vineri, septembrie 30, 2011

“Daca vrei fructe , ai grija de flori si nu le rupe “ –proverb indian

Foarte multi cititori imi multumesc pentru informatiile date spunandu-mi ca ei nu ar putea ajunge niciodata in locurile atinse de mine sau nu ar putea calatori niciodata in stilul meu ( stand la hosteluri, la localnici acasa, mancand cu ei, aderand la conditiile lor,etc).

Tuturor acestora le pun aceiasi intrebare : “ati incercat ? “

Hai sa va spun tuturor o alta povestioara draguta :

O batranica de 90 de ani a fost intrebata daca poate sa cante la pian; a raspuns ca nu stie daca poate…toti au ramas blocati crezand ca batranica nu stie ce vorbeste, dar ea a continuat : “- nu stiu daca pot  sa cant la pian pentru ca nu am incercat niciodata “… J

Inainte de a raspunde “nu pot”, ce ar fi daca ati incerca ?! Cand cineva va intreaba daca puteti face ceva , nu raspundeti automat cu “NU” , nu puteti stii ce talente ascunse aveti si le veti descoperi daca incercati !

Mongolia are o populatie de 2,7 milioane de locuitori ( cat Bucurestiul) si densitatea este printre cele mai mici din lume ( 1,5 loc pkm) ; 70% din populatia totala are mai putin de 30 de ani.

Limba oficiala este mongola ‘halha’ , iar limbile minoritate sunt rusa , chineza si Kazaka. Limba mongoleza se inrudeste cu turca, japoneza, finlandeza, coreana , kazaka  alte cateva limbi vorbite in tarile baltice , si, surpriza ,maghiara. Limba se scrie cu alfabetul chirilic .

Maine vom invata istoria acestei tari , dar,  sa vedem ce am facut astazi…

Partea de est a lacului este plina de complexe turistice si aici vara vin turisti dornici de natura , cei care vor sa se plimbe cu barca sau kaiak-ul pe lac, cei care vor sa pescuiasca , cei care iubesc plimbarile lungi cu calul sau pur si simplu  cei care vor sa se relaxeze in concediu. Am parcurs peste 60 de kilometri pe un drum normal( de piatra dar cat de cat mai ingrijit) si am intalnit cel putin 10 complexe de iurte turistice si alte cateva hoteluri din lemn- aici turismul este in floare in timpul verii- dar acum,  nici unul nu mai era deschis ; am mers pana drumul se infunda ( ultimul complex este cel mai frumos si cu cea mai  frumoasa panorama a lacului si a muntelui- Toilogt se numeste acest frumos complex) si de acolo doar caii mai pot trece fara sa riste- se poate si cu masina dar oricand poti sa ramai in vreo mlastina. Pe drum am intalnit cateva carute cu 2 roti trase de iaci ( acum am vazut si eu in premiera cum arata un iac) in care mongolii isi transporta toata agoniseala ; a inceput migratia de iarna si localnicii se retrag spre oras unde sa intampine si sa treaca prin iarna lunga si grea care se apropie cu repeziciune ; probabil ca animalele erau in urma sau in fata lor pentru ca nu le-am vazut impreuna cu ei.

Am hotarat sa ne intoarcem inapoi in Khatgal , si sa cautam o iurta si un localnic care sa vorbeasca engleza si sa-l intreb din multele intrebari pe care le aveam.

In mai putin de 2 ore eram in oras ( adica un sat mai mare) si am inceput sa cautam cazare . L-am rugat pe batran sa mai incercam la cateva complexe turistice ca trebuie sa gasim macar pe cineva care sa vorbeasca engleza si sa ne ajute sa stam unde pe aici ( sa va spun drept aveam nevoie de un dus,  cu greu as mai fi suportat inca o zi la iurta- trebuia sa fie un hotel deschis, imposibil sa nu gasim  !...si inca odata puterea credintei a triumfat !

Stiti de ce Mahatma Ghandi a  detinut  atata putere in India ?...nu pentru ca avea avere, armata, arme,  palate, case , terenuri ,relatii, etc… nu avea nimic material ,  nici macar un costum de haine , era sarac lipit ! ….ci pentru ca avea credinta- cu ajutorul credintei si-a invins toti dusmanii. Avea PUTERE prin capacitatea lui de a sadi credinta in mintea sutelor, miilor, milioanelor de indieni. Daca aveti ocazia sa cititi biografia lui, sunt 2 carti mai mult decat interesante !

Nu mai tin minte , dar parca tot el a zis ca “nici un om nu este invins pana nu abandoneaza in mintea lui” – cat de mult adevar !  

Am intalnit un localnic care ( cu foarte putine cuvinte in engleza pe care le stia) ne-a trimis la un hotel situat exact in centru ( Garage 24 se numea hotelul) ; am avut un pic emotii pana am ajuns acolo ( ne gandeam sa nu gasim si aici lacatul pe usa) dar, cand am ajuns acolo era plin de straini…cel putin 20 de tineri americani care erau intr-o tabara de aplicatii despre impactul vietii moderne asupra mediului inconjurator – si studiul de caz era aceea zona. “Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se intample” …asa a fost si aici, mi-am dorit vorbitori de engleza si Dumnezeu mi-a trimis 20 …si vorbeau atat de prost ( adica cu accent tipic americanesc) incat trebuia sa ma concentrez sa-i inteleg ( dupa atatea zile de cuvinte uzuale ajungi si tu sa vorbesti la fel) ; dupa cateva minute de socializare cu ei , am intrebat cu cine pot sa vorbesc pentru o camera- m-au trimis la un birou langa bucatarie. In interiorul biroului o draguta mongoleza , mi-a zambit , dupa ce i-am spus ca Dumnezeu a trimis hotelul asta in calea mea dupa 4 zile fara dus , si apoi foarte calm mi-a raspuns: “ nu mai avem camere disponibile- e acest grup care a rezervat tot hotelul”…de la extaz la agonie…a remarcat dezamagirea mea si a continuat : “dar avem cateva iurte afara in care poti sa dormi”…am inceput sa rad sanatos …iurte mi-am dorit in turul asta , iurte voi avea pana la sfarsit ! Partea buna era ca puteam sa fac dus in hotel ( camerele nu aveau dusuri si grupuri sanitare proprii si totul era pe hol) ; de fapt, poate era mai bine asa , in camere as fi stat cu alti 4-5 americani , dar asa voi sta doar cu Bat ( Cho a zis ca el prefera iurtele localnicilor unde poate sa stea de vorba , sa manance etc , dar eu cred ca nu a vrut sa-i platesc si lui cazarea – era 6 dolari pe noapte de persoana si nu a vrut sa se simta dator- desi eu am insistat ca nu este nici o problema si ii platesc si lui) .

Cel mai bun dus pe care l-am avut in turul asta- nu-mi mai venea sa ies de sub el- ce mult apreciezi lucrurile pe care nu le mai ai un timp!

Ceai, mancare ,povesti – toate la o masa si stand pe scaun …uitasem cum e sa stai la masa ! americanii vorbeau  numai intre ei si se hotarasera sa calareasca in dupa-amiaza aceasta, m-am hotarat sa ma duc si eu sa vorbesc cu sefa ( aflasem ca tanara mongoleza era sefa de aici si proprietarul era in UlanBator) . Ce bine este sa poti sa intrebi orice, sa te inteleaga, tu sa intelegi ce ti se raspunde …si asa mai departe!

