunde ca il deseneaza pe Dumnezeu….- ” dar nimeni nu stie cum arata Dumnezeu ii spune mama acestuia !...dupa cateva clipe de tacere baietelul ii raspunde hotarat : -“ cand voi termina de desenat , vor sti cu totii cum arata !....” ;-) …asta-i atitudinea care-mi place !
Initial am vrut sa ma scol la ora 6 si la 7 sa fiu in aeroport , dar asta inainte de a sti ca ma duc la discoteca ..totusi la ora 8 eram in aeroport si dupa 5 minute aveam biletul de avion cumparat spre orasul David , care se afla aproape de frontiera cu Costa Rica ( nu subestimati niciodata forta gandirii pozitive) ! ;-) ; adevarul este ca autoritatile au introdus cateva avioane in plus pentru a veni in ajutorul celor care vor sa treaca dincolo de proteste si lumea nu stia de aceste avioane suplimentare ( pe internet nu mai exista nici un bilet disponibil urmatoarele zile si primul disponibil costa 500 de dolari) – eu am platit doar 100 dolari ,deoarece se pare ca “batalia” se da pe locurile avioanelor care vin spre capitala .
Acum am aflat si eu adevaratul motiv al protestelor si cat de grave si intinse sunt ele in intreaga Panama; mai multe regiuni din Panama au inceput proteste la adresa autoritatilor pentru deschiderea unor mine de metale neferoase si de aur( gen Rosia Montana)- aceste exploatari aduc mari prejudicii mediului incojurator prin poluarea apei si a solului ; dupa cateva zile de proteste pasnice , manifestantii au inceput sa blocheze drumul principal care leaga tarile latino-americane intre ele ( autostrada transamericana) . Din pacate soseaua( in Panama nu este chiar autostrada cu doua benzi , ca in ale tari ) aceasta prin Panama este singura optiune si nu exista alt drum paralel, deci , de cateva zile de cand este blocata, toata circulatia in Panama este paralizata. Pe o distanta de cateva sute de kilometri sunt zeci de locuri in care este blocata si protestele se amplifica in intensitate si numar . Din fericire , deocamdata , eu am sarit( zburand astazi dimineata) zona unde ele se desfasoara si sper sa parasesc Panama inainte sa se extinda . In fiecare ora la televizor arata stiri despre amploarea protestelor si azi am aflat ca armata este in stare de alerta dupa ce au fost si cateva victime .
In oraselul in care ma aflu eu ( Boquete) situatie este calma , dar localnicii sunt ingrijorati ca nu a mai venit nici un camion cu mancare si combustibil de peste o saptamana de cand sunt drumurile blocate ; stirile de la televizor sunt ingrijoratoare pentru ca tot transportul inter-american este paralizat si economia pierde zeci de milioane de dolari zilnic( sunt mii de camioane blocate).
Chiar acum arata la televizor cum blocheaza protestatarii drumurile : taie copaci , aduc masini si le dau foc…autoritatile au declarat ca nu vor sa negocieze cu manifestantii pana acestia nu deblocheaza drumul , iar manifestantii au spus ca nu cedeaza ( mai ales ca au aparut si victime- se pare ca si un student a fost omorat).
Dar sa trecem la Panama: este curios ca tara a adoptat de mult timp dolarul american ca moneda oficiala( si numai acesta mai circula) dar localnicii tot mai vorbesc de “balboa” (care a fost moneda oficiala) cand vorbesc de bani – cand intrebi un localnic cat costa iti raspunde “x” balboa …care insemna “x“ dolari !
Acum haideti sa va enervez un pic – ar fi bine sa va deconectati de mine acum pentru ca voi vorbi de mancare si n-as vrea sa savurati si sa ma injurati…Mereu cand ma aflu intr-o tara cu iesire la mare sau ocean incerc sa adopt o dieta bazata pe peste si fructe de mare- sunt proaspete , naturale ( nu din cultura cum gasesti in majoritatea tarilor din Europa) , gustoase ( mmmmm ….), ieftine ( J ) si usoare la stomac ; nici in Panama nu am facut exceptie si de cand am venit meniul meu este format numai din fructe de mare proaspete si diverse ( astazi am mancat si peste-ton) .Toate le prefer la gratar si la cat de gurmand sunt eu , pana acum , aici, nu mi s-a facut rau deloc ; intre fructe de mare am grija mereu sa mananc fructe proaspete si suc natural stors in fata mea- de papaya , mango, avocado si excelentul ananas nu m-as satura nici noaptea – ieri am lasat o punga plina de fructe la hostel pentru cei care vin prima oara si nu ajung sa-si cumpere ...asa cum m-am bucurat eu de gem si de crema de ciocolata , cu siguranta se va bucura cineva de fructele cumparate de mine in exces. Sa nu uitati niciodata efectul de bumerang : “oferiti ceea ce doriti sa primiti” .
Primul drum in oraselul asta l-am facut la piata si m-am aprovizionat cu …de toate … ;-) …si inca ceva …am inceput sa nu mai negociez cu localnicii la piata – un american ( care calatoreste de 3 ani) mi-a deschis azi ochii ca nu la piata faci economii , plateste “taranului” cat iti cere ( chiar daca vazandu-te strain umfla pretul) pentru ca nu te imbogatesti din cativa centi ….are perfecta dreptate !
Cele mai multe cunostinte mi le fac aici cu americani ( cred ca reprezinta peste 80% din totalul turistilor) ,ei sunt cei cu care stau cel mai mult la “taclale” , cu ei ma duc sa vizitez locurile , cu ei schimb pareri si experiente, dar mi-e tare dor de olandezii saritori si calatori pe care pana acum ii intalneam peste tot- deocamdata nu am intalnit , pe langa americani, decat cativa nemti .
Dupa 40 de minute de zbor cu un avion micut , am aterizat pe aeroportul din David – micut , cochet , cu putini oameni , aici am realizat ca am scapat de aglomeratia, stresul , poluarea , si nebunia oraselor mari ….ura !!!! de acum voi calatori numai prin orase micute si sate unde descoperi adevarata viata a tarii, adevaratii localnici si adevaratele obiceiuri si traditii.
Orasul David nu are mai nimic de oferit ( + totusi, este al doilea oras ca marime din Panama-100.000 locuitori) si am decis sa nu stau deloc in el ; am luat( impreuna cu un cuplu de nemti aflati in luna de miere) un taxi pana in centru orasului , de acolo am luat un “diavol rosu” care intr-o ora m-a adus intr-o statiune montana recunoscuta la nivel mondial -“Boquete” – acest orasel micut a fost declarat acum cativa ani cea mai apreciata destinatie pentru pensionarii nord americani ( americani si canadieni) care vor sa-si petreaca restul vietii in afara Americii; din acel moment orasul a avut o dezvoltare fulminanta , aici mutandu-se mii de pensionari , ridicand rapid nivelul de trai, curatenia si bogatia orasului. Se pare ca nu degeaba a fost declarat “cel mai frumos loc de retragere a pensionarilor” , si motivul principal a fost clima si aerul curat de munte ; se afla la peste 1000 de metri altitudine , la tropice- deci temperatura este constanta tot timpul anului - , este zona in care se cultiva cea mai buna cafea din Panama, si , foarte important, nu sunt tantari nefiind zapusela din alte zone tropicale .
Un oras minunat pe care abia astept sa-l “diger” maine – azi doar “l-am gustat” …peste- ton… ;-)
Yo me gusta mucho Panama por que aqi la comida esta mui excelente !
Hasta la vista !
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home