Bienvenidos en Costa Rica , la mas verde pais en la mondo ….cu adevarat este cea mai verde tara din lume , in viata mea nu am vazut o tara cu atata verdeata si vegetatie luxurianta.
La ora 5 dimineata ( cand s-a facut lumina) am fost in picioare sa vad unde am dormit ; langa terasa noastra o iguana de aproape un metru rumega ceva …in clipa aia m-am gandit ca daca mi-o fi furat ceva si imi mananca …pasaportul!?.... toate bagajele erau pe terasa si oricine avea acces la ele…e cam tocit pasaportul meu si nu cred ca i-ar fi placut…iar bagajele mele miros a frig din Romania …
Micul dejun , la fel ca-n Panama , clatite…gratis – din fericire aveam cascaval la mine plus crema de ciocolata si le-am facut cinste si la cativa americani clatite cu ciocolata – toti s-au mirat cum fac eu clatitele – intinse cat tigaia – toti ceilalti le fac micute si groase – toti au fost de acord ca sunt mai gustoase “pancakes made in Romania”.
Am inteles ca acest hostel are pagina pe facebook , dar inca nu are site – cine este interesat poate sa caute “celvante jungle hostel “
Dimineata dupa micul dejun am plecat la o mica plimbare in jungla , in principal sa vedem maimutele cu fata alba ( nu mai tin minte cum se numeste rasa asta – un nume englezesc pe care nu-l mai tin minte, iar in romaneste nu am stiut cum sa-l traduc) ; dupa aproape o ora de mers prin jungla plina de insecte si zapuseala ,unii am decis sa ne intoarcem la “baza” , iar altii sa se indrepte spre plaja sa faca o baie in ocean- deoarece trebuia sa plec am ales sa ma intorc cu proprietarul care mergea in Puerto Jimenez si am facut baie acolo.
Desi ne aflam pe tarmul Oceanului Pacific , apa era magnifica , si contrar cu ce stiam eu despre Oceanul Pacific , foarte linistita si curata ; in Costa Rica aveam doua variante sa calatoresc , pe coasta de vest la Oceanul Pacific , sau pe coasta de est la Marea Caraibilor ( Oceanul Atlantic) ; toata lumea stie ca Marea Caraibilor este una din cele mai frumoase din lume cu apa limpede si albastruie , eu am preferat partea de vest pentru ca am crezut ca nu este atat de turistica , dar….toata Costa Rica este plina de turisti si greu gasesti un loc fara straini ( in special americani) .
Am cunoscut o familie de americani in luna de miere care stateau la un hotel de cateva stele , cu piscina , iesire la mare , dar venisera in acest port pentru ca auzisera ca aici traiesc “pura vida” si nu mai vroiau sa se intoarca la acel “resort” ( un fel de mica statiune unde ai de toate – teren tenis, sali de sport , masaj, sauna, etc) ; de doua zile erau aici si isi cautau de lucru sa se mute in Costa Rica .
E plin de americani care si-au deschis aici un restaurant , un mic hotel , hostel , agentie de turism care organizeaza excursii, si tot ce are legatura cu turismul ; din primele zile ale mele aici imi dau seama ca , economia Costa Rica se bazeaza pe turism – sunt peste tot straini aici, dar partea rea este ca preturile sunt duble fata de Panama! In afara de transportul comun ( busurile aglomerate –“colectivos” care merg “in reluare” ) , totul este exagerat ca pret ( americanii pe care i-am intalnit imi spun ca este mai scump ca in America).
Fiind foarte cald afara si vrand sa ajung mai deveme intr-un alt port pe partea cealalta a peninsulei ( Drake Bay), am incercat sa iau un taxi- mi-a cerut 50 de dolari pentru 50 de kilometri – nu stiu cat este in America , dar aici e chiar scump- 5 zile de dormit in jungla ;-) …10 dolari am dat pe pat acolo!
Am mai astepta cateva minute si am luat un “colectivos” care a facut vreo 3 ore pana acolo – e adevarat ca ultima parte a drumului era de pe alta planeta , prin jungla si drumul era doar pietruit si cu multe gropi; dar au meritat cele 3 ore chiar daca intr-un autobus fara aer conditionat ( de fapt nici geamuri nu avea) si care te enerveaza cel mai mult ca opreste din kilometru in kilometru- probabil costaricanii nu au auzit de statii de autobuz.
Am ajuns intr-un alt paradis ( Golful Drake) si dupa o cazare rapida intr-un hotel ( ups , aici am baia mea si mai am si apa calda- dar am platit si 15 dolari ! :-)) aflat la 100 de metri de plaja , am iesit sa ma bucur de apa fiebinte a oceanului; nu exagerez cu nimic dar cred ca apa din acel mic golf avea intre 30 si 35 de grade – chiar si la intrare parea calda!
Sa va povestesc un pic despre “pura vida”- este o expresie si un salut care se foloseste foarte des in Costa Rica , si defineste o ideologie de viata bazata pe un trai simplu, fara stres, fara exagerari, in mijlocul naturii si inconjurat de prieteni si familie . Costaricanii isi traiesc viata in liniste si calm , dar boom-ul turistic din ultimul timp se pare ca-i afectezaza si pe ei iar turistii ( si in special americanii care se muta aici) aduc in acesta frumoasa tara si stresul modernismului….si preturile mari !
In Costa Rica mai mult de 25% din suprafata tarii este formata din parcuri naturale protejate si rezervatii unde se aplica reguli stricte ; in aceste parcuri se afla cea mai mare densitate de flora si fauna din intreaga lume – 5% din biodiversitatea intregii planete ! Acest paradis tropical este marginit de aproape 1400 de kilometri de coasta ( la ambele oceane) , are peste 100 de formatiuni vulcanice ( dintre care 10 active) , jungla plina de animale ( si insecte L ), delta, cascade si nu in ultimul rand cateva milioane de “ticas” si “ticos” – asa se numesc costaricanii- “ticas” de la “cica”-femeie si “ticos” de la “cico”- baiat .
hasta luego !
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home