Si timp de cateva ore am stat la povesti cu ea ( nu mai stiu cum o chema- de fapt nu am stiut niciodata, am cartea ei de vizita , e un nume ciudat, pentru noi- ca al tuturor mongolezilor) .

mi-a povestit cateva obiceiuri  pe care nu aveam de unde sa le stiu:

in primul rand ca intrand in iurtile mongolezilor, barbatii trebuie sa o ia la stanga si femeile la dreapta- daca ma gandesc bine mereu eu am fost pus sa dorm la stanga – este o regula pe care toata lumea o respecta - apoi trebuie sa stai cu picioarele spre iesire, nu ai voie sa stai cu picioarele incrucisate in fata ( gen yoga) , trebuie , cel putin, sa gusti ce ti se ofera , sa lasi un mic cadou proprietarului iurtei.

Am intrebat-o de ritualurile funerare si unde ( sau daca )sunt cimitire si mi-a raspuns ca pana in secolul trecut mortii erau lasati afara pentru a-i reda naturii: cainii, lupii , pasarile si alte animale salbatice devorau corpul si credinta mongolilor era ca sufletul  se putea rincarna in aceste animale sau in alti  oameni ( este aceiasi practica si in Tibet - “inmormantarea cerului”) ; cand rusii au preluat “puterea” in Mongolia, au interzis acest ritual si au construit zeci de incubatoare, dar dupa schimbarea regimului de acum 20 de ani , multi mongolezi ( mai ales din interiorul tarii) au revenit la practica de lasare in natura a corpului celui decedat. Eu nu am vazut nici un cadavru pe drum… J …as fi chemat politia daca vedeam… J .

Tot ea mi-a mai explicat ca in Mongolia mai mult de 80% din oamenii culti sunt femei ( si de aici si slujbele in care este nevoie de educatie academica , sunt ocupate in proportie de 80%  de femei) ; explicatia ar fi ca barbatii sunt ocupati cu gospodaria,  reparatii,  sa mearga la targ sa-si vanda produsele, cu furnizarea de mancare si cele necesare in casa si tot ei trebuie sa aiba grija de parinti la batranete.

Toata tara este alfabetizata , si chiar daca multi locuiesc in salbaticie, copiii acestora merg la scoala stand in camine puse la dispozitie gratuit de stat; numai in timpul vacantei vin acasa sa-si ajute parinti la munca din jurul gospodariei.

in timp ce vorbeam , in hotel a mai aparut un grup format din 5 sud-africani ( da familia Profir ! , de acolo de la voi ,din Pretoria) albi si un francez care era consultantul firmei de turism prin care venisera sudafricanii aici; am incercat sa intru in discutie cu ei , dar  oameni ciudati si cu nasul pe sus …am abandonat ideea sa mai conversez cu ei. Incepusem sa scriu la calculator ( eram in urma cu povestile ) si a aparut alt grup format dintr-un american , un sofer mongolez si un translator ; amandoua grupurile  fusesera la pescuit pe cateva rauri din zona ( fly fishing- banuiesc ca un fel de pescuit de pastravi) si plecau spre UlanBator  maine cu acelasi avion ca si mine  . Americanul era mai  sociabil si dupa cateva minute cu el ne-am imprietenit – mai ales ca si el  calatoreste des si avea  multe tari la activ ; lucreaza ca doctor de urgenta intr-un spital , face garzi de noapte + sambata si duminica , si intr-o luna poate sa-si faca peste 2 saptamani de zile libere; din 2 in 2 luni pleaca prin lume- pasiunea lui este pescuitul…de la el am aflat de frumusetea unei zone mai putin cunoscute ( sau mai putin turistice)  si mi-am propus la anul sa o vizitez –Alaska( de la o colega de serviciu am aflat prima oara de frumusetea acestor locuri, iar James a pus punctul pe “I” ) ; mi-a aratat poze  cum pescuia el acolo alaturi de ursii bruni ( niste creaturi impresionante care te omoara pe loc cu o simpla lovitura) somon de cateva kilograme.

Tot el mi-a spus ca urmeaza sa mearga in week-end-ul viitor in muntii Altai din vestul Mongoliei, unde se va desfasura un festival de  “vanatoare cu vulturi”- Uau !, am exclamat ! cum e aia ?  Si a inceput sa-mi explice cum se vaneaza cu vulturii! Si mi-a mai spus ca translatorul lui este specialist in vulturi si soimi de vanatoare! In urmatoarea secunda m-am uitat dupa el si l-am vazut conversand cu sefa de la hotel . M-am hotarat sa trec de partea lor si sa-i sustin vrajeala pe care o avea cu sefa ; m-am dus la el si i-am spus ca am auzit ca este cel mai mare specialist din lume in vanatoare de vulturi si soimi…a tinut !...s-a “umflat in pene” si a inceput sa povesteasca despre asta ! eram ,alaturi de draguta sefa de hotel, fascinat de ce ne povesteste .

Am citit undeva ca cea mai insemnata forta motivanta a unui barbat este dorinta sa de a satisface o femeie; barbatii care strang averi, dobandesc putere , glorie , devin faimosi,  fac aceste lucruri mai intai de toate pentru a-si satisface “dorinta de a placea unei femei( sau mai multora) “ . Mai scria ca daca excludeti femeile din vietile lor , bogatiile, faima , succesul dobandite de acestia nu-si vor mai avea sens… nu e departe de adevar, nu-i asa ?....de aceea femeia manipuleaza asa usor un barbat … J

Multi ma intreaba ( pe mail)  de unde stiu eu atatea si vin cu atatea statistici….citesc mult !, de acum 5 ani de cand am inceput sa calatoresc mai mult – de fapt de cand m-am intors din India unde mi-am cumparat cateva carti valoroase ( imi aduc aminte ca prima carte cumparata acolo a fost “Calugarul care si-a vandut Ferari ) , si le-am cumparat , atunci, pentru ca erau ieftine –termin in fiecare luna cateva carti; sunt un soarece de biblioteca si “dezbrac” din priviri raftul de carti necitite in orice bblioteca sau librarie . Pentru mine cartile sunt o sursa de relaxare si invatare. Innebunesc cand aud oameni care spun ca nu au timp sa mai citeasca …ii intreb imediat daca se uita la televizor, pentru ca daca raspunsul este afirmativ , atunci afirmatia cu “nu am timp “ nu este valabila. Cred ca fiecare om este “ceea ce citeste” , iar acum pe langa carti sunt o multiudine de alte locuri in care poti sa citesti - reviste ,pe internet ( bloguri, site-uri interesante) , carti electronice, etc ….pana la urma cel mai curios castiga ! – ma poate cineva contrazice ?

Vulturii aurii ( Golden eagle) sunt printre cele mai mari pasari de prada din lume si pot sa ajunga pana la un metru inaltime si o deschidere a aripilor de 2 metri ( uau ! –am exclamat amandoi) si vaneaza cu usurinta iepuri, vulpi, pui de lupi pui de caprioara si pot ataca si omora si un lup; pentru a ataca un lup este nevoie de 2 vulturi si succesul este garantat …il pot omora in cateva minute daca se coordoneaza si actioneaza rapid amandoi .

Proprietarii acestor impresionanti vulturi sunt localnici din vestul Mongoliei , din muntii Altai , in general de origine kazaka, si sunt cunoscuti in intreaga lume pentru talentul lor de a dresa aceste pasari de prada ; pana acum cativa ani cei mai faimosi crescatori de vulturi erau kazacii din fosta Uniune Sovietica , dar in ultimul timp Mongolia a ramas printre putinele tari unde acest sport nu este inca interzis si , din contra, este promovat . De doua ori pe an au loc festivaluri si expozitii iar aici se desfasoara si un concurs  unde crescatorii vin sa se “laude cu ce au”; si al doilea festival din an are loc peste cateva zile …of, de ce trebuie sa plec !

Meg ( asa l-am botezat pe translator) , a zis ca in general poti sa cumperi vulturi gata dresati cu 100-200 dolari ,dar majoritatea vanatorilor prefera sa-i ia direct din cuib cand sunt pui ,  sa-i creasca si sa-i antreneze ei ( asta-i farmecul sa-l cresti si sa-i fi tu tatal -nu sa-l cumperi). Pentru a ajunge la cuiburile vulturilor din varf de munte , kazacii folosesc cai care urca pante incredibil de abrubte si se catara ca niste  alpinisti pe stanci de munte ; nici un cal din lume nu ar putea face ce face calul mongolez urcand pe stanci si , poate cel mai greu, coborand de pe ele. Da, cu siguranta caii mei nu ar putea face asta - acum inteleg de ce Dumnezeu le da unora frumusete si pe altii ii inzestreaza cu alte calitati … ;-) …nu se poate ca unul sa le aiba pe toate !

Fiind impreuna cu sefa de la hotel si vrand sa se laude , Meg ne-a dezvaluit ca el face parte  dintr-o retea de vanzatori de soimi si el este cel care se ocupa de achizitionarea lor de pe piata din Mongolia…apoi ii vinde mai departe unor intermediari care cu ajutorul camioanelor ii transporta in tarile arabe…acolo se vand cu preturi incredibile de 10.000-20.000 de dolari catre emirii arabi sau catre alti bogatani cu multi petro-dolari. El castiga la fiecare soim intre 500 si 1000 de dolari .  Am intrebat de ce nu vinde si vulturi si mi-a raspuns  ca vulturii nu se adapteaza in tarile arabe si nu se cauta acolo( desi  sunt mai impresionanti si mai buni vanatori) .

Foarte interesante informatii am avut de la Meg si am promis ca vom mai sta de vorba si maine ; ce bine ca am intrat in vorba cu el si am trecut de partea lor si l-am sustinut cand se lauda la draguta sefa de hotel . se spune ca barbatii sunt motivati in tot ce fac doar de femei……

Tarziu dupa ora 10 seara cand am ajuns in iurta , Bart era inca treaz si punea mereu lemne in soba – era asa placut in iurta si asa rece era afara….totusi m-am invelit cu cateva paturi pentru ca stiam ca in cateva minute dupa ce se va stinge focul temperatura va scadea in iurta rapid si drastic. La cat de obosit eram nici nu am mai observat daca se vad stelele, dar cu siguranta ele erau acolo si ne vegheau somnul.

“Optimistul vede o oportunitate in fiecare pericol, pesimistul vede un pericol in fiecare oportunitate “- W. Churchil

Cand auzeam pronuntandu-se de Mongolia, imi venea automat in minte imperiul creat de hunii lui Gingis Han ,un  imperiul creat prin lupta razboinicilor sangerosi carora nimic nu le statea in cale ; astazi vizitand tara, am cu totul alta viziune despre acesti  localnici, descendenti ai hunilor de alta data…un popor cald , placut, zambitor, ,ospitalier , sociabil si care stie sa-si respecte  oaspetii ; si am observat ca aceasta ospitalitate  nu se aplica numai la straini ( unde ar putea fi ceva nu total neinteresat ) ci in general in relatiile interumane dintre ei ; probabil datorita distantelor lungi pe care le parcurg acesti nomazi , este obligatoriu din cand in cand sa innoptezi pe la vreo iurta si foarte rar se intampla ca cineva sa fie refuzat. Ar fi imposibil pentru cineva sa calatoreasca de-a lungul tarii fara ospitalitatea acestor localnici, iar iurta e pe post de hotel, restaurant, bar, punct de informare (trasee, locuri)  si nu in ultimul rand ajutor in caz de probleme( defectiuni ale mijloacelor de transport, imbolnaviri, etc) ; si rezultatul este ca mongolezii pot sa calatoreasca rapid prin aceste nemarginite locuri fara sa aiba bagaje, tone de provizii , harti sau GPS cu ei…

Modul de viata nomad al acestor localnici s-a nascut din necesitatea de a muta animalele in cautarea locurilor cu iarba mai grasa si buna. Chiar daca tehnologia a inceput sa patrunda si in aceasta tara, locuitorii acesteia raman nomazi datorita spiritului si obisnuintei de a nu sta intr-un loc mai mult timp- e un stil de viata pe care nu poti sa-l schimbi ; majoritatea mongolezilor( chiar daca locuiesc acum in oras) au suflet si fierbe in ei viata de nomad . Marele Gingis Han cucerind teritorii dupa teritorii, ar fi putut sa doarma si sa locuiasca in cele mai mari palate ale vremurilor de atunci, dar, el prefera mereu sa stea in cortul ( iurta) lui si acolo sa primeasca regii care i se inchinau. In jurul capitalei e plin de iurte inconjurate de animale pentru ca multi mongolezi  s-au mutat la oras ( castigind mai usor banii aici) , dar le este greu sa locuiasca in case sau apartamente normale si prefera viata la iurta in mijlocul naturii si a animalelor mult-iubite.

Nomazii mongolezi au doua avantaje mari fata de alti nomazi care mai traiesc in lumea intreaga:

Primul si cel mai esential este iurta , utilitatea acesteia a fost demonstrata secole de-a randul si nu o sa mai intalniti nicaieri in lume o constructie atat de mobila si utila.

Al doilea avantaj mare sunt animalele pe care le cresc acestia , vaci, oi, capre, camile si nu in ultimul rand caii – acestea furnizeaza nomazilor tot ce au nevoie pentru a supravietui : mancare, imbracaminte, bani( din vanzarea de produse) si transport . Se spune ca mongolezii sunt atasati de animalele lor cum sunt occidentalii de masinile lor( inseamna ca eu nu sunt occidental) , si dintre toate animalele calul este cel mai iubit si indragit animal; datorita acestor frumoase, blande si inteligente creaturi ,triburile antice mongoleze au putut sa se raspandeasca de-a lungul intregii tari si sa parcurga distante atat de mari. Apoi, mai tarziu, tot caii au fost cei care i-au carat pe razboinicii huni , in frunte cu Gingis Han , in cucerirea intregii Asie si formarea unui puternic imperiu. Un vechi proverb mongolez spune ca: “un om fara cal este ca o pasare fara aripi”.

De cum intri pe teritoriul acestei tari, o sa remarci ca peste tot sunt insemne cu “calul”,  care este mai mult decat un simbol national.

In Mongolia copii invata sa calareasca de la varste fragede ( 3-4 ani), dar de cand se nasc stau -impreuna cu parinti care calaresc mutandu-si “resedinta” - pe cal zile intregi, deci nu exista frica de acest animal sau de acest sport in randul copiilor.

Simpatica batrinica ,la care ne-am cazat in cea de-a doua noapte , a fost prima care s-a sculat si primul lucru pe care l-a facut a fost sa aprinda focul; dupa ce temperatura in iurta a crescut , am avut si noi curajul sa ne dam jos de pe noi paturile; ceaiul era deja gata si batranica ne pregatea si ceva de mancare: nelipsita painica , iaurtul , bucati de carne si branza uscate. Aici am vazut pentru prima oara ca mongolezii pun sare in ceai( in loc de zahar) , dar datorita laptelui eu nu am simtit asta pana acum .

Inainte de micul dejun , am hotarat sa merg sa …”nasc”…si am ales tot un loc situat la ceva distanta de iurta, undeva sus pe un deal- magnific locul!,  si imi dadea o stare de fericire privind ( ghemuit) intinderea lacului si peisajul tomnatic al padurii din zona . In plina activitate, am auzit ceva miscare in spatele meu…am intors capul si la vreo 20 ,30 de metri era un taur ( sa nu-i zic bou) care se apropia incet de mine…si era negru si avea si coarne…in urmatoarea secunda am realizat ca am o geaca rosie pe mine …am sperat ca taurii din Mongolia nu sunt rude cu cei din Spania si nu stiu de culoarea rosie…dar taurul se apropia…15, 10, 5 metri…deja ma blocasem …nu mai stiam ce sa fac…ma imaginam fugind, cu pantalonii in vine si strigand “ajutor”…dar mongolezii nu inteleg nici cand le spun “yes” sau “no” , ce sa inteleaga ei “help” sau “ajutor”; pe moment mi-a venit ideea ca de acum cand calatoresc prin vreo tara straina sa invat intai cum se zice in limba acelei tari la “ajutor”…Apoi m-am gandit ca nu e buna ideea cu fugitul , ma si vedeam cu 2 coarne infipte in cele doua buci ale mele….si nu aveam nici pantalonii pe mine…am asteptat…ma dureau picioarele si sper ca realizati ca nu am mai facut( nascut)  nimic…dupa cateva minute , vazand ca taurul nu se misca din spatele meu , am inceput sa ma ridic incet, mi-am tras pantalonii si tremurand ( mai ales din picioare) am pornit incet spre iurta …taurul dupa mine…dar acum macar aveam pantalonii pe mine…ma gandeam ca daca se repede la mine sa-i iau coarnele in maini si sa ma sui pe el…vazusem eu intr-un film asta… mergand spre iurta , cu capul intors spre el , am inceput sa-i vorbesc  si sa-i si cant la un moment dat….avea o privire de …bou… fara nici o expresivitate …ultimii cativa metri i-am alergat intrand in iurta de parca navaleau…hunii. Bineinteles ca nu am spus nimic nimanui din iurta ( chiar daca as fi vrut sa spun cred ca as fi fost caraghios sa mimez ce mi se intamplasem deoarece degeaba le explicam in engleza )   , si nici  voua nu v-as fi povestit daca n-as crede ca poate din  intamplarea mea invatati ceva. Acum pare distractiv , dar in acele momente cred ca am transpirat abundent ,desi afara erau in jur de 0 grade , si nu cred ca cineva ar fi vrut sa fie in pielea mea; dupa micul dejun am iesit din nou afara ( de data asta cu gazda) si taurul tot acolo era – probabil asteptandu-ma…i-am facut cateva poze …cand le veti vedea sa va ganditi la mine …si chiar daca radeti sa stiti ca atunci numai de ras nu-mi ardea!

Am invatat de la Bat si de la Cho cateva cuvinte pe care trebuie sa le spui cand ajungi in preajma unei iurte :”Nokhoi khor ! ” – care se traduce “ cainii sa nu muste ! ” – dar intelesul ar fi “ aveti grija de caini! “ sau “tineti-va  cainii” !

Mereu cand ajungeam la vreo iurta ,Cho , dupa ce spunea “sain bai nau “ ( adica “buna ziua” ) apoi imediat striga : “Nokhoi Khor” …ma gandeam sa strige de acum si “tineti-va taurii!” .

In cele cateva zile petrecute  aici am invatat si eu cuvintele de baza ale limbii si , fortat de imprejurari, in fiecare zi invat cuvinte noi ; ultima fraza invatata a fost : “ta angliar iar dagu “ – vorbiti engleza ?...ma saturasem sa mi se raspunda pozitiv la intrebarea in engleza ( din politete ) si sa nu stie o boaba; nu stiu daca v-am spus dar a trebuit sa invat si cum se spune si “da” si “nu” ( “tiam” si “ugui”)  - multi nu intelegeau nici “yes” sau “no”.

Ne-am luat la revedere de la batranica noastra (“baiartai”- la revedere)  , i-am oferit lanterna mea ca si cadou , si urcand in masina am realizat ca nu mai pornea motorul; murise bateria din cauza frigului . Am coborat , am imprumutat  bateria batrinei , si dupa cateva improvizatii am incercat cu aceasta…degeaba, era prea slaba sa invarta un motor atat de puternic. Masina era cu cutie de viteza  automata si nici nu pornea impinsa. Unde sa gasim noi o baterie in pustietatea asta  ?- singura sansa sa treaca vreo masina si sa ne dea “ceva curent” …sau, poate are fiica acesteia care are iurta la cateva sute de metri distanta. Am ajuns la ea cand ea era la masa( deci nu am scapat sa bem si acolo un ceai) si am putut remarca luxul din iurta acesteia( covor pe jumatate de suprafata,  dulapuri, chiuveta cu rezervor de apa , si mult mai curat decat in toate iurtele vizitate pana acum ); din fericire bateria acesteia a functionat si in cateva minute eram pe drum si ne apropiam de tarmul lacului. 

Am vizitat  pe  malul lacului un complex de iurte turistice ( 30 de euro iurta de 2 paturi pe noapte) si am remarcat diferenta majora intre cele “originale” ale localnicilor, si cele de inchiriat  : cele gen “hotel” parca nu au suflet fiind  mult mai reci si mai neprimitoare- cu siguranta as alege oricand un locusor in iurta unui localnic decat una la “hotel”- chiar daca este mai murdara, aglomerata si are si un taur prin zona… :- )

 

Toata ziua am mers pe malul de vest al lacului , si am admirat intinderea nemarginita a acestuia , cu apa lui pura si de un albastru ireal.  Imi imaginam cat inseamna 260 de metri adancime, si cum e sa ai o varsta de cateva zeci de milioane de ani … am  citit ca este al doilea cel mai batran lac din lume ( dupa Baikal) . Iarna lacul ingheata pe o adancime de 1,5 metri si pe lac pot traversa fara probleme camioane de toate tonajele – scurteaza mult drumul spre ( si dinspre) Rusia si cred ca iarna, acest traseu improvizat,  este singura portiune de “drum” din Mongolia fara gropi; totusi am citit ca multi soferi imprudenti se aventureaza si in lunile de primavara cu camioanele pe lac ( cand gheata se subtiaza) si in ultimii ani peste 40 de camioane s-au scufundat prin spargerea ghetii…as fi curios  sa vad “live” cum se sparge gheata si cum se  scufunda un camion in lac- uau ! se duce pana la 260 de metri !  …dar nu as vrea sa fiu in el atunci…

Spre sfarsitul zilei am ajuns in localitatea Khatgal, am cautat un restaurant unde sa mancam peste , dar din pacate totul ( restaurante, hoteluri) erau inchise ; sezonul s-a incheiat aici si majoritatea proprietarilor de hoteluri ( multi sunt din UlanBator) au pus lacat pe locatiile lor pana la anul in iunie.

Am plecat pe partea vestica a lacului si dupa cativa kilometri am poposit la o iurta in care era o intreaga familie ( parintii si 2 fete); fetele au hotarat sa doarma la o iurta vecina ( pentru a ne face noua loc mai mult) si desi noi am insistat sa nu plece pentru ca avem loc , ele au spus ca e mai bine asa- inca o data mongolezii si-au dovedit ospitalitatea desavarsita.

Se pare ca in fecare zi am “up-grade”-at ( imbunatatit)  conditiile pentru ca aceasta iurta avea tot confortul unui apartament – si o suprafata de aerisire in tavan mult mai mica – dar cel mai important a fost ca era foarte curat si am mancat spaghete din cele aduse de noi ( noi am pus “la bataie” spaghetele si gazdele au pus ingredientele si carnea…de oaie – daca mai era cazul sa repet…J)

La ora 10 dormeam dusi cu alte cateva paturi pe noi…Noapte buna Mongolia !...pentru ca in Romania este doar mijlocul zilei !

joi, septembrie 29, 2011

Probabil ca stiti ca cel de-al saselea simt nu poate fi identificat cu precizie si limitat ca si cele 5 pe care le cunoastem( : vaz, auz, gust, pipait, miros) dar prin exercitiu si credinta , acest al saselea simt, devine un fel de inger pazitor al omului. Cu siguranta ca fiecare dintre voi ati avut momente in viata cand ati fost condusi de o forta care v-a ghidat pasii spre un loc deosebit, spre un moment placut , spre o persoana care a devenit cea mai importanta si iubita …si multe alte exemple in care acest “al saselea simt” si-a facut datoria ; al saselea simt si-a facut datoria si zilele acestea pentru mine.

In cele 5 zile si 4 nopti in care am strabatut o portiune mica din Mongolia, am putut sa vad si sa simt exact cum traiesc , ce obiceiuri , ce traditii , ospitalitatea si deschiderea mongolezilor din interiorul tarii ; am fost oaspetele lor neinvitat, mi-au fost gazde care stiau ca nu au ce sa castige de pe urma mea , nu ma cunosteau si stiau doar ca am nevoie de un acoperis ( si acela gaurit J ) deasupra capului si cu toate acestea m-au facut sa ma simt ca cel mai important personaj din viata lor, mi-au dat ce aveau ei mai bun din casa lor , si-au deschis sufletul si mi-au aratat caldura si ospitalitatea poporului mongolez….exact ce asteptam!...deci aveti cu totii incredere in al saselea simt !

Am plecat mai departe pe “drumul fiarelor”…si zic asta pentru ca aproape din ora in ora intalneam o “rabla” antica care ramasese in pana si soferul mesterea la ea; soferul nostru se oprea la fiecare masina defecta de pe drum si-l intreba pe sofer ( care in general era sub ea, bagat la motor , sau mesterind la vreo piesa sa gaseasca vreo improvizatie) daca are nevoie de ajutor. Am vazut in mijlocul “drumului” legendarele camioane rusesti, noile camioane chinezesti, masini de teren rusesti si japoneze, motociclete, toate cedau datorita drumului si probabil uzurii avansate si vechimii acestora. Am vazut la un camion de mare tonaj motorul si cutia desfacute pana la ultima piesa si soferul fericit ca ,in sfarsit, gasise defectul- acum urma sa improvizeze ceva la arborele cotit si se gandea unde sa mearga sa faca pe strung o noua piesa in locul celei care cedase; niciodata vreo masina de tractare nu a ajuns sa tracteze vreo masina care se defectase- mai devreme sau mai tarziu soferii reuseau sa le reporneasca si sa mearga mai departe cu acele harburi nemuritoare.

Am ajuns dupa cateva ore in primul sat mai marisor(Chandman-Undur) in care am intalnit civilizatia-adica curent, magazine , case din lemn, strazi si chiar si un centru cu o statuie in mijloc; aici am poposit la niste neamuri de ale batranului Cho , care , surprinzator aveau chiar lux in casa : televizor, paturi, dulapuri frumos colorate, fotolii, masa , linoleum pe jos…un adevarat lux pentru aceasta zona. Am baut vreo doua ceaiuri, am mancat cateva gogosele si am facut multa gimnastica cu mainile ( si eu si ei) si am inteles ca au un magazin cu “de toate” prin centru si au si cateva animale mai sus in munte; la plecare n-am scapat fara sa ne dea pe drum niste carne uscata si cateva gogosi.

Dupa opriri pe la cateva iurte pentru traditionalul ceai ( in mongola se spune “suutei tsai”) si socializare cu gazdele , am ajuns la ora pranzului la o statiune parasita (Bulnai ) de pe vremea sovieticilor, statiune in care acum 20 de ani aici venea nomenclatura comunista sa se relaxeze si sa se ascunda in inima muntilor; acum aceasta statiune este parasita si au ramas doar scheletele marelui hotel si a casutelor de odihna din jur ; dar nu v-am spus pentru ce era faimoasa aceasta statiune- pentru apele termale ( 50 de grade) care izvorasc din munte…comunistii au construit exact la baza muntelui o statiune unde inca se mai pot vedea ( desi hotelul este inchis cu lemne batute in usi si geamuri) mesele de masaj, camerele hotelului, salile de tratament si baracile unde se scaldau mai marii acelor vremuri….azi aici se scalda si se spala localnicii- adevarata mana cereasca pentru cei care locuiesc in zona sa vina sa faca o baie calda si sa spele hainele de mirosul animalelor cu care convietuiesc.

Din cele 10 baraci in care curge apa termala , vreo 5 sunt inca functionale si ne-am bucurat si noi de caldura si eficienta acestor ape ( sunt ape termale minerale pentru ca aveau mirosul celor de la Baile Felix sau de la Herculane ) – nu-mi mai venea sa ies din apa si ma balaceam ca un copil …eram in mijlocul muntilor, intr-o salbaticie de putini cunoscuta si ma bucuram de un lucru pentru care multi m-ar fi invidiat: ape termale gratis si nelimitat. La inceput Bat find pudic nu s-a dezbracat sa se bage cu totul in apa , dar vazandu-ne pe mine si Cho cum ne balaceam in “propriile” noastre cazi s-a dezbracat si el apoi si nu mai vroia el sa plecam. Din pacate mai aveam mult de mers si trebuia sa parasim acest “paradis terestru” pentru a ne continua drumul. Statiunea se numeste Bulnai Hot Spring si la cateva sute de metri distanta de aceste izvoare acum s-a construit o alta locatie turistica care are cateva iurte de inchiriat; am vizitat-o si pe aceasta , dar din pacate nu mai era decat o femeie batrana acolo ( sezonul turistic s-a incheiat la sfarsitul lui august) care avea grija de acel loc pe timpul iernii.

Am observat totusi ca mongolezii sunt tare civilizati si nu stricasera si furasera mai nimic din statiunea parasita de acum multi ani- probabil multi altii ar fi furat lemnul sau alte materiale din acel complex, sau doar ar fi distrus….stiti voi la cine m-am gandit…

Trebuia sa ajungem la lac in seara asta si sa mancam peste pentru ca acest lac este faimos pentru cantitatea mare de peste care se afla in el numai ca drumul era din ce in ce mai greu si masina abia mai reusea sa treaca de capcanele si obstacolele naturale de pe drum- nu repara nimeni drumul pe aici, ci din contra ,natura ( prin ploile dese si iernile lungi ) il strica mai mult , parca impotrivindu-se accesului civilizatiei care de multe ori o strica. De multe ori trebuia sa ocolim zeci de metri o rapa inaccesibila si doar flerul( sau al saselea simt J ) lui Che stia pe unde sa o luam si sa mergem mai departe .De la statiunea termala nu am mai intalnit decat motociclisti si un grup de turisti calare pe cai- ne-am oprit si in sfarsit am vorbit si eu cu cineva fluent in engleza . Era un grup format din 2 nemti, 3 olandezi , un australian si o austriaca care faceau un tur de 8 zile, calare pe cai ,prin zona ( cam acelasi tur pe care il faceam noi cu masina, dar venind din partea opusa ) ; mai aveau cu ei 2 ghizi( aici m-am laudat ca am si eu 2 si sunt singur) , inca 3 cai ( care le carau corturile si lucrurile personale) si un translator ( o studenta draguta si foarte comunicativa) – le-am propus sa facem un schimb dandu-le un ghid din cei doi ai mei si ei sa mi-o dea pe translatoare sa mai vorbesc si eu cu cineva fara sa ma chinui sa inteleg sau sa ma fac inteles J . Asteptau cu nerabdare sa ajunga la apele termale pentru ca nu se spalasera de vreo 4 zile ( si mai ales cand esti calare incepi sa prinzi si tu mirosul calului- nu le-am spus dar chiar putzeau cumplit ) . Le-am urat baie fericita, ei mi-au urat gimnastica placuta la maini si cand ne vom mai revedea sa-i invat si pe ei mongoleza pe care cu siguranta o voi invata daca mai stau mult cu localnici non-vorbitori de engleza.

Peisajul era magnific: intram in padure, ieseam pe creasta unui deal , apoi coboram dealul pentru a urca un altul mai abrupt si mai frumos colorat- copacii aveau cu totii culoarea galbeana a toamnei si ce este ciudat aici, ca si coniferelor li se ingalbeneau tepii si le cadeau ( adica erau un fel de molizi sau pini cu tepii ingalbeniti) . Din loc in loc intalneam turme de vaci, oi ,capre ( pe langa iurte) si cel mai frumos , cai salbatici ; erau zeci intr-o turma , formand un pastel viu colorat : de la cei inchisi ( negri sau maro) pana la cei de culoare deschisa ( albi, gri, sau inchisi cu pete albe) –printre ei o multime de manzi care stateau parca lipiti de mamele lor si erau copii mai mici ale acestora. Era greu sa te apropii prea mult de ei pentru ca fugeau – sunt totusi cai salbatici. Foarte des cand opream la vreo iurta ii vedeam cum se apropiau de caii domestici ai acelui proprietar ,dar cand incercam sa mergem la ei se indepartau rapid. Desi stiam ca , caii mongolezi sunt de talie mai mica , nu mi-am imaginat sa fie atat de scunzi ; daca m-as fi urcat pe vreunul ,poate nu as fi atins chiar pamantul cu talpile , dar cu siguranta as fi aratat caraghios…probabil de asta Dumnezeul a facut localnicul mongolez proportional cu calul si majoritatea sunt scunzi ….cu siguranta nu sunt cai pe care sa-i incalece un european de statura medie spre inalta , dar frumusetea lor consta in atitudine , in salbaticia acestora si in imaginea fantastica data de numarul impresionant al exemplarelor dintr-o turma . Probabil ( alaturi de mustangii din America si caii nostri din delta) sunt cei mai fericiti cai din lume…pentru ca au libertatea de a face si a merge unde vor ei si sunt proprii lor stapani.

Din loc in loc intalneam ( in general pe culmile cele mai inalte ale dealurilor si in locuri de unde ai vizibilitate maxima) niste constructii primitive din lemne ( cu pietre asezate la baza) si bucati de carpe albastre legate de lemne , care pareau niste locuri de adoratie si rugaciune …mi s-a raspuns ca majoritatea localnicilor sunt adepti ai shamanismului si carpele albastre reprezinta cerul- spre rusinea mea nu stiu ce miscare religioasa este aceasta( am auzit ca exista shamani- un fel de vraci, dar nu stiu mai multe) dar cand voi intalni pe cineva care va sti sa-mi explice ( adica sa stie si engleza) , va voi satisface si voua curiozitatea – probabil este ceva cu spiritele si cu multi zei …???

In sfarsit in departare vedem lacul imens – Khuvsgul -este al doilea lac ca marime (2800 kmp) din Mongolia ( si primul cu apa dulce) si unul dintre cele mai mari din Asia in apa dulce ( bineinteles mult dupa lacul Baikal din Siberia- Rusia) ; este si al doilea cel mai adanc lac din Asia ( cu peste 250 de metri adancime) si apa dulce din el reprezinta intre 1 si 2% din totalul de apa dulce mondial ( si 70% din rezerva de apa dulce a Mongoliei) . Specialistii spun ca lacul este fratele mai mic ( cu vreo 20 de milioane de ani mai tanar) al lacului Baikal ( amandoua fiind lacuri batrane ale planetei noastre) si s-a fomat tot prin miscari ale placilor tectonice – si nu este nici foarte departe de lacul Baical, la “doar” 200 de kilometri , dar cu asemenea drumuri insemna cateva zile bune de mers …lacul este faimos pentru apa pura , pentru bogatia de peste din el ( in special sturion si un tip de somon) si peisajele superbe din jurul lui .

Noi venim din partea estica a lui, coboram spre sud la capatul acestuia ( unde este orasul Khatgal) si apoi urcam pe partea vestica unde este o zona mai turistica.

Deocamdata ne-am oprit la cateva sute de metri departare de el , pe un deal inalt unde am gasit o iurta sa ne gazduiasca peste noapte; initial am vrut sa innoptam pe malul acestuia , dar se intunecase si nu vroiam sa mai riscam sa cautam iurte in plina noapte. De fapt sunt 2 iurte care apartin mamei si fiicei; mama , o femeie de 70 de ani , micuta de statura , cocosata ,dar plina de energie si cu zambetul bland a unei bunici, ne-a primit regeste si a inceput sa scoata tot ce avea ea mai bun in casa: aici am vazut si mancat pentru prima oara branza uscata( “arul” -e ca sapunul uscat si eu nu am simtit gust de branza, dar probabil aveam eu gustul deformat de la atata carne de oaie) ; a incalzit pentru noi si niste placintele cu carne( de oaie bineinteles) si ne-a servit cu mult, mult iaurt. Iaurtul in zona aceasta este ceva intre smantana si unt si se mananca pe paine pentru ca este foarte gras si imposibil de mancat gol . Nivelul de confort a crescut considerabil de la iurta din noaptea precedenta , aceasta avand si televizor, panouri solare , dulapuri si fiind mult mai curata. Am uitat sa va spun ca in fiecare iurta se gaseste o baterie auto care impreuna cu un bec asigura un minim de lumina pe timp de noapte. Aici , aceasta baterie era imensa ( incarcata ziua de panouri foto-voltaice) si mai avea babuta si radio si antena TV afara. La fel ca in iurta precedenta , dupa masa , in jurul orei 9 ne-am pregatit de somn si mie mi-a revenit onoarea sa dorm pe unul din cele 2 paturile improvizate – adica intre doua buturugi au pus cateva scanduri si astfel s-a construit un pat la inaltime de sol ;mi-au explicat ca avantajul este ca suplimenteaza spatiu din iurta deoarece se pot depozita diferite lucruri si sub pat- in cazul meu sub pat aveam oalele cu lapte, smantana si branza . In tot timpul prezentei noastre in iurta , pisica batranei nu s-a dezlipit de aceasta si chiar seara la culcare s-a tolanit in patul batranei la picioarele acesteia- ciudat , dar nu se atingea deloc de mancarea care era peste tot si mai ales de cratitele cu lapte.

Iar am avut pe mine paturi si cuverturi ”fara numar, fara numar” si la ora 10 deja eram in lumea lui Mos Ene, nu inainte de a admira din nou cerul , luminat de mii de stele si a cauta vreo stea cazatoare sa-mi pun o dorinta….mi-am pus-o fara sa gasesc steaua …

miercuri, septembrie 28, 2011







Cu tine ai mereu doi tovarasi : tot binele pe care l-ai facut si tot raul !

M-am sculat cu un entuziasm maxim si cred ca eram in stare sa mut muntii in aceea dimineata ; am plecat la aeroport ca si cum as fi plecat acum 25 de ani intr-o gara a unui oras european si trebuia sa aleg o destinatie in functie de trenul de noapte pe care l-as fi gasit ( atunci ma orientam dupa un tren de noapte- care sa ajunga la destinatie dimineata si in care sa dorm toata noaptea- iar acum m-am orientat dupa primul avion). Am luat un autobuz( 30 de centi) si in 30 de minute eram in cel mai mic aeroport dintr-o capitala de stat- a fost de fapt  senzatia ca m-as fi dus la o gara nu la aeroport ; la ghiseul de bilete, am intrebat care-I primul avion care pleaca in interiorul tarii si , in 5 minute aveam bilet pentru Murun cu plecare intr-o ora ( a durat asa mult, 5 minute ,pentru ca am platit cu cardul si a trebuit sa merg la un birou unde aveau P0S pentru carduri ). In aeroport putine persoane  si asta probabil inseamna ca mongolezi nu calatoresc cu avionul iar turistii si mai putin merg cu acesta  – nu am vazut nici unul. Bineinteles ca avionul micut cu elice era pe jumatate plin ( adica erau maxim 20 de pasageri) si intr-o ora jumatate aterizam intr-o “comuna” din nordul Mongoliei- pentru Mongolia o localitate cu 20.000 de locuitori se numeste oras dar, conform standardelor europene, as numi localitatea “comuna” ( nu avea decat case- fara blocuri sau vile- , cu garduri si animale ca la tara, cu mult praf pe strazi, putine masini, multi caini,  si nu exista nici o  strada pavata) ; sa nu va inchipuiti ca aeroportul era mai mare ca gara din Breaza , dar avea parcarea mai mare…pentru ca acolo am gasit-o pe Sara…

Sara este un ghid din Murun care insotea  turistii prin zona lacului Khuvsgul …spun “insotea” pentru ca acum are un copil de 3 luni si nu mai poate sa plece din casa mult timp deoarece alapteaza.  Sezonul turistic in aceasta zona incepe in iunie si se termina la sfarsitul lui august , timp in care nu este un aflux masiv de turisti , dar oricum sunt  ceva, comparativ cu celelalte 9 luni ale anului cand vin doar nebuni pe aici; zona fiind situata la aproximativ 2000 metri altitudine , iarna se instaleaza rapid  si vara vine tarziu.

Am mers impreuna cu Sara si sotul ei ( un ofiter care lucreaza la inchisoare- deja am asociat zona asta cu Siberia unde sunt trimisi criminalii rusi) in centrul orasului ( hai sa-I facem onoarea sa-l numim asa) , unde m-au invitat la o masa tipic mongoleza( cu multa carne….de oaie … de fapt  sunt convins ca este carne de miel dar ei zic ca este de oaie ) timp in care Sara incerca sa-mi faca rost de un ghid sa vina cu mine intr-o expeditie de 5 zile sa-mi arate zona si sa ma introduca in traditiile si obiceiurile locale; timp de 3 luni cat tine sezonul , majoritatea ghizilor de aici sunt studenti care studiaza in Ulanbator si acum scoala incepand nici unul nu mai era disponibil -ghidul de fapt inseamna translator pentru ca adevaratul ghid este soferul, care este si localnic si stie toate locurile si toti oamenii din zona. Dupa zeci de telefoane fara succes am renuntat la a cauta ghid si Sara a propus sa vina cu noi fiul ei ( Batzorig) care “stie ceva engleza”- precum am presupus , “stie ceva” , se traduce cu stie cateva cuvinte J ….am negociat cu ea un pret de 50 de dolari pe zi ( enorm pentru o persoana dar asta-i pretul pentru intreaga masina si este foarte convenabil daca sunt 5 oameni) pentru o masina 4x4 de teren si a zis ca trebuie sa fie masina puternica pentru ca n-am mai vazut asa drumuri ca aici nicaieri  si cand ma voi intoarce ii voi da dreptate ; dupa alte telefoane fara succes in a gasi  o masina puternica ( in general sunt masini rusesti-tip “TV”-urile vechi la noi -care sunt rezistente, 4X4 si se repara pe marginea drumului ) , mi-au dat masina lor , si sofer l-a convins pe socrul ei( Choijamts) sa vina. Timp de jumatate de ora cat au durat pregatirile am mers la ei acasa si am vazut cum traieste o familie de nivel mediu in Mongolia( sau in zona aceasta) ; familiile cu statut mai ridicat nu mai  traiesc in iurte ( imediat va explic ce sunt acestea ) , ci se muta in case din lemn ( majoritatea )  sau  caramida – conditiile sunt ca la tara, cu toaleta afara , nu au dus, si apa au doar la bucatarie. Casa este compusa din 2 camere si bucataria este parte dintr-o camera- nu exista decat o soba comuna pentru  toata casa , si in general la aceea soba se si gateste.

In casa Sarei se gaseau 6 copii , dintre care 3 ai ei si alti 3 nepoti de la o sora; aceea sora era plecata de 3 luni intr-o zona din nordul tarii, o zona unde se gaseste aur si multi mongolezi risca enorm  incearcand  sa se imbogateasca  rapid prin munca in mine ilegale de aur unde zilnic se produc crime- de 3 saptamani copiii nu mai stiau nimic de mama lor si de suparare se mutasera la matusa lor ( tatal murise cu ceva timp in urma- nu mi-a spus daca tot in mina); am sesizat si eu o nota de tristete in ochii acelor mici copii ,care foarte probabil  sa fi ramas orfani – Sara mi-a explicat ca daca “ai norocul” sa gasesti ceva aur si vreun vecin afla , sunt mari sanse sa nu mai iesi dimineata din cort…si fiind o mina de aur ilegala, mortii sunt ingropati rapid ( cu toate lucrurile lor ) pentru a nu exista anchete si controale….ca-n filme… sau o realitate crunta ?... desi ar putea sa para interesant locul ( Sara mi-a explicat ca oamenii sapa ca , cartitele pana la 8- 10 metri si in general gasesc aur) ,promit ca acolo nu ma duc .

Am rugat-o pe Sara sa ma duca la o alimentara din zona si le-am cumparat copiilor o plasa de dulciuri…probabil o infima bucurie fata de un telefon de la mama lor… L …hai sa spunem cu totii o rugaciune pentru acei copii…multumesc!

In 30 de minute eram in masina , impreuna cu batranul si Bat ( mi-e greu sa-I zic numele intreg si l-am botezat Bat) si plecam in salbaticia Mongoliei, pe drumuri batute de localnici si foarte rar de turisti- destinatia finala este lacul Khuvsgul,  si zona din jurul acestuia , zona care se numeste “perla albastra a Mongoliei “ . Este o destinatie mai putin cunoscuta de turisti care , majoritatea , iau tururi din Ulanbator si merg in desertul Gobi, in Karachoram( fosta capitala a imperiului) , sau in imprejurimile capitalei; sunt cateva tururi care se organizeaza si in aceasta zona dar sunt pentru cei impatimiti de natura, pentru cei care vor sa calareasca zile intregi intr-un tur calare pe faimosii cai mongolezi, pentru pescarii impatimiti sau pentru cei care au vor intr-adevar sa vada adevarata Mongolie ( ca mine) . 

La ora 4 dupa-amiaza am plecat din Murun si dupa cateva sute de metri mi-am dat seama ce inseamna drum rau…cu adevarat era off-road si nici chiar eu ( care sunt recunoscut ca nu am grija de masinile mele) nu mi-as fi bagat masina pe aici- atunci am inteles de ce mi-a spus Sara ca vom avea nevoie de 5 zile pentru a acoperi o zona relativ mica pe harta – parcurgeam 10-20 kilometri pe ora si erau zone in care mergeam mai incet decit am fi mers pe jos. Dupa 3 ore , la lasarea intunericului , parcursesem numai 50 de kilometri si Cho a decis sa cautam o iurta sa innoptam; acum sa va explic ce este o iurta ( nu stiu daca asa se traduce in romaneste dar termenul vine din rusa , “iurta” iar  engleza se spune “ger”) : este un fel de cort mai mare , mult mai stabil  si calduros, folosit de nomazii mongolezi care il folosesc pe post de casa si de cateva ori pe an  il demonteaza si monteaza mutandu-se  in cautarea ierbii ( pentru animale) mai bune si mai grase . Chiar si in orase sunt cartiere intregi de iurte si multi mongolezi traiesc inca in aceste “case” , asa cum traiau strabunii lor de sute de ani . Mongolia este , cred, singura tara din lume unde mai sunt destui localnici care traiesc ca acum  sute de ani si sunt nomazi adevarati.

Iurta este o constructie relativ simpla formata dintr-un schelet din lemn acoperit cu cateva foi de panza groasa si pazla ; la baza este  un fel de gard (grilaj) pliabil care se asezaza circular, pe acesta se pun oblic aproximativ 50 de bete care in partea de sus se sprijina pe o roata( care la randul ei se sprijina pe doi stilpi) care formeaza acoperisul; roata respectiva are diametrul de 1-1,5 metri si prin ea iese cosul de fum si o aerisire , a carei marime ,  variaza de la iurta la iurta.

Majoritatea iurtelor in care am dormit aveau aproape jumatate de roata deschisa si deci vedeai cerul din interiorul ei pe o suprafata de aproape un metru patrat ( este , pe langa partea practica de aerisire si partea romantica a iurtei  J pentru ca vezi stelele noaptea, dar pe acolo iese si  toata caldura… L) – iar partea deschisa mai are si rol de luminator.  Usa iurtei se pune in general spre sud din doua motive :  pentru ca vantul bate in general dinspre nord , deci sa adaposteasca intrarea si deoarece dinspre sud straluceste cel mai mult soarele si  poata sa intre cat mai multa caldura in iurta pe timpul zilei ;  fiind de dimensiunea gardutului , trebuie sa te apleci sa intri , dar odata intrat poti sa stai in picioare inauntru .

In jurul orei 19 am oprit pe marginea drumului ( cam mult spus drum, poate poteca este mai bine) la prima iurta intalnita dupa ce am decis sa innoptam; erau doi tineri frate-sora , de 23 si 25 ani,  care aveau grija de 30-40 de vaci , vreo 20 de capre si oi , si 2 cai… ne-au primit cu multa caldura si au inceput sa ne trateze ca si oaspeti adevarati. Pe langa ceaiul pe care fiecare mongolez ti-l ofera daca ii treci pragul “casei”, ei au inceput sa ne pregateasca si un fel de ciorba cu carne de …bingo !, oaie! Conditiile erau precare dar, asta am vrut, sa vad cum traiesc mongolezii adevarati si sa ies din perimetrul turistic . In mijlocul fiecarei iurte se gaseste o soba cu rol dublu, de sursa de caldura si loc de pregatit mancarea , si aici femeia ( in general) gateste mancarea . Exista un singur vas de gatit , in care fac ceaiul , gatesc, incalzesc , fierb laptele, etc…un vas universal de fonta multifuctional. Ceaiul la mongolezi este atipic si este un fel de amestec de ceai cu lapte(  in apa fiarta se pun niste plante culese de pe camp si mult, mult lapte – deci ceaiul are gust de lapte)- nu exista sa intri intr-un loc si sa nu-ti ofere “ceai” ( asa se spune  si in mongoleza) – este o impolitete sa refuzi si cred ca in fiecare zi am baut vreo 10 ceaiuri ( de multe ori am baut si cate doua pentru ca gazda insista si am inteles ca nu este bine sa refuzi) . De asemenea pe langa ceai fiecare gazda te serveste  si cu niste cornulete ( gen paine) pe care le tin intr-o punga si cred ca unele sunt de saptamani intregi acolo…daca poposesti mai mult timp intr-o iurta , nu scapi fara sa mananci iaurt mongolez.

In prima iurta ne-au oferit o mancare calda si proaspata facuta atunci din taietei din faina si carne de oaie …nu am fost prea fericit de gust , dar, trebuia sa mananc  ceva si nu este politicos sa refuzi mancarea- cel putin trebuie sa incerci . Eu mananc carne de miel odata la 2-3 ani de Paste, si atunci doar gust…despre carnea de oaie , nu-mi aduc aminte sa fi mancat vreodata, poate din greseala….

 La ora 9 , ne-am pregatit de culcare si  cand mi-am scos sacul meu de dormit , toti din jur, in frunte cu Bat au inceput sa rada sanatos…Bat, desi stie doar cateva cuvinte in engleza,  a dat o replica care m-a ingrozit : “ice –cream” – adica inghetata…chiar asa de frig o sa fie am intrebat ( prin limbajul trupului) …da, mi s-a raspuns si mi-au intins cateva paturi sa ma invelesc …noroc cu ele ca daca as fi ramas cu acel sac ( care desi era de la Himalaya si garantat la 0 grade )nu ar fi facut fata-  pe la orele 3-4 in miez de noapte  m-am sculat sa ma duc afara( dupa 4 -5 cesti de ceai , nu am putut sa ma abtin pana dimineata….baute la insistenta gazdei care sesizand ca am mancat putin ma indemna sa mananc iaurt sau ceai… J )  si era sa paralizez de frig…si nu era nici o diferenta intre afara si in interior, acoperisul iurtei fiind deschis si noaptea nefacandu-se foc , iurta protejeaza  doar in caz de ploaie , vant sau …ninsoare.

La ora 10 seara inca nu adormisem si priveam cerul…plin de stele…era ca la o petrecere si aveam parte de milioane de luminite … cea mai mare instalatie luminoasa din lume !... afara se auzeau animalele  cum rumega …inauntru temperatura scadea cu fiecare minut pentru ca focul se stinsese…nu-mi pasa , aveam vreo 3 paturi pe mine + eram bagat in sacul  meu de dormit care pana acum o ora aveam nadejde ca m-ar fi scos din orice vreme…acum probabil ca-l voi lasa pe aici sa se bucure vreun mongolez mai “de la oras” ca vad “ca la tara” acestia au cuverturi zdravene nu gluma…eram in mijlocul pustietatii si nu stiam ce-mi rezerva ziua de maine…stiam doar ca aveam incredere ( ca intotdeauna ) ca Dumnezeu nu ma va parasi niciodata …cred ca am adormit cu ochii deschisi drogat de frumusetea cerului impodobit cu luminite…nu-mi amintesc sa mai fi dormit vreodata sub cerul liber …si la 0 grade…

Dimineata , tot sora s-a sculat prima  facand  focul ,preparand  ceaiul si in cateva minute in iurta a crescut temperatura …probabil de la 0 grade la cateva peste 0…J …dar oricum am putut sa iesim din asternuturi ( adica din cuverturile puse pe noi ) ; gazda a scos niste carne uscata , si impreuna cu paine si ceai, asta a fost micul nostru dejun ; ne-a mai oferit si niste ciorba ramasa de seara trecuta dar am refuzat-o politicos spunand ca e suficienta carnea  uscata . Dimineata am observat in iurta o pusca de armata ruseasca si baiatul mi-a spus ca vaneaza cu ea …am incercat sa-l intreb ce animale dar dupa cateva minute de cuvinte neintelese , am renuntat. Am uitat sa va spun ca seara , cina am terminat-o cu un desert fantastic - samburi de con de brad …da,  conurile de brad ( sau de alte conifere)  se  pun cateva minute in jar si apoi se scot niste samburi care au un gust deosebit- nu stiu daca si in Romania exista asa ceva …?

Dimineata am avut parte de cea mai frumoasa priveliste avuta de mine  in timp ce-mi faceam treaba…Mare…m-am cocotat pe un deal din apropiere si cele cateva minute, cat am stat ghemuit , am admirat natura si zona in care innoptasem ..din iurta iesea fum si stiam ca toti se pregatesc pentru o noua zi .

La plecare ne-au invelit intr-o pagina de revista niste carne uscata sa avem pe drum…ce rau imi pare ca nu am avut nimic sa le ofer in afara de o punga de turta dulce- de la magazin cumparasem cateva pungi de bomboane pentru copiii pe care ii vom intalni ( am experienta din Africa unde bucuria copiilor care primesc ceva dulce este unica si  de nedescris) - la gazdele noastre nu ne-am gandit sa le cumparam ceva …data viitoare voi sti ! 

Prima noapte dormita la iurta …urmeaza o zi, intreaga, fantastica petrecuta prin salbaticia si putin cunoscuta Mongolia…si apoi mai urmeaza 3…una mai deosebita decat cealalta ! J

 

duminică, septembrie 25, 2